Excelentul roman distopic al lui Evgheni Zamiatin, Noi aparţine literaturii de anticipaţie și antiutopice. Lucrarea Noi se constituie într-un pilon al beletristicii distopice contemporane, alături de alte opere faimoase, printre care menţionăm doar O mie nouă sute optzeci și patru și Ferma animalelor, de George Orwell, Minunata lume nouă a lui Aldous Huxley sau Fahrenheit 451 a lui Ray Bradbury.
Evgheni Zamiatin este un merituos deschizător de drumuri, un pionier în acest gen de literatură, un util accesoriu atât pentru desăvârșirea profesională atât a filologilor, cât și a politologilor, istoricilor și sociologilor. George Orwell însuși a recunoscut influenţele scriitorului rus asupra propriilor creaţii. Cartea lui Zamiatin fost publicată pentru prima dată în anul 1920, în plin război civil în Rusia, într-un climat politic și social impropriu, extrem de frământat.
Scriind Noi, Zamiatin a oferit măsura unei remarcabile capacităţi de predicţie. Cu o acurateţe deosebită, scriitorul rus a prefigurat caracteristicile dominante ale totalitarismelor contemporane. El a anticipat și a conturat cu succes imaginea unei neverosimile sociatăţi a viitorului. Victimă a regimurilor extremiste și a rigorilor acestora, a experimentelor sociale pe scară largă (însă deopotrivă, supus unei robotizări și mecanizări excesive, în literatura distopică), omul suferă o metamorfoză ireversibilă. Conștiinţa sa este pervertită în urma manipulării și îndoctrinării masive întreprinse de regim prin intermediul ideologiei și propagandei. Ideologia și propaganda au reprezentat două dintre cele mai importante arme ale regimurilor nedemocratice ale veacului al XX-lea. Individul se transformă adesea într-un veritabil mutant psiho-emoţionalo-intelectual. Acest ins pervertit este, de fapt, întruchiparea omului nou. Crearea omului nou a reprezentat un obiectiv esenţial atât pentru totalitarismele de extrema stânga, cât și pentru cele de extrema dreaptă.
Omul nou se caracteriza prin superficialitate (intelectuală, afectivă, sentimentală) și prin obedienţă servilă faţă de regim într-o societate uniformizată și nivelată, cu o ierarhie a valorilor flagrant răsturnată. Ordinea socială era supravegheată cu stricteţe și severitate de către „Big Brother“ (George Orwell) sau „Binefăcător“ (Evgheni Zamiatin).
Într-o lume aflată sub deplina stăpânire a Statului Unic, Conducătorul, sau după caz, Führerul, se confundă la Zamiatin cu „Binefăcătorul“. Poliţia politică este identificabilă cu „Biroul Păzitorilor“. „Păzitorii“ aveau misiunea de a deconspira pe „dușmanii fericirii“ și a-i deferi Mașinii Binefăcătorului. Inamicii fericirii generale nu puteau fi decât opozanţii politici, care trebuiau eliminaţi cu brutalitate. „Binefăcătorul“ însuși era responsabil cu executarea pedepselor capitale. El avea de altfel drept de viaţă și de moarte asupra tuturor cetăţenilor. Maniera de suprimare a indezirabililor era oarecum comparabilă cu „vaporizarea“ orwelliană.
Apiraţia omului către libertate era intolerabilă. Însăși fericirea se confunda în Statul Unic cu lipsa libertăţii. Așadar, fericirea echivala cu supunerea necondiţionată. Cultul personalităţii conducătorului este comun tuturor regimurilor dictatorial și totalitare, indiferent de orientare. Sărbătorirea „Zilei Unanimităţii“ era un prilej de celebrare a cultului personalităţii „Binefăcătorului“.
Anchetele, ce implicau uneori utilizarea experimentelor pe deţinuţii care refuzau cu obstinaţie să își recunoască „crimele“, erau efectuate de așa-numitul „Operaţional“. În fapt, experimente medicale pe prizonierii politici s-au desfășurat în realitate atât în timpul stalinismului, în Uniunea Sovietică, cât și în Cambodgia khmerilor roșii, dezvăluind, o dată în plus, caracterul inuman al totalitarismului comunist. Pe de altă parte, monitorizarea strictă a relaţiilor intime reprezintă o altă caracteristică a regimurilor totalitare, cu deosebire a celor de extrema stângă.
Locuitorii Statului Unic au suferit o depersonalizare absolută, nemaiavînd nume, ci numere și ecusoane. Ei înșiși erau socotiţi numere, încetând să mai fie fiinţe umane. Nivelarea socială deplină este relevată de obligativitatea purtării uniformelor cenușii-albastre. Uniformele sunt și o constantă vestimentară a scriiturii orwelliene. Dezumanizarea nu se oprea la cele schiţate mai sus. Locuitorii Statului Unic erau „formaţi“ în „uzinele de educare ale copiilor“. Ei trebuiau să meargă încolonaţi și să mărșăluiască în ritmul muzicii emise de Uzina muzicală. Totul amintește de ceremoniile grandioase, megalomanice, frizând grotescul și de scenariile festive organizate atât de regimul nazist, cât și de regimurile comuniste. Absurdul și neverosimilul ating cote paroxistice. A visa reprezenta un semn clar de boală. Conștiinţa individuală era o anomalie intolerabilă, ca de altminteri și imaginaţia. Demersurile de spălare a creierelor întreprinse de autorităţi culminează cu obligativitatea efectuării operaţiilor de extirpare a imaginaţiei pentru toţi locuitorii. Astfel, se desăvârșea procesul de reducere a individului la stadiul vegetativ. Locuitorii deveneau roboţi docili ai Statului. Individul era practic insignifiant în faţa colectivităţii. „Eu“ nu reprezintă nimic în raport cu „NOI“.
Evgheni Zamiatin nu a inspirat doar pe cei mai proeminenţi exponenţi ai literaturii distopice, Huxley și Orwell. Recurgând la satira politică, el se apropie deopotrivă de alţi scriitori iluștri din arealul sovietic, precum Mihail Bulgakov și Andrei Platonov. Chiar dacă noţiunile tehnice și matematice sunt omniprezente la Zamiatin, lucrarea sa de căpătâi, romanul Noi se constituie într-o lectură agreabilă și, de asemenea utilă, nu doar pentru filologi, ci și pentru istorici și specialiștii în știinţe politice.
