Portrete

Un monografist uitat: D.C. Georgescu
 

FLORENTINA ŢONE
[„Historia” Magazine]

Abstract:
This paper deals with a paradox: the fact that today Dumitru C. Georgescu – the only researcher that took part in every monographic campaign organized by the sociologist Dimitrie Gusti in rural Romania, in 1920-1930 – is practically anonymous. Coming from the Faculty of Medicine (Bucharest), D.C. Georgescu played, in fact, an essential part in the shaping and development of Gusti’s theoretical perspective when it came to the „biological frame” of the village. In addition, he was the sole member of the biological team who left written traces of his participation in the campaigns: Georgescu published numerous studies on rural demography, rural morbidity, peasant households, nutrition habits of the peasantry.

Keywords: sociological monographic campaigns; Bucharest Sociological School; peasant households; rural nutrition regime; rural demography; rural hygiene

Introducere

La data primei campanii monografice, cea de la Goicea-Mare, din 1925, Dumitru C. Georgescu nu împlinise încă 21 de ani. Era student la Facultatea de Medicină din Bucureşti, iar intrarea în fenomenul care va fi cunoscut ulterior sub numele de Şcoala sociologică de la Bucureşti avea să-i schimbe complet traseul profesional. Dintr-un viitor medic, D.C. Georgescu va deveni unul dintre cei mai de seamă membri ai „statului major“ al campaniilor monografice¹, pilon de bază al Şcolii, cel mai vechi şi mai constant monografist. Şi, foarte important, singurul component al echipei biologice pe parcursul anilor – cu excepţia lui Francisc Rainer şi a asistenţilor săi, cu alte sarcini pe teren – care va lăsa urme scrise ale activităţii sale; şi nu puţine.

La 88 de ani de la campania de cercetare cu numărul 1, care s-a produs în prezenţa tânărului D.C. Georgescu (Mitu, pentru ceilalţi monografişti), considerăm că e relevant şi legitim să ne întrebăm: Ce a făcut el pentru Şcoala sociologică de la Bucureşti? Şi, de cealaltă parte, ce a făcut Şcoala pentru el? Care au fost zonele sale predilecte de cercetare? Cum s-a transformat medicinistul D.C. Georgescu în statisticianul D.C. Georgescu (şi cu ce consecinţe pentru activitatea sa ştiinţifică)? Arătăm pe parcursul acestui articol că studentul la Medicină D.C. Georgescu a avut un rol fundamental în conturarea şi dezvoltarea teoriei celor patru cadre şi patru manifestări – mai cu seamă în ceea ce priveşte cercetarea cadrului biologic, că prin prezenţa şi activitatea sa a legitimat introducerea, în premieră, în cercetarea monografică a unor tematici legate de viaţa biologică (demografie, alimentaţie, locuinţe, morbiditate etc.) şi că – o altă noutate – a avut o contribuţie hotărâtoare în utilizarea metodei statistice în cadrul monografiei sociologice. Doar că, pe parcursul acestui drum, medicinistul şi monografistul D.C. Georgescu a făcut loc statisticianului D.C. Georgescu; iar pentru câţiva dintre apropiaţii săi, participanţi la campanii, transformarea aceasta a fost învăluită într-un nor de regrete: Mitu Georgescu s-ar fi „pierdut“ în statistică, pierzând astfel şi şansa de a fi un mare sociolog. Totuşi, statistica l-a salvat pe D.C. Georgescu, care, după interzicerea sociologiei, în 1948, a fost încadrat într-un institut de cercetări oncologice şi nu a avut soarta altor monografişti, care au fost eliminaţi din viaţa ştiinţifică a ţării (Dimitrie Gusti, Henri H. Stahl) sau au intrat de-a dreptul la închisoare (Anton Golopenţia, Traian Herseni, Mircea Vulcănescu).

Încercăm, aşadar, un exerciţiu de recuperare în ceea ce-l priveşte pe D.C. Georgescu; fie şi numai pentru că monografistul acesta – singurul care a participat la toate campaniile în sate iniţiate şi organizate de Dimitrie Gusti pe parcursul anilor 1920-1930 – nu a avut parte de o prezentare detaliată, coerentă, sistematizată a personalităţii şi activităţii sale². Aceasta, deşi a existat posibilitatea, după 1990 cel puţin, a consultării studiilor sale, pe teme de demografie, alimentaţie, locuinţe, boli – studii realizate în urma participării la campaniile monografice.

Dumitru C. Georgescu în preziua primei campanii monografice şi o imagine a traseului său educaţional şi profesional

Stop-cadru: suntem în 1925, iar în mijlocul Seminarului de Sociologie, Etică şi Politică din cadrul Universităţii din Bucureşti se dezbat chestiuni importante, se diseacă teorii, se fac planuri. Se pregăteşte prima ieşire pe teren a studenţilor lui Dimitrie Gusti, iar efervescenţa e maximă. Printre tinerii aceştia entuziaşti, care pun pe hârtie coordonatele primei campanii de radiografiere a unei localităţi rurale, e şi unul care nu vine de la Litere, ci de la Facultatea de Medicină: D. Georgescu³, adus, pare-se, la întâlniri de Dumitru (Mitu) Prejbeanu⁴. Nu ştim ce anume l-a atras pe medicinist în sânul studenţilor lui Gusti. Caracteristicile acelui seminar, care strângea tot ce era mai bun în Universitate?⁵ Nesfârşitele discuţii, pe teme ştiinţifice, care aveau loc în încăperile sale? Potenţialele aplicaţii practice ale celor discutate, departe de şedinţele inutile, fără rezultate, care caracterizau timpurile, orice timpuri? Nu ştim asta, dar ştim altceva: odată ajuns în grupul studenţilor de la Seminarul de Sociologie, Etică şi Politică, medicinistul n-a mai plecat, devenind, în câţiva ani doar, unul dintre stâlpii monografiei sociologice. Şi, la Fundul Moldovei, în 1928, chiar unul dintre cei patru „bătrâni“, recunoscute fiind astfel, chiar şi informal, vechimea şi autoritatea sa în campanii. Reţinem pentru frumuseţea istorisirii, dar şi pentru buna înţelegere a statutului lui D.C. Georgescu în campanii, următorul fragment din interviul acordat de Henri H. Stahl, în anii 1980, sociologului Zoltán Rostás: „(...) în grupul acela mare al monografiştilor care a fost la un moment dat, noi am format un fel de nucleu clandestin – ca să zic aşa. Pentru că la Fundul Moldovei ne-am trezit că eram câţiva care aveam mai multă experienţă decât toţi ceilalţi. Era Vulcănescu, eram eu, era Mitu Georgescu, era Xenia Costa-Foru. Şi cărora ceilalţi ne-au spus să suntem «bătrânii». Bătrânii monografiei. Aveam mai multe campanii monografice. Şi în joacă eu am organizat monografii pe patru bătrâni. Monografia bazată pe patru bătâni, care eram noi patru. (...) Ăştia patru la rândul lor au avut oameni pe care i-au format. Şi erau deci «descendenţii» lor, pe care i-am organizat pe «spiţe de neam». În jucărie. Am o fotografie în care ne-am aşezat în deal, aşa: erau cei patru bătrâni sus în deal şi pe urmă fiecare grup pe care-l conducea şi pe care îl forma“⁶. Pe parcursul aceluiaşi interviu, Stahl detaliază: „Mitu Georgescu, de pildă, a reuşit să strângă în jurul lui tot ce era demografie şi tot ce era medicină. Şi au fost destule mediciniste şi medici care au lucrat. Aia era o grupă specială“⁷.

De la început chiar, D.C. Georgescu s-a impus drept o figură cheie a monografiilor, coordonând, în cadrul echipei biologice, pe aceia care aveau în sarcinile lor studierea unor tematici legate de „demografia şi igiena socială“ a respectivelor comunităţi rurale. Şi, foarte important, monografistul acesta n-a lipsit de la niciuna dintre campaniile organizate de Dimitrie Gusti până la mijlocul anilor 1930. Le inventariem: Goicea-Mare (1925), Ruşeţu (1926), Nerej (1927), Fundul Moldovei (1928), Drăguş (1929)⁸, Runcu (1930), Cornova (1931)⁹, campania de reluare a Drăguşului (1932), campania de redactare din Făgăraş (1933), prima campanie monografică de la Şanţ (1935). Dar (de-acum) statisticianul D.C. Georgescu a fost implicat şi în efortul de completare a monografiilor Nerejului şi Drăguşului: în anul 1938, cele două sate au primit din nou vizita monografiştilor lui Dimitrie Gusti – D.C. Georgescu printre ei – pentru a finaliza cercetările şi a le publica în volume de sine stătătoare, care să fie prezentate participanţilor la cel de-al XIV-lea Congres Internaţional de Sociologie, care urma să fie găzduit de Bucureşti în 1939. Anul 1938 trebuie să fi fost însă unul foarte plin pentru D.C. Georgescu; acesta a coordonat împreună cu Anton Golopenţia o cercetare în premieră, cu caracteristici aparte: în vara anului cu pricina, cei aproximativ 860 de membri ai echipelor de acţiune culturală au avut sarcina de a sonda „amănunţit starea economică, sanitară şi culturală a unui sat tipic, pentru câte una din atât de variatele regiuni ale ţării“¹⁰. Concret, „60 echipe studenţeşti au înregistrat în 1938, în tot atâtea sate, răspândite pe întreg întinsul ţării: populaţia, numărul naşterilor, mortalitatea, evoluţia proprietăţii în ultimii 15 ani, întinderea de pământ stăpânită şi folosirea ei, bugetul gospodăriilor de ţărani săraci, mijlocaşi şi bogaţi, inventarul mort şi viu, alimentaţia, igiena locuinţei, sporul ştiinţei de carte, trecerile în şcoli secundare şi superioare a copiilor de la ţară, cititul adulţilor“¹¹. Iar Golopenţia şi Georgescu au fost responsabili pentru conducerea cercetării, a redactării rezultatelor şi a publicării lor într-o lucrare în mai multe volume, intitulată chiar aşa, 60 sate româneşti.

În rândul monografiştilor şi colaboratorilor profesorului Dimitrie Gusti, Dumitru C. Georgescu a fost, aşadar, o prezenţă constantă. Iar portretul în tuşe sumare pe care i-l schiţează Dumitru Danciu într-un dicţionar al sociologilor români reţine drept caracteristică principală chiar această constanţă a sa în campanii¹², accentuând apoi contribuţiile lui D.C. Georgescu la „teoria şi tehnica de cercetare a şcolii, într-un domeniu dificil cum e cadrul biologic“: „În cadrul şcolii s-a manifestat printr-o pilduitoare modestie, probitate ştiinţifică şi hărnicie. Contribuţia sa esenţială se referă la punerea în perspectivă sociologică a unei vaste problematici referitoare la aspectul biologic al sistemelor sociale: probleme demografice, ale alimentaţiei şi locuinţei, ale situaţiei sanitare etc. Beneficiind de o temeinică pregătire statistică a contribuit hotărâtor la introducerea aparatului statistic în cercetarea sociologică concretă. La aceasta se adaugă aportul său pentru elaborarea planului general de cercetare a cadrului biologic din volumul Îndrumări pentru monografiile sociologice, precum şi activitatea organizatorică, tehnică şi ştiinţifică desfăşurată pentru elaborarea monumentalei Enciclopedii a României realizată sub conducerea lui D. Gusti“¹³.

Dar cine era, de fapt, D.C. Georgescu, la momentul primei campanii monografice? Tânărul se născuse la 24 octombrie 1904, la Strehaia¹⁴, şi, după absolvirea, în 1923, a Gimnaziului „Fraţii Buzeşti“ din Craiova, hotărâse să urmeze cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Presupunem că a început facultatea în acelaşi an 1923 şi, pe baza acestei presupuneri, în aprilie 1925, în timpul vacanţei de Paşte care prilejuieşte ieşirea la Goicea-Mare, Dumitru C. Georgescu ar fi fost deja în anul II la Facultatea de Medicină. Mai departe, de la 1 noiembrie 1927 şi până la 27 noiembrie 1929 îl regăsim ca medic extern la Epitropia Aşezămintelor Brâncoveneşti¹⁵. Iar de la 1 aprilie 1930 începe să lucreze, ca referent tehnic, la Institutul Central de Statistică, pe care îl va mai părăsi abia la 1 octombrie 1948, după ce va fi trecut, succesiv, prin funcţiile de şef de laborator, şef de secţie, director, subdirector general¹⁶.

Acelaşi portret scurt întocmit de Marian Diaconu reţine şi faptul că tânărul născut la Strehaia ar fi urmat şi cursurile Facultăţii de Filosofie şi Litere din Bucureşti, pe care ar fi absolvit-o în 1931, cu specializările: filosofie, materiile sociologice, psihologie, pedagogie¹⁷. Aceasta este însă o informaţie pe care trebuie să o tratăm cu precauţie, de vreme ce nu o găsim confirmată de nicio altă sursă. În Sociologi români. Mică enciclopedie, dicţionarul coordonat de Ştefan Costea, portretul lui Dumitru C. Georgescu, întocmit de Dumitru Danciu, înregistrează o informaţie care exclude frecventarea Facultăţii de Litere: „Fiindu-i elev lui Dimitrie Gusti numai în cercetare, poate fi considerat totuşi unul din discipolii lui direcţi datorită contribuţiei sale la teoria şi tehnica de cercetare a şcolii, într-un domeniu dificil cum e cadrul biologic“¹⁸. Iar Henri H. Stahl, colaborator apropiat al lui Dimitrie Gusti, cunoscător în detaliu al componenţei Şcolii sociologice şi atent cronicar al acesteia, nu reţine, nici în volumul de memorii, nici în interviurile de istorie orală acordate în anii 1980 sociologului Z. Rostás, amănuntul potrivit căruia D.C. Georgescu ar fi absolvit şi Literele. Dimpotrivă: de fiecare dată când numele lui D.C. Georgescu apare în discursul lui Stahl, fie el scris sau oral, e însoţit de precizări clare, neechivoce, privind formaţia sa academică: D.C. Georgescu este în anul primelor campanii „student la medicină“¹⁹, „cel dintâi nesociolog“²⁰, „medicinist“²¹, şi mai apoi „doctorand“ (în Medicină)²², demograf şi statistician²³. Aceasta, pentru că, de la finalul anilor 1920, D.C. Georgescu a fost antrenat de către Sabin Manuilă în lucrările Recensământului din 1930²⁴ şi, mai apoi, a trecut cu totul în cadrul Institutului de Statistică²⁵; şi-atunci, când şi de ce să mai fi făcut şi Literele? Corect din punct de vedere ştiinţific este să nu excludem cu totul, cel puţin în acest moment, varianta absolvirii Facultăţii de Litere, pe care – dacă, într-adevăr, ar fi urmat-o – D.C. Georgescu ar fi trebuit să o înceapă în 1927, după campania de la Nerej, Vrancea.

Participarea la desăvârşirea teoriei gustiene a cadrelor şi a manifestărilor, dar şi realizarea planului de cercetare a cadrului biologic

După această paranteză privind traseul educaţional şi profesional al lui D.C. Georgescu – fie el şi sumar schiţat – ne întoarcem la mijlocul anilor 1920, în care se pregătesc şi se desfăşoară primele monografii sociologice iniţiate şi coordonate de Dimitrie Gusti. Reţinem, dar cu nişte rezerve, o observaţie interesantă a monografistului Ernest Bernea, făcută retrospectiv, în anii 1980, în cadrul unui interviu de istorie orală acordat sociologului Zoltán Rostás: „Gusti a fost un mare animator şi un mare organizator. Eu nu cred în mintea savantului Gusti. De altfel, şi sistemul de sociologie al lui Gusti, după mine, 30% e a lui Vulcănescu, al lui Mircea. Deci, el pentru mine rămâne marele animator şi marele organizator! Omul ăsta când simţea la seminar un student capabil... (...) Ei, asta era într-adevăr calitatea lui. El când punea mâna pe unul – nu-l scăpa! Că era el de la Drept, de la Medicină sau din altă parte, el îl lua în seamă“²⁶. Credem că D.C. Georgescu a fost unul dintre aceşti studenţi cărora profesorul Dimitrie Gusti le-a intuit potenţialul; iar anii care au urmat i-au dovedit lui Gusti că a avut dreptate în ceea ce-l priveşte pe Georgescu.

Am arătat, de altfel, într-unul dintre capitolele tezei mele de doctorat²⁷ – pe parcursul unei prezentări detaliate a modului în care a evoluat cercetarea cadrului biologic al satelor în campaniile monografice – că D.C. Georgescu era singurul care ar fi putut să pună pe hârtie, dată fiind formaţia sa academică, principiile – fie ele şi timpurii – de studiere a „biologicului“²⁸. Avansam, de altfel, ideea că „biologicul“ a fost încă de la început favorizat în schema de lucru, de vreme ce a existat în echipa restrânsă a Seminarului de Sociologie, unde s-au elaborat planurile de cercetare pentru fiecare cadru şi fiecare manifestare, un om cu pregătire de specialitate. Avem, deci, în grupul mic de seminarişti care pregăteşte – mai cu seamă din punct de vedere teoretic – prima ieşire în sate un nesociolog, singurul; iar acesta, prin prisma educaţiei sale, e îndrumat aproape în mod natural către elaborarea unor principii de cercetare a cadrului biologic în campaniile monografice.

Lăsând la o parte articolul retrospectiv al lui Henri H. Stahl, redactat post-evenimente, în urma unei investigaţii asupra începuturilor Şcolii sociologice de la Bucureşti²⁹, aducem în prim-plan mărturia unui participant direct la aceste şedinţe de pregătire, dar şi la mai multe dintre campaniile monografice: studentul la Litere şi Filosofie Ion (Nel) Costin. Acesta confirmă că a existat, la începuturile campaniilor, un plan colectiv de cercetare a satului (un chestionar care să treacă prin cele opt mari problematici: patru cadre şi patru manifestări) şi că „biologicul“ a căzut în sarcina lui D.C. Georgescu; atât ca identificare a direcţiilor de studiu în şedinţele Seminarului, cât şi ca studiere efectivă, pe teren. Îi dăm cuvântul lui Nel Costin, păstrând şi intervenţiile lui Zoltán Rostás, care îl intervievează în anii 1980: „La început au fost trei-patru, care să facă un chestionar pentru toate cele opt grupe. Ce întrebări să pună, ce trebuie să ştim, cine ar trebui să facă, ce instrumente ne trebuie. Fiecare venea. Erau aproape zece, se făcuse un ciorchine, din care putea face. Văd că în această primă etapă a venit şi un medic, Mitu Georgescu. Un bun prieten, împreună cu Trăişteanu. El a primit biologicul cu medicina. Fiecare avea o pregătire excepţională, în domeniul său. S-a hotărât, la geografie să avem un geograf, la biologie un medic, să constate starea de sănătate. Chiar şi la Goicea Mare profesorii au stabilit sarcinile, ce anume studiază fiecare? Când se făceau cercetările, dacă găseai ceva, făceai fişe separate. Şi împărţeai o coală în patru, şi scriai: Mitu Georgescu, vezi cu divorţul cutare, că se pare că a fost scandal mare. Şi cu fiecare… De fapt nu scormoneai tu, decât ca să vezi ce să-i indici celuilalt. Pe urmă pasai mai departe“³⁰.

Interesant e însă altceva, iar aspectul acesta a fost sesizat şi subliniat în lucrările sale de către Zoltán Rostás, acela care şi-a făcut o misiune de credinţă din a recupera istoria Şcolii sociologice de la Bucureşti: discuţiile de la Seminar, privind cercetarea efectivă a cadrelor şi manifestărilor, s-au mutat apoi în sate, în şedinţele din „sala luminoasă“, când teoria lui Gusti a fost în continuare analizată şi disecată, în vederea unei cât mai bune „cuprinderi“ sociologice a satului. Ca toate celelalte componente ale planului de cercetare, cadrul biologic a suferit un proces continuu de sistematizare în cadrul acestor întâlniri nocturne, în care D.C. Georgescu a avut un rol esenţial. Monografistul Mihai Pop insistă, de pildă, asupra importanţei campaniei de la Fundul Moldovei din acest punct de vedere: „Ceea ce a fost interesant la Fundul Moldovei, a fost că acolo s-a elaborat teoria. Că pe urmă toată lumea a lucrat de dimineaţă şi până seară, şi seara după ce se servea masa de seară, toată lumea intra în sala mare de şcoală, şi începeau discuţiile. Cu Vulcănescu, cu Stahl, cu Mitu Georgescu, cu toţi ăştia, şi acolo s-a elaborat, după părerea mea, teoria gustistă cu cadrele şi manifestările şi cu toate astealalte, după lungi discuţii. Durau uneori până la două noaptea, discuţiile“³¹. Cine participa efectiv la discuţii? Cine era foarte implicat şi vocal? „Toţi. Stahl, Vulcănescu, Mitu Georgescu, Argintescu...“³².

Un lucru e cert: deşi s-a plecat în mod evident la drum cu o schiţă de plan cât priveşte cercetarea cadrului biologic, aceasta a cunoscut numeroase sistematizări pe parcurs, în urma confruntării cu realităţile din sate. Pierderea arhivei Seminarului/Institutului Social Român face imposibilă cunoaşterea acestor etape intermediare din „viaţa“ planului de cercetare a cadrului biologic, dar e sigur că D.C. Georgescu a fost pionul principal atât în stabilirea direcţiilor de studiu, cât şi în punerea în practică a lor. De altfel, Mitu Georgescu a fost singurul component constant al echipei biologice în cadrul ieşirilor în sate; şi singurul din această echipă care a lăsat urme scrise ale participării la campanii pe tematici de „demografie şi igienă socială“. Iar în 1940 a fost publicată „chintesenţa“ experienţei sale de cercetător al „biologicului“: „Planul general pentru cercetarea cadrului biologic“, cuprins în volumul Îndrumări pentru monografiile sociologice³³.

Nu ştim când anume a fost redactat acest document detaliat şi complex, dar credem că el reprezintă forma finală a străduinţelor lui D.C. Georgescu, în urma unei confruntări continue, permanente, cu lumea satului. Şi chiar dacă a fost alcătuit retrospectiv (primele campanii, cel puţin, nu au avut cum să beneficieze de instrucţiuni atât de clare şi de numeroase), planul întocmit de D.C. Georgescu e extrem de important pentru că oferă posibilitatea identificării marilor teme de studiat în sate sub „umbrela“ cadrului biologic. Redăm, în acest punct, o formă schematică, mult redusă ca dimensiuni, a acestui plan de cercetare a „biologicului“, tocmai pentru a identifica direcţiile de studiu urmate chiar de către D.C. Georgescu în timpul campaniilor monografice. Iată:

Planul de cercetare a cadrului biologic; o variantă redusă ca dimensiuni a planului întocmit de către D.C. Georgescu

Aşadar, cele trei mari direcţii/tematici de cercetare vizau antropologia, demografia şi influenţa factorilor de variaţie care interveneau efectiv în viaţa populaţiei, în sens pozitiv sau negativ (clasificaţi de către D.C. Georgescu în: factori cosmici, bio-sociali, patologici, bio-politici). Totuşi, planul acesta complex a fost imposibil de aplicat în totalitatea sa în campaniile monografice; mai cu seamă în cele din primii ani, când documentul acesta detaliat nici măcar nu exista. În realitate, în campaniile din anii 1920-1930 au fost urmate mai cu seamă anumite direcţii de studiu, amploarea sau, dimpotrivă, dimensiunile reduse ale activităţii de cercetare fiind direct influenţate de „mâna de lucru“ din echipă, dar şi de disponibilitatea de a aborda cu responsabilitate aceste chestiuni.

Ştim deja că singurul component constant al echipei biologice din grupul de monografişti a fost D.C. Georgescu. În rest, echipa de cercetători a „biologicului“ a fluctuat continuu, componenţa ei suferind numeroase schimbări pe parcursul anilor. E lesne de înţeles că o asemenea variaţie nu putea crea premisele unei constanţe în cercetare; singurul care îşi stabileşte nişte direcţii de lucru şi rămâne fidel acestora pe parcursul anilor e acelaşi D.C. Georgescu. Alături de acesta vin însă, în fiecare an, oameni noi, însărcinaţi cu studiul unor tematici de „demografie şi igienă socială“: dr. Alfred Dimolescu în campania de la Nerej (1927), Carmen Anghelide şi, potenţial, I. Georgescu³⁵ în campania de la Fundul Moldovei (1928), dr. Constantin Giugiuc, dr. Elena Roşca, drd. George Georgescu şi drd. Gh. Văcărescu în campania de la Drăguş (1929), dr. Tisu, dr. Roşianu în campania de la Runcu (1930), dr. Belciu, dr. Ungureanu, dr. Gh. Stoica şi dr. I. Feneşan în campania de la Cornova (1931) etc³⁶. Niciunul nu a lăsat însă vreo urmă scrisă a participării sale; şi nici nu trebuie să perseverăm în a le identifica, dintr-un motiv cât se poate de evident: ele nu există. Chestionat, de pildă, de Zoltán Rostás, cu privire la doctorii care participă la campania de la Runcu, Henri H. Stahl e categoric: „N-au făcut altceva decât medicină. Ar fi trebuit să facă mai mult decât atât. Dar n-au făcut, decât numai Mitu Georgescu a făcut altceva. Ceilalţi s-au mulţumit să fie doctori consultanţi. N-a rămas un rând scris de la ei, o observaţie, ceva. Nimic“³⁷. Ulterior, critica lui Stahl se extinde chiar şi asupra lui D.C. Georgescu; deşi recunoaşte că acesta e autorul unor studii foarte bune³⁸, cronicarul Şcolii sociologice face totuşi diferenţa între şcoala de medicină de la Bucureşti şi cea de la Cluj: „Mitu Georgescu a încercat să facă. Dar, nici el nu a făcut ceea ce ar fi putut să facă. Era şcoala Bucureşti. Şcoala Bucureşti nu le dăduse o formaţie de higienă socială“³⁹.

Revenind la cele trei direcţii de cercetare din planul întocmit de D.C. Georgescu, suntem astăzi în măsură să concluzionăm că de chestiunile antropologice s-au ocupat pe parcursul anilor mai mulţi cercetători, contribuţia cea mai consistentă aparţinând însă echipei coordonate de dr. Francisc Rainer; Rainer şi colaboratorii săi de la Institutul de Anatomie şi Embriologie al Facultăţii de Medicină din Bucureşti au participat la campaniile monografice de la Nerej (1927), Fundul Moldovei (1928) şi Drăguş (1932). La prima campanie de cercetare a Drăguşului, cea din 1929, însărcinată cu studiul caracterelor antropologice ale sătenilor a fost o echipă condusă de dr. Sabin Manuilă, care, din păcate, nu a lăsat nicio urmă a activităţii sale. Iar un an mai târziu, la Runcu, chiar D.C. Georgescu a fost implicat în studiul antropologic, publicând un articol pe această temă în 1936, în revista Sociologie românească⁴⁰; aceasta, deşi cercetările antropologice nu intraseră deloc, până atunci, în paleta sa de preocupări.

Pe parcursul tuturor celorlalte campanii monografice, interesele de cercetare ale lui D.C. Georgescu au vizat demografia – el va studia evoluţia demografică a satului Cornova în campania din 1931⁴¹, dar şi evoluţia demografică a Drăguşului în campania de completare din 1938⁴²; obiceiurile alimentare ale sătenilor – acestea vor fi cercetate în 1931 la Cornova, în 1932 la Drăguş⁴³, în 1938 la Nerej⁴⁴, dar şi către finalul anilor 1930, când monografistul va prelucra datele (privind alimentaţia) strânse de către componenţii echipelor de acţiune culturală în câteva zeci de sate româneşti⁴⁵; locuinţele rurale, cu amănunte privind odihna, igiena gospodăriei, iluminarea şi încălzirea, igiena familială şi individuală – acestea vor fi studiate în detaliu în timpul campaniilor de completare din 1938 de la Nerej⁴⁶ şi Drăguş⁴⁷; morbiditatea în mediul rural – chestiune care e studiată pe baza unor date strânse la Drăguş în 1936 şi 1938⁴⁸.

Observăm, aşadar, că D.C. Georgescu a acoperit pe parcursul anilor mare parte din planul de cercetare a cadrului biologic făcut public în 1940. Evident, cu resursele de energie şi de acţiune ale unui singur om; căci au rămas nestudiate în amănunt (ci doar amintite, cu titlu informativ, în studiile sale) chestiuni privind, de pildă, munca în mediul rural, factorii patologici (epidemii, endemii, boli sociale), dar şi factorii bio-politici (adică asistenţa sanitară medicală şi cea neoficială). Se poate ca acestea să fi fost direcţii de studiu care au intrat în sarcinilor altor cercetători din echipa biologică; dar aceştia, din păcate, n-au lăsat urme ale activităţii lor.

O concluzie intermediară se impune: D.C. Georgescu a avut o contribuţie esenţială în stabilirea principiilor de cercetare a cadrului biologic al satului şi, apoi, în punerea în practică a acestor principii. De fapt, activitatea monografistului – atât în materie de concepţie teoretică, dar şi cât priveşte studiul propriu-zis – a făcut posibilă introducerea sub umbrela monografiei sociologice a unor tematici privind viaţa biologică. Studii privind alimentaţia în mediul rural, locuinţele sătenilor, igiena acestora, mortalitatea infantilă sau bolile satului fuseseră realizate cu mult înainte de sosirea în sate a monografiştilor lui Dimitrie Gusti de către specialişti din zona medicală; chiar de la mijlocul secolului al XIX-lea, dr. Iacob Felix realizase numeroase şi detaliate anchete sanitare în mediul rural. Tot dinspre medicină vine şi D.C. Georgescu, dar – spre deosebire de predecesorii săi – cercetătorul aşază observaţiile sale în contextul mult mai larg al studiilor monografice, le sistematizează şi le interpretează din perspectivă sociologică, realizând legături clare, coerente, între viaţa biologică a sătenilor şi cea socială. Acesta este, fără dubii, marele merit al lui D.C. Georgescu.

D.C. Georgescu, din monografii către statistică. Regretele, dar şi marele câştig al transformării

Pentru buna înţelegere a activităţii a lui D.C. Georgescu în cadrul campaniilor monografice, o revenire la traseul său – ştiinţific, profesional – e necesară. Suntem la Drăguş, în 1929, şi, în peisajul monografiilor, îşi face apariţia un personaj care va schimba din temelii parcursul medicinistului nostru. E vorba de dr. Sabin Manuilă, căruia campania lui Dimitrie Gusti i-a oferit un bun prilej să-şi pună în aplicare planul de a recruta colaboratori pentru viitorul Institut Central de Statistică.

Îi dăm cuvântul lui Henri H. Stahl, care descrie cu acurateţe întâlnirea dintre Sabin Manuilă şi monografişti, insistând asupra consecinţelor acesteia pentru unii dintre tinerii cercetători, atât pe termen scurt, dar mai cu seamă pe termen lung: „(...) venise însă cu noi drul Sabin Manuilă, însoţit de cinci medici, cu scopul de a face aci cercetări de antropologie. Dar prezenţa lui în echipa monografică a Drăguşului avea şi un alt scop, marcând o etapă nouă în istoria sociologiei noastre. Asupra acestei probleme însă se cuvine să insistăm ceva mai mult. Drul Sabin Manuilă, fost bursier Rockefeller, de curând întors din America, avea sarcina de a organiza, în 1930, recensământul general al României şi, în consecinţă, să pună la punct un Institut statistic în stare să asigure efectuarea acestui recensământ şi, în continuare, să ţină la zi informaţiile statistice, demografice, economice şi în general sociale, necesare bunei organizări a statului. Soţia lui, Veturia Manuilă, venise şi dânsa tot din Statele Unite ale Americei, cu hotărârea de a înfiinţa în ţară un învăţământ de «asistenţă socială», pe model american de «social work». Amândoi aveau nevoie, pentru a-şi realiza planurile, de colaboratori tineri, apţi a se forma şi dedica acestor două cariere noi, amândouă având la bază învăţământul sociologiei. Dr. Sabin Manuilă credea că va găsi în rândurile colaboratorilor profesorului D. Gusti oamenii de care avea nevoie. S-a adresat deci acestuia, cu atât mai mult cu cât Gusti era şi Preşedintele Comisiei de Recensământ, între Institutul Social Român şi Institutul de Statistică stabilindu-se astfel legături de colaborare. Începute deci în acest an 1929, ele au continuat necurmat până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Din rândurile «monografiştilor», Sabin Manuilă era firesc să se oprească mai întâi la D.C. Georgescu care, deşi era încă doctorand, avea în campaniile monografice răspunderea problemelor legate de recensământ şi sănătate publică. Dr-ul Georgescu a ajuns apoi director în acest Institut de Statistică, ulterior adăugându-i-se un grup de alţi «monografişti», printre care Anton Golopenţia şi subsemnatul, Institutul preluând în cele din urmă unele din sarcinile «monografice» când Seminarul de Sociologie nu a mai fost în măsură să şi le realizeze în toată amploarea lor“⁴⁹.

Paragraful vorbeşte de la sine: D.C. Georgescu a fost cel dintâi „curtat“ de Sabin Manuilă, care l-a atras în acţiunea de realizare a Recensământului din 1930 şi, prin aceasta, în Institutul Central de Statistică⁵⁰. Profilul scurt, întocmit de Marin Diaconu, înregistrează sec transformarea din punct de vedere profesional, dar şi din punct de vedere instituţional, a lui D.C. Georgescu: din medic extern la Epitropia Aşezămintelor Brâncoveneşti, unde funcţiona din noiembrie 1927, Georgescu devine – la 1 aprilie 1930 – referent tehnic la Institutul Central de Statistică, trecând, până la 1 octombrie 1948, prin funcţiile de şef de laborator, şef de secţie, director, subdirector general⁵¹. Henri H. Stahl confirmă: Mitu Georgescu a fost cel dintâi care a intrat în Institutul Central de Statistică, el fiind, de altfel, secretar al Recensământului din 1930⁵². Dar tot Stahl îşi ia libertatea de a critica într-o oarecare măsură noile preocupări ale lui Georgescu, atunci când se opreşte, în volumul său de memorii publicat în 1981, asupra împrăştierii monografiştilor: „D.C. Georgescu s-a lăsat prins aproape exclusiv de lucrările lui din Institutul de statistică şi demografie“⁵³. Chestiunea revine şi în interviul de istorie orală acordat lui Zoltán Rostás în aceiaşi ani 1980: „În primul rând au fost o serie întreagă de specializări din rândul echipierilor. Mitu Georgescu a lăsat toate deoparte şi s-a transformat în demograf. A lucrat acolo ca director de studii, nu?“⁵⁴. Regretul lui Stahl vizează, vedem, lipsa de timp (pentru activităţile monografiei) a lui D.C. Georgescu, în contextul înglobării sale în institutul lui Sabin Manuilă: „s-a lăsat prins aproape exclusiv...“, „a lăsat toate deoparte...“.

Participantă la campaniile de la Fundul Moldovei, Drăguş, Runcu, Cornova şi Şanţ (1935, dar şi 1936), Marcela Focşa l-a cunoscut, se pare, bine pe Mitu Georgescu şi enunţă un alt tip de regret în ceea ce-l priveşte: acela că, prin mutarea (şi, deci, metamorfoza) aceasta, medicinistul şi sociologul Georgescu s-ar fi pierdut în statistică; mai cu seamă că, alături de Herseni, Vulcănescu, Stahl, Mitu ar fi fost unul dintre oamenii „strălucitori“ ai monografiei⁵⁵. Vedem că admiraţia la adresa lui Mitu Georgescu creşte gradual în interviul acordat de Marcela Focşa sociologului Z. Rostás. Ea spune mai întâi: „Mitu Georgescu era doctor, adică era student la medicină pe vremea aceea. Era un băiat foarte deosebit Mitu Georgescu! Foarte deştept şi foarte cultivat. Dar el nu s-a ocupat de medicină. A terminat facultatea de medicină, dar după aceea a intrat la Statistică, şi a făcut acolo statistică, probabil în sectorul demografic. Dar sociologie propriu-zisă nu a fructificat. Era un băiat foarte deştept şi foarte cultivat“⁵⁶. Abia ghicit aici (nu a fructificat, deşi era un băiat deştept şi cultivat...), regretul capătă ulterior concreteţe: „Mitu Georgescu era un tip foarte deosebit. El ar fi putut să facă ceva mai interesant la deşteptăciunea lui şi la cultura lui. Uite, şi ăsta-i un om care s-a pierdut în statistică!“⁵⁷.

Găsim totuşi necesară nuanţarea acestor regrete, de vreme ce D.C. Georgescu a început să publice studii pe diferite teme abia după trecerea la Institutul Central de Statistică, produsă în 1930. Şi, anterior publicării, cercetătorul a utilizat tocmai metoda statistică cu care se familiarizase în institut pentru studierea unor chestiuni privind populaţia satelor, privind obiceiurile alimentare sau locuinţele rurale; experienţa de statistician i-a folosit, aşadar, lui D.C. Georgescu în campanii, iar noi avansăm ipoteza că datorăm articolele ştiinţifice care-i aparţin tocmai pregătirii sale statistice. E adevărat: cei mai mulţi monografişti au debutat în paginile Arhivei pentru ştiinţa şi reforma socială şi ale Sociologiei româneşti tot după 1930 (1932, respectiv 1936); dar dacă, dintre cercetătorii lui Gusti, unii publică texte şi pe baza experienţelor de teren de dinainte de 1930, primul studiu al lui D.C. Georgescu are în centrul său campania de la Cornova, din 1931, când studiază – cu ajutorul metodei statistice – evoluţia demografică a satului în intervalul 1817-1930⁵⁸. Niciun rezultat din campaniile monografice anterioare anului 1930 nu e fructificat în studiile publicate de el, deşi noi ştim că D.C. Georgescu a făcut parte din echipa biologică încă de la prima ieşire pe teren, cea de la Goicea-Mare. Deducem de aici că monografistul devenit statistician a început să scrie (şi să publice) abia după însuşirea metodei statistice ca metodă de cercetare. De aici, necesitatea nuanţării regretului Marcelei Focşa, cum că D.C. Georgescu s-ar fi pierdut în statistică, pierzând astfel şi şansa de a fi un mare sociolog. Noi avansăm ideea că e vorba, de fapt, de un mare câştig în ceea ce-l priveşte şi considerăm relevante întrebări precum: Ar fi făcut altceva, ar fi făcut mai mult D.C. Georgescu în campanii dacă ar fi decis să rămână doar cu experienţa sa de medicinist? I-ar fi fost ea suficientă în abordarea/expunerea/explicarea unor probleme privind cadrul biologic al satului? Cine ar fi fost D.C. Georgescu în absenţa pregătirii statistice şi ce regretă, de fapt, monografiştii/monografistele cu privire la persoana sa?

Discuţia poate merge în mai multe direcţii; un lucru e însă cert: Dumitru C. Georgescu studia chestiuni privind cadrul biologic şi înainte de încadrarea sa la Institutul Central de Statistică – nu ştim cu ce metode şi cu ce rezultate, de vreme ce nu s-a păstrat nimic⁵⁹ – însă atunci când a apărut la orizont perspectiva publicării rezultatelor din campanii, Georgescu a decis să privilegieze studiile în care folosise metoda statistică. Noi credem, de fapt, că acest proces de transformare, de metamorfoză, a contribuit esenţial la edificarea „omului de ştiinţă“ D.C. Georgescu, care lucra cu o metodă cu care se familiarizase la Institutul Central de Statistică şi care putea să încredinţeze acum tiparului rezultatele cercetărilor sale. Căci dacă n-ar fi considerat metoda statistică esenţială pentru studiile sale, ar fi fost de acord, poate, să publice în Arhivă... sau în Sociologie românească şi observaţii fragmentare din primele campanii; aşa cum a făcut, de pildă, Traian Herseni, cu informaţiile strânse la Nerej, în 1927, privind stânele sau câteva gospodării ale localităţii⁶⁰. Câteva dintre rezultatele investigaţiilor lui Herseni în campania de la Nerej, din 1927, au apărut, astfel, în anii ’30, fără prea multe intervenţii ulterioare, deşi monografistul şi-a asumat cumva golurile de cunoaştere, naivităţile şi neîndemânarea specifice oricăror începuturi61.

O observaţie finală se impune însă: pe lângă înrâurirea esenţială pe care a exercitat-o perioada petrecută la institutul lui Sabin Manuilă asupra lui D.C. Georgescu, această plonjare în statistică a avut totuşi repercusiuni asupra modului de redactare a studiilor sale de început; privilegierea cifrelor, a procentelor va duce astfel la eliminarea, până aproape de dispariţie, a omului din primele sale articole ştiinţifice – şi, din acest punct de vedere şi în această cheie de interpretare, înţelegem regretele Marcelei Focşa.

BIBLIOGRAFIE
Costea, Ştefan (coordonator), Sociologi români. Mică enciclopedie, Bucureşti,Editura Expert, 2001.
Georgescu, D.C., „Evoluţia demografică a satului Cornova 1817-1930“, Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială, an X, nr. 1-4 [ianuarie-decembrie] 1932.
Georgesco, D.C., „Considérations sur l’alimentation de la population paysanne de Roumanie“, Archives pour la Science et la Reforme Sociale, XIII-e Année, I, Bucarest, 1936.
Georgescu, D.C., „Problema alimentaţiei ţărăneşti“, Sociologie românească, anul I, nr. 2, februarie 1936.
Georgescu, D.C., „Schiţa antropologică a satului Runcu-Gorj“, Sociologie Românească, anul I, nr. 5, mai 1936, Bucureşti.
Georgescu, Dr. D.C., „Nivelul şi compoziţia alimentaţiei populaţiei noastre rurale pe provincii“, Revista de Igienă Socială, anul X, nr. 1-6, ianuarie-iunie 1940.
Georgescu, D.C., „L’habitation et l’alimentation paysannes de Nerej-Vrancea“, în Henri H. Stahl (dirigée par), Nerej, un village d’une région archaïque: monographie sociologique, vol. I, Bucarest, Institut de Sciences Sociales de Roumanie, 1940.
Georgescu, Dr. D.C., L’habitation et l’alimentation paysannes de Nerej-Vrancea. Extrait de Nerej, un village d’une région archaïque, Bucarest (s.n.), 1940.
Georgescu, Dr. D.C., L’alimentation de la population rurale en Roumanie, Bucarest, Éditeur Institut Central de Statistique, 1940.
Georgescu, D.C., „Planul general pentru cercetarea cadrului biologic“, în Îndrumări pentru monografiile sociologice redactate sub direcţia ştiinţifică a d-lui Prof. D. Gusti şi conducerea tehnică a d-lui Traian Herseni de Biroul Cercetărilor Sociologice din Institutul de Ştiinţe Sociale al României, Bucureşti, Institutul de Ştiinţe Sociale al României, 1940.
Georgescu, Dr. D.C., Demografia şi igiena populaţiei. Extras din Drăguş, un sat din Ţara Oltului (Făgăraş), Bucureşti, Institutul Social Român, 1945.
Gusti, Dimitrie şi colaboratorii, Cornova 1931 (ediţie îngrijită de Marin Diaconu, Zoltán Rostás, Vasile Şoimaru), Chişinău, Editura Quant, 2011.
Herseni, Traian, „Stâni nerejene“, Sociologie românească, anul I, nr. 7-9, iulie-septembrie 1936.
Herseni, Traian, „Gospodării ţărăneşti din Nereju“, Sociologie românească, anul I, nr. 11, noiembrie 1936.
Rostás, Zoltán, Monografia ca utopie. Interviuri cu Henri H. Stahl (1985-1987), Bucureşti, Editura Paideia, 2000.
Rostás, Zoltán, Sala luminoasă. Primii monografişti ai Şcolii gustiene, Bucureşti, Editura Paideia, 2003.
Stahl, H.H., „Şcoala monografiei sociologice“, în Mircea Vulcănescu, Tr. Herseni, G. Vlădescu-Răcoasa, Em. Bucuţa, Ion Zamfirescu, H.H. Stahl, Apostol D. Culea, O. Neamţu, D. Gusti şi Şcoala sociologică de la Bucureşti, Bucureşti, Institutul Social Român, 1937.
Stahl, Henri H., Amintiri şi gânduri din vechea şcoală a „monografiilor sociologice“, Bucureşti, Editura Minerva, 1981
Vulcănescu, Mircea, Herseni, Tr., Vlădescu-Răcoasa, G., Bucuţa, Em., Zamfirescu, Ion, Stahl, H.H., Culea, Apostol D., Neamţu, O., D. Gusti şi Şcoala sociologică de la Bucureşti, Bucureşti, Institutul Social Român, 1937.
*** Îndrumări pentru monografiile sociologice redactate sub direcţia ştiinţifică a d-lui Prof. D. Gusti şi conducerea tehnică a d-lui Traian Herseni de Biroul Cercetărilor Sociologice din Institutul de Ştiinţe Sociale al României, Bucureşti, Institutul de Ştiinţe Sociale al României, 1940.
*** 60 sate româneşti cercetate de echipele studenţeşti: anchetă sociologică condusă de Anton Golopenţia şi dr. D.C. Georgescu, vol. I, Bucureşti, Institutul de Ştiinţe Sociale al României, 1941.

NOTE

FLORENTINA ŢONE – Doctor în sociologie, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București, editor coordonator la revista „Historia”.

 sus