Putere si prosperitate: cresterea comunista si dictatura capitalista
 

DORINA CUCU PATRUNSU

This is an article about Mancur Olson’s book on power’s logics. In Olson’s approach to political power, built on the pattern of the logic of collective, with the particularity of studying the costs of exerting the power and the costs of subjecting to the power. Along with the considerations over democracy, this approach opens a new perspective on politic economy.

Introducere

Contributiile lui Mancur Olson in studiul societatii contemporane sunt bine cunoscute. Logica actiunii colective (1965)¹, Cresterea si declinul natiunilor (1982)², dar si o serie de articole cu un continut matematic specific economiei aplicate, cum ar fi “Autocratie, Democratie si Prosperitate”(1991)³ si “Economia Autocratiei si Regula Majoritatii: Mana Invizibila si Folosirea Fortei”(1996)⁴, scris impreuna cu Martin McGuire au generat o adevarata platforma teoretico-metologica din perspectiva careia procesele ce caracterizeaza contemporaneitatea pot fi radiografiate in mod minutios. O preocupare mai noua a cunoscutului ganditor o constituie evolutiile politice de dupa prabusirea regimurilor comuniste: Ce legatura exista intre putere si prosperitate? Exista vreo relatie de determinare intre mecanismele politice ale guvernarii si configuratia economica a statelor? Se confirma determinismul economic al institutiilor si in cazul transformarilor mai recente ale societatilor contemporane?

In acest articol, voi incerca sa propun intr-o forma cat mai clara cateva dintre conceptele cele mai interesante ale lui Olson, in asa fel incat acestea sa se constituie intr-o referinta pentru procesele si situatiile pe care le intalnim in mediul nostru si in viata noastra de zi cu zi, referindu-ma la ultima sa lucrare, Outgrowing Communist And Capitalist Dictatorships, New York: Basic Books, 2000, 199 p.

Logica puterii intre banditii stationari si banditii hoinari. Autocratia

In incercarea de a raspunde la aceste intrebari, Olson analizeaza ecuatia in care sta puterea si prosperitatea unei tari, geneza democratiei si conditiile sale de existenta – ceea ce am putea numi dinamica democratiei – in contextul mai larg al unei discutii care priveste aparitia statelor si a formelor de guvernare. Acest demers va pune sub semnul intrebarii teza potrivit careia la originea generarii si legitimarii actiunilor guvernamentale ar sta tranzactiile voluntare. Potrivit lui Olson, aceasta teza este insuficienta atata vreme cat nu este insotita de o logica a puterii, gol teoretic peste care autorul incearca sa construiasca punti explicative cat mai plauzibile, apeland la exemplul a doua categorii de tari, cele comuniste si cele foste comuniste, pentru a arata de ce a fost posibila la un moment dat o crestere economica in cazul celor dintai si de ce nu este posibila, cel putin in prima instanta, o astfel de crestere in cazul celor din urma.

Care este logica puterii in viziunea lui Olson?

Statul sau guvernul, spune Olson, reprezinta acel cost sau tribut pe care indivizii sunt obligati sa-l plateasca in schimbul protectiei atat impotriva banditilor stationari (spre exemplu, mafia, daca e sa facem referire la timpuri mai apropiate de noi) cat si impotriva unora straini (teroristii, daca e sa ne referim la unele situatii internationale conflictuale actuale). Prin urmare, statul nu reprezinta consecinta unor tranzactii voluntare intre indivizi rationali si participativi la un cadru socio-politic, ci mai degraba rezultatul unei interactiuni intre vectori de putere al caror scop este impunerea unei ordini si a unei dominatii de un anumit tip⁵.

Astfel, statul apare si ia expresia unei anumite forme de guvernare ca un produs in jocul puterii. Pe de o parte, forta sa se dovedeste a fi superioara altor forte orientate spre o oprimare a individului, iar pe de alta parte, forma sa de coercitie se dovedeste a fi preferabila individului oricarei alte forme aflate in competitia puterii. In modul acesta, rolul institutiilor si al design-ului institutional se pliaza pe modalitati prin care opresiunea si coercitia statului sunt mentinute in limite profitabile pentru indivizi. Aceasta profitabilitate are drept reper de calcul posibila opresiune pe care ar exercita-o puterile alternative, cei fata de care se presupune ca individul este aparat prin existenta statului. Evident, violand aceasta limita a coercitiei, statul isi pierde legitimitatea pe care si-a castigat-o in logica puterii sociale.

Asadar, pe scurt, am putea spune ca, institutiile sunt forme prin care indivizii cauta sa-si amortizeze si sa limiteze costurile fata de puterea dominanta, si anume puterea statului.

Originea puterii autocratice, potrivit acestei conceptii, coincide cu trecerea de la o expresie a puterii la alta, de la puterea unor banditi hoinari (roving bandit) la puterea unor banditi stationari dominanti (stationary bandit) in spatiul respectiv⁶. Astfel, explicatia aparitiei guvernamantului autocratic intr-un peisaj social anarhic consta intr-o schimbare a intereselor agen-tilor de putere. Potrivit acestei viziuni, autocratii nu sunt altceva decat fosti banditi care initial se aflau in competitie cu alti banditi si care urmareau o prada de moment cat mai mare. Un bandit de felul acesta primitiv poate ajunge autocrat atunci cand realizeaza ca este mai profitabil sa fure in conditiile in care ii elimina pe ceilalti banditi sau colectori de taxe cu care se afla in competitie⁷ si nu fura tot din posete sau din buzunare⁸. Autocratul nu este mai putin un bandit, ci este unul mai inteligent, aparitia statului autocratic nu inseamna o iesire din logica puterii, ci doar o eficientizare a banditului ajuns autocrat potrivit logicii puterii.

Aceasta metafora a criminalului⁹ sustine teoria potrivit careia exista doua tipuri de interese – unul restrans (narrow interest), generat dintr-un calcul care tine cont numai de imediat si de actiunile proprii, iar altul cuprinzator (encompassing interest), provenind din calcule si avand consecinte in plan public; activarea unuia sau altuia dintre aceste interese de catre agentii de putere face diferenta intre anarhie si autocratie. Argumentul lui Olson pentru profitabilitatea urmaririi interesului cuprinzator si, ca atare, pentru rationalitatea alegerii acestuia este urmatorul:
1. Potrivit logicii puterii, un agent de putere va prefera sa fure (prade) decat sa munceasca.
2. Aceeasi logica a puterii ne arata ca un agent de putere va prefera la un moment dat sa nu imparta cu altii prada. Cu alte cuvinte, urmarirea interesului de a fura (prada) pur si simplu ca expresie a interesului restrans al agentului de putere se dovedeste a fi mai putin rentabila decat actiunea in virtutea interesului de a fura singur (adica, mai mult si mai usor, data fiind lipsa competitiei) ca expresie a interesului cuprinzator in care sunt luate in calcul si actiunile celorlalti agenti de putere.
3. In plus, daca, asa cum ne asteptam, rationalitatea agentului de putere este condusa de logica puterii, acesta va prefera la un moment dat sa aiba o sursa constanta de prada, o victima fidela. Cu alte cuvinte, interesul de a fura tot de la victime ca expresie a interesului restrans se va dovedi inferior interesului de a fura in asa maniera incat sursa de jaf sa nu se epuizeze ca expresie a interesului cuprinzator in care se tine cont si de actiunile celorlalti, cei care joaca rolul victimelor.
4. Prin urmare, un agent al puterii care va rationa, asa cum ne asteptam, dupa logica puterii va ajunge sa confere o mai mare importanta in actiunile sale interesului cuprinzator, cel care tine seama de actiunile celorlalti, fie ca ei reprezinta alti agenti ai puterii (care trebuie eliminati din competitie), fie ca sunt victime (care trebuie pradati fara a li se anula statutul de viitoare surse de prada).

De fapt, o constientizare deplina a interesului cuprinzator in detrimentul celui restrans are loc treptat. Banditul trebuie mai intai sa realizeze ca este mai profitabil sa aiba monopolul asupra potentialelor victime (monopoly on crime and taxation). Abia dupa ce isi va fi dat seama de acest lucru si dupa ce va fi pus in practica acest monopol, capatand statutul de bandit stationar, acesta va beneficia de stimulente comportamentale noi, va incepe sa actioneze in directia unei eficientizari in care o variabila importanta este victima. Noul calcul pe care il va face ii va arata ca o limitare a actelor de furt sau, altfel spus, o taxare redusa ii va aduce o diminuare a costurilor si o majorare a beneficiilor. In primul rand, pentru ca furtul nelimitat se soldeaza cu pierderi sociale, adica cu o diminuare a veniturilor celor care pot fi taxati, si ca atare cu o scadere a veniturilor proprii. In al doilea rand, o taxare limitata conduce la o stimulare a celor pradati si la o prosperitate marita a acestora, ceea ce se reflecta intr-o crestere a bazei de jaf. Cu alte cuvinte, procentele rezonabile de taxare conduc la o crestere globala a sumei obtinute din taxe¹⁰.

Am putea spune ca este vorba de un cost dozat si organizat bidirectional: vazut dinspre autocrat, costul este de a renunta in mod inteligent la insusirea intregii prazi; vazut dinspre supus, costul este de a fi jefuit intr-un mod care nu suprima o prosperitate.

Pe langa constienzarea faptului ca este mai profitabila o taxare moderata, urmarindu-si interesul cuprinzator, autocratul va cauta sa creeze din resursele proprii anumite bunuri si servicii publice de care sa poata beneficia alaturi de ceilalti.¹¹ Aceasta investitie se va dovedi rentabila pentru autocrat in masura in care cresterea productivitatii celor care ii asigura baza de taxare este cel putin egala cu investitia facuta.¹²

In logica puterii lui Olson, puterea si prosperitatea regimului unui bandit stationar sau ale unui autocrat de tipul celui descris mai sus este o alternativa preferabila anarhiei.¹³

Pe de o parte, anarhie inseamna prosperitate scazuta, data fiind existenta mai multor banditi care, ghidati fiind de interese restranse, fura haotic si falimentar. Pe de alta parte, autocratia inseamna o mai mare prosperitate data fiind ponderea unui interes cuprinzator in virtutea caruia urmarirea optimizarii furtului se soldeaza cu o crestere a productivitatii celor care sunt jefuiti.¹⁴

Pana la urma, pare sa spuna Olson, in conditiile in care a fi jefuit este un fapt inevitabil, ceea ce conteaza e cum esti jefuit. Cea mai buna alternativa posibila pentru o comunitate este aceea in care furtul respectiv nu se produce haotic, in care sunt posibile calcule de eficienta atat pentru pradatori cat si pentru pradati.

Insa dincolo de metafora, ceea ce vrea sa spuna Olson este ca prosperitatea economica va depinde de modalitatile de taxare a indivizilor care produc, iar aceste modalitati se afla la indemana celor care guverneaza, i.e. a puterii.

In mod interesant, Olson arata ca orice supus intr-o astfel de autocratie va avea interesul de a o pastra in momentul in care are loc schimbarea sau disparitia autocratului initial. Supusii vor dori in mod natural sa pastreze vechea guvernare, cea in care se bucurau de o anumita stabilitate si de anumite privilegii cum ar fi drepturi de proprietate, respectarea contractelor, pastrarea valorii monezilor etc. Succesiunea dinastica (“Long live the king”) poate fi dezirabila social dat fiind ca diminueaza crizele de succesiune (reaparitia pentru o perioada a anarhiei) si asigura monarhului interesul pentru mentinerea ordinii si prosperitatii regiunilor pe care le conduce.¹⁵ Insa, asa cum remarca Olson, cei mai multi autocrati au perioade de dominatie scurte (they often loose their jobs), iar dinastiile sunt inlocuite de perioade de conflict care se incheie de cele mai multe ori cu aparitia unui alt bandit stationar care nu are interes sa pastreze ordinea anterioara.¹⁶ Toate acestea se reflecta intr-o diminuare a prosperitatii si in aparitia unor conditii care fac dificila si de durata reaparitia acesteia.

In aceste conditii, intrebarile firesti care apar sunt “Care sunt circumstantele care ar putea conduce la o anumita stabilitate si continuitate a ceea ce a functionat anterior?” si “Cum se pot evita aparitiile unor autocrati cu orizonturi mai mici decat cei precedenti?” Olson inclina spre ideea ca nu se pot anticipa astfel de situatii, ca, data fiind puterea discretionara a noului autocrat, se poate intampla orice, chiar si surparea vechii fundatii sociale si politice. Salvarea sau solutia nu poate veni decat conjunctural si circumstantial, si anume atunci cand apare o noua putere egala puterii autocratului si in contraponderea ei. Stabilitatea dobandita anterior prin aparitia unui pol unic de putere si decizie este pastrata prin ocuparea scenei de putere de catre mai multi poli aflati in echilibru si intr-un raport de negociere a deciziilor.

Democratia, un accident?

Democratia reprezinta un asemenea sistem. Dar, democratia ca expresie a existentei unor puteri care se controleaza reciproc nu apare cu necesitate in urma unei crize dinastice, nu apare din consideratiile rationale ale indivizilor care cauta si impun o formula de guvernare care sa preintampine destabilizarile determinate de crizele de succesiune, ci este posibila in virtutea existentei anumitor circumstante. In aceasta ordine de idei, am putea spune ca democratia nu este produsul unei necesitati istorice, ci al unei contingente. Mai mult, asa cum se va vedea mai departe, din perspectiva lui Olson, aparitia democratiei nu este nici macar un proces ireversibil.

Astfel, discutand despre democratie Olson arata ca data fiind natura lor interna si spontana, sunt dificil de gasit cauzele care explica aparitia acelor conditii sau circumstante speciale care fac posibila trecerea de la autocratie la guvern reprezentativ. Potrivit teoriei sale, Olson sustine ca democratia apare numai atunci cand nu sunt prezente conditiile care nu impiedica (permit) instaurarea autocratiei.¹⁷ Evident, aceasta se poate intampla numai datorita unor accidente istorice fara a avea un caracter necesar.

Potrivit lui Olson, acele conditii sunt urmatoarele:¹⁸
1. Existenta unei conjuncturi in care sa functioneze mai multe grupuri de putere si in care nici un lider de grup sa nu poata ajunge dominant. E vorba de o dispersare egala a puterii care face imprudenta incercarea si imposibila reusita vreunui pol de putere in a elimina competitia.
2. Nici un grup de putere nu are forta necesara pentru a se separa de celelalte si a forma o miniautocratie. Altfel spus, nici un grup sa nu fie suficient de puternic pentru a se organiza intr-o autocratie pe un spatiu mai redus.
3. Aranjamentele democratice care apar sa nu se afle sub amenintarea cuceririi de catre alte regimuri invecinate sau sa nu se afle in calea invaziilor straine. Acestea trebuie sa beneficieze de existenta unor bariere geografice, cetati sau alte circumstante norocoase.
4. Grupurile de putere sa fie dispuse sa imparta puterea prin tranzactii voluntare si sa actioneze conform unei logici a distribuirii puterii (the logic of power sharing).

Olson propune o conceptie spontana si evolutionista a democratiei: odata ce grupurile de putere ajung sa imbratiseze o logica a distribuirii puterii – este mai bine sa imparti puterea decat sa nu ai nici una¹⁹ – isi vor conduce comportamentul si dupa o logica de limitare sau de control a puterii celuilalt – fiecare va fi interesat in minimizarea probabilitatii ca un candidat pentru rolul de autocrat sa devina autocrat propriu-zis.²⁰ In felul acesta vor lua nastere mecanisme si aranjamente politice de perpetuare a starii de lucruri in care au fost definite si protejate drepturi de proprietate, s-au stabilit si respectat contracte si exista legi egale pentru toti. Aceste mecanisme de limitare a puterii ajung la maxim de functionalitate atunci cand puterea se manifesta prin reprezentanti sau acolo unde se instaureaza un guvern reprezentativ.

Coreland mecanismele democratice ale puterii cu cresterea economica sau cu prosperitatea, Olson arata ca, spre deosebire de situatia existenta in autocratie, taxele sau impozitele platite de indivizi puterii democratice sunt mai mici, iar serviciile publice furnizate de catre putere sunt de mai buna calitate si acopera o mai mare suprafata de utilitate.²¹ Argumentul invocat de Olson consta in aceea ca, spre deosebire de un autocrat, majoritatea (cei care constituie puterea democratica) isi va maximiza venitul cu ajutorul unei rate de impozitare mai mici si a unei redistribuiri in folosul propriu intr-o proportie mai mare a banilor colectati din taxe.²²

In schimb, chiar daca democratiile isi dovedesc superioritatea fata de autocratii in ceea ce priveste ratele de impozitare ale indivizilor, nici ele nu sunt scutite de riscul dizolvarii²³ asa cum nu sunt nici autocratiile. Trebuie sa distingem aici intre aspectul formal al unei democratii si continutul acesteia. O democratie tanara va satisface mai curand cerinta formala – aceea de a avea alegeri libere – si mai putin aceea de continut care consta atat in respectarea rezultatului alegerilor, cat si in existenta unei opozitii eficiente, care sa se bucure de libera exprimare.²⁴ Apeland numai la mecanismele formale, o astfel de democratie se poate transforma oricand intr-o autocratie, generand un grup de putere dominant care va pune in pericol stabilitatea sociala al carei principal indice consta in respectarea drepturilor individuale (de proprietate si contractuale). Prin urmare, pare indreptatita teza lui Olson potrivit careia nu exista o legatura necesara intre existenta unei democratii si securitatea drepturilor individuale. Aceasta teza este sustinuta, asa cum s-a aratat, de riscul la care este supusa o democratie tanara de a degenera intr-o autocratie nerationala in care aceste drepturi sunt incalcate. Prin autocratie nerationala trebuie sa intelegem o autocratie a grupurilor de interese ai caror agenti de putere sunt condusi mai degraba de interese restranse decat de cele cuprinzatoare, dominatia lor neaducand nici un beneficiu societatii.

Totusi, Olson remarca existenta unei stranse legaturi intre democratie si garantarea drepturilor individuale atunci cand democratia isi va fi rodat mecanismele de limitare a puterii²⁵. Prin urmare, este mai probabil ca in cazul unei astfel de democratii, avand continutul necesar, structurile democratice sa se perpetueze, iar stabilitatea acestora sa se reflecte pozitiv intr-o stabilitate la nivelul drepturilor civile.

O democratie se bazeaza pe o distribuire egala a puterii intre diferite grupuri de interese, distribuire a carei impartialitate si egalitate va trebui sa refere mecanisme institutionale de distribuire care sa fie deasupra intereselor respectivelor grupuri de interese. Insa, dupa cum atrage Olson atentia, aceste mecanisme sunt mentinute si controlate in mod direct chiar de grupurile care detin puterea, iar aceasta atrage, chiar si in cazul democratiilor rodate, riscul aparitiei unor organizari la nivelul acestor grupuri care sa submineze democratia si drepturile individuale, ajungandu-se astfel la o deteriorare a prosperitatii.²⁶

Teza discutabila pe care o avanseaza Olson este ca aceste coalitii nu pot fi distruse decat cu ajutorul unor metode care presupun existenta unei autocratii puternice si dure. Aspectul discutabil al solutiei lui Olson consta in afirmatia ca pana la urma democratia, oricat ar fi de exersata, poate cunoaste perioade de criza cu influente nefaste pentru prosperitate, si ca aceste perioade de criza nu vor putea fi depasite decat cu ajutorul unor formule autocratice pe parcursul unei generatii sau doua.²⁷ E greu de justificat inlocuirea unei democratii, fie ea si cu probleme, cu o autocratie care ar rezolva acele probleme. Pentru ca, asa cum este de asteptat, aceasta solutie presupune aruncarea copilului cu tot cu apa murdara din copaie. Oare de dragul salvarii unei prosperitati economice putem fi dispusi sa salutam o interventie dictatoriala care ar matura pe langa acele coalitii nocive si unele drepturi individuale cum ar fi libertatea de expresie? In plus, exista un mare semn de intrebare in dreptul ideii ca aparitia unei autocratii dure va mai putea fi inlocuita de revenirea la o democratie dupa doar o generatie sau doua. In fine, sa fie adevarat ca nu exista nici o solutie in cadrul organizarii democratice care sa dizolve coalitiile grupurilor de putere care instaureaza sub masca unei democratii o autocratie a intereselor restranse? Inclin sa cred ca da; intr-o democratie de traditie, oricat de bine ar fi organizate aceste coalitii, exercitiul indelungat in ceea ce priveste limitarea puterii poate da nastere in mod spontan in randurile societatii civile unor structuri de protest si, data fiind forta lor, chiar de putere care pot contrabalansa aparitia acelui pol unic nefast.

Nici exemplul Revolutiei Culturale din China,²⁸ cel prin care Olson incearca sa-si sustina profitabilitatea adoptarii unor solutii de tip autocratic in conditiile unui declin economic datorat coalitiilor de putere nu este prea convingator. Desi China a cunoscut o crestere economica in urma eliminarii coalitiilor de putere prin decizia unui autocrat, trebuie spus ca aceasta situatie nu este una relevanta pentru cazul democratic: anterior acestei revolutii nu era democratie, cu alte cuvinte, nu se putea pune problema exercitarii unor mecanisme democratice de distrugere a respectivelor grupuri de interese care actionau in sens restrans si, ca atare, in detrimentul societatii chineze. Am mai putea spune ca solutia autocratica a eliminarii grupurilor de interese a generat in acelasi timp o scadere a calitatii cadrului socio-politic (o involutie politica) si o diminuare a calitatii drepturilor individuale.

Olson analizeaza, de asemenea, in detaliu aspectele tranzactiilor voluntare, ale costurilor de tranzactie, a actiunii colective la nivelul grupurilor mici si mari, cat si problema blatistului. El arata ca o teorie a tranzactiilor voluntare este insuficienta pentru a explica, pe de o parte, cresterea economica, iar pe de alta, mecanismele si functionalitatea guvernamentala. Elementul de la care porneste critica lui Olson il reprezinta incapacitatea acestei teorii de a da seama de aparitia rezultatelor nedorite sau ineficiente economic si politic.²⁹ Perspectiva pe care se sprijina aceasta teorie este gresita, spune Olson, fiindca la nivelul grupurilor guverneaza o alta logica a actiunii – logica puterii – decat cea care ghideaza actiunile indivizilor. Astfel, daca indivizii rationali fac tranzactii voluntare la cele mai mici costuri pentru a-si servi interesul propriu, grupurile formate din indivizi rationali nu mai fac acelasi lucru, nu-si mai urmaresc interesul de grup, ceea ce sustine de fapt teoria tranzactiilor voluntare in mod eronat. Aceasta teorie, spune Olson, desi poate functiona ca alternativa pe anumite portiuni si anume la nivelul grupurilor mici,³⁰ este infirmata la nivelul grupurilor mari³¹ fiindca aici apare problema actiunii colective sau a blatistului.³² Cu alte cuvinte, aceasta teorie nu explica comportamentul si rezultatele ineficiente de la nivelul grupurilor mari. Mai mult, spune Olson, teoria tranzactiilor voluntare nu aduce nici o explicatie a faptului ca anumite tari continua sa ramana sarace in conditiile in care indivizii se comporta pe piata la fel ca si cei din tarile bogate, i.e. sunt la fel de rationali.³³ In plus, nu explica de ce ar fi nevoie de o a treia parte care sa intareasca ceea ce vor de fapt, nu explica puterea coercitiva folosita pentru a face piata sa mearga mai bine.³⁴ Concluzia lui Olson, in aceste conditii, este urmatoarea: tranzactiile in mare parte nu sunt voluntare³⁵, ele sunt impuse³⁶, iar impunerea presupune puterea coercitiva.³⁷ Este necesara, cu alte cuvinte, o teorie a puterii, pentru a putea intelege guvernele si toate lucrurile bune sau rele pe care le fac, dar si oribilele anarhii in absenta acestor guverne.³⁸

Democratie si prosperitate

Democratia favorizeaza prosperitatea. Un stat prea puternic si politicile opuse pietei (market contrary) submineaza comportamentul conform legii si promoveaza coruptia la nivel oficial. Astfel, statul si politicile promovate de acesta pot genera situatii in care toate partile implicate (cele care trebuie sa impuna si sa aplice legea si cele care cad sub incidenta legii) vor avea un interes in a eluda regulile oficiale, tinand evaziunea secreta fata de autoritati sau corupand oficialii responsabili.³⁹

Mentinerea ordinii si a legii ar trebui sa fie, si in anumite tari chiar este, sustine Olson, ieftina relativ la taxele colectate si venitul national.⁴⁰ Doua sunt argumentele care sustin ideea ca nu este nevoie de un cost ridicat in vederea instaurarii intr-un stat a domniei legii. Primul dintre aceste argumente pleaca de la o asumptie de rationalitate: in cazul unui conflict sau al unui potential conflict intre doua parti inegale ca putere si, implicit, inegale in privinta costurilor pe care ar trebui sa le suporte pentru a sustine respectivul conflict, partea cea mai defavorizata, analizandu-si situatia, va decide sa actioneze in vederea minimizarii costului, anume in directia aplanarii sau evitarii conflictului. Aplicand acest rationament la cazul in care una dintre parti este guvernul iar cealalta individul, cea mai buna alegere pentru individ va fi sa nu provoace guvernul.⁴¹ Concluzia la care ajunge Olson va fi ca un stat puternic de tipul celui hobessian va reprima orice incercare de incalcare a legii sau ordinii.

Raman totusi discutabile asumptia de rationalitate pusa in joc de Olson si relevanta argumentului in sine. Intrebarea care se ridica este daca nu cumva costurile realizarii unui stat hobbesian sunt extrem de ridicate: faptul ca un astfel de stat nu contine mecanisme de limitare a puterii aduce cu sine riscul incalcarii drepturilor fundamentale individuale si, de ce nu, a oricarei legi pana la urma.

Al doilea argument ia in discutie existenta sectorului privat ca fundament al pastrarii ordinii si a legii. Interesul privat al indivizilor si firmelor intr-o economie de piata cu politici economice bune si drepturi de proprietate clar delimitate este un factor major in ceea ce priveste prevenirea crimei, comportament conform legii si impunerea legislativa. Astfel, spune Olson, interesul indivizilor si firmelor ii va conduce pe acestia sa puna lacate, sa angajeze garzi si sa fie atenti.⁴² Toate acestea vor conduce la impunerea legii in mod necostisitor pentru guvern.

Nici acest argument nu pare sa fie foarte convingator atata vreme cat capacitatea indivizilor de a apara legea prin mijloace proprii este in acelasi timp si capacitatea acestora de a o incalca.

Aceste argumente vin sa arate, sustine Olson, ca atata timp cat guvernele vor avea politici de tipul caveat emptor (cumparatorul sa se pazeasca) nu vor avea de cheltuit impotriva fraudei.⁴³

Totusi, merita observat ca aceste argumente nu spun decat ca sunt necesare institutii si politici economice bune, insa nu ne spun ce inseamna sau cum putem realiza un stat puternic si nici cum putem delimita clar drepturile de proprietate. Este de retinut insa ideea ca un prim pas spre obtinerea unor politici guvernamentale si institutii bune este accentuarea sectorului privat si a influentelor care vin dinspre acesta.

Un sector privat puternic si influent va genera institutii si politici economice eficiente. In alta ordine de idei, acelasi sector privat in conditiile politicilor opuse pietei, cum ar fi controlul preturilor, va avea un interes puternic de a evita acele politici, ajungand pana la coruperea celor care ar trebui sa le impuna. Prin urmare, coruptia la nivel guvernamental se va produce atunci cand guvernele insele stabilesc rezultate pe care toti sau aproape toti din sectorul privat au interes sa le evite, si cand nimeni din sectorul privat nu are interes sa raporteze aceste incalcari autoritatilor.⁴⁴ Mai devreme sau mai tarziu, spune Olson, guvernul va deveni corupt si ineficient.⁴⁵ Politicile opuse pietei, prin stabilirea preturilor si a veniturilor, au fost norma sau regula tarilor comuniste.⁴⁶

Comunism, crestere economica, democratie

Discutia privind autocratiile de tip sovietic sau comunist joaca rolul unui test pentru teza potrivit careia exista o directa proportionalitate intre putere si crestere economica. Intrebarile pe care si le pune Olson aici sunt “De ce autocratia stalinista a condus la o crestere economica?”, “De ce aceasta crestere economica nu a continuat? si “De ce tarile foste comuniste au ajuns imediat dupa iesirea din comunism intr-o situatie economica mai dificila decat inainte? De ce nu s-au petrecut lucrurile in post-comunism asa cum s-a intamplat in cazul unor tari precum Japonia, Germania sau Italia de dupa cel de-al doilea razboi mondial?”

La prima intrebare raspunsul pare sa fie simplu, daca e sa avem in vedere metafora banditului stationar dominant. Stalin conducea o autocratie in care furtul era organizat si dozat ca si in cazul autocratiilor clasice.⁴⁷ Insa, ceea ce a constituit o inovatie in cazul autocratiei staliniste este faptul ca furtul a presupus initial o confiscare a tuturor proprietatilor si resurselor, confiscare care i-a permis controlul direct asupra cantitatii de bunuri de productie si de bunuri de consum ce urmau a fi utilizate si produse.⁴⁸ Aceasta a condus in primul rand la o acumulare mare de capital – la o economisire fortata –, dat fiind ca bunurile de consum (consumer goods) erau furnizate intr-o proportie mult mai mica decat bunurile de productie (capital goods) comparativ cu productia acestora in alte tari. In al doilea rand, existenta exclusiva a proprietatii de stat a permis o marire a impozitelor anuale cu un cuantum egal cu veniturile obtinute de populatie din chirie, dobanda si profit⁴⁹ (venituri din activitati care nu sunt ‘prinse’ in productie propriu-zis).

O a doua inovatie adusa de Stalin, sustine Olson, o reprezinta modalitatea de taxare care a constat intr-o impozitare globala a profiturilor intreprinderilor patronate de stat mai curand decat cea a impozitarii marginale sau individuale.⁵⁰ Aceasta forma de taxare a generat stimulente indivizilor care munceau in intreprindere prin plata in acord global s.a.m.d.

Astfel, cresterea economica pe care a inregistrat-o initial statul stalinist pare sa rezulte in mod pertinent din cele doua inovatii pe care le analizeaza Olson.

Insa concluzia potrivit careia se poate inregistra crestere economica in conditii de dictatura poate fi interpretata ca fiind un argument pentru teza ca dictatura poate fi justificata atata timp cat se soldeaza cu o crestere economica.

In ceea ce priveste raspunsul la cea de a doua intrebare Olson nu prea aduce argumente in plus fata de cele clasice care aratau ineficienta economiei planificate si preziceau falimentul comunismului.

Olson pare sa nu raspunda convingator la ultima intrebare, raspunsul sau fiind pur si simplu acela ca a existat o incapacitate a sistemului de a depasi situatia sau de a contracara puterea grupurilor de interese care s-au organizat din timpul perioadei comuniste. Aparitia unei economii de piata si a unei guvernari democratice, sustine Olson, tine de factori conjuncturali, iar conditiile existente inaintea caderii comunismului au impiedicat (sau nu au facilitat) aparitia spontana a acestor factori favorizanti. El revine si aici la solutia “miraculoasa” a interventiei unui autocrat luminat care sa-i creeze.

Utopia acestei solutii devine vizibila atunci cand o sintetizam in formula eficientizeaza din punct de vedere economic o democratie tanara, ce abia a inlocuit o autocratie, prin masuri autocratice. Argumentele care pledau impotriva ideii ca o democratie cu probleme (e.g. declin in planul prosperitatii datorita aparitiei grupurilor de interese) poate fi salvata prin masuri autocratice ce se intind pe o perioada limitata, sunt valabile si pentru a respinge ideea ca aparitiile unei economii de piata si a unei guvernari democratice pot fi favorizate prin rolul jucat de un autocrat. In oricare dintre situatii, fie inainte de aparitia unei tinerei democratii, fie pe parcursul tranzitiei acesteia spre o democratie autentica, o interventie de tip autocratic nu se poate solda decat cu o incalcare a drepturilor politice specifice regimului democratic si un risc sporit pentru o intoarcere si o ramanere in dictatura. Chirurgia autocratica indreptata impotriva unei coalitii a grupurilor de putere va conduce inevitabil la extirparea suplimentara si nedorita a unei parti din tesutul sanatos al organismului social.

Un alt raspuns privind involutia prosperitatii, ar fi tocmai modalitatea de taxare din timpul perioadei comuniste – impozitarea globala si nu marginala – modalitate care a constituit un succes economic in conditiile in care intreprinderile erau in proprietatea statului. Data fiind modificarea statutului intreprinderilor, care au trecut din proprietatea statului in proprietate privata, si inertia taxarii globale, prosperitatea economica a inceput sa scada. O taxare optima care ar fi mentinut prosperitatea economica la nivelul cresterii comuniste ar fi fost cea marginala ea ar fi distrus rapid grupurile organizate conform actiunii colective, care odata cu democratizarea nu mai operau acoperit si care cereau subventii guvernamentale pentru relansare economica.⁵¹

Tipuri de piete

Analiza tipurilor de piete care ar face posibila prosperitatea sau cresterea economica vizeaza de fapt o anumita viziune despre cum ar trebui sa stea lucrurile la nivelul economiei politice, i.e. o perspectiva normativa a economiei politice. Astfel, pentru a fi atinsa o prosperitate va trebui ca indivizii si firmele patronate de acestia sa fie lasati sa creeze profit, deoarece, spune Olson, singurii capabili sa-si conduca actiunile catre profit nu pot fi decat acestia si nu o agentie sau o persoana situate in afara acestei relatii. Serviciile aduse populatiei de aceste firme sunt mult mai mari decat ar putea sa faca statul in urma dirijarii productiei acestora. In plus, indivizii ar trebui sa stie ca bunastarea depinde foarte mult de noroc (many fortunes are due to luck) si, ca atare, una din conditiile mentinerii prosperitatii este cea a prevenirii scaderii acesteia. Solutia optima de prevenire a acestor situatii de nesansa cu consecinte dramatice la nivelul prosperitatii o reprezinta, in viziunea lui Olson, asigurarile. Indivizii trebuie sa se asigure, “sa-si puna deoparte pentru zile negre”, pentru a nu mai lasa rezolvarea acestor probleme la indemana statului care nu e in masura sa faca altceva decat sa ia de la unii si sa redistribuie ineficient altora, celor “neacoperiti” de asigurare.

In concluzie, sunt doua conditii pe care o economie de piata va trebui sa le indeplineasca pentru a genera succesul economic: 1) drepturi individuale clare si sigure, fiindca numai prin asigurarea acestora vor exista stimulente in a produce, investi si angaja in schimburi reciproc avantajoase; 2) absenta oricarei forme de deposedare (predation). Aceste doua conditii, spune Olson, nu vor garanta in mod inevitabil piete perfecte, inovatie cu utilitate sociala maxima sau o alocare de resurse ideala, dar daca vor fi intalnite sunt cu siguranta suficiente pentru a aduce prosperitate societatii. Insa, cel mai probabil, aceste conditii vor fi satisfacute in democratiile sigure, vechi, care respecta drepturi individuale, unde institutiile sunt structurate in asa fel incat decidentii autoritari sunt condusi de interese cuprinzatoare.

NOTE
¹ In original, The Logic of Collective Action: Public Goods and the Theory of Groups (1965), Cambridge, Harvard University Press.
² In original, The Rise and Decline of Nations (1982).
³ In original, “Autocracy, Democracy, and Prosperity” (1991)
⁴ In original, “The Economics of Autocracy and Majority Rule: The Invisible Hand and the Use of Force” (1996) in Journal of Economic Literature 34:72
⁵ “Logica puterii nu poate fi explicata adecvat prin tranzactii voluntare: puterea – si nu in ultimul rand puterea guvernamentala – este capacitatea de a realiza acordul in mod constrangator, iar asta presupune autoritate constrangatoare si capacitate de coercitie. Nu este suficienta o teorie a tranzactiilor sau schimburilor voluntare: trebuie sa intelegem logica fortei.” (pp.2-3)... “Guvernamantul a aparut in mod normal datorita rationalitatii individuale a celor care pot organiza cea mai mare capacitate pentru violenta.” (p.11)
⁶ ”Banditul hoinar va deveni un bandit stationar atunci cand va putea monopoliza crima in spatiul respectiv.” (...) “El va fi singurul capabil sa taxeze sau sa fure in domeniul respectiv.” (p.7)
⁷ A se vedea p.8.
⁸ A se vedea p.6.
⁹ A se vedea p.6. Olson apeleaza pentru prima data la aceasta metafora in The Rise and Decline of Nations (1982).
¹⁰ “Banditul stationar, datorita monopolului pe care il detine asupra crimei si taxarii, va avea un interes cuprinzator in domeniul sau ceea ce il va face sa isi limiteze actele de prada deoarece el va fi cel care va suporta o parte substantiala din pierderile sociale rezultate in urma acestor acte de prada.” (p.9)
¹¹ “A doua modalitate in care interesul cuprinzator al banditului stationar actioneaza la nivelul stimulentelor comportamentale consta in furnizarea de bunuri publice de care sa beneficieze atat domeniul sau cat si cei pe care ii taxeaza.”(p.9)
¹² O exprimare mai formala si matematica a acestui argument este facuta de Mancur Olson intr-un articol scris impreuna cu Martin McGuire in “The Economics of Autocracy and Majority Rule: The Invisible Hand and the Use of Force” (1996) in Journal of Economic Literature 34:72.
¹³ “Taxarile progresive ale unui bandit stationar sunt de departe mai bune decat anarhia.”(p.11)
¹⁴ “Chiar daca un bandit stationar de tipul unui tiran/despot razboinic percepe taxe de la supusi de la an la an mai mari, acestia il vor prefera banditului hoinar care fura sporadic. Banditismul sporadic (roving banditry) inseamna anarhie, si inlocuirea anarhiei cu guvernamantul aduce o considerabila crestere a venitului.”(p.11)
¹⁵ A se vedea p. 27
¹⁶ “Autocratii de cele mai multe ori isi pierd slujbele.”... Asadar domnia oricarui autocrat va sfarsi pana la urma – unele dintre aceste domnii vor sfarsi chiar foarte repede - si multe dintre acestea sunt urmate de crize de succesiune. In cele mai multe cazuri autocratul este succedat de un alt bandit stationar sau hoinar: numai in anumite circumstante sfarsitul autocratiei va insemna aparitia democratiei.”(p.29)
¹⁷ A se vedea p. 31
¹⁸ A se urmari discutia de la pp. 31-3
¹⁹ A se vedea p. 33
²⁰ A se vedea p. 34
²¹ “Desi atat majoritatea cat si autocratul au interese cuprinzatoare intr-o societate datorita controlului asupra taxelor, majoritatea, in mod aditional, va castiga o parte semnificativa din venitul rezultat pe piata, ceea ce ii va da un puternic interes cuprinzator in productivitatea societatii.”(p.16).... “Atunci cand venitul national creste aceasta crestere nu se datoreaza numai colectarii de taxe la un venit mai mare ci venitului rezultat de pe piata. Astfel, rata de taxare optima pentru majoritate va fi in asa fel incat va fi mai mica decat cea autocratica.” (p.17)
²² A se vedea p. 17
²³ “Democratiile sfarsesc de cele mai multe ori datorita greselii si ghinionului. Aparitia unei democratii si manifestarea alegerilor libere nu conduc in mod necesar catre drepturi de proprietate si a contractelor. Drepturile individuale pe care o democratie le furnizeaza nu pot fi asigurate daca democratia ca atare nu este asigurata. Drepturile de proprietate si a contractelor intr-o democratie nesigura pot fi abolite de catre oficiali alesi dar care isi folosesc puterea autocratic.”(p.41)
²⁴ “ In mod similar, o democratie nu poate supravietui daca oponentii administratiei in vigoare nu beneficiaza de dreptul liberei exprimari si drepturi depline conforme cu domnia legii, i.e. drepturi de proprietate si la contracte.”(p.41)
²⁵ A se vedea p.42
²⁶ O aprofundare a discutiei pe tema grupurilor de interese care deturneaza insasi mecanismele democratice este facuta in The Rise and Decline of Nations: Economic Growth, Stagflation, and Social Rigidities. New Haven, CT: Yale University Press, 1982.
²⁷ “In autocratii, cu cat dureaza mai mult regimul unui autocrat cu atat sunt mai bine protejate drepturile de proprietate si la contracte.”(p.42)... “Desi experienta arata ca tarile relativ sarace pot creste economic extraordinar de rapid sub regimul unui dictator puternic care foloseste politici economice bune, aceasta situatie nu poate dura mai mult de o generatie sau doua.”(p.43)
²⁸ A se vedea discutia de la p. 167-8.
²⁹ A se vedea p.58.
³⁰ “Daca numarul indivizilor beneficiari ai unui bun colectiv este mic, atunci acestia pot, in mod normal, sa comunice unii cu altii in directia cooperarii pentru satisfacerea interesului lor comun, si pot avea, in general, acces atat la acorduri legale cat si la alte mecanisme de intarire a ceea ce au hotarat. Acestia pot, prin urmare, sa obtina un bun colectiv si, ca atare, pot servi interesul comun.”(p.76)
³¹ “Intr-un grup mare un individ oarecare va primi doar o mica parte din beneficiul rezultat in urma actiunii sale in interesul grupului. Aceasta parte minuscula nu va motiva indivizii apartinatori grupurilor mari sa actioneze consistent cu interesul comun al grupului.”(p.77)
³² “Orice individ din grupurile mari va incerca sa se situeze intr-o pozitie de free-rider sau de rezerva.”(p.79)
³³ A se vedea p.59
³⁴ “Teoria tranzactiilor coasiene si a costurilor de tranzactie ce le limiteaza nu explica puterea externa necesara impunerii contractelor. Aceasta teorie ar putea explica de ce cei care se angajeaza in tranzactii ce necesita o a treia parte ca garant vor acest garant, si de ce acestia sunt dispusi sa plateasca ceva pentru acest garant Insa nu ar putea explica de ce uneori este folosita puterea coercitiva fie pentru a face piata sa mearga mai bine prin intarirea contractelor, fie pentru a lua bunurile ce sunt comercializate pe piata.”(p.63)
³⁵ “Pentru a explica anarhia si alte rezultate ineficiente, trebuie sa recunoastem ca nu toate tranzactiile si interactiunile, chiar si intre parti total rationale, sunt voluntare.” (p.60)
³⁶ A se vedea p. 62.
³⁷ “Trebuie sa intelegem nu doar castigurile rezultate in urma schimburilor voluntare ci si logica coercitiei si fortei.”(p.66)
³⁸ A se vedea p.66.
³⁹ A se vedea p.149
⁴⁰ A se vedea p.102, unde mai spune ca: “Atunci cand vom intelege de ce costul furnizarii legii si ordinii si a altor servicii publice necesare viabilitatii guvernamentale pot fi relativ ieftine, vom avea o noua si o mai buna intelegere a coruptiei oficiale, a crimei, precum si un raspuns la intrebarea de ce anumite tari au economii subterane mari sau sectoare informale.”
⁴¹ A se vedea p.103
⁴² Ibidem
⁴³ A se vedea p.105
⁴⁴ A se vedea p.107
⁴⁵ Ibidem
⁴⁶ A se vedea p.108.
⁴⁷ “El era un autocrat inteligent tipic, cu o orientare pe termen lung. Autocratii cu un astfel de orizont, de obicei, nu ar fi putut confisca bunurile de capital, deoarece aceasta ar fi insemnat, in mod normal, mai putina investitie si mai putin venit, si ca atare, venituri mici din taxe, pe viitor.”(p.114)
⁴⁸ A se vedea p.114
⁴⁹ A se vedea p.115
⁵⁰ Ibidem
⁵¹ “Odata cu caderea comunismului si cu democratizarea, centrul a pierdut si mai mult din puterea pe care o detinea anterior. Odata cu democratia, directorii si muncitorii din intreprinderile mari deveneau principalele grupuri organizate in spiritul actiunii colective, si nu mai operau ‘sub acoperire’....Ei nu mai actionau ca perceptori de taxe pentru noul centru. Din contra, acestia doreau si primeau subventii. Astfel principala sursa de taxare pe venit a disparut, fiind inlocuita cu o cerere puternica pentru subventii. In conditiile in care sistemul de taxare a cazut aceste subventii erau livrate prin sistemul bancar. Rezultatul a fost o crestere mare a inflatiei in majoritatea tarilor foste comuniste.”(p.159) ...subventiile, si nu sectorul privat sau public, au contat cel mai mult, atat pentru eficienta economica cat si pentru for interests of subsidy recipients... Ceea ce a contat cel mai mult nu a fost viteza privatizarii intreprinderilor de stat ci viteza lichidarii acestora.”(p.164) 

DORINA CUCU PATRUNSU - Master in Filosfie Morala Politica, Doctorand Universitatea Bucuresti.

 sus