Alegeri parlamentare

Reprezentarea politică a femeilor: alegerile parlamentare din 2012
 

Conf. dr. IONELA BĂLUȚĂ
[The University of Bucharest]

Abstract:
The results of the 2012 parliamentary elections indicates a rather small number of women as MP’s, when compared with the situation (statistical data) in other European states. Moving from a diacronical and sincronical analysis of the statistical data indicating the political representation of women in post-communist Romania, the present paper aims to reflect on this under representation as a central element in the attempt to understand and analize the present day Romanian democratic. Thus, it presents the main theoretical concepts and two analitical models and aims to analyze one of the factors that influences, according to the theoretical framework, the presence of women within representative political structure: namely the legislative frame.

Keywords: women’s political representation; parliamentary elections; legal framework in gender equality; Romanian post communism

Dezbaterile şi controversele privind accesul femeilor la cetăţenie şi mai apoi exercitarea de facto a drepturilor politice, prezenţa lor în structurile politice specifice regimurilor democratice şi reprezentarea politică a femeilor sunt subiecte care în ultimele două secole au făcut să curgă multă cerneală şi au provocat dezbateri intense, atât în spaţiul academic cât şi – mai ales – în spaţiul public şi politic.

Dincolo de argumente teoretice sau politice, statisticile actuale arată, la nivel mondial, menţinerea unor parlamente majoritar masculine şi a unor guverne dominate de bărbaţi: astfel, dacă ar fi să calculăm o medie mondială a tuturor parlamentarilor (fără o separare în funcţie de cele două camere, acolo unde acestea există), din totalul de 46.300 de parlamentari, 36.874 sunt bărbaţi şi 9.426 femei, ceea ce înseamnă o medie mondială de 20,4% de reprezentare politică a femeilor¹. Sigur că datele statistice trebuie folosite cu precauţie şi cu respectarea principiilor metodologice corespunzătoare², mai ales când avem de-a face cu o medie mondială care, în mod asumat, a lăsat deoparte diferenţele de arhitectură politică şi electorală specifice fiecărei ţări. Fără a propune în acest articol o analiză a diferitelor date statistice disponibile în materie de reprezentare politică a femeilor, putem observa că rezultatele alegerilor parlamentare din România din decembrie 2012 menţin un procent scăzut – aproape la jumătatea mediei mondiale – al prezenţei acestora în forul legislativ reprezentativ al regimului democratic românesc.

Plecând de la cifrele şi procentajele legate de prezenţa femeilor la aceste ultime alegeri legislative şi de la principalele explicaţii teoretice avansate în numeroasele lucrări ştiinţifice internaţionale care se opresc asupra acestui subiect, voi încerca să avansez câteva explicaţii şi piste de reflecţie asupra terenului românesc. Punctul de plecare al analizei mele este faptul că, dincolo de argumentele specifice, înţelegerea factorilor care menţin o reprezentare politică scăzută a femeilor consituie un element inconturnabil în reflecţia asupra democraţiei şi funcţionării spaţiului politic românesc actual. Căci, aşa cum afirmă Eleni Varikas şi Evelyne Pisier: «Oui, les femmes ont été bien exclues „en tant que femmes“, mais cette exclusion est loin d’être la conséquence logique du principe de la démocratie; la traiter ainsi, c’est compromettre autant la cause des femmes que celle de la démocratie.»³

Reprezentarea politică a femeilor în cifre

Autoritatea electorală permanentă a publicat pentru prima dată, în februarie 2013, un studiu care sintetizează principalele date privind participarea femeilor la alegerile parlamentare (pentru scrutinul din 2012), completate şi de cifre comparative atât din perspectivă diacronică (evoluţia prezenţei femeilor în Parlament din 1990 până în prezent) cât şi dintr-o perspectivă comparativă sincronică raportată la situaţia din celelalte state europene⁴. Conform acestor date, în competiţia electorală pentru alegerile parlamentare din anul 2012 s-au înscris 339 de candidaţi femei din partea formaţiunilor politice şi o candidată din partea Asociaţiei Liga Albanezilor din România (A.L.A.R.); din totalul de 2451 de candidaţi, candidaţii femei reprezintă 13,8%. Numai 20% dintre femeile care au figurat pe listele electorale au reuşit să câştige un loc în Parlament. Mai precis, din totalul de 588 de mandate din actuala structură a Parlamentului României, femeile deţin 68 de mandate, adică 11,5%. Repartiţia pe cele două camere parlamentare menţine decalajul între un număr mai mic de femei prezente în Senat – doar 7,35% (13 din totalul de 176) – faţă de Camera Deputaţilor – 13,35% (55 de locuri dintr-un total de 412)⁵. Dacă ne uităm la procentul iniţial – 13,8% – al candidaţilor femei din totalul celor care s-au înscris în cursa electorală, constatăm că procentul celor care au reuşit să obţină un mandat în actualul Parlament al României – 11,5% – reflectă o proporţionalitate destul de strânsă. Unul din factorii care influenţează aşadar reprezentarea politică a femeilor este accesul efectiv al acestora la listele electorale (şi apoi, evident, accesul la locurile din colegiile cu mai multe şanse de eligibilitate).

Cifrele diacronice, care ne arată evoluţia mandatelor femeilor în Parlamentul României de după 1990, indică o creştere a reprezentării politice a femeilor în 2000 faţă de primele 3 legislaturi postcomuniste, dar apoi o plafonare a acesteia în jurul unui procent mediu (pe Camera Deputaţilor şi Senat) de 10-11%:

Din păcate studiul nu oferă şi procentele diferenţiate pe cele două camere, şi nici nu precizează, din punct de vedere metodologic, care au fost cifrele folosite în calcularea acestor procente. De exemplu, într-un articol în care am reconstituit numărul de femei şi bărbaţi din Senat şi Camera Deputaţilor din 1990 până în 2008, am constatat o fluctuaţie foarte mare între numărul iniţial şi cel final al mandatelor, ceea ce ridică serioase probleme în calcularea procentelor de reprezentare pe perioada unei legislaturi⁶. De asemenea, am observat, de la o legislatură la alta, decalaje mai mari între numărul mandatelor din Senat şi Camera Deputaţilor, ceea ce poate face ca, deşi prezenţa femeilor în Camera Deputaţilor să fie de peste 125%, per total procentul să rămână tot în jurul cifrei de 10%. Aceste nuanţe sunt fără îndoială indispensabile pentru o analiză sociologică a prezenţei femeilor în Parlament, dar din păcate ele nu sunt sistematizate şi de aceea uneori sunt greu de reconstituit.

În sfârşit, faţă de restul statelor Europa, România se plasează, din punctul de vedere al prezenţei femeilor în parlament, pe locul 27 din 32 de ţări, depăşind, cu puţine procente, Rusia, Cipru, Ucraina, Ungaria şi Malta, aflându-se la jumătatea procentului atins de Bulgaria (22%, locul 16) şi foarte departe de primul loc, Suedia (44,7%)⁷.

Aşa cum am precizat deja, deşi indispensabile oricărei analize de sociologie politică, statisticile şi cifrele nu trebuie absolutizate; acestea pot reprezenta însă puncte de pornire serioase într-o reflecţie asupra arhitecturii politice a regimurilor democratice şi a profesionalizării spaţiului politic. Până la urmă, dincolo de cifrele în sine, procentele scăzute ale reprezentării politice a femeilor în România postcomunistă impun, pentru a fi înţelese, o analiză a spaţiului politic şi partizan, a cadrului legislativ şi a reprezentărilor sociale dominante legate de rolurile de gen.

Cum analizăm (sub)reprezentarea politică a femeilor ?

Această întrebare este tratată în literatura internaţională de numeroase studii de sociologie politică, ştiinţe politice şi gender studies, fie din punctul de vedere al definiţiei cetăţeniei şi al raportului cu construcţia Statului⁸, fie din punctul de vedere al definiţiei şi construcţiei democratice. De la criticile care pun în chestiune definiţia însăşi a democraţiei, considerând-o responsabilă pentru excluderile care au fost operate de-a lungul vremii în interiorul regimurilor democratice⁹ la analizele care insistă, dimpotrivă, pe caracterul anti-democratic al oricărei forme de excludere¹⁰, interpretările sunt variate şi dezbaterile sunt intense. Cotele sau paritatea¹¹ sunt teme intrinseci ale reflecţiei asupra reprezentării politice a femeilor : la nivel teoretic, acestea sunt analizate în raport cu universalismul şi egalitatea democratică, precum şi cu conceptele de discriminare şi de egalitate de şanse. La nivel empiric, numeroase studii arată diversitatea felului în care sunt reglementate şi aplicate, precum şi efectele lor, mai mult sau mai puţin limitate în funcţie de contextul social şi politic¹². De asemenea, profesionalizarea spaţiului politic şi definirea «resurselor» eficiente sau a rolurilor politice de succes, arhitectura electorală şi importanţa stereotipurilor de gen sunt axe obligatorii ale analizei prezenţei (sau absenţei) femeilor în spaţiul politic¹³.

Una dintre constatările transversale ale acestor studii este prezenţa încă redusă a femeilor în structurile politice importante şi accesul lor limitat la luarea deciziilor. Importanţa contextului istoric şi socio-politic este determinantă, iar faptul că iniţial cetăţenia politică a fost construită la masculin joacă fără îndoială un rol important în accesul dificil al femeilor la instituţiile de reprezentare şi de decizie politică¹⁴. Din acest punct de vedere, o întrebare care ar merita dezvoltată într-o cercetare autonomă este de ce după 1989, deşi elitele politice masculine comuniste se reconvertesc în procente covârşitoare¹⁵, cele 30% femei impuse de cotele comuniste par să dispară aproape complet în primele legislaturi postcomuniste ?

Pamela Paxton şi Sheri Kunovich constată că pentru înţelegerea subreprezentării politice a femeilor au fost privilegiate trei tipuri de explicaţii – cele socio-structurale, cele politice şi cele ideologice : «Social-structural explanations focus on the pool of available women, political explanations focus on the openness of the political system to women, and ideological explanations focus on general impressions of women in politics and how viable women are as candidates and leaders»¹⁶. La rândul lor, Laure Bereni, Sébastien Chauvin, Alexandre Jaunait şi Anne Revillard consideră că, din perspectiva mecanismelor contemporane de funcţionare a câmpului politic şi a procesului de selecţie a candidaturilor de către partidele politice, putem identifica trei tipuri de factori care îngreunează intrarea femeilor în sferele înalte ale politicii: a). distribuirea inegală a resurselor; b). cultura şi organizarea partidelor politice; c) instituţiile şi regulile electorale¹⁷.

Fără a pretinde că pot propune o analiză nuanţată a atâtor aspecte într-un spaţiu atât de limitat, o să încerc, în ultima parte a acestui articol, să mă opresc doar asupra cadrul legislativ şi a influenţei acestuia asupra reprezentării politice a femeilor.

Din punct de vedere legislativ, în timp ce prevederile din Constituţia României din 1991¹⁸ privind egalitatea în drepturi erau generale şi minimale, Constituţia din 2003 dezvoltă articolul 16 (Egalitatea în drepturi), introducând inclusiv o menţiune specială privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi: „Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.”¹⁹ Influenţa procesului de aderare a României la Uniunea Europeană este evidentă în completările aduse acestui articol. De altfel, prevederile cele mai numeroase privind respectarea egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi în structurile de putere se regăsesc în Legea egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi, 202/2002, adoptată sub presiunea U.E, destul de târziu faţă de alte prevederi din acquis-ul comunitar. Astfel, Capitolul IV priveşte explicit „Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte participarea la luarea deciziei”, având următoarele articole: „Art. 21.(1) Autorităţile publice, centrale şi locale, unităţile economice şi sociale, precum şi partidele politice şi alte entităţi nonprofit, care îşi desfăşoară activitatea în baza unor statute proprii, promovează şi susţin participarea echilibrată a femeilor şi bărbaţilor la conducere şi la decizie. ” şi „Art. 22. Pentru a accelera realizarea în fapt a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi autorităţile publice centrale şi locale vor adopta măsuri stimulative de reprezentare echitabilă şi echilibrată a femeilor şi bărbaţilor în cadrul autorităţilor decizionale ale partenerilor sociali, cu respectarea criteriilor de competenţă”.²⁰ În plus, în varianta republicată din 2007, în care articolul 22 s-a transformat în articolul 23, acesta este completat cu două alineate: „(2) Toate comisiile şi comitetele guvernamentale şi parlamentare asigură reprezentarea echitabilă şi paritară a femeilor şi bărbaţilor în componenţa lor. (3) Partidele politice au obligaţia să prevadă în statutele şi regulamentele interne acţiuni pozitive în favoarea sexului subreprezentat la nivel de decizie, precum şi să asigure reprezentarea echilibrată a femeilor şi bărbaţilor în propunerea candidaţilor la alegerile locale, generale şi pentru Parlamentul European.”²¹

Previderile legale citate definesc un cadru legal în acord cu acquis-ul comunitar care, dacă ar fi fost aplicat cu rigoare în restul legislaţiei româneşti şi transpus în politici publice consistente ar fi putut constitui fără îndoială un catalizator al promovării reale a egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi în spaţiul politic. Din păcate legile electorale din 2004²² şi 2008²³ nu fac nicio trimitere la principiul constituţional menţionat mai sus şi nu transpun în niciun fel prevederile specifice din Legea egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi. Nu este vorba neapărat de introducerea unor cote de gen sau a principiului parităţii²⁴, ci de încercarea de a integra, măcar cu caracter de recomandare, prevederile privind incitarea partidelor politice de a asigura mecanisme pentru creşterea reprezentării politice a femeilor. De asemenea, în constituirea Birourilor electorale sau a altor structuri administrative nu există niciun fel de „măsură stimulativă” pentru asigurarea unei prezenţe echitabile a femeilor şi bărbaţilor. Ca să nu mai vorbim de nerespectarea acestor prevederi sau recomandări în constituirea comisiilor şi comitetelor parlamentare. Niciunul din principalele partide politice nu îşi fixează ca obiectiv, în ultimele statute, creşterea reprezentării politice a femeilor sau măcar promovarea egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi. În plus, spre deosebire de modul de scrutin pe liste practicat până în 2008, sistemul de vot uniniminal într-un singur tur cu distribuţie proporţională a mandatelor reprezintă un tip de scrutin care, după cum arată toate analizele pe această temă, este mai curând defavorabil accesului femeilor la listele electorale şi creşterii reprezentării politice a acestora.

Aşadar, analiza cadrului legislativ privind promovarea şi asigurarea egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi în luarea de decizii şi reprezentarea politică arată o abordare mai degrabă inegală şi inconsecventă a acestui principiu juridic. Dacă procesul de aderare al României la Uniunea Europeană a reprezentat fără îndoială un factor pozitiv, care a stimulat introducerea unor prevederi juridice generoase în vederea asigurării egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi, legislaţia electorală pare să nu fi fost deloc influenţată de aceste reglementări. În plus, principiile enunţate în Legea 202/2002 republicată în 2007 nu au avut niciun efect asupra organizării şi funcţionării partidelor politice sau a comisiilor parlamentare (ca să rămânem la aceste două exemple). Unul dintre motive este fără îndoială absenţa unui cadru instituţional şi a unor instrumente de politici publice care să favorizeze sau chiar să impună introducerea şi respectarea măsuri respective. În ciuda unui cadru legislativ general mai curând favorabil egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi, prevederile care reglementează efectiv procesul electoral nu ţin deloc seama de acest lucru.

Putem concluziona că, într-adevăr, cadrul legislativ (unul dintre factorii modelului analitic propus) nu favorizează, în sistemul politic românesc, creşterea reprezentării politice. Trebuie însă precizat că toţi ceilalţi factori amintiţi în modelul analitic citat sunt extrem de importanţi, iar inconsecvenţa cadrului juridic pe care am arătat-o mai sus, precum şi neaplicarea unor recomandări legale este fără îndoială legată de aceştia. Atât cultura politică şi organizarea partizană cât şi tipul de resurse utile şi necesare pentru a avea acces la funcţii politice şi (mai ales) stereotipurile sociale care perpetuează convingerea că bărbaţii sunt mai combativi şi mai fermi, pot face faţă mai uşor şi mai bine luptelor politice (prezentate adesea ca fiind prea „murdare” pentru femei) sunt aspecte esenţiale în înţelegerea participării scăzute a femeilor la „jocul” politic.

Bibliografie
ACHIN, Catherine et alii, Sexe, genre et politique, Éd. Economica, Paris, 2007.
ACHIN, Catherine, Levecque Sandrine, Femmes en politique, La Découverte, Paris, 2006.
BARTD, Christine, Baudelot Christian, Mossuz-Lavau Janine, Quand les femmes s’en mêlent. Genre et pouvoir, Paris, Editions de la Martinière, 2004.
BĂLUŢĂ, Ionela, «Le Parlement roumain à l’épreuve du genre. Les femmes politiques dans la législature 2004-2008», Studia Politica, vol. X, no. 1/2010, pp. 123-151.
BERENI, Laure, Lépinard Eléonore, «Les femmes ne sont pas une catégorie. Les stratégie de légitimation de la parité en France», Revue française de science politique, vol. 54, n˚1/2004, pp. 71-98. 
BERENI, Laure, Chauvin Sébastien, Jaunait Alexandre, Revillard Anne, Introduction aux Gender Studies. Manuel des études sur le genre, De Boeck, Bruxelles, 2008.
CAVENG, Rémy, «Les „dames conseillères“ de 1936. Une histoire de l’engagement politique féminin», in N. Roux (dir.), Rien sans elles. De la parité en politique, l’Atalante, Nantes, 2004.
DULONG, Delphine, Levecque Sandrine, «Une ressource contingente. Les conditions de reconversion du genre en ressource politique», Politix, no. 60, 2002, pp. 81-111.
DULONG, Delphine, Matonti Frédérique, «l’Indépassable féminité. La mise en récit des femmes en campagne», in J. Lagroye, P. Lehingue, F. Sawicki (dir.), Mobilisations électorales, PUF, CURAPP/CRAPS, Paris, 2005.
FOREST, Maxime, «L’enjeu de l’égalité hommes-femmes au prisme de l’élargissement à l’est de l’UE», Politique européenne, n˚20, 3/2006, pp. 101-119.
GAL, Susan, Kligman Gail eds, Reproducing Gender. Politics, Publics and every day life After Socialism, Princeteon (NJ), Princeton University Press, 2000.
GUIONNET, Christine, «Entrée des femmes en politique. L’irréductibilité du genre à l’heure de la parité», Politix, no. 60, 2002, pp. 113-146.
GUIONNET, Christine, Neveu Erik, Féminins/Masculins. Sociologie du genre, Paris, Armand Colin, 2009.
HEINEN, Jacqueline, «Genre et politiques étatiques en Europe centrale et orientale», Recherches féministes, 1999, vol. 12, n˚1, pp. 123-133.
IONAŞCU, Alexandra, «Les élites politiques en Roumanie postcommuniste 1990-2008. Les voies d’accès au pouvoir exécutif», Studia Politica, vol. XI, no. 1, 2011, pp. 27-50.
KROOK, Mona Lena, „Quota Laws for Women in Politics: Implication for Feminist Practice”, Social Politics: International Studies in Gender, State & Society, Oxford University Press, vol. 15, no 3, 2008, pp. 345-368.
LAGRAVE, Rose-Marie, „Une étrange défaite. La loi constitutionnelle sur la parité”, Politix, 51, 2000.
LAGROYE, Jacques, (entretien) «On ne subit pas son rôle», Politix, n˚38, 1997, pp. 7-17.
LAGROYE, Jacques, «Etre du métier», Politix, n˚28, 1994, pp. 5-15.
LENOIR, Rémi, Pinto Louis, Champagne Patrick, Merllié Dominique, Initiation à la pratique sociologique, Dunod, Paris, 1996.
LÉPINARD Éléonore, L’égalité introuvable. La parité, les féministes et la République, Presses de la Fondation nationale des sciences politiques, Paris, 2007.
Le QUENTREC, Yannick, Rieu Annie, Femmes: engagements publics et vie privée, Éd. Syllepse, Paris, 2003. 
KENWORTHY, Lane, Malami Melissa, „Gender Inequality in Political Representation: A World-wide Comparative Analysis”, Social Forces, 1, 1999, pp. 235-268.
MIROIU Mihaela, «Despre politica ultimei inegalităţi», étude introductive au volume de Vladimir Pasti, Ultima inegalitate. Relaţiile de gen în România, (Iasi: Polirom, 2003).
PAXTON, Pamela, Kunovich Sheri, «Women’s Political Representation: The Importance of Ideology», Social Forces, vol. 82, no. 1, September 2003, pp. 87-113.
Pouvoirs (Femmes en politique), no. 82, 1997.
SCOTT, Joan, «Genre : Une catégorie utile d’analyse historique», Les Cahiers du Grif, n° 37-38, 1988.
SPEHAR, Andrea, «‘Eastern European Women’. Winers or Losers in Post-Communist Transition?», http://gupea.ub.gu.se/bitstream/2077/517/1/A.%20Spehar,%20FoE%20nr%2018.pdf.
ŞTEFAN, Laurenţiu, Patterns of Political Elite Recruitment in Post-Communist Romania, Ed. Ziua, Bucarest, 2004.
THANH-Huyen Ballmer-Cao, Véronique Mottier, Lea Sgier, Gallimard, texte reunite de, Genre et politique. Débats et perspectives, Gallimard, Paris, 2000.
VARIKAS, Eleni, Pisier Evelyne, «Femmes, République, Démocratie. L’autre dans le paire?», Pouvoirs (Femmes en politique), no. 82/1997.
VIENNOT, Eliane (sous la dir. de), La démocratie «à la française» ou les femmes indésirables, Publications de l’Université de Paris – Denis-Diderot, (Cahiers du CEDREF. Colloques et travaux), Paris, 1996.

Surse folosite
Statistici realizate de Uniunea interparlementară, http://www.ipu.org/wmn-f/world.htm
Evoluţia reprezentării femeilor în Parlamentul României, material realizatat de Direcţia Studii, Documentare şi Monitorizarea procesului electoral, Autoritatea Electorală permanentă, 2013, http://www.roaep.ro/ro/section.php?id=27&l2=58
Constituţia României din 1991, http://www.cdep.ro/pls/dic/act_show?ida=1
Constituţia României din 2003, http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339
Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/202_2002.php.
Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/202_2002.php.
Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputatilor şi a Senatului, http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/373_2004.php.
Legea nr. 35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, http://www.clr.ro/rep_htm/L35_2008.htm.
Statutul partidului Socia-Democrat 2012, http://www.psd.ro/STATUTPSD.pdf.
Statutul PDL, http://www.pdlcluj.ro/despre-noi/statutul-pdl/.
Statutul PNL 2011, http://www.pnl.ro/pagina/documente-de-infiintare.
Statutul UDMR,http://www.udmrhunedoara.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=68&Itemid=70&lang=hu.

NOTE

IONELA BĂLUȚĂ – >este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Științe Politice Universității din București, director al Departamentului de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii de Securitate. Doctor în sociologie la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales de Paris; este membru în Comitetul director al CR04 al Association Internationale des Sociologues de Langues Française. Director al Centrului pentru Politicile Egalității de șanse, este de asemenea coordonatoare, pe Universitatea din București, a masterului european E.G.A.L.E.S. A publicat La bourgeoise respectable. Réflexion sur la construction d’une nouvelle identité féminine dans la seconde moitié du XIXe siècle roumain, ed. Universităţii Bucureşti, 2008, co-editat trei volume colective și a publicat peste treizeci de studii și articole în volume și reviste de specialitate naționale și internaționale.

 sus