Istorie intelectuală, politică și media (recenzii)

Incursiuni critice în istoria intelectuală a României de ieri și de astăzi

---

Victor Rizescu, Tranziţii discursive. Despre agende culturale, istorie intelectuală și onorabilitate ideologică după comunism
București, Corint, 2012, 464 p.

---

Aducând laolaltă o serie de texte publicate în diferite reviste cu profil cultural şi politic, lucrarea lui Victor Rizescu impresionează nu atât prin vastitatea informaţiei, cât prin calitatea analizei, netributară, aşa cum se întâmplă deseori în cazul cărţilor abordând tematici similare – clişeelor ideologice şi schemelor de interpretare trunchiate, având la bază bibliografii insuficiente, selective nu atât din punct de vedere ştiinţific, cât mai degrabă „canonic” – şi conducând la aceleaşi concluzii redundante: românii sunt imorali, superficiali, leneşi sau hoţi din cauza unei mentalităţi retrograde şi refractară la valorile „europene”; eternul blestem mioritic, atenuat ocazional de umorul caragialesc, al unei ţări situate identitar „la porţile Orientului”1.

Beneficiind de un parcurs tematic generos, care începe de la sociologia interbelică, trecând prin deconstruirea dogmelor naţionaliste şi a retoricii antimoderne şi ajungând la formele de legitimare ale unor deja clasice discursuri intelectuale în perioada postcomunistă, Victor Rizescu propune o investigare minuţioasă a operelor unor autori mai mult sau mai puţin contemporani, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, mai mult sau mai puţin „profitabili” sau incomozi pentru mainstream-ul intelectual contemporan. Cât de cunoscuţi sunt astăzi sociologi ca Henri Stahl, de exemplu, sau Dumitru Drăghicescu? Şi cât de prezenţi sunt în actualul circuit al ideilor confraţii lor, mai vizibili, ce-i drept – Ştefan Zeletin sau Constantin Dobrogeanu Gherea? Foarte puţin sau deloc, în ciuda actualităţii neaşteptate şi a profunzimii analitice care răzbate din scrierile lor. Da, sunt intelectuali (preponderent) de stânga, iar asta echivalează deseori în România de astăzi cu o etichetă aplicată mecanic, pavlovian chiar, de nefrecventabilitate, în cel mai bun caz, sau de utopism, de radicalism aflat pe punctul de a degenera în violenţă, plasat automat în continuitate cu regimul comunist.

Nu au cerere pe piaţa cărţii, ar replica probabil conducerea unei binecunoscute edituri, secondată de o parte însemnată a intelectualităţii româneşti, uitând convenabil că oferta de idei îşi creează publicul în măsura în care cererea de idei impactează la rândul ei politicile editoriale. Astăzi, situaţia este destul de echilibrată, dar în anii 1990, de exemplu, oferta de carte, relativ unilaterală, avea o influenţă formatoare mult mai mare în raport cu cititorii. Cărţile nu se adresează (numai) unui public prestabilit – îl şi creează. Aşa că, singură, piaţa cărţii nu reprezintă un răspuns adecvat la întrebarea mai sus enunţată. Afinităţile ideologice transpuse în configurarea a ceea ce Sorin Adam Matei a numit „grupuri de prestigiu”2, având un acces preferenţial la resursele materiale ca suport al imprimării şi difuzării informaţiei, proces din care a rezultat un public relativ reticent la abordări ideologice de altă factură decât cea a dreptei conservatoare şi/sau liberale – iată răspunsul corect. Iar în acest caz, stânga nu poate însemna decât comunism in nuce. „În cazul dezbaterii despre comunismul românesc”, scrie Victor Rizescu, „obiectivul condamnării şi al stabilirii responsabilităţilor a primat întotdeauna în faţa celui al înţelegerii. Graba de a exorciza răul printr-o judecată de ansamblu a împins pe planul doi şi a făcut impopular efortul de a separa atent grâul de neghină. Respingerea comunismului ca o entitate cvasimetafizică a fost mult mai frecventă decât evaluarea sa ca un proiect de modernizare cu bilanţ general negativ, dar rezonând totuşi cu evoluţiile modernizării globale” (p. 384).

Nu scapă atenţiei lui Victor Rizescu nici autori deja consacraţi ca demolatori de mituri istorice, cum ar fi de pildă Lucian Boia. Fără a îi nega meritele ştiin­ţifice apreciabile – lucrarea Istorie şi mit în conştiinţa românească fiind de altfel un reper în procesul de demantelare a dogmaticii naţional-comuniste în privinţa istoriei moderne şi contemporane – Rizescu sesizează cu acuitate alunecarea lui Boia înspre eseismul de factură enciclopedică, centrat pe „strategii de amplificare a spectaculosului prin simplificarea problematicii” (p. 276), aşa cum procedează acesta într-una din lucrările sale recente intitulată „Germanofilii”. Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial.

Evaluând relaţia unui anumit segment al intelectualităţii cu fosta putere politică – „o parte dintre practicienii discursului legitimator anticomunist şi antinaţionalist – cu întregul său cortegiu de clişee (liberal)conservatoare şi antistângiste şi înconjurat de persistentul halou al partizanatului cultural – au dibuit, după multe tribulaţii, identitatea ideologică a «dreptei», folosită ca platformă a fuzionării cu puterea politică actuală (este vorba despre guvernarea coagulată în jurul Partidului Democrat Liberal, n.m.), ea însăşi înfăşurată tardiv şi conjunctural în acelaşi veştmânt ideologic” – Victor Rizescu îşi încheie lucrarea în cheie oarecum normativă: „Cum dreapta s-a născut sub auspicii problematice, există şanse ca stânga să devină centrul de coagulare al unei noi onorabilităţi. În aceasta rezidă forţa sa, şi tot de aici derivă, pe termen lung, marea sa slăbiciune” (p. 456). Nu ştiu cât de adevărată se va dovedi predicţia autorului; cert este însă că lucrarea prezentată în aceste rânduri se înscrie cu brio într-o abordare ştiinţifică la rândul ei „onorabilă”, lucidă, minuţioasă, pasională – într-o manieră care nu îi afectează însă obiectivitatea – dar din păcate încă minoritară în mediul intelectual românesc.

Emanuel Copilaș
[West University of Timişoara]

NOTĂ

EMANUEL COPILAȘ este doctor al Universității de Vest din Timișoara și predă în cadrul aceleiași universități. Este autorul volumului Geneza leninismului romantic. O perspectivă teoretică asupra orientării internaționale a comunismului românesc, 1948-1989 (Iași, Institutul European, 2012).

 sus