Antisemitism, rasism, xenofobie

Este toleranța învățată?
Evaluarea educației civice în România*
 

ALEXANDRU CLIMESCU
[University of Bucharest & INSHR-EW]

Abstract:
The present study evaluated the resources used for the teaching of civic education in the Romanian secondary educational system in relation to the prevention and fight against racism and xenophobia. The research was focused on two directions: the analysis of official textbooks and documents in the field of civic education and the study of teachers’ representations regarding racism, xenophobia and the role of civic education in combating these manifestations. The main findings suggest that policy documents formally pay attention to values as inter-ethnic tolerance, pluralism and solidarity, but do not provision the means necessary in transmitting these values to pupils. Furthermore, textbooks reflect xenophobia, anti-Semitism and racism as marginal issues which usually are not learned about during classes since they are included in the dispensable curricula.

Keywords: tolerance; racism; xenophobia; civics; textbooks; Romania

Résumé:
TLa présente étude évalue les ressources utilisées afin d’enseigner l’éducation civique en Roumanie dans l’enseignement secondaire concernant la prévention et le combat contre le racisme et la xénophobie. L’étude comprend d’un côté, une analyse des textes de livres et des documents officiels du champ de l’éducation civique, de l’autre, une analyse des représentations des enseignants concernant le racisme, la xénophobie et le rôle de l’éducation civique dans le combat de ces manifestations. Les principales conclusions suggèrent que dans les documents en question on s’intéresse aux valeurs comme la tolérance interethnique, le pluralisme et la solidarité sans fournir cependant les sens nécessaires pour transmettre ses valeurs aux élèves. Qui plus est, les textes de livres traitent de la xénophobie, de l’antisémitisme et du racisme comme des problèmes marginaux, dont on n’apprend pas toujours puisqu’ils sont inclus dans le programme d’enseignement facultatif.

Mots-clés: tolérance; racisme;xénophobie; instruction civique; manuels; Roumanie

Introducere

Studiul de faţă a evaluat resursele utilizate în predarea educaţiei civice la ciclul gimnazial şi liceal din punctul de vedere al adecvării acestora în raport cu prevenirea şi combaterea rasismului, xenofobiei şi promovarea toleranţei. Totodată, studiul a luat în considerare şi reprezentările profesorilor privind predarea educaţiei civice, atitudinea şi măsurile luate de aceştia in situaţiile in care s-au confruntat cu exprimarea unor convingeri xenofobe sau rasiste, precum şi poziţiile formulate în legătură cu resursele de învăţare existente.

Datele utilizate în cadrul acestei lucrăriprovin din două studii anterioare privind implicarea civică a tinerilor şi predarea educaţiei civice în România, publicate de Fundaţia Soros în anul 2010 şi 2011 şi propriile analize ce au luat în considerare documentele oficiale ce reglementează statutul disciplinelor destinate consolidării culturii civice a elevilor, manualele utilizate în ciclul gimnazial la clasa a VII-a şi a VIII-a, precum şi examinarea unor chestionare aplicate unui număr de 126 de profesori de liceu din 18 judeţe ale ţării.

În primă fazăse impun câteva precizări privindnivelul de toleranţă a elevilor români, stabilit în funcţie de grupurile pe care aceştia nu i-ar dori ca vecini. Conform unei cercetări realizate pe un eşantionde5861 de elevi din clasele 8-12, provenind din 86 de şcoli¹, 75% din elevi au afirmat că nu i-ar dori ca vecini pe homosexuali, 66% persoane bolnave de SIDA, 68% persoane de etnie romă, 42% musulmani, 35% maghiari, 34% evrei, 20 % alte religii. Un studiu publicat de Agenţia Naţională pentru Tineret şi Sport în decembrie 2012² oferă de asemenea cifre îngrijorătoare. Sondajul de opinie, reprezentativ pentru grupa de vârstă de 18-35 de ani, ne arată că 31% dintre respondenţi consideră relaţiile dintre români şi romi conflictuale, în timp ce 32% consideră că aceste relaţii sunt de ignorare reciprocă. În cazul relaţiilor dintre români şi maghiarii din România, 22% le percep ca fiind conflictuale, în timp ce 29% consideră că acestea sunt de ignorare reciprocă. Această cercetare evidenţiază de asemenea că homosexualii sunt consideraţi indezirabili în foarte mare măsură de către 32% din respondenţi şi în mare măsură de către 13% din aceştia. 23 % şi respectiv 15% dintre respondenţi resping ideea de a avea pe romi drept vecini în foarte mare şi mare măsură, in timp ce maghiarii sunt considerati indezirabili în foarte mare măsură de 15% dintre respondenţi şi în mare măsură de 10% dintre aceştia.

Educaţia civică la nivelul învăţământului gimnazial

Politica oficială a Minsterului Educaţiei Naţionale în materie de educaţie civică se reflectăîn câteva documente prin care se orientează activitatea de predare a disciplinei intitulate Cultură Civică: planul cadru de învăţământ, programa şcolară, catalogul manualelor aprobate pentru învăţământul preuniversitar şi standardele de evaluare.

Planul cadru de învăţământ pentru clasele a VII-a şi a VIII-a³ prevede minim o oră şi maxim două ore pe săptămână la disciplina „Cultură civică”, în realitate, la clasele menţionate optându-se pentru numărul minim de ore. Programa şcolară de cultură civică pentru clasa a VII-a⁴ prevede ca obiectiv cadru cunoaşterea valorilor fundamentale ale democraţiei, a practicilor democratice şi a drepturilor omului şi totodată dezvoltarea capacităţilor de a dialoga şi coopera în condiţiile acceptării pluralismului şi valorizării pozitive a diferenţelor. Accentul este însă pus pe caracterul expozitiv şi transmiterea unor cunoştinţe teoretice. La capitolul „cunoaşterea valorilor fundamentale ale democraţiei, practicilor democratice şi drepturilor omului”, obiectivul de referinţă este „identificarea valorilor, principiilor şi conceptelor democratice, identificarea şi explicarea unor valori şi principii constituţionale, singura competenţă atitudinală menţionată fiind „iniţiativa de a rezolva unele probleme ale grupurilor din care fac parte”. Nici pentru obiectivul cadru referitor la dialog, cooperare şi acceptarea pluralismului şi valorizării pozitive a diferenţelor programa nu iese din matricea expozitivă. Astfel, obiectivul de referinţă enunţat de documentul în cauză se referă la „capacitatea de a organiza într-un discurs scris sau oral informaţii extrase din mass-media”.

Obiectivul cadru referitor la manifestarea unor atitudini pozitive faţă de sine şi de ceilalţi are un corespondent în obiectivul specific, de altfel formulat în termeni foarte generali, de a manifesta respect şi bună-cuviinţă în relaţiile cu ceilalţi. Un element de interes în legătură cu acest aspect este menţionarea obiectivului specific 4. 2 – „recunoaşterea asemănărilor şi diferenţelor dintre oameni, identificarea conflictelor valorice din societate şi modalităţile de soluţionare a acestora”. Trebuie menţionat însă că acest obiectiv este un element al curriculumului extins. Astfel, îndeplinirea sa este facultativă şi dependentă de efectuarea numărului maxim de ore, alocat prin planul cadru de învăţământ. Or in condiţiile in care practica generalizată este de a aloca numărul minim de ore disciplinei Cultură Civică, posibilitatea ca acest obiectiv să fie abordat de profesori la clasă este minimă.

Aceeaşi situaţie este prezentă şi în programa şcolară pentru clasa a VIII-a. Definirea valorilor, principiilor şi conceptelor democratice este un element al curriculumului de bază, în timp ce exersarea practicilor democratice în rezolvarea unor probleme este parte a curriculumului extins. În aceeaşicategorie a curriculumului extins este menţionată şi recunoaşterea diferenţelor şi asemănărilor dintre oameni, identificarea conflictelor valorice din societate şi modalităţile de soluţionare constructivă a acestora. În programele şcolare aprobate pentru ambele clase, construirea unor strategii pentru rezolvarea unor probleme civice, discutarea unor cazuri reale sau imaginare de conflicte valorice şi formularea unor soluţii pentru depăşirea acestor conflicte sunt menţionate ca activităţi de învăţare în cadrul aceluiaşi curriculum extins.

Referindu-ne la conţinutul lecţiilor pe care programa şcolară îl propune, xenofobia şi şonivismul sunt incluse, alături de demagogie, ca sub-teme în ultimul capitol, intitulat „Patriotismul”. Însă şi acestea fac parte din curriculumul extins, alături de activităţi relevante în ceea ce priveştecombaterea fenomenului xenofob: discutarea unor prejudecăţi şi stereotipuri referitoare la noi şi la ceilalţi, imaginea străinului, strategia ţapului ispăşitor. Egalitatea, diferenţa şi competiţia într-o societate democratică, diferenţele ce ţin de structura şi tradiţiile comunităţii şi implicaţiile acestora pentru conceperea şi înfăptuirea dreptăţii, prejudecăţile şi stereotipurile în mass-media şi opinia publică sunt teme care se regăsesc în aceeaşi situaţie, a curriculumului extins. Abordarea unor valori civice precum solidaritatea, toleranţa şi respectul se regăseşte însă în curriculumul nucleu pentru clasa a VII-a la capitolul I, intitulat „Viaţa în societate”.

În conformitate cu percepţiile profesorilor, inspectorii şcolari semnalează manualul ca fiind o resursă principală şi, în multe cazuri, unică de informare pentru elevi. Lecţiile de cultură civică includ de obicei evaluarea conţinutului predat în lecţia anterioară, predarea unui conţinut nou şi, în unele cazuri rezolvarea exerciţiilor propuse de manual. Mai mult, reproducerea de către profesor a manualului reprezintă regula de bază a desfăşurării lecţiilor de cultură civică. ⁵

Catalogul manualelor şcolare valabile în învăţământul preuniversitar⁶, aprobat de Ministerul Educaţiei pentru ultimii ani şcolari, prevede câte trei manuale de cultură civică la clasa a VII-a şi a VIII-a pentru învăţământul în limba română. Aceleşi manuale, într-o versiune tradusă, sunt aprobate pentru învăţământul în limba maternă germană şi maghiară. Modul în care acestea abordează teme legate de identitate şi diferenţă, prejudecăţi, conflicte, toleranţă, relaţiile dintre majoritate şi minoritate, discriminare, rasism, xenofobie, democraţie şi cetăţenie este reprezentativ pentru finalitatea studiului nostru. Astfel, analiza noastră s-a concentrat pe atitudinile şi valorile civice evidenţiate in conţinutul manualelor, criteriile utilizate în ilustrarea diferenţelor dintre indivizi, valorile prin intermediul cărorademocraţia este reprezentată, tipul de conflicte exemplificate şi legătura dintre conduitele anticivice discutate şi istoria naţională.

În ceea ce priveşte detalierea noţiunilor de identitate şi diferenţă, principala caracteristică a manualelor de „Cultură Civică” constă în existenţa unui decalaj între intenţia autorilor şi finalitatea practică a lecţiilor detaliate. Conţinutul acestoranu oferă posibilitatea unei înţelegeri a conceptelor în profunzime. Astfel,explicaţiile oferite de autor au un grad ridicat de abstractizare, în timp ceexemplele menite să contribuie la înţelegerea noţiunilor în cauză simplifică realitatea şi nu au potenţialul de a-i angaja cognitiv şi afectiv pe elevi.

Diferenţele şi identitatea, aşa cum se prezintă acestea la nivel individual, sunt tratatate fie ca statusuri atribuite (gen, religie, caracteristici de ordin anatomo-morfologic), fie în calitate de constructe sociale şi culturale dobândite (obiceiuri, preferinţe valorice, moduri de gândire). Manualul editurii Univers⁷ invită la reflecţie pe baza acestor diferenţe,accentuând asupra principiului nediscriminării. Aşa cum am subliniat mai sus, demersul autorilor este lipsit de finalitate întrucât, pentru a seexemplifica diferenţele existente între indivizi, elevilor li se cere să se pronunţe asupra deosebirilor dintre ei şi colegi, familie şi prieteni, evitându-se astfel discutarea unor aspecte controversate legate de valorizarea negativăa diferenţelor. Mai mult, se omite punerea în relaţie a diversităţii cu respectul pentru celălaltsau cu valorizarea morală a demnităţii alterului, iar noţiunea de drept al individului de a fi diferit şi respectatca atare, nu este prezentă. Deşi manualul editurii Humanitas⁸ îşi propune să exemplifice consecinţele negative pe care le poate avea intoleranţa faţă de cei diferiţi, situaţia la care face referire, respectiv raporturile dintre sclavi şi stăpânii lor în antichitate, este lipsită de relevanţă pentru situaţia curentă şi contribuie la crearea unei imagini conform căreia valorizarea negativă a diferenţelor este specifică unor epoci istorice îndepărtate.

Diferenţele şi identitatea la nivel de grupuri naţionale sunt de asemenea tratate superficial de către manualul Editurii Allcare include un capitol referitor la naţiune şi câteva exerciţii potenţial relevante. Unul dintre acestea specifică faptul că diferenţele dintre persoane decurg din apartenenţa acestora la grupuri naţionale şi sunt de ordin cultural. Însă aplicaţia propriu zisă este mai degrabă etnocentristă, constând în discutarea cu colegul de bancă despre trăsăturile specifice românilor, descrierea portului popular românesc şi compararea acestuia cu vestimentaţia de astăzi a adolescenţilor.

În legătură cu modul în care manualele abordează problema prejudecăţilor, se constată accentul pus pe diferenţele de gen în exemplificareaacestora: bărbaţii sunt mai buni în politică decât femeile, femeile îngrijesc mai bine bolnavii, copiii sunt mai inventivi decât adulţii⁹. Manualul editurii Univers este de asemenea reducţionist în ilustrarea prejudecăţilor, concentrându-se exclusiv asupra unor stereotipii de gen: femeile se autorealizează în cadrul familiei, în timp ce, pentru bărbaţi, cariera este mai importantă. În acest context, apelul la solidaritate devine desuet şi neadecvat pentru un elev de 13-14 ani: „şi totuşi, băieţii şi fetele pot fi prieteni”¹⁰.

Prejudecăţile referitoare la alte grupri naţionale sunt de asemenea prezentate în termeni irelevanţi, lipsind resursa valoroasă pentru problematizare: englezii flegmatici, americanii pragmatici, italienii consumatori de spaghete, românii poeţi, germanii disciplinaţi, evitându-se concentrarea pe stereotipuri cu posibilitate reală de prejudiciere pentru grupul de referinţă¹¹. Conexiunea existentă între stereotipuri, prejudecăţişi discriminare este abordată doar de manualul editurii All în cadrul capitolului ce tratează mass-media, recurgându-se la un exemplu legat de istoria segregării sociale în SUA şi drepturile afro-americanilor¹².

Deşi abordează tema conflictelor existente în societate, manualele se deosebesc prin maniera în care situaţiile de conflict sunt valorizate,cât şiprin observaţiile legate de nivelul social la care conflictele sunt plasate: între grupuri, între indivizi, între indivizi şi stat. Manualul editurii Allnu recurge la o exemplificare a conflictelor şi le atribuie o conotaţie pozitivă. Astfel, se precizează că situaţiile de conflict sunt preferabile apatiei şiindiferenţei, acestea din urmă fiind sterile şi dăunătoare¹³. Conflictele sunt prezentate astfel ca un element de diversitate cu potenţial social animator. Exemplificările contribuie de asemenea la simplificarea realităţii. Cele mai des invocate conflicte sunt prezentate într-o manieră generalizatoare: violenţa fizică, furtul sau jignirile. Deşi conflictul fizic pe terenul de sport sau afirmaţiile jignitoare sunt fenomene frecvente în şcoli, concentrarea exclusivă a manualelor pe acest tip de situaţii este redundantă, cu atât mai mult cu cât principiul nonviolenţei şi bunele maniere sunt deja învăţate în familie sau în clasele mai mici.

Mai mult, manualele evită să sublinieze legătura dintre conflicte şiaspecte privind realitatea imediată, contextul social actual sauspecificulsocietăţiiromâneşti. Deşi este exprimată ideea conform căreia diferenţele dintre oameni reprezintă o sursă a conflictelor, cerinţele exerciţiilor se limitează la exemplificarea unor situaţii plasate la distanţe geografice considerabile faţă de România, evitându-se astfel discutarea unor cazuridin istoria naţională. În acelaşi timp, exerciţiile privind învăţarea toleranţei ca o condiţie aprevenirii conflictelor iau în discuţie relaţiile dintre elevişipersoane cu care aceştia dezvoltă deja relaţii afective(colegii, prietenii sau membrii familiei).

Referindu-ne la teme precum toleranţa şi acceptarea diversităţii, sesizăm cămanualele enumerăun evantai complet alvirtuţilor civice, care include acceptarea şi tolerarea diversităţii de opinie şi credinţe, solidaritatea, consimţirea compromisului, respectul faţă de sine şiceilalţi. Însă o abordare echilibrată a acestui set de valori ar presupune focalizarea atenţiei atât asupra dimensiunii sale verticale (atitudinile indivizilor faţă de structurile de autoritate care asigură ordinea socială, sistemul politic, instituţiile statului) cât şi a dimensiunii sale orizontale (atitudinile indivizilor faţă de ceilalţi cetăţeni). Prezentarea relaţiei dintre cele două dimensiuni ar reprezenta un tip ideal de funcţionare al acestui ansamblu de virtuţi civice.  Manualul editurii Humanitaspune un accent sporit pe valorile civice menite să ghideze comportamentul individual faţă de instituţiile politice, în detrimentul unei valorizări a atitudinilor manifestate faţă de cetăţeni. Acelaşi manual menţionează relaţiile pozitive ce trebuie dezvoltate între indivizi, precum cele de colaborare, solidaritate, respect, afecţiunesau ajutor, fără a detaliaconceptul de toleranţă care este menţionatca termen cheie. De asemenea, toleranţa este abordată unilateral, dintr-o perspectivă de gen, astfel încât concluzia care se desprinde din conţinutul manualului este că a fi tolerant înseamnă a accepta egalitatea de gen. ¹⁴ Totodată, manualul editurii All include anumite detalii ce stimulează dezvoltarea unor atitudini intolerante, sugerând, în termeni mai degrabă populişti, că anumite minorităţi etnicese comportă, în raport cu statul, ca nişte duşmani „dinăuntru”. Astfel, se precizează că există forţe – pe care autorii nu le identifică textual – care încearcă transferarea puterii politice dinspre statul naţional spre minorităţile naţionale¹⁵.

Problema raporturilor dintre minorităţi şi majoritate reprezintă de altfel un punct vulnerabil în toate manualele de Cultură Civică. În cadrul lecţiei privind teoriile despre stat¹⁶, manualul editurii Humanitas menţionează ca subtemă problema guvernării în numele majorităţii, prin respectarea drepturilor minorităţilor etnice, profesionale, religioase sau sexuale, fără a fi detaliatecriteriile în funcţie de care aceste minorităţi se definesc. Unul dintre exerciţii propuneexemplificarea situaţiilor de respectare a drepturilor minorităţilor din România şiformulează o cerinţă cu grad de dificultate ridicat, prin care secere elevilor să identifice situaţii în care minorităţile etnice şi-au exprimat nemulţumirea faţă de felul în care sunt tratate.

Aceeaşi lipsă de claritate în definirea minorităţilor este specifică şi manualului publicat de editura Univers, explicaţiile oferite de acesta limitându-se la precizarea conform căreia o minoritate este o „comunitate cu caracteristici comune”, deosebită de grupul dominant. Exemplificarea se face în cadrul unui exerciţiu prin invocarea unui grup etnic nereprezentativ şi care oferă posibilitatea de a evita discutarea unor probleme controversate despre integrare şi intoleranţă interetnică: aromânii¹⁷.

Discriminarea este menţionată doar ca o conduită inacceptabilă întreprinsă de presăşi partidele politice, alături de ura naţională, rasială sau de clasă, religioasă, fără a se detaliaaceste concepte¹⁸. Rasismul, sexismul, naţionalismulşovin, antisemitismul şi xenofobia sunt menţionate ca forme de nerespectare a diferenţelor şi intoleranţei, însă niciunul dintre aceste fenomene nu este definit în funcţie de elementele specifice şi nici nu este exemplificat. ¹⁹ În acelaşi manualse distingeobservaţia autorilor conform căreia,deşi în societăţile democratice discriminarea pe criterii de rasă, apartenenţă etnică sau religioasă este interzisă de lege, practica socială cunoaşte discriminare realizată de către instituţii, companii, şcoli, spitale, organizaţii guvernamentale sau indivizi, fără a se ilustra astfel de situaţii

Analiza a evidenţiat de asemenea existenţa unor confuzii între definirea conceptelor şi poziţia exprimată de autori. Astfel, deşi autorii manualului de clasa a VII-a publicat de editura Alldefinesc în termeni clari rasismul, aceştia exprimă o poziţie rasistă prin observaţiile conform căroraeducaţia civică are ca scop egalitatea raselor. ²⁰ În ceea ce priveşte exemplificarea manifestărilor rasiste sau xenofobe, se constată aceeaşi strategie de a se evita referirile la contextul românesc şi de a externaliza cazurile de discriminare. Regimul de apartheid din Africa de Sud, conflictul inter-etnic din Kosovo sau istoria sclaviei practicate în Statele Unite sunt subiectele cel mai frecvent abordate, în detrimentul unor capitole din istoria României.

Abordarea manifestărilor xenofobe este de asemenea limitată, realizându-se în afara contextului care determină manifestarea acesteia. Manualul editurii Humanitas inserează conceptul de xenofobie în cadrul unei singure fraze, iar exerciţiul pe care îl propune pentru a explica acest concept este invitaţia la consultarea dicţionarului şi descrierea unor consecinţe negative. Abordarea utilitaristă a xenofobiei care se propune în acest caz limitează discuţia şi nu o conectează la valori şi atitudini civice cu care această manifestare de intoleranţă intră în conflict.

Deşi manualele de Cultură Civică aprobate pentru clasa a VIII-a tratează probleme precum xenofobia, naţionalismul şovin sau rasismul în cadrul ultimei lecţii, dedicate patriotismului, caracterul facultativ al acestui conţinut, prin includerea sa în curriculumul extins, limitează impactul pe care această lecţie l-ar putea avea.

În cadrul capitolului despre patriotism, subtema privind lipsa unei atitudini patriotice face referire la demagogie, alături de şovinismşi xenofobie. Două casete de textenunţădefiniţia termenilor şovinismşi xenofobie, însă nu se specifică valorile civice care sunt încălcate atunci când se susţine că „românii sunt mai buni decât străinii sau alte etnii²¹”. De asemenea,se constată absenţa unorexerciţii legate de manifestările şoviniste sau xenofobe, preferându-se spre exemplu adresarea întrebării: „Credeţi că un elev care are nota 6 la o disciplină este mai puţin patriot decât un elev care are nota 8?²²”.

Lecţia despre identitate conţineşi de această dată elemente cu specific etnocentrist. Exerciţiile se concentrează asupra descrierii elementelor identităţiinaţionale²³ iar conflictele care îşi pot avea sursă in coexistenţa unor multiple identităţi la nivelul statului nu sunt discutate.

În manualul editurii Sigma²⁴, capitolul despre democraţie se rezumă la două pagini, prezentate sub forma unei introduceri. Toleranţa nu este inclusă printre valorile democratice fundamentale iar pluralismului, menţionat ca principiu democratic fundamental, nu i se atribuie explicaţii. Cu toate acestea, conţinutul manualului se distinge în mod clar de celelalte texte discutate prin modul în care este dezvoltat capitolul referitor la patriotism: se pune accent pe identitatea de grup, menţionându-se normele şi valorile culturalepe care le deprinde individul ca elemente identitare; printre tipurile de comunităţi sunt enunţate cele etnice şi religioase;conceptul de identitate multiplă este explicat şi se detaliază modul in care pluralismul democratic recunoaşteşi acceptă drepturi şidiferenţe rezultate din manifestarea unor identităţi multiple. Exerciţiile fac referire la grupurile etnice care trăiesc in România, cerându-se elevilor să realizeze un proiect pe tema tradiţiilor etniei căreia aceştiaaparţinşi oferind ocazia ca rezultatele activităţii să fie diseminate în clasă. În mod evident, succesul unui astfel de exerciţiu depinde şi de existenţa unei diversităţi etnice in cadrul aceleiaşi clase.

Acelaşi manual oferă cele mai extinse informaţii despre prejudecăţi, xenofobie, şovinismşi descrie consecinţelenaţionalismului prin referiri la segregaţie, ghetouri, lagăre de concentrare, genocid. Se exemplifică modul în care anumite prejudecăţi au avut ca rezultat persecutarea unor minorităţi etnice şi religioase. Exerciţiile propuse sunt echilibrate din punct de vedere al raportării lor la prezent şi trecut. Identificarea xenofobiei în mass-media şi a mijloacelor de combatere a acesteia reprezintă o aplicaţie care îi angajează pe elevi în reflecţia asupra unor manifestări anticivice adaptate specificului naţional şi momentului prezent. Dedicarea unui studiu de caz Annei Frank şicerinţele referitoare la formularea unor opinii legate de prevenirea unor atitudini antisemite sau xenofobe constituie de asemenea resurse relevante pentru combaterea intoleranţeifaţă de alter.

În schimb, manualul editurii Corint²⁵ enumeră rasismul, şovinismul, xenofobia şi antisemitismul ca rezultate ale etnocentrismului, fără a le defini. Xenofobia este externalizată, preferându-se invocarea unor exemple din Germania, Austria, Franţa, Italia, Belgia sau Spania.  În schimb, demagogia este prezentată ca fiind specifică României. Relevanţa unui exerciţiu care face referire la identificarea unor calităţi la rude şi prieteni de naţionalităţi diferite este de asemenea afectată de existenţa unor relaţii afective între elevi şiaceştia, ceea ce împiedică discutarea unor situaţii cu adevărat problematice privind toleranţafaţă de persoanele de altă naţionalitate.

Modul în care este abordată tema cetăţeniei şi a democraţiei manifestă aceeaşi lipsă a particularizării şi externalizarea exemplelor care ar putea ajuta la o mai bună înţelegere a cetăţeniei active. Manualul editurii All prezintă un model de cetăţean virtuos, descrie şi explică atitudinile civice, însă propune exerciţii care fac în continuare referire la situaţii externe, indepărtate cronologic şi geografic, fără o miza personală pentru elevi. Manualul editurii Humanitas nu oferă în mod clar elemente care să ne arate care ar trebui să fie comportamentul unui bun cetăţean. De asemenea, modul de definire al democraţiei se concentrează într-o proporţie covârşitoare asupra unor aranjamente instituţionale care oferă cetăţeanului drepturi, omiţându-se menţionarea pluralismului ca principiu de bază al democraţiei²⁶. Consecinţa acestei abordări este reprezentată de portretizarea cetăţeanului ca un simplu consumator sau beneficiar al ofertei instituţionale a statului şi accentuarea dimensiunii pasive a cetăţeniei.

Conţinutul manualelor referitor lamajoritate şi minoritate defineşte la nivel teoretic noţiunea de minoritate şi face referire la regimul de apartheid din Africa de Sud, oprimarea polupaţiei afro-americane din SUA sau conflictul din Kosovo. De asemenea, acesta se raportează la existenţa formală a unor reguli menite să asigure protecţiaminorităţilor, însă exerciţiile dedicate conflictelor dintre majoritate şi minoritate fac referire la probleme precum tensiunile dintre elevi şi diriginte privind organizarea banchetului sau decizia tatălui de a urmări emisiunea lui preferată, în opoziţie cu preferinţele restului familiei. Mai mult, conform menţiunilor autorilor, criteriile în funcţie de care se manifestă atitudini nediscriminatorii se limitează la locul naşterii (rural/urban), avere sau gen.

Educaţia civică la nivelul învăţământului liceal

La nivel liceal, educaţia civică ca disciplină de sine stătătoare are un caracter opţional. Responsabilitatea stimulării deprinderilor civice este atribuită în principal profesorilor de istorie, filosofie sau sociologie. Programa şcolară aprobată pentru disciplina istorie prevede în mod explicit obiective cu finalitate civică directă precum rezolvarea noviolonetă a conflictelor, relaţionarea pozitivă cu ceilalţi, respectarea drepturilor omului şi asumarea toleranţei, etnice, religioase şi culturale. Profesorii sunt conştienţi de acest aspect, 77% dintre cei chestionaţi susţinând în foarte mare măsură ideea că disciplinele istorice ar trebui să îndeplinească funcţia de cultivare a unor valori civice. Cu toate acestea, un inspector şcolar afirmă:

„S-a fãcut foarte puţin pentru formarea pe competenţe. Profesorul de istorie a rãmas tributar vechii concepţii pozitiviste, potrivit cãreia eu vin, mã sui pe un piedestal (dacã este aşa ceva, este superb), aşa cum e în vechile licee sau şcoli, ţin un discurs magistral, iar elevul doarme, îşi mai ia notiţe şi întreabã când a rãmas în urmã²⁷”.

Se remarcă de asemenea existenţa posibilităţii elevilor pentru a opta pentru discipline precum educaţie interculturală, educaţie pentru democraţie, drepturile omului, istoria minorităţilor naţionale. Acestea sunt de regulă predate de către profesorii de istorie sau de ştiinţe socio-umane. Cu toate acestea, includerea istoriei regimului comunist în programa de bacalaureat ii determină pe majoritatea elevilor să aleagă „Istoria comunismului” ca disciplină opţională.

Programa şcolară pentru liceu la disciplina „Educaţie civică”²⁸ se distinge de cele aprobate pentru învăţământul gimnazial printr-un accent mai mare pus pe competenţele atitudinale, strategiile de soluţionare a problemelor controversate şi de schimbare a status-quo-ului. Toleranţa este specificată ca valoare a soocietăţii democratice. Programa aprobată pentru disciplina „Educaţie interculturală” este însă de departe cea mai relevantă pentru studiul de faţă. Un capitol întreg este alocat diversităţii, toleranţei, discriminării, xenofobiei, rasismului, antisemitismului, segregaţiei sociale, managementului conflictelor şi coeziunii sociale.

Aproximativ jumătate din competenţele specifice urmărite în cadrul programei se referă la

„Manifestarea unei atitudini pozitive faţă de identitatea culturală a persoanelor care aparţin unor culturi diferite,participarea la luarea deciziilor în şcoală, familie şi în grupul de prieteni, prin luarea în considerare a unor perspective diferite, analizarea unor modalităţi de raportare, individuală şi instituţională, la diversitate, cooperarea cu ceilalţi pentru analizarea unor modalităţi de combatere a atitudinilor intolerante din şcoală, familie şi din grupul de prieteni, proiectarea unui comportament care încurajează interculturalitatea şi participarea socială, aplicarea unor strategii pentru rezolvarea non-violentă a conflictelor²⁹. ”

Cu toate acestea, raportat la un număr de 59 de licee ai căror profesori au fost chestionaţi, în doar 25 % dintre acestea se studiază educaţia civică. Cifrele sunt mai scăzute pentru toate celelalte discipline:10% educaţie pentru democraţie şi istoria minorităţilor naţionale, 7% drepturile omului şi 5% educaţie interculturală. În majoritatea cazurilor, oferta de discipline opţionale puse la dispoziţia elevilor este decisă în urma consultări cu aceştia şi cu părinţii.

Se poate constata o dorinţă a profesorilor de liceu ca educaţia civică să fie predată ca o disciplină obligatorie, de sine stătătoare. 73% dintre respondenţi şi-au declarat acordul total faţă de această idee iar 14% sunt parţial de acord. În ceea ce priveşte incidenţa unor comportamente intolerante, 20 % (12) din liceele reprezentate de respondenţi s-au confruntat cu fenomenul rasist în rândul elevilor, în timp ce afirmaţii xenofobe au avut incidenţă în 28% (16) dintre acestea. Deşi cifrele pot părea lispsite de importanţă, trebuie subliniat că acestea se referă la situaţii în care atitudinile respective s-au exprimat în prezenţa profesorilor. Ţintele afirmaţiilor xenofobe sunt în majoritate covârşitoare romii, cu o proporţie de 88%, urmaţi de maghiari – 27%, şi evrei – 11%. Trebuie menţionat că au existat unele situaţii în care ostilitatea faţă de cele trei categorii etnice menţionate anterior s-a manifestat simultan.

Observaţiile privind modul în care au reacţionat cadrele didactice sunt relevante pentru a cunoaşte metodele prin care se încearcă corectarea incidentelor xenofobe. Deşi cadrele didactice chestionate sunt specializate în istorie, în majoritatea covârşitoare a cazurilor nu s-a recurs la explicaţii sau argumente specifice metodei istorice, ci s-au invocat argumente de natură etică şi s-a făcut referire la valorile civice incălcate. Într-o singură situaţie profesorul a considerat oportună organizarea unei activităţi extracurriculare în care elevii au dobândit informaţii despre o sărbătoare tradiţională maghiară. Se observă totodată din explicaţiile oferite de respondenţi că episoadele xenofobe nu sunt trecute cu vederea, ci devin un caz important, la care întreaga clasă participă. Totodată s-a remarcat că metodele utilizate în soluţionarea acestor situaţii nu sunt niciodată individuale şi nu implică extenalizarea problemei in afara clasei. Conducerea liceului, consiliul elevilor, consilierul şcolar, dirigintele sau părinţii nu sunt menţionaţi ca actori în metodele de contracarare a acestor comportamente.

O altă observaţie importantă este legată de faptul că pe lângă liceele in care au vut loc acest tip de incidente se desfăşoară o serie de actvităţi extracurriculare: existenţa unui grup responsabil de publicarea revistei, a unui grup implicat în activităţi voluntare de ajutare a comunităţii, un club/cerc dedicat unor discipline de învăţământ, o echipă sportivă. Astfel nu se poate identifica o legătură între absenţa unor activităţi extracurriculare cu potenţial de consolidare a valorilor civice şi atitudinile xenofobe.

Conform datelor colectate, profesorii de istorie consideră în proporţie de 50% sau că orice măsură enunţată (educaţia civică ca disciplină obligatorie, revizuirea curriculumului naţional, sprijin administrativ, număr mare de discipline pus la dispoziţia elevilor, acces la materiale şi servicii online, conferinţe şi cursuri pentru profesori) e utilă în combaterea rasismului şi xenofobiei. Cu toate acestea, introducerea disciplinei obligatorii „Educaţie civică” în licee, sprijinul sporit din partea părinţilor şi existenţa unor materiale didactice actualizate întrunesc suportul a peste două treimi. În schimb, doar 53% dintre ei consideră că un număr mai mare de discipline opţionale puse la dispoziţia elevilor ar fi util în contracararea manifestărilor anticivice.

Concluzii

Xenofobia, rasismul sau şovinismul sunt teme de conţinut considerate secundare şi incluse in curriculumul extins, ceea ce reduce drastic posibilitatea ca elevii să se familiarizeze cu acestea. Mai mult, programa şcolară pentru disciplina „Cultură civică” pentru clasele a VII-a şi a VIII-a acordă în mod formal prioritate unor valori precum toleranţa, pluralismul şi respectul reciproc, insă nu prevede şi mijloacele necesare pentru transmiterea acestor virtuţi elevilor. Manualele de „Cultură civică” pentru ciclul gimnazial se disting prin opţiunea autorilor de a evita discutarea unor situaţii de încălcare a principiului toleranţei manifestate în România. Se constată astfel o preferinţă pentru ilustrarea cazurilor de xenofobie, rasism sau discriminare prin recursul la istoria universală.

La nivelul programelor şcolare de liceu pentru disciplinele „Educaţie civică” şi „Educaţie interculturală” se remarcă o corespondenţă mai strânsă între obiectivele orientate spre însuşirea unor atitudini şi conţinutul care se referă la strategii de soluţionare a conflictelor şi modificare a unui status-quo nedrept în raport cu diverse minorităţi. Însă predarea acestor discipline opţionale în mai puţin de o pătrime din liceele din ţară reduce impactul pe care educaţia instituţionalizată îl poate avea asupra combaterii xenofobiei, rasismului şi antisemitismului.

Conform declaraţiilor profesorilor chestionaţi, atitudini rasiste sau ostile minorităţilor etnice sunt exprimate de elevi în cadrul interacţiunii formale cu cadrele didactice în peste un sfert din liceele investigate. Deşi implicarea sporită a părinţilor în educaţia elevilor este percepută de către majoritatea respondenţilor ca un element util în combaterea rasismului şi xenofobiei, aceştia omit să interacţioneze cu părinţii în cazul în care copiii lor sunt autori ai unor mesaje intolerante faţă de minorităţile etnice.

Totodată se constată o preferinţă manifestată în rândul profesorilor pentru metodele strict formale de cultivare a valorilor civice. Activităţile extracurriculare sunt neglijate,aceştia considerând că manualul este o resursă esenţială pentru predarea educaţiei civice. În acest sens, conform opiniei prevalente a cadrelor didactice, revizuirea curriculumului naţional şi a manualelor reprezintă principala resursăpentru o promovare mai eficientă a toleranţeişi combaterea rasismului sau a xenofobiei.

BIBLIOGRAFIE
BĂDESCU Gabriel et et al. , Implicarea civică şi politică a tinerilor, Constanţa, Dobrogea, 2010.
CHIRIŢESCU Doina, TEŞILEANU Angela, Cultură civică VIII, Bucureşti, Sigma, 2000.
GEORGESCU Dakmara, ŞTEFĂNESCU Doina-Olga, Cultură civică. Manual pentru clasa a VII-a, Bucureşti, Humanitas, 2011.
GEORGESCU Dakmara, ŞTEFĂNESCU Doina-Olga, Cultură civică. Manual pentru clasa a VIII-a, Bucureşti, Humanitas, 2011.
LĂCĂTUŞ Maria-Liana, Cultură civică. Manual de clasa a VII-a, Bucureşti, Univers, 2007.
LĂCĂTUŞ Maria-Liana, Cultură civică. Manual pentruclasa a VIII-a, Bucureşti, Corint, 2008.
NEDELCU Enela, MORAR Ecaterina, Cultură civică. Manual pentru clasa a 7-a, Bucureşti, All Educaţional, 1999.
ULRICH Cătălina et. al. , Predarea educaţiei civice în România, Constanţa, Dobrogea, 2011.
Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, Barometrul de opiniepublică – tineret, 2012. , descărcat de la http://www. anst. gov. ro/documente/diverse/IRES_ANST_Barometru%20tineret_ Raport%20grafic%20si%20interpretari. pdf în mai 2013.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ordinul nr. 4730 / 22. 09. 2004, descărcat de la http://administraresite. edu. ro/index. php/articles/6344 în mai 2013.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Programa şcolară la disciplina „Educaţie interculturală”, descărcată de la http://www. isjcta. ro/files/Educatie%20interculturala_%20programa%20liceu. pdf în mai 2013.
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Planul cadru de învăţământ pentru clasele I-VIII, descărcat de la http://www. isj. cl. edu. ro/upload/Plan%20cadru%20%20gimnaziu. pdf în mai 2013.
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ordinul nr. 5097 / 09. 09. 2009, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 761 din 09/11/2009.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, Catalogul manualelor şcolare valabile în învăţământul preuniversitar, descărcat de la http://administraresite. edu. ro/index. php/articles/17002 în mai 2013.

NOTE

ALEXANDRU CLIMESCU este cercetător în cadrul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, asistent universitar la Facultatea de Științe Politice a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir“ și doctorand al Facultății de Științe Politice, Universitatea din București. Publicații recente: Munca obligatorie a evreilor din România. Documente, Iași: Polirom 2013 (coautor); Mapping Public Memory: Counterpublics, the State and the Holocaust in Romania în „Holocaust. Studii și Cercetări“, vol V, nr. 1 (6)/2013.

 sus