Reflectarea principiilor democratice in Constitutiile Romaniei
 

AMELIA CHIRTES

This is a sketch of the principal provisions of the Romanian Constitutions, beginning with the Constitution from 1866 and ending with the one modified in 2003. The article is focused on those provisions that affected the democratic system in Romania, which resulted in an increase of the individual freedom and a more adequate respect for the individual rights. The conclusion is that the actual Constitution of Romania is harmonized with the provisions of the Treaty Establishing a Constitution for Europe, being a fundament for Romania’s integration in European Union.

Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris (1864)

Evenimentele care au dus la Unirea Principatelor Romane au marcat o etapa importanta in procesul formarii institutiilor moderne ale Romaniei. Din acest punct de vedere, trebuie mentionat Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris din data de 7/19 august 1858” (1864), insotit de Legea Electorala, proclamate de Alexandru Ioan Cuza, si care cuprind importante dezvoltari constitutionale. Prin urmare, trebuie retinute consfintirea ideii de bicameralism - prin crearea Corpului Ponderator, care alaturi de Adunarea Electiva trebuia sa constituie puterea legiuitoare - si ideea ca ocuparea unor dregatorii sau functii administrative este incompatibila cu mandatul de deputat, cei care dobandeau asemenea functii nemaiputand face parte din adunarile elective.

Statutul lui Cuza este considerat de multi autori prima Constitutie a Romaniei, desi inca din preambulul acestuia se sublinia continuitatea si legitimitatea Conventiei de la Paris, care “este si ramane legea fundamentala a Romaniei”.

Legea Electorala, adoptata prin acelasi plebiscit cu Statutul Dezvoltator, imparte alegatorii in doua categorii, dupa criteriul averii, respectiv alegatorii directi, categorie in care erau incluse persoanele care plateau o contributie de cel putin 4 galbeni, aveau varste de peste 25 de ani, stiau carte, precum si intelectualii si pensionarii cu un venit de cel putin 200 de lei pe an, si alegatorii primari, categorie in care erau incluse persoanele care nu stiau carte, dar care isi plateau contributia la veniturile statului. Contributia era diferentiata in functie de zona de provenienta, astfel, contribuabilii de la sate plateau 48 de lei, iar cei de la oras intre 80 si 100 de lei. Alegatorii din ultima categorie votau prin delegati votau prin delegati.

Perioada ascensiunii politice si constitutionale a Romaniei nu se incheie o data cu abdicarea, in februarie 866, a domnitorului Alexandru Ioan Cuza; dimpotriva, ea dobandeste noi dimensiuni, prin adoptarea si intrarea in vigoare la 1 iulie 1866 a noii Constitutii.

Constitutia din 1866

Constitutia din 1866 este inspirata din Constitutia belgiana din 1831, considerata la timpul respectiv cea mai liberala din Europa. Ea consfinteste o serie de idei importante, printre care: principiul suveranitatii nationale, principiul guvernamantului reprezentativ, principiul democratic al separatiei puterilor in stat, monarhia constitutionala ereditara, responsabilitatea ministeriala, recunoasterea drepturilor omului si cetateanului, precum libertatea constiintei, a presei, a intrunirilor, egalitatea in fata legii, libertatea de exercitare a drepturilor politice numai pentru crestini, dreptul la azil politic, protejarea refugiati-lor, dreptul sacru si inviolabil la proprietate. Aceasta Constitutie era completata de o lege electorala care mentinea votul censitar, alegatorii fiind impartiti in patru colegii dupa criteriul averii¹.

Constitutia din 1866 a consacrat pentru prima data in istoria vietii noastre statale caracterul indivizibil al statului roman, care de la acea data va purta numele oficial de Romania, aceasta in conditiile in care tara noastra se gasea inca sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Prin acest act fundamental, Romania realizeaza o adevarata deschidere, fiind primul stat constitutional al Europei de sud-est.

Puterea legislativa era exercitata de domnitor si Parlament, alcatuit din Adunarea Deputatilor si Senat, legile putand fi supuse sanctiunii suveranului numai in cazul in care erau votate de majoritatea membrilor din ambele Camere ale Parlamentului. Parlamentul devenea astfel singurul organ legislativ, avand rolul de a tempera eventualele tendinte spre autoritarism.

Puterea executiva era exercitata de catre domnitor prin intermediul guvernului, condus de catre primul – ministru, care era numit si acceptat de catre Parlament. Prerogativele domnitorului erau foarte largi. Astfel, el convoca, amana, dizolva Adunarea Deputatilor si Senatul, initia orice proiect de lege, prin ministrii sai, sanctiona si promulga legile adoptate, numea si revoca ministrii, avea dreptul de amnistie, era comandantul armatei, conferea decoratii, incheia tratate si conventii cu state straine, dupa ce obtinea acordul Parlamentului. Totusi, in Constitutie existau anumite prevederi care ii ingradeau puterea, domnitorul neputand modifica sau suspenda legislatia aprobata, nici un act semnat de el neavand statut de lege, decat daca era contrasemnat de un ministru de resort.

Puterea judecatoreasca era exercitata de catre Tribunale si Curti de Justitie. Hotararile si sentintele se pronuntau in virtutea legii si se executau in numele domnitorului.

Constitutia din anul 1866 a constituit baza juridica a regimului monarhiei constitutionale din Romania pana in anul 1923.

Constitutia din 29 martie 1923

Dand expresie noilor realitati, intregirii tarii dupa Marea Unire din 1918, a fost adoptata in tara noastra Constitutia din 29 martie 1923, document ce a reprezentat un instrument juridic mult mai elaborat decat Constitutia din 1866 si care a fost orientat nemijlocit spre cerintele dezvoltarii societatii intr-un stat de drept.

Constitutia din 1923 a fost inlocuita formal la 20 februarie 1938, cand a fost proclamata o noua Constitutie elaborata la initiativa regelui Carol al II-lea. Constutia din 1923 a fost considerata cea mai democratica Constitutie din perioada monarhiei constitutionale. Astfel, Regatul Romaniei era caracterizat ca fiind un “stat national, unitar si indivizibil” (art.1). Teritoriul Romaniei era inalienabil (art.2). In ceea ce priveste drepturile romanilor, Titlul II este consacrat reglememetarii constitutionale a acestora. Art. 5 prevedea ca “Romanii, fara deosebire de origine etnica, de limba sau de religie, se bucura de libertatea constiintei, invatamant, libertatea presei, a intrunirilor, de libera asociatie si de toate drepturile stabilite prin legi”. Alte prevederi in acest sens se refera la interzicerea oricarei deosebiri de nastere sau clase sociale in cadrul Senatului, garantarea libertatii individuale, interdictia de a infiinta sau aplica o pedeapsa altfel decat in conformitate cu prevederile unei legi.

Un aspect de o importanta cruciala este reprezentat de principiul constitutional al separatiei puterilor in stat. Puterea legislativa era exercitata de un Parlament bicameral, format din Adunarea Deputatilor si Senat, avand atributii sporite. In articolele 33 si 42 se prevedea ca puterea emana de la natiune si ca membrii Parlamentului reprezinta natiunea.

Puterea executiva revenea Regelui si urmasilor sai. Regele are dreptul de a numi si revoca ministrii, are drept de amnistie in materie de politica, confera decoratii si grade militare, are dreptul de a bate moneda, de a incheia tratate cu puteri straine. O limitare extrem de importanta a puterii acestuia era reprezentata de faptul ca Regelui nu i se permitea sa modifice sau sa suspende legile. Tratatele, indiferent de domeniul in care erau incheiate, trebuia sa fie supuse dezbaterii Parlamentului si aprobate mai intai de acesta. Nici un act al Regelui nu avea forta legala decat daca era contrasemnat de un ministru de resort.

Puterea judecatoreasca revenea Inaltei Curti de Casatie. Sentintele judecatoresti erau date de tribunale si curti de apel. Hotararile se pronuntau in virtutea legii.

Constitutia din 1938

Constitutia din 1938 incerca sa limiteze individualismul si sa dea intaietate socialului, voind sa transforme statul individualist in stat comunitar corporatist. In acelasi timp, ea admitea proprietatea si capitalul ca drepturi inviolabile, indepartandu-se de la principiile Constitutiei din 1923, care recunostea proprietatea ca functie sociala si revenind astfel la principiile Constitutiei din 1866. Constitutia de la 1938 concentreaza puterile politice in mana regelui, care dobandeste prerogative deosebit de mari. Aceasta Constitutie a fost suspendata in vara anului 1940, ca urmare a evenimentelor care au dus la abdicarea regelui Carol al II-lea.

Constitutia din anul 1938 mentinea formal unele principii din vechile Constitutii, precum suveranitatea nationala, principiul conform caruia puterea emana de la natiune, separatia puterilor in stat, responsabilitatea ministeriala. Sunt recunoscute si unele drepturi si libertati democratice, precum libertatea constiintei, libertatea individuala, inviolabilitatea domiciliului, egalitatea in fata legii. In realitate, aceste prevederi au avut doar un rol formal, prin aceasta Constitutie regele reusind sa acapareze principalele parghii ale statului. Astefel, Adunarea Deputatilor se compunea din deputati alesi de cetatenii romani, cu varste de peste 30 de ani si care practicau o indeletnicire intr-una din cele trei categorii economice, respectiv agricultura si munca manuala, comert sau industrie, operatiuni intelectuale. Durata mandatului era prelungita de la 4 la 6 ani. Senatul se compunea din senatori numiti de rege, din senatori de drept si senatori alesi cu vot obligatoriu, secret si direct, numarul senatorilor numiti fiind jumatate din numarul celor alesi. Mandatul senatorilor era prelungit de la 4 la 9 ani. Regele era declarat “capul statului”, exercitandu-si puterea legislativa prin Reprezentanta Nationala (Parlament) si puterea executiva prin Guvern. Intre sesiunile parlamentare, acesta guverna prin Decrete – legi. El putea refuza sanctionarea legilor adoptate de Parlament. O prevedere extrem de importanta, care realiza o distinctie esentiala fata de Constitutiile anterioare, consta in faptul ca Regele nu mai avea nevoie de acordul Parlamentului pentru a incheia tratate politice sau militare cu puterile straine. Regele avea si alte drepturi importante, respectiv dreptul de incheia pace, declara razboi, a bate moneda, a numi sau confirma in functii politice diverse persoane. Guvernul se compunea din ministri si subsecretari de stat. Ministrii exercitau puterea executiva in numele Regelui si aveau raspundere politica numai in fata acestuia.

Prin aceste prevederi din Constitutia din anul 1938, Monarhia isi asigura o pozitie dominanta, precumpanitoare in sistemul politic, tinand seama de faptul ca Parlamentul, guvernul si puterea judecatoreasca erau subordonate Regelui Carol al II-lea. Cu toate acestea, regimul monarhiei autoritare a lui Carol al II-lea nu poate fi considerat o dictatura clasica sau de tip fascist, ca majoritatea regimurilor introduse in Europa dupa anul 1933, deoarece a mentinut, inclusiv in prevederile Constitutiei, unele elemente caracteristice democratiei parlamentare.

Constitutiile adoptate in perioada regimului comunist

Perioada cuprinsa intre anii 1948–1949 a marcat desavarsirea edificiului stalinist in Europa Centrala si de Est. Regimurile politice instaurate, de “democratie populara” au fost rezultatul unor factori externi, dintre care un rol important l-a avut ocupatia sovietica, ce a stavilit dezvoltarea interna fireasca a statelor din aceasta parte a Europei, dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Cunoscand un traseu ascendent in lume in anii 1945–1947, sistemul comunist a beneficiat de prestigiul colosal al Uniunii Sovietice, stat – putere al Marii Coalitii aliate, cu rol covarsitor in infrangerea militara a fascismului. Ideologia comunista aparea la sfarsitul marelui conflict mondial ca un vector privilegiat al democratiei, iar prin participarea lor la lupta impotriva regimurilor fasciste, comunistii capatasera un “brevet de democratie”.²

Monopolizand puterea politica si orientand dezvoltarea socio-economica intr-o directie clar stipulata sub raport ideologic, printr-un efort de propaganda, comunistii s-au straduit sa intemeieze noile regimuri pe legi fundamentale. Analiza acestora ne releva legatura stransa intre continutul tuturor Constitutiilor din Europa Centrala si de Est, pe de o parte, si alinierea lor completa la modelul Constitutiei sovietice din anul 1936, pe de alta parte, considerata in perioada stalinismului ca fiind “cea mai democratica din lume” (I.V. Stalin – “Despre proiectul de Constitutie al Uniunii Sovietice” – Raport prezentat cu ocazia Congresului al VIII-lea extraordinar al sovietelor – 1936).

Constitutia din 13 aprilie 1948

Procesul restrangerii si lichidarii treptate a regimurilor parlamentar–constitutionale in Romania, inceput prin desfasurarea partidelor istorice, abolirea monarhiei si proclamarea republicii populare se intensifica prin adoptarea Constitutiei din anul 1948.

Constitutia din 13 aprilie 1948 reprezinta produsul tipic al aplicarii in viata politica romaneasca a doctrinei si ideologiei comuniste, dupa modelul sovietic. Titlul I, intitulat “Republica Populara Romana”, consfiinteste ca “Republica Populara Romana este stat popular, independent si suveran” (art.1); “Republica Populara Romana a luat fiinta prin lupta dusa de popor, in frunte cu clasa muncitoare, impotriva fascismului, reactiunii si imperialismului” (art.2); “In Republica Populara Romana intreaga putere de stat emana de la popor si apartine poporului”. Desi se instituie ca forma de guvernamant republica si se reglementeaza caracterul independent si unitar al statului roman, acesta nu mai este considerat indivizibil, iar teritoriul sau inalienabil. De asemenea, in ciuda consacrarii constitutionale a principiului conform caruia puterea de stat emana de la popor si apartine poporului, exercitandu-se prin intermediul organelor reprezentative, acesta va ramane pur formal, nefiind niciodata aplicat in practica vietii parlamentare din perioada totalitarismului.

Pentru prima data in istoria vietii politice si parlamentare din Romania, prin actul constitutional din 1948 este inlaturat principiul separatiei puterilor in stat, organ suprem al puterii de stat devenind Marea Adunare Nationala, fata de care raspundeau toate celelalte organe ale statului. Constitutia din 1948 a marcat trecerea spre un regim guvernamental intemeiat pe monopartidism si autoritarism statal, precum si spre o economie centralizata si dirijata politic.

De asemenea, aceasta Constitutie pune bazele desfiintarii proprietatii private, desi articolele 8 si 9 prevedeau ca “Proprietatea particulara si dreptul de mostenire sunt recunoscute si garntate de lege” si ca “pamantul apartine celor care il muncesc”. Fundamentand bazele structurii social–economice de tip social, Constitutia din anul 1948, desi recunoaste existenta a trei tipuri de proprietate (proprietatea de stat, cooperatista si participativa), proclama principiul suprematiei proprietatii de stat si cooperatiste fata de proprietatea particulara, precum si protectia speciala a proprietatii de stat.

Referitor la drepturile si libertatile fundamentale ale individului, desi acestea erau recunoscute si garantate formal prin Constitutia din anul 1948, erau introduse numeroase restrictii si interdictii in privinta exercitarii lor, creandu – se o discrepanta vizibila intre principiile si realitatile politice si juridice.

Constitutia din 1948 a fost abrogata implicit la data de 24 septembrie 1952, prin intrarea in vigoare a Constitutiei din 1952.

Constitutia din 24 septembrie 1952

Constitutia din 1952 definea mult mai precis baza politica a statului “democrat-popular”, fundamentata pe dictatura proletariatului, stipuland expres caror clase sociale le apartine puterea de stat si indicand modalitatea de exercitare a acestei puteri prin “realizarea aliantei dintre clasa muncitoare si ta-ranimea muncitoare, in care rolul conducator il detine clasa muncitoare”. Principiile fundamentale ale acestei Constitutii sunt suveranitatea poporului, unitatea puterii de stat si exercitarea acesteia prin organe reprezentative, centralismul democratic, planificarea nationala, legalitatea populara, activismul social si politic al cetatenilor. Statul roman este definit ca un “stat democrat–popular”, unitar, suveran si independent, dar nefacandu-se nici o referire la caracterul sau indivizibil sau inalienabil. In Capitolul I, “Oranduirea sociala”, sunt cuprinse urmatoarele reglementari: “Republica Populara Romana este stat al oamenilor muncii de la orase si de la sate” (art.1); “Baza puterii in Republica Populara Romana este alianta clasei muncitoare cu taranimea muncitoare, in care rolul conducator apartine clasei muncitoare” (art.2); “Republica Populara Romana s-a nascut si s-a intarit ca rezultat al eliberarii tarii de catre fortele armate ale Republicilor Socialiste, de sub jugul fascismului si de sub dominatia imperialismului, ca rezultat al doborarii puterii mosierilor si capitalistilor de catre masele populare de la orase si de la sate in frunte cu clasa muncitoare, sub conducerea Partidului Comunist Roman” (art.3). Se observa astfel o deosebire esentiala fata de prevederile Constitutiei din anul 1948, in care se preciza ca R.P.R. a luat fiinta prin lupta dusa de popor, nu prin eliberarea de catre URSS. Constitutia din anul 1952 consacra fara echivoc rolul conducator al partidului comunist in oranduirea sociala si de stat a Romaniei, reprezentata de regimul “democratiei populare” ce reflecta “puterea oamenilor muncii”. Forma politica prin care se exercita aceasta putere era reprezentata de organele statului, sistem ce avea o constructie piramidala, ierarhizata si centralizata, in varful acesteia situandu-se Marea Adunare Nationala, ca organ suprem al puterii de stat. Dispozitiile constitutionale referitoare la oranduirea de stat a Romaniei consacra tranformarea statului comunist in principalul instrument de realizare a dictaturii proletariatului, prin conferirea unor largi atributii in toate domeniile vietii economice, sociale si culturale.

Articolul 6 exprima esenta oranduirii social–economice astfel: “Fundamentul formatiunii social–economice socialiste este proprietatea socialista asupra mijloacelor de productie, care are fie forma proprietatii de stat (bun comun al poporului), fie forma proprietatii cooperatist – colectiviste (proprietatea gospodariilor colective sau a organizatiilor colectiviste)”, proclamandu-se rolul conducator in economia nationala a tarii a proprietatii socialiste. Aceste prevederi marcheaza trecerea de la economia libera de piata la economia socialista planificata.³

In ceea ce priveste reglementarea drepturilor fundamentale ale cetatenilor, aceasta se realizeaza in Capitolul VIII. In cadrul acestui Capitol sunt prevazute si garantate drepturi precum dreptul la munca, dreptul la odihna, dreptul la asigurare materiala de batranete, in caz de boala sau incapacitate de munca, dreptul la invatatura, egalitatea in drepturi a cetatenilor in toate domeniile vietii economice, politice si culturale, drepturi pentru minoritatile nationale, egalitatea in drepturi intre barbati si femei, libertatea de constiinta, libertatea cuvantului, a presei, a intrunirilor si meetingurilor, a cortegiilor si demonstratiilor in strada, dreptul la asociere, inviolabilitatea persoanei si a domiciliului. Un aspect important este definirea R.P.R. ca “democratie populara”. Din analiza acestor texte constitutionale, se remarca inversarea raportului firesc intre individ si stat. Aceasta rezulta din modalitatea de exprimare si garantare a drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetateanului. Astfel, daca in Constitutiile interbelice, si inclusiv in Constitutia din anul 1948, aceste drepturi si libertati erau prevazute in primele capitole, dupa articolele referitoare la teritoriul national, in Constitutia din anul 1952 ele sunt denumite “Drepturi si datorii fundamentale”, fiind plasate in Capitolul VIII.

Constitutia din anul 1952 a fost abrogata expres la data de 21 august 1965, dupa numeroase modificari.

Constitutia din 21 august 1965

Spre deosebire de constitutiile socialiste anterioare, Constitutia din 1965 consacra si fundamenteaza cel mai pregnant monopolul politic al unei unice formatiuni politice, reprezentata de Partidul Comunist Roman. Prin acesta Constitutie, Romania era proclamata “Republica Socialista”, consideranduse ca dispune de o economie socialista generalizata si de relatii de productie socialiste, dominante, in toate domeniile vietii sociale, oranduirea socialista reusind sa se impuna in mod deplin si definitiv. Acest lucru asigura, in viziunea constituantului de la 1965, “suveranitatea, independenta si unitatea” statului roman, al carui teritoriu devenea “inalienabil si indivizibil”. (art.1). Spre deosebire de Constitutia socialista anterioara, aceasta Constitutie consacra si fundamenteaza cel mai pregnant monopolul politic al unei singure formatiuni politice – partidul comunist – “cea mai inalta forma de organizare a clasei muncitoare”. Principalul instrument de transpunere si realizare in practica a politicii partidului comunist este statul socialist, care, conform dispozitiilor constitutionale, “organizeaza, planifica si conduce economia nationala, apara si dezvolta proprietatea socialista, asigura conditiile si dezvoltarea invatamantului, stiintei si culturii, apara legalitatea societatii si ordinea de drept, organizarea apararii tarii si dezvoltarea fortelor armate” (art.13).

Nerecunoscand principiul separatiei puterilor in stat, actul fundamental din 1965 nu a reusit sa incorporeze nici una dintre traditiile constitutionale romanesti in materie de legislatie si de aplicare a acesteia in functie de organele si institutiile indrituite sa o faca. Activitatea de elaborare a legilor va fi preluata de catre Consiliul de Stat, “organ suprem al puterii de stat, cu activitate permanenta”. Art.42 defineste Marea Adunare Nationala ca fiind “unicul organ legiuitor al Republicii Socialiste Romania”. Modificarea cea mai spectaculoasa a Constitutiei din 1965 se produce in martie 1974, cand se introduce functia de presedinte al republicii, care cumuleaza o multitudine de atributii transferate de la forul legislativ suprem si de la cel administrativ central.

Titlul II, “Drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor”, consacra si garanteaza egalitatea in drepturi a cetatenilor in domeniile vietii economice, juridice, sociale si culturale, dreptul la munca, dreptul la asigurare materiala de batranete, boala sau incapacitate de munca, dreptul la invatatura, drepturi acordate nationalitatilor, egalitatea in drepturi intre barbati si femei, dreptul de a alege si de a fi ales in Marea Adunare Nationala si in consiliile populare, dreptul la libertatea constiintei, a presei, a intrunirilor, a mitingurilor si a demonstratiilor, inviolabilitatea persoanei, a domiciliului, secretul corespondentei, dreptul la petitionare.

Dreptul la proprietate personala este ocrotit de lege. Cu toate acestea, se consacra proprietatea socialista asupra mijloacelor de productie, acest tip de proprietate imbracand fie forma proprietatii de stat, fie a celei cooperatiste.

Constitutia din 1965 a fost abrogata total si expres la data de 8 decembrie 1991 de catre Constitutia Romaniei din 21 noiembrie 1991, aprobata prin referendumul national din 8 decembrie 1991, data la care a intrat in vigoare.

Constitutia din 1991

Ca expresie juridica a raportului real de forte aparute pe scena politica romaneasca dupa decembrie 1989, Constitutia din anul 1991 reprezinta cadrul legal fundamental pentru organizarea si functionarea statului si societatii romanesti pe baze democratice. Ea consacra reinstaurarea democratiei constututionale in Romania dupa o intrerupere de aproape jumatate de secol, datorita instaurarii regimului comunist (1947-1989), creand premisele pentru afirmarea unui regim pluralist si desfasurarea unei vieti parlamentare adecvate perioadei de tranzitie pe care o parcurge societatea romaneasca. Contribuind la cristalizarea structurilor institutionale fundamentale ale statului roman, asezamantul constititional din anul 1991 se caracterizeaza printr-o reala modernitate din punctul de vedre al modului de redactare a textului constitutional si al tehnicii juridice de ordonare si sistematizare a diferitelor prescriptii si norme existente in diferite Constitutii europene, precum Constitutia Frantei si Constitutia Suediei. Aceasta Constitutie exprima mai bine pluralismul politic, dreptul la identitate al persoanelor apartinand minoritatilor nationale, modul de constituire si func-tionare al partidelor politice, protectia cetatenilor romani in strainatate, dreptul la libera circulatie, dreptul la viata intima, familiala si privata, dreptul la ocrotirea sanatatii, interzicerea muncii fortate, regimul proprietatii.

Articolul 1 al Constitutiei reglementeaza, intr-o formulare sintetica, elementele definitorii ale statului roman, pentru ca apoi, in urmatoarele trei articole, intr-o dezvoltare fireasca, sa se reglementeze suveranitatea, teritoriul si populatia. Textul articolului 1 are multiple semnificatii. El identifica unul dintre elementele constitutive ale statului roman – natiunea, stabileste structura statului si forma de guvernamant a acestuia, consacra atributele lui fundamentale, constituite in acelasi timp ca valori supreme si garantate ale societatii, ca dimensiuni inerente ale acestuia. Caracterizarea Statului roman ca stat democratic este realizata in alineatul (3) al articolului 1, conform caruia “Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme si sunt garantate”.

In continutul Constitutiei din anul 1991 exista numeroase dispozitii constitutionale care pot fi considerate repere pentru democratia romaneasca.

In acest sens, democratia presupune: a) exercitarea suveranitatii de catre natiune; b) asigurarea participarii poporului la rezolvarea treburilor publice printr-un sufragiu universal, eventual prin referendum, precum si prin intermediul unui organ legiuitor autentic reprezentativ; c) partajarea prerogativelor autoritatilor publice, colaborarea si controlul reciproc intre aceste autoritati; d) descentralizarea administrativa; e) pluralismul social, inclusiv cel ideologic, organic sau institutional, politic, sindical si al altor corpuri reprezentative; f) aplicarea principiului majoritatii in activitatea deliberanta a organelor colegiale; g) consacrarea si garantarea constitutionala a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si cetateanului. Acestea reprezinta conditii minime si esentiale ale democratiei, nu exhaustive.

In articolul 2, alin. (1), se reglementeaza faptul ca “Suveranitatea nationala apartine poporului roman”. Poporul roman, ca detentor exclusiv al suveranitatii, o exercita indirect, prin organele sale reprezentative, sau direct, prin referendum. Astfel, Parlamentul reprezinta organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii (art.58, alin. (1). El este ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Presedintele Romaniei este de asemenea ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, iar demiterea lui din functie poate fi facuta numai prin referendum (art. 81, alin.(1) si art, 95, alin. (3) din Constitutie). In ceea ce priveste referendumul, in conditiile prevazute de art. 2, alin. (1) si art.90 din Constitutie, poporul isi exprima prin referendum vointa sa cu privire la probleme de interes national. Dar, totodata, poporul este si subiect nemijlocit in procesul legiferarii. Initiativa legislativa apartine si unui numar de cel putin 250.000 de cetateni cu drept de vot, daca aceasta initiativa provine din cel putin un sfert din judetele tarii, iar in fiecare dintre aceste judete sau in municipiul Bucuresti s-au inregistrat cel putin 10.000 de semnaturi in sprijinul acestei initiative. O initiativa populara a fost consacrata si in domeniul revizuirii Constitutiei. Aceasta poate sa apartina si unui numar de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot, daca initiativa provine din cel putin jumatate din judetele tarii, iar in fiecare din aceste judete sau in municipiul Bucuresti s-au inregistrat cel putin 20.000 de semnaturi in sprijinul initiativei (art. 146, alin. (1) si (2). In orice caz, indiferent de subiectul initiativei revizuirii Constitutiei, revizuirea este definitiva numai dupa aprobarea ei prin referendum.

Din analiza prevederilor referitoare la suveranitate se constata consecinte importante. Astfel, exprimarea suveranitatii prin vointa poporului reclama acordul celor care il alcatuiesc, ceea ce este echivalent cu un veritabil “absolutism democratic”. Intrucat poporul este titularul suveranitatii, iar aceasta este inalienabila, democratia trebuie sa se realizeze in mod concret, fie direct (initiativa legislativa, referendum), fie prin intermediul organelor reprezentative, alese de catre popor prin vot universal, egal, direct si liber exprimat. Legea este expresia vointei generale, iar guvernantii au doar rolul de “reprezentanti”. Fiecare individ exercita o parte a suveranitatii, sufragiul neputand avea decat un caracter universal. Exprimarea vointei fiecarul individ la sufragiu reprezinta un drept fundamental. Mandatul conferit celor alesi nu poate fi decat imperativ, asociat cu dreptul de revocare a alesilor⁴.

Autoritatile publice centrale (Parlamentul, Guvernul si autoritatea judecatoreasca) sunt organizate si functioneaza ca “parti” relativ independente si interdependente ale unuia si aceluiasi sistem, organic articulat si ierarhizat, avand ca finalitati majore afirmarea si ocrotirea demnitatii omului, a drepturilor si libertatilor cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, instaurarea dreptatii si promovarea pluralismului politic – art. 1, alin. (3). Administratia publica in unitatile administrativ – teritoriale se intemeiaza pe principiul autonomiei locale si pe cel al descentralizarii, iar autoritatile administratiei publice – consilii locale si primarii -, prin care se realizeaza autonomia locala in comune si orase, sunt alese prin vot universal, egal, direct si secret.

O alta reflectare a democratiei este reprezentata de reglementarea in cadrul articolului 8, a principiului pluralismului politic, ca o garantie si o conditie a democratiei constitutionale.

Principiul majoritatii este consacrat prin instituirea cvorumului legal pentru adoptarea legilor si a hotararilor de catre Camerele Parlemntului, precum si a initiativelor de revizuire a Constitutiei.

O alta garantie a democratiei este repezentata de principiul separarii puterilor in stat, ce reiese din modul de reglementare a celor trei puteri – legislativa, executiva si judecatoreasca.

Drepturile si libertatile fundamentale sunt consacrate exhaustiv, majoritatea acestora fiind garantate constitutional, textele constitutionale fiind de aplicare nemijlocita. Astfel, in Constitutie sunt consacrate inviolabilitatile, respectiv acele drepturi si libertati care, prin continutul lor, asigura viata, posibilitatea de miscare libera, siguranta fizica si psihica, precum si siguranta domiciliului persoanei fizice. In aceasta categorie se include dreptul la viata, dreptul la integritate fizica, dreptul la integritate psihica, libertatea individuala, dreptul la aparare, dreptul la libera circulatie, dreptul la ocrotirea vietii intime, familiale si private, inviolabilitatea domiciliului. A doua categorie este formata din drepturile si libertatile social–economice si culturale, respectiv acele drepturi si libertati care prin continutul lor asigura conditiile sociale si materiale de viata, educatia si posibilitatea protectiei acestora. In aceasta categorie includem dreptul la invatatura, dreptul la ocrotirea sanatatii, dreptul la munca si la protectia sociala a muncii, dreptul la greva, dreptul de proprietate, dreptul la mostenire, dreptul la un nivel de trai decent, dreptul la casatorie, dreptul copiilor si tinerilor la protectie si asistenta, dreptul persoanelor handicapate la o protectie speciala. O a treia categorie include drepturile exclusiv politice, respectiv acele drepturi care, prin continutul lor, pot fi exercitate de catre cetateni la alegere, fie pentru rezolvarea unor probleme sociale si spirituale, fie pentru participarea la guvernare. Aceste drepturi si libertati asigura posibilitatea de exprimare a gandurilor si opiniilor, fapt pentru care deseori sunt denumite libertati de opinie. In aceasta categorie includem libertatea constiintei, libertatea de exprimare, dreptul la informatie, libertatea intrunirilor, dreptul de asociere, secretul corespodentei. A cincea categorie este formata din drepturile garantii, adica acele drepturi care, prin continutul lor, joaca, in principal, rolul de garantii constitutionale. In aceasta categorie includem dreptul la petitionare, dreptul persoanei vatamate de catre o autoritate publica. In plus fata de aceste categorii mentionate anterior, art.18, alin. (2) consacra si dreptul la azil, acordat cetatenilor straini si apatrizilor. Mentionarea acestui drept in Constitutie este expresia valorii deosebite a acestui drept al omului, drept de o indelungata traditie. Toate acste drepturi si libertati constitutionale sunt guvernate de principiul egalitatii in depturi a cetatenilor, principiu fundamental pentru intreg domeniul examinat.

Modificarea prin referendum national a Constitutiei din anul 1991 in anul 2003

Fiecarui moment istoric de mare importanta din istoria statului roman modern ii corespund reforme constitutionale. Constitutiile au fost martorii si expresiile transformarilor istorice pe care le-a cunoscut societatea romaneasca⁵. Romania se pregateste in prezent sa faca un nou pas istoric, respectiv aderarea la Uniunea Europeana, al carui moment premergator trebuie sa fie o reforma institutionala. Doua importante cerinte au stat la baza acestui demers al intregii societati romanesti: obiectivele politice fundamentale de integrare europeana pentru care cetatenii Romaniei au optat, alaturi de faptul ca, atat cetatenii cat si institutiile publice sau de utilitate publica au avut ocazia sa constate ca exista domenii constitutionale incomplet formulate sau ca unele solutii constitutionale nu mai corespund prezentului si viitorului societatii.

In acest sens, in anul 2003 s-a initiat procedura de revizuire a Constitutiei din anul 1991 in scopul adaptarii acesteia la noile realitati politice, economice, sociale si culturale din societatea romaneasca. Astfel, pe data de 19 octombrie 2003 s-a desfasurat referendumul national pentru revizuirea Constitutiei, care s-a soldat cu un rezultat favorabil.

Articolul de principiu care reglementeaza caracterul democratic al statului roman este art.1, alin. (3), care in noua formulare stabileste ca “Romania este stat de drept, democratic si social, in care libertatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei de la 1989, si sunt garantate”. Un aspect extrem de important este reprezenmtat de reglemtarea expresa in alin. (4) al art.1 a principiului democratic al separatiei puterilor in stat. Acest principiu are numeroase avantaje, el permitand definirea clara a modului de organizare a autoritatilor ce exericita una dintre cele trei puteri, modalitatea de functionare a acestora, precum si mecanismele de interferenta dintre acestea. Institutia juridica a statului democratic este garantata ulterior si in alte texte constitutionale. Astfel, art.2, alin. (1), modificat, prevede ca “Suveranitatea nationala apar-tine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum. Conform acestui cadru constitutional, poporul participa la conducere pe calea reprezentarii sau prin referendum”. Prevederile art.8 referitoare la garantarea pluralismului politic raman nemodificate. O forma de participare directa a populatiei la actul de conducere statala este reprezentata de initiativa legislativa, conferita unui numar de cetateni cu drept de vot care pot propune un proiect de lege. Cetatenii mai pot exercita dreptul la initiativa legislativa propunand revizuirea acesteia.

In afara acestor modalitati clasice de exercitare a democratiei, Constitutia mai consacra si alte instrumente prin care categorii ale populatiei tind sa influenteze decizia politica, actul democratic de conducere legislativa si executiva. Este vorba despre cadrul de infiintare si functionare a unor ONG-uri cu caracter civic, care promoveaza activismul cetate-nesc la nivel central si, mai ales, la nivelul comunita-tilor locale. Asemenea ONG-uri reprezinta cetatenii in fata statului. In unele situatii, acestea devin chair parteneri ai Guvernului in procesul de decizie. Practic, aceste organizatii apar ca modalitati de garantare a drepturilor cetatenesti.⁶

Noua Constitututie cuprinde numeroase prevederi cu relevanta comunitara.

In noua Constitutie este consacrat astfel principiul constitutional al egalitatii de sanse intre femei si barbati, asigurandu-se astfel accesul femeilor la functiile publice si demnitati in aceleasi conditii cu barbatii. Acest demers, conform principiilor dreptului Uniunii Europene, reprezinta un raspuns eficient atat la tendintele de evolutie ale societatii moderne, cat si la imperativul integrarii europene.

De asemenea, in conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana se acorda cetatenilor Uniunii Europene dreptul de a alege si a fi alesi in autoritatile administratiei publice locale din statul membru pe al carui teritoriu isi au resedinta, in aceleasi conditii ca si cetatenii acelui stat. O astfel de prevedere raspunde cerintelor consacrate prin Tratatul instituind Comunitatea Europeana, ale Directivei nr. 80/1994 CEE, precum si ale Tratatului instituind o Constitutie pentru Europa. O alta prevedere constitutionala introdusa in anul 2003 se refera la dreptul cetatenilor romani de a alege si de a fi alesi in Parlamentul European, in conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Dreptul de a alege si de a candida la alegerile pentru Parlamentul European in statul de resedinta, consacrat in Tratatul instituind Comunitatea Europeana, precum si in Tratatul instituind Constitutia Europeana, reprezinta un corolar al libertatii de circulatie in spatiul european si o aplicare a principiului nediscriminarii pe baza de cetatenie. Aceasta prevedere decurge din principiul universalitatii alegerilor in Parlamentul European si raspunde cerintei de a asigura o reprezentare in acest for a tuturor popoarelor care fac parte din Uniunea Europeana. Introducerea noii prevederi va determina modificarea legii electorale in vigoare, atat sub aspectul participarii cetatenilor romani la alegerile pentru Parlamentul European organizate in Romania, cat si in ceea ce priveste participarea la aceste alegeri a cetatenilor altor state membre ale Uniunii, care isi au resedinta in Romania.

O prevedere de o deosebita importanta este reprezentata de posibilitatea cetatenilor straini si apatrizilor de a dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Roamaniei la Uniunea Europeana si din alte tatate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala. Noua redactare constitutionala este concordanta nu numai cu prevederile Tratatului instituind Comunitatea Europeana, ci si cu o serie de principii ale dreptului comunitar, precum nediscriminarea pe baza de nationalitate, libera circulatie a bunurilor, persoanelor, serviciilor si capitalului.

In domeniul justitiei, exista de asemenea dispozitii armonizate cu normele comunitare. Astfel este reglementata organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, astfel incat acesta sa isi indeplineasca in mod eficient rolul de garant al independentei justitiei⁷.

Constitutia statueaza faptul ca “Economia Romaniei este economie de piata, bazata pe libera initiativa si concurenta”⁸. Libera initiativa si concurenta reprezinta aspecte esentiale pentru realizarea criteriilor economice de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana. Se instituie de asemenea obligatia statului de a asigura “aplicarea politicilor de dezvoltare regionala in concordanta cu obiectivele Uniunii Europene”⁹ ofera o baza constitutionala pentru indeplinirea obiectivelor privind dezvoltarea regionala si crearea conditiilor pentru o dezvoltare economica durabila.

Legea fundamentala consacra posibilitatea de inlocuire a monedei nationale cu aceea a Uniunii Europene. Uniunea Economica si Monetara este un demers integrativ mai accentuat, avand consecinte economice, sociale si, nu in ultimul rand, juridice, distincte. Statele zonei euro renunta la un atribut fundamental al suveranitatii, respectiv dreptul de a bate moneda. Acest fapt a impus o reglementare distincta, in cadrul proiectului de Constitutie, a trecerii la moneda unica, in conditiile aderarii la Uniunea Europeana.

Un element de noutate este dat de introducerea unui titlu distinct in Constitutie referitor la “Integrarea euro–atlantica”. Articolul intitulat “Integrarea in Uniunea Europeana” reprezinta baza juridica pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, prin semnarea tratatului de aderare, cu toate implicatiile acesteia, inclusiv transferul anumitor competente de la nivel national la nivel comunitar.

Un aspect deosebit de important este acela al prioritatii tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si a celorlalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu fata de dispozitiile contrare din legile interne. Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa introduce principiul prioritatii dreptului comunitar asupra dreptului intern, Constitutia Romaniei utilizeaza asadar o formulare similara celei din Tratatul mentionat.

Constitutia Romaniei este astfel in concordanta cu prevederile acquis-ului comunitar, si in special cu cele ale Taratatului instituind o Constitutie pentru Europa, creandu-se astfel fundamentele legale si institutionale ale aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.

NOTE
¹ Novac, Maria Magdalena; Dumitrescu Anca Luminita – “Istoria romanilor din anul 1821 pana in prezent”, Editura Teora, Bucuresti, 1999
² Jean–Francois Soulet – “Istoria comparata a statelor comuniste din 1945 pana in zilele noastre” – Editura Polirom, 1998, pag.13
³ Angela Baciu – “Istoria Constitutionala a Romaniei – deziderate nationale si realitati sociale” – Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001
⁴ Constantinescu Mihai, Deleanu Iona, Iorgovan Antonie, Muraru Ioan, Vasilescu Florin, Vida Ioan – “Constitutia Romaniei comentata si adnotata” – Regia Autonoma Monitorul Oficial, Bucuresti, 1992
⁵ Ioan Muraru, “Drept contitutional si institutii politice”, Editura Actami, 1998, pag.43
⁶ Ionescu, Cristian – “Constitutia Romaniei din 1991. Legea de revizuire comentata si adnotata” – Editura All Beck, Bucuresti, 2003
⁷ Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, “Revizuirea Constitutiei romane”, Editura Rosetti, 2003
⁸ Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei publicata in Monitorul Oficial nr. 669 din 22 septembrie 2003
⁹ Referendumul national privind revizuirea Constitutiei Romaniei (19 octombrie 2003), Regia Autonoma Monitorul Oficial, 2003

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
Lucrari de specialitate
     Autori romani
Baciu, Angela – “Istoria Constitutionala a Romaniei – deziderate nationale si realitati sociale” – Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001
Constantinescu Mihai, Deleanu Ioan, Iorgovan Antonie, Muraru Ioan, Vasilescu Florin, Vida Ioan – “Constitutia Romaniei comentata si adnotata” – Regia Autonoma Monotorul Oficial, Bucuresti, 1992
Ionescu Cristian – “Constitutia Romaniei din 1991. Legea de revizuire comentata si adnotata” – Editura All Beck, Bucuresti, 2003
Muraru, Ioan – “Drept constitutional si institutii politice”, Editura Actami, Bucuresti, 1998;
Muraru Ioan, Iancu Gheorghe – “Constitutiile romane – texte, note, prezentare comperativa”, Ed. a III – a, Regia Autonoma Monitorul Oficial, Bucuresti, 1995
Novac, Maria Magdalena; Dumitrescu Anca Luminita – “Istoria romanilor din anul 1821 pana in prezent”, Editura Teora, Bucuresti, 1999
Zmeu, Georgeta – “ Dictionar de istoria romanilor” – Editura Trei, 1997
     Autori straini
Nugent, Neill – “The government and politics of the European Union”, Macmillan Press LTD, London, 1999;
Soulet, Jean – Francois – “Istoria comparata a statelor comuniste din 1945 pana in zilele noastre” – Editura Polirom, 1998
Zorgbibe, Charles - “Histoire de la construction europeene”, Paris, 1993

AMELIA CHIRTES - consilier de integrare europeana, Ministerul Sanatatii, si masterand Studii europene si drept comunitar, Universitatea Bucuresti.

 sus