Mandarinii culturali sau nevoia de schimbare culturala
- Schita de opinie asupra unei dezbateri in curs - 

PAUL BLENDEA

An analysis of the actual debate over the supremacy by groups within Romanian cultural field stated with a short historical excursus. The results show that throughout the history Romanian culture we can find a certain continuity, which spitted intellectuals in groups, upon the model of political parties. Now, claims the author, it is the time for ending this situation, for an opening and democratization of Romanian cultural field.

1. Traditionalisti versus modernisti

"Bonjuristi", "semanatoristi", "sincronisti", "protocronisti" etc. sunt nume sub care in decursul istoriei Romaniei regasim doua grupuri¹ cu programe politice opuse: traditionalistii, conservatorii, cei care vor sa pastreze Romania neschimbata deoarece considera ca modernizarea ar insemna pierderea identitatii nationale si modernistii, cei care vor sa modernizeze tara pentru ca sunt nesatisfacuti de performantele statului, administratiei si, in general, ale societatii predominant agrare. Traditionalismul este in cel mai bun caz dorinta de a pastra nealterate si de a proteja traditiile acumulate de societate si in cel mai rau caz o forma de sovinism care se bazeaza pe idealizarea trecutului. Traditionalistii sunt autohtonisti, admiratori neconditionati ai traco-daco-getilor, ai civilizatiei romanesti medievale si ai civilizatiei Rasaritene. O parte dintre ei sunt filorasariteni si formeaza "Partida rusa", cum a fost denumita in secolul al 19-lea, un subgrup in cadrul grupului traditionalist. Modernistii sunt adeptii abandonarii civilizatiei agrare veche de milenii si adoptarii civilizatiei Occidentale, industriala, capitalista, liberala si democratica. Dincolo de pojghita infruntarilor de pe taramul culturii se afla orientarile politice si aliantele Romaniei. Traditionalistii urmareau realizarea unei Romanii autarhice, puternice si nealiniate, ceea ce s-a dovedit a fi o utopie. Traditionalistii filorasariteni aveau in vedere o alianta cu Rusia, aducand drept argumente apropierea geografica, traditiile greco-bizantine comune si faptul ca Rusia era o putere mondiala. Modernistii urmareau o alianta cu Occidentul care, in opinia lor, ne-ar fi garantat independenta ca stat si modernizarea economica si sociala pentru ca, argumentau ei, tarile apusene aveau cel mai performant sistem economic si social.

Conservatoare este atitudinea de acceptare a lucrurilor asa cum sunt; aceasta atitudine este caracteristica societatilor de tip agrar. Modernistii au subliniat rolul progresului ghidat de ratiune in istoria umanitatii. Conservatorii nu se opun progresului per se si nici nu resping complet ratiunea, ci pun accentul pe traditie si credinta religioasa. Esenta conservatorismului este sublinierea traditiei ca sursa de intelepciune care trece dincolo de ceea ce poate fi demonstrat sau chiar statuat in mod explicit. In societate coexista doua tipuri de conservatorism: social si institutional. Conservatorismul social apara valorile traditionale, in special cele religioase si nationale, precum si normele sociale traditionale. In cel mai bun caz, conservatorii sociali sunt sceptici in privinta schimbarii sociale. De multe ori ei se pronunta deschis in favoarea unei interventii in forta a guvernului pentru a preveni schimbarea sociala. Conservatorismul institutional se opune schimbarii rapide in cadrul institutiilor guvernamentale si sociale si acorda intaietate traditiei in fata ideologiei. Conservatorismul institutional este sceptic in privinta planurilor de remodelare a societatii potrivit unui plan ideologic si se manifesta prin opozitia la schimbarile rapide in institutiile guvernamentale si sociale. De regula, conservatorii sociali si institutionali se opun schimbarilor bruste si radicale din societate, indiferent daca schimbarea vine de la dreapta sau de la stanga spectrului politic.

Prima jumatate a secolului al 19-lea a fost marcata de o serie de razboaie si revolutii a caror consecinta a fost elaborarea unor noi idei si doctrine, care au configurat "noua lume". In filozofie, miscarile rationaliste si pozitiviste au stabilit primatul ratiunii si al sistemului. Sinteza acestor idei a pornit de la premisa ca ceea ce este "real" domina asupra a ceea ce este subiectiv. Aceste idei, precum si ideile romantismului si ale revolutiei franceze au fost propagate in Principate de catre boierii care au studiat in Franta si in alte tari occidentale. Primele grupuri care au in program modernizarea tarii prin adoptarea "paradigmei civilizationale"² (Huntington, 1998) occidentale apar in politica si cultura romana pe la mijlocul secolului al 19-lea. In 1840 este fondata la Iasi "Dacia literara". In Programul prezentat in "Introductia" semnata de M. Kogalniceanu se preciza ca politica va fi evitata si revista va ocupa numai de literatura scrisa de romanii de pretutindeni. Totusi, colaboratorii principali: Vasile Alecsandri, C. Negruzzi, Al. Russo, Gr. Alexandrescu, Al. Donici, C. Stamati s-au implicat in revolutia de la 1848 si in viata politica pre- si post revolutionara ca sustinatori ai curentului modernist. De altfel, evolutia vietii politice si culturale romanesti a dovedit ca majoritatea intelectualilor s-au implicat direct sau indirect in luptele politice, desi unii jura si astazi in mod ipocrit pe "Biblia apolitismului".

Asociatia "Junimea" a fost intemeiata la Iasi in 1863. Revista asociatiei a aparut la 1 martie 1867 sub numele "Convorbiri literare". Printre membrii fondatori se numara Petre. P. Carp, Vasile Pogor, Teodor Rosetti, Iacob Negruzzi si Titu Maiorescu, liderul grupului. Lor li s-a alaturat Mihai Eminescu, protejatul lui Maiorescu, care a oscilat intre traditionalism si modernism moderat. Sub conducerea lui Maiorescu, membrii asociatiei au format in cadrul grupului modernist subgrupul elitist care a formulat un raspuns la problema modernizarii Romaniei pe baza "pozitivismului elitar"³ (Matei, 2004). Prima ciocnire intre cele doua grupuri a avut loc in timpul revolutiei de la 1848, cand revolutia industriala si sociala din Occident si-a facut simtita influenta si in Principate.

Din grupul traditionalistilor au facut parte de-a lungul timpului boieri, aristocrati, scriitori, intelectuali, precum si membrii unor partide si miscari, dintre care s-a detasat Miscarea Legionara prin fanatismul cu care si-a aparat pozitia. La fel de fanatici ca si legionarii, comunistii au fost modernisti pentru ca marxismul este o doctrina de sorginte occidentala, care pune accentul pe dezvoltarea mijloacelor de productie si trecerea de la societatea agrara la cea industriala printr-o politica de industrializare rapida. Din pacate, efectele sociale ale industrializarii au fost limitate si deformate prin inlocuirea sistemului economic capitalist eficient cu sistemul economic socialist falimentar, in plus, trebuie sa adaugam efectele extrem de nocive ale abolirii democratiei parlamentare de tip occidental si instaurarii dictaturii. Perioada ceausismului a fost marcata de schizoidie doctrinara. Ceausescu a fost modernist pentru ca a accelerat trecerea de la societatea agrara la cea industriala si, in acelasi timp, din punct de vedere doctrinar a virat catre traditionalism. Astfel, s-a incercat elaborarea unei doctrine comuniste romanesti - operele lui Marx si Engels au fost inlocuite cu "operele" lui Ceausescu -, de fapt un kitsch ideologic in care se amestecau marxismul cu nationalismul.

2. Intelectuali, traditionalism si modernism in Romania de azi

Locul traditionalistilor este ocupat astazi de neotraditionalistii care provin din randurile fostilor membri marcanti ai PCR, Securitatii, intelectualitatii comuniste, clerului ortodox si reinviatei Miscari Legionare. Unii dintre ei beneficiaza de logistica si struc­turile Partidului Romania Mare. Neotraditionalistii vor sa conserve o civilizatie autarhica, semirurala in care jumatate din populatie nu are acces la mijloace de trai decente, apa curenta, ingrijire medicala corespunzatoare si ai carei copii invata in scoli insalubre sub indrumarea unor profesori lipsiti de motivatie. Resursele financiare, materiale si logistica pe care le utilizeaza acest grup pentru a-si impune programul provin din surse publice, economia gri, acumularile din perioada comunista si din strainatate. Subventiile directe si mascate de la bugetul de stat pentru publicarea de carti, reviste si pentru desfasurarea unor actiuni, precum si sponsorizarile de la afaceristii romani si straini legati de grup constituie surse de finantare solide. Nucleul dur al acestui grup a facut uz de toate mijloacele, in primul rand de manipulare si dezinformare, pentru a bloca desprinderea Romaniei de totalitarism. Din subgrupul intelectualilor neotraditionalisti care isi au sorgintea in comunism fac parte: C.V. Tudor, Adrian Paunescu, Dinu Sararu, D. R. Po­pescu s.a.

Modernistii sunt fragmentati in mai multe subgrupuri: modernistii filorasariteni, moderatii si post­modernistii. Sub presiunea valului integrarii europene, filorasaritenii s-au metamorfozat din traditionalisti in modernisti. Liderii lor si-au dat seama ca mizau pe o carte perdanta, o Romanie legata economic si politic de spatiul estic, si au schimbat din mers orientarea. Ca si in cazul neotraditionalistilor, nucleul dur al grupului este alcatuit din foste varfuri ale PCR, Securitatii, dar si unii intelectuali, unii dintre ei chiar pretuiti in anumite perioade si medii culturale mai largi (Eugen Simion, Razvan Theodorescu, Augustin Buzura s. a.). Resursele financiare, materiale si logistica grupului provin, ca si in cazul neotraditionalistilor, din surse publice, economia gri, acumularile din perioada comunista si din strainatate. Impreuna cu neotraditionalistii, ei s-au opus dupa 1989 modernizarii si democratizarii tarii si sunt principalii raspunzatori pentru intarzierea inscrierii Romaniei pe orbita europeana.

Modernistii moderati sunt cei care doresc integrarea treptata a Romaniei in Occident cu pastrarea specificului local si national. Din randurile lor fac parte o serie de membri ai partidelor de opozitie si intelectuali neagreati de fosta putere comunista. Membrii marcanti ai subgrupului intelectualilor modernisti moderati sunt: Nicolae Manolescu, Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici. Resursele financiare, materiale si logistica grupului provin din surse private, publice si din strainatate. Forta financiara a grupului este mult mai mica decat a grupului filorasaritean care a avut acces nelimitat la resursele publice timp de 10 ani. Grupul modernistilor moderati este sustinut de o serie de intelectuali din exil, cei mai cunoscuti si mai activi fiind Monica Lovinescu, Virgil Ierunca si Paul Goma, care in perioada dictaturii comuniste au avut o pozitie ferm anticomunista si prooccidentala.

In timp ce modernismul, considerat ca o cunoastere autoritativ-rationala este conceput ca punct culminant al Epocii Luminilor, postmodernismul se ocupa de modul in care autoritatea universaliilor monolitice sau metanaratiunilor este subminata prin fragmentare si deconstructie. Postmodernismul incurajeaza perspectivele discontinue, fluide si multiple. Din perspectiva postmoderna, modernitatea a fost o continuare a Epocii Luminilor, o sfortare spre unitate, universalitate, certitudine si adevaruri inalte. Incepand cu mijlocul secolului al 20-lea, societatea a devenit treptat diversa, pluralista si fragmentara. Operele artis­tilor si filosofilor postmoderni tind sa imbratiseze perspective multiple, eclectism, ironie, ruperea barierelor etc. De multe ori, operele postmoderne favorizeaza materia in dauna spiritului, masina in dauna omului, scriitura in dauna discursului, forma in dauna substantei, suprafata in dauna profunzimii, femininul in dauna masculinului, copia in dauna originalului, localismul in dauna universalismului. Postmodernismul reprezinta si o deziluzie acumulata treptat in ceea ce priveste proiectul neimplinit al Epocii Luminilor, o neincredere in progresul stiintei atat de important pentru gandirea moderna. Lyotard considera ca am platit destul nostalgia Totului si a Unului, a totalitarismului, in speta. Stiinta moderna se raporteaza la marile povestiri, cum sunt dialectica spiritului, hermeneutica sensului, emanciparea subiectului national sau muncitor, acumularea bogatiei (welfare state) pentru a le legitima. Postmoderna, sustine Lyotard este "neincrederea in metapovestiri"(p. 15). In a doua parte a secolului al 20-lea s-au adunat probe suficiente in privinta esecului intreprinderii moderniste si in special in privinta viabilitatii notiunii de progres. Daca modernismul a ajuns la un sfarsit, numele dat acestei noi perioade este postmodernism. Termenul postmodernism este folosit intr-o diversitate ametitoare de moduri. Pentru unii, el inseamna antimodern, pentru altii inseamna revizuirea premiselor moderniste. A fi anti­modern inseamna a respinge chiar bazele modernismului, adica doctrina suprematiei ratiunii, notiunea de adevar, credinta in perfectibilitatea omului si ideea ca putem crea o societate mai buna.

Postmodernismul s-a dezvoltat pe doua directii majore: postmodernismul constructivist si deconstructivist; atat unul, cat si celalalt incearca sa elimine orice hotare, sa submineze legitimitatea si sa disloce logica starii moderniste. Postmodernismul constructivist nu respinge modernismul, ci cauta sa-i revizuiasca premisele si conceptele de baza. El incerca sa ofere intuitiilor o noua unitate stiintifica, etica, estetica si religioasa. El nu respinge stiinta ca atare, ci numai acele abordari care permit doar datelor stiintelor naturii sa contribuie la constructia imaginii lumii. Postmodernismul deconstructivist cauta sa depaseasca viziunea moderna asupra lumii si presupozitiile care o sustin prin ceea ce s-ar putea numi o antiviziune asupra lumii. El "deconstruieste" ideile si valorile modernismului pentru a pune in evidenta ceea ce il alcatuieste si arata ca idei moderniste cum sunt "egalitate" si "libertate" nu sunt "naturale" pentru umanitate sau "adevarate" pentru natura umana, ci sunt idealuri, constructii intelectuale.

Intelectualii postmodernisti romani isi au rada­cinile in "Cenaclul de Luni" condus de Nicolae Mano­lescu in anii '80. Operele lor se vroiau a fi o replica la literatura oficiala si la cea mutilata estetic prin auto­cenzura. Dupa caderea dictaturii, ei au infiintat Asociatia Scriitorilor Profesionisti din Romania (ASPRO) ca alternativa la Uniunea Scriitorilor pe care o considerau o relicva a trecutului comunist si au inceput sa atace atat gruparea neotraditionalista, cat si pe cea modernista: Ei sustin modernizarea si occidentalizarea Romaniei, dar doresc ca procesul sa se petreaca cat mai rapid, sa se arda etapele. Postmodernistii (I. B. Lefter, C. Dobrescu, Al. Musina s.a.) nu si-au definit clar optiunea politica si aceasta este una din sursele de conflict cu celelalte grupuri, o alta sursa fiind resursele publice alocate culturii la care au un acces extrem de limitat, deoarece sunt ultimii intrati in scena. De asemenea, ei sunt in plin proces de definire a identitatii si nu este clar daca vor ramane un subgrup in cadrul grupului modernist s-au vor merge pe calea autonomiei. Cu toate ca N. Manolescu (2004) neaga existenta unor grupari cu interese divergente:"… ca sa existe cu adevarat tabere, ar trebui sa existe grupuri majore de interese opuse, nu cred ca exista asa ceva", un membru marcant al gruparii postmoderniste recunoaste existenta unei falii intre modernisti si postmodernisti: "Nici una dintre confruntarile de acest tip n-a fost intamplatoare, toate sunt reprezentative pentru fenomenul amplu la care participa si pe care l-as descrie prin doua opozitii definitorii pentru starea actuala a campului intelectual autohton: tensiunile dintre modernitatea in faza finala si postmodernitatea incipienta; si cele dintre "autoritarismul" culturii elitare si "democratismul" discursurilor pluraliste, care recunosc diversitatea, alteritatea, multiplicitatea lumii de azi." (Lefter, 2004).

Apogeul disputei intre modernisti si postmodernisti a fost atins anul acesta odata cu scandalul decernarii premiilor ASPRO. O serie de reviste de cultura si cotidiene au acordat spatiu acestei dispute semn ca ea este mai mult decat o lupta intre clanuri asa cum crede Alina Mungiu (2004): "Cred ca nu e nici o ideologie la mijloc. Clanurile nu au ideologie… se lupta sa nu existe o piata mare, deschisa, cu criterii de valoare clare, in care, daca unul face ceva exceptional de bun, sa recunoastem cu totii…" Datorita implicatiilor politice ascunse si a bizantinismului, in locul unei dezbateri de idei s-a recurs la atacuri la persoana. Andrei Plesu (2004) a "…descoperit, cu stupoare, cum, impreuna cu cativa nefericiti prieteni, am contribuit in chip toxic la stagnarea culturala a tarii, la prigonirea noilor generatii de intelectuali, la poluarea democratiei autohtone, si la subminarea valorilor modernitatii." In acelasi timp, Gabriel Liiceanu (2004) respinge "…teoria potrivit careia as face parte dintr-un grup bine organizat , care a acaparat, prin abilitati de tip mafiot, parghiile puterii culturale…" Sigur ca nu Plesu si Liiceanu au produs daune culturii si democratiei romane, dar refuzul lor de a recunoaste ca au putere politica si simbolica, ca au interese de grup care intra volens nolens in conflict cu interesele altor grupuri a produs iritare printre postmodernisti, neotraditionalisti si observatorii neimplicati.

Agregarea si articularea de interese sunt evidente pentru orice observator interesat de evolutia campului politic sau cultural autohton. Actorii principali si-au combinat imperativele si au identificat obiective politico-culturale comune pentru fiecare grup sau subgrup. De asemenea, ori de cate ori a fost nevoie ei au trecut la articularea de interese, ca mijloc prin care atitudinile, opiniile si convingerile sunt transformate in imperative exprese pentru o actiune sau non-actiune a grupului. Subgrupurile intelectualilor neotraditionalisti si modernisti se lupta pentru controlul asupra invatamantului superior, cercetarii, Academiei Romane, Ministerului Culturii, Ministerului Educatiei si Uniunii Scriitorilor. Rotatia la putere care se va produce foarte probabil dupa alegerile din toamna a declansat deja lupta pentru reimpartirea resurselor publice alocate culturii. Sa speram ca nu va fi o rotatie "oarba" in care mandarinii rosii vor fi inlocuiti cu alti mandarini, ci se va produce o deschidere si o democratizare a campului cultural romanesc.

NOTE
¹ Folosim conceptul de "grup" cu semnificatia de "ansamblu de indivizi care se disting printr-un atribut comun". In acest caz, atributul comun este ralierea la curentul modernizarii sau impotrivirea fata de el.
² Huntington comite o eroare atunci cand vorbeste despre Romania si linia care separa catolicismul de ortodoxie in Europa. Din textul lui reiese ca Transilvania are doar populatie maghiara catolica.
³ Interesanta la prima vedere, analiza lui S. A. Matei este minata de jocul politic al autorului care ataca doar intelectualii incomozi pentru actuala putere.

BIBLIOGRAFIE
Huntington, S. P. (1998), Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale. Traducere de Radu Carp, Editura Antet.
Lefter, I. B. (2004), Luptele intelectualilor, Evenimentul Zilei, 6 iulie.
Liiceanu, G. (2004), De ce se cearta intelectualii (II), Dilema Veche, nr.25.
Lyotard, J. F. (1993), Conditia postmoderna. Raport asupra cunoasterii. Traducere de Ciprian Mihali, Editura Babel, Bucuresti.
Manolescu, N. (2004), Luptele intelectualilor, Evenimentul Zilei, 6 iulie.
Matei, S. A. (2004), Boierii mintii, Editura Compania.
Mungiu, A. (2004), De ce se cearta intelectualii (I), Dilema Veche, nr. 25.
Plesu, A. (2004), Autocritica, Dilema Veche, nr 24.

PAUL BLENDEA - Master in filosofie si studii interdisciplinare. Cercetator Stiintific Principal la Institutul de Stiinte ale Educatiei din Bucuresti. Consultant edu­cational certificat de Netherlands School for Educational Management, Holland; formator in Consiliere si Orientarea Carierei certificat de Holstebro Technical College and Academy and The Danish Institute for Educational Training of Vocational Teachers, Denmark; formator de inspectori scolari certificat de Center for British Teachers, Great Britain. Autor al unor lucrari si articole in domeniul managementului educational, politologiei si filosofiei.

 sus