Introducere

Cambodgia khmerilor roșii reprezintă probabil cel mai grăitor exemplu de societate distopică, cu realităţi șocante, frizând absurdul, similare cu cele reliefate de Orwell în O mie nouă sute optzeci și patru[1] și Ferma animalelor[2], dar și cu cele prezente în scrierile kafkiene.[3] În Cambodgia anilor 1975-1979, teroarea exercitată de stat asupra individului a atins cote inimaginabile. Cu siguranţă, nu ne hazardăm afirmând că este vorba de cel mai atroce regim politic al secolului al XX-lea, un secol calificat în mod just de către istorici și politologi drept „secolul extremelor“, sau „secolul lagărelor“.[4] Dictaturile ideologice, fie de extrema dreapta, fie de extrema stângă au curmat vieţile a peste 100 de milioane de oameni[5] în veacul precedent. Traducerea recentă în limba română a unor memorii ale supravieţuitorilor genocidului khmerilor roșii, ne-a ajutat să ne conturăm o imagine cât mai veridică asupra atrocităţilor săvârșite între anii 1975-1979 în acest stat al Asiei de sud-est.

Kampuchia Democrată (denumirea ţării din Peninsula Indochina, după 17 aprilie 1975) este responsabilă de producerea celui mai mare genocid postbelic. Ideologia khmerilor roșii reprezenta un amalgam de stalinism și maoism, rafinate, perfecţionate și duse la extrem. De fapt, Saloth Sar (cunoscut ca Pol Pot)[6] și acoliţii săi au preluat din vasta experienţă a tuturor regimurilor comuniste. Ei sunt creatorii statului criminal prin excelenţă, un stat care a exterminat între 20% și o treime din propria populaţie. Regimul khmerilor roșii a întruchipat perfect ideea de Holocaust bazat pe criterii sociale, punând în aplicare un proiect gigantic de inginerie socială, experimentat de altminteri atât de Iosif Visarionovici Stalin în U. R. S. S., cât și de Mao Zedong în R. P. Chineză și Kim Il Sung, în Coreea de Nord.

Categorii întregi, de la intelectuali și funcţionari, la proprietari funciari, de la comercianţi și clerici până la străini (îndeosebi etnici chinezi și vietnamezi, deși oficial, autorităţile de la Pekin au sprijinit diplomatic și mai ales material noua conducere de la Phnom Penh) (Ung, 2014), erau sortite a priori eliminării. Anihilarea fizică programată a mai multor grupuri socio-profesionale ne amintește de vaporizare, concept a cărui paternitate apaţine tot lui George Orwell.[7]

Revoluţia khmerilor roșii avea să fie extrem de violentă și sângeroasă, reclamând numeroase victime din rândurile indezirabililor. Regimul de teroare urmărea finalmente abolirea claselor sociale și edificarea unei societăţi lipsite de clase.[8] De altfel, khmerii roșii au izbutit să fondeze o societate de tip orwellian perfectă, prin teroare, frică, abrutizare și îndoctrinare masivă[9].

Angkarul (“Organizaţia“, partidul comunist din Kampuchia Democrată) avea drept de viaţă și mai ales de moarte asupra oamenilor: „... Spuneţi adevărul și nu minţiţi reprezentanţii Angkarului! Dacă minţiţi Angkarul, vă dăm în vileag! Angkarul este atotștiutor, are ochi și urechi oriunde!....“.[10]

Pentru a argumenta afirmaţia noastră privind societatea orwelliană perfectă, avem în vedere mesele luate în comun și, mai ales, întruchiparea lui Big Brother în persoana lui Pol Pot, supranumit Fratele Numărul Unu.[11]Aghiotantul său, Nuon Chea era Fratele Numărul Doi. În jurul personalităţii liderului khmerilor roșii era întreţinută de cele mai multe ori o aură de mister, ceea ce amplifica frica inoculată de regim khmerilor obișnuiţi: „[...] Mulţi spun că Pol Pot e conducătorul Angkarului, dar nimeni nu știe nimic despre el. Se șoptește că e soldat, că e un om strălucit, că e părintele ţării...Mai spun și că e gras. Se mai spune că identitatea lui e ţinută secretă pentru a fi apărat împotriva asasinilor. Se mai spune că el ne-a eliberat de dominaţia străină și ne-a adus independenţa. Ni se mai spune că Pol Pot ne-a pus să muncim din greu pentru că vrea să ne purifice spiritul și să ne ajute să ne atingem adevăratul potenţial de fermieri. Se mai spune că are o faţă rotundă [...] și niște ochi blânzi. Mă întreb dacă ochii aceia blânzi ai lui ne văd cum murim de foame“.[12] Secretomania, învăluirea deliberată a liderilor în mister ne determină să stabilim o paralelă și cu personajul Klamm, înalt funcţionar din romanul Castelul, al lui Franz Kafka. Klamm nu apare niciodată, acţionează doar prin intermediul interpușilor, numele său este rostit cu teamă și condescendenţă și nimic nu se întâmplă fără voia sa.[13]

Am putea adăuga în cazul khmerilor roșii adoptarea unui nou calendar care marca Anul zero (de fapt anul loviturii de stat întreprinse de khmerii roșii-1975); destrămarea premeditată a familiilor; separarea copiilor de părinţi (foarte mulţi părinţi au fost uciși, find socotiţi nereeducabili); obligativitatea schimbării numelor considerate prea burgheze, ceea ce va avea drept rezultat o depersonalizare completă. Noile formule de adresare, precum și interzicerea unor cuvinte reprezintă o altă expresie a nivelării sociale impuse cu brutalitate de khmerii roșii.[14]

Uniforma purtată de personajele romanului lui George Orwell, inclusiv de către protagonistul Winston, era de culoare albastră.[15] Khmerii roșii aveau propria uniformă, constând dintr-o bluză neagră, pantaloni negri, precum și eșarfa tradiţională, în carouri roșu cu alb, denumită krama sau kroma. Obligativitatea purtării uniformei simbolizează deopotrivă disoluţia totală a personalităţii individului, care nu mai contează absolut deloc în faţa colectivităţii. Totuși, Rithy Panh a identificat în volumul său autobiografic, intitulat Eliminarea. Povestea unui supravieţuitor din infernul khmerilor roșii[16] două tipuri de uniforme în Cambodgia khmerilor roșii. Unele uniforme, cele albastre erau impuse așa-numitului popor nou, care provenea în special din mediul urban. Din noul noul popor făceau parte categoriile enumerate mai sus, care erau sortite să piară în Holocaustul social. Vechiul popor, sau cetăţenii de bază[17], care înainte de lovitura de stat din aprilie 1975 locuiseră în regiunile rurale, purtau cu precădere uniforme negre. Ei erau socotiţi mai de încredere de către khmerii roșii, care mizau pe posibilitatea recuperării lor și, evident, a ralierii lor în opera de construire a noii societăţi. Cetăţenii de bază priveau cu dispreţ pe foștii orășeni deportaţi.

În scopul întemeierii unei societăţi lipsite de clase, precum în preistorie, khmerii roșii au distrus Banca Naţională și au desfiinţat banii, revenind la trocul specific societăţilor primitive. De altfel, este cunoscut faptul că marxismul a numit epoca preistoriei tocmai comuna primitivă. De asemenea, deţinerea oricărui obiect care avea vreo legătură cu străinătatea și cu civilizaţia occidentală era prohibit: „...Când îl întreb pe Kim [fratele mai mare al lui Loung Ung- n. n.] ce e aia un capitalist, îmi spune că e capitalist cineva care a trăit la oraș. Îmi spune că pentru khmerii roșii, știinţa, tehnologia și tot ce înseamnă mecanică e dăunător și trebuie distrus. Angkarul spune că toţi cei care au mașini, aparatură electronică, ceasuri, televizoare, au provocat o adâncă inegalitate între clasa celor bogaţi și a celor săraci...Toate aparatele acelea au fost importate din străinătate și sunt deci contaminate. Tot ce e de import e ticălos pentru că ajută ţările străine să invadeze Cambodgia, nu numai cu lucrurile lor, ci și cu cultura lor...“. [18] De aceea, Pol Pot și ai săi doreau să edifice o societate pură, în deplină izolare faţă de lumea exterioară. De fapt, China era printre puţinele state care întreţineau relaţii cu regimul khmerilor roșii. Nu este lipsit de semnificaţie să menţionăm că singurul șef de stat care a vizitat Kampuchia între 1975 și 1979 a fost președintele României socialiste, Nicolae Ceaușescu. Mai mult, deși poza în militant pentru pacea mondială, regimul ceaușist a exportat mine antipersonal în Cambodgia.[19] A fost editată chiar o broșură despre relaţiile de prietenie între poporul roman și Kampuchia Democrată. După ce crimele împotriva umanităţii comise de khmerii roșii au ieșit la iveală, fiind cunoscute pe plan internaţional, majoritatea exemplarelor din respective broșură au fost distruse.

Regimul khmerilor roșii prezintă și alte particularităţi specifice, care îl individualizează în raport cu alte regimuri totalitare de extrema stânga. Deși în majoritatea cazurilor, comunismul a însemnat urbanizare și industrializare masivă (inclusiv în Uniunea Sovietică și Republica Socialistă România), khmerii roșii au impus cel mai brutal comunism de tip rural. Scopul vizat era făurirea unei societăţi agrariene perfecte. Majoritatea orașelor, inclusiv capitala Phnom Penh, (considerate ca find contaminate moral de Occidentul corupt) au fost evacuate forţat, iar populaţia, decimată de boli și foamete și lipsită de servicii sanitare de specialitate a fost constrânsă să trudească pe ogoare și orezării în zonele rurale.[20] Raţiile de orez alocate lucrătorilor au fost reduse gradual de autorităţi, pe măsura intensificării presiunii din partea armatei vietnameze de la frontieră. Puterea de la Phnom Penh avea nevoie stringent de armament și muniţii. În aceste condiţii, a procedat la exportul alimentelor în China, obţinând în schimb arme, indispensabile pentru a susţine rezistenţa împotriva Vietnamului. Khmerii roșii nu își ascundeau intenţia de a reface vechiul imperiu medieval, Angkor, care urma să cuprindă Vietnamul de sud, Laos și o parte din Thailanda.[21]

În mai puţin de 4 ani, între aprilie 1975 și ianuarie 1979, Kampuchia Democrată a curmat aproximativ două milioane de vieţi. Putem vorbi, ca și în cazul altor regimuri totalitare comuniste (în principal cel stalinist și cel maoist), despre un veritabil război dus de stat împotrva propriilor cetăţeni. Toate școlile au fost închise, având loc doar unele cursuri de ideologie în lagăre și în taberele de muncă pentru copii. Cu aceste prilejuri, era proslăvită învăţătura Angkarului și a lui Pol Pot.[22] Clădirea dezafectată a unui liceu din capitala Phnom Penh a fost transformată în sinistra închisoare de tortură și exterminare, S-21. „Mașina de ucis“ a funcţionat cu o eficienţă înfiorătoare, doar câţiva din cei aproape 20.000 de deţinuţi supravieţuind. Sunt consemnate până și vivisecţii și alte experimente cărora le-au căzut victime oameni nevinovaţi. Comandantul acelui macabru stabiliment, Kang Kek Ieu (supranumit „Duch“) a fost condamnat la detenţie pe viaţă abia acum câţiva ani. În prealabil, Duch își făcuse ucenicia într-un alt centru de eliminare fizică, anume M13, situat în junglă. Înainte de a părăsi acel loc, khmerii roșii au executat toţi prizonierii și i-au aruncat într-o groapă comună.[23]

În Kampuchia Democrată, mărturiile supravieţuitorilor consemnează scene terifiante, halucinante, de un tragism dificil de suportat: „După ce-i murise soţia, un tată își creștea singur fiica de cinci ani. Într-o dimineaţă, devreme, pe când ara, a găsit doi melci în pământul reavăn. I-a arătat mândru fiicei sale rămase pe taluzul de pământ. În plină foamete, melcii aceia erau o comoară. Chiar dacă strecura melcii în buzunar, au venit khmerii. omul era un individualist, un dușman al Angkarului. L-au bătut și l-au legat de un stâlp la marginea orezăriei. Orele treceau, iar temperatura ajunsese de nesuportat. Omul gemea. L-au năpădit furnicile, sute, apoi mii. I-au intrat în gură, pe gâtlej, în urechi, în ochi. Omul se zvârcolea, apoi a urlat din rărunchi și a leșinat. Atunci s-a apropiat o ţărancă, a luat-o de mână pe fetiţa care stătea acolo de dimineaţă și i-a șoptit: Vino cu mine. Au mers împreună până în sat. Copilul acesta avea să plângă în tăcere, peste ani, în faţa camerei mele.“[24]

Concluzie

În final, se impune să punctăm încă un aspect distinctiv, care individualizează regimul khmerilor roșii din Cambodgia în raport cu alte regimuri comuniste. Frapează lipsa unui cult al personalităţii de mare amploare, consacrat Conducătorului, foarte bine cristalizat în comunismul de tip asiatic, precum în China Populară sau în Republica Populară Democrată Coreeană. Chiar dacă în timpul ședinţelor de îndoctrinare care aveau loc periodic în taberele de muncă, -menite să formeze copii soldaţi-, era evocată personalitatea lui Pol Pot, nu putem vorbi despre un cult al personalităţii care să rivalizeze cu cele ale lui Mao Zedong sau Kim Il Sung. Până și Angkarul reprezenta o organizaţie cvasisecretă pentru oamenii terorizaţi și abrutizaţi, însă o organizaţie care, din umbră, le decidea nemilos destinele.

 

BIBLIOGRAFIE

BROWN, Archie, The Rise and Fall of Communism, London, Random House, 2009.

COURTOIS, Stéphen (coord.), Cartea neagră a comunismului. Crime, teroare, represiune, Traducere de Maria Ivănescu, București, Humanitas, 1998.

KAFKA, Franz, Castelul, Traducere de Mariana Șora, București, Adevărul Holding, 2011.

KAFKA, Franz, Procesul, Traducere de Gellu Naum, București, Rao International, 2004.

KOTEK, Joël, Rigoulot, Pierre, Secolul lagărelor, Traducere de Nicolae Constantinescu, București, Lucman, 2000.

MÜLLER, Florin, Societate, ideologie, dictaturi, București, Editura Universităţii București, 2014

ORWELL, George, Ferma animalelor, traducere de Mihnea Gafiţa Iași, Editura Polirom, 2002.

ORWELL, George, O mie nouă sute optzeci și patru, traducere de Mihnea Gafiţa, București, Editura Univers, 1991.

PANH, Rithy, Eliminarea. Povestea unui supravieţuitor din infernul Khmerilor roșii, Traducere de Cătălina Mihai, București, Editura Corint, 2013.

TERNON, Yves, Statul criminal. Genocidurile secolului XX, Traducere Ovidiu Pecican, Liliana Popovici, Iuliana Doboși, Iași, Institutul European, 2002.

UNG, Loung, Întâi l-au omorât pe tata, traducere de Alfred Neagu și Junona Tutunea, București Editura Corint, 2014.

 

NOTE