Legislatie si transparenta electorala (I)
Franta, Italia si Spania
 

CLAUDIA CRISTESCU

A comparative analysis of the legislative framework related to the electoral process in France, Italy and Spain, approaching every detail of the legislation. The conclusions show that all these legislative systems have corruption opportunities, which developed methods of illicit financing. The most effective mechanism for control of parties financing is the French, while the Spanish one leads to the highest dependency of the parties on state finances. Italy have an increased magistrates’ independency to investigate political corruption.

Trebuie spus ca mare parte a finantarii politice este ilicita sau ilegala. Partidele si cei ce se sprijina pe aparatul de partid, pe propaganda, pe activitati promotionale si asociationale au recurs sau recurg la surse aditionale de finantare ilegala. Daca acestora li se atribuie un caracter penal, atunci se poate spune ca mare parte a sistemului politic are un caracter penal. Nu cred sa existe cineva care sa fi avut in responsabilitatea sa o organizatie majora si care sa infirme afirmatiile anterioare, caci – mai devreme sau mai tarziu – faptele il vor contrazice.
(extras din discursul lui Bettino Craxi - liderul PSI - rostit la 3 iulie 1992 in Camera Deputatilor, urmare a punerii sale sub acuzare in ancheta “Mani Pulite”)

Functionarea unui partid politic presupune costuri financiare, deseori ridicate. Pentru a se preveni limitarea actorilor politici exclusiv la cei cu putere financiara, partidele dispun de posibilitatea primirii de fonduri prin intermediul finantarii. Asadar, finantarea politica se justifica prin necesitatea garantarii democratiei¹.

Totusi, pentru ca sistemul democratic sa functioneze, finantarea trebuie sa intruneasca o serie de caracteristici:
– finantarea este admisibila doar in cazul in care contributorul nu solicita favoruri politice in schimb (de pilda, promovarea unei politici in detrimentul alteia)
– necesitatea limitarii nivelului donatiilor primite de oamenii politici
– transparenta finantarii
– impartialitatea acordarii contributiilor publice tuturor actorilor politici
– ilicitatea virarii fondurilor de partid catre institutii sau organisme ale statului, in scopul determinarii unei anumite decizii ori politici.

Finantarea ilegala a formatiunilor politice este asociata cu coruptia, in sensul ca o cauzeaza². In conditiile in care donatiile private sunt permise prin lege, recurgerea totusi la practici de finantare ilegala se explica prin scopul sau – adica obtinerea unui beneficiu ce nu poate fi declarat.

De asemenea, finantarea ilegala este principala cauza a constituirii fondurilor secrete ale acelor companii care nu au dreptul de a vira bani in conturile partidelor.

In ceea ce priveste destinatarul finantarii, contributiile ilicite distorsioneaza competitia democratica dintre partide, in masura in care unele formatiuni vor dispune de resurse mai mari decat altele si vor fi conditionate in activitatea lor de banii primiti, in sensul obligatiei de a acorda un beneficiu in schimbul finantarii.

Demersul de analiza comparativa a legislatiei privind transparenta, finantarea, mediatizarea, controlul si sanctiunile relationate cu procesul electoral in Franta, Italia si Spania este oportun in masura in care porneste de la ipoteza corelatiei dintre incidenta coruptiei si prevederile legislatiei de finantare partizana.

Astfel, adesea, limitele si inconsistenta legislatiei de finantare partizana sau suprareglementarea au actionat ca si catalizatori ai fenomenului coruptiei. In decursul timpului, cauza predilecta a scandalurilor de coruptie politica din Europa Latina a fost incalcarea legislatiei de finantare partizana. Acest considerent empiric poate justifica oportunitatea evaluarii similitudinilor si discrepantelor normative din domeniul finantarii politice. In plus, compararea legislatiilor celor trei state poate releva gradul lor de eficienta atat din punct de vedere al implementarii cat si sub aspect preventiv. Comparabilitatea normelor legale privind transparenta, finantarea, mediatizarea, controlul si sanctiunile relationate cu procesul electoral este posibila gratie stipularii unor prevederi in acest sens de catre legislatia interna a celor trei state.

Nu in ultimul rand, un atare demers comparativ se justifica si prin particularitatea democratiilor Europei Latine ce i-a fost imprimata de traseul relativ similar al mecanismului coruptiei politice. Drept urmare, mai ramane de identificat in ce masura se poate vorbi si de o similaritate a normelor de prevenire, control si sanctionare a practicilor corupte relationate cu domeniul finantarii partizane, pornind de la o grila de analiza structurata in baza a trei criterii: obiectul reglementarii; procedura reglementarii; finalitatea reglementarii.

1. Legislatia franceza privind transparenta, finantarea, mediatizarea, controlul si sanctiunile relationate cu procesul electoral

OBIECTUL REGLEMENTARII
● Evolutia temporala a legislatiei de finantare politica
Franta a adoptat o legislatie privind finantarea partidelor politice abia in anul 1988 – Legea nr.88-226 din 11 martie 1988. Prezenta lege garanteaza o finantare publica partidelor reprezentate in Parlament, in valoare de 114 milioane franci. Publicitatea fondurilor de partid puse la dispozitie de agentii financiari este asigurata alternativ si anual de Adunarea Nationala si Senat. Neprezentarea rapoartelor financiare ale partidelor este sanctionata prin pierderea ajutorului public in anul urmator. Paralel, candidatii la alegerile legislative care au obtinut cel putin 5% din voturile exprimate si au depus raportul financiar, vor primi o rambursare forfetara de 50 000 franci. Donatiile catre candidati sunt autorizate in limita sumei de 20 000 franci in cazul unei persoane fizice si de 50 000 franci in cazul unei persoane juridice. Orice donatie depasind 2000 franci trebuie virata prin cec, suma totala a donatiilor catre candidati neputand depasi 20% din totalul veniturilor de campanie. Suma totala a donatiilor nu poate excede plafonul de cheltuieli fixat prin lege, fie de 500 000 franci, in limita a 2‰ din cifra de afaceri a unei firme si de 1,25% din venitul impozabil al celorlalti contribuabili. Donatiile din partea persoanelor morale de drept public sunt excluse. Cheltuielile de campanie ale candidatilor altele decat cele gestionate de stat sunt limitate la 500 000 franci in cazul alegerilor pentru Adunarea nationala si la 12 milioane franci in cazul alegerilor prezidentiale, acest plafon fiind de 140 milioane franci pentru al doilea tur.

Legile din 15 ianuarie si 10 mai 1990 au stabilit un plafon de cheltuieli tuturor alegerilor, in cazul in care circumscriptia electorala numara cel putin 9 000 locuitori. Continutul raportului financiar este definit mai explicit si mai amplu decat in Legea din 1988. Plafonul cheltuielilor electorale este diminuat la 400 000 franci in circumscriptiile pentru alegerile legislative care numara mai putin de 80 000 locuitori. Donatiile nu pot depasi 30000 franci, daca sursa este o persoana fizica, si 10% din plafonul cheltuielilor electorale in limita de 500 000 franci, daca provin de la o persoana juridica alta decat un partid sau o formatiune politica.

Instituirea unui mandatar, care poate fi o asociatie de finantare electorala sau o persoana fizica si care are sarcina de a colecta fondurile candidatului, respectiv ale partidului, s-a realizat cu intentia sporirii transparentei.

Controlul aplicarii legislatiei intra in atributiile Comisiei nationale a fondurilor de campanie si a finantarii politice (Commission nationale des comptes de campagne et des financements politiques) si a judecatorului electoral (juge d’éléction). Compusa din 9 membri numiti pe 5 ani, dintre care 3 consilieri de stat, 3 consilieri ai Curtii de Casatie si 3 consilieri ai Curtii de Conturi, aceasta Comisie are statutul unei autoritati administrative. Ea are prin lege drept de aprobare, respingere sau modificare a conturilor de campanie. Comisia e abilitata sa sesizeze judecatorul electoral si Parchetul, si dispune de o putere de sanctiune pecuniara. Judecatorului electoral ii revine sarcina de a pronunta o eventuala ineligibilitate a unui candidat.

Legea din 29 ianuarie 1993 impune o publicitate exhaustiva a donatiilor persoanelor juridice catre partide si candidati, cu exceptia in acest din urma caz a celor din partea partidelor ori organizatiilor politice. In ceea ce priveste plafonul cheltuielilor electorale pentru alegerile legislative, acesta s-a diminuat cu 30%.

Legea din 19 ianuarie 1995 opereaza trei modificari semnificative. Cu riscul reintoarcerii la finanta-rea clandestina, legislatia interzice orice contributie din partea persoanelor juridice catre candidati si partide. Rambursarea forfetara este stabilita la 50% din plafonul cheltuielilor autorizate. In fine, legea dispune sa se aiba in vedere, in contul unui candidat, si cheltuielile directionate in profitul sau, si cu acordul sau, de catre persoanele fizice ori partidele care il sustin. Aceasta reforma, prin nesolicitarea acordului expres al candidatului, nu permite nici CCFP, nici judecatorului electoral a se asigura de exhaustivitatea cheltuielilor regasite in conturile de campanie ale candidatului.

Legea din 10 aprilie 1996 atenueaza regimul ineligibilitatii, autorizand judecatorul administrativ, adica judecatorul electoral competent in problema alegerilor altele decat cele legislative si prezidentiale, sa nu pronunte ineligibilitatea unui candidat a carui buna-credinta s-a stabilit.

Legea organica din 5 februarie 2001 relativa la alegerea Presedintelui Republicii in baza sufragiului universal stabileste nivelul rambursarii forfetare a cheltuielilor electorale pentru campania prezidentiala la pragul de drept comun de 50% din plafonul cheltuielilor electorale admise. Astfel, suma rambursarii forfetare a candidatilor ce au depasit pragul de 5% la primul tur se ridica la 7,4 milioane Euro si la 9,8 milioane Euro pentru cel de-al doilea tur.

Potrivit ultimelor rapoarte ale partidelor, 52% din resursele lor provin din finantare publica, 14% din cotizatiile celor alesi, 11% din cotizatiile aderentilor si 3,3% din donatii. Suma totala a creditelor inscrise anual in bugetul statului si repartizate in doua fractiuni egale se ridica la 526 milioane franci. Prima fractiune e destinata finantarii partidelor si miscarilor, in functie de rezultatele la alegerile legislative. A doua fractiune e destinata finantarii partidelor si gruparilor reprezentate in Parlament. Pentru a beneficia de prima fractiune este necesara reprezentarea candidatilor in 50 de circumscriptii legislative, ea fiind repartizata proportional cu numarul de sufragii obtinute la primul tur al alegerilor legislative.

Legea din 11 aprilie 2003 stabileste ca prima fractiune a finantarii publice sa fie proportionala cu numarul de voturi obtinute la primul tur al ultimelor alegeri legislative, cu conditia prezentarii unor candidati ce au obtinut fiecare in parte cel putin 1% din voturile exprimate in cel putin 50 de circumscriptii. A doua fractiune este proportionala cu numarul de parlamentari, cu conditia de a beneficia de prima fractiune³.

● Prevederi legislative referitoare la traficul de influenta
Potrivit Art.L.106, alin.1, “oricine care, prin liberalitati in bani ori in natura, sau prin promisiunea acestor liberalitati, favoruri, locuri de munca publice ori private, sau a altor avantaje, facute in scopul influentarii votului unuia sau a mai multor electori, a obtinut ori a incercat sa le obtina votul fie in mod direct, fie prin intermediul unor terti, si oricine care, prin aceleasi mijloace, a determinat ori a incercat sa determine unul sau mai multi electori sa se abtina de la vot, va fi pedepsit la 2 ani de inchisoare si la plata unei amenzi (Legea nr.88-1262 din 30 decembrie 1988) in valoare de 15.000 Euro”.

Alin.2 mentioneaza ca “vor fi sanctionati cu aceleasi pedepse aceia care au agreat ori solicitat daruri, liberalitati si promisiuni asemanatoare” (Legea nr.90-55 din 15 ianuarie 1990).

In acelasi sens, art.108, alin.1 prevede ca “oricine care, in scopul influentarii votului unui colegiu electoral ori a unei fractiuni din acest colegiu, va acorda daruri sau liberalitati, promisiuni de daruri si liberalitati ori favoruri administrative, unei colectivitati oarecare de cetateni, va fi pedepsit la 2 ani de inchisoare si la plata unei amenzi de (Legea nr.88-1262 din 30 decembrie 1988) 15.000 Euro.

Traficul de influenta este, de asemenea, sanctionat de Codul Electoral cu doi ani de inchisoare si plata unei amenzi de 15.000 de Euro.

● Subventionarea statala directa a partidelor politice
Finantarea guvernamentala directa pentru alegerile legislative permite rambursarea forfetara din partea statului egala cu 50% din plafonul cheltuielilor autorizate pentru candidati. Plafonul cheltuielilor electorale se stabileste prin adaugarea la o baza fixa a unei sume aditionale, a carei valoare depinde de numarul de locuitori din fiecare district electoral. Plafonul cheltuielilor electorale se actualizeaza la fiecare 3 ani sau cu ocazia fiecarei alegeri, luandu-se in considerare si indicele costului de viata. Rambursarea forfetara nu se acorda: candidatilor care au obtinut mai putin de 5% din voturile exprimate, celor al caror cont de campanie a fost respins si celor care nu s-au conformat obligatiei legale de a depune declaratii patrimoniale.

Singurul indrituit la acordarea ori anularea rambursarii forfetare a candidatilor este prefectul (ulterior primirii din partea CNCCFP a unei copii a deciziei privitoare la legalitatea conturilor de campanie). Aceasta competenta rezulta din ansamblul atributiilor prefectului (potrivit Legii nr.92-125 din 6 februarie 1992 relativa la administrarea teritoriala a Republicii, potrivit Decretului nr.82-389 din 10 mai 1982 relativ la puterile prefectului, potrivit Decretului nr.92-604 din 1 iulie 1992 relativ la deconcentrare ori Decretului nr. 97-34 din 15 ianuarie 1997 relativ la deconcentrarea deciziilor administrative individuale) si nu necesita un text legislativ specific.

* In cazul alegerilor prezidentiale, in baza (art.3) Legea 62-1292 din 6 noiembrie 1962 modificata, statul acorda rambursare forfetara pentru acoperirea cheltuielilor electorale astfel:
– dupa publicarea listei candidatilor inscrisi in primul tur, statul vireaza fiecaruia dintre acestia suma de 153.000 Euro, cu titlul de avans la rambursarea forfetara. In cazul in care rambursarea este superioara nivelului cheltuielilor, suma excedentara va fi restituita statului, deoarece este interzis ca valoarea rambursarii depaseasca nivelul cheltuielilor candidatului.
– o rambursare forfetara in valoare de 739.800 Euro va fi atribuita fiecarui participant la cursa prezidentiala. Fiecarui candidat, care la primul tur de scrutin a obtinut minim 5% din voturile exprimate, i se va aloca 7.398.000 Euro. Candidatii ce se prezinta in al doilea tur de scrutin vor primi 9.882.000 Euro.

● Subventionarea statala indirecta a partidelor politice
Finantarea guvernamentala indirecta consta in subventionarea de catre stat a anumitor cheltuieli de campanie. Candidatilor ce au obtinut cel putin 5% din voturile exprimate, li se ramburseaza cheltuielile legate de costul hartiei, al tiparirii buletinelor de vot, a fiselor si circularelor, precum si cheltuielile legate de expedierea lor in teritoriu. Pentru realizarea emisiunilor de propaganda la posturile radio-TV, candidatilor li se pun la dispozitie, gratuit, timpi de antena. Candidatii beneficiaza, in mod gratuit si egal, de locuri special amenajate destinate afisajului de materiale publicitare electorale. Este interzisa orice forma de reclama platita, sub forma panourilor, posterelor, a publicitatii prin presa sau orice alt mijloc audiovizual.

* In cazul alegerilor prezidentiale, statul subventioneaza cheltuielile legate de:
– imprimarea afiselor electorale si a foilor cuprinzand declaratiilor de avere
– aplicarea afiselor anuntand reuniunile electorale ale candidatilor
– transportul textelor declaratiilor de avere de la sediul imprimeriei la sediul comisiilor locale de control
– transportul afiselor anuntand reuniunile electorale ale candidatilor, de la sediul imprimeriei la sediul firmelor insarcinate cu lipirea/aplicarea lor

Persoanelor care contribuie cu donatii private la fondurile de campanie, li se acorda unele facilitati fiscale. Acestea au dreptul la o reducere a impozitului pe venitul global, rata de reducere a impozitului fiind de 40% din valoarea donatiei si situandu-se in limita a 5% din venitul impozabil.

● Garantarea spatiului media gratuit pentru candidati si partide politice
In conformitate cu art.L.167-1 (Legea nr.85-690 din 10 iulie 1985, art.11 Monitorul Oficial din 11 iulie 1985), (Legea nr.85-1317 din 13 decembrie 1985, art.22 Monitorul Oficial din 14 decembrie 1985), (Legea nr.86-825 din 11 iulie 1986, art.1 Monitorul Oficial din 12 iulie 1986),
I. Partidelor si formatiunilor politice li se pun la dispozitie timpi de antena ai serviciului public de radiodifuziune si televiziune pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile legislative. Fiecare emisiune este difuzata de catre societatile nationale de televiziune si radiodifuziune sonore. Aceasta difuzare se efectueaza simultan pe antenele societatilor nationale de televiziune.
II. In cazul primului tur de scrutin, este pusa la dispozitia partidelor si formatiunilor reprezentate de grupuri parlamentare in Adunarea Nationala o durata de emisie de trei ore. Aceasta durata este divizata in doua serii egale, prima fiind destinata gruparii apartinand majoritatii, cealalta – gruparii nemajoritare. Timpii de antena acordati fiecarui partid in cadrul fiecareia dintre cele doua serii de emisii sunt determinati printrun acord intre presedintii gruparilor interesate. Dincolo de acordul amiabil, repartizarea timpilor de antena este fixata de catre membrii ce compun biroul Adunarii Nationale, tinandu-se cont de importanta fiecarui grup; pentru aceasta decizie, biroul este completat de presedintii gruparilor. Emisiile ce preceda cel de-al doilea tur de scrutin au o durata de o ora si treizeci de minute: acestea sunt repartizate intre aceleasi partide si formatiuni si in functie de aceleasi criterii:
(1) Orice partid sau formatiune prezentand la primul tur de scrutin cel putin 75 de candidati, are acces la timpii de antena ai radiodifuziunii si televiziunii franceze pentru o durata de sapte minute in cazul primului tur si de cinci minute in cazul celui de-al doilea tur, cu conditia ca nici un candidat sa nu apartina unuia dintre partidele sau fomatiunile beneficiind de timpi de antena potrivit paragrafului II.
(2) Conditiile de productie, programare si difuzare a emisiunilor sunt fixate de catre Consiliul Superior al Audiovizualului, dupa consultarea consiliilor de administratie ale societatilor nationale de televiziune si radiodifuziune.

Conditii de acordare a subventiilor directe si indirecte
Finantarea guvernamentala directa pentru alegerile legislative permite rambursarea forfetara din partea statului egala cu 50% din plafonul cheltuielilor autorizate pentru candidati. Rambursarea forfetara nu se acorda: candidatilor care au obtinut mai putin de 5% din voturile exprimate, celor al caror cont de campanie a fost respins si celor care nu s-au conformat obligatiei legale de a depune declaratii patrimoniale.

Finantarea guvernamentala indirecta prevede ca acelor candidati ce au obtinut cel putin 5% din voturile exprimate sa li se ramburseze cheltuielile legate de costul hartiei, al tiparirii buletinelor de vot, a fiselor si circularelor, precum si cheltuielile legate de expedierea lor in teritoriu.

In privinta criteriilor de acordare a timpilor de antena, legea electorala franceza stabileste urmatoarele:
(1) In cazul primului tur de scrutin, este pusa la dispozitia partidelor si formatiunilor reprezentate de grupuri parlamentare in Adunarea Nationala o durata de emisie de trei ore. Aceasta durata este divizata in doua serii egale, prima fiind destinata gruparii apartinand majoritatii, cealalta – gruparii nemajoritare. Timpii de antena acordati fiecarui partid in cadrul fiecareia dintre cele doua serii de emisii sunt determinati printr-un acord intre presedintii gruparilor interesate. Dincolo de acordul amiabil, repartizarea timpilor de antena este fixata de catre membrii ce compun biroul Adunarii Nationale, tinandu-se cont de importanta fiecarui grup; pentru aceasta decizie, biroul este completat de presedintii gruparilor. Emisiile ce preceda cel de-al doilea tur de scrutin au o durata de o ora si treizeci de minute: acestea sunt repartizate intre aceleasi partide si formatiuni si in functie de aceleasi criterii.
(2) Orice partid sau formatiune prezentand la primul tur de scrutin cel putin 75 de candidati, are acces la timpii de antena ai radiodifuziunii si televiziunii franceze pentru o durata de sapte minute in cazul primului tur si de cinci minute in cazul celui de-al doilea tur, cu conditia ca nici un candidat sa nu apartina unuia dintre partidele sau fomatiunile beneficiind de timpi de antena potrivit paragrafului II.

PROCEDURA REGLEMENTARII
● Prevederi legislative referitoare la independenta mass-media in perioada electorala
Legea nr.82-652 din 29 iulie 1982 privind comunicarea audiovizuala stabileste la art.12 instituirea Inaltei Autoritati pentru Comunicatiile Audiovizuale (Haute Autorité de la Communication Audiovisuèlle) care sa garanteze independenta serviciului public de radiodifuziune sonora si de televiziune.

Legea din 23 octombrie 1984 si Legea din 1 august, respectiv 27 noiembrie 1986 garanteaza pluralismul si independenta presei.

Legea din 30 septembrie 1986 confirma si dezvolta principiul libertatii comunicarii care a fost instaurat prin suprimarea monopolului de stat asupra radio-TV prin legile din 9 noiembrie 1981 si 29 iulie 1982. Obiectul lor este garantarea pluralismului, onestitatii informatiei si independentei media.

Prin Legea nr.89-25 din 17 ianuarie 1989 se instituie Consiliul Superior al Audiovizualului. Acest organism va fixa regulile privind conditiile de productie, programare si difuzare a emisiunilor de propaganda electorala pe care radio-televiziunea publica este obligata sa le produca si programeze in virtutea textelor legislative. In acest sens, atributia CSA este de a garanta pluralismul si echitatea acordarii timpilor de antena.

● Prevederi legislative referitoare la influentarea procesului electoral prin abuz de putere
Infractiunea de abuz de putere este reglementata in Codul Electoral francez, Capitolul VII, Sectiunea Dispozitii Penale:
Art. L94 Oricine care, fiind insarcinat pe parcursul scrutinului a primi, numara ori deschide buletinele de vot, va sustrage, adauga ori altera respectivele buletine, va fi pedepsit la 5 ani de inchisoare si la plata unei amenzi in valoare de 22.500 Euro. Violarea scrutinului, fie de catre membrii biroului electoral, fie de agentii ce trebuiau sa pazeasca buletinele de vot inca nedeschise, va fi sanctionata cu zece ani de inchisoare.
Art. L107 Cei care, prin fapte sau amenintari violente indreptate impotriva unui elector, fie prin a-l convinge ca isi va pierde locul de munca si ca il va expune unui risc pe el ori familia sa, il vor determina sa se abtina de la vot, vor fi sanctionati cu doi ani de inchisoare si plata unei amenzi de 15.000 Euro.
Art. L109 In cazul in care vinovatul are statut de functionar public, pedeapsa se va dubla.
Art. L113 Oricine, care este membru al unei comisii din administratia municipala sau al unui birou electoral sau al unui birou al primariei, al Prefecturii, si care – pe parcursul scrutinului ori dupa scrutin-, prin nerespectarea intentionata a legii sau prin alte acte frauduloase, incalca sau incearca sa incalce secretul votului, prejudiciaza sinceritatea votului, impiedica ori incearca sa impiedice operatiunile de vot ori modifica, respectiv incearca sa modifice rezultatul votarii, va fi sanctionat cu o amenda de 15.000 Euro si cu un an de inchisoare sau cu una din cele doua pedepse.
* Persoanele fizice gasite vinovate la infractiunile prevazute de articolele L107, L109, L113 risca interdictia drepturilor civile mentionate la 1º si 2º al articolului 131 – 26 Cod Penal urmand modalitatile prevazute de acest articol.

● Prevederi legislative referitoare la plafonul cheltuielilor de partid
Plafonul cheltuielilor electorale ale candidatilor se aplica tuturor categoriilor de alegeri cu sufragiu universal direct, in particular celor legislative.

Potrivit alin.3 al articolului L52-11 Cod Electoral, modificat prin articolul 10 al Legii nr.93-122 din 29 ianuarie 1993 si prin Ordonanta nr.2000-916 din 19 septembrie 2000 ce adapteaza in Euro anumite sume exprimate in franci in textele legislative, plafonul cheltuielilor electorale in cazul alegerilor legislative este fixat la 38.000 Euro per candidat, aceasta suma fiind majorata de 0,15 Euro per cap de locuitor al circumscriptiei⁴.

Ulterior Legii din 29 ianuarie 1993, Decretul nr. 2002-350 din 14 martie 2002 majoreaza acest plafon cu un coeficient multiplicator de 1,12. De pilda, circumscriptia nr.1 din Ain numara 116.773 locuitori, iar valoarea plafonului se calculeaza astfel:

FINALITATEA REGLEMENTARII
● Intocmirea rapoartelor contabile asupra fondurilor de partid
■ Potrivit art. 3 al Legii organice nr.88-226 din 11 martie 1988 privind transparenta financiara a vietii politice, modificata ulterior prin Legea nr.95 din 5 ianuarie 1996, se prevede instituirea Comisiei pentru transparenta financiara a vietii politice, insarcinata cu primirea declaratiilor de avere ale membrilor Parlamentului, Guvernului, ale reprezentantilor in Parlamentul European, precum si declaratiilor altor persoane cu functii publice.

Comisia informeaza autoritatile competente despre nerespectarea de catre persoanele sus-mentionate a obligatiilor prevazute in prezenta lege. Oficialii au obligatia de a comunica, pe toata durata mandatului lor, Comisiei modificarile substantiale din patrimoniul lor. Comisia va asigura caracterul confidential al declaratiilor de avere. Declaratiile depuse, precum si observatiile formulate de Comisia pe marginea acestora, nu pot fi comunicate decat la cererea expresa a declarantului ori la solicitarea autoritatilor judiciare in cazul in care le serveste la solutionarea unui litigiu sau la descoperirea adevarului.

Comisia evalueaza variatiile averilor demnitarilor si intocmeste – o data la trei ani – rapoarte publicate ulterior in Monitorul Oficial al Republicii franceze. Acest raport nu contine detalii nominale.

In cazul in care Comisia a identificat evolutii inexplicabile ale patrimoniului demnitarilor, ea va transmite dosarul Parchetului.

In ceea ce priveste componenta Comisiei, aceasta reuneste 3 membri de drept (vicepresedintele Consiliului de Stat, presedintele Curtii de Casatie, presedintele Curtii de Conturi), 6 membri titulari si 6 membri supleanti (4 consilieri de stat, 4 consilieri ai Curtii de Casatie, 4 consilieri ai Curtii de Conturi).

■ Din necesitatea asigurarii transparentei financiare, partidele/candidatii au obligatia de a intocmi un raport financiar⁵ verificat ulterior de Comisie, Raport in care trebuie sa figureze totalitatea cheltuielilor si veniturilor electorale ale partidului/candidatului respectiv. Legea din 29 ianuarie 1993 impunea obligativitatea mentionarii si publicarii donatiilor din partea persoanelor juridice, insa Legea din 19 ianuarie 1995 avea sa interzica acest tip de donatii. Partidele au obligatia de a-si definitiva conturile in fiecare an la data de 31 decembrie si apoi sa le prezinte inainte de 30 iunie a anului urmator (adica in primul semestru al anului urmator) in fata CNCCFP. De mentionat necesitatea includerii in rapoartele contabile atat a conturilor formatiunii politice, cat si a conturilor tuturor organismelor, societatilor ori firmelor la care partidul detine jumatate din capitalul social sau posturile unui organism administrativ in care exercita o putere de decizie ori gestiune preponderenta.

In functie de conformitatea sau nu a situatiei financiar-contabile a partidului cu prevederile legale, formatiunea/candidatul vor beneficia sau nu de rambursarea forfetara din partea statului.

● Caracterul public al rapoartelor contabile
Conform ultimului alineat al articolului L.52-12 Cod Electoral, Rapoartele financiar-contabile ale partidelor fac obiectul unei publicari in varianta simplificata in Monitorul Oficial al Republicii franceze.

● Caracterul public al surselor de finantare partizana
Datele referitoare la sursele si nivelul donatiilor primite de un partid/candidat trebuiesc incluse de catre mandatarul financiar (persoana fizica ori asociatie de finantare electorala) in contul de campanie al partidului/candidatului respectiv, ce urmeaza a-l depozita la Prefectura (in maximum 2 luni de la incheierea alegerilor) care il va transmite Comisiei Nationale a Conturilor de Campanie si de Finantare politica, Comisia urmand a analiza contul si a-l publica in Monitorul Oficial (sectiunea documentelor administrative), intro forma simplificata, in conformitate cu articolul L.52-12 Cod Electoral.

● Limite impuse donatiilor din partea persoanelor fizice
Potrivit articolului L.52-8 din Codul electoral, donatiile unei persoane fizice in vederea finantarii campaniilor electorale sunt supuse unor restrictii:
(a) Orice donatie depasind 150 Euro trebuie virata prin cec, fie ca donatia face ori nu obiectul unei cereri de deductie fiscala. Primirea unei donatii in bani lichizi superioare sumei de 150 Euro atrage dupa sine respingerea contului de campanie si deci ineligibilitatea candidatului
(b) Suma globala a donatiilor in bani lichizi facute in profitul unui candidat sau unei liste nu poate depasi 20% din suma totala a cheltuielilor autorizate, in conditiile in care aceasta suma este egala ori superioara sumei de 15.000 Euro; orice donatie in bani lichizi nu poate depasi 150 Euro, si necesita o chitanta, cu exceptia donatiilor a caror sursa este anonima, de pilda primite cu ocazia colectelor.
(c) Aceeasi persoana fizica nu poate efectua viramente depasind suma de 4.600 Euro, indiferent de numarul candidatilor beneficiind de aceste viramente sau de numarul de circumscriptii electorale in care se prezinta candidatii respectivi. Plafonul de 4.600 Euro este opozabil ansamblului titularilor unui cont comun.

Orice donator (persoana fizica) ce contribuie la finantarea unei campanii electorale si ce doreste sa beneficieze de avantajele fiscale prevazute de articolul 200 al Codului general al impozitelor, este obligat sa solicite o chitanta pentru fiecare donatie virata mandatarului unui candidat ori lista de candidati. Pe chitanta se mentioneaza suma si data efectuarii viramentului, precum si adresa domiciliului fiscal al donatorului; chitanta urmeaza a fi semnata de donator. In cazul in care donatia depaseste suma de 3.000 Euro, chitanta trebuie sa faca referire la numele si adresa mandatarului candidatului (fie ca este asociatie de finantare electorala, fie ca este persoana fizica). Chitanta certificand o donatie inferioara ori egala cu suma de 3.000 Euro nu necesita informatii referitoare la mandatar.

Comisia nationala a conturilor de campanie si a finantarilor politice poate pune in cauza validitatea chitantelor emise de mandatar, in cazul in care constata – in urma controlului conturilor de campanie – neregilaritati in privinta dispozitiile articolelor L52-4 pana la L52-13 si L52-16 ale Codului electoral.

● Limite impuse donatiilor din partea persoanelor juridice
Donatiile din partea persoanelor juridice sunt interzise prin Legea din 19 ianuarie 1995 si articolul L52-8 din Codul electoral, exceptie facand donatiile din partea partidelor politice ce primesc ajutor financiar public si respecta dispozitiile Legii din 11 martie 1988 de a depune anual conturile la CNCCFP, precum si donatiile asociatiilor de finantare electorala a caror obiect social este tocmai strangerea de fonduri in scopul campaniei electorale a unui candidat.

De asemenea, nici un candidat nu poate primi, direct sau indirect, contributii sau ajutoare materiale din partea unui stat strain sau a unei persoane juridice straine.

● Institutii de control al finantarii politice
(a) Fiecare candidat numeste un mandatar insarcinat a se ocupa de contul sau de campanie. Raportul financiar intocmit de mandatar trebuie depus doua luni dupa alegeri in fata unei Comisii de control. Daca aceasta isi da avalul, atunci candidatul va beneficia de rambursare. Comisia poate sa respinga Raportul si/sau sa sesizeze judecatorul electoral care poate sa pronunte ineligibilitatea candidatului.

Comisia nationala a conturilor de campanie si a finantarilor politice a fost creata prin Legea nr.90-55 din 15 ianuarie 1990 relativa la limitarea cheltuielilor electorale si la clarificarea finantarii activitatilor politice. Prezenta lege definea Comisia drept un organism colegial. Consiliul Constitutional, prin decizia 91-1141 din 31 iulie 1991, preciza: “Comisia este o autoritate administrativa si nu o jurisdictie”. Consiliul de Stat, in raportul sau public din 2001 clasa Comisia in randul autoritatilor administrative independente, statut consacrat juridic prin Ordonanta nr.2003-1165 din 8 decembrie 2003. Articolul L52-14 din Codul electoral precizeaza caracterul Comisiei de organism colegial si ii fixeaza componenta.

Sarcina principala a Comisiei este de a verifica daca interdictia legala de finantare a vietii politice de catre persoane juridice este respectata, si prin urmare a se asigura ca entitatile ce pot participa la finantarea campaniilor electorale nu sunt ele-insele finantate de persoane juridice.

Asadar, CNCCFP are statutul de autoritate administrativa independenta dispunand de competenta blocarii rambursarii forfetare de stat in cazul identificarii unor nereguli in contabilitatea partidelor; Comisia nu poate impune sanctiuni de natura penala, aceasta competenta apartinand strict Parchetului.

(b) Verificarea patrimoniului celor alesi intra in competenta unei alte Comisii: “Comisia pentru transparenta financiara a vietii politice” (Commission pour la transparence financiere de la vie politique). Aceasta este relativ ineficienta in conditiile in care alesii au ca unica obligatie de a-si declara starea patrimoniului inainte si dupa mandat, iar Comisia trebuie sa solutioneze peste 12 000 de dosare.

Rolul Comisiei este de a informa autoritatile competente si de a publica un raport anual. De la crearea ei in anul 1988, doar 3 persoane au fost audiate, in doar 8 cazuri suspecte. S-a organizat un proces, insa neurmat de o condamnare.

Unicul patrimoniu publicat este cel al Presedintelui Republicii.

● Prevederi legislative privind imunitatea politica
Clauzele Constitutionale ce reglementeaza statutul penal al membrilor Parlamentului sunt continute in articolul 26: “Nici un membru al Parlamentului nu poate fi urmarit, anchetat, arestat ori judecat pentru opiniile sau voturile exprimate in timpul exercitarii atributiilor sale. Nici un membru al Parlamentului nu poate face obiectul – in materie penala ori corectionala – unei arestari sau oricarei alte masuri privative sau restrictive de libertate decat cu autorizatia Camerei parlamentare din care face parte. O asemenea autorizare nu este necesara in cazul unei infractiuni sau a unui delict flagrant sau a unei condamnari definitive. Detentia, masurile privative ori restrictive de libertate sau anchetarea unui parlamentar sunt suspendate pe durata sesiunii, in cazul in care Camera din care face parte solicita acest lucru”.

In ceea ce priveste responsabilitatea penala a Presedintelui Republicii, art. 68 al Constitutiei stabileste ca acesta nu este responsabil de actele indeplinite in exercitiul functiei sale, cu exceptia cazului de inalta tradare. Presedintele Republicii nu poate fi pus sub acuzare decat de ambele Camere ale Parlamentului printr-un vot identic cu caracter public si cu intrunirea unei majoritati absolute a voturilor exprimate de parlamentari. Competenta judecarii Presedintelui o detine Curtea Suprema de Justitie.

Statutul imunitatii nu se aplica in cazul membrilor Guvernului care – potrivit art.68-1 din Constitutia Republicii franceze – “sunt responsabili penal de actele indeplinite in exercitiul functiei si calificate drept crime ori delicte in momentul comiterii lor”. Membrii Executivului sunt judecati de catre Curtea de Justitie a Republicii, care va decide incadrarea juridica a delictelor comise si va stabili sanctiunile in conformitate cu legislatia in vigoare”.

In Franta, argumentele de baza invocate in favoarea mentinerii principiului imunitatii Presedintelui Republicii sunt:
* asigurarea principiului separatiei puterilor in stat; astfel, in conditiile in care este garantul independentei autoritatii judiciare in virtutea articolului 64 al Constitutiei si presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii in baza articolului 65, Presedintele nu ar putea fi anchetat fara a se genera un grav conflict de interese
* imunitatea penala a Sefului statului este o regula generala in majoritatea democratiilor⁶
* mentinerea imunitatii inseamna a evita ca prin intermediul punerii in cauza a persoanei presedintelui sa nu se aduca atingere functiei prezidentiale, continuitatii statului si interesului national
* principiul separatiei puterilor are valoare constitutionala, asemenea principiului egalitatii cetatenilor in fata legii (principiul invocat de adversarii mentinerii imunitatii); mai mult, se poate spune chiar ca – atata vreme cat detine functia suprema in stat – Presedintele nu este un cetatean ca oricare altul⁷.

In tabara opusa, adversarii imunitatii prezidentiale invoca incalcarea urmatoarelor principii:
* principiului egalitatii cetatenilor in fata legii
* principiul sanctionarii infractiunilor (nullum crimen sine lege)
* principiul reglementarii pedepsei (nulla poena sine lege)

Acestia sustin necesitatea revizuirii textelor constitutionale si legislative printr-un proiect de lege constitutionala ce prevede modificarea articolului 68 al Constitutiei actuale⁸.

● Gradul de independenta al Justitiei in anchetarea cazurilor de coruptie politica, in general, si coruptie politica, in particular
CNCCFP – ca organism independent de control al finantarii vietii politice – are in componenta functionari ai Ministerului de Justitie (alaturi de functionari ai Ministerului de Finante si Interne) care sunt detasati prin contract pe langa Comisie. In plus, Comisia dispune de raportori (circa 150 in anul 2002) de profesie magistrati, ce au sarcina unei prime instrumentari a dosarelor datorita numarului lor mare in perioada alegerilor generale (8.193 in 1992, 5.254 in 1993, 6.782 in 1994, 4.110 in 1995, 12.000 in 2001, 8.444 in 2002) si termenelor scurte de solutionare a lor.

Totusi, per ansamblu, sistemul judiciar francez dispune de o independenta relativa in anchetarea si pedepsirea practicilor de coruptie politica, ceea ce cauzeaza slabiciunea sistemului in lupta impotriva coruptiei. Astfel, independenta judiciarului este deseori “suspendata” atunci cand in scandalurile de coruptie sunt implicate personaje politice. In plus, influenta puterii executive asupra actului de justitie este principala limitare la adresa independentei judiciarului in Franta. Ministrul Justitiei (Garde des Sceaux) este responsabil cu elaborarea politicilor penale si este imputernicit sa decida inceperea, sau nu, a urmaririi penale. Garde des Sceaux este numit politic in aceasta functie, prin urmare este usor de imaginat ce grad de echitate si corectitudine se va aplica in anchetarea unui alt membru al Parlamentului. In privinta evolutiei unei anchete impotriva unui oficial, o serie de instrumente legale pot fi utilizate in scopul incetinirii ori stoparii investigatiilor.

Adesea, in scandalurile de coruptie implicand personaje politice renumite, procurorii apar ca principali actori in lupta contra practicilor corupte, ceea ce marcheaza o tot mai pregnanta intruziune a judiciarului in procesul politic.

Insa prevenirea ori pedepsirea comportamentelor ilicite prezinta limitari in masura in care – in mare parte datorita traditiei politice franceze – multe personaje publice raman intangibile. Presedintele Republicii este un exemplu in acest sens. In plus, o serie de principii de guvernare, ce sunt in total dezacord cu principiul transparentei vietii politice, – precum “Raison d’Êtat”- continua sa fie o practica comuna exploatata de fiecare noua echipa politica numita in functie. Un exemplu ilustrativ in acest sens este utilizarea “fondului special” reprezentand 0,1% din bugetul de stat, acordat fiecarui guvern nou instalat in functie. Acest fond serveste la finantarea campaniilor electorale si a operatiunilor secrete (cu scop politic) desfasurate de Serviciile Secrete Franceze, iar guvernul nu poate fi tras la raspundere in legatura cu modul lui de folosire, banii fiind distribuiti sub forma de bancnote.

2. Legislatia italiana privind transparenta, finantarea, mediatizarea, controlul si sanctiunile relationate cu procesul electoral

OBIECTUL REGLEMENTARII
● Evolutia temporala a legislatiei de finantare politica
In anii ’80, finantarea politica a fost reglementata in principal de Legea nr. 195 din 2.05.1974 privind “Contributiile statale la finantarea partidelor politice”. Aceasta lege stabilea ca toate partidele ce vor primi peste 2% din voturile valide la alegerile generale, sa dispuna de finantare statala. Finantarea publica lua forma subventiilor acordate activitatilor politice si a contributiilor ad-hoc cu prilejul campaniilor electorale (generale, locale ori europene). Legea 195/74 interzicea contributiile catre partide din partea societatilor publice si impunea declararea tuturor contributiilor private ce depaseau suma de 1 milion de Lire. Nu existau limite impuse nivelului contributiilor private si nici scutiri de taxe. In plus, Legea 195/74 introducea sanctiuni impotriva finantarilor ilegale si a violarii normelor privind publicarea rapoartelor financiare anuale ale partidelor. Partidul Radical promova in anul 1978 un referendum pentru abrogarea subventiilor de stat acordate partidelor politice, insa fara succes. Legea nr. 441 din 8.07.1982 stabilea ca membrii Parlamentului si consilierii locali sa prezinte declaratiile anuale de venit si sa ofere informatii privind cheltuielile din campania electorala. Legea nr. 413 din 8.08.1985 solicita partidelor publicarea cheltuielilor de partid din campania electorala, incluzand detalii privind costurile (ca de pilda: cheltuielile pentru accesul la media, afise, brosuri etc.). De asemenea, stabilea ca subventiile de stat sa fie redistribuite intre organizatia centrala de partid si filialele locale. Pana in anul 1993, privilegiul imunitatii parlamentare impotriva urmaririi penale a fost mentinut si avea in vedere majoritatea infractiunilor, inclusiv cele de coruptie.

La Referendumul din 18 aprilie 1993, 90,3% din electori au votat impotriva sistemului finantarii publice. Drept urmare, contributiile de stat catre partide au fost reduse semnificativ, iar nevoia de finantari private a crescut. Legea nr. 515 din 10 decembrie 1993 introducea reguli importante privind cheltuielile de campanie, contributiile de campanie, transparenta si rapoartele financiare de partid. Prevederile privind finantarea publica anuala pentru activitatile politice au fost abrogate, iar subventiile de campanie au fost inlocuite de rambursari electorale. Potrivit Legii 515/93, banii sunt distribuiti in randul partidelor in functie de procentul de voturi obtinut. In plus, media avea obligatia de a garanta accesul egal al candidatilor si partidelor si de a nu publica sondaje inainte cu 15 zile ori mai putin de data alegerilor. Cheltuielile maximale pentru fiecare candidat erau limitate la 80 milioane lire plus 100 lire/cetatean (in cazul circumscriptiilor cu un singur candidat) si 10 lire/cetatean (in cazul circumscriptiilor cu mai multi candidati). Contributiile de campanie ce depaseau 11.453.000 lire trebuiau declarate si nici o contributie individuala nu putea depasi 22.906.000 lire. Cheltuielile de campanie se limitau – in cazul fiecarui partid – la o suma rezultata din inmultirea cu 200 Lire a numarului locuitorilor din circumscriptiile in care partidele prezinta candidati. Candidatii si partidele erau indrituite la discount-uri speciale pentru cheltuielile postale necesare campaniei si la rate reduse ale TVA pentru materialele tipografice. Oficialii partidelor aveau obligatia de a prezenta rapoarte privind cheltuielile si sursele de finantare Presedintilor celor doua Camere urmand a fi trimise Biroului national de Audit unde documentele urmau a fi examinate de trei magistrati si un staff specializat. In plus collegi regionali per la garanzia elettorale erau comitete regionale cu sarcina de monitorizare a finantarii partizane. Au fost stabilite amenzi situate intre 50 milioane si 200 milioane lire pentru incalcarea legii privind publicitatea electorala. De asemenea, statul putea anula licenta de transmisie a unui post radio ori TV in cazul violarii normelor referitoare la campania electorala.

La 30 iunie 1994, Comitetul Tehnic pentru Audit al rapoartelor anuale privind venitul si cheltuielile partidelor politice (Comitato Tecnico per il controllo dei bilanci dei partiti) isi publica recomandarile de intarire a transparentei in Jurnalul oficial al Republcii Italiene (Gazzetta Ufficiale). Propunerea Comitetului urmarea a face rapoartele partidelor mai detaliate si comprehensibile. In particular, se recomanda ca rapoartele sa fie similare celor ale unei companii de afaceri, prin includerea unui inventar economic detaliat.

Legea nr. 2 din 2 ianuarie 1997 stabileste posibilitatea platitorilor de taxe de a acorda 4% din impozitul pe venit unui fond destinat finantarii partidelor si miscarilor politice si menit a suplimenta nevoia de subventionari in absenta contributiilor private. urmand a fi redistribuit partidelor in baza rezultatelor electorale. Raportata la Legea 195/74, noua lege contine prevederi in directia unui rol mai activ al electoratului, in conditiile in care indivizii au posibilitatea de a contribui la finantarea partidelor prin simpla bifare a unei casute pe declaratia de venit. Aceste contributii nu puteau fi catalogate drept finantari private, ele fiind incluse intr-un fond public ce urma a fi redistribuit partidelor in baza rezultatelor electorale obtinute.

Toate partidele ori miscarile politice care dispuneau de cel putin un membru ales intr-una din cele doua Camere aveau dreptul la o parte din acest fond, pana la maximum 110 milioane lire. In plus, Legea 2/97 stabilea ca persoanele fizice si juridice au dreptul la o deducere de 22% din taxa lor pe venit in cazul contributiilor pentru fondurile de partid. In privinta transparentei, prezenta lege statua recomandarile Comitetului Tehnic din 30 iunie 1994, anume rapoartele financiare, precum si o sinteza a managementului activitatilor, trebuiau facute disponibile publicului pana la data de 30 iunie a fiecarui an si ulterior publicate in Jurnalul oficial al Republiciii.

Legea nr. 157 din 3 iunie 1999 aboleste contributia voluntara de 4% din taxa pe venit, in conditiile in care doar 1 milion dintre italieni (din cei 14 milioane de potentiali contribuabili) au recurs la aceasta practica.

Legea 157/99 reintroduce finantarea publica a partidelor politice mascata sub titulatura de “rambursare electorala” ce urma sa fie acordata partidelor proportional cu rezultatele lor electorale. Votul in favoarea acestei legi a fost exprimat dupa o lunga si aspra dezbatere parlamentara intre partidele Ds, Ccd, Lega, Rifondazione; iar An, FI, Democratici si mai ales Italia dei Valori a lui Di Pietro au votat impotriva. Legea 157/99 stabileste ca 4000 lire pentru fiecare votant sa fie acordate pentru finantarea fiecarei campanii electorale (respectiv alegerile parlamentare, regionale, europene). Toate partidele ce obtin peste 4% din optiunile de vot ori au cel putin un membru ales in Parlament au dreptul la o parte din acest fond. In plus, Legea 157/99 anuleaza taxele postale in ultima luna a campaniei. Alte forme de reduceri de taxe sunt acordate pentru administrarea cladirilor apartinand partidelor, evenimentelor culturale ori politice organizate de partid, ocuparii spatiilor publice in scopul activitatilor politice, altor activitati legale legate de viatia de partid. Platitorilor de taxe le este acordata o deducere de 19% din taxa lor pe venit in cazul contributiilor catre un partid, pana la maximum 200 milioane lire. Contributia de la stat ori de la firme de stat este ilegala. De asemenea, 5% din fondurile primite de fiecare partid trebuie sa serveasca la sporirea participarii femeilor in viata politica. Un efect al acestei legi a fost acela ca statul italian a acordat partidelor politice 663 miliarde lire in decursul a trei ani (insumand rambursarea electorala si deducerea de taxa.

In 25 iulie 2002, Senatul (Ddi Senato nr.1601) aproba prevederea care acorda partidelor politice 125 milioane Euro/an in 2002 si 2003, si 153 milioane Euro in 2004, ca o rambursare pentru cheltuielile electorale. Contributia este calculata ca 1 Euro/fiecare votant/fiecare an al legislatiei, ajungandu-se la un total de 5 Euro. Raportat la Legea 157/99, partidele indrituite la rambursarea electorala sunt cele care primesc peste 1% din voturi. Aceste dispozitii privind rambursarea electorala au fost votate aproape in unanimitate de catre partidele politice importante reprezentate in Parlament, cu exceptia catorva membri ai Margherita si UDEUR (ambele facand parte din aceeasi coalitie de stanga) si a abtinerilor de la vot a membrilor Partidului Verzilor.

● Prevederi legislative referitoare la traficul de influenta
Legea 249/97, clauza 2, stabileste interzicerea pozitiei dominante in sectorul radio-televiziv.

Autoritatea Italiana Antitrust (Autorita Garanta della Concorrenza e del Mercato) a fost infiintata prin Legea nr.287 din 10 octombrie 1990, fiind un organism independent ce monitorizeaza concentrarea puterii economice si uzul publicitatii comparative si a celei false/manipulative (decreto legislativo no.74 din 25 ianuarie 1995).

In domeniul telecomunicatiilor, legile anti-trust sunt violate in mod sistematic. In 1998, doar un an dupa ce Legea 249/97 stabilea aceste prevederi, din 10.000 miliarde lire, Mediaset a obtinut venituri de circa 4000 miliarde lire din reclame, iar RAI peste 4000 miliarde din abonament (canone TV) si reclame. Neregularitatile sistemului televiziv italian se datoreaza concentrarii a 3 posturi TV in grupul Mediaset si a altor 3 posturi in grupul RAI. Faptul ca politica influenteaza puternic serviciul public de televiziune RAI, face ca situatia sa fie in neconcordanta cu normele pluralismului surselor de informare.

● Subventionarea statala directa a partidelor politice
Statul acorda subventii in forma rambursarii cheltuielilor de campanie. Incepand din anul 2002, contributia se calculeaza ca 1 Euro/fiecare votant/fiecare an al legislatiei, pentru un total de 5 Euro. Partidele indrituite la rambursare electorala sunt acelea care obtin peste 1% din voturi.

Partidele beneficiaza mult de pe urma acestor prevederi. Chiar si partidele ce au votat impotriva Legii 157/99 si care initial au declarat ca vor dona subventiile de stat in scopuri caritabile (cazul Alleanza Nazionale) au sfarsit prin a accepta rambursarile electorale. Din acest motiv, au fost acuzati de ipocrizie de oponentii lor, cand au negat necesitatea subventiilor de stat. Se estimeaza ca majoritatea partidelor cheltuiesc mult mai putin in campania electorala decat suma primita prin rambursare de la stat.

● Subventionarea statala indirecta a partidelor politice
Statul acorda reduceri fiscale administrarii cladirilor apartinand partidelor, evenimentelor culturale si politice organizate de partid, ocuparii spatiilor publice pentru activitati politice si oricaror activitati legale relationate de viata partidului. Legea nr.644/2000 extinde la maximum discount-urile postale pe parcursul celor 30 de zile ce preceda campania electorala, pentru materialele de presa (brosuri, afise, hartie) utilizate in timpul campaniei electorale, se aplica rate reduse de TVA.

● Garantarea spatiului media gratuit pentru candidati si partide politice
Potrivit Legii nr.28 din 22 februarie 2000 (Legea asupra “par condicio”)⁹, toate programele referitoare la comunicarea politica (adica prezentarea comparativa a programelor electorale, mese rotunde, dezbateri, interviuri) trebuie sa acorde spatiu de antena egal tuturor actorilor politici, pentru a garanta corectitudinea si accesul egal la media. Participarea la programele de comunicare politica este gratuita. Reglementarile privind telecomunicatiile, emisiunile radio-TV sunt supervizate de doua organisme autonome in hotararile si evaluarile lor: Commissione parlamentare per l’indirizzo generale e la vigilanza dei servizi radiotelevisivi si Autorità per le garanzie nelle comunicazioni (Legea nr.249 din 31 iulie 1997).

Posturile radio-TV nationale au obligatia de a acorda spatii gratuite mesajelor electorale ale tuturor partidelor, precum si mijloacele tehnice necesare construirii acestor mesaje. Posturile private de radio si televiziune au libertatea de a acorda spatii mesajelor electorale in mod gratuit ori contra cost (dar cu o reducere de 50% fata de alte mesaje publicitare). Nici un actor politic nu are dreptul la mai mult de doua mesaje politice pe zi la aceeasi post.

Continutul legii “par condicio” este limitativ caci – chiar in conditiile respectarii acestei legi – exista programe ce nu pot fi calificate strict ca programe de comunicare politica si care sunt deseori utilizate pentru propaganda politica.

Emisiunile de stiri constituie un bun exemplu in acest sens, dar si reclame cu politicieni promovand un produs de larg consum, precum zaharul. Cu alte cuvinte, chiar daca legea nu este violata in mod formal, este posibila violarea spiritul ei prin acordarea unei vizibilitati media sporite anumitor candidati. De pilda, in campania electorala din 2001, principalii favoriti erau liderii principalelor coalitii, Berlusconi si Rutelli. Li s-a acordat o mult mai mare vizibilitate comparativ cu alti candidati. In timp ce canalele RAI au fost mai echilibrate in acordarea vizibilitatii, date privind vizibilitatea la canalele Mediaset in cele 2 luni ce au precedat alegerile releva un dezechilibru imens din acest punct de vedere. Astfel, Berlusconi a beneficiat de 1427 minute, Rutelli 887 minute, Fini 209 minute iar toti ceilalti lideri politici mai putin de 40 minute.

● Conditii de acordare a subventiilor directe si indirecte
Legea 28/2000 stabileste accesul egal la comunicarea politica pentru toti subiectii politici. Suma necesara implementarii acestei legi este estimata la 20 miliarde lire si constituie asa-numitul “fondo speciale” administrat de Ministerul de Finante. Toti subiectii politici reprezentati in Parlamentul Italian, ori cu cel putin doi reprezentanti in Parlamentul European au drept de acces la acest fond.

In plus, ziarelor aflate in posesia unor partide li s-a acordat beneficii administrative si financiare in numele libertatii de expresie si de opinie.

In pofida bunelor intentii de intarire a libertatii de expresie, subventiile publice au creat o noua forma de dependenta economica fata de stat. Criteriile de acces la subventiile de stat sunt foarte usor de intrunit chiar si in cazul actorilor politici minori. Acest lucru a incurajat multiplicarea partidelor, care absorb bani de la stat.

PROCEDURA REGLEMENTARII
● Prevederi legislative referitoare la independenta mass-media in perioada electorala
Legea 28/2000, clauza 4, stabileste ca, incepand cu data comunicarii oficiale a zilei alegerilor de catre Presedintele Republicii si pana la prezentarea candidatilor, spatiul media trebuie distribuit impartial intre subiectii politici reprezentati in Parlament ori in Parlamentul European. Din momentul prezentarii candidatilor si pana la incheierea alegerilor, toti candidatii politici au dreptul la oportunitati egale de acces la media. Influentarea votului ori exprimarea preferintelor de vot sunt interzise pe parcursul campaniei electorale la toate posturile. Pe parcursul campaniei, editorii de ziare si reviste ce doresc sa acorde spatiu comunicarii politice au obligatia de a-si anunta dinainte intentia in vederea garantarii oportunitatii egale de participare tuturor subiectilor politici. Ziarele si revistele oficiale de partid fac exceptie de la aceasta cerinta. Este ilegala publicarea rezultatelor unor sondaje cu 15 zile inainte de ziua alegerilor. Commissione si Autorità este insarcinata cu monitorizarea respectarii prevederilor sus-mentionate privind emisiunile electorale.

Date comunicate de Pavia Media Monitoring Center releva faptul ca, pana la alegerile din 2001, canalele Mediaset (Trustul media al lui Berlusconi) au acordat o mai mare vizibilitate partidelor de centru-dreapta, de exemplu la programul de stiri. RAI, televiziunea de stat, a favorizat, in schimb, reprezentantii coalitiei de centru-stanga. Ceea ce demonstreaza existenta modalitatilor de eludare a legii «par condicio», care se refera strict la programele de comunicare politica.

● Prevederi legislative referitoare la influentarea procesului electoral prin abuz de putere
Cu 30 de zile inainte de alegerile generale, administratiile locale, institutiile publice si reprezentantii acestora nu au dreptul de a promova dezbateri ori de a publica material de sustinere a unui partid ori a unor candidati. (Legea 515/99 si Legea 28/2000)

Este relativ dificil a controla si preveni prezenta institutiilor si a reprezentantilor acestora in campania electorala. Este cazul in speta al alegerilor locale cand partidul care conduce o municipalitate incearca sa fie reales.

● Prevederi legislative referitoare la plafonul cheltuielilor de partid
Potrivit Legii 515/93, fiecarui candidat ii sunt permise cheltuieli de campanie ce nu pot depasi suma de 80 milioane lire plus 100 lire/fiecare cetatean inscris la o circumscriptie cu un singur candidat ori 10 lire/fiecare cetatean apartinand unei circumscriptii cu mai multi candidati. Aceste cifre sunt modificate anual in functie de datele privind PIB-ul oferite de Institutul National de Statistica. In privinta ultimelor alegeri generale, o evaluare a Ministerului Afacerilor Interne din 23 februarie 2001 stabileste suma maxima de 100.689.700 lire/candidat plus 126 lire/fiecare cetatean apartinand circumscriptiei cu un singur candidat, respectiv 13 lire/fiecare cetatean apartinand circumscriptiei cu mai multi candidati.

In contabilizarea cheltuielilor electorale nu se includ cheltuieli de calatorie, taxe telefonice, taxe postale. Acestea pot fi rambursate in cazul in care nu depasesc 30% din cheltuielile totale.

FINALITATEA REGLEMENTARII
● Intocmirea rapoartelor contabile asupra fondurilor de partid
Clauza 8 a Legii 2/1997 reglementeaza domeniul transparentei veniturilor si cheltuielilor partidelor politice. Este pus la dispozitie un formular standard in acest sens, cuprinzand costurile activitatilor de presa, instrumente tehnice, mobila din dotare, datorii fata de banci etc. Trezorierul partidului intocmeste un raport privind toate cheltuielile si activitatile de partid, privind situatia economica a partidului, precum si descrierea managementului general al partidului. Un asemenea raport trebuie trimis pana la data de 31 iulie a fiecarui an Presedintelui Camerei Inferioare, care il transmite Comitetului de Audit, format din 5 auditori oficiali, numiti de Presedintii celor doua Camere. Comitetul trebuie sa certifice legalitatea rapoartelor. Presedintele Camerei Inferioare, cu consimtamantul Presedintelui Senatului, comunica rezultatele Ministrului de Finante.

● Caracterul public al rapoartelor contabile
Clauza 8 a Legii 2/1997 stabileste ca toate partidele trebuie sa publice pana la data de 30 iunie a fiecarui an raportul financiar complet atat in Monitorul Oficial al Republicii Italiene, cat si in doua ziare, dintre care cel putin unul trebuie sa fie un ziar national.

Statisticile perioadei 1995-2000 arata ca subventiile de stat ating 50%-80% din finantarea totala. Circa 30% provin din contributii private, iar restul din cotizatiile membrilor de partid.

In privinta rapoartelor contabile, cifrele oficiale ale Forzei Italia la alegerile din 2000 sunt urmatoarele: cantitatea totala de bani obtinuta de FI se ridica la 75.033 miliarde lire, din care: 44.823 provin din subventii de stat (53%), 2293 miliarde lire provin cotizatiile de membri, 7053 provin de la donatii private, iar restul din alte activitati, precum activitati de presa.

● Caracterul public al surselor de finantare partizana
Cadrul legal privind rapoartele de venituri si cheltuieli stabileste ca donatiile depasind 12,586.212 lire (datele sunt valabile pentru alegerile din 2001) trebuie raportate si categorisite dupa cum urmeaza: a) contributii de la persoane fizice; b)contributii de la persoane juridice. Orice donatie trebuie anuntata/notificata Presedintelui Camerei Inferioare.

Opinia publica deseori apreciaza ca politicile principalelor partide sunt influentate de donatori influenti, si ca transparenta donatiilor (Gazzetta Ufficiale nu ajunge la marele public) este foarte limitata si nu releva situatia reala.

● Limite impuse donatiilor din partea persoanelor fizice
Contributiile catre fiecare candidat nu pot depasi 25.172.425 lire (alegerile generale 2001). In 2002, scutire de taxe se aplica donatiilor intre 51.65 Euro si 103.291 Euro.

Limitele se aplica doar in cazul donatiilor electorale catre un candidat, ceea ce nu interzice acordarea mai multor donatii catre candidati diferiti ai aceluiasi partid.

● Limite impuse donatiilor din partea persoanelor juridice
Contributiile catre fiecare candidat nu pot depasi 25.172.425 lire. Firmele care au contractat imprumuturi la Banca pot acorda donatii partidelor¹⁰.

● Institutii de control al finantarii politice
Collegio di garanzia elettorale este o comisie regionala ce monitorizeaza cheltuielile de campanie si finantele partidelor. Fiecare collegio raporteaza Autoritatii Nationale de Audit. Membrii sunt magistrati ori specialisti universitari in Drept si ei pot solicita Autoritatii ori oficiilor de finanta ale statului orice informatie le poate fi de folos pentru verificarea regularitatii rapoartelor financiare ale partidului.

Sanctiunile pot fi stabilite de Autoritate. Amenzi de 30.000 Euro pana la 100.000 Euro pot fi aplicate in cazul incalcarii legii privind caracterul public al campaniei. Curtea competenta in acest caz este Curtea Administrativa (Tribunale Administrativo della Reppublica).

Institutiile regulatoare monitorizeaza asiduu finantarea partidelor iar Oficiul National de Audit a impus numeroase sanctiuni unor subiecti politici inca de la alegerile din 1994 (adica primele alegeri reglementate de Legea 515/93). Doua partide a fost acuzate de depasirea limitelor de cheltuieli (Forza Italia si Centrul Crestin-Democrat), iar 8 subiecti politici au fost amendati pentru nedezvaluirea surselor de finantare (Partidul Democratic de Stanga, Rifondazione Comunista, Pollo delle Liberta, La Rete, Alleanza Nazionale, Alianta Progresiva, Lega Nord, Partidul Popular).

Ziarul financiar “Il Sole 24 Ore” publica pe 5 septembrie 2002 un articol despre raportul Autoritatii Nationale de Audit, potrivit careia rapoartele contabile ale tuturor partidelor erau conforme legii.

● Prevederi legislative privind imunitatea politica
Intr-o decizie din 14 februarie 2002 a Curtii Constitutionale se statua ca: “Imunitatea nu trebuie sa serveasca la garantarea unui beneficiu personal, ci la respectul functiei ocupate”.

In 20 iunie, presedintele Carlo Azeglio Ciampi promulga legea privind imunitatea politica, dupa ce in prealabil fusese votata de Senat (5 iunie 2003), respectiv de Camera Deputatilor (18 iunie 2003).

Legea nr.140/2003, mai cunoscuta ca “propunerea Schifani” (lodo Schiffani), garanta un veritabil scut anti-proces in cazul primelor cinci functii in stat: functia de prim-ministru, functia de presedinte, functia de presedinte al Camerei Deputatilor si presedinte al Senatului, functia de presedinte al Curtii Constitutionale. Imunitatea urma sa fie garantata pe toata durata mandatului lor.

Articolul 1 al Legii prevedea ca ocupantii functiilor sus-mentionate “nu pot fi supusi unor anchete si procese penale”, chiar si in cazul infractiunilor savarsite inainte de incheierea mandatului, iar procesele penale aflate pe rol urmau sa fie suspendate pana la terminarea mandatului.

In cazul premierului si al presedintelui Republicii, imunitatea nu era totala, caci asa cum prevede art. 90 din Constitutie, presedintele putea fi pus sub acuzare de catre Parlament in situatia comiterii infractiunii de inalta tradare si violarea Constitutiei. In privinta primului-ministru, ramanea in vigoare art. 96 al Constitutiei, conform caruia presedintele Consiliului de Ministri poate fi pus sub acuzare pentru comiterea unor delicte in timpul exercitarii functiei sale, insa era nevoie de acordul anterior al Parlamentului.

Lodo Schiffani nu continea referiri la fazele anchetei penale, ce puteau fi conduse de autoritatea judiciara, chiar in cazul in care aveau ca obiect una din cele cinci functii majore in stat¹¹.

Exista doua prevederi constitutionale pe care prezenta lege le incalca, anume: art.3 al Constitutiei Republicii privind egalitatea in fata legii a tuturor cetatenilor, precum si art. 24 referitor la dreptul tuturor cetatenilor de a actiona in justitie pentru apararea propriilor interese¹².

La 9 decembrie 2003 – urmare a initiativei magistratului Antonio di Pietro de a organiza un referendum pentru anularea Legii 140 – Curtea Constitutionala incepe dezbaterile privind legitimitatea constitutionala a Legii privind imunitatea¹³.

In 13 ianuarie 2004, controversata lege era abrogata pe criteriul neconstitutionalitatii, in sensul neconcordantei cu 10 dintre articolele Constitutiei Republicii italiene (art.3, 24, 68, 90, 96, 97, 101, 111, 112, 117).

● Gradul de independenta al Justitiei in anchetarea cazurilor de coruptie politica, in general, si coruptie politica, in particular
Independenta judecatorilor si a procurorilor este una din trasaturile distinctive ale sistemului democratic italian.

Autonomia structurii judiciare italiene a fost ratificata prin Constitutie¹⁴, articolul 104, si garantata de crearea – in 1958 – a unui mecanism de autoguvernare, Consiliul Suprem al Magistraturii¹⁵.

Magistratura (judecatori si procurori) este autonoma si independenta de celel doua Puteri politice: Executivul si Legislativul. Un Consiliu ce se autoguverneaza (Consiglio Superiore della Magistratura) – alcatuit majoritar (2/3) din judecatori si procurori – are competenta exclusiva de administrare a Magistraturii, in sensul ca decide angajarile, numirile, transferurile, promovarile si actiunile disciplinare (judecatorii si procurorii sunt inamovibili) (Constitutia Republicii, art. 104, 107).

De asemenea, Constitutia prevede ca judecatorii nu se supun decat autoritatii legii (art. 101).

Art. 112 al Constitutiei, precum si Codul de Procedura Penala, prevad “obligativitatea actiunii penale” (obbligatorieta dell’azione penale), potrivit careia procurorul (pubblico ministero), in situatia in care afla de comiterea unei infractiuni (notizio criminis), este obligat prin lege sa initieze o ancheta, iar daca exista suficiente dovezi circumstantiale, sa inceapa actiunea penala. Asadar, procurorul italian nu dispune de puterea discretionara de a refuza initierea procedurii penale. Initierea actiunii penale nu este doar un drept, ci mai ales o obligatie a procurorului italian (Codul de Procedura Penala, art.358, 405).

In cazul infractiunilor comise de membrii celor doua Camere ale Parlamentului (Camera dei deputati si Senato della Reppublica), magistratii trebuie sa solicite Parlamentului o autorizatie speciala, pentru a putea initia procedurile investigative si de arest. Este vorba de Riqueste di Autorizzanzione a procedere mentionate in Constitutie (art.68) si Codul de Procedura Penala (art. 343, 344).

Pana in octombrie 1993, asemenea autorizatii erau necesare pentru a putea intenta proces membrilor Parlamentului. Prevederea a fost revocata prin modificarea articolului 68 al Constitutiei, astfel ca – actualmente – puterea judiciara are libertatea de a ancheta parlamentarii, desi acestia din urma nu pot fi arestati ori inchisi decat in momentul pronuntarii sentintei finale.

Emanciparea puterii judiciare din anii ’90 a fost marcata de aparitia unei noi generatii de magistrati care s-a rupt de mentalitatea si practica supunerii fata de politic, precum si de subminarea masiva a clasei politice, deci de controlul Justitiei asupra elitelor politice.

Judecatorii italieni ai grupului format la Procuratura din Milani, Pool di Mani Pulite, intruchipeaza acest curent inovator constand in punerea efectiva in practica a independentei judiciare prevazute in actele legislative: independenta institutionala cumulata cu autonomia subiectiva si libertatea de expresie asupra propriilor actiuni.

Sistemul judiciar italian beneficiaza de o larga autonomie in privinta anchetarii infractiunilor “gulerelor albe”. La inceputul anilor ’90, anumite competente ale judecatorilor au fost modificate in sensul largirii capacitatii lor de actiune. De pilda, in 1989, a fost reformat Codul Penal, iar rolul judecatorului de instructie, care ancheta doar la solicitarea Procurorului Republicii, a fost abolit. Parchetul a devenit singura institutie cu drept de ancheta, dispunand in subordinea sa de sectii detasate de la Politia Judiciara; acestea depind de procuratura la care sunt alipite, agentii lor neputand fi transferati fara consimtamantul respectivei procuraturi. Aceste sectii nu mai sunt, deci, subordonate Ministerului de Interne. Operarea acestor modificari a avut ca efect simplificarea si rapiditatea derularii anchetelor, in special dupa 1992, gratie implementarii unor proceduri speciale:
* riti alternativi – proceduri alternative procedurilor normale
* pattegiamento – negociere judiciara, insa diferita de cea specifica sistemului american; acuzarea si apararea pot solicita judecatorului impunerea unei sentinte acceptate de ambele parti, atata timp cat infractiunea comisa nu este susceptibila de o pedeapsa mai mare de 2 ani de inchisoare
* giudizio abbreviato – proces prescurtat; la cererea formala a acuzatului si cu acordul procurorului, cazul se poate decide in cursul audierilor preliminare, in baza descoperirilor din timpul anchetei preliminare

Una din caracteristicile sistemului italian care sporesc autonomia magistratilor este capacitatea acestora de a se grupa, de a forma echipe de lucru. Relevant este cazul Grupului Mani Pulite, alcatuit din judecatori ai Procuraturii din Milano, care au lucrat impreuna la anchetarea unor infractiuni de coruptie politica (PUJAS, 2000, p.2, p.5-6, p.8).

Adesea, magistratii au constituit tinta unor acuzatii grave, precum cele de a fi facut uz de puterea lor judiciara in scopuri politice. In special Premierul Silvio Berlusconi si sustinatorii sai au recurs mult timp la aceste acuze, insistenta lor augmentandu-se proportional cu puterea politica dobandita de acuzatori. Opinia publica este divizata in privinta acestei probleme, iar daca “Primavera dei Movimenti” este un semnal de solidaritate cu magistratii, o mare parte a populatiei este fie indiferenta fata de aceasta problema, fie sustine acuzatiile lui Berlusconi. Acesta este un alt aspect al “anomaliei italiene” care ii surprinde pe observatorii externi.

In anul 1996, magistratii italieni aveau nevoie de o serie documente – aflate in posesia Oficiului pentru Fraude Grave din Marea Britanie – ca dovezi in cazul de finantare politica ilegala, acuzatie apreciata de Berlusconi ca fiind de natura politica. In acest sens, judecatorul britanic Lord Simon Brown referindu-se la incercarea nereusita a lui Berlusconi de a impiedica magistratii italieni de a avea acces la respectivele acte, afirma ca este ironic ca magistratii sa fie invinuiti de infractiunile comise in mare parte in perioada cand Silvio Berlusconi insusi ocupa functia de Prim ministru. “Pur si simplu nu pot percepe politicienii corupti drept victime politice”¹⁶.

NOTE
¹ “Democratia moderna depinde de existenta partidelor, iar partidele sunt mecanisme a caror finantare presupune resurse finanaciare uriase…Insa, este utopic a postula o democratie lipsita de costuri, motiv pentru care trebuie optat: fie a avea un sistem de partied a carui costuri redimensionate sa fie suportate din fonduri publice, fie un sistem de partide care se subventioneaza prin coruptie”. PELLICANI, “La questione morale”, MondOperaio iulie 1992, pp.3-4 apud Donato, MORANO, Corruzione e sistema politico: in particolare sulla cosidetta partitocrazia, pp. 42, disponibil la http://www.donatomorano.it.
² “Practicile corupte cele mai raspandite sunt cele relationate cu transferurile ilicite de bani pentru campaniile electorale’’, L. BERG, H.HAHN, J.R.SCHMIDHAUSSER, Corruption in the American Political system, New Jersey, 1976, p.90 apud Donato, MORANO, Corruzione e sistema politico: in particolare sulla cosidetta partitocrazia, pp. 45
³ Pentru anul 2003, suma totala a subventiilor de stat acordate partidelor a fost fixata la 73.221.219.,87 Euro. Astfel, in baza decretului nr.2001-1296 din 28 decembrie 2001, prima fractiune este stabilita la 33.089.015,87 Euro si se acorda partidelor dupa cum urmeaza: pe de o parte, celor 32 de formatiuni a caror conturi de campanie au fost validate de CCFP si care au prezentat candidati in cel putin 50 de circumscriptii; pe de alta parte, celor 35 formatiuni a caror conturi de campanie au fost validate de CCFP si care au prezentat candidati exclusiv in teritoriile de peste mare. A doua fractiune este fixata la 40.132.204 Euro si se acorda dupa cum urmeaza: celor 19 formatiuni politice reprezentate in Parlament (Adunare Nationala si Senat, sau un total de 895 parlamentari) care beneficiaza de prima fractiune a subventiilor publice.
⁴ In cazul alegerilor prezidentiale din 2002, plafonul cheltuielilor a fost stabilit la 14.796.000 Euro pentru candidatii prezenti in primul tur si la 19.764.000 Euro pentru candidatii din cel de-al doilea tur de scrutin. Plafonul a fost reactualizat si multiplicat cu coeficientul de 1,08 in baza Decretului nr.2001-130 din 12 februarie 2001, in aplicarea art.L52-11 Cod Electoral.
⁵ Obligatie valabila si in cazul alegerilor prezidentiale, in conformitate cu Legea nr.62-1262 din 6 noiembrie 1962 (art.3), modificata prin art.L52-12 Cod Electoral.
⁶ Louis, FAVOREU, Le Figaro, 16 /06/ 1998.
⁷ Guy, CARCASSONNE, Le Point, 29 /07/1998.
⁸ Este vorba de Proiectul de Lege nr.3091 prezentat in cadrul Adunarii Nationale la data de 30 mai 2001. Se propune ca, in cazul infractiunilor si delictelor comise anterior sau in cursul mandatului prezidential si care nu au legatura cu exercitarea functiilor prezidentiale, Seful statului sa poata fi anchetat de Tribunale Ordinare, dupa decizia unei comisii de ancheta sesizata de Parchet.
⁹ Legislatia in vigoare pana in anul 1993 prevedea criteriul “tratamentului diferentiat” in acordarea timpilor de antena catre partidele ce participau la emisiuni de propaganda electorala. Legea nr.515/1993 avea sa elimine disparitatea de tratament dintre competitorii politici. In 1995 insa, Decretul -Lege “Gambino (emis de Guvernul Dini) reintroduce criteriul acordarii inegale a spatiilor televizive. Sursa: Antonio, CHIOCCHI, Il circolo vizioso. Meccanismi e rappresentazioni della crisi italiana 1945-1995, Cap. VII. La transizione balbettante, in Quaderni di ’’Societa e Conflitto’’ nr. 13 / 1997.
¹⁰ Dupa alegerile generale din 2001, anumite ziare au publicat statistici ale contributiilor voluntare in trimestrul ce a precedat alegerile. Astfel, Forza Italia a lui Berlusconi a obtinut circa 5,7 miliarde lire din contributii private. Principalii trei contributori au fost Bernardo Caprotti, patronul lantului de supermarketuri Esselunga (a contribuit cu 200 milioane lire pe cont propriu plus cu inca 500 milioane lire prin intermediul companiei Orofin Spa); Giandomenico Fabiani (950 milioane lire, inclusiv contributii facute prin Waste Management Italia Spem Spa, Emas Ambiente, Aspica srl, Dsa Daneco e Dgi Daneco); Calisto Tanzi 8400 milioane lire acordate prin intermediul Finaliment, Pisorno agricola, Rimigliano srl e Sata srl). Partidul lui Rutelli a primit in aceeasi perioada 1.220.000.000 lire. Principalele contributii (de 50/200 milioane lire) au provenit de la: directorul Telecom Italia (care are actiuni la Bursa) si de la adjunctul sau, Sergio Erede; vicepresedintele TIM, Umberto Nicodano; presedintele Seat-Pagine Gialle; Lorenzo Pelliccioli; Romed Spa, condus de Carlo De Benedetti; si Carlo Caracciolo, presedintele Espresso Group. Toate celelalte partide au beneficiat de donatii modeste.
¹¹ Pentru inceperea urmaririi penale impotriva unui deputat sau senator, magistratii sunt obligati sa solicite autorizatie din partea Parlamentului (Riqueste di Autorizzazione a procedere), uneori chiar si in faza anchetei preliminare (perchezitie, interceptari telefonice). In plus, este necesara prezentarea asa-numitului avviso di garanzia (adica avertizarea parlamentarului ca este suspectat de comiterea unei infractiuni), care echivaleaza cu ’’punerea in garda’’ a celui suspectat, ceea ce poate vicia ancheta inca de la debutul sau. (Marco Panella, “Avviso agli inquirenti”, Panorama, 04/04/1993)
¹² Panorama, 13/01/2004, editia on line disponibila la adresa http://www.panorama.it
¹³ “Italy’s Constitutional Court Considers Immunity Law”, Deutsche Welle, 09/12/2003, disponibil la http://www.dw-world.de
¹⁴ In Italia prefascista si sub regimul fascist, judecatorii nu au beneficiat de independenta efectiva. Pana in 1946, procurorul era subordonat ierarhic Ministrului de Justitie, iar cariera judecatorilor depindea strict de Guvern. Fapt care a generat o subordonare a magistraturii fata de Executiv. Aceasta subordonare s-a perpetuat datorita inertiei (vechii judecatori nu au fost schimbati din functii) pana la inceputul anilor ’60, cand pensionarea magistratilor ce facusera cariera sub fascism a permis instalarea unei noi generatii, iar, o data cu constituirea CSM in 1958, magistratura a dispus de instrumente care sa-i garanteze independenta.
¹⁵ Actualmente se considera Consiliul Suprem al Magistraturii drept un organism politizat. Este compus din trei membri permanenti (presedintele Republicii, presedintele si procurorul general al Curtii de Casatie), din 20 membri (magistrati) alesi de magistratura, si din zece membri “laici” alesi de Parlament. Politizarea este legata tocmai de componenta “laica”, din moment ce aceasta este aleasa de Parlament si, deci, este expresia partidelor. Astfel, compozitia CSM reflecta structura parlamentara, in sensul ca exista curente “de stanga”, curente “conservatoare” si curente “de centru”, iar rezultatul multor deliberari de la nivelul acestui organism este conditionat adesea de impartirea pe curente. Vezi Alessandro, SILJ, op.cit., pp.487-488.
¹⁶ The Economist, 26/04/ 2001 

CLAUDIA CRISTESCU - Istoric, absolventa a Facultatii de Stiinte Politice si Comunicare, sectia Stiinte Politice din cadrul Universitatii de Vest Timisoara.

 sus