Strategia fortei si strategia discursului
 

ROMULUS BRANCOVEANU

Ne-au mai ramas de privatizat banii, lumina si apa calda. Cele mai multe societati de stat fie s-au dat, fie s-au inchis. Din ce mai e se poate vinde doar jumatate. Ne mai raman de vandut in principal sectorul energetic si ultimele doua banci ale statului, BCR si CEC.

“Cotidianul”, 12-13 martie 2005

Partidele politice romanesti par desprinse de aceasta lume. Daca citesti ziarele si comentariile, lupta acestora nu pare sa aiba prea mare legatura cu interesele, cu ceea ce se intampla in economie, cu accesul la resurse si la impartirea acestora. Un joc politic pur, iar undeva, in fundal, luminile si umbrele realitatii. Partidele din Romania sunt infatisate ca partide culturale. Ele lupta mai de graba pentru valori spirituale inalte, decat pentru interese din aceasta lume. Sunt partide ale unei Weltanshauung si ale unor idealuri care nu se lasa transpuse in realitate. Intr-o anumita masura, aceasta descriere nu este neaparat inexacta. Traim o perioada in care conteaza promovarea valorilor, asumarea si interpretarea diferitelor roluri sociale si politice. Status-urile n-au avut timp sa se constituie si cineva trebuia in societatea noastra nepregatita pentru schimbare sa-si asume rolurile care vrand-nevrand trebuie jucate. Discutiile cu privire la necesitatea unui Partid popular in Romania o arata. E nevoie de un Partid popular? Se va gasi un partid politic care sa-si schimbe denumirea, sa adere, sa se infiinteze s.a.m.d., si mai apoi sa faca, plin de convingere, figura cuvenita pe scena politica. Iar aderentii acestui partid nu vor intarzia, la randul lor, sa apara si sa se manifeste. Si nici ca reprezinta ceva rau tot acest teatru. Adaptarea reprezinta un semn de vitalitate in ecologia institutionala a schimbarii, iar societatea romaneasca pare sa fie productiva si in acesti termeni.

Totusi, partidele nu sunt entitatile culturale care par. Nu trebuie neaparat sa vedem in ideologii falsa constiinta marxista si instrumentul de manipulare simetric, pentru a identifica in spatele pretentiilor inalte, interesele. Conteaza insa forma in care aceste interese sunt rationalizate si instrumentalizate! Toate partidele din Romania sunt partide orientate catre stat. De 15 ani, paradoxul tranzitiei continua sa fie asezarea statului in centrul schimbarii, deopotriva ca obiect si instrument al acesteia. Si nu e vorba de statul politic, care trebuia schimbat si chiar s-a intamplat sa se schimbe, ci de statul economic, proprietar al averii nationale, mecanism al gestiunii acesteia si instrument de reglare a pietei. A fi de partea statului sau a fi contra statului, a sustine proprietatea de stat sau proprietatea privata, a vedea in privatizare sau administrarea colectivista solutia - chiar intr-un orizont mai larg si chiar intr-o interpretare care privilegiaza categoria de interes - n-au fost si n-au cum sa fie optiuni echivalente. Ele reprezinta mari optiuni sociale care angajeaza nu doar interesele, ci dimensiunea de adancime, istorica, a schimbarii. Ceea ce nu inseamna ca diferitele grupuri care s-au constituit dupa revolutie nu s-au infruptat din stat cat au vrut si cum au vrut. Coruptie este numele acestei intersectii intre structurile profunde ale schimbarii si interesele agentilor politici si economici care populeaza epoca tranzitiei.

Pentru a legitima starile pe care le-au generat deopotriva interesele inguste si schimbarile profunde, doua mari strategii sunt utilizate pe scena noastra politica: o strategie a fortei si una a discursului.

Strategia fortei a fost de-a lungul acestei tranzitii apanajul PSD. Traditional, utilizarea fortei vii in politica implica ceva legitimator. Forta PSD nu este forta susceptibila de virtu in sensul machiavellian, ci forta insidioasa si rumegatoare a mecanismului repornit al fostului stat comunist. Dorinta de a se lipi cu totul de stat, pana la confuzie, aruncarea unui navod gros si greu asupra intregii societatii au impins, pana acum, de doua ori PSD, in diferitele lui variante, pana la urma, in afara guvernarii. Ceea ce nu inseamna ca acest partid nu a reusit in intentia sa de a trece mare parte din statul administrativ si economic in contul structurilor care il sustin si ca aceasta nu are consecinte asupra mersului societatii noastre. Desi PSD trece, de la ultimele alegeri, printr-o criza intr-un fel fara precedent, nu a neutralizat capacitatea sa de revenire. Mecanismul sau pare, deocamdata, dezarticulat. Are nevoie doar de o noua ocazie pentru a se pune in miscare si de a macina in felul sau, scrasnit si masiv, cu masele late, de la capat, ce a mai ramas de macinat.

Opozitia in diferitele sale variante a utilizat, dimpotriva, o strategie a discursului. Valori, idealuri, proiecte, imperative au fost instrumentalizate in jurul cuceririi puterii si, o data cu aceasta, a facilitarii accesului la averea si beneficiilor statului. Cu discursul opozitiei s-a impletit, prin firea lucrurilor, discursul innoitor al intelighentiei si societatii civile. Aceasta si explica de ce opozitia a avut sprijinul acestora, uneori in pofida evidentelor care indicau nu doar slabiciunea politica, ci si neadecvarea unora dintre fortelor care mizau pe economia de piata si societatea democratica. Cu atat mai puternic este acest discurs astazi. Coalitia aflata la guvernare utilizeaza aceasta strategie discursiva bazata pe valori radicalizate de pragmatismul lui Basescu, din nou, in directia legitimarii. Faptul ca primul gest administrativ al noului presedinte a fost innoirea conducerii Institutului Cultural Roman este semnificativ. Generatorii si teoreticienii discursului legitimator al opozitiei democratice dispun prima oara de un acces larg si direct la alte resurse decat onorabilitatea publica, sudandu-se administrativ cu cei aflati la putere. Cam aceeasi intentie legitimatoare o au si propunerile de declarare a averilor cetatenilor, lupta anticoruptie, impozitul de 16%. Noua putere satisface cerintele clamate in discursul public. Ea a sesizat importanta valorilor in stabilizarea intereselor si procedeaza ca atare. Faptul ca George Copos, un reprezentant al castigatorilor tranzitiei, mijloceste aceasta aderenta la discursul emancipator al democratiei si economiei de piata ar putea sa anunte un nou inceput: valori si interese pe acelasi plan, o societatea dispunand de establilishment capabil sa asigure circulatia elitelor fara sincope si zdruncinari sociale.
 

ROMULUS BRANCOVEANU - Doctor in filosofie. Preda filosofie politica si filosofia istoriei la Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucuresti.

 sus