După fuga cuplului Ceaușescu din sediul CC al PCR, în 22 decembrie 1989, arhivele partidului, depozitate în subsolul clădirii, s-au aflat printre bunurile de patrimoniu în pericol de distrugere. În acest context, dosarele au fost evacuate în grabă de Armată și transportate într-o unitate militară de la Pitești. Documentele au fost integrate în patrimoniul arhivistic al Ministerului Apărării Naţionale, iar studierea acestora a fost permisă doar personalului militar avizat și unui număr restrâns de cercetători civili, în baza unor permise speciale.

Așadar, studiile privind comunismul au fost afectate în primii ani după prăbușirea regimului de lipsa documentelor de arhivă. Societatea civilă susţinea că Armata „arestase” arhivele, și nu dorea să se afle adevărul despre comunismul românesc. Au apărut controverse și între istorici, deoarece cercetătorii civili care aveau acces la documentele depozitate la Pitești scriseseră în anii comunismului despre istoria PCR, în conformitate cu rigorile propagandei oficiale. S-a vehiculat ideea că Ministerul Apărării împreună cu foștii „istorici ai lui Ceaușescu” făceau „jocurile” guvernări FSN, care nu ar fi dorit aflarea adevărului despre comunism și legăturile noilor lideri ai României cu fostul regim. O altă problemă care s-a pus în discuţie a fost descompletarea dosarelor de către arhiviștii militari. Un fel de „periere”, prin care documentele care-i puteau compromite pe liderii post-comuniști erau distruse sau incluse în fonduri secrete ale arhivelor militare.

Documentele PCR preluate de militari în decembrie 1989 au început să fie predate Arhivelor Naţionale abia în 1995. Despre motivele „sechestrării” acestora de către Armată și modul cum au fost depozitate și prelucrate arhivistic am discutat cu dl. gen. (r) Nicolae Spiroiu, fost ministru al Apărării în perioada 1991-1994.

 

 

Domnule gen. Spiroiu, care era situaţia gestionării arhivelor CC al PCR în momentul când dumneavoastră aţi preluat conducerea ministerului Apărării Naţionale?

În momentul când am preluat conducerea ministerului, în aprilie 1991, arhivele CC al PCR se aflau la Pitești, în mai multe camere la Depozitul de Arhivă al Armatei din Trivale. Știam că ele au fost transportate acolo imediat după 22 decembrie 1989, în perioada în care la Comitetul Central se aflau încă revoluţionarii și unde s-a apreciat că este pericolul ca aceste arhive să se degradeze, să fie înstrăinate, distruse, mă rog, descompletate. Atunci Consiliul Frontului Salvării Naţionale a luat măsura ca ele să fie scoase de acolo și transportate la Armată, la Ministerul Apărării, deoarece în mod normal ele ar fi trebuit să ajungă la Arhivele Statului, fiind parte din Arhivele Statului. Numai că Arhivele Statului la vremea respectivă aparţineau de Ministerul de Interne, deci de Securitate, care pe undeva nu mai era funcţională în perioada aceea. Nefiind funcţională s-a dat ordin ministerului Apărării Naţionale să le preia și să le transporte.

Astăzi însă nimeni dintre cei care mai trăiesc nu-și asumă responsabilitatea de a fi decis preluarea arhivelor de către Armată. Și nici din partea Armatei nu-și asumă cineva răspunderea de a le fi preluat.

Bineînţeles că nu era nimeni la Arhive dintre administratori. Ele au fost luate în condiţii specifice revoluţiei, deci încărcate cu grijă în camioane, cu prelată, cu protecţie, nu s-a pierdut nici un document din câte știu, din câte mi s-a raportat când am devenit ministru. Au fost depozitate în condiţii de siguranţă, dar repet, fără un inventar, fără o preluare pe baza unui proces verbal, fără nici un fel de document. Deci au fost preluate în condiţiile specifice momentului revoluţionar de atunci, din câte știu eu la câteva zile după 22 decembrie. A continuat probabil și în luna ianuarie, în primele zile ale lunii ianuarie. Ce s-a reușit să se facă chiar de către predecesorul meu, domnul general Stănculescu, la Arhivele de la Pitești s-a asigurat securitatea acestei arhive. Deci nu s-au sustras documente. Chiar în cei trei ani cât am fost eu ministru n-a apărut în presă, așa cum s-a întâmplat cu alte arhive, nici un fel de documente din acea arhivă, deci s-a asigurat securitatea. În plus, au început pregătirile pentru ca arhiva să fie predată.

Între timp au apărut colecţii de documente publicate de anumiţi istorici, cu statut special însă. Puteţi să ne relataţi modalitatea în care s-a făcut, începând cu anul 1995, transferul arhivelor de la Pitești către Arhivele Naţionale?

Pot să vă redau cum a început acest lucru. M-a preocupat această chestiune când eram ministru deoarece apăreau în presă tot felul de afirmaţii referitoare de maniera că Armata deţine această arhivă și nu vrea s-o dea ș.a.m.d. Ministerul Apărării Naţionale a preluat arhiva așa cum găsești un portofel pe stradă. Când îl dai la poliţie faci un inventar. Deci a început în primul rând inventarierea arhivei preluate. Unele dosare fuseseră distruse, descompletate, în procesul acela care spuneam eu, în situaţia aceea de revoluţie. A urmat reasamblarea documentelor, clasificarea lor, numerotarea, inventarierea, o operaţie foarte laborioasă. Depozitul de arhivă de la Pitești era un depozit în care activitatea arhivistică nu solicita mai mult de cinci, șase angajaţi, cu comandantul depozitului cu tot. În aceste condiţii, chiar generalul Stănculescu a suplimentat ștatul de organizare și cred că și eu ca ministru. Cred că am ajuns acolo până la vreo 60 de angajaţi. Dar toţi verificaţi, oameni serioși, care au lucrat la clasificarea și punerea fondului documentar spre a fi predat acolo unde se va dispune de către organele abilitate.

Totuși, cei de la Arhivele Naţionale spun că au preluat în 1995 Arhiva CC al PCR fără nici un fel de evidenţă, la metru liniar. De asemenea, există zvonuri că documentele nu au fost predate integral. Spuneaţi că personalul Arhivelor de la Pitești a operat inventarierea documentelor. Puteţi să relataţi pe ce criterii s-a făcut inventarierea, a existat o selecţionare a documentelor?

Totul se făcea sub îndrumarea secţiei Arhivelor Militare din Marele Stat Major, care avea specialiști. Aceștia au dat îndrumarea necesară pentru ca arhiva să fie repusă în ordine ca să poată fi predată. Ceea ce pot să vă spun este că s-a asigurat siguranţa, n-au existat documente care să apară în presă, să fie luate, să fie sustrase de nici un fel. Toate au fost foarte bine administrate. Numai că procesul a fost îndelungat și mai ales, din câte știu eu, în perioada cât am fost eu ministru încă n-am început, deși am insistat, ca noi să începem să predăm această arhivă. Era și o parte militară, pentru că exista secţia pentru probleme militare, de justiţie, apărare a Comitetului Central. Unele din aceste documente chiar priveau relaţiile militare: Tratatul de la Varșovia, așa-zisul Comitet Politic Consultativ al statelor membre a Tratatului de la Varșovia, deci exista și o componentă cu caracter militar care ar fi putut intra în arhivele militare. Ce pot să vă spun este că în perioada în care am fost eu ministru, până în 1994, încă nu se luase o decizie privind cine să preia această arhivă. Am auzit, și subliniez – am auzit, nu am date, că ar fi fost o decizie a Parlamentului, a Președenţiei, a unui guvern, nu știu care guvern, probabil pe timpul CDR-ului, sau poate înainte de a fi guvernarea CDR, când s-a dispus ca această arhivă să fie predată pe niște compartimente. Adică o parte din arhiva asta care ţine de relaţii externe, dacă nu mă înșel, să fie dată la ministerul de Externe, dar sunt supoziţii, alta să fie dată la Arhivele Statului. Deci înţeleg că s-a dispus ca această arhivă să fie predată în funcţie de tematica documentelor.