Lupta pentru barbatia pierduta
 

MIHAELA RAILEANU

This paper offers a better understanding of the last events of our world, after the terrible shock which was September 11th, from two points of view: the necessity of “the men in job” to prove to be “real men”, and the necessity of the USA to reinforce its masculine power over the world. The problem is not how strong or weak is a certain American president. The real problem is the struggle over the role of the United States in the post-Cold War world. This role could be a more masculine behaviour, or a feminine one.
The discovering of the vulnerability, caused by September 11, had a major impact on US policy. Confronted with this new situation, America’s choice was made: war was declared against global terrorism. If war represents male control, then the USA option for war was correct. It was a masculine choice. The USA could not afford a feminine/pacifist behavior after September 11th, no matter the price.
The conclusion of this paper is a paradox: the most important security function is not to defend ourselves from an external enemy, but “to find a real enemy”. The problem is that the USA are in the situation now to invent an enemy, just because they are too scared about a repetition of the September 11, and because they need to reinforce and demonstrate their force/masculinity. This could be an explanation for the last war over Iraq, this could be a good explanation for the potential targets of the American masculine power, especially now, when George W Bush won the American elections for a second mandate.

Nimic nou sub soare: evenimentele care au avut loc in cateva puncte fierbinti de pe glob¹ au aratat, fara nici o indoiala, ca reputatia lui William J. Clinton, ca lider al lumii in perioada 1992-2000, a fost in declin constant². Acest lucru nu surprinde, date fiind asteptarile fata de Liderul Mondial, asa cum au fost ele formulate de predecesorii lui Bill Clinton, cu inclinatia lor spre masculinitatea evidenta, o trasatura cu care publicul american a fost obisnuit de decenii. Din cauza faptului ca politica sa externa a fost criticata ca fiind nesigura si neinspirata, Bill Clinton a fost considerat, din punctul de vedere al procesului de decizie politica, un presedinte slab, cel putin pentru istoria recenta a SUA. Aceasta concluzie are legatura cu nesiguranta Americii in ceea ce priveste puterea ei asociata masculinitatii, un subiect actual dintotdeauna pentru America³.

In cartea sa⁴, Kristin Hoganson isi manifesta ingrijorarea din cauza “idealurilor militante ale barbatiei”, invatate si repetate de-a lungul vietii. Problema devine si mai serioasa daca transferam aceste idealuri ale masculinitatii in sfera politicii externe la inceput de mileniu trei. La o analiza superficiala a politicii externe americane descoperim un adevar indiscutabil: politica externa a SUA este atent controlata de presedinte si de Congres, o adevarata dezbatere publica (feminista) fiind practic inexistenta. Punctul de vedere feminin lipseste cu desavarsire.

Prin aceasta lucrare nu se intentioneaza o analiza completa a luptei globale impotriva terorismului, a motivatiilor terorismului, a radacinilor sau observatiilor psihoanalitice a celor aflati la putere. Prin aceasta lucrare nu se intentioneaza oferirea unei abordari feministe asupra conflictelor militare. Aceasta lucrare ofera o mai buna intelegere a scenei internationale dupa momentul 11 Septembrie 2001, din doua perspective. Prima ar fi necesitatea celor de la putere de a se dovedi barbati adevarati. A doua este necesitatea ca SUA sa-si consolideze puterea masculina asupra lumii. Problema nu este cat de puternic sau de slab este unul sau altul dintre presedintii americani. Importanta este lupta pentru rolul SUA in epoca post Razboi Rece. Fiind singura superputere ramasa, din punct de vedere militar, economic si nu numai, se pune intrebarea daca SUA vor fi un manager benign in conflictele internationale, intervenind doar in cazul in care anumite zone fierbinti necesita forte internationale de mentinere a pacii. Cealalta alternativa ar fi ca SUA sa modeleze lumea in asa fel incat sa preintampine aparitia unei natiuni competitoare, hotarand cum sa fie statele guvernate, si controlandu-i pe cei care au influenta regionala sau internationala. Aceasta a doua alternativa poate fi considerata o atitudine mai masculina decat prima.

Din acest punct de vedere, in istoria recenta a SUA, administratia Clinton a avut un rol managerial: a intervenit numai atunci cand SUA ar fi pierdut din credibilitate si putere in fata aliatilor traditionali daca n-ar fi facut-o. Dar cand George W. Bush a castigat primul mandat de presedinte, in 2000, a fost imposibil ca analistii sa spuna ce fel de politica externa va promova presedintele, in principal din cauza ca lui Bush Jr. ii lipsea experienta in acest domeniu⁵. Cei mai multi analisti considerau atunci ca Bush Jr. avea sa calce in politica externa pe urmele tatalui sau, jucand rolul unui manager dur al crizelor internationale, ori de cate ori acestea ar fi aparut. In ciuda discursului din campania electorala, ocazia aceasta avea sa apara la 11 Septembrie 2001, fiindca SUA nu-si putea permite sa piarda puterea renuntand la superioritatea avuta in plan international, si din cauza gandului ca un alt 11 Septembrie ar putea sa se repete oricand, consecintele fiind greu de imaginat.

La 11 Septembrie 2001 SUA au fost atacate de catre un inamic din afara, un inamic global. Pierderile umane suferite intr-o singura zi reprezinta echivalnetul a trei Pearl Harbour, sau o optime din numarul victimelor Razboiului din Vietnam. Atacurile teroriste au vizat civili si cladiri civile cu valoare de simbol pentru puterea nationala si internationala a SUA: Pentagonul, centrul puterii militare; World Trade Center, centrul puterii economice. Daca n-ar fi fost curajul pasagerilor zborului 93 al United Airlines, un alt atac ar fi vizat si Casa Alba, centrul puterii politice al SUA si nu numai⁶.

Momentul atacurilor a fost si el mai mult decat bine ales, intr-un moment in care dezbaterea majora in relatiile internationale se focalizase pe unipolaritatea lumii, datorata hiperputerii americane. Lovind WTC si Pentagonul, teroristii au atacat nu numai niste cladiri, au facut mai mult decat atat, au pus sub semnul intrebarii valorile traditionale, ordinea morala care domina, sau ar trebui sa domine lumea. Intr-o lume morala, morala apartine celor de la putere. Cine sunt cei de la putere?

Exista o ierarhie naturala a moralitatii, bazata pe forme ale puterii. Cea mai conservatoare ierarhie este aceasta: Dumnezeu este superior omului, barbatul este superior naturii, barbatul este superior femeii, adultii sunt superiori copiilor, iar America este superioara celorlalte natiuni. Este usor de observat nu numai rolul central al barbatului in aceasta ierarhie, ci si faptul ca America joaca, fata de restul lumii, rolul pe care il joaca barbatul fata de femeie si natura. Fara a risca sa simplificam analiza, se poate spune ca intr-o lume unipolara America joaca rolul tatalui (al barbatului) in familia tuturor natiunilor⁷. Natiunea lider, cea care isi asuma acest rol, trebuie sa-si mentina locul intr-o ordine morala, trebuie sa fie puternica si sa-si pastreze suveranitatea si hegemonia. Este imoral ca natiunea care si-a asumat rolul de lider sa renunte la aceasta autoritate, acest lucru putand fi considerat ca o renuntare la barbatie⁸.

Pentru Arthur Brittan, masculinismul este ideologia care justifica si naturalizeaza dominatia masculina. Este ideologia patriarhatului. Masculinismul pleaca de la diferentele dintre barbati si femei, considera heterosexualitatea normala, accepta diviziunea sexuala a muncii si tolereaza rolul dominant si politic al barbatilor in sfera privata si publica. Genul nu este negociabil⁹. Realizarile, gandesc barbatii, se masoara in productivitate, resurse si control, toate rezultate ale actiunii directe. In lumea occidentala, importanta increderii in sine si actiunea individuala sunt lucruri sistematic repetate in educatia baietilor. A fi cu adevarat barbat inseamna nu numai incredere in sine si autocontrol. Mai inseamna control asupra altora si control asupra resurselor¹⁰.

Acest concept al masculinitatii se aplica si statelor in sfera internationala, nu numai barbatilor in mediu privat. Descoperirea vulnerabilitatii Americii la 11 Septembrie 2001 a avut un impact major asupra politicii externe a SUA. America a descoperit atunci ca poate pierde putere, ca are o putere coercitiva redusa, ca poate fi atacata de alte forte devenind victima, un rol asociat prin excelenta feminitatii. Pentru ca a pierde forta pe scena internationala inseamna de fapt pierderea respectului celorlalti actori, inseamna posibilitatea de a fi condus de altii, inseamna pierderea rolului de lider mondial. SUA a invatat, cu ocazia atacurilor teroriste din 11 Septembrie, ca teritoriul american nu se afla in afara procesului de globalizare, ca globalizarea poate avea consecinte tragice chiar si pentru americani. A fost sfarsitul exceptionalismului American, sfarsitul puterii lor globale. Cineva indraznise sa se ridice impotriva puterii SUA, impotriva Tatalui sau impotriva puterii Barbatului, mai mult, indraznise sa-i provoace.

Confruntata cu o asemenea situatie fara precedent America avea de ales intre doua posibile atitudini. Prima era ca, dat fiind faptul ca lumea era mai plina de primejdii decat se crezuse, SUA trebuia sa se protejeze mai bine¹¹. Singura problema era ca o asemenea atitudine putea conduce la o criza si mai profunda. A doua posibila atitudine era urmatoarea: vulnerabilitatea demonstrata trebuia sa faca SUA sa dea importanta mai mare criticilor din exterior, sa faca un efort sa inteleaga mai bine aspiratiile altor oameni, sa distinga intre teorie si practica, sa vada cum este perceputa America din exterior.

In primele ore dupa atacuri a fost imposibil de spus care va fi atitudinea adoptata de SUA. Presedintele era mutat de la o locatie secreta la alta, iar presa vorbea despre cat de importanta ar fi intoarcerea presedintelui la Washington. Nu fara un motiv precis: plimbarea secreta a presedintelui cu avionul putea sa insemne pentru restul lumii ca presedintele Bush era slab, ca ii era frica, si, ca o consecinta fireasca, America este slaba in fata unei primejdii, oricare ar fi fost ea. Presedintele trebuia sa se dovedeasca a fi un barbat adevarat. Sa fie barbat, si extrapoland logica, a fi un bun presedinte inseamna, pentru majoritatea oamenilor, sa fii puternic, dur, chiar agresiv atunci cand securitatea ta si a tarii sunt in pericol. Cert este ca noi rareori asociem politica si raspunsurile militare cu masculinitatea agresiva. Adesea uitam ca razboaiele, crimele de razboi si violurile din timpul conflictelor militare sunt facute de barbati. Este dificil de gasit o relatie logica intre masculinitate si politica militara si externa a unei anumite tari, dar nu imposibil. Mai mult decat atat, termenii de politica externa si militara nu sunt nici ei foarte clar definiti atunci cand avem in vedere SUA sau oricare alta tara¹².

Pentru o mai buna intelegere a acestei problematici, ar fi utila referinta la articolul “Masculinity as Foreign Policy Issue”¹³. Autoarea, Cynthia Enloe, accentueaza faptul ca dorinta politicienilor de a parea mai duri decat sunt este motivul pentru care Pentagonul are o influenta accentuat masculina asupra politicii externe americane¹⁴.

Intrebarea ce legatura exista intre construirea identitatilor de gen si politica masculinitatii este complexa. Charlotte Hooper¹⁵ reformuleaza aceasta intrebare: cum pot perspectivele asupra politicii masculinitatii si masculinismul sa lumineze intelegerea noastra asupra politicii internationale? Mai precis, ne concentram asupra relatiilor dintre unele aspecte ale masculinitatii hegemonice si Relatiile Internationale la un nivel simbolic, dar nu si asupra practicilor din Relatiile Internationale per se. Ne focalizam doar asupra rolului simbolic, in incercarea de a lega “the politics of culture” cu genul si disciplina Relatiilor Internationale.

Opinia analistilor este ca exista o discrepanta intre rolul semnificativ pe care politica internationala il are in producerea identitatilor, inclusiv a celor de gen, si relativa absenta a discutiilor asupra identitatilor in disciplina Relatiilor Internationale. Se spune adesea ca Relatiile Internationale sunt de fapt o lume dominata de barbati, o lume influentata numai de capacitatile, puterea si obisnuintele lor¹⁶. Hooper merge mai departe, facand critica Relatiilor Internationale masculinizate prin intermediul atitudinilor actorilor-jucatori, si in acelasi timp ea studiaza rolul pe care Relatiile Internationale il au in conturarea, definirea si legitimarea masculinitatii. Analiza ei sofisticata demonstreaza ca notiunile masculine domina Relatiile Internationale, si ca Relatiile Internationale joaca un rol semnificativ in crearea si mentinerea identitatilor masculine. Hooper foloseste chiar conceptul de “masculinitate hegemonica”, un termen asociat elitei, puterii barbatului alb occidental, prin comparatie cu masculinitatea “feminizata”, reprezentata de barbatii saraci, neoccidentali, de culoare, sau gay. Dincolo de toate aceste consideratii pur teoretice, intr-un final America a ales: a fost declarat razboi global impotriva terorismului. Este aceasta optiune o decizie normala de politica externa pentru o tara ca SUA? Daca luam in considerare faptul ca pacea nu este posibila intr-o societate patriarhala, o societate care recunoaste numai legea facuta de tati / barbati, raspunsul ar putea fi pozitiv¹⁷.

In consecinta, dominatia masculina este cu atat mai evidenta in razboi, razboiul nefiind altceva decat un joc competitiv cu agresori si victime, invingatori si invinsi. Barbatii sunt socializati pentru autoritate si responsabilitate mai mult decat pentru grija si dragoste. In timp ce in plan real oamenii nu se prea incadreaza in aceste idealuri de gen, existenta acestui sistem de intelesuri ne afecteaza/influenteaza pe toti. Un barbat care plange usor nu poate convinge lesne ca este totusi un barbat dur. In mod conventional, feminitatea si masculinitatea sunt considerate ca fiind naturale, nu create. Totusi, astazi este evident nu numai ca ele sunt create, dar sunt si surprinzator de usor de perpetuat. Singura necesitate ar fi exercitiul zilnic al puterii. Puterea este cea care influenteaza aceste relatii, mai ales Relatiile Internationale. Interactiunile dintre natiuni sunt vazute ca fiind de fapt o perpetua competitie, fiecare tara incercand sa fie mai puternica decat toate celelalte. Este o lume in care domina anarhia si autoapararea, o lume in care fiecare semn de slabicine poate fi fatal. Si ca urmare a acestei viziuni asupra lumii, lumea insasi este vazuta ca o tipica sfera masculina. Numai barbatii, nu femeile si nici copiii, sunt capabili sa ia deciziile cerute in planul relatiilor internationale. Intr-o lume patriarhala periculoasa, se asteapta ca barbatii si femeile sa se comporte in opozitie, dar complementar. Un barbat adevarat ar deveni, intr-o astfel de lume, protector. Isi va ascunde propriile temeri si va pasi in fata pentru a-i apara pe cei mai slabi decat el, copiii si femeile, si prin consecinta tara, daca respectivul barbat este presedinte¹⁸. In aceste conditii, in aceasta lume periculoasa operam cu notiuni ca “masculinitate” sau “feminitate”, iar ideile despre masculinitate trebuie sa fie perpetuate pentru a justifica riscurile politicii externe.

Prin urmare, daca razboiul reprezinta controlul masculin, atunci, optiunea SUA pentru razboi a fost corecta. A fost o alegere masculina, fiindca pana si notiunea de natiune este masculina¹⁹. Barbatii sunt programati sa fie agresivi si gata sa recurga la violenta²⁰ prin dezvoltarea capacitatii de a o utiliza cu persoanele egale lor²¹. Numai femeilor le este permis sa-si arate teama de violenta. Baietii sunt invatati sa-si ascunda emotiile. Viitorii barbati sunt chiar incurajati sa devina si mai agresivi atunci cand experimenteaza frica. Putem concluziona ca teama la barbati s-a transformat in agresiune, iar la femei in supunere. Agresiunea si supunerea nu sunt numai esenta relatiilor dintre barbati si femei, dar si esenta relatiilor dintre state, dintre statele slabe si cele puternice.

In acest context, unii autori²² cred ca razboiul are legatura cu “ordinea sociala competitiva, bazata pe principii autoritare, ordine sociala care recunoaste valoarea inegala intre oameni, si care este pastrata cu ajutorul fortelor coercitive”. Reardon considera ca institutiile prin care este aplicata forta sunt dominate de o mica minoritate, formata din barbati apartinand tarilor industriale, in principal occidentale, educati pentru a gandi in termeni analitici/occidentali. Chiar daca ei intra in competitie cu cei care nu apartin elitei, majoritatea oamenilor, scopul lor este acela de a mentine controlul si dominatia, si pot face asta la nevoie prin amenintare, intimidare sau constrangere violenta. Acest tip de comportament conduce la razboi. Dar sistemul este cel care produce razboiul si nu razboiul modeleaza sistemul.

Din acest punct de vedere nu exista o alta optiune pentru politica externa americana decat bombardarea Afghanistanului. Dar in acelasi timp tocmai aceasta ar putea fi adevarata problema, faptul ca SUA nu avea alte optiuni. Ca oricare alta putere hegemonica, SUA nu avea alte metode geopolitice viabile de rezolvare a conflictelor. Pentru a ramane o natiune puternica, America trebuia sa aleaga numai aceasta optiune. Oricare alta ar fi insemnat pierderea respectului international si al aliatilor traditionali (chiar daca exact asta s-a intamplat la declansarea razboiului din Irak din primavara lui 2003).

Dincolo de confuzia dintre politica militara si politica de externe de care pomeneam, mai exista o confuzie, intre respect si teama. Lipsa de actiune, atitudinea pacifista inseamna slabiciune, o trasatura prin excelenta feminina. Or SUA nu-si putea permite o atitudine pacifista feminina dupa 11 Septembrie, indiferent de rezultatul final. Actiunea militara poate fi distrugatoare si dureroasa, dar cel putin nu poate duce la pierderea respectului international. In lumea falocentrica a politicii, un raspuns nonviolent dupa o asemenea lovitura (11 Septembrie) ar fi lipsit SUA de consideratia comunitatii internationale, ar fi insemnat practic sfarsitul hegemoniei militare americane²³.

Dupa 11 Septembrie, in numeroase declaratii, presedintele Bush a vorbit despre campania impotriva terorismului global. America nu se implica in operatiuni militare impotriva vreunei tari sau vreunei alte organizatii teroriste, cu exceptia Al-Qaeda, dar in acelasi timp presedintele Bush spunea clar ca aceasta lupta impotriva terorismului va fi de lunga durata si va include folosirea fortei militare si in alte tari, nu numai in Afghanistan. Existau alte tinte potentiale in faza post-Afghanistan²⁴, dar nici una nu ar fi fost mai posibila decat regimul lui Saddam Hussein din Irak. Cazul Irak poate fi rezumat astfel: nu exista nici o indoiala ca regimul lui Saddam Hussein insemna o amenintare la adresa securitatii regionale si internationale, astfel incat SUA trebuia sa utilizeze forta militara, unilateral daca era cazul, pentru a-l indeparta pe Saddam de la putere²⁵. George Bush, Presedintele-Tata al americanilor (si cel mai puternic om din lume) il considera pe Saddam Hussein un copil recalcitrant, sau un inamic mai slab, si-l avertiza ca o sa-l invete el minte.

Parerile despre atacul impotriva Irakului au impartit lumea in sustinatorii si opozantii ideii. Razboiul impotriva Irakului a avut loc, si in ciuda protestelor impotriva actiunii militare americane, SUA a luat in serios rolul de gardian pentru restul lumii, asemenea unui barbat constient de responsabilitatile sale. Sunt trei explicatii pentru comportamentul Americii.

Prima are legatura cu relatia tata-fiu. In dezbaterea curenta, vedem cum o asemenea stare de beligeranta se poate transmite de la tata la fiu. Il vedem pe Bush Junior ducand mai departe actiunea militara inceputa de tatal sau, cel care invadase Irakul in 1991. Il vedem pe Bush fiul, in ultimatumul adresat Irakului, ordonand lui Saddam si fiilor lui sa se predea, iar a doua zi spunand ca si daca Saddam si fiii pleaca in exil, America tot va invada Irakul, din cauza armelor de distrugere in masa. Orgoliul masculin prezidential a inchis practic toate celelalte optiuni, insistand pe victorie, indiferent de costuri. Bush a investit atat de mult in crearea unei imagini macho incat ar fi avut mult de pierdut daca ar fi aratat o imagine concilianta, diplomatica. Ar fi prea simplu sa presupunem ca orgoliul masculin este cel care provoaca razboaie, dar nu gresim spunand ca acest factor cu siguranta devine crucial in alegerea dintre confruntarea militara si diplomatie. Din nefericire, istoria are nenumarate exemple de astfel de orgoliu masculin.

Exista si o alta explicatie pentru decizia lui George Bush Junior de a declansa razboiul din Irak in 2003. Conform altei autoare, Blema S. Steinberg²⁶, liderii narcisisti sunt mai tentati sa utilizeze forta atunci cand se tem ca vor fi umiliti din cauza ca au esuat si cand simt nevoia sa-si recapete respectul de sine.

A treia explicatie are legatura cu psihanaliza. Fornari analizeaza radacinile psihologice ale razboiului²⁷. Fornari considera ca razboiul are doua functii de securitate, si poate fi imaginat sub forma unui iceberg, avand o parte vizibila, si o alta ascunsa in apa. Prima corespunde apararii impotriva unui pericol extern, partea ascunsa corespunzand unei manevre de securitate subconstienta impotriva unor entitati fantasmagorice terifiante care reprezinta un pericol absolut. Daca ne situam strict la nivel politico-militar, pe partea vizibila a icebergului, razboiul ne protejeaza doar impotriva agresorilor externi care ne ameninta securitatea. Daca dimpotriva, folosim instrumentele psihanalitice de investigatie, vom realiza ca partea invizibila a icebergului, de fapt partea nevazuta a razboiului, ne ajuta sa ne protejam de pericolele interne. Inamicul absolut trebuie transformat dintr-o entitate invulnerabila intr-una externa, careia i se poate face fata si care poate fi ucisa. Fornari ajunge de altfel la o concluzie paradoxala: “razboiul este o organizatie de securitate nu fiindca ne permite sa ne aparam de inamici reali, dar fiindca reuseste sa gaseasca, sau, in cazuri extreme, sa inventeze inamici reali care pot fi ucisi”.

Daca aplicam aceasta ultima explicatie la SUA astazi, ajungem la urmatorul incredibil paradox: cea mai importanta functie de securitate nu este aceea de a ne apara de un inamic extern, ci de a gasi un inamic real²⁸. Problema este aceea ca SUA este acum in situatia de a inventa un dusman, fiindca americanii sunt prea speriati ca un 11 Septembrie s-ar putea repeta, si fiindca simt nevoia sa-si demonstreze forta/masculinitatea. Aceasta ar putea fi explicatia pentru ultimul razboi al SUA cu Irakul, pentru potentialele viitoare tinte ale puterii masculine americane, mai ales acum cand George W. Bush a castigat al doilea mandat prezidential. 

NOTE
¹ Bosnia, Haiti, Coreea, China, Rwanda, Somalia, Mexic, Cuba.
² Clinton i-a lasat pe haitieni sa fie suficient de independenti pentru a face greseli, in loc sa forteze revenirea la putere a lui Aristide, ceea ce ar fi dus la noi miscari anti-imperialiste impotriva Americii. Clinton nu a amenintat Coreea de Nord, nu a bombardat China, nu a simplificat diferendele politice existente intre sarbi, musulmani si croati, probleme vechi de vreo mie de ani. Prin urmare Bill Clinton nu a fost jandarmul lumii, ci un cavaler atent si gentil. Si, prin consecinta, acesta a fost si rolul international al SUA, pentru o perioada de timp.
³ In 1812, in ajunul razboiului cu Anglia, Republicanii faceau referire la fiii degenerati ai Parintilor Fondatori, o referire clara la Revolutia Americana de la 1776. Inainte ca Razboiul Civil sa izbucneasca, sudistii si nordistii considerau necesar sa-si apere masculinitatea in politica. Etalarea masculinitatii in politica a contat si pe parcursul secolului XX, inclusiv in cazul lui Lyndon Johnson, presedintele american care a refuzat sa retraga trupele americane din Vietnam de teama de a nu fi considerat un barbat slab.
⁴ Este vorba despre volumul Fighting for American Manhood, care are si un subtitlu ce intriga, How gender politics provoked the Spanish-American Wars. Cartea arata cum, la sfarsitul secolului XIX, politicienii americani foloseau conceptele “barbatie” si “masculinitate” pentru a justifica razboiul cu Spania. Am gasit referinte despre aceasta carte in articolul lui Michael L. Tan, “Bush the son, Saddam and sons”, vizualizat la: http://www.inq7net/opi/2003/mar/20/opi_mltan-1.htm.
⁵ In timpul campaniei electorale din toamna anului 2000, Bush a promis sa creasca salariile personalului militar, l-a criticat pe Bill Clinton pentru pregatirile militare facute si s-a apropiat, prin declaratiile facute, de izolationisti. George W. Bush spunea ca va urmari in plan extern doar interesele immediate ale SUA.
⁶ Pasagerii acelei curse au luptat cu teroristii si au facut posibila prabusirea avionului intr-o zona nelocuita, undeva in Pennsylvania.
⁷ Tatal este liderul familiei. El sprijina si protejeaza familia. Tatal este autoritatea morala si are datoria de a-si invata copiii sa discearna intre bine si rau, folosind chiar pedeapsa fizica daca este cazul. Se pleaca de la ideea ca pedeapsa fizica este o datorie morala a parintelui care vrea sa-si invete copiii valorile morale si disciplina. Fiindca viata este grea, copiii trebuie sa se disciplineze si sa invete sa-si urmareasca interesele, dupa ce ies de sub tutela parintilor.
⁸ Mai ales pentru natiunile care nu sunt occidentale acest lucru ar putea fi considerat ca o violare a ordinii morale.
⁹ Pentru mai multe detalii vezi Arthur Brittan, Masculinity and Power, Basil Blackwell Ltd, UK, 1989, primul capitol, “Masculinities”.
¹⁰ Lipman-Blumen, Jean, 1984: Gender Roles and Power, New Jersey, Prentice-Hall, citat in cartea lui Arthur Brittan, Masculinity and Power, pp. 7.
¹¹ Dezvoltand proiecte militare, accelerand programul NMD, neamestecandu-se in zonele fierbinti de pe glob, si dand izolationismului un nou sens.
¹² De exemplu, politica externa a SUA ar putea insemna sanctiuni economice impotriva unei tari, aceste sanctiuni punand de fapt in pericol nu autoritatea politica a tarii respective, ci populatia care este nevinovata.
¹³ Volum5, Numar 36, Octombrie 2000, Clark University, articol care poate fi vizualizat la http://www.foreignpolicy-infocus.org/briefs/vol5/v5n36masculinity.html
¹⁴ Cynthia Enloe considera ca politica externa americana de astazi este militarizata. Mai mult decat atat, din punctul ei de vedere sunt doua probleme cu politica actuala a SUA.Prima problema este ca politica externa este dezbatuta la Washington fara ca politicienii sa-si analizeze propriile lor inclinatii spre masculinitate. A doua problema este ca “men in job” din ramura executiva si din Congres permit dominatia anxietatilor militarizate asupra intelegerilor mai realiste ale securitatii nationale. Enloe considera ca aceste probleme pot fi rezolvate cu trei conditii:
– investigarea feminista in domeniul politicii externe sa fie tratata ca un instrument analitic serios;
– solutiile militarizate si anxietatile sa nu fie considerate cele mai bune atunci cand oficialii negociaza o intelegere internationala.
– Politicienii americani sa vada in implicarea femeilor in viata politica a altor tari un mod eficient de promovare a democratiei interne si stabilitatii internationale.
¹⁵ In cartea sa, Manly States, Masculinities, IR and Gender Politics, Columbia University Press, 2001.
¹⁶ Dar in acelasi timp, dupa Charlotte Hoope si vice-versa este posibila: relatiile internationale “fac” barbati printr-un procedeu inversat.
¹⁷ “Patriarhatul este legea tatalui. Este sistemul dominatiei masculine (…) este sistemul dualismului: mintea asupra trupului, gandirea asupra afectivului, cerul asupra pamantului, spiritul asupra trupului, dualisme in care femeile(si prin consecinta partea cea mai slaba, sublinierea mea) sunt identificate cu partea negativa. Patriarhia reprezinta sistemul valorilor dezvoltate prin intermediul experientei masculine: competitie, ierarhie, agresiune, birocratie, instrainare de pamant, negare a emotiilor...), Zanotti, B., 1979, Militarism and violence: a feminist perspective, Lucrare prezentata la Riverside Church Disarmament Conference, New York. Citata de Reardon, pp. 37.
¹⁸ In aceasta lume plina de pericole femeile asteapta protectie din partea tatilor, a sotilor sau fratilor lor.
¹⁹ Desi este un mod discutabil acela de a ne gandi ca barbatii reprezinta boala si ca femeile sunt terapia.
²⁰ Spre deosebire femeile sunt invatate sa fie supuse si dependente, nu autonome. Femeile sunt invatate sa se teama si sa evite violentele.
²¹ Femeile sunt invatate sa faca fata fricii de violenta dezvoltandu-si comportamente de acomodare sau evitare, dar si prin a considera violenta masculina un dat al conditiei umane.
²² Betty Reardon, pp.10, capitolul 2, “Core concepts, basic assumptions and fundamental values”.
²³ Pe de alta parte putem spune ca actionand militar in Afghanistan pentru combaterea terorismului, SUA s-a dezlantuit militar intr-o tara foarte saraca, prin urmare este legitima intrebarea: cum ar putea aceasta interventie militara sa fie considerata un act de vointa din partea unei puteri masculine care ar trebui sa protejeze, nu sa distruga?
²⁴ Dupa Philip Gordon si Michael O’Hanlon astfel de tinte ar putea fi bazele guerillei Abu Sayyaf din Filipine, cartierul general si campusurile de pregatire din Somalia, Siria, Liban. Pentru mai multe informatii vezi articolul “Should the war on terrorism target Iraq?”, Policy Brief, No. 93, Ianuarie 2002, disponibil la: http://www.brookings.edu
²⁵ Motivele sunt indiscutabile, in ciuda parerilor pro si contra privind lovitura militara:
– regimul lui Saddam a initiat doua razboaie, a dezvoltat si utilizat arme chimice si rachete balistice atat impotriva statelor vecine cat si impotriva propriilor cetateni;
– a atacat satele kurde in 1988 doar pentru a reaminti ca regimul de la Bagdad nu va ezita sa utilizeze cele mai oribile instrumente de distrugere in masa;
– dupa razboiul din Golf din 1991, expertii ONU au spus ca Irakul avea capacitatea de a produce arme nucleare si ca regimul irakian avea depozite de arme chimice si biologice. Conform unor surse, Irakul se afla, la acel moment, destul de aproape de producerea armei nucleare. Drept e ca intre timp mare parte din capacitatea Irakului de a produce si utilize arme de distrugere in masa a fost eliminata cu ajutorul inspectorilor ONU.
²⁶ in cartea sa Shame and Humiliation Presidential Decision Making on Vietnam , University of Pittsburgh Press 1996.
²⁷ Fornari, F., The psychoanalysis of war, New York Anchor, 1974, in Reardon, Betty, capitolul 2, pp.12-13.
²⁸ Fornari, 1974, pp. xvi-xvii. Citat in Reardon, pp 13. Italic in original.

MIHAELA RAILEANU - Facultatea de Litere, Iasi (BA, 1993), Relatii Internationale SNSPA, Bucuresti (Master, 2002), Central European University, Budapesta (Master, 2003), realizator radio-TV.

 sus