Construcţia memoriei pe spaţiul public este un act deliberat de asumare și promovare a unor valori prezumate a fi purtătoare de legitimitate, continuitate, exemplaritate. Într-un cuvânt, simbolurile construite în acest spaţiu sunt creatoare de modele. Societatea modernă și cea postmodernă au o „poftă crescută“ pentru mobilarea spaţiului public cu obiecte care să performeze valori precum patriotismul, valorile naţionale, eroismul statului-naţiune, exemplaritatea elitei politice, culturale sau știinţifice etc. De la plăci memoriale la ansambluri monumentale, de la studii și cărţi, la conferinţe sau emisiuni media, indivizii primesc mesaje creatoare de respectabilitate cu referire la o persoană sau alta, apreciate ca având o contribuţie semnificativă la identitatea sau etosul societăţii respective. Se construiește astfel o reţea comunicaţională cu rolul de a promova ceea ce instituţii publice, ong-uri sau persoane private consideră ca fiind naraţiuni eroizante, modelatoare de comportamente. Aceste construcţii simbolice sunt fie personalizate, fie pun în scenă fapte și evenimente. Există însă perioade în istoria societăţii când mari fracturi generează rescriererea memoriei colective și implicit a celei publice. Revoluţiile, restructurările instituţionale nu răstoarnă numai ierarhii, birocraţii, practici, ci și valori, mentalităţi sau memorii. Se întâmplă că ceea ce ieri aparţinea memoriei bune astăzi să devină memorie rea și invers.

Memoria colectivă este subiectivă, ea combină după o reţetă proprie adevărul istoriografic cu percepţia comunităţii respective asupra fragmentului de istorie în care a fost implicată. Astfel, ca un puzzle de informaţii și stări emoţionale, se elaborează o imagine favorabilă, o simbolistică ce intră în circuitul public despre un fenomen sau o personalitate.

Între memoria colectivă a unui grup și spaţiul public se realizează însă un transfer mediat. Nu tot ceea ce produce pentru legitimare discursul memorialistic al unei entităţi devine, automat, bun public. Subiectivitatea este ponderată sau chiar, în situaţii limită, cenzurată de către standardele comunicării publice existente la un moment dat în societate. Reguli, cutume, legi, valori și principii generează simbolurile pe spaţiul public. Despre unele dintre aceste motoare, în special cele care descriu felul în care subiectivitatea filtrează istoria, evenimentul sau o anumită situaţie și o rescrie ca act al trăirii, aflăm din lucrarea lui Maurice Halbwachs Memoria colectivă, cel care a adus conceptul memoriei în reflecţia socială.

În societăţi democrate mature, cu reguli asumate și funcţionale, memoria expusă pe spaţiul public este, în cea mai mare parte, un discurs care se structurează pe valorile democraţiei: libertatea de expresie, respectul diversităţii și al principiilor umaniste etc. Cu alte cuvinte, valori sau persoane ce au slujit sub ideologii și regimuri politice antiumane, arbitrare, totalitare nu își găsesc contextualizări triumfaliste pe spaţiul public. În același timp, memoria oficială a statului, cea a grupurilor sociale sau a individului, în expresia lor publică, se rescrie cu fiecare ocazie, impulsionată sau timorată de politic, legislaţie, reglementări sau norme. Dar și de decizii ale justiţiei.

Există cazuri când persoane condamnate definitiv drept criminali de război sunt apoi glorificate după criterii prioritar subiective; cum ar fi, de exemplu, minimalizarea sau negarea deciziei juridice, potenţarea altor resurse pozitive ale persoanei. Acestea din urmă, ni se sugerează, ar cântări mai greu decât decizia juridică. În acest al doilea caz avem de a face cu o situaţie evidentă de aplicare a dublului standard. Chiar și așa, a pune pe plan secund standardul juridic, în condiţiile unei persoane condamnate pentru crime de război sau împotriva umanităţii, este un demers care nu ţine seama de standardele democratice. În fapt, promovarea unor astfel de simboluri, în panteonul „eroismului naţional“, are ca premisă faptul că ele au fost private de libertate, pe criterii politice, într-un sistem politic nedemocratic[2]. Cei care procedează astfel trec sub tăcere faptele incriminate. Prin urmare, deciziile actului de justiţie, unele dintre ele aflate sub influenţa conjuncturilor politice, pot genera confuzie, ambiguitate sau chiar perplexitate în promovarea mitologiei contemporane, într-o societate plurală în care valorile statului de drept sunt vocabule electorale. Despre relaţia complexă dintre istoriografie și justiţie în formularea probatoriului pentru cazuri vizând responsabilitatea unor persoane implicate în acţiunile criminale ale unui regim totalitar, s-a scris în contextul justiţiei de tranziţie[3]. Justiţia din perioadele de trecere de la dictatură la democraţie are această datorie de a afirma public adevărul juridic asupra făptuitorilor actelor criminale dintr-un regim nedemocrat.

După 1990 în România suprapunerea istoriei cu memoriile, interpretarea partizană a istoriei recente a generat un amestec de memorii expuse în public. Aici, societatea deschisă, cu autoritate timorată, a reprezentat o oportunitate pentru diversele iniţiative ale memoriei. Norma firească pentru exprimarea în public a memoriei presupune doi piloni ai statului de drept: valorile democraţiei și respectul legii. Frustrările acumulate în anii dictaturii fac ca spaţiul public să găzduiască o competiţie a memoriilor. Nu de puţine ori se naște o competiţie între memoria „bună“ și cea „rea“[4]. Între memoria îmbibată de simbolurile, personajele sau sloganurile extremei dreapta și aceea care își propune să reinstaureze valorile omului democrat, deschis faţa de celălalt etc.

Există însă și o altă situaţie în care ambiguitatea etică este mai mare. Iar posibile reacţii au șanse slabe de succes. Valorizarea memoriilor poate beneficia uneori de sprijinul unui verdict al justiţiei sau invers. Astfel, de exemplu, o persoană a fost condamnată pentru crime de război. Peste ani, justiţia îi înlesnește o cale de atac în urma căreia beneficiază de anularea deciziei juridice. Din perspectiva statului de drept, personajul a devenit „curat“, activităţile sale din perioada războiului nu mai sunt incriminate. Documentele de arhivă sau memoria reprezentată de diverse mărturii ale victimelor continuă însă să susţină caracterul criminal al unora dintre acţiunile sale, chiar dacă ele au fost anulate în justiţie.

Într-o astfel de situaţie, naraţiunile istoricilor, memoria publică sau diversele memorii colective – de exemplu a comunităţii evreiești vs responsabili de crime de război -, percepţiile asupra aceleiași situaţii sau persoane pot fi contrare sau concurente. Componenta etică a memoriei se confruntă cu adevărul istoric și cu acela al justiţiei iar rezultatul este o imagine profund contradictorie. Fără a avea neapărat și un răspuns, ilustrăm o astfel de posibilă generare a unei memorii pe care aș numi-o a incertitudinii. Caracterul contradictoriu este atât de puternic încât poate genera pe spaţiul public două memorii opuse. Ele sunt rezultatul intersectării realităţii istorice cu adevărul justiţiei. Pe de o parte, documentele istorice argumentează responsabilitatea ofiţerului pentru crime împotriva umanităţii. Pe de altă parte avem succesive decizii definitive date de justiţie, la finalul cărora personajul este declarat nevinovat faţă de acest capăt de acuzare.

Locotenent-colonelul Radu Dinulescu a fost în prima parte a celui de al Doilea Război Mondial, iunie 1941-martie 1942, șef al Secţiei II a al Cartierului General al Armatei și, respectiv, al Marelui Stat Major. Secţia a II a coordona activităţile de informaţii și contrainformaţii militare în rândul unităţilor armate românești și în statele vecine, pentru descoperirea acţiunilor agresive ce s-ar fi întreprins de pe teritoriul acestora împotriva României. De asemenea, s-a ocupat și de culegerea informaţiilor politice, economice sau de altă natură. Fapt important, la începerea războiului, alături de rapoartele obișnuite, serviciile de informaţii ale armatei au început să emită bilunar buletine intitulate Acţiunea evreiască. Ca șef al secţiei a II a, R Dinulescu a cunoscut, a propus și a luat măsuri pentru rezolvarea „problemei evreiești“. Documente de arhivă publicate de istoricul Ottmar Trașcă[5] oferă câteva probe în susţinerea acestei afirmaţii. Printre aceste măsuri se afla impunerea portului semnului distinctiv, deportarea dincolo de Nistru sau oricare alte „măsuri succesive pentru soluţionarea radicală a acestei probleme (evreiești, n.n.), procedeu ce nu ar fi posibil într-o stare normală“ (doc. 143). Astfel, de exemplu, în iulie 1941 organiza „curăţirea terenului“ de evrei în spatele Diviziei a 13 a și a 14 a[6]. În aceeași lună a semnat un ordin prin care comunica hotărârea Consiliului de Miniștri și solicita măsuri în consecinţă pentru ca evreii din Moldova, Bucovina, Basarabia și la Est de Nistru să poarte semnul distinctiv[7]. A transmis celor din subordine sau către unităţi militare din regiunea Bucovinei sau Transnistriei să pună în aplicare ordinele lui Ion Antonescu de deportare și de internare în lagărele de pe Bug[8]. De asemenea, a solicitat planuri și a coordonat „îndepărtarea elementului iudaic de pe teritoriul basarabean“[9].

În perioada 1953-1998, în privinţa lui Radu Dinulescu s-au pronunţat patru decizii judecătorești definitive. Decizia penală nr. 2370/53 l-a condamnat la 15 ani muncă silnică și la 10 ani degradare civică între altele și pentru responsabilitate în Pogromul de la Iași și deportarea evreilor. La capătul unor evoluţii ale justiţiei sub directa incidenţă a politicului, în 1998, Decizia nr. 21 a Curţii Supreme de Justiţie îl achită pe inculpatul Dinulescu Radu. Astfel, după 45 de ani, criminalul de război Dinulescu Radu dobândește statutul de achitat, de persoană nevinovată. În faţa deciziilor justiţiei, probatoriul istoriei își pierde semnificaţia? Memoria publică ce poate reţine în urma acestei dispute dintre justiţie și istorie?

Redăm documentele care ilustrează parcursul juridic al lui Radu Dinulescu.[10]

 

Dosar no. 336/953

TRIBUNALUL CAPITALEI R.P.R. COLEGIUL II PENAL

Deciziune penală no. 2370/53

Ședinţa publică dela 15 August 1953

Tribunalul compus din:

Mihail Stănculescu Președinte

Eufrosina Voichin Asesor Popular

Pantelimon Oprea „ „

Alexandru Varody Procuror

Dumitru Ciolponea Grefier

În ziua de 16 Iulie 1953 a fost pe rol judecarea acţiunei penale deschisă prin rechizitorul de urmărire cu no. 353/95 al Parchetului Curţii București, Cabinet Crime de Răsboi, împotriva acuzaţilor Dinulescu Radu și Petrescu N. Gheorghe. Desbaterile au urmat în sensul celor consemnate prin încheerea de ședinţă din acea zi, când Trib. din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea la 8 August și apoi pentru azi 15 august 1953, când a dat următoarea deciziune:

TRIBUNALUL

Asupra acţiunii penale deschisă prin rechizitorul de urmărire no. 353 dela (...) al Parchetului Curţii București Cabinetul Crime de răsboi (dosar no. 2384/948) împotriva lui Dinulescu Radu și Petrescu N. Gheorghe pentru săvârșirea crimelor de răsboi și contra umanităţii prev. de art. 1 lit. a. c. și d. art. 3 lit. c. și d. și ped. de art. 4 ale Legii no. 291/947 modificată prin Decretul 207/948.

Rechizitorul constată în fapt că acuzatul Dinulescu Radu, funcţionând cu gradul de Lct. Col. ca comandant al Secţiei II-a a Marelui Cartier General, iar acuzatul Petrescu N. Gheorghe, cu acelaș grad, ca ajutor al primului acuzat și ca șef al Biroului 2 al acelei secţii, au fost în perfectă colaborare cu conducerea eșalonului operativ al S.S.I., în vederea realizării actelor sângeroase petrecute la Iași în Iunie 1941 și reţine ca dovezi ale acestui fapt declaraţiile martorilor din dosarul 101/952 al Cabinetuluui VII al Trib. Poporului și din dosarul no. 2384/948 al Cabinetului Crime de Răsboi și anume declaraţiile martorilor: Lct. Col. Traian Bercescu fostul șef al Secretariatul eșalonului I Operativ S.S.I. dela 18 Iunie 1941, care anterior funcţionase la Biroul de contrainformaţii Militare a Secţiei a II-a din Marele Stat Major, care prin declaraţiile dela 12 Noembrie 1945, 15 ianuarie 1946, 18 Iunie 1946 și 19 Mai 1950, a arătat colaborarea principală și intensă a elementelor militare la săvârșirea pogromului de la Iași (...) asentimentul și ordinul Secţiei a II-a din Marele Cartier General.-

- martorul Lct. Col. Rădulescu-Sita Constantin, fost șef al Secretariatului S.S.I. și al biroului de centralizarea informaţiilor, care în declaraţiile dela 12 Octombrie 1945 și 16 ianuarie 1946, a arătat că planul întocmit de conducătorii S.S.I. eșalonul I operativ, nu putea fi adus la îndeplinire fără participarea și asentimentul Col. Dinulescu.-

- martorul Victor Ionescu, fost în S.S.I., care în declaraţia dela 4 Noembrie 1945 arată că la organizarea masacrului populaţiei evreești dela Iași, au participat efectiv Eugen Cristea, șeful S.S.I. de comun acord cu Secţia II-a a Marelui Cartier General și că S.S.I. era subordonat lui Antonescu și Marelui Cartier General, legătura făcându-se prin secţia II-a și Biroul M.C.G., operând de comun acord în toate problemele politico-militare.-

În ceia ce privește legătura dintre S.S.I. eșalonul operativ și Secţia II-a al M.C.G. cu privire la organizarea și executarea masacrelor dela Iași, rechizitoriul se mai referă la declaraţiile martorilor Col. Constantin Verdeș, Constantin Mihalcea, Col. Lisievici M. Ion, Ion Constantinescu, Radu-Eugen Cristescu și Simion Ruginosu.-

Din declaraţiile ultimului martor că la începerea austilităţilor M.C.G. a dat aprobarea no. 152/(--) pentru posibilitatea de pătrundere în linia I-a a trupelor și că prin rechizitoriul (--)/948

s-a stabilit că din participanţii la organizarea și la masacrele dela Iași maiorul Alexandru von Stranschi șef al secţiei (germane) S.S.I. și Col. Ionescu Micandru ca persoană de legătură cu serviciul de informaţii German erau posesorii unor astfel de mișcări, rechizitoriul deduce iarăși dovada colaborării între S.S.I. Secţia II-a a M.C.G. în privinţa masacrelor dela Iași.-

Din însăși declaraţiile acuzatului Dinulescu care a recunoscut că eșalonul operativ S.S.I., condus la început de Eugen Cristescu și apoi de Ion Lisievici, a urmat Marele Cartier General la Tighina, rechizitoriul a dedus că la data masacrelor S.S.I. S.II-a a M.C.G. erau împreună.-

II). În al doilea rând rechizitoriul reţine participarea (directă) a S.II-a a M.C.G. și a Biroului 2 al acestei secţii, conduse de acuzaţi, la organizarea, executarea și urgentarea deportărilor evreilor din Bucovina și Basarabia și Moldova (...)

Rechizitoriul enumeră ca dovezi ale acestor fapte, prin care din organ de studii informative, Sec. II-a a M.C.G. a fost transformat în instrument de aducerea la îndeplinire direct sau prin organele în subordine, a tuturor măsurilor cu caracter politic, rasial, de exterminarea început de conducătorii fasciști, germani și români, declaraţiile următorilor martori:

- Lct. Col. Borcescu Traian care în declaraţia dela 12 Noembrie 1945 au arătat că înainte de începerea răsboiului Statul Major Secţia II-a a centralizat dela toate organele tabele de evrei și de (--) suspectaţi de comunism, repartizându-i pe lagăre și ghetouri și dând în legătură cu Ministerul de Interne, dispoziţiuni pentru deportarea lor în lagăre și internarea lor în ghetouri și că știe precis că Sec. II-a a M.St.M. –devenită ulterior Sec. II-a a M.C.G.- s-a ocupat prin Birourile Statistice, ce erau organele ei locale de problema mișcării populaţiei evreiești din Moldova iar conducerea acestei activităţi o avea direct acuzatul Lct. Col. Petrescu Gheorghe.-

Rechizitorul mai reţine declaraţia martorului că la întoarcerea în București, Eugen Cristescu i-a spus că faptele mari pe care le-a făcut în Moldova, le-a făcut în colaborare cu S.II-a M.C.G. și anume cu ambii acuzaţi.-

- martorul Constantin Mihalcea, care în declaraţiile dela 25 Februarie 1945 și 4 August 1950 a arătat că măsurile contra evreilor din zonă, se ordonau de M.C.G. Secţia II-a cu avizul S.S.I.-

- martorul Col. Lisievici Ion, care în declaraţiile dela 13 Octombrie 1945 și 18 Ianuarie 1946 arată că cu problema populaţiei evreești din Moldova se ocupa biroul de contra informaţii al S.S.I. și în plus Secţia II-a a M.C.G., că după declararea răsboiului măsurile în zona de operaţii cu privire la evacuarea populaţiei evreești cădeau în sarcina șefului Secţiei II-a a M.C.G., care era acuzatul Dinulescu, că deportările populaţiei evreești au fost ordonate de Secţia II-a a M.C.G. unde funcţionau acuzaţii și că ordinele și sugestiile pe care comandanţii de mari unităţi le primeau dela S.S.I. pentru realizarea măsurilor dorite, se dau cu asentimentul șefului Secţiei a II-a a M.C.G.

- martorul Grigore Petrovici care la 20 Decembrie 1945 a arătat că M.St.M. s-a ocupat cu întocmirea tabelelor de cei cari au făcut cereri să li se admită, în anul 1940, trecerea peste Prut, în Uniunea Sovietică.-

- martorul Gl. Constantin Vardeș, fost secretar general la Ministerul de Răsboi, care la 25 Decembrie 1945 a declarat că din convorbirile avute cu acuzatul Radu Dinulescu, a constatat că acesta cunoștea măsurile de represiune ce se luau împotriva evreilor la Iași și în Basarabia, pe care le găsea juste și că acuzatul acţionase prin ordine pentru executarea măsurilor de represiuni împotriva evreilor și că acuzatul Dinulescu îi arăta un sistem practic de represiune, prin trimiterea forţată a evreilor peste Nistru, când fiind consideraţi drept trecători frauduloși, erau împușcaţi de paza militară depe celălelt mal sau de paza depe malul opus, cei ce veneu din cealaltă parte a Nistrului.
În al treilea rând de fapte reţinute de rechizitoriu împotriva acuzaţilor, sunt măsurile luate în colaborare cu S.S.I., prin care încă înainte de începerea răsboiului s-a pregătit, organizat, ordonat și executat rele tratamente faţă de prizonieri și parașutiști, tratamente neomenoase și de exterminări de populaţie civilă, pe teritoriu unde s-au desfășurat operaţiunile militare, și transporturi de personae civile și trimiteri de oameni la munci forţate, în lagăr sau deportări.

Ca dovezi ale acestor fapte rechizitoriul reţine ca dovezi declaraţiile martorilor:

- Radu Galvin, fost în S.S.I. care la 27 Februarie 1946 a declarat că toţi prizonierii prinși pe teritoriul ţării erau înaintaţi Secţiei a II-a a M.C.G. de sub comanda acuzatului Radu Dinulescu, care după apreciere îi trimiteau spre exploatare S.S.I.

- Lisievici Ion, care la 13 Octombrie 1945 a declarat că i-au trimis spre anchetare diferiţi prizonieri, de către Secţia II-a a M.C.G.

- Piros Ion, șofeur la S.S.I., care la 4 Martie 1946 a declarat că a văzut că la Secţia Col. Lisievici s-au adus odată unul și altă dată 15 parașutiști și prizonieri sovietici care apoi au fost predaţi germanilor.-

- Bocă Teraponte, șofeur la S.S.I. audiat la 4 Aprilie 1950 și

- C. Petrovici, agent S.S.I. audiat la 6 Mai 1950, care au declarat că au văzut parașutiști cercetaţi la S.S.I. primul adăugând că era ordin dela Eugen Cristescu să se bată parașutiștii.-

Din examinarea dosarelor de crime de răsboi cercetate la Procuratura Curţii București, rechizitorul mai reţine cazurile de exterminări în masă de populaţia civilă sau prizonieri pe teritoriul ostilităţilor, de transporturi de persoane în scopul determinării lor, de deportări ș.a. care s-au comis organizat cu contribuţia Sec. a II-a a Marelui Cartier General și citează cazuri concrete din dosarele Parchetului Curţii Buc. Cab. Crime de Răsboi no. 1830/948, 3879/1948, 2841/49, 347, 950, 1123/948, 551/950, 95/951, 66/51 și 2054/950 din care deduce că masacrele, -ce au făcut obiectul cercetărilor Parchetului în aceste dosare, în care s-au dat rechizitorii de urmărire împotriva a diferiţi criminali de răsboi-, au fost săvârșite în executarea ordinelor S. II-a a M.C.G. transmise marilor unităţi pe lângă care funcţionau secţii sau birouri II de informaţii, care au colaborat la executarea acestor ordine.-

În fine rechizitoriul citează o serie de ordine din cuprinsul cărora rezultă rolul Secţiei II-a a M.C.G. și al acuzaţilor în crimele ce s-au comis și anume:

- Adresele no. 43-46 dela 1 Iulie 1941 ale S.S.I. către S. II-a a M.C.G. prin care se cere a se da dispoziţii serviciilor pretorale ale diviziilor, să dea concurs unor organe ale S.S.I.-

- Nota de serviciu no. 1361/B a secţiei II-a a M.C.G. dela 18 Iulie 1941 semnată de acuzatul Radu Dinulescu, care se refera la dislocarea unei companii de poliţie pentru întărirea jandarmeriei, până la completa curăţire a terenului până la Nistru (dosar 101/945, fila 201).

- Ordinul no. 1545 din 18 Iulie 1941 al S. II Bir. contra informaţii către serviciul marelui pretor, semnată D.O. de acuzatul Radu Dinulescu referitoare la trimiterea imediată în Basarabia a învăţătorului Timotei Rususc și a familiei sale (acelaș dosar fila36).-

- Adresa no. 2353/B dela 26 Iulie 1941 a S. II-a a M.C.G. către serviciul marelui pretor, semnată de acuzatul Gh. Petrescu ca șef al Secţiei II-a prin care se trimit tabele nominale de persoanele din Basarabia și Bucovina de Nord, care au comis acte de teroare și au fost în slujba U.R.S.S.-

- Ordinul no. 2434/B din 28 Iulie 1941 ale S. II-a a M.C.G., Biroul contra informaţii, semnat D.O. de ambii acuzaţi, referitor la internarea în lagăre a civililor din Basarabia răniţi vindecaţi și evacuaţi din spitalul din Moldova (dosar 101/45, fila 211).-

- Nota no. 13.509 din 11 august 1941 a S. II a M.C.G. Biroul II către serviciul marelui Pretor, semnată D.O. de acuzatul Radu Dinulescu cu care se trimite un dosar conţinând acte referitoare la activitatea desfășurată contra Statului Român de, sub regimul comunist, de anumite persoane, majoritate noi.-

Ca dovezi de săvârșirea infracţiunilor reţinute în sarcina acuzaţilor rechizitorul -se mai referă la: - la declaraţia dela 11 Mai 1945 a acuzatului Gh.N. Petrescu, că a primit dela acuzatul Radu Dinulescu ordinul de a ţine la curent M.C.G. cu mersul evacuării evreilor din Cernăuţi, și cu interesele de ordin militar ce nu trebuesc prejudiciate.-

- Comunicarea făcută în luna Octombrie 1941 de acuzatul Gh. Petrescu, generalul Topor, marele pretor al armatei, să meargă la Cernăuţi unde s-a fixat data începerii evacuării evreilor, și unde aceștia doi au acţionat pentru executarea deportărilor, după cum a declarat generalul Topor la 26 Aprilie 1945 la confruntare.-

- Telegrama cifrată no. 6651 dela 10 Octombrie 1951, trimisă de acuzatul Radu Dinulescu Comenduirii Pieţii Cernăuţi, pentru acuzatul Gh.N. Petrescu, prin care se aduce la cunoștinţa acestuia ordinul lui Antonescu că toţi evreii vor fi trecuţi în zece zile la Est de Nistru și i se cere să raporteze până a doua zi cari sunt posibilităţile pentru evreii din Cernăuţi și i se mai aduce la cunostinţă acuzatului Petrescu că s-a dat ordin Lct. Col. Palade ca evreii din Basarabia să fie trecuţi –peste Nistru în 10 zile.-

- Răspunsul acuzatului Radu Dinulescu la comunicarea ce i-a făcut din Iași acuzatul Gh. N. Petrescu că lipsește din acea localitate guvernatorul Calotescu, și despre greutăţile întâmpinate la autorităţi, răspuns prin care acuzatul Radu Dinulescu comunică acuzatului Gh. N. Petrescu că guvernatorul va veni în curând cu ordinele în privinţa evacuării evreilor, că se va cere și trimite la Cernăuţi trupele necesare și în care să ţină continuu la curent M.C.G. în cursul evenimentelor, iar la înapoierea sa în Cernăuţi acuzatul Gh.N. Petrescu a primit telegrama cifrată de mai sus (memoriul acuzatului Gh. N. Petrescu).-

- Comunicarea făcută acuzatului Gh. N. Petrescu de Secţia II-a a M.C.G. printre altele că ordinul dat este al lui Antonescu că s-au luat măsurile de executare că „Evreii trebuesc strânși și puși sub pază cu un moment mai devreme“ și să ţină permanent legătura cu S. II-a a M.C.G. (memoriul Gh. N. Petrescu).-

- Rechizitoriul mai reţine ca dovezi declaraţiile următorilor: Ionescu Constantin, fost șef de stat major al Dir. VII ce se afla în Octombrie 1941 la Cernăuţi și care a declarat că în acea lună a sosit la Cernăuţi Col. Petrescu dela S. II a M.C.G. al cărui șef era acuzatul Radu Dinulescu;

- Ionescu Vasile fost comandant militar al Bucovinei care la 26 Aprilie 1945 a declarat că la începutul lunei s-au prezentat la el generalul Topor și acuzatul Gh. N. Petrescu, care i-au comunicat că M.C.G. a ordonat evacuarea evreilor din Bucovina.-

Rechizitoriul mai reţine din declaraţiile dela 22 Octombrie 1945 și 15 Iunie 1945 măsura luată în seara de 10 Octombrie 1941 de Guvernământul Bucovinei, de adunarea evreilor din ghetou în vederea transportării lor ce urma să înceapă, și scoaterea ulterioară a specialiștilor ce trebuiau să rămână la industriile din Cernăuţi, din declaraţia aceluiași martor și a gl. Calotescu dată la 26 Aprilie 1945 că însăși acuzatul Gh. N. Petrescu, la cererea guvernământului, a redactat ordonanţa no. 37 cu 5 anexe, ce cuprindeau instrucţiuni de detaliu cu privire la atribuţiile autorităţilor civile și militare în legătură cu internarea evreilor, din memoriul acuzatului Petrescu a mai reţinut că acesta a vizitat chiar locul destinat pentru ghetou făcând ocolul cu mașina, iar din aceiași declaraţie a gl. Calotescu că acuzatul Gh. N. Petrescu i-a comunicat că în Bucovina de Sud au fost evacuaţi toţi evreii conform ordinului primit.-

După acestea la cererea telefonică a acuz. Gh. N. Petrescu de a-i înceta misiunea la Cernăuţi, deoarece guvernatorul primise direct instrucţiuni dela Antonescu, acuz. Dinulescu a aprobat plecarea acuz. Gh. N. Petrescu din Cernăuţi pentru timp de 10 zile, cât vor dura măsurile.-

- din declaraţia martorului Gh. Botoragă, rechizitoriul a reţinut că în preziua evacuărilor fiind chemat la guvernământul din Cernăuţi, a găsit acolo pe acuz. Gh. N. Petrescu, care i-a dat ordin martorului ca evacuarea evreilor să fie terminată în 3 zile, garniturile de tren existând în staţia Burdujeni iar în prima zi de evacuare acuzatul Petrescu venind la gară a făcut observaţia că evacuarea merge încet.-

- din declaraţia Dr.-ului Kudla-medic-rechizitoriul a reţinut că acuzatul Gh. N. Petrescu, la întrebarea martorului i-a comunicat că evreii bolnavi vor fi și ei deportaţi în altă localitate.

- din declaraţia acuzatului Gh. N. Petrescu, dela 15 Iunie 1945, rechizitoriul a reţinut că acesta fiind trimis de Guvernatorul Bucovinei la Dorohoi, a dat autorităţilor locale la prefectură, aceste relaţii de modul cum a procedat la Cernăuţi; și a precizat că nu vor rămâne în oraș decât numai 100 de familii iar din memoriul acuzatului Petrescu a mai reţinut faptul afirmat de acesta că în Basarabia unde se aflau punctele de trecere peste Nistru a evreilor, se găsea Col. Palade -șeful Biroului Statistic Iași- care fusese trimis mai dinainte de S.II a M.C.G. în legătură cu evacuările ce se făceau.-

În fine rechizitoriul reţine declaraţia martorului Ionescu Micandru Gh. Constantin dela 7 Iunie 1950 că amestecul Col. Petrescu în chestiunea evacuării evreilor din Cernăuţi, nu putea să aibă loc fără știrea șefului său acuzatul Radu Dinulescu și aceiași situaţie este și pentru evacuare.-

Prin săvârșirea acestor fapte, rechizitoriul constată că S.II a M.St.M. devenită odată cu începerea răsboiului S.II-a a M.C.G. care conform regulamentelor de organizare și a legilor de conducerea răsboiului trebuia să fie un organ de studii informative, s-a transformat într-un instrument de aducerea la îndeplinire, direct sau prin organele în subordine, a tuturor măsurilor cu caracter politic, rasial, de exterminare, concepute de conducărorii fasciști-germani și români.-

Faptele astfel reţinute, rechizitoriul a considerat că întrunesc elementele constitutive ale crimelor de răsboi și contra umanităţii prev. de art. 1 lit. a. c. și d. și art. 3 lit. c. și d. ale D.L. 291/947 modificat prin D.L. 207/948.

Procedând la judecarea cauzei, S.II-a a Curţii de Apel Buc. și în continuare acest Colegiu, a interogat pe acuzaţi cari au menţinut declaraţiile anterioare iar acuz. Radu Dinulescu a adăugat că măsurile de represiune luate la Iași nu au fost concepute, organizate și executate de autorităţile civile sau militare române, ci de către trupele germane, că el nu a luat măsuri în nici un fel parte la cele întâmplate la Iași, că Antonescu ca șef politic și militar al ţării transmitea ordinele politice guvernatorului, care uneori apelau la unităţile militare depe teritoriile lor iar ca șef al armatei da ordine prin Marele Cartier General.

Acuz. a mai declarat că în calitate de șef al S.II-a a M.C.G. era obligat să cunoască traseul deportaţilor evrei, pentru a preîntâmpina întâlnirea unităţilor militare cu detașamentele de evrei și în scopul de a cunoaște situaţia acestor deplasări, l-a trimis pe acuzatul Petrescu numai ca ofiţer de legătură cu autorităţile locale.-

Acuz. a mai declarat că în cursul celor 3 luni cât a condus S.II-a a M.C.G. pe zonă, nu i-a fost înfăţișat nici un prizonir sau parașutist cu excepţia unuia singur care afirmase că făcuse serviciul militr la M.St.M. și (--) find pe care a condus-o nu era organ îndependent în drept de iniţiativă ci forma o celulă a M.C.G. dela care primea ordine.-

Acuz. Gh. N. Petrescu a declarat la interogatorul luat de instanţă că a primit ordin dela acuzat. R. Dinulescu a se interesa la Guvernatorul Bucovinei de modul cum se fac transporturile evreilor deportaţi în Transnistria și pe măsură ce a aflat le-a comunicat șefului său, acuz. R. Dinulescu, că pentru a obţine informaţiunile s-a dus la sediul Guvernământului Cernăuţi de mai multe ori fără a-l găsi pe guvernator, a raportat acuz. R. Dinulescu că nu sunt primite ordine de evacuare și la această comunicare acuz. Dinulescu i-a dat ordin să aștepte pe guvernatorul Calotescu, care are ordine speciale referitor la evacuare, primite dela Antonescu.

În vederea instrucţiei orale a cauzei instanţa de judecată a luat act de declaraţia procurorului că înţelege a se judeca pe baza dovezilor dela dosar și a admis acuzaţilor proba cu martori și acte în apărare.-

S-au audiat astfel următorii martori cari au declarat după cum urmează:

- Mureșeanu Romulus, pensionar Lct. Col. care declară despre atitudinea dispreţuitoarela adresa ofiţerilor Germani a acuz. Gh. N. Petrescu, pe când funcţiona ca șef de Stat major al Diviziei 14-a.-

- Lupovici Avram, care a declarat că acuz. Petrescu a intervenit pentru eliberarea fratelui său, bănuit de spionaj, că acest acuzat avea convingeri democratice și-și arăta totdeauna părerea că trupele sovietice vor eși învingătoare. Martorul a mai declarat că acuz. Petrescu nu ţinea seamă de timpurile care pentru evrei erau grele.-

-.Lupovici Herșcu, fratele martorului Lupovici Avram care declară că a fost de două ori liberat datorită acuzatului Petrescu.-

- Bâgu Vasile, care cunoaște pe acuz. Petrescu dela Arsenalul Armatei, unde discuta cu acuz. despre mișcarea muncitorească, căruia îi procura materialul de citit și care niciodată nu l-a denunţat pe martor care deduce atitudinea democratic a acuzatului din faptul că nu l-a refuzat de câte ori l-a solicitat să contribue pentru ajutorul comuniștilor arestaţi și din aceia că de câte ori libertatea martorului era ameninţată, acuzatul l-a avertizat, dacă avea cunoștinţă și că după 23 august 1944 acuz. a organizat Ateneul Popular din cartierul unde locuia, ducând o intensă muncă culturală.-

- Făgărășeanu Mihai, care explică că termenul „de curăţirea terenului“ însemna lichidarea rezistenţei inamice în spatele primului val de înaintare sau strângerea materialului rămas pe câmpul de luptă sau I.p.I.v. sanitar strângerea răniţilor și îngroparea morţilor sau luarea în primire a prizonierilor și găsirea lor dacă mai există.-

- Noreanu Daniel, care a declarat că în calitate de pretor al Diviziei 13-a nu a avut niciodată legătură cu Secţia II-a a M.C.G. și nici cu acuzaţii pe care nu-i cunoaște.-

- Măinescu Vasile, care declară că în calitate de comandant al Diviziei a V-a nu a primit niciodată vreo sugestie din partea statului major, marelui cartier sau din partea acuzaţilor și că din cunoștinţele sale S. II a M.C.G. nu are legătură cu marile unităţi.-

Martorul a mai declarat că în cazul când într-o localitate se aflau trupe germane și române, măsurile erau luate de comandantul German, chiar dacă avea grad mai mic decât comandantul român.-

- Bărnuţiu Simion, fost șef al serviciului pretoral în Dobrogea în anul 1941 care a mers până la cotul Donului, care a declarat că nu a primit niciodată ordin dela S. II a M.C.G. și nici dela acuz. Dinulescu pe care nu l-a cunoscut și cu care nu a avut niciodată legături de serviciu.-

- Angelescu Vasile, care în 1941 a funcţionat ca subaltern al acuz. Petrescu la Biroul II al S. II-a M.C.G. unde mai funcţionau și Cpt. Enulescu Valeriu Selariu și 3 subofiţeri dactilografi, care declară că Biroul II nu făcea culegeri de informaţii depe teren, nici cercetări și nici investigaţiuni ci numai studii și sinteze luate din situaţia armatei, ca stare morală, sanitară, disciplinară, etc., precum și despre starea de spirit a populaţiei civile în măsura în care putea să afecteze starea de spirit a armatei. Martorul a mai declarat că birourile St. Major aveau atribuţiuni distincte și că Bir. II pe lângă cele arătate de acuz. și (.......) cu siguranţa spatelui armatei și legăturile cu autorităţile de zonă. Martorul a mai declarat că șeful Bir. II care era acuz. Petrescu primea ordine numai dela șeful S. care era acuz. Dinulescu și lucra numai în cadrul depoziţiunilor primite dela șeful S. II-a căruia i-ar fi putut atrage atenţia dacă un ordin era ilegal, secţiile și în cadrul lor birourile dela M.U. care erau organizate la fel ca și la M.C.G., însă nu avea aceleași atribuţiuni astfel secţiile II dela divizii și companii de armată se ocupau de informaţii și anumite probleme și nu erau în legătură directă cu Bir. II al S. II-a a M.C.G. de unde nu a plecat niciodată vreun ordin pentru aplicarea de rele tratamente populaţiei civile, ci dimpotrivă și dacă erau încunoștiinţaţi de comiterea vreunui abuz, da ordin unităţilor a se face cercetări și a lua măsuri împotriva celor vinovaţi.-

Martorul a mai precizat că materialul întrebuinţat la lucrările de sinteză, se primeau zilnic dela serviciul special de informaţii, care depindea de Preșidenţia Consiliului de Miniștri, dela Dir. G-rală a Siguranţei, jandarmerie, de unităţile militare în subordine, că lucrul era compartimentat neavând dreptul să știe decât ce era necesar pentru îndeplinirea misiunei cu care era însărcinat.-

Despre masacrele dela Iași, martorul declară că Bir. II a aflat despre ele mult mai târziu și nu a avut nici un amestec despre aceste masacre și că grupul de nord al trupelor de operaţie era subordonat Comandamentului German care nu avea legătură cu Comandamentul Român, și la Bir. II nu se cercetau prizonierii, nu se întocmeau tabele de inspecţie.-

Acuzatul Petrescu ca șef al Bir. II, contra semna lucrări acestui birou, care erau semnate de șeful secţiei.

Acuz. Petrescu nu avea legătură cu Cristescu șeful S.S.I. și Bir. II și acuzaţii nu au avut vreo legătură cu deportările evreilor, pentru care nu a luat nici o măsură care s-au făcut din ordinul guvernului, și despre care martorul nu are cunoștinţă și dacă ar fi existat ordine despre deportări și masacre și alte asemenea măsuri ar fi știut fost șef al Corpului de Vânători de Munte.-

- Emil Buzescu, care între altele a declarat că nu s-au primit ordine cu dispoziţii antirasiale sau de distrugerea populaţiei civile și că prizonierii mai importanţi erau trimiși S.II-a armatei și nu S.II a M.C.G. direct, ci Birourile II la corpurile de armată și S.I din statele majore ale M.U. îndeplineau acelaș serviciu ca și S.II a M.St.M.

- Ionescu Constantin, fost profesor la Școala Superioară de răsboi și șeful S.II a M.C.G. după acuz. Dinulescu, care a declarat că în marile unităţi statele majore pregăteau materialul pentru ca Comandantul să fie în măsură a da ordinele, elabora și transmitea ordinele Cdt. și urmărea executarea lor, însă răspunderea pentru hotărârea luată a Cdt.-ului, St. Major răspunzând numai de exactitatea datelor pregătitoare.-

Însemnarea „D.O.“ din ordin angajează numai răspunderea semnatarului faţă de Cdt.-ul care a dat ordinul, a cărui semnare astfel nu se poate refuza chiar dacă ordinul se referă la o măsură contrară legilor de purtarea răsboiului. Refuzul de a semna conduce la desărcinarea din funcţie și eventual la judecarea pentru neexecutare de ordin, cu care ocazie se rezolvă și justificarea refuzului.

Martorul a adăogat că prin semnarea „D.O.“ se deduce că semnatarul este de acord cu autorul ordinului.-

Deși declară că Antonescu avea obiceiul să transmită (---) M.St.M. ordine cu caracter politic, martorul însă nu cunoaște vreun asemenea ordin. A auzit însă dela ofiţeri despre un asemenea ordin în legătură cu evacuarea evreilor din Bucovina.-

Martorul a mai declarat că S.S.I. nu cerea niciodată avizul pentru hotărârile lui dela S.I. M.C.G., și nici nu făcea cunoscut anticipat hotărârile și proectele lui. Martorul a văzut pe acuz. Petrescu la Cernăuţi în timpul evacuării evreilor din Bucovina.

- Zamfirescu Gh., care a declarat între altele că șefii secţiilor M.C.G. primeau directive dela șeful M.St.M. și șefii Bir. dela șefii secţiilor, și că nu exista în mod obișnuit raporturi între S.II a M.C.G. și S.II dela M.U. al căror rol era de a culege informaţii despre inamic, să interogheze pe prizonieri și parașutiști. Martorul arată că bir. II al S. a II-a a M.C.G. se ocupa cu contra informaţiile și nu ancheta prizonierii.

- Pâinișoară Ilie, fost pretor al Diviziei 14 Inf., care declară despre acuz. Petrescu, care a funcţionat la acea divizie după plecarea dela M.C.G., că le da sfaturi să fie imparţiali și da ordine să se comporte bine cu populaţia.

- Mânecuţă Ion, fost inspector al Jand. Bucovina, aflat în curs de judecată după cum afirmă, pentru fapte în legătură cu deportările evreilor din Cernăuţi, declară că a cunoscut la Cernăuţi că acuz. Petrescu, care s-a declarat că este delegatul M.C.G. la Cernăuţi pentru operaţiile în legătură cu evacuarea evreilor din acel oraș, precizând că acest acuz. i-a spus că este ofiţer de legătură. Martorul mai declară că ordinal de evacuare a evreilor din orașele din Bucovina, i s-a transmis „spre știinţă“ dela Guvernământul Bucovinei și că dela M.C.G. nu a primit ordine în legătură cu evacuarea evreilor și nici nu i s-a raportat de comandanţii din regiune că acuz. Petrescu a dat ordine în legătură cu deportări.

- Vlădescu Ovidiu, fost secretar la Preșidenţia Consiliului de Miniștri, care a declarat că ordinele de deportare a evreilor din Bucovina și Basarabia s-au transmis de Antonescu Guvernămintelor respective prin Cab. „B.B.“ al Preșidenţiei Consiliului de Miniștri, însă nu știe dacă acest ordin a fost transmis și prin cabinetul militar al preșidenţiei, după cum se obișnuia cu ordinile ce interesau și sectorul militar conform ordinului de deportare, organul care era însărcinat cu îndeplinirea lui era guvernatorul. Despre masacrele dela Iași, martorul declară că guvernul a aflat ulterior, într-un consiliu de miniștri, comunicarea fiind făcută după cum i se pare, de către ministrul de interne.

Aceasta fiind situaţia probatoriilor dela dosar, urmează a verifica dacă situaţia de fapt reţinută prin rechizitor se verifică cu actele dosarului și dacă se menţine în urma dovezilor făcute în apărare de acuzaţi.

Rechizitoriul reţine în fapt împotriva acuz. că:

1) Au colaborat cu S.S.I. la realizarea actelor sângeroase petrecute la Iași în luna Iunie 1941;

2) Au participat la organizarea, executarea și urgentarea deportării evreilor din Bucovina și Basarabia și

3) Încă înainte de declararea răsboiului, au pregătit, organizat și executat tratamente neomenoase și exterminări de populaţie civilă pe teritoriul unde s-au desfășurat operaţiuni militare, și deasemeni rele tratamente faţă de prizonieri și parașutiști.

Situaţiunea de fapt astfel reţinută de actul de acuzare se află dovedită în mod suficient după cum rezultă din expunerea probelor citate de rechizitor, din care reese atât colaborarea cu organele S.S.I. în ce privește masacrele dela Iași cât și luarea de măsuri la faţa locului prin acuz. Petrescu în ce privește deportarea evreilor și în fine relele tratamente ale prizonierilor și parașutiștilor, pe care le-a aplicat prin Birourile Statistice.

Situaţia de fapt reţinută de rechizitor, se menţine și faţă de dovezile făcute de acuz. în apărare.

Astfel unele din dovezile în apărare nu se referă la faptele cauzei, ci sunt referinţe despre buna conduită a acuz. Gh. Petrescu în alte împrejurări, cum sunt decl. martorilor Mureșeanu Romulus, Lupovici Avram și Lupovici Moscu, Bâgu Vasile și Pâinișoară Vasile.

Celelalte dovezi, ce rezultă din declaraţiile restului de martori, nu sunt nici ele de natură a modifica sau înlătura situaţia de fapt reţinută și dovedită prin probele consemnate în rechizitor.

Astfel nu este de natură a demonstra nesăvârșirea faptelor reţinute împotriva acuzaţilor, împrejurarea că nu existau raporturi directe între birourile sau S. II ale M.U. și S. II a M.C.G. care era în măsură a comunica dispoziţiile sale direct comandanţilor de M.U., lipsa de raporturi dintre S.M.C.G. și comandanţii de M.U. nu s-a demonstrat.

Nici împrejurarea că comandanţii germani exercitau autoritatea în ipotezele când se aflau alături și unităţi românești, alătură posibilitatea de contribuţie a acestora la săvârșirea de fapte care sunt considerate conform legii crime de răsboi sau contra umanităţii.

Nici dovada că regulamentar S.M.C.G. trebuiau să se ocupe cu studii de sinteză în legătură cu situaţiunile posibile sau ivite în urma purtării răsboiului, nu înlătura acuzarea care constă tocmai în aceia că în loc de a se limita la realizarea unor astfel de atribuţiuni, acuzaţii, ca conducători ai S. II a M.C.G. și a Bir. II al acestei secţii, au depășit limitele atribuţiunilor lor și au luat măsuri sau au dat dispoziţiuni contrare legilor de purtarea răsboiului și (---) umanitate.

În fine nici situaţiunea afirmată de ultimul martor al apărării, că ordinele cu caracter politic se transmiteau dela Preșid. Cons. de Miniștri direct guvernatorilor provinciilor, și numai cele ce interesau și sectorul militar se transmiteau în acelaș fel la M.C.G. și că martorul cunoaște numai transmiterea către guvernatori a ordinelor de deportarea evreilor din Bucovina și Basarabia, și nu știe dacă aceste ordine au fost astfel transmise și M.C.G., nu este de natură a dovedi nici lipsa transmiterii ordinelor către M.C.G., și nici că un asemenea ordin nu a fost primit deoarece dovada primirii unui asemenea ordin la M.C.G., și în consecinţă a transmiterii lui către acuz. Dinulescu, reese în mod suficient din (---), reţinute prin rechizitoriu și contrar în lipsa unor asemenea ordine, vinovăţia acestui acuzat ar fi privită cu și mai multă severitate.

(---)

Nici împrejurarea că S.M.C.G. și în cadrul lor Birourile lucrau compartimentat, fără posibilitate de a se cunoaște decât măsurile ce interesau lucrările fiecăreia, nu poate evidenţia reluarea măsurilor și nesăvârșirea faptelor reţinute în acuzare, căci cunoașterea de numai cei ce efectuau anumite lucrări, a ordinelor și măsurilor respective, nu poate demonstra ce ordine și măsuri ca cele reţinute împotriva acuz. nu au avut loc.

Faţă de toate acestea, situaţia de fapt din actul de acuzare se menţine.

Faptele constând în rele tratamente aplicate, prin organele în subordine, prizonierilor și parașutiștilor, în contribuirea la realizarea măsurilor dela Iași și a deportărilor de evrei din Bucovina și Basarabia întrunesc elementele crimelor de răsboi, prev. de art. 1 lit. a. și c. și a crimelor contra umanităţii prev. de art. 3 lit. c. și d. al decretului no. 207/948 și pentru care acuzaţii urmează a fi sancţionaţi și justifică din circumstanţele în care s-au săvârșit faptele.

Văzând și disp. art. 107 și urm. pr. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE POPORULUI

DECIDE:

În baza art. 1 lit. a. c. și d., lit. c. și d. și art. 4 ale decretului no. 207/948.

Condamnă pe acuzatul Radu Dinulescu, fiul lui Nicolae și Paraschiva, născut în comuna Cândești-Buzău, la 20 Ianuarie 1898 și domiciliat în Buc. Str. Aviator Sănătescu no. 8, fost colonel activ, azi deţinut preventiv la Penitenciarul Jilava, la 15 ani muncă silnică, la 10 ani degradare civică.-

Condamnă pe acuzatul Petrescu Gheorghe, fiul lui Nicolae și Elisa născut în Buc. la 26 Martie 1898, și domiciliat în Str. Alex. Vlahuţă no. 49, fost colonel activ, azi deţinut preventiv în Penitenciarul Jilava, la 10 ani muncă silnică și la 10 ani degradare civică.-

Dispune confiscarea averilor ambilor condamnaţi, pe care-i obligă să plătească și câte 100 lei cheltuieli penale.

Cu recurs.-

Dată și citită în ședinţă publică azi 15 August 1953.

Președinte,

Asesori Populari,

 

 

Nr. 2/ II.56

436

956

R.P.R.

TRIBUNALUL SUPREM

CABINETUL PREȘEDINTELUI

Nr./

Dosar nr.815/1956

Din 29.II.956

SERVICIU ARHIVĂ

Complectul V

Termen la 5 Martie 956

Președinte,

Ex. 1.

Cu dos. Nr. 1759. 101, 730, 2934, 6, 1289, 1124. 1125, 80, 101, 336, 436/92

 

Către

TRIBUNALUL SUPREM – COLEGIUL PENAL

În conformitate cu dispoziţiunile art. 413 procedură penală introduc cerere de îndreptare pentru desfiinţarea în parte a deciziei penale nr. 2370 din 15 august 1953 a Tribunalului Capitalei, colegial II penal și în întregime a decizieipenale nr. 592 din 26 mai 1954 a Tribunalului Suprem, colegiul penal, pentru următoarele motive:

Prima instanţă a condamnat pe inculpatul Radu Dinulescu, în vârstă de 58 ani, domiciliat în București, str. Aviator Sănătescu nr. 3, la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea averii, pentru crimă de război prev. de art.l litera a și c din decretul nr.207/1948, reţinînd că numitul, în timpul regimului burghezo-moșieresc, în funcţia ce o avea de locotenent-colonel, comandant al Secţiei II-a a Marelui Cartier General, din timpul războiului injust purtat împotriva Uniunii Sovietice, a colaborat intens cu autorităţile hitleriste pentru identificarea și arestarea elementelor care activau în mișcarea comunistă, a dat concurs la aplicarea de rele tratamente faţă de prizonierii sovietici colaborînd în acelaș timp la înfiinţarea de ghetouri și exterminarea populaţiei evreești, devenind astfel prin această din urmă activitate instrumentul regimului burghez, care practica antisemitismul ca o acţiune diversionistă menită a distrage atenţia maselor muncitoare de la scopul lor final – revoluţia socialistă - și a stăvili, astfel, mișcarea revoluţionară din ţara noastră.

Hotărîrea primei instanţe a rămas definitivă în urma respingerii recursului inculpatului.

Consider nelegale hotărîrile de mai sus cu privire la calificarea faptului și la competenţă.

Din moment ce este necontestat, așa cum și instanţele au reţinut, că faptul imputat inculpatului, în raport cu funcţiunea ce o deţinea în aparatul de stat, consta dintr-o activitate intensă în contra clasei muncitoare și a mișcării revoluţionare dusă de el pe timpul regimului burghezo-moșieresc, calificarea justă este aceia prev. de art. 1931 cod penal, așa cum a fost modificat prin Decretul nr. 358 din 20 august 1954, fapt care este în competenţa instanţelor militare conform Decretului nr. 836/1938 și art. 3pct. 2 din Legea nr. 7/1952, modificată la 4 martie 1953.

Pentru consideraţiunile expuse, solicit desfiinţarea hotărîrilor susmenţionate în modul arătat și trimiterea dosarului pentru o nouă judecată la Tribunalul militar teritorial București.

PREȘEDINTELE TRIBUNALULUI SUPREM AL R.P.R.

Al. Voitinovici

 

 

R.P.R.

TRIBUNALUL SUPREM – COLEGIUL PENAL

DOSAR Nr. 436/1956

DECIZIA Nr. 602

Ședinţa publică dela 8 martie 1956

Tribunalul compus din:

Președinte: Comănescu P. Ioan - Locţiitorul Președintelui

Chivulescu Gheorghe - Judecător

Oprișan Nicolae - „

Schwartz Mihai - Procuror

Patriche Corneliu - Secretar

În ședinţa de la 5 martie 1956;

S-a luat în examinare cererea de îndreptare formulată de Președintele Tribunalului Suprem al R.P.R., împotriva deciziei penale nr.2370/1953, pronunţată de Tribunalul Capitalei R.P.R. - Colegiul II penal și a deciziei nr.592/1954 pronunţată de Tribunalul Suprem al R.P.R., Colegiul Penal.-

Dezbaterile au decurs în sensul celor consemnate în încheierea ședinţei din acea zi, iar Tribunalul avînd nevoie de timp pentru a studia actele dosarului, a amînat pronunţarea la 8 martie 1956;

TRIBUNALUL,

Asupra cererii de îndreptare formulată de Președintele Tribunalului Suprem al R.P.R.

Din actele dosarului rezultă că prin decizia penală nr. 2370 din 15 august 1953 pronunţată de Tribunalul Capitalei R.P.R., Colegiul IIPenal, acuzatul Radu Dinulescu a fost condamnat la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea averii pentru crima de război prevăzută de art. l litera a și c din decretul nr.207/1948și pedepsită de art.4din acelaș decret.Instanţa de fond a reţinut că susnumitul acuzat lt.colonel, în calitate de comandant al Secţiei II-a a Marelui Cartier Generaldin timpul războiului nedrept purtat împotriva Uniunii Sovietice, a comis următoarele fapte:

1) a colaborat intens cu autorităţile hitleriste pentru identificarea și arestareaelementelor care activau în mișcarea comunistă;

2) a dat concurs la aplicarea de tratamente rele faţă de prizonierii sovietici;

3) a colaborat la înfiinţarea da ghetouri și exterminarea populaţiei evreești, fiind un instrument al regimului burghezo-moșieresc și a activat cu mult zel pentru a distrage atenţia maselor muncitoare dela revoluţie și pentru a slăbi mișcarea revoluţionară din ţara noastră. –

Discursul susnumitului acuzat a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr.592/1954, pronunţată de Tribunalul Suprem al R.P.R., Colegiul penal.-

Împotriva acestor hotărîri, Președintele Suprem al R.P.R., a formulat cerere de îndreptare, solicitînd desfiinţarea acestora ca nelegale în ce privește calificarea faptelor și trimiterea dosarelor instanţei competente - Tribunalul Militar Teritorial București - pentru a proceda la o nouă judecare.

Într-adevăr, dinmoment ce este necontestat, așa cum și instanţele au reţinut, că faptul imputat inculpatului în raport cu funcţia ce o deţinea în aparatul de stat, a constat dintr-o activitate intensădusă în contra clasei muncitoare și a mișcării revoluţionare în perioada regimului burghezo-moșieresc, instanţele de judecată în mod greșit au considerat că faptele reţinute în sarcina sa, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. l lit. a și c din decretul nr.207/1948, în loc de infracţiunea prevăzută da art. 1931 codul penal, așa cum a fost mdificat prin decretul nr.338 din 1954, fapt care este de competenţa instanţelor militare, conform decretului nr.836/1938și art.9 pct.2 din legea nr. 7/1952, modificată la 4 martie1953, chiar dacă infractorii sînt civili.

În această situaţie, cererea de îndreptare este întocmită și urmează a se admite, a se desfiinţa hotărârile atacate și trimite dosarul Tribunalului Militar Teritorial București, pentru a proceda la judecarea cauzei.

PENTRUI ACEST MOTIV

ÎN NUMELE POPORULUI

DECIDE:

Admite cererea de îndreptare formulată de Președintele Tribunalului Suprem al R.P.R.

Desfiinţează decizia penală nr.2370/1953 pronunţată de Tribunalul Capitalei R.P.R., Colegiul II Penal, numai în ce privește pe acuzatul Radu Dinulescu, și decizia penală nr. 592/1954, pronunţată de Tribunalul Suprem al R.P.R., Colegiul Penal.–

Trimite dosarul la Tribunalul Militar Teritorial București, pentru o nouă judecare.-

Menţine satrea de arest a susnumitului acuzat.-

Pronunţată în ședinţă publică, astăzi 8 martie 1956.-

SECRETAR,

 

 

R.P.R.

TRIBUNALUL MILITAR al Reg.2 Milit.

Dos. Nr. 837/1956

SENTINŢA Nr. 27

Astăzi 24 ianuarie1957

Tribunalul Militar al Reg.2 Militar. C. Fond compus din:

Președinte, Maior de just. Branovici Ion

Asesori, Maior Tuţu Dumitru

Populari, Vidrașcu Carol

Procuror Militar, Maior just. Bolocan Ion

Grefier, Secretar de ședinţă Petrescu Joiţeanu Tudor

S-a întrunit în ședinţă publică pentru a judeca pe:

1/ DINULESCU N. RADU, născut la 20 ianuarie 1898 în com. Cîndeși, raionul Buzău, reg. Ploești, fiul lui Nicolae și Paraschiva, cu domiciliul ultim în Bucureștistr. Papură nr.4, raionul Stalin,fost ofiţer activ,căsătorit,are 2 copii,fără avere,învinuit pentru crima de activitateintensă contra claseimuncitoare și mișcării revoluţionarep.p.deart.193/1 al. 1 c.p.

La apelul nominal inculpatul se prezintă în faţainstanţeiîn starede libertate, asistat de apărătorul său av. DiaconescuNicolae din Golegiul de avocaţi București.

Președintele confomîndu-se legi i-a stabilit identitatea inculpatului care a declarat datele de mai susși cănu amai fost condamnat în altă cauză.

Martori în cauză au fost propuși de acuzare, din oficiu de instanţă și anume: Traian Borcescu, Ion Lisievici, Mihalcea C-tin, Ionescu Victor și G-ral Lt.Verdeș C-tin.

La apelul nominal toţi martorii sînt prezenţiîn afară de martorul lonescu Victor, la care părţile declară că renunţă și instanţa apreciind că nu este de natură să împiedece soluţionareaprocesului, ia act de renunţare la acest martor și dispune continuarea dezbaterilor.

S-a dat citire actului de învinuire,deciziei Tribunalului Suprem,Colegiul penal,nr.602 din 8 martie 1956,ș-a luat un supliment de interogatoriu inculpatului cu respectarea formelor procedurale, și s-au audiat apoi martorii Borcescu Traian, Lisievici Ion, Mihalcea Constantin și G-ral Lt.Verdeș Constantin, după ce mai întîi s-a îndeplinit în privinţa lor formalităţile prevăzute de lege. Depoziţiile martorilor luate în rezumat prin procese verbale separate s-au anexat la dosarul cauzei.-

Procurorul militar avînd cuvîntul în susţinerea rechizitorului analizînd faptele arată că inculpatul a dus activitate contra elementelor revoluţionare în calitate de șef al secţiei II informaţii din M.St.M., fiind executaţi o serie de elemente ale clasei muncitoare datorită activităţii inculpatului, că faptelesînt dovedite cu declaraţiile martorilor și cu actele în fotocopie aflate la dosar,iar cei arestaţi și internaţi contra cărora au fost îndreptate acţiunileinculpatului erau reprezentanţi ai clasei muncitoare și în concluziuni cere condamnarea inculpatului cu aplicarea art.193/1 al.1 c.p.

Apărarea prin av. Diaconescu Nicolae susţine că din depoziţiile martorilor audiaţi și care au fost chemaţi din oficiu de instanţă nu a rezultat o activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării ei revoluţionare din partea inculpatului, iar din celelalte probatorii nu reese o astfel de activitata. În ce privește martorul Gral Lt. Verdeș acesta a arătat că nu-și menţine cele ce a arătat în declaraţia de la cercetări, iar cu privire la martorul Borcescu Tr.și Lisievici Ion,aceștia au declarat că inculpatul Dinulescu nu a avut cunoștinţă de masacrele de la Iași. Că deasemenea nici din depoziţia martorului Mihalcea Constantin care a fost trimis pentru facerea unei anchete informative nu a rezultat o vinovăţie contra inculpatului Dinulescu. În concluziuni apărarea solicită achitarea inculpatului,întrucît este nevinovat da faptele imputate.

După ce apărarea a avut ultimul cuvînt, președintele a întrebat pe inculpat dacă mai are ceva de adăugat,în apărarea sa, la care inculpatul a adăugat că la prima instanţă nu s-a reflectat realitatea însa acum din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat mai mult că nu a avut nicio activitate contra clasei muncitoare și cere în concluziuni achitarea, întrucît nu se simtevinovat.

După aceasta președintele a declarat desbaterile închise.

Tribunalul avînd nevoie de timp pentru studierea tuturor actelor din dosarul cauzei, amînă pronunţarea hotărîrii pentru ziua de 26 ianuarie 1957,termen dat în cunoștiinţa părţilor.

Dată și citită în ședinţă publică astăzi 24 ianuarie 1957.

Ședinţa din 26 ianuarie 1957

Pentru astăzi fiind fixată pronunţarea hotărîrii în cauza de faţă ce formează obiectul dosarului nr.837/956,Tribunalul în aceiași compunere ca în ședinţa din 24 ianuarie 1957 s-a retras în Camera de consiliu spre a delibera asupra culpabilităţii și aplicaţiunii pedepsei. Opiniunea judecătorilor s-a luat conform art.291-295 c.j.m., după care;

TRIBUNALUL

Deliberînd în secret conform prevederilor legii, asupra acţiunii penale, deschise în contra lui Dinulescu Radu,fost Lt.col. Șef al secţiei II de la Marele Cartier General,pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare p.p. de art.193/1 al.c.p.

Avînd în vedere deciziunea nr.602 din 8 martie 1956 a Tribunalului Suprem, Colegiul penalprin care s-a admis cererea de îndreptare, s-a desfinţat decizia penală nr.2370/953a Tribunalului Capitalei, Colegiul II,penal, și decizia nr.592/954 a Tribunalului Suprem, Colegiul Penal, în partea privitoare pe Dinuleseu Radu,cu trimitere pentru o nouă judecată sub încadrarea juridică a faptelor în art.193/1 al.l C.P.

Avînd în vedere concluziunile orale ale procurorului militar și susţinerile inculpatului făcute personal și prin apărătorul său în faţă instanţei în ședinţă publică;

Avînd în vedere că din desbaterile orale urmare în cauză și din actele dosarului care au fost puse în discuţia părţilor, conform art.131pr.pen.,se constată următoarele:

În fapt

Între februarie 1941 - iunie 1941 inculpatul Dinulescu Radu a îndeplinit funcţia de șef al secţiei a II din M.St.M. iar după aceia șef a1 aceleiași secţii din Marele Cartier General.

Secţia II-a se ocupa în acel timp cu problemele informativeși contrainformative care interesau armata.

Încăînaintea începerii răsboiului antisovietic inculpatul Dinulescu Radu a pregătit o serie de lucrări în vederea asigurării siguranţei spatelui trupelor care urmau să lupte. Odată cu începerea răsboiului inculpatul Dinulescu Radu, în colaborare cu organele SSI și ale siguranţei, a dispus luarea unor măsuri de arestare a elementelor ce activau în mișcarea revoluţionară, partidul comunist. Pentru aceasta a contribuit la înfiinţarea de ghetouri și lagăre pentru evrei și la internarea în lagăre a comuniștilor.

Inculpatul a mai ordonat organelor din subordine, să cerceteze persoane suspecte și să cureţe spatele frontului deelementele care erau considerate, periculoase pentru siguranţa trupelor.

Inculpatul personal a ordonat internarea în lagare a unui mare număr de evrei și tot el a dispus identificarea și trimiterea în judecata Curţilor Marţiale a acelor persoane care între iunie 1940 – iunie 1941 s-au dovedit a fi atașate regimului sovietic.

Inculpatul recunoaște numai în parte faptele care i se pun în sarcină, dar ele se dovedesc cu declaraţiile martorilor Borcescu Traian, Lisievici Ioan, Mihalcea Constantin, Verdeș Constantin, și cu materialele aflate în fotocopie și în copie la dosar, între filele 198/213.

Nu s-a putut stabili cu precizie dacă inculpatul Dinulescu Radu a avut vre-o contribuţie la organizarea masacrelor evreilor din Iași, care a constituit un act de diversiune al autorităţilor germane și romîne, pentru a se abate atenţia dela ecoul insucceselor avute de trupele germane-romîne pe frontul anti-sovietic.

În drept:

Inculpatul Dinulescu Radu a fost trimis în jadecata pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare și a mișcării revoluţionare p.p. de art. 193/1 al. 1 c.p.

Tribunalul a reţinut ca dovedit că inculpatul Dinulescu Radu începînd din februarie 1941 a îndeplinit funcţia de șef al secţiei a II informaţii și contrainformaţii în M.St.M. și apoi Marele Cartier General eșalonul I al armatei romîne.

S-amai reţinut ca dovedit că acest inculpat împreună cu alte organe de stat (SSI, Siguranţa, etc.) a întreprins o serie de măsuri împotriva comuniștilor și a celor consideraţi periculoși pentru siguranţa trupelor și mersul rasboiului. Astfel el a dispus internarea în lagăre a unui mare număr de evrei și deasemeni cercetarea și trimiterea în judecatăa persoenelor bănuite că desfășoară activitate comunistă sau că au fost atașate regimului sovieticîntre iunie 1940 și iunie 1941.

Inculpatul a fost conștient că prin activitatea lui care a constat, așa cum s-a arătat mai sus, în măsuri îndreptate împotriva comuniștilor și evreilor, se lovește în interesele clasei muncitoare și a mișcării revoluţionare care lupta hotărît împotriva rasboiului anti-sovietic.

Faţă de cele de mai sus, precum și faţă de decizia Tribunalului SupremColegiul Penal

nr. 602/1956, prin care s-a admis recursul în supraveghere formulat de Președintele Tribunalului Suprem al R.P.R., acest Tribunal conformîndu-se și dispoziţiunilor art. 411 pr.pen. constată că în faptele inculpatului Dinulescu Radu sînt întrunite elementele crimei de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluţionare, p.p. de art. 193/1 al. 1 C.P.

Pentru că inculpatul este infractor primar și are o vîrstăînaintată Tribunalul constata că în favoarea lui sînt circumstanţe atenuante.

Pentru aceste motive, Tribunalul în unire cu concluziunile procurorului militar, cu unanimitate de voturi declara culpabil pe Dinulescu Radu, pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluţionare, p.p. de art. 193/1 al. 1 C.P.

Asemenea cu unanimitate de voturi declara că sînt circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.

În consecinţă,

TRIBUNALUL

În numele poporului

HOTĂRĂȘTE:

Cu unanimitate de voturi făcînd aplicaţiunea art. 193/1 al. 1 (...)

C.P., art. 157 C.P. D. 421/55, art. 304 C.J.M., condamna pe DINULESCU RADU la 5 (cinci) ani detenţiune riguroasă pentru crima p.p. de art. 193/1 al. 1 C.P.

Confisca averea.

Constata că pedeapsa este graţiată conf. D. 421/55.

Îl obliga la 700 (șaptesute) lei cheltuieli de judecată.

Tribunalul reintrînd apoi în ședinţa publică, președintele a dat cetire dispozitivului de mai sus.

Cu drept în recurs.

Dată și citită în ședinţa publică astăzi 26 ianuarie 1957.

PREȘEDINTE Maior Ţuţu Dumitru

Maior de Justiţie Asesori populari:

Branovici Ioan Maior Vidrașcu Carol

Secretar

T. Petrescu Joiţeanu

BI/GC

16 febr. 1957

 

 

 

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

 

DECIZIA Nr. 21

DOSAR Nr. 77/1997

Ședinţa publică de la 30 martie 1998

Președinte: Leonida Pastor Vicepreședintele

Curţii Supreme de Justiţie

Nineta Anghelina - judecător

Elena Cean - judecător

Dumitru Gazetovici - judecător

Emil Gherguţ - judecător

Costică Ionescu - judecător

Nicolae Ionescu - judecător

Elena Osipenco - judecător

Benedict Sârbu - judecător

Ioan Griga - procuror

Vasile Gherghiescu - magistrat asistent șef

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general împotriva sentinţei nr. 27 din 24 ianuarie 1957 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare – Colegiul de fond, privind pe intimatul inculpat Dinulescu Radu, decedat, avocatul Andrei Dumitru, apărător ales.

De asemenea, s-a prezentat avocatul Stanciu Ilie, apărător ales pentru inculpatul Petrescu Gheorghe, decedat, nevizat de recursul în anulare.

Constatându-se că procesul este în stare de judecată, s-a dat cuvântul procurorului, care a dezvoltat oral motivele scrise, solicitând admiterea recursului în anulare astfel cum a fost formulat.

Cu privire la inculpatul Petrescu Gheorghe, a susţinut că extinderea recursului în anulare este greșită, făcută de o instanţă necompetentă, nu solicită extinderea.

Apărătorul inculpatului Dinulescu Radu a pus concluzii de admitere a recursului în anulare, iar apărătorul inculpatului Petrescu Gheorghe a susţinut că extinderea recursului în anulare efectuată de secţia penală este corectă, solicitând să fie menţinută.

CURTEA

Asupra recursului în anulare de faţă;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Iniţial, prin decizia nr. 2370 din 15 august 1953 a Tribunalului Capitalei - Colegiul II penal, inculpatul DINULESCURADU (fiul lui Nicolae și Paraschiva, născut în comuna Cândești, judeţul Buzău, la 20 ianuarie 1898, fost ofiţer activ, domiciliat în București str. Aviator Sănătescu nr.8) a fost condamnat la 15 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică, pentru crima de război prevăzută de art. 1 lit.a și c din Decretul nr.207/1948.

Prin aceeași hotărâre a mai fost condamnat, și inculpatul PETRESCU GHEORGHE (fiullui Nicolae și Elisa, născut în București, la 26 martie 1848, fost ofiţer activ, domiciliat în București str. Alexandru Vlahuţă nr. 49) la 10 animuncă silnică și l0 ani degradare civică, pentru aceeași infracţiune.

Totodată, s-a dispus confiscarea averii ambilor inculpaţi.

S-a motivat că, inculpatul Dinulescu Radu, în funcţia care o avea de locotenent colonel, comandant al Secţiei a II-a a Marelui Cartier General, în timpul războiului împotriva Uniunii Sovietice, a colaborat cu autorităţile hitleriste pentru identificarea și arestarea elementelor care activau în mișcarea comunistă, a dat concurs la aplicarea de rele tratamente faţă de prizonierii sovietici, a colaborat la înfiinţarea de ghetouri și exterminarea populaţiei evreiești precum și la stăvilirea mișcării revoluţionare din ţara noastră.

Prin decizia nr. 592 din 26 mai 1954, Tribunalul Suprem - Colegiul penal, a respins recursul inculpatului Dinulescu Radu.

Împotriva sus-menţionatelor hotărâri, procurorul general a formulat cerere de îndreptare numai în ceea ce privește pe inculpatul Dinulescu Radu, solicitând desfiinţarea, hotărârilor referitor la calificarea juridică a faptelor și la instanţa competentă cu judecarea cauzei.

Prin decizia nr. 602 din 8 martie 1996, Tribunalul Suprem - Colegiul penal, a admis cererea de îndreptare și a casat hotărârea primei instanţe numai în ceea ce privește pe Dinulescu Radu precum și hotărârea instanţei, de recurs și a trimis dosarul la Tribunalul Militar Teritorial București pentru o nouă judecată.

S-a motivat că faptele inculpatului constituie infracţiunea de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluţionare, prevăzută de art. 1931 din Codul penal anterior, de competenţa de judecată a instanţei militare.

Rejudecând cauza, în limitele casării, Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare, prin sentinţa nr. 27 din 24 ianuarie 1957 l-a condamnat pe inculpatul Dinulescu Radu pentru infracţiunea prevăzută de art. 1931 alin.l cu aplicarea art. 157 din Codul penal anterior, la 5 ani detenţie riguroasă, constatându-se că pedeapsa este graţiată conform Decretului nr. 421/1955.

Totodată s-a dispus confiscarea averii inculpatului.

S-a reţinutcă inculpatul Dinulescu Radu colaborând cu serviciul secret al armatei și organele de securitate, a ordonat organelor în subordine să cureţe spatele frontului și săcerceteze persoanele suspecte, să identifice și sătrimită în judecata Curţii Marţiale persoanele care sprijineau regimul sovietic și cele care activau în mișcarea comunistă, să interneze în lagăre un număr mare de evrei, în care scop a contribuit la înfiinţarea de lagăre și ghetouri.

Această din urmă hotărâre a rămas definitivă prin nerecurare.

Împotriva acesteia, procurorul general a declarat recurs în anulare, întemeiat pe cazul prevăzut de art. 410 alin. 1 partea I-a pct. 2 din Codul de procedură penală, susţinând, în esenţă, că nu erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care inculpatul Dinulescu Radu a fost condamnat, solicitând casarea sentinţei și achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d din Codul de procedură penală și înlăturarea confiscării averii.

Recursul în anulare a fost îndreptat la secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, care prin încheierea nr. 2725 din 26 noiembrie 1997, în mod corect a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea dosarului la Completul de 9 judecători pentru soluţionare.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 1931 alin. 1 din Codul penal în vigoare la acea dată, se pedepsea activitatea intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluţionare, desfășurată într-un post de răspundere în aparatul de stat sau într-un seriviciu secret, pe timpul regimului burghezo-moșieresc.

Conform Regulamentului pentru funcţionarea statelor majore în campanie, în vigoare în perioada menţionată și Regulamentului de informaţii și contra-informaţii, Secţia a II-a desfășura activitate informativă asupra inamicului și activitate contr-informativă penru descoperirea, prinderea și împiedicarea persoanelor și organizaţiilor care urmăreau să facă spionaj sau propagandă suversivă, terorism și sabotaj.

Activitatea comunistă, aceasta în condiţiile de atunci, când ţara se afla în stare de război, era interzisă fiind considerată ca activitatea unei agenturi străine.

Secţia II-a neavând unităţi proprii, se folosea pentru scopurile sale, de poliţie, jandarmi și serviciul special de informaţii.

Potrivit atribuţiilor sale, inculpatul, pe baza informaţiilor primite de la aceste organe, a întocmit rapoarte, dări de seamă și studii informative și contra informative necesare comandanţilor militari pentru îndeplinirea misiunilor operative.

Tribunalul militar, reţinând vinovăţia inculpatului Dinulescu Radu, evocă depoziţiile martorilor Borcescu Traian, Lisievici Ioan, Mihalcea Constantin și Verdeș Constantin.

Din depoziţiile martorilor, rezultă că evacuarea persoanelor suspecte și a evreilor din zonele de operaţii militare s-a făcut la ordinul Marelui Cartier General, pe baza unor liste întocmite de siguranţă și jandarmerie, iar inculpatul doar a transmis ordinele pe această linie.

Executarea acestora s-a făcut de către trupele germane, neputându-se stabili cu precizie dacă inculpatul Dinulescu Radu a avut vreo contribuţie la organizarea masacrelor, fapt consemnat și în hotărârea tribunalului militar (fila 321 volumul 4).

Din analiza probelor dosarului se reţine că inculpatul a acţionat în cadrul ordinelor și atribuţiilor de serviciu, fără a face excese sau de a participa direct la acţiunile represive ce au avut loc în zona de operaţii militare.

Așa fiind, nu erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluţionare prevăzută de art. 1931 alin. 1 din Codul penal anterior, ceea ce constituie cazul de recurs în anulare prevăzut de art. 410 alin. 1 partea I-a, pct. 2 din Codul de procedură penală.

În consecinţă, recursul în anulare fiind fondat, urmează ca potrivit art. 4141 alin. 1 raportat la art. 38515 alin. 1 pct. 2 lit. b din Codul de procedură penală, a se admite ca atare, a se casa hotărârea atacată și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d din Codul de procedură penală, a se pronunţa achitarea inculpatului Dinulescu Radu pentru infracţiunea prevăzută de art. 1931 alin. 1 din Codul penal anterior, iar drept urmare, se va înlătura și pedeapsa complimentară a confiscării averii aplicată inculpatului.

Referitor la extinderea recursului în anulare cu privire la inculpatul Petrescu Gheorghe.

Prin încheierea din 24 ianuarie 1997, Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a dispus extinderea efectelor recursului în anulare cu privire la acest inculpat.

Întrucât această încheiere a fost dată de o instanţă incompetentă după materie, potrivit art. 197 alin. 2 din Codul de procedurăpenală, este lotivă de nulitate absolută.

Totodată, se constată că, în speţă, extinderea recursului în anulare cu privire la inculpatul Petrescu Gheorghe este contrară legii.

Potrivit art. 4121din Codul de procedură penală, judecănd recursul în anulare, instanţa examinează cauza prin extindere și cu privire la părţile la care aceasta nu se referă, deci, extinderea trebuia să se refere la părţile din aceeași cauză.

Or, ca urmare a admiterii cererii de îndreptare împotriva primelor hotărâri, numai cu privire la inculpatul Dinulescu Radu și trimitereadosarului pentru rejudecare referitor la acest inculpat, la instanţa militară, s-a format o cauză distinctă de prima cauză, astfel că inculpatul, Petrescu Gheorghe nu mai este în aceeași cauză cu celălalt inculpat.

Totodată,se constată că a fost atacată cu recurs în anulare numai ultima hotărâre, în cauza care privește numai pe inculpatul Dinulescu Radu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei nr.27 din 24 ianuarie 1957 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare - Colegiul de fond.

Casează hotărârea atacată și, în baza art. 11 pct.2 lit.a, raportat la art.l0 lit.d din Codul de procedură penală, achită pe inculpatul DINULESCU RADU pentru infracţiunea de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluţionare, prevăzută de art. 1931 alin.l din Codul penal anterior.

Înlătură pedeapsa complimentară a confiscării averii aplicată inculpatului.

Pronunţată, în ședinţă publică, azi 30 martie 1998.

VICEPREȘEDINTELE CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE JUDECĂTOR Nineta Anghelina

Elena Cean

Leonida Pastor Dumitru Gazetovici

Emil Gherguţ Costică Ionescu

Nicolae Ionescu

Elena Osipenco

Benedict Sârbu

MAGISTRAT ASISTENT ȘEF

Vasile Gheorghiescu

 

BIBLIOGRAFIE

Cărţi

Grosescu, Raluca, Justiţia penală de tranziţie. De la Nurenberg la postcomunismul românesc, Iași, Polirom, 2009.

Trașcă, Ottmar (ed.), „Chestiunea evreiască“ în documente militare române. 1941-1944, Iași, Editura Institutul European, București: Editura Institutul „Elie Wiesel“, 2010.

Capitole din cărţi

Shafir, Michael, „Istorie, memorie și mit în martirologia competitivă Holocaust-Gulag“, în Gherghina, Sergiu, Mișcoiu, Sergiu (coord.), Miturile politice în România contemporană, Iași, Editura Institutul European, 2012.

Articole

Muraru, Andrei, „Procesul Vișinescu la București: Judecătorul și istoricul“, Observator cultural, nr. 730, 731, 732 (2014).

Documente

Arhiva CNSAS, dosarele P639/4 și P639/7 – „Dinulescu Radu și alţii“, vol. 4 și 7.

 

NOTE