Democratia si mass-media

ANDREI VASILESCU

This is an essay concerning the differences between Romanian democratic system and the occidental democracies. Following the thesis that not the of police and justice marks the weakness of Romanian Democracy, but the lack of an independent mass-media, the author reviews the problems which have to be addressed in order to ensure a real independence of mass-media: economic and financial independence and a better legislative framework.

Nici o democratie nu poate fi perfecta; in orice astfel de sistem politic isi gasesc locul, intr-o masura mai mare sau mai mica, proasta gestionare a afacerilor publice, coruptia ori traficul de influenta. Cu toate acestea, e de ajuns o privire comparata sumara pentru a vedea ca exista diferente notabile intre diversele state ce au o organizare democratica. Teoreticienii democratiei par sa fi ajuns la un anumit consens cat priveste conditiile formale pe care un stat trebuie sa le indeplineasca spre a fi considerat o democratie (Robert A. Dahl enumera o serie de opt garantii institutionale ce trebuie indeplinite cumulativ). Cum se explica insa diferentele existente intre statele care au din punct de vedere formal o astfel de organizare? De ce, in conditiile indeplinirii acelorasi garantii institutionale, exista diferente de ordin practic atat de mari intre tara noastra si, bunaoara, Franta sau Marea Britanie?

O parte a raspunsului sta in felul in care, ca parte a garantarii bunei desfasurari efective a jocului democratic, raportul dintre presa si diversele grupari politice este mai mult sau mai putin viciat in societatea respectiva. Trecerea de la democratia restransa, ateniana, la democratiile societatilor industriale nu ar fi fost posibila fara dezvoltarea spectaculoasa a mijloacelor de informare, vazute in sensul etimologic cel mai strict al termenului de "media", adica cel de intermediere, de punte de legatura intre politicieni si votanti, intre guvernanti si guvernati. Daca in sensul ei clasic democratia presupunea participarea directa a indivizilor-cetateni la realizarea jocului democratic, adica la discursurile si dezbaterile publice din agora urmate de supunerea la vot, in sensul ei modern democratia presupune existenta unei veritabile "curele de transmisie" care, in conditiile complexitatii deosebite a vietii moderne, sa asigure cu succes informarea corecta si nepartinitoare a votantului cu privire la actorii de pe scena politica. Este evident ca, cu cat acest mijloc de legatura este mai obstructionat, cu atat imperfectiunile jocului democratic vor fi mai mari si analog, probabilitatea atingerii unui inalt nivel de democratizare al societatii respective va fi mai mica.

Una din intrebarile cheie pentru a explica diferenta frapanta dintre democratia romaneasca si cele occidentale este: de ce isi permit (cu exceptia partiala a anilor electorali) unii reprezentanti ai puterii din Romania sa ignore legalitatea? Cel mai la indemana raspuns, repetat aproape obsesiv, este ca "justitia si politia (sau, mai larg, organele abilitate) sunt controlate din punct de vedere politic si deci au devenit inapte sa actioneze potrivit rolului lor". Prin aceasta insa nu se ofera decat o parte a explicatiei, caci in general in lumea moderna nu poate exista o separatie absoluta intre puterile statului; si in multe din statele occidentale al caror standard democratic il invidiem exista de asemenea un grad ridicat de dependenta al factorilor juridici si administrativi de executiv, adica de politic (prin posibilitatea numirii si a eliberarii din functii, prin diverse atributii de control etc.), dar lucrurile nu stau atat de rau ca in Romania. O explicatie mai plauzibila ar fi ca in statele respective exista, spre deosebire de Romania, un sistem mediatic independent si foarte puternic ce poate contrabalansa orice interferenta nelegala intre sferele puterii sau orice exercitare nedreapta a functiilor publice. Aceasta functie cu totul si cu totul speciala a mass-media constituie in viziunea multor analisti chiar rolul ei primordial intr-o democratie, acela de a actiona ca un caine de paza (watch­dog) la actiunile puterii statale. Asta inseamna ca presa are menirea principala de a actiona ca o contrapondere a puterii politice prin dezvaluirea abuzu­rilor in exercitarea autoritatii de stat, precum si prin inlesnirea dezbaterilor privitoare la buna functiona­re a guvernarii. Doua sunt tendintele care pot sa limiteze in mod periculos aceasta functie a presei, si ambele se manifesta ingrijorator in societatea romaneasca: lipsa ancorarii puternice a mass-media in piata libera pentru a se asigura independenta financiara completa fata de guvernare si, respectiv, situarea presei in pozitia de simplu obiect in voia reglementarilor publice schimbatoare. Doi reputati politologi americani, Kelley si Donway, au afirmat in acest sens ca "o presa care functioneaza prin licente, prin reglementari si dispozitii, devine obiect al presiunilor politice atunci cand trateaza probleme ce afecteaza interesele celor aflati la putere". Concret, controlul indirect, prin parghii economico-financiare, si cel direct, prin legi si dispozitii, tind sa atro­ieze, daca nu chiar sa anihileze, rolul presei de supraveghere si de contrabalansare a puterii politice.

Raportul despre libertatea presei in anul 2003 realizat in cadrul proiectului FreeEx Romania cu sprijinul Fundatiei pentru o Societate Deschisa ilustreaza cum nu se poate mai bine toate aceste neajunsuri ale mass-media din Romania.

In Romania nu exista in mod propriu-zis, arata Raportul, o lege de organizare si de functionare a presei, adica un act legislativ care sa aiba un caracter generic, fundamental cat priveste drepturile si limitarile institutiilor de presa pe de o parte, respectiv protejarea intereselor acesteia in raport cu clasa politica si cu patronatul, pe de alta parte. Singurele reglementari in vigoare (in afara art. 30-31 din Constitutia Romaniei, care statueaza, in sens generic, libertatea de exprimare si dreptul la informatie) sunt in domeniul audiovizualului: "Legea audiovizualului" (modificata ultima data in 2002) si "Legea privind infiintarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si a Societatii Romane de Televiziune" (1994), au mai mult un caracter tehnic, caci privesc modalitatile de acordare a licentelor pentru audiovizual si, respectiv, modul de functionare al serviciului public de radio­televiziune.

Golurile legislative ce privesc mai ales presa scrisa au facut posibile o serie intreaga de interferente ale factorilor politici in chestiunea asa-numitelor delicte de presa: punctul de plecare este clasificarea insultei, calomniei si a ofensei ca si chestiuni de drept penal si nu de drept civil. Avem in vedere aici celebrele articole 205 (privind insulta), 206 (privind calomnia) precum si 239 (privind ultrajul prin mijloace de comunicare contra unui functionar public) care au fost pastrate, intr-o forma foarte putin revizuita, si dupa ultima modificare a Codului Penal, din anul 2002. Practic, puterea detine dreptul (o evidenta reminiscenta a sistemului totalitar) de a interveni in conflictul dintre doua persoane particulare (conflict ce tine de esenta dreptului civil) prin parghiile juridice pe care le are la dispozitie. In acest mod, guvernul poate dispune, in permanenta, de o modalitate de santaj la adresa presei, ceea ce constituie, fara doar si poate, o limitare a sferei de actiune a acesteia. De fapt, si la adapostul legislatiei civile s-a creat o cale certa de intimidare a jurnalistilor: posibilitatea lansarii impotriva lor de actiuni in instanta cu pretinderea, ca daune, a unor sume astronomice; in acest sens atat guvernele dintre1996 si 2000 cat si guvernarea PSD de dupa 2000 au actionat la unison, prin promovarea de ordonante de urgenta ce prevedeau, sau macar inlesneau, astfel de actiuni in justitie.

Pe langa prevederile precise, cu un caracter bine determinat, legislatia romaneasca in vigoare pacatuieste si printr-o serie intreaga de prevederi cu caracter ambiguu care pot fi interpretate (multe dintre ele au si fost) intr-o maniera ce duce la aparitia a numeroase abuzuri impotriva jurnalistilor, generand astfel prin consecinta o limitare severa a libertatii de exprimare; amintim in acest sens prevederile interpretabile privind comunicarea de informatii false, incalcarea dreptului la viata privata, asa-zisele infractiuni contra persoanelor care se bucura de protectie internationala, furnizarea de date confidentiale privind patrimoniul cultural national mobil, instigarea militarilor la nerespectarea obligatiilor, divulgarea secretului care pericliteaza sigu­ranta nationala, instigarea publica si apologia infractorilor etc.
Rezultatul direct al acestor masuri legislative il gasim in cadrul aceluiasi raport: sute de procese intentate ziaristilor si publicatiilor (intre 1997-2001, unui singur cotidian central i-au fost intentate 318 actiuni in justitie!), actiuni prin care se cer (si se obtin) despagubiri ce au drept obiect sume ruinatoare; drept exemple, citam condamnarea lui Dan Balasescu in solidar cu "Gazeta de Olt" la plata a 18.000 de euro daune morale prefectului de Dolj (sentinta definitiva!) sau Lia Epure, in solidar cu "Ziua de Vest" la plata a 15.000 de euro daune morale unui senator de Timis (recursul inca in judecare la data publicarii raportului) etc. Cat priveste santa­jul pornind de la aceste prevederi legale, cifrele vorbesc de la sine: un chestionar din februarie 2003 in cadrul proiectului Cartea Alba a Presei arata ca 43,2% dintre redactorii chestionati fusesera ame­nintati cu procese penale pentru insulta si calomnie, adica aproape unul din doi redactori!

Celalalt aspect al limitarii abuzive a libertatii presei din Romania pe care ne-am propus a-l discuta in articolul de fata priveste ingerintele puterii prin parghii economico-financiare ce au drept scop denaturarea si chiar dezinformarea opiniei publice cu privire la realitatile scenei politice. In democratiile moderne este crucial ca presa sa fie independenta din punct de vedere financiar; fara autonomia pe care i-o confera autofinantarea, presa de mare tiraj nu isi poate pastra cu succes rolul de mediator intre scena politica si marele public. Exista o serie intreaga de factori perturbatori care pot vicia acest proces, cei mai importanti fiind: functionarea insuficienta a pietei reclamelor, concentrarea a importante mijloace de presa in mainile unori grupuri puternic implicate politic (cu scopul evident de a se servi de audienta acestora pentru a influenta jocul democratic) si folosirea de catre guvernanti a unor importante "portite legislative" (acordarea de contracte publicitare grase prin regiile de stat, amanarea pe termene lungi si foarte lungi a datoriilor catre buget, acordarea preferentiala de licente etc.) cu scopul de a "premia" atitudinea fidela, respectiv de a santaja anumite organe de presa.

Nu intamplator am inceput enumerarea cu problemele legate de piata reclamelor: autonomia financiara a presei, trebuie spus dintru inceput, este in mod direct legata de bunul mers al acestei piete; cu cat fondurile care ajung la presa pe aceasta cale sunt mai numeroase, cu atat reprezentantii ei sunt mai feriti de ingeritele economico-financiare ale puterii sau ale diverselor grupari politice. Calea cea mai sigura pentru o presa independenta din punct de vedere financiar este ca prin mecanismele concurentiale ale acestei piete sa se obtina sume care sa acopere intr-o masura cat mai mare nevoile organelor de presa. In anii de dupa 1989 s-a inregistrat in Romania o crestere aproape constanta a indicilor de pe piata reclamelor insa, in suma totala, aceasta s-a dovedit insuficienta pentru a asigura independenta financiara: desi cresterea cifrei de afaceri a investitiilor in publicitate e una la prima vedere uimitoare (de la 26.600.000 dolari in 1993 la 1.263.000.000 dolari in 2002) ea nu reprezinta decat jumatate din cea a Ungariei, a patra parte a celei din Polonia, si abia a cincizecea parte fata de Germania! Tot mai multe analize comparate tind sa arate ca exista o legatura de directa proportionalitate intre veniturile presei din publicitate (ca simbol al independentei financiare) si gradul de democratizare al societatii respective. Nu ne putem astepta deci sa ne plasam prea sus intr-o eventuala ierarhie a democratiilor europene, cel putin atata timp cat unul dintre cei mai importanti actori de pe scena mediatica din tara noastra, TVR, depide in proportie de peste 90% de subventii (acordate de guvern) si de veniturile din taxa de audiovizual (obtinuta si pastrata prin gratia parlamentului)!

Raportul mentionat aloca un spatiu important fenomenului pe care il numeste de "berlusconizare" a presei din Romania. Constiente de rolul fundamental al organelor de presa in influentarea deciziilor electorale, gruparile politice din Romania, prin anumiti oameni de afaceri interpusi, au cautat in ultimii ani sa obtina sau sa-si consolideze controlul asupra mijloacelor de informare in masa ori asupra retelelor de distributie a acestora. Mai putin evidenta la nivelul presei centrale (desi coalitia PSD - PUR a reflactat tocmai acest lucru), tendinta s-a manifestat cu precadere la nivel local, si, firesc, are consecinte din ce in ce mai importante pe masura ce presa locala tinde sa acapareze un public din ce in ce mai numeros. Profitand de fragilitatea financiara a multor ziare, televiziuni ori posturi de radio, combinata cu exercitarea a tot felul de alte presiuni, in multe judete din Romania oameni de afaceri si politicieni locali (uneori una si aceeasi persoana) preiau controlul asupra organelor de presa locale fara sa urmareasca vreun scop comer­cial, ci doar pentru a le folosi ca mijloace de exercitare a influentei politice, de protejare a afacerilor proprii ori de atacare a adversarilor economici si politici; nu de putine ori, fara nici o sfiala, respectivele persoane au declarat public faptul ca prin exercitarea acestui control urmaresc obtinerea de voturi. Judete ca Bacau, Brasov, Constanta, Vrancea, Neamt, se continua in Raport, sunt cele mai bune exemple.

Un aspect si mai important, dar nu suficient de larg comentat, il reprezinta implicarea directa a reprezentantilor puterii, prin parghiile puse cu generozitate la dispozitie de catre legislatia lacunara, in bunul mers al pietei media. Procedeul e unul ce poate sa fie considerat deja "traditional" pentru tara noastra: oferirea de avantaje economice sau de pozitie diverselor unitati de presa la schimb cu crearea unei imagini favorabile prin difuzarea abundenta de informatii cu caracter pozitiv. Concret, Raportul conexeaza doua tipuri de observatii privitoare la televiziunile din Romania (segmentul este semnificativ deoarece pe piata romaneasca televiziunile au, de departe, ponderea cea mai importanta); mai exact, sunt puse in legatura datele cu privire la datoriile pe care cele mai importante televiziuni private din Romania le au la buget si aparitiile in stirile prime-time ale reprezentantilor puterii, fata de reprezentantii opozitiei. Si Societatea Academica Romana avertiza intr-un raport din ianuarie 2004 ca e extrem de dificil pentru un redactor sa fie impartial atunci cand stie ca televiziunea la care lucreaza e datoare vanduta la stat. Mai mult, respectiva organizatie continua atragand atentia asupra unei tendinte periculoase privind televiziunile din Romania: pentru a evita presiunile politice, datorate lipsei de putere financiara, editorii s-au refugiat in ultimii ani in presa de tip tabloid, inclinata spre stiri de senzatie; desi redactiile sustin ca "aceasta procedura asigura mentinerea unui rating ridicat", stirile sunt din ce in ce mai putin urmarite, pierzand 20% din audienta pe care o aveau in anul 2000 (dupa cum se vede opinia incetatenita ca "publicul e cel care cere scandaluri, crime si violuri" e una falsa). Daca adaugam si complicitatea suspecta intre anumite publicatii si anumite ministere, agentii gu­ver­namentale sau regii autonome pe baza unor generoase contracte de publicitate, obtinem o imagine aproape completa asupra impactului real pe care presa il realizeaza asupra jocul democratic din Romania: nici vorba de o reflectare cat mai fidela a realitatilor de pe scena politica, mass media tinde sa se transforme tot mai mult intr-un instrument perfid, extrem de periculos si totodata extrem de util in mainile lipsite de scrupule ale unor politicieni vicleni.

BIBLIOGRAFIE
Raportul pe 2003 al Agentiei de Monitorizare a Presei in http://www.freeex.ro
Dahl, Robert - Poliarhiile, Institutul European, Iasi, 2000
Coman, Mihai - Mass media in Romania post-comunista, Polirom, Iasi, 2003
Pop, Doru - Mass media si democratia, Polirom, Iasi, 2001
Codul Penal, cu modificarile pana la 1 oct. 2003

ADRIAN VASILESCU - Absolvent al Facultatii de Drept, masterand in studii europene si drept comunitar.

sus