Introducere

Bucurându-se de o largă atenţie în mediul politic și media al ultimilor ani, problema care s-a ridicat în jurul delimitării spaţiului maritim din Marea Neagră, dintre România și Ucraina, și implicit rolul pe care Insula Șerpilor îl putea avea pentru această delimitare, nu este însă una de dată recentă.

Considerăm că reconstrucţia istorică a evenimentelor legate de zona care s-a aflat în dispută arată fără echivoc că statutul Insulei Șerpilor și delimitarea zonei maritime adiacente au fost în permanenţă o problemă sensibilă pentru actorii implicaţi, indiferent dacă aceștia s-au numit Imperiul Otoman, Imperiul Rus, România, U.R.S.S. sau Ucraina. În ultima etapă a acestui diferent au purtat negocieri, sau și-au prezentat cazul în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, România și Ucraina. În paginile care urmează vom încerca să evidenţiem principalele idei din pledoariile României de la Haga.

1. Faza scrisă a procesului de la Haga

Procesul în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie are două părţi: scrisă și orală. România a sesizat C.I.J., la 16 septembrie 2004, în calitate de reclamant. În perioada 2004 – 2007 România și Ucraina au depus documentele necesare argumentării cazului[1]. Articolul 53 din cadrul Regulamentului Curţii prevede confidenţialitatea tuturor documentelor depuse de părţi în cadrul fazei scrise a procesului[2].

2. Faza orală a procesului de la Haga – reconstrucţie cronologică

Printr-un comunicat public din 24 iulie 2008[3], Curtea a anunţat că faza orală a procesului va începe pe 2 septembrie 2008 și se va termina pe 19 septembrie același an.

Programul pledoariilor celor două ţări a fost următorul:
„– 2 – 5 septembrie: argumentaţia României
– 9 – 12 septembrie: argumentaţia Ucrainei și reacţiile la argumentaţia României
– 15 – 16 septembrie: reacţia României la argumentaţia Ucrainei, concluziile și prezentarea soluţiei propuse de România
– 18 – 19 septembrie: concluziile Ucrainei și soluţionarea situaţiei propusă de aceasta“[4].

Principalele argumente ale României privind delimitarea spaţiului maritim din Marea Neagră – faza orală a pledoariilor

Miza diferendului dintre România și Ucraina a fost în exclusivitate delimitarea platoului continental și a zonelor economice exclusive din zona de nord-vest a Mării Negre. Curtea Internaţională de Justiţie a stabilit o linie de delimitare a platoului continental și a zonelor economice exclusive aparţinând celor două state prin indicarea „unor coordonate geografice care să delimiteze clar spaţiul maritim al fiecărei părţi“[5].

De ce nu au reușit cele două ţări să stabilească această linie de demarcaţie în urma numeroaselor runde de negocieri bilaterale la nivel de experţi?

Consensul nu a putut fi atins pentru că au existat divergenţe între cele două state în ceea ce privește traseul acestei linii, iar zonele revendicate de cele două ţări se suprapuneau.

Insula Șerpilor nu a constituit niciun moment obiectul procesului de la Haga, așa cum s-a afirmat uneori, în mod eronat, în articolele din presa românească și ucraineană. Această realitate are la bază două motive obiective:

În primul rând în acest caz era aplicabilă regula de drept internaţional care prevede faptul că instanţele internaţionale nu pot soluţiona diferende decât în măsura în care ambele părţi au fost de acord cu recurgerea la instanţa respectivă pentru rezolvarea litigiului[6]. România si Ucraina au convenit asupra competenţei viitoare a Curţii în Acordul Conex din 1997, în clauza compromisorie. Astfel, în articolul 4, s-a stabilit că obiectul diferendului îl reprezintă doar delimitarea platoului continental și a zonelor economice exclusive[7]. Al doilea motiv este o prevedere cuprinsă în articolul 3 al aceluiași Acord Conex la Tratatul politic cu Ucraina din 1997 în care se preciza că Insula Șerpilor „aparţine Ucrainei“[8].

În cartea sa, în care descrie procesul de la Haga, Bogdan Aurescu mărturisește că: „toate aceste prevederi au creat o situaţie juridică insurmontabilă, care nu a permis României să revendice Insula Șerpilor la Haga“[9].

În consecinţă, ceea ce a devenit important în proces a fost rolul pe care urma să îl aibă sau nu Insula Șerpilor, ca formaţiune geologică făcând parte din geografia zonei, în trasarea liniei de delimitare de către Curte, și nu apartenenţa acesteia.

În continuare vom prezenta argumentaţia de bază a României[10] din perioada 2 – 5 septembrie 2008.

În prima zi, 2 septembrie 2008, Agentul României – Bogdan Aurescu a deschis pledoariile cu Discursul introductiv[11]. Cazul, așa cum era văzut de către România, a fost prezentat pe scurt, fiind trecută în revistă și metoda de delimitare propusă de echipa română. Referitor la rolul Insulei Șerpilor în trasarea delimitării, a fost subliniat faptul că: “Preluarea din anii 40 a Insulei (de către URSS), contrară dreptului internaţional ... a dus la pierderea de către România a unor importante spaţii de mare teritorială, în dreptul Insulei Șerpilor zona maritimă a României având o lăţime de doar 9 mile marine (faţă de 12 mile marine ale Insulei Șerpilor) [12].

Jurisdicţia și dreptul aplicabil[13] în această situaţie au fost prezentate de profesorul francez Allain Pellet Acesta a demonstrat falsitatea teoriei ucrainene conform căreia „Curtea de la Haga nu are dreptul de a decide asupra delimitării mării teritoriale a Ucrainei ...“.

Cosmin Dinescu, co-agentul României, a prezentat o pledoarie privind Contextul geografic, analizând caracteristicile geografice pe care partea română le-a considerat relevante pentru delimitarea zonei, caracteristicile ţărmurilor celor două state, acordurile de delimitare a spaţiilor maritime din Marea Neagră deja încheiate de alte state riverane Mării Negre[14]. Ţărmurile și zona relevante pentru delimitare[15] au fost prezentate de James Crawford. Conform concepţiei românești „o foarte importantă porţiune din ţărmul ucrainean, aflată între limanul Nistrului și capul Tarhankut din Crimeea, nu ar trebui luată în considerare în stabilirea exactă a delimitării[16].

În a doua zi a fazei orale, 3 septembrie 2008, James Crawford a demonstrat „existenţa unui acord româno-sovietic privind delimitarea spaţiilor maritime în sectorul adiacent Insulei Șerpilor“; „cele două state au convenit să acorde Insulei Șerpilor o mare teritorială de 12 mile maritime, urmând ca spaţiile maritime de la sudul acestui punct să revină României“[17], realitate pe care partea ucraineană o negase în mod constant.

Agentul României, Bogdan Aurescu a prezentat apoi „caracteristicile naturale ale Insulei Șerpilor“. Concluzia a fost că aceasta este o simplă stâncă, fără resurse proprii, care nu are nici măcar o sursă de apă potabilă si nu ar trebui să influenţeze linia de delimitare[18]. Acesta a folosit referiri din argumentaţia Ucrainei, unde Insula Șerpilor apare drept:“ „mică“, „bucăţică de pământ izolată în imensul spaţiu de apă“, „o stâncă solitară și izolată“, având „dimensiuni neglijabile“, și „mărime neglijabilă“, „un colţ izolat de uscat“, etc[19]. Pe de altă parte Agentul României a demonstrat că importanţa istorică a Insulei Șerpilor, cu precădere notorietatea și importanţa strategică a acesteia, nu îi conferă insulei dreptul la platou continental și zonă economică exclusivă, așa cum susţinuse partea ucraineană.

În a treia zi a fazei orale, 4 septembrie 2008, Alain Pellet a demonstrat irelevanţa „Insulei Șerpilor ca o circumstanţă relevantă pentru delimitare“, arătând că mica formaţiune nu putea fi comparată și considerată egală cu ţărmul continental al României. „Statutul juridic al Insulei Șerpilor în conformitate cu Convenţia de la Montego Bay privind Dreptul Mării“[20] a fost analizat de Vaughan Lowe. A fost demonstrat faptul că, ţinând cont de toate caracteristicile naturale ale insulei, Insula Șerpilor ar trebui calificată drept „stâncă“, conform definiţiei Convenţiei de la Montego Bay privind Dreptul Mării. Foarte important pentru România a fost că, pe lângă definirea termenilor de stâncă și insulă[21] Convenţia mai prevede și că prima nu are dreptul să deţină platou continental sau zonă economică exclusivă proprii[22]. Vaughan Lowe a demontat și argumentul ucrainean conform căruia existenţa resurselor de petrol și hidrocarburi din zonă constituie un argument în favoarea existenţei unei vieţi economice a Insulei Șerpilor.

A treia zi de pledoarii românești a fost încheiată de Bogdan Aurescu, acesta vorbind despre încercările Ucrainei de a modifica statutul juridic al Insulei Șerpilor[23]. Prin argumentele folosite, Bogdan Aurescu a arătat că măsurile pe care Ucraina le-a luat de-a lungul timpului, cu scopul de a schimba caracteristicile naturale ale insulei, nu pot afecta modul de clasificare al acesteia și nici modalitatea de stabilire a liniei de delimitare. În special pentru că „măsurile au fost luate după momentul declanșării diferendului“[24]. Pe de altă parte, prin simplul fapt că Ucraina s-a simţit obligată să efectueze diferite operaţiuni pentru a crea capacitatea insulei de a susţine viaţa, și acestea eșuate, este o dovadă a faptului că Insula Șerpilor nu poate susţine viaţa prin resursele proprii, fiind o simplă stâncă. Printre altele, a fost folosit drept exemplu cazul deschiderii unei filiale de bancă pe Insula Șerpilor. Iniţiativa venea însă la doar câteva zile de la sesizarea Curţii de către România și așa cum o demonstrează chiar fotografiile din Contra Memoriul ucrainean, clădirea este în realitate „o baracă neutilizată, fără clienţi și fără funcţionari bancari“[25]. Au mai fost enumerate tentativele eșuate ale Ucrainei de a găsi apă potabilă, de a planta copaci și o serie de culturi, de a aduce sol, de a transforma insula în destinaţie turistică, etc[26].

În 5 septembrie 2008 reprezentaţii României au prezentat următoarele argumente:

Daniel Müller a prezentat „Rolul activităţilor întreprinse de un stat în zona în dispută“[27] referinduse la irelevanţa, privind fixarea liniei de demarcaţie, a acţiunilor realizate de un stat sau altul în zona aflată în dispută[28]. Acesta a demonstrat și inexistenţa unui acord tacit între România și Ucraina privind delimitarea zonei. James Crawford s-a concentrat asupra aspectelor tehnice ale delimitării - „linia de delimitare avansată de România“[29]. Soluţia găsită de România reprezintă practic, o „linie echidistantă între ţărmurile continentale ale celor două ţări, ajustată în sectorul de nord pentru a se ţine cont de cele 12 mile marine de zonă de mare teritorială a Insulei Șerpilor“[30].

Prima parte a pledoariilor românești a fost încheiată de Vaughan Lowe, care detaliază ideile enunţate de James Crawford referitoare la „caracterul echitabil al liniei de delimitare românești“[31]. Concluzia prezentării era aceea că soluţia propusă de România era una avantajoasă pentru ambele state și respecta principiile jurisprudenţei internaţionale în materie, fiind considerată echitabilă și în conformitate cu „testul proporţionalităţii“[32].

După ce partea ucraineană și-a prezentat oral argumentele în favoarea cazului său, în zilele de 15 și 16 septembrie, România a avut ocazia de a contracara poziţia adversarilor și a aduce la cunoștinţa judecătorilor Curţii concluziile și soluţia echipei noastre. Au fost reluate, în mare, argumentele din prima parte a pledoariilor, evident cu mici completări și nuanţe.

Agentul României, Bogdan Aurescu, a prezentat concluziile ţării noastre[33], exact la 4 ani de la momentul sesizării forului internaţional – 16 septembrie[34]. Au fost reluate principalele argumente expuse deja judecătorilor; a solicitat Curţii să adopte o hotărâre care să respecte linia de delimitare propusă de România, considerată corectă pentru ambele părţi[35]. Acesta a subliniat încă o dată faptul că s-a apelat la Curtea Internaţională de la Haga doar după eșecul unor îndelungate negocieri, atât cu U.R.S.S. cât și cu Ucraina[36], etc. Așa cum era firesc, Agentul României a prezentat, la finalul discursului său, „coordonatele geografice exacte ale liniei de delimitare cerute de România“[37].

Conform regulamentului, judecătorii Curţii de la Haga au avut la dispoziţie între 3 și 6 luni pentru adoptarea unei decizii finale. Verdictul Curţii Internaţionale de la Haga, prezentat pe 3 februarie 2009[38], a pus punct procesului dintre România și Ucraina. Curtea de la Haga nu s-a pronunţat asupra statutului Insulei Șerpilor – de insulă sau de stâncă, parte importantă a pledoariilor, dar a decis că Insula Șerpilor are dreptul la 12 mile marine de ape teritoriale[39].

Cea mai importantă prevedere a deciziei este aceea conform căreia României îi revin 9.700 de kilometri pătraţi din cei 12.000 disputaţi, adică 79,34% din zonă[40].

Foarte important pentru școala românească de drept, este și faptul că, în fundamentarea deciziei sale, Curtea a folosit într-o proporţie foarte mare argumentele prezentate de experţii echipei românești, cum se poate constata din analiza celor două documentaţii.

Concluzii

Considerăm că principala concluzie este aceea că decizia Curţii de la Haga reprezintă o recunoaștere a validităţii argumentelor istorice și de drept susţinute de echipa care a reprezentat România, lucru demonstrat și de faptul că hotărârea de la Haga a fost luată în unanimitate de cei 15 judecători ai instanţei, un caz destul de rar. O altă concluzie este aceea că modul în care membrii echipei au pregătit și prezentat cazul în cadrul fazei orale a fost foarte important. Astfel, componenta română a avut rolul principal în redactarea, pregătirea și susţinerea pledoariilor, membrii străini contribuind în principal la ajustarea și rafinarea strategiei și a argumentaţiei.

Modul în care întregul caz al României a fost pregătit și prezentat demonstrează importanţa școlii de drept românești.

România și Ucraina au demonstrat încă o dată că două state vecine își pot rezolva un diferent vechi pe cale juridică, folosindu-se de avantajele argumentelor de drept și istorice precum și a instituţiilor internaţionale contemporane.

Pentru a-l cita pe Agentul României la Haga „La finalul unui diferend complicat, care a presupus în cei mai bine de 40 de ani de când a luat naștere, 20 de ani de negocieri cu fosta U.R.S.S., 6 ani și 34 de runde de negocieri cu Ucraina și 4 ani, 4 luni și 18 zile de confruntare juridică la C.I.J., obiectivul României a fost atins: trasarea unei linii echitabile, nesusceptibile de interpretări ...“[41].

Statul român și-a atins un obiectiv de politică externă printr-un instrument extrem de specializat, consolidându-și prin aceasta profilul de ţară care respectă regulile și principiile dreptului internaţional.

 

BIBLIOGRAFIE

Surse primare:

Arhivele Ministerului Afacerilor Externe, Fond 71 ( 1920 – 1944 ), URSS, Culegere de documente 1812 – 1920, volumul 133

Ministerul Afacerilor Externe. Direcţia juridică și a tratatelor, Culegere de tratate, privind frontierele de stat ale Republicii Socialiste România, București, 1971.

Lucrări de specialitate:

AURESCU Bogdan, DINESCU Cosmin, DUMITRU Liviu, Delimitarea maritimă dintre România și Ucraina la Curtea de la Haga: documentele scrise și pledoariile României în cauza România c. Ucraina privind delimitarea spaţiilor maritime în Marea Neagră, soluţionată de Curtea Internaţională de Justiţie la 3 februarie 2009, București, Editura Academiei Române, 2009

AURESCU Bogdan, Avanscena și culisele procesului de la Haga, Memoriile unui tânăr diplomat, București, Monitorul Oficial, 2009

CRISTEA Adrian, Drept maritim, București, Editura All Beck, 2001

Mușat Ioan, Enăchescu Corneliu, Popa Constantin, Ţigănaș Emanoil, Consideraţii privind platoul continental și zonele economice exclusive în Marea Neagră, Constanţa, 1988

NASTASE Adrian, AURESCU Bogdan, JURA Cristian, Drept internaţional public, București, Editura C.H. Beck, 2009

Resurse on-line:

http://www.icj-cij.org/docket/files/132/14697.pdf#view=FitH&pagemode=none&search=%22romania%22, accesat 18.04.2014

http://www.icj-cij.org/docket/files/132/14653.pdf#view=FitH&pagemode=none&search=%22romania%22 accesat 23.04.2014

http://www.icj-cij.org/docket/files/132/14692.pdf#view=FitH&pagemode=none&search=%22romania%22, accesat 18.04.2012

http://www.icj-cij.org/docket/files/132/14693.pdf#view=FitH&pagemode=none&search=%22romania%22, accesat15.03.2014

http://www.icj-cij.org/docket/files/132/14694.pdf#view=FitH&pagemode=none&search=%22romania%22, accesat 03.02.2014.

http://www.un.org/Depts/los/convention_agreements/texts/unclos/closindxAgree.htm, accesat 12.04.2014

http://www.icj-cij.org/docket/files/132/14707.pdf#view=FitH&pagemode=none&search=%22romania%22, accesat 15.04.2014.

http://www.icj-cij.org/docket/files/132/14763.pdf#view=FitH&pagemode=none&search=%22romania%22, accesat 23.01.2014

http://www.mae.ro/node/24347, accesat 23.04.2014

http://www.mae.ro/node/3109, accesat 23.04.2014

http://www.icj-cij.org/docket/files/132/14745.pdf#view=FitH&pagemode=none&search=%22romania%22, accesat 23.01.2014

http://www.icj-cij.org/docket/files/132/1707.pdf#view=FitH&pagemode=none&search=%22romania%22 accesat 23.01.2014

http://www.icj-cij.org/docket/files/132/14985.pdf#view=FitH&pagemode=none&search=%22romania%22, accesat 12.04.2014,

http://www.icj-cij.org/docket/files/132/14987.pdf?PHPSESSID=a4309b87203defa435d54e0d27f78a97 accesat 12.04.2014

 

 

NOTE