Media (și) politică

Radio România Internațional ca instrument de diplomație publică
în contextul aderării la Uniunuea Europeană
 

CORINA GĂZDOIU
[University of Bucharest]

Abstract:
This article points out the relevance of Romanian radio’s international broadcasting activities as a public diplomacy tool in the context of the integration in the European Union. Radio Romania International, a brand belonging to the public post, has tried to advance Romania’s image, at a complex level, throughout 1990-2007. The programs have evolved, alongside with the interface of the public post, its partnerships and, most of all, the interaction with the target audience. The study concludes that even though it has its setbacks, Radio Romania International remains an efficient public diplomacy tool for Romania.

Keywords: radio; Romania; international; public diplomacy; integration; European Union

Résumé:
Cet article montre l’importance des activités de la Radio Roumanie Internationale comme instrument de la diplomatie publique. Radio Roumanie Internationale, qui appartient à la radio publique, a essayé de promouvoir l’image de la Roumanie, à un niveau complexe, tout au long de la période 1990-2007. Ses programmes ont évolué, à côté de l’interface technique de la radio, ses partenariats et surtout l’interaction avec le public cible. L’étude soutient en conclusion qu’en dépit de certains échecs la Radio Roumanie Internationale reste un instrument efficace de la diplomatie publique au service de la Roumanie.

Mots-clés: radio; Roumanie; international; diplomatie publique; intégration; Union européenne

Diplomaţia publică reprezintă una dintre cele mai noi dezvoltări din domeniul diplomatic, fiind de altfel în continuă evoluţie. Revoluţia comunicaţiilor şi democratizarea fenomenelor politice şi comunicaţionale deopotrivă au generat nevoia unor noi demersuri diplomatice, care să realizeze o legătură directă cu publicurile. Noua practică a fost dezvoltată şi îmbrăţişată în perioada Războiului Rece cu mult entuziasm, dar la sfârşitul epocii bipolare s-a menţinut în preocupările guvernelor, ba chiar a continuat să se dezvolte.

România a întreprins şi ea activităţi de diplomaţie publică, deşi acestea erau caracterizate în măsură mai mare de dimensiunea culturală. Odată cu căderea zidului Berlinului şi stabilirea opţiunii de aderare la Uniunea Europeană, diplomaţia publică s-a revitalizat pentru a susţine această direcţie a politicii externe. Acest articol îşi propune să analizeze contribuţia radioului ca instrument al eforturilor de diplomaţie publică românească, întreprinse în ajunul aderării la Uniunea Europeană.

Conceptul de diplomaţie publică

În dicţionarul Palgrave al diplomaţiei, termenul de diplomaţie publică desemnează „propaganda condusă de diplomaţi”¹, propaganda fiind demersul de comunicare ce are în vedere schimbarea opiniei publice². Definiţia de dicţionar se apropie de conceptualizarea iniţială. Atunci când a patentat termenul în 1965, Edmund Gullion, decanul Fletcher School of Law and Diplomacy, se referea la acea activitate care „se ocupă de influenţarea atitudinilor publicului asupra formării şi execuţiei deciziilor de politică externă” prin „cultivarea de către guverne a opiniei publice din alte ţări, interacţiunea dintre grupuri şi interese [...], circulaţia transnaţională a informaţiei şi a ideilor”³.

Recent, Nicholas Cull a impulsionat teoretizarea domeniului, oferind o definiţie bazată pe cinci paliere de activităţi pe care instituţiile publice le pot derula în vederea generării unui contact direct cu publicuri străine. Evident, acestea sunt practici vechi, însă cumulate ele pot oferi dimensiunea spectrului diplomaţiei publice a unui stat. Cele cinci paliere sunt:
1. Ascultare – „colectarea şi confruntarea informaţiilor despre publicurile străine şi opiniile lor”⁴;
2. Advocacy – „utilizarea unei activităţi de comunicare internaţională pentru a promova activ o politică anume sau interesul general” al unui stat în faţa opiniei publice externe⁵;
3. Diplomaţia culturală (deşi unii specialişti o consideră o practică separată)- „promovarea resurselor şi reuşitelor culturale ale unui actor în străinătate şi facilitarea schimburilor culturale internaţionale”⁶;
4. Schimburile mutuale – „trimiterea propriilor cetăţeni în străinătate şi acceptarea reciprocă a cetăţenilor străini pentru o perioadă de studiu sau aculturaţie”⁷;
5. Transmisii internaţionale (radio, televiziune, internet) – utilizarea tehnologiei „pentru a ajunge la publicurile străine”⁸.

Atât preşedinţia, cât şi guvernele României post-1989 (prin intermediul ministerelor avizate) au încercat să utilizeze una sau mai multe din activităţile identificate de Cull pentru a promova obiectivul strategic de integrare în UE. Prin intermediul discursurilor susţinute în faţa audienţelor străine, de exemplu, preşedinţii României au întreprins activităţi de advocacy. De cealaltă parte, Ministerul de Externe a dezvoltat o veridică reţea a diplomaţiei culturale, ce se concentrează pe cooperarea culturală, educaţie şi identificarea de parteneri culturali.

Categoria transmisiilor internaţionale, însă, nu a fost condusă propriu-zis de o agenţie guvernamentală după democratizarea României, ci de Societatea Română de Radiodifuziune- cunoscută de fapt sub numele de Radio România. De fapt, Cull recomandă ca în cazul schimburilor mutuale şi transmisiilor internaţionale să se perceapă o oarecare distanţă faţă de guvern, pentru ca mesajele şi ideile să fie realizate într-un cadru ce le poate permite să fie mai uşor de asimilat de către publicurile străine⁹. Radio România, deşi finanţat din bani publici, menţine aparenţa unui brand independent, şi se poate bucura de asemenea de autoritatea unei instituţii cu istoric în spate.

Radioul – canal eficient al diplomaţiei publice româneşti

Spre deosebire de transmisiunile internaţionale realizate de marile puteri, majoritatea celor întreprinse de statele mici sunt în limible naţionale şi au ca public ţintă diaspora, din considerente financiare şi de resurse.

Cehia şi Polonia s-au evidenţiat ca fiind printre primile ţări din Europa Centrală şi de Est ce au realizat două programe radio de promovare a democraţiei în Cuba, respectiv Belarus. Deoarece limbile naţionale nu sunt de circulaţie internaţională, au fost nevoite să investească în traduceri (mai ales Cehia)¹⁰. România le-a preluat exemplul, Radio România Actualităţi difuzând iniţial în mai multe limbi: bulgară, greacă, maghiară, portugheză şi turcă. Prima emisiune în limba ucraineană a fost difuzată pe 25 septembrie 1994. În limba engleză primele emisiuni au fost lansate abia în anul 2000¹¹, după ce comunitatea europeană a manifestat un angajament politic mai puternic faţă de integrarea României¹². Printre primele activităţi de diplomaţie publică întreprinse de acest post de radio în perioada anilor 1990 se numără orgnizarea unui seminar internaţional „Limba Română- Mijloc de comunicare şi informare radiofonică” pentru toate posturile de radio ce transmiteau în limba română, pliante de promovare a grilei posturilor (pentru care a câştigat şi „Premiul Special pentru Promovarea Valorilor Româneşti” în 1994). Mai mult, statutul Societăţii de Radiodifuziune prevede de asemenea şi de realizarea de coproducţii cu partneri externi (cei francezi- RFI- au fost cei mai activi în perioada anilor 1990) şi organizarea de schimburi internaţionale¹³.

În perioada 2003-2004, postul de radio a adoptat un rol mai activ în reflectarea noilor nevoi generate de procesul aderării la Uniunea Europeană. Traducerile în bulgară, greacă, maghiară, portugheză şi turcă au fost oprite, locul acestora fiind preluat de engleză, franceză, germană, spaniolă, arabă, rusă, sârbă, ucraineană, italiană şi chineză. Primele traduceri ale emisiunilor Radio România Actualităţi vizau mai mult vecinătatea apropiată a României. Odată cu „încetarea Războiului Rece şi integrarea României şi altor ţări din spaţiul central şi est-european în structurile euro-atlantice”¹⁴ se impunea şi o reorganizare: erau identificate ca publicuri ţintă comunităţile ce aveau legături istorice cu România, cele considerate a fi influente în Uniune, dar şi două comunităţi îndepărtate (arabă şi chineză). În plus, radioul s-a erijat în mediul de comunicare ce transmite cel mai complex flux de informaţii cu privire la mesajele de diplomaţie publică românească în contextul integrării euro-atlantice.

Postul Radio România Internaţional este cel care beneficiază de traducerile în limbile de circulaţie internaţională, în cadrul programului „Punţi radiofonice”¹⁵, precum spaniolă, italiană, rusă, arabă, chineză. Programul conţine rubrici de promovare a identităţii naţionale ce fac trimiteri atât la mediul românesc de afaceri, cât şi turism, istorie etc. Activităţile sale au fost premiate de-a lungul anilor de Camera de Comerţ a Municipiului Bucureşti şi de Asociaţia Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România. Misiunea declarată a programului „Punţi radiofonice” este de a oferi „informaţii şi analize corecte, imparţiale, rapide, relevante, comprehensibile despre actualitata social- politică, diversitatea opiniilor din societatea românească, procesul de democratizare şi reformă, potenţialul economic, patrimoniul cultural şi atracţiile turistice ale României”¹⁶. Observăm cum obiectivul general declarat este pur informaţional, radioul neluând în consideraţie în mod evident şi posibilitatea de a schimba atitudinile publicului european faţă de candidatura României la Uniunea Europeană. Cu toate acestea, în anul 2004 paradigma a fost transferată asupra schimbării atitudinale, dintre cele mai relevante emisiuni ale postului de radio raportul de activitate fiind „România, spaţiu european”. Aceasta îşi propunea schimbarea mentalităţilor. Mai figurau în grila postului şi „Punctul pe i”- emisiune dedicată săptămânal unei teme de integrare şi rubricile „Focus” şi „O provocare pentru viitor” care se concentrau pe capitolele negociate în procesul de aderare.¹⁷ Astfel, postul de radio se axa şi pe activităţi de advocacy, susţinând cazul României de-a lungul procesului anevoios de aderare.

În afară de promovarea unei imagini democratice şi propice pentru investiţii, radio-ul este dedicat şi diplomaţiei culturale, o caracteristică esenţială a întregii Societăţi de Radiodifuziune. Justificarea acestei investiţii publice vine de asemenea în sprijinul diplomaţiei publice româneşti: se doreşte alinierea percepţiei asupra României cu realitatea, mai ales în contextul în care publicaţiile internaţionale „tratează evenimentele româneşti doar sporadic, adesea superficial”¹⁸. Odată cu reforma radioului, iniţierea dialogului pe două sensuri a devenit şi mai vizibilă, radioul organizând concursuri pentru ascultătorii străini ce aveau ca premii sejururi în România. Din 2000, preocupările administrative sunt redirecţionate mai ales spre integrarea în organismele de radio europene şi promovarea României mai ales prin intermediul culturii- a fost organizat concursul „George Enescu”, lansată emisiunea „Agenda culturală selectivă a săptămânii” şi rubrica „Arena culturală. Debuturi literare româneşti”¹⁹.

Radio-ul este canalul prin intermediul căruia sunt transmise cele mai complexe informaţii pentru promovarea României, restul palierelor de activtăţi preferând să se concentreze doar pe teme specifice după cum am observat. Au existat şi câteva campanii televizate, dar acesteau aveau un scop restrâns, şi anume promovarea turistică. „România, mereu surpinzătoare” este prima campanie turistică televizată, dar şi construită pe termen lung. Aceasta a fost produsă de agenţia de publicitate Ogilvy & Mather pentru aproximativ 1,7 de milioane de dolari (din fonduri europene)²⁰ şi ţintea spre audienţa europeană, cu vârste cuprinse între 20- 55 ani şi venit mediu²¹. Critciile aduse acestui proiect au fost că simbolistica utilizată nu era uşor de recunoscut pentru publicul străin, iar reclamele se construiau mai mult în jurul destinaţiilor turistice, şi nu a bunurilor culturale²². Reclamele au fost difuzate doar pentru scurta perioadă din iunie- august 2004, la o frecvenţă de o reclamă pe zipe următoarele canale internaţionale Euronews, Eurosport, BBC şi CNN²³. Această experienţă consolidează argumentul conform căruia radioul este un instrument mult mai eficient pentru statele mici, întrucât implică resurse minimale, dar pe de altă parte poate atinge cu uşurinţă un număr mai mare de publicuri.

Radio sau/şi Internet

În contextul digitalizării însă, întrebarea care se ridică este aceea a utilizării radioului pe aceeaşi scară la care fusese îndrăgit în perioada de dinaintea world wide web. Adaptabilitatea acestui mediu este remarcată de scriitorul John Naughton care notează cum radioul ajunge să se folosească de noile tehnologii pentru a supravieţui²⁴. Astfel, Radio România Internaţional s-a ajustat noilor tendinţe şi beneficiază mai nou de un website tradus în cele 10 limbi de transmisii (româna şi aromâna fiind excluse). Începând cu luna mai 2000, postul a devenit accesibil şi pe internet. În acelaşi scop, pentru a-şi extinde audienţa, Radio România Internaţional a încheiat un parteneriat internaţional cu World Radio Network la sfârşitul anului 2003 pentru a redifuza de două ori pe zi emisiuni în limible franceză, germană, engleză şi rusă. Printre cei mai importanţi clienţi ai WRN Broadcast se numără Vocea Rusiei şi Radio Vatican. Mai mult, în raportul de activitate pe 2006, SRR laudă acest mijloc de comunicare ca beneficiind de mai multă „accesibilitate, atractivitate şi credibilitate” faţă de suporturile media tradiţionale (ziare) sau noi (internet)²⁵. În plus, după schimbarea graficii siteului, numărul de vizitatori a crescut de la 800 la circa 2800 în 2006²⁶.

Pe lângă posibilitatea de a asculta programele fără a cumpăra un dispozitiv radio şi fără tradiţionalele întreurperi din cauza frecvenţelor, internetul oferă radioului şi oportunitatea de a iniţia un dialog pe două sensuri cu ascultătorii, folosindu-se atât de tehnologiile sociale (web 2.0), cât şi de metode tradiţionale de a colecta opinii de la ascultători, prin intermediul „Colţului Ascultătorilor”. Ce este foarte interesant este că abordarea programelor este diferită de la o limbă la alta- obiectiv exprimat şi în raportul de activitate pe anul 2004 (care identifica reforma RRI): de exemplu, postul italian nu beneficiază de acest colţ al ascultătorilor, unde sunt extrase din scrisori trimise de către audienţă. În schimb, postul italian se diferenţiază prin dimensiunea cooperării româno-italiene-mediteraneene. Spre deosebire de restul rubricilor, cea spaniolă adaugă si o rubrică de interviuri, si de asemenea una de învăţare a limbii române – care însă nu este populată cu nicio lecţie momentan. Diferenţa majoră însă între rubricile dedicate traducerilor constă în delimitarea spaţiului european de cel al zonei identificate ca fiind de interes pentru Societatea Română de Radiodifuziune. Astfel, conform Raportului de Activitate pe anul 2006, emisiunile în engleză, franceză, germană, italiană şi spaniolă au fost orientate preponderent spre dialogul intercultural în perspectiva integrării, pe când celelalte s-au axat pe dezvoltarea democraţiei²⁷. Radio România Internaţional se declară de asemenea interesat de experienţele ascultătorilor: la sondajele realizate în 2004, 17% dintre ascultători erau fideli (ascultând postul de peste 20 ani), iar 20% dintre respondenţi se declarau ascultători fideli (zilnic). Calificativele la adresa programelor erau „informative (73%) şi obiective (52%)”; de asemenea, majoritatea repsondenţilor erau mulţumiţi de interacţiunea cu postul de radio²⁸. Măsurarea audienţei lipseşte din raportul de activitate din anul 2005, iar în cel din anul 2006 nu mai este la fel de detaliată: „principalul mod de cercetare a audienţei la un post de radio internaţional de dimensiuni mici sau medii este prin intermediul mesajelor primite de la ascultători²⁹”. Cu toate acestea, acelaşi raport menţionează că un sondaj de opinie a fost efectuat, însă statisticile nu mai sunt făcute public.

Transmisiunile internaţionale ar fi trebuit să survină în continuarea acţiunilor de promovare a intereselor României. Din păcate, dacă obiectivul advocacyului consta mai degrabă în schimbarea atitudinilor faţă de România, atât la nivel politic, cât şi la nivel public, mass- media a avut ca principal obiectiv informarea, rareori preluând mesajele politice şi promovându-le în mod frecvent. De asemenea, eficienţa grilei de programe ar fi trebuit marcată printr-un sistem de măsurare unitar şi sustenabil pentru toate posturile traduse. În ciuda acestor neajunsuri, Radio România Internaţional rămâne totuşi un instrument eficient al transmisiunilor internaţionale: ajustarea programelor în funcţie de fiecare dintre publicurile identificate, distanţarea faţă de guvern şi mai ales capacitatea de a prelua o multitudine de mesaje complementare şi a le direcţiona către un public larg consituie avantaje demne de luat în considerare în continuare.

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ (SELECTIVĂ)
BERIDGE G. R., JAMES Alan, A Dictionary of Diplomacy, Wittshire, Palgrave, 2001
COSMA Smaranda Adina, NEGRUŞA Adina Letiţia, BOTA Marius, „Romania Branding Process as a Tourist Destination”, International Journal of Business Research, vol. 7, n° 5, 2007.
CULL Nicholas J., „Public Diplomacy: Taxonomies and Histories”, The Annals of the American Academy of Political and Social Science, New York, Sage, February 2008.
DIZARD Wilson Jr., Digital Diplomacy: U.S. Foreign Policy In The Information Age, U.S., CSIS Praeger, 2001.
KANEVA Nadia, POPESCU Delia, „National Identity lite: Nation- branding in post- communist Romania and Bulgaria”, International Journal of Cultural Studies, vol. 14 (2), New York, Sage, 2011.
NAUGHTON John, A Brief History of the Future from the Radio Days, London, Phoenix, 2000
POPESCU Ruxandra- Irina, CORBO, Răzvan Andrei, „A review of Strategic Options for Achieving a Country Brand for Romania”, Review of International Comparative Management, vol. 11, n° 5, December 2010.
SNOW Nancy, TAYLOR Phillip M., Routledge Handbook of Public Diplomacy, New York, Routledge, 2009.

NOTE

CORINA GĂZDOIU este absolventă a Masteratului Tehnici Diplomatice, în cadrul Facultății de Istorie, Universitatea din București. Interesată de diplomația publică, analiza discursului și marketing.

 sus