Cartea „Cultura recunoașterii și securitatea umană”, a profesorului Anton Carpinschi, constituie o reflecţie filosofico-politică în scopul evidenţierii rolului terapeutic al culturii recunoașterii pentru securitatea umană. Venind în continuarea lucrării publicate în 2008, intitulată „Cultura recunoașterii” (Ed. Fundaţiei Academice AXIS, Iași, 2008), volumul de faţă propune o construcţie conceptuală a legăturii dintre cultura recunoașterii și securitatea umană. În acest demers, autorul apelează la o strategie de cercetare hermeneutică, de analiză conceptuală și problematizare filosofică într-un orizont sistemic-interdisciplinar (p. 23).

Pentru a contura o cultură a recunoașterii în contextul intensificării fluxurilor informaţionale și a mobilităţii internaţionale, autorul identifică modelul uman capabil de asumarea acestei culturii (perspectivă onto-atropologică), modul de gândire (plan epistemologic) și de acţiune (domeniul praxiologic) al acestuia. Astfel, fiinţarea comprehensivă reprezintă tipul uman predispus culturii recunoșterii prin conștientizarea failibilităţii umane și cultivarea atitudinii comprehensive.

În completarea paradigmei de cercetare moderniste și a celei postmoderniste, autorul argumentează că spiritul trans-modern este cel mai favorabil culturii recunoașterii datorită tendinţelor sale integratoare: hermeneutica comprehensivă-contextualistă, interpretarea, analiza sistemelor complexe, înţelegerea realităţii ca un întreg coerent (p. 66). Întemeierea epistemologică a culturii recunoașterii este reprezentată de conștiinţa transcedentală vizând modalitatea de cunoaștere a fiinţării comprehensive.

Implementarea socială a culturii recunoașterii este posibilă prin modelul politicului cu „faţa umană” menit să umanizeze relaţiile de putere, să respecte separarea sferei publice de cea privată și să gestioneze echitabil resursele (p. 207).

Cele trei ipostaze ale culturii recunoașterii constituie vectorii securizării umane. Aparţinând domeniului relaţiilor internaţionale, conceptul de securitate umană, înţeles ca protejarea individului în toate aspectele, a divizat comunitatea cercetătorilor în categoria celor care nu-i recunosc importanţa, considerând securitatea naţională ca obiectul de referinţă al securităţii (Buzan și Wæver 2003) și categoria celor care participă la dezvoltarea conceptului inclus în politica externă și internă a statelor și organizaţiilor internaţionale (Kaldor 2010). În această lucrare securitatea umană are un înţeles profund, de factură teologică, semnificând securitatea personală, aspiraţia omului failibil la mântuire și liniște sufletească (p. 37). Așadar, în cadrul dezbaterilor în privinţa securităţii la nivel internaţional, naţional și comunitar, această lucrare propune un nivel personal de securizare angajând cititorul într-un proces de autocunoaștere și raportare securizată la realitatea socio-politică a lumii contemporane.

 

Referinţe:

Buzan, Barry, Wæver, Ole 2003, Regions and Powers. The Structure of International Security, Cambridge University Press, New York.

Kaldor, Mary 2010, Securitatea umană, CA Publishing, Cluj-Napoca.

Carpinschi, Anton 2008, Cultura recunoașterii, Fundaţia Academică AXIS, Iași.