Capitalism cu fata umana
 

PAUL POPARAD

Here is a brief examination of the complex relations between the concept of capitalism and its theoretical and practical instances, which leads to contradictions. The strong thesis is that nowadays capitalist acts in a paradoxically manner, showing a strong contradiction between its classic doctrine and the humanism asserted now. In order to observe that we should question the very definition of capitalism, since it is not clear anymore what is the authentic capitalism. In conclusion, we have to eradicate the causes of these contradictions in order to shift form capitalism with human face to humanist capitalism.

Termenul “capitalism” isi gaseste o larga utilizare, de la exercitiile de filosofie pe teme politice pana la discursul uzual. Iar atunci cand se face apel la el, indiferent de nivelul de intelegere al autorului sau de context, intelesul acestuia este considerat clar si univoc. Mai mult chiar, autorul tezei in care este subsumat conceptul traieste nu doar convingerea ca respectivul concept are un inteles unic, bine definit, ci si asteptarea ca cel care-l asculta va intelege spontan la ce se refera.

Recunosc ca aceeasi inclinatie m-a dominat si pe mine. Atat in postura de autor al unor reflectii pe tema societatii capitaliste, cat si in cea de receptor al reflectiilor altor autori pe aceeasi tema, am considerat ca inteleg exact si stapanesc cu autoritate conceptul “capitalism”. Pana in momentul in care am descoperit ca in sfera obiectului catre care trimite conceptul respectiv exista unele paradoxuri (contradictii) severe.

Mai putem spune ca are existenta reala o entitate – capitalismul – care prezinta aspecte contradictorii tocmai la nivelul esentei sale?

Mai putem avea garantia ca intelegem la ce se refera un autor sau mai putem purta discutii coerente, atunci cand este folosit termenul “capitalism”, cata vreme acest concept tinde sa reprezinte realitati contradictorii?

De pe pozitiile rationalismului si in virtutea preceptelor logicii raspunsul pertinent pentru ambele interogatii apare a fi cel negativ. Dar odata ce am subscris acestei ordini de interpretare, legitime dealtfel, intram intr-o dilema si mai acuta: mai putem vorbi de coerenta si eficienta programelor politice ce subsumeaza conceptul de capitalism si se raporteaza la obiectul real numit capitalism?

Cum si la aceasta interogatie raspunsul potrivit apare a fi cel negativ, si data fiind gravitatea situatiei, am considerat ca se impune o examinare critica a contextului. Nu ma voi angaja insa in intreprinderea unei cercetari plenare a conditiei capitalismului si nici nu voi formula o decizie radicala cu privire la viitorul conceptului de capitalism. Tot ceea ce imi propun este sa atentionez asupra existentei unor grave contradictii la nivelul conceptualizarii capitalismului si sa subliniez necesitatea contracararii lor, convins fiind ca, odata clarificate aceste aspecte, se va putea ajunge la o maximizare a coerentei si eficientei programelor politice ce vizeaza evolutia realitatii capitaliste.

S-au relevat, astfel, cele trei obiective, distincte dar convergente, pe care mi le-am asumat in desfasurarea prezentului studiu:
1) Evidentierea unor contradictii interne, semnificative, ce subzista la nivelul ipostazierii capitalismului.
2) Sublinierea problemelor teoretice si practice ce decurg din existenta contradictiilor de sistem.
3) Prefigurarea unor solutii pentru contracararea respectivelor contradictii.

1) Capitalism – umanism

Sa prospectam conditia capitalismului urmarind ca reper “umanismul” si sa incercam sa identificam daca si in ce masura poate fi suspectat acest sistem politic de contaminarea cu paradoxuri.

Privind retrospectiv, putem spune ca, la momentul expansiunii sale, capitalismul nu doar ca s-a comportat indiferent fata de valorile umanismului, ci chiar a manifestat vadite inclinatii anti-umaniste. De fapt, revolutia comunista a urmarit, cu predilectie, contracararea tocmai a “ne-umanismului” propriu actelor regimului capitalist – militand pentru instituirea “umanismului socialist”. La momentul actual insa – al apogeului capitalismului – situatia este atat de diferita fata de cea initiala incat pretentiile de schimbare radicala a sistemului apar a fi exagerate – de aceea ele au si fost inlocuite prin mobiluri orientate si actiuni intreprinse (doar) in vederea reformarii respectivului sistem1.

Anihilarea propriului anti-umanism nu este insa singura caracteristica a capitalismului contemporan. Mai exact spus, daca retinem doar faptul ca sistemul capitalist si-a auto-reprimat tendintele anti-umaniste imanente, nu ajungem sa avem o imagine plenara si exacta asupra amplorii schimbarii pe care a cunoscut-o capitalismul. Acesta este dispus, la momentul actual, nu doar sa-si tempereze excesele si sa faca unele concesii favorabile atenuarii suferintei si diminuarii privatiunilor resimtite de unii membri ai societatii, ci chiar sa-si asume deliberat in programe unele obiective care sunt de factura eminamente umanista – de genul angajarii in realizarea unui standard de existenta civilizata si in sustinerea implementarii drepturilor pozitive.

Desi pozitive in sine si dezirabile in general, aceste deziderate si demersuri ale exponentilor politici ai capitalismului contemporan sunt insa straine de autenticul spirit capitalist – cel evocat de Franklin si Weber, intre altii. In doctrina capitalista clasica, capitalistul este specificat ca fiind o persoana devotata multiplicarii capitalului, un spirit rigorist, un individ pentru care castigul material este scop in sine si nu un simplu beneficiu. Deviza kantiana (Kant, 1993, pp.52-53) subsumata intr-un imperativ categoric: “omul trebuie considerat intotdeauna ca scop” – fundamentala pentru etica si definitorie pentru mentalitatea umanista moderna – este privita de capitalistii traditionalisti nu doar cu reticenta, ci chiar cu repulsie, cata vreme ei vad castigul ca scop in sine si omul doar ca mijloc. Morala capitalismului clasic, in masura in care se poate vorbi de asa ceva, este deci total independenta de umanism2.

Sistemul capitalist actual da insa dovada unei evolutii intr-un orizont eminamente umanist, fapt care ne sugereaza ca acestui sistem ii mai este, totusi, proprie o morala, ce nu transpare la suprafata si care nu este recunoscuta la nivel doctrinar3, dar care afecteaza direct si semnificativ evolutia sistemului. Aceasta morala, fiind de factura umanista – cauza pentru care am fi indreptatiti sa numim sistemul actual, capitalism cu “fata umana” – este asadar total opusa celei traditionale. Iata deci iesita la lumina contradictia pe care o anticipasem: din punct de vedere moral-politic, capitalismul actual fiinteaza intrun mod paradoxal.

Desi flagranta, aceasta contradictie este trecuta prea usor cu vederea de responsabilii politici. In loc de a delibera si de a realiza un consens de factura moral-politica, care sa anihileze respectiva contradictie si care sa deschida sistemului capitalist calea unei evolutii in principiu (moral), politicienii prezentului – fie ei teoreticieni sau practicieni – se eschiveaza de la consemnarea realitatii de fapt, lasand sistemul sasi perpetueze conditia paradoxala.

Se va accentua, in viitor, fata umana a capitalismului, sau exista sanse ca ea sa dispara?

Iata o intrebare care, in contextul actual, este perfect legitima, si al carei raspuns este de interes general. Raspunsul pe care eu il gasesc a fi potrivit, se va contura la nivelul concluziilor acestui studiu.

2) Capitalism – capitalist

Nimic nu a fost mai sigur pentru Marx decat faptul ca regimul capitalist exista in beneficiul capitalistilor (mai exact, statul capitalist era considerat a fi instrumentul prin care clasa capitalistilor isi exercita dominatia) si nimic nu a ramas mai pregnant in constiinta umanitatii decat ideea marxista a conflictului de interese (lupta de clasa) dintre muncitori (clasa proletariatului) si capitalisti (clasa capitalistilor). Am tinut sa prefatez discutiile aferente acestui capitol prin remarcile de mai sus pentru ca ele prefigureaza exact orizontul dezbaterii ce urmeaza: conditia capitalistului de (potential) privilegiat al sistemului capitalist. Iar motivul alegerii acestui subiect a fost deja desconspirat in deschiderea lucrarii: exista suspiciunea ca in relatia sistem capitalist – capitalist subzista unele aspecte paradoxale.

Desi am stabilit clar obiectivul demersului, ducerea la bun sfarsit a acestuia ne impune luarea unor precautii severe, si asta pentru ca exista o plurivalenta debordanta de sensuri aferente conceptelor de capitalism si capitalist, sau altfel spus, exista o suita necontrolata de obiecte catre care trimit conceptele respective. In aceste conditii, fara o clarificare prealabila asupra sensurilor in care vor fi invocati pe parcursul analizei termenii de capitalist si capitalism, dezbaterea ar putea sa apara ca fiind incoerenta si ar fi mari sansele ca mesajul ei sa nu fie receptionat cu exactitate. De aceea, pentru ca situatia sa fie limpede si pentru ca mesajul sa fie aprehendabil in esenta lui, am sa precizez in continuare cele trei semnificatii ale termenilor de capitalism si capitalist care au relevanta pentru subiectul nostru si cu care voi opera in continuare:
1) Capitalismul este un sistem social de factura economico-politica, supus dominatiei intereselor economice si politice ale clasei capitalistilor – capitalistul fiind persoana aflata intr-un raport de proprietate cu capitalul si cel care dobandeste venituri exclusiv in virtutea acestei relatii.
2) Capitalismul este sistemul socio-economic in care agentii (capitalistii) sunt animati de un “spirit capitalist” – asumat ca principiu de existenta individuala.
3) Capitalismul este o ordine sociala intemeiata pe o anumita infrastructura economica (economie liberala), capitalistul fiind individul care face parte din acest sistem – participare in sensul ca se supune regulilor ce decurg din exprimarea infrastructurii respective.

Desi de notorietate, prima varianta de intelegere – profesata si popularizata de marxism – a cazut complet in dizgratie4. Iar motivul este simplu: in capitalismul actual nu mai exista “lupte” intre clase, statul capitalist actual nu mai este “instrument de clasa” etc.

A doua ordine de teoretizare – promovata, intre altii, de Franklin si Weber – are, in schimb, o mai acuta relevanta contemporana si, in plus fata de prima, ea vizeaza si un context al moralitatii5. A fi capitalist, conform acestei viziuni, nu presupune atat posesia unui statut economico-politic, cat insemna a gandi si a actiona conform unui anumit “spirit capitalist” – o conduita asimilabila unui comportament moral6. Si cata vreme spiritul capitalist este considerat a fi propriu unor indivizi ce pot apartine oricarei clase sociale (saraci sau bogati, profesionisti sau neprofesionisti etc.), caracteristica fundamentala a acestei variante de intelegere este aceea ca postuleaza existenta unui capitalist ca individ in genere. Implicit, conform acestei mentalitati, “clasa capitalistilor” este o sintagma care nu trimite catre un obiect concret, deci este inoperanta, iar discutia despre o posibila privilegiere a capitalistilor din partea sistemului, apare a fi lipsita de sens.

Am lasat la sfarsit, in mod special, a treia varianta, pentru ca este cea dominanta la ora actuala si ea merita, deci, o atentie aparte. Daca in primele variante de interpretare, intelegerea raportului capitalism – capitalist pornea de la studiul conditiei individului si de la identificarea unei calitati speciale a acestuia, iar intelesul de “sistem capitalist” survenea ca o semnificatie implicita, in aceasta ultima versiune intelegerea se desfasoara intr-un mod total opus: ea se origineaza intr-o reprezentare asupra conditiei sistemului – act prin care se identifica infrastructura sistemului, respectiv “economia liberala”7 – iar caracterul de capitalist este conferit indivizilor in virtutea simplei recunoasteri a apartenentei lor la respectivul sistem8.

Dupa cum se observa, aceasta interpretare nu doar ca este structural diferita fata de cea marxista, ci mai mult, ea antreneaza o viziune total opusa asupra intregului context. Astfel, daca pentru Marx ceea ce era definitoriu pentru capitalist era specificitatea sa, la momentul actual, “capitalist” a devenit un termen care functioneaza tocmai prin generalitatea sa9. Daca pentru Marx capitalismul, ca sistem, venea sa slujeasca intereselor capitalistilor, decelati de masa sociala, in prezent problema unei privilegieri a “capitalistilor” este lipsita de sens, cata vreme “capitalisti” sunt considerati a fi toti membrii societatii10. Intelegerea contemporana a conditiei capitalistului si, respectiv, a raportului capitalist – sistem capitalist, a abandonat deci, complet, viziunea particularizanta si politizanta profesata de marxism, si a avansat inspre o reprezentare cu accente generalizante si socializante – demers interpretativ in care se face abstractie de posibile segregari pe clase, frictiuni intre clase, privilegieri din partea sistemului in favoarea unei clase etc.

Care dintre aceste viziuni este cea optima, sau mai exact spus, care dintre ele ne furnizeaza o reprezentare autentica, neviciata de subiectivism, asupra capitalismului? Pe care dintre ele ar fi indicat sa marsam in tentativa noastra de identificare a naturii exacte a relatiei sistem capitalist – capitalist?

Este dincolo de orice indoiala faptul ca, in perioada recenta, s-au produs modificari de substanta in conditia capitalismului, astfel ca cel desemnat si criticat de marxisti a ajuns sa fie doar o imagine istorica. Sistemul capitalist a rezonat la pretentiile sociale de schimbare, a urmat o evolutie intr-un sens pozitiv, iar proba cea mai puternica in favoarea acestei transfigurari ne-o ofera simplul fapt al inoportunitatii multora din reprosurile pe care i le aduceau marxistii. S-au produs insa, schimbari atat de radicale incat sa nu mai aiba sens, chiar deloc, discutia despre clase, despre lupta de clasa sau despre privilegierea unei clase din partea sistemului? Sunt cu adevarat oportune trecerea la intelegerea pur formala a conditiei capitalistului, tratarea lui ca individ in genere si ignorarea completa a diferentelor de statut dintre indivizi?

Raspunsurile pe care eu le gasesc a fi potrivite si care-mi vor impulsiona continuarea reflectiilor pe tema raportului capitalism-capitalist, sunt cele negative. Asta inseamna deci, ca eu ma desolidarizez de curentul de opinie contemporan. In continuare, am sa incerc sa-mi sustin pozitia prin unele argumente.

Unul dintre obiectivele majore ale politicii capitaliste, care a fost reiterat in forta in programele politice din ultimele decenii, este acela de a se consolida zona de centru a spectrului economico-politic – o intentie aflata in consonanta atat cu interesele majoritatii indivizilor cat si cu interesul de stabilitate al sistemului insusi. Sa cercetam acum care este autentica realitate vis-a-vis de acest deziderat politic major, consemnabil in contextul politic romanesc.

Ceea ce ne-a demonstrat capitalismul instaurat in Romania este nu doar faptul, devenit o banalitate chiar, ca nu exista, cu necesitate, o obiectivitate in competitia dintre capitalisti, cat mai ales faptul ca insusi sistemul politic este cel care intervine si isi impune preferintele, defavorizand o categorie importanta de indivizi, si anume pe capitalistii “de centru”. Cand spun asta nu am in vedere, nicidecum, existenta doar a unor simple favoritisme de culise, ci ma refer la proceduri deliberate si concertate din partea sistemului cu scopul subminarii activitatii intreprinzatorilor de talie medie (membrii clasei de mijloc): de la impedimente fiscale si birocratice, pana la obstacole legislative. Pentru a nu fi suspectat de subiectivism, am sa introduc in discutie remarcile unui profund cunoscator si sistematic observator al realitatii politice romanesti, Silviu Brucan (1998, p.321):
“Am asistat astfel, in acesti sase ani, la o continua hartuire birocratic-administrativa si la o persecutie fiscala a micului comerciant si sef de atelier. Primaria capitalei refuza sa prelungeasca contractele de inchiriere ale magazinelor si spatiilor comerciale, creand patronilor acestora o stare de nesiguranta care ii distruge si le anihileaza spiritul de intreprindere fara de care economia de piata nu poate lua avant. Ramanem uluiti de usurinta cu care unele banci au acordat credite de miliarde, in timp ce antreprenorul care vrea sa lanseze o mica unitate productiva obtine cu greu credite ieftine si ceea ce in Occident se numeste venture capital”.

Pentru a nu lasa loc nici reprosului ca mi-am ales neinspirat referinta11, am sa ma raportez in cele ce urmeaza si la un alt context, aferent unui capitalism nu doar matur si stabil, ci si performant: cel american.

Consolidarea clasei de mijloc este un proiect politic deja traditional in S.U.A. – de fapt, acum doua decenii se anticipa ca sistemul american va fi primul care va putea realiza o astfel de clasa puternica si stabila – iar dintre cei care au reiterat in forta acest program politic ar fi de mentionat cazul actualilor “noi democrati” americani12. Nimic nu a reiesit insa mai cert si mai flagrant la finalul mandatului Clinton decat faptul ca respectiva initiativa a esuat13.

Cel care parcurge aceste randuri si ia act de aceasta cruda realitate, nu mai poate crede in unitatea sistemului capitalist. Ba mai mult, el devine perfect constient de existenta segregarii pe clase si de manifestarea preferiantiala a sistemului in defavoarea unei intregi categorii economico-politice (clasa de mijloc)14. Concluzia care se impune este aceea ca, pentru intelegerea exacta si plenara a contextului capitalismului, mai este totusi utila apelarea la unele instrumente teoretice de genul “clasa” si “lupta de clasa” – cu alte cuvinte se pare ca am desconsiderat prea tare si am renuntat prea pripit la unele invataminte ale marxismului15.

Odata consemnat acest fapt, ne descoperim imediat in fata celui de-al doilea aspect paradoxal pe care il anticipasem: prin interventiile sale discriminatorii la adresa centrului politic, sistemul capitalist se comporta total absurd, pentru ca el ii persecuta pe cei pe care ar trebui, de fapt, sa-i sustina. Caracteristicile fundamentale ale economiei capitaliste (de piata) de la cresterea economica sustinuta si progresul informational pana la apetitul pentru modernizare, sunt factori socio-economici intretinuti si realizati tocmai de spiritul si, respectiv, de activitatile capitalistilor din zona de centru. In opozitie, capitalistii de formatie de dreapta sunt ostili initiativei si inovatiei, sunt interesati de conservare si de temperare etc. Procedand la subminarea activitatii capitalistilor de centru, sistemul capitalist se instraineaza de sine si ajunge sa evolueze in deriva.

Care este, in acest caz, autenticul capitalism? Mai putem vorbi despre o realitate unitara a sistemului capitalist? Mai este corecta, din punct de vedere conceptual, utilizarea unui singur termen – capitalism – pentru desmnarea unui obiect ce prezinta paradoxuri chiar la nivelul esentei sale?

Nu-mi propun sa raspund. Eu am vrut doar sa scot in evidenta existenta contradictiilor ce alimenteaza aceste dileme si sa subliniez necesitatea unor clarificari. La nivelul concluziilor se vor prefigura, totusi, unele solutii pentru depasirea situatiei.

Concluzii

In ultima perioada, in principal sub impactul programelor politice social-democrate, s-a produs o “remaniere” a capitalismului, in sensul ca antagonismele sociale s-au atenuat iar extremele s-au diminuat. Datorita extensiunii diviziunii muncii sociale, clasele sociale traditionale au interferat, ajungandu-se astfel, in prezent, la situatia de a nu se mai putea stabili o linie de demarcatie intre ele: exista capitalisti care depun, propriu-zis, o activitate lucrativa, cum exista si muncitori care sunt actionari si care se preocupa de speculatii in vederea maximizarii castigurilor banesti. In plus, datorita instituirii cvasi-generale a valorilor democratice, sistemul capitalist apare a nu mai fi capabil de manifestari partinitoare in raport de clase sau indivizi.

Toti acesti factori, de fapt si de drept, au incurajat formarea convingerii, devenita dominanta, ca eventualele contradictii ce inca mai persista ar trebui sa fie tolerate, tratate cu indiferenta, pentru ca, odata cu trecerea timpului, ele vor sublima de la sine.

Ma indoiesc insa ca ar putea fi calificata drept responsabila din punct de vedere politic, o atitudine care trateaza cu indiferenta contradictiile de esenta, acele contradictii care afecteaza profund insesi tendintele fundamentale de evolutie ale sistemului. Caracteristic prezentei unei astfel de contradictii este faptul ca sistemul poate trece, spontan, de la o directie de evolutie la alta aflata la 180 de grade fata de prima, iar acest proces nu poate decat sa genereze grave disfunctionalitati socio-economice. Spre exemplu, sistemul capitalist actual poate foarte usor deraia in “ne-umanism”, sau in cel mai bun caz intr-o indiferenta fata de umanism, si asta printr-o simpla impulsionare a unei tendinte care este proprie sistemului. Refuz deci, in mod categoric, sa subscriu atitudinii de toleranta fata de existenta unor astfel de contradictii. Iar prin prezentul studiu am incercat sa scot in evidenta doua contradictii fundamentale ce macina, inca, sistemul capitalist contemporan, in ideea ca, odata identificate, ele vor fi mai usor de anihilat.

Dar daca am fi animati de intoleranta fata de contradictiile existentiale si am fi interesati de intarirea stabilitatii si de accederea sistemului capitalist spre umanism, care ar putea fi solutia pentru anihilarea contradictiilor respective?

Raspunsul este simplu: sistemul poate dobandi stabilitate si coerenta prin eradicarea acelor cauze care favorizeaza aparitia fenomenelor paradoxale.

Cunoscand acest raspuns si avansand in ordinea acestui rationament, ajungem la o alta intrebare, care urmeaza in mod firesc: cum am putea sa identificam cauzele care alimenteaza manifestarea paradoxala a sistemului capitalist in raport de cele doua referinte fundamentale analizate anterior, “umanismul” si “capitalistul de centru”?

Teoretic, s-ar deduce ca ar trebui sa cautam doua cauze distincte, fapt care ar suscita eforturi teoretice de anvergura. Practic insa, se pare ca situatia nu este atat de complicata pe cat pare la prima vedere, iar sugestia “salvatoare” ne-o ofera J.Gray (1998, pp. 166 si 135):
1) “Mai exact, politicile neoliberale conservatoare, n.n. au actionat pentru extinderea la nivelul clasei de mijloc a insecuritatii si riscurilor care au afectat intotdeauna viata clasei muncitoare. Probabil ca, prin construirea politicilor lor pe baza unei ideologii iluministe de imbunatatire mondiala, prin actiunea pietelor globale lipsite de orice constrangere, conservatorii occidentali au oferit acelor rentiera un nou avant, dar au determinat si eutansia vechii clase de mijloc.”
2) “…un conservator poate fi agnostic, chiar ateu…, insa niciodata un umanist.”

Iata deci ca era vorba despre o singura cauza care paradoxeaza evolutia sistemului in ambele directii, “umanismul” si “clasa de mijloc”: actiunea dreptei politice. Ducand o politica specifica, dar si intervenind in mod agresiv si sistematic in vederea anihilarii centrului politic, dreapta politica submineaza simultan, atat conditia clasei de mijloc cat si sansele umanismului de a se impune ca morala de sistem.

Dupa ce am descoperit cauza reala si concreta, suntem acum in masura sa prefiguram si solutia pentru remedierea situatiei, respectiv pentru anihilarea celor doua contradictii fundamentale ce submineaza, din interior, stabilitatea si aspiratiile societatii capitaliste: sporirea vigilentei si intarirea responsabilitatii politice fata de zona de centru a spectrului economico-social, o zona cruciala, dar extrem de vulnerabila. In opinia mea, daca centrul politic va reusi sa surmonteze ostilitatile si sa se exprime pe sine, atunci, este de asteptat ca vom ajunge sa avem, nu doar un capitalism cu fata umana – pentru existenta caruia social-democratia merita toate elogiile – ci chiar unul eminamente umanist.

NOTE
¹ Merita subliniat faptul ca ideologia social-democrata actuala isi desfasoara activitatea in spiritul si este mai mult indatorata conceptiei lui E.Berstein – sustinatorul reformismului si al perfectibilitatii capitalismului – decat conceptiei lui Marx – adept al miscarii politice revolutionare si sustinator al tezei finalitatii catastrofice a capitalismului .
² Sugestiva in acest sens este remarca lui A.Giddens (2001, p.152): “Pietele nu creeaza si nici nu sustin valori etice”.
³ Referindu-se la natura ideologica a socialismului incipient, M. Dreyfus apreciaza ca acesta a fost “conceput ca un fel de umanism” (in “Europa socialistilor”, Ed. Institutul European, Iasi, 2000, p.34)
⁴ A ramas totusi consemnata in dictionare: “…capitalismul este regimul economic condus de capitalisti…” (Larousse: Dictionar de sociologie, Ed.Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996, p.40)
⁵ Precizarile lui Benjamin Franklin privitoare la “spiritul capitalist” il determina pe Weber (1993, p.36) sa declare ca: “…aici se predica nu o tehnica de viata pur si simplu, ci o ‘etica’ sui-generis…”.
⁶ Weber a identificat o analogie intre spiritul capitalist (autentic) si etica protestanta.
⁷ De exemplu, Weber 1993, p.12) vorbeste de capitalism in sensul de “organizare rational-capitalista a muncii (formal) libere.”
⁸ Ca o dovada a existentei si a puterii de penetrare in constiinta contemporaneitatii a acestei mentalitati, ar putea fi mentionat faptul ca, in perioada razboiului rece, est-europenii ii numeau pe vestici “capitalisti”, in timp ce ultimii, la randul lor, ii numeau pe primii “comunisti”.
⁹ Adam Smith considera ca indivizii sunt animati de mobilul “Da-mi ceea ce doresc eu si vei capata ceea ce doresti tu.” (in Limitele Puterii, Iliescu si Solcan, ed., 1994, p.38).
¹⁰ Distinctia dintre capitalist si muncitor, ce se perpetueaza inca in sfera teoriei politice si in discursul uzual, nu mai este un instrument doctrinar, ci doar unul metodologic.
¹¹ Ar putea sa mi se reproseze referirea la capitalismul romanesc, care este unul de tranzitie, supus unor forte oculte, si deci nu este reprezentativ pentru adevarata realitate capitalista.
¹² Detalii despre “Noii democrati” americani si despre “Noul progresism” invocat in programul lor – curent de gandire ce deschide orizontul politic si pentru “A treia cale” europeana – pot fi gasite in Giddens (2001, pp.11-12)
¹³ Edificator in acest sens este articolul semnat de Bernie Sanders, membru al Camerei Reprezentantilor a S.U.A., sugestiv intitulat: “Colapsul clasei de mijloc” – articol aparut pe internet, adresa: www.buzzflash.com/contributors/03/09/04_sanders.html
¹⁴ O defavorizare care, implicit, se repercuteaza intr-un mod negativ si asupra stangii politice, pentru ca ii este anihilata referinta (centrul) spre care ea tinde in mod firesc. Acest fapt este trecut prea usor cu vederea de ganditorii politici de factura social-democrata.
¹⁵ Pe de alta parte, iese la lumina un aspect crucial de important: tocmai marxismului trebuie sa i se impute faptul ca ne-a incurajat sa credem ca exista doar doua clase si ca suprematia politica se disputa doar intre ele – facandu-ne astfel sa scapam din vedere disputa capitalisti de dreapta – capitalisti de centru.

BIBLIOGRAFIE
Aron, R., Lupta de clasa, Ed. Polirom, 1999
Ball, T. si Dagger R., Ideologii politice si idealul democratiei, Ed. Polirom, 2000
Brucan, S., De la capitalism la socialism si retur, Ed. Nemira, 1998
Giddens, A., A treia cale si criticii ei, Ed. Polirom, 2001
Gray, J., Dincolo de liberalism si conservatorism, Ed. All, 1998
Iliescu, A.-P. si Solcan M.-R. (ed.), Limitele puterii, Ed. All, 1994
Kant, I., Bazele metafizicii moravurilor, Ed. Antet, Bucuresti, 1993
Lallement, M., Istoria ideilor sociologice, Ed. Antet, 1998  

PAUL POPARAD - Absolvent al Institutului Politehnic Bucuresti, 1988, absolvent al Facultatii de Filosofie Bucuresti, 2002, Masterat in Filosofie 2003. Profesor de filosofie, Liceul Teoretic Ion Barbu, Bucuresti.

 sus