Măsurile adoptate de NATO pentru reasigurarea Aliaţilor estici
în cadrul Summit-ului din Ţara Galilor

Evoluţiile din ultimele luni din Orientul Mijlociu și Nordul Africii, dar mai ales, noul tip de război, cel hibrid, de la frontiera estică a NATO, ce implică utilizarea de măsuri militare, paramilitare și civile, deschise și sub acoperire, au pus NATO în situaţia de a elabora o nouă strategie de securitate care să corespundă și să răspundă ferm și rapid noilor provocări.

Desfășurat în perioada 4-5 septembrie 2014, în Ţara Galilor, Summit-ul NATO a avut loc într-un moment important pentru securitatea euro-atlantică. Acţiunile Rusiei (implicarea neoficială în criza din estul Ucrainei; anexarea Crimeei; nerespectarea dreptului internaţional, a angajamentelor fundamentale de securitate europeană, inclusiv cele din Actul Final de la Helsinki; comportamentul său faţă de Georgia și Republica Moldova; neimplementarea îndelungată a Tratatului privind Forţele Convenţionale în Europa și recurgerea la instrumente militare și de altă natură pentru a-și forţa vecinii), creșterea instabilităţii în vecinătatea sudică a Alianţei, din Orientul Mijlociu până în Nordul Africii, precum și ameninţările transnaţionale și multidimensionale reprezintă provocări fundamentale la adresa securităţii NATO, toate acestea putând avea consecinţe pe termen lung asupra păcii și securităţii euro-atlantice, precum și a stabilităţii în întreaga lume.

Declaraţia Summit-ului din Ţara Galilor, adoptată de șefii de stat și de guvern participanţi la reuniunea Consiliului Nord Atlantic, reprezintă un angajament de consolidare a legăturilor transatlantice ale Alianţei în faţa noilor ameninţări, cu precădere cele din estul Europei, legate de criza din Ucraina, cărora li s-a acordat o atenţie deosebită. Prin urmare, în ceea ce privește noile acţiuni pentru securitatea NATO în Europa, în cadrul Summit-ului au fost adoptate o serie de măsuri. Este vorba, în primul rând, despre Planul de acţiune al NATO pentru creșterea nivelului de reacţie[1], în scopul pregătirii Alianţei în a răspunde rapid și ferm la noile provocări de securitate, îndeosebi ameninţărilor Rusiei și implicaţiilor strategice ale acesteia. Planul se află sub atenta supraveghere a miniștrilor apărării și, în sens practic, întărește cele trei sarcini de bază definite de Conceptul strategic al Alianţei, și anume: apărare colectivă, managementul crizei și securitate prin cooperare. Acesta cuprinde o serie de măsuri, pe de o parte, de asigurare și, pe de alta, de adaptare. Măsurile de asigurare ale Planului includ atât prezenţă, cât și activitate militară terestră, aeriană și maritimă în partea estică a NATO, ambele funcţionând pe bază rotaţională. Măsurile de adaptare includ componentele necesare asigurării că Alianţa va putea răspunde în totalitate noilor provocări de securitate. În acest scop, s-a stabilit creșterea capacităţii de răspuns a Forţei de Răspuns a NATO prin dezvoltarea unor pachete de forţe capabile să acţioneze rapid. Pentru aceasta, se va stabili o Grupare Multinaţională de Forţe cu un Nivel de Reacţie Foarte Rapid[2](VHRJTF), care reprezintă o nouă forţă comună Aliată ce va putea fi dislocată într-un interval de câteva zile, în vederea contracarării provocărilor ce vor apărea, cu precădere la periferia teritoriului NATO. Această entitate va include o forţă terestră cu forţe corespunzătoare aeriene, maritime și de operaţiuni speciale disponibile, nivelul de reacţie al forţelor VHRJTF fiind testat prin exerciţii derulate la notificări în timp scurt. S-a hotărât, totodată, ca NATO să stabilească o prezenţă sporită de comandă și control, precum și facilitatori de forţe în teren pe teritoriile Aliaţilor estici, în orice moment, cu contribuţii din partea Aliaţilor pe bază rotaţională, care să se concentreze pe scenarii de planificare și exerciţii de apărare colectivă. Se menţionează că dacă se va impune, acestea vor veni în ajutorul Aliaţilor de la periferia NATO pentru descurajare și apărare colectivă. De asemenea, Planul urmărește să sporească capacitatea NATO de a întări rapid și eficient Aliaţii din acest spaţiu, incluzând chiar pregătirea infrastructurii acestora, pre-poziţionarea echipamentelor și a mijloacelor de aprovizionare și desemnarea bazelor specifice.

În aceeași ordine de idei, s-a hotărât luarea de măsuri pentru creșterea nivelului de reacţie și capabilităţile Carterului General al Corpului Multinaţional Nord-Est[3], precum și dezvoltarea acestuia până la a deveni un punct nodal pentru cooperarea regională. Totodată, s-a decis înfiinţarea unui Centru de Excelenţă pentru Comunicarea Strategică, acreditat NATO, în Letonia, aceasta fiind o contribuţie utilă la eforturile NATO în acest domeniu.

S-a lansat, de asemenea, Iniţiativa privind Construirea Capacităţilor de Apărare și de Securitate Conexe[4] pentru a se întări angajamentul faţă de ţările partenere și a ajuta Alianţa să furnizeze stabilitate, fără a fi dislocate forţe numeroase, ca parte a contribuţiei de ansamblu a Alianţei la securitatea și stabilitatea internaţionale și prevenirea conflictelor. Iniţiativa se bazează pe expertiza extinsă a NATO în privinţa sprijinului, consilierii și asistenţei oferite ţărilor pentru construirea capacităţilor de apărare și securitate conexe și s-a convenit ca printre beneficiarii acestei iniţiative să se numere Republica Moldova și Georgia. Celei din urmă i s-a acordat o atenţie aparte, NATO salutând dezvoltarea Georgiei, ajutorul oferit de aceasta Alianţei, precizând faptul că Aliaţii vor ajuta în continuare Georgia să avanseze în pregătirile sale spre dobândirea calităţii de membru NATO.

Trebuie remarcat și faptul că în cadrul acestui reuniuni s-au pus bazele unui nou concept, acela de „naţiune-cadru“[5], care va trebui să se concentreze pe grupuri de Aliaţi ce lucrează în format multinaţional pentru dezvoltarea în comun de forţe și capacităţi necesare Alianţei, facilitate de o naţiune cadru. Implementarea acestui concept va ajuta NATO să dobândească noi forţe și capacităţi coerente, în mod special, în Europa.

În altă ordine de idei, noul plan de securitate al NATO pentru Europa de Est implică și referiri la suspendarea cooperării practice civile și militare între Alianţă și Rusia, însă cu sublinierea faptului că se păstrează deschisă comunicarea politică.

În ceea ce privește situaţia din Ucraina, cea care îngrijorează NATO pentru vecinătatea sa estică, Alianţa și-a oferit sprijinul în lupta Ucrainei pentru integritatea sa teritorială, suveranitatea și independenţa, susţinând-o în reformele sale ample, prin Programul Naţional Anual, în cadrul Parteneriatului Distinctiv al NATO. Deși în timpul reuniunii s-a afirmat cu tărie sprijinul NATO oferit Ucrainei, speranţele exprimate de oficialii ucraineni, că în timpul Summit-ului Ucraina va obţine statutul special de partener al Alianţei, precum și statutul de aliat, nu s-au concretizat. Același sprijin l-a declarat NATO și pentru soluţionarea pașnică a conflictului din Caucazul de Sud și Republica Moldova.

Schimbând registrul, un aspect de o importanţă deosebită în cadrul noii strategii NATO îl constituie deciziile referitoare la bugetul pentru apărare. Prin urmare, s-a convenit să se inverseze tendinţa de scădere a bugetelor apărării, să se întrebuinţeze eficient resursele Alianţei și să fie promovată o distribuţie mai echilibrată a costurilor și responsabilităţilor. În acest sens, s-a hotărât ca Aliaţii, care, la momentul acesta, respectă valoarea de referinţă a NATO de minimum 2% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru cheltuielile pentru apărare, să-și fixeze drept obiectiv respectarea în continuare a acestui procent. În același timp, Aliaţii care cheltuiesc peste 20% din bugetele lor pentru apărare pentru echipamente de importanţă vitală, inclusiv pentru activitatea de cercetare și dezvoltare aferentă, să continue să facă acest lucru. În dreptul Aliaţilor a căror valoare actuală din PIB pentru cheltuielile de apărare este sub acest nivel s-au făcut următoarele precizări: să stopeze declinurile de orice natură din zona cheltuielilor pentru apărare; să aibă ca obiectiv creșterea cheltuielilor pentru apărare în timp real cu creșeterea PIB-ului și să avanseze în vederea asigurării valorii minime de 2% în 10 ani pentru a-și realiza Capabilităţile Ţintă NATO și pentru a elimina neajunsurile Alianţei în domeniul capabilităţilor. Nu în ultimul rând, Aliaţii care, în prezent, cheltuiesc mai puţin de 20% din bugetele lor anuale destinate apărării pentru echipamente noi de importanţă majoră, inclusiv pentru activitatea de cercetare și dezvoltare aferentă, sunt încurajaţi să-și stabilească obiectivul ca, într-un deceniu, să-și sporească investiţiile anuale la 20% sau chiar la un procent mai ridicat din totalul cheltuielilor pentru apărare.[6]

Noul rol al României în cadrul NATO

Noul plan de securitate al NATO pentru vecinătatea sa estică implică o serie de măsuri menite să preîntâmpine scenariile prin care integritatea teritorială a unui stat din est ar putea fi afectată. Principalele măsuri în acest sens constau în planificare avansată și un sprijin însemnat acordat ţărilor riverane în vederea asigurării securităţii acestora, în contextul în care Federaţia Rusă provoacă instabilitate în zona Mării Negre.[7]

Importanţa deosebită a regiunii Mării Negre, parte a Europei și punte către Asia Centrală și Afganistan, pentru securitatea euro-atlantică a fost întărită în documentele Summit-ului, mai ales ca urmare a evenimentelor din ultimele luni din Ucraina. În acest context, s-a pus în discuţie crearea unui centru de antrenament și exerciţii navale la Marea Neagră, care se vor realiza împreună cu flota României și a Bulgariei. Acest spaţiu de activitate urmează să fie alimentat permanent și consistent cu nave din flota militară americană. Obţinerea unui sprijin militar din partea Alianţei a fost sperat și de către decidenţii ucraineni înainte de începerea Summit-ului, dar acesta nu s-a concretizat. Însă, acorduri de ajutor NATO-Ucraina există, doar că acestea fac referire numai la anumite fonduri de dezvoltare.[8]

În ceea ce privește România, chiar înainte de deschiderea Summit-ului a fost aprobat un plan de contingenţă, un plan de planificare a apărării, care imaginează diferite scenarii în care interesele și securitatea României ar putea fi afectate terestru, maritim sau aerian. În sens practic, acest plan trasează soluţiile și contramăsurile pe care NATO, împreună cu forţele armate naţionale, le-ar folosi pentru a răspunde la un atac. Planul a fost elaborat sub comanda SACEUR - comandantul unic al forţelor NATO în Europa. Un astfel de plan de contingenţă a fost aprobat și pentru Bulgaria. De subliniat ar fi faptul că până la acest moment, nici România, nici Bulgaria nu au avut astfel de planuri, întrucât au fost considerate ţări în afara riscului de a fi atacate militar. De pe tot flancul estic, doar nordul (Polonia și ţările baltice) și sudul flancului (Turcia) au un plan de contingenţă și implicit un plan de acţiune în caz de atac.

În timpul acestei reuniuni s-au luat o serie de decizii importante atât pentru Alianţă, în sens larg, cât și pentru România, în sens restrâns, și anume Planul de acţiune ce implică prezenţa NATO pe teritoriul statelor de la frontiera de est a Alianţei, deci și pe teritoriul României. Trebuie precizat faptul că nu este vorba despre noi baze militare în România, pentru că aceasta are deja două baze militare româno-americane, una la Kogălniceanu, alta la Deveselu, ci despre staţionări temporare, exerciţii, aplicaţii, manevre militare etc. În linii mari, acest plan presupune creșterea efectivelor militare existente deja pe teritoriul României[9], efective militare care să fie flexibile, să se adapteze cu ușurinţă la realităţile actuale, să poată fi dislocate imediat și să aibă echipamentul necesar pentru orice fel de acţiune.

În timpul Summit-ului, România a făcut oferta de a pune la dispoziţia Alianţei infrastructura pentru un comandament NATO, infrastructură existentă de la fosta brigadă SEEBRIG[10]. Scopul acestui comandament este acela de a coordona activităţile regionale, România-Bulgaria. Un astfel de comandament NATO se află și la Szczecin[11] și vizează statele baltice și Polonia.

O altă ofertă făcută de România și acceptată de Alianţă constă în ideea de a fi naţiune-cadru pentru un fond mutual din care să se alimenteze programe, proiecte pentru siguranţa cibernetică a Ucrainei. La nivelul NATO există patru astfel de programe, unul dintre acestea dorindu-se a fi preluat de România.

Mai mult, România s-a angajat să ajungă la 2% din PIB pentru bugetul de apărare, până în 2017, și a investit sume importante într-o flotilă de avioane F-16 americane în vederea asigurării securităţii ţării și a interoperabilităţii cu ceilalţi membri NATO.

În altă ordine de idei, aducerea la zi a capacităţii de apărare, a modului în care trupele Aliaţilor ar reacţiona dacă pe flancul estic al NATO s-ar produce schimbări negative pentru securitatea euro-atlantică, este un aspect deosebit de important. Și în acest cadru, România joacă un rol mult mai important decât până acum, iar avantajele faptului de a avea pe teritoriul său un comandament care să devină operaţional direct și să coordoneze acţiunile Alianţei, dacă contextul ar impune-o, sunt considerabile, deși oficialii români au afirmat că nu există o ameninţare directă asupra României. Dar, în momentul acesta, ea se manifestă împotriva unui stat învecinat României, Ucraina. Esenţa acestui mecanism conturat în cadrul Summit-ului constă, așadar, în faptul că va funcţiona constant și că se vor desfășura exerciţii militare comune, care însă nu vor încălca niciun act internaţional și care vor garanta consolidarea apărării colective și securitatea Aliaţilor expuși la evoluţiile de securitate din vecinătatea estică.

Dată fiind noua realitate din zona Mării Negre, a cărei importanţă strategică pentru securitatea euro-atlantică a fost accentuată în cadrul Summit-ului de la Newport, România și-a asumat un rol cu mult mai important decât cel de până la momentul respectiv. Dar din acest punct încolo se impune implementarea, într-un timp cât mai scurt, a deciziilor adoptate de către șefii de stat și de guvern, mai ales cele referitoare la consolidarea prezenţei SUA și NATO în România. În acest sens, s-a subliniat importanţa Parteneriatului Strategic româno-american pentru consolidarea cooperării bilaterale în materie de securitate și apărare. S-a încurajat, totodată, dezvoltarea cooperării bilaterale România-SUA în cadrul NATO în vederea implementării deciziilor adoptate la Newport: înfiinţarea structurii de Comandă și Control NATO pe teritoriul României și, în plan bilateral, pentru materializarea propunerii președintelui american, Barack Obama, privind iniţiativa de parteneriat la Marea Neagră. Referitor la cooperarea bilaterală România-SUA, până în acest moment s-au înregistrat rezultate vizibile și importante în domeniul apărării anti-rachetă, în cazul Bazei Militare Deveselu a cărei operaţionalizare va avea loc în 2015. Evoluţia proiectului de la Deveselu a fost subliniată și în cadrul Summit-ului, unde s-a precizat că se respectă calendarul pentru finalizarea acestuia în cursul anului viitor, când navele Aegis Ashore dislocate la Deveselu vor fi puse la dispoziţia NATO și vor furniza o creștere semnificativă a capabilităţii Alianţei.

Acest rezultat reflectă participarea României la dezvoltarea capabilităţii NATO de apărare împotriva rachetelor balistice, cu atât mai mult cu cât România se află într-o zonă geografică tot mai vulnerabilă la ameninţări cu rachete balistice provenite din afara spaţiului euro-atlantic. În acest context, România este, din punct de vedere strategic, într-o poziţie bună de a fi gazda interceptorilor tereștri. De completat, ar fi faptul că participarea României la acest program presupune doar amplasarea de interceptori tereștri și a unui sistem destinat dirijării acestora. Sistemele radar destinate descoperirii ţintelor (rachetelor ostile) urmând a fi găzduite de alte state.[12]

România joacă un rol major inclusiv în ceea ce privește aprofundarea cooperării cu partenerii estici[13] și a sprijinirii acestora pentru suveranitate și integritate teritorială, precum și pentru consolidarea capacităţii de apărare a acestora în contextul actual de securitate. În acest caz, un loc aparte îl ocupă Republica Moldova, care, în urma eforturilor României, a fost inclusă în două iniţiative importante ale NATO, lansate cu prilejul Summit-ului: Iniţiativa privind Construirea Capabilităţii de Apărare și Iniţiativa privind Platforma de Interoperabilitate.

Concluzii

Dat fiind că până la momentul Summit-ului de la Newport, România nu a fost considerată o ţară cu riscul de a fi atacată militar, nu a avut un plan de contingenţă. Însă, în cadrul acestei reuniuni, România a dobândit un rol nou. Iar regiunea Mării Negre, care primește o atenţie sporită în cadrul acestui Summit, un nou statut. Includeri referitoare la Marea Neagră au mai avut loc și în declaraţiile Summit-ului NATO din anii trecuţi[14], care au reflectat importanţa acordată de Alianţă regiunii Mării Negre, precum și dorinţa NATO „de a identifica modalităţi de a sprijini eforturile regionale de consolidare a securităţii și stabilităţii, prin utilizarea mecanismelor existente de cooperare ale statelor din regiune.“[15] Însă, referirile n-au fost la dimensiunea celei acordate în cadrul reuniunii din Ţara Galilor, din 4-5 septembrie 2014.

În contextul actual, consolidarea securităţii, stabilităţii și democraţiei în regiunea Mării Negre reprezintă o prioritate pentru NATO, la care România are o contribuţie semnificativă. Finalitatea României în acest context este aceea de a-și aduce contribuţia în procesul de includere a acestei regiuni în zona euro-atlantică, prin sprijinirea și încurajarea cooperării regionale, precum și a atragerii de ajutor al instituţiilor euro-atlantice, îndeosebi al NATO, în vederea concretizării acestora.

O dată cu noile evoluţii din vecinătatea estică a Alianţei, rolul României s-a modificat considerabil, în sensul în care acum se poate vorbi despre un stat care a devenit un motor regional ce ajută la implementarea deciziilor liderilor din cadrul Alianţei în vederea asigurării securităţii regionale, în sens restrâns, respectiv al securităţii NATO, în sens larg. România va contribui astfel la dezvoltarea mecanismelor prin care Alianţa poate susţine acţiunile și eforturile ţărilor riverane de consolidare a securităţii regionale. Prin acţiunile sale, România va promova rolul NATO de furnizor de stabilitate, promotor al reformelor și al cooperării regionale în vecinătatea sa - Balcani și regiunea Mării Negre.

Așadar, la nivelul declaraţiilor oficiale[16], s-a evidenţiat capacitatea României de a acţiona ca furnizor de securitate la nivel regional, precum și de a-și asuma un rol sporit în vederea asigurării stabilităţii în zona extinsă a Mării Negre: „România va acţiona ca motor regional pentru implementarea deciziilor Summit-ului, în parteneriat cu SUA si alţi Aliaţi, pentru creșterea coordonării regionale între Aliaţi, dar și ca susţinător al partenerilor estici. Dacă securitatea României este mai puternică, securitatea regiunii va fi mai puternică“[17].

 

BIBLIOGRAFIE

Surse primare

Declaraţia Summit-ului din Ţara Galilor adoptată de șefii de stat și de guvern participanţi la reuniunea Consiliului Nord Atlantic din Ţara Galilor, din 4-5 septembrie 2014

Declaraţia de presă a președintelui României, Traian Băsescu, susţinută la Palatul Cotroceni, în data de 3.09.2014

Declaraţia de presă a președintelui României, Traian Băsescu, la finalul lucrărilor Summit-ului Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la Newport (Ţara Galilor, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord), din data de 5.09.2014

Declaraţia de presă a președintelui României, Traian Băsescu, referitoare la Summit-ul NATO, din data de 7.09.2014

Discursul ministrului de externe român, Titus Corlăţean, la Sesiunea „Safeguarding NATO’s Borders“, din cadrul conferinţei „Returning Home? NATO and European Security“, desfășurată la Royal United Services Institute (RUSI), Londra, din data de 3.09.2014

Interviul acordat de secretarul de stat pentru afaceri strategice în Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, din data de 8.10.2014

Interviul acordat de ministrul de externe român, Titus Corlăţean, emisiunii „Agenda globală“ (Radio România Actualităţi), din data de 3.09.2014

Interviul acordat de ministrul de externe român, Titus Corlăţean, emisiunii „Interviurile telejurnalului“ (TVR 1), din data de 7.09.2014

Interviul acordat de ministrul de externe român, Titus Corlăţean, emisiunii „Kilometrul 0“ (Digi24), din data de 7.09.2014

Interviul acordat de ministrul de externe român, Titus Corlăţean, emisiunii „Orizont European“ (TVR Internaţional), din data de 15.09.2014

Surse web:

www.agerpres.ro

www.guv.ro

www.mae.ro

www.nato.int

www.presidency.ro

www.rft.forter.ro

www.state.gov

 

NOTE