Alegeri parlamentare

Paradoxul alegerilor parlamentare din 2012 – un Parlament supraponderal
 

CLAUDIA GILIA
[Valahia University of Targoviste]

Motto: Nici un sistem electoral nu este
mai bun în mod absolut şi permanent”
Giovanni Sartori

Abstract:
In our study we have analyzed the way in which the application of the Law no. 35/2008 on election for the Chamber of Deputies and Senate reflected upon the structure of the Romanian Parliament during the 2008-2012 term of office, and especially upon the look of the „plus-sized” Parliament that followed the elections in 2012. We have also highlighted the severe deficiencies that featured the type of ballot used during the parliamentary elections in 2008 and 2012, as well as the multiple flaws that emerged while organizing the two parliamentary ballots, and we have put forth a number of solutions designed to improve the legislative framework. These solutions could be regarded as food for thought for the political deciders with respect to the upcoming electoral reform.

Keywords: electoral system; parliamentary elections; deficiencies; representation; legislative solutions

Consideraţii preliminare

Alegerile reprezintă în viaţa unui stat un moment foarte important. Ele determină cine vor fi reprezentanţii în diferitele structuri naţionale sau în cele supranaţionale. Alegerile sunt mecanismul cheie al legăturii dintre oameni şi guvernare¹: ele sunt singurul mod în care masa populaţiei îşi poate exprima sprijinul pentru un partid în defavoarea altuia.

În orice stat democratic, desemnarea guvernanţilor este un proces firesc, care animă toţi actorii implicaţi în procesul electoral: partide, electori, instituţii ale statului cu atribuţii în domeniu. Este momentul în care electoratul conştientizează că este titularul suveranităţii şi doreşte să îşi exprime voinţa cu privire la un anumit candidat sau la un anumit partid politic. Cetăţeanul este parte componentă a angrenajului electoral şi, nu în cele din urmă, decidentul, cel care prin votul său configurează noile structuri de putere.

Alegerea unui sistem electoral sau altul este la latitudinea celor care deţin puterea la un moment dat într-un stat. Sistemul politic este deci cel care creează sistemul electoral. Guvernanţii încearcă întotdeauna să creioneze un sistem electoral care să îi favorizeze la alegerile viitoare. Sistemele electorale pot doar sprijini unele tendinţe de schimbare a sistemelor politice, dar, de obicei, ele sunt alese pentru a consolida o anume stare de fapt. În toată lumea, modificarea sistemului electoral este o decizie eminamente politică. Orice sistem de vot favorizează o anumită tendinţă politică.

După evenimentele din 1989, societatea românească a fost aşezată pe noi baze constituţionale. Constituirea noilor structuri de putere impunea adoptarea unor reguli noi de desemnarea a acestora. Până la adoptarea Constituţiei din 1991 şi a primei legi electorale, organismele preconstituţionale s-au format în baza Decretul-lege nr. 92 din 14 martie 1990². Decretul stabilea regulile pentru alegerea noului Parlament, precum şi a Preşedintelui României. Scrutinul ales pentru desemnarea parlamentarilor era reprezentarea proporţională.

Cadrul legislativ al alegerilor din 1992 a fost stabilit printr-o nou lege electorală şi, anume Legea nr. 68 din 15 iulie 1992³. Noua lege electorală a statuat în art. 1: „Camera Deputaţilor şi Senatul se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat”. Deputaţii şi senatorii se alegeau în circumscripţii electorale pe baza de scrutin de listă şi de candidaturi independente, potrivit principiului reprezentării proporţionale⁴. Legea electorală consacra astfel un principiu fundamental al sistemului electoral românesc şi anume: reprezentarea proporţională. Consacrarea acestui principiu indică voinţa legiuitorului de a adopta un sistem de scrutin care să asigure o cât mai echilibrată reprezentare a opţiunilor electoratului. Alegerile legislative din anul 1996 şi 2000 s-au desfăşurat tot în baza Legii nr. 68/1992. Alegerile legislative din 2004 au fost reglementate de Legea nr. 373/2004⁵ pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Acest act normativ a adunat în cuprinsul său toate dispoziţiile legale referitoare la procedura alegerilor, adoptate pe parcursul unui deceniu.

Noua reglementare prelua o parte din textele Legii nr. 68/1992, cum ar fi cele referitoare la modul de scrutin, norma de reprezentare, facilităţile electorale acordate organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, utilizarea cărţii de alegător, etc. Deşi s-au făcut o serie de propuneri pentru schimbarea sistemului electoral de alegere a corpurilor legiuitoare, partidele parlamentare, prin reprezentanţii lor în comisia pentru elaborarea propunerii legislative privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului au optat pentru menţinerea principiului reprezentării proporţionale.

Principala critică care i s-a adus scrutinului de listă bazat pe reprezentarea proporţională, utilizat în România până în anul 2008, a fost aceea că întăreşte considerabil rolul şi influenţa partidelor politice. Alegătorul nu îşi cunoaşte parlamentarii, el nu votează pentru un om, ci pentru un partid politic şi pentru un program prezentat de către partid. La rândul său, parlamentarul considera că şansele sale să fie reales depindeau mai puţin de contactele sale cu alegătorii, şi mai mult de locul pe care partidul său o să-l plaseze pe listă. Nu personalitatea candidatului va fi determinantă în alegeri, ci fidelitatea sa vis-à-vis de partid va fi preeminentă.

Evoluţiile ulterioare de pe scena politică românească⁶ au scos la iveală instabilitatea clasei politice, nevoia de a reforma această clasă, dar şi de a asigura stabilitatea guvernamentală. În acest sens, clasa politică, diferitele organisme neguvernamentale, opinia publică au iniţiat o largă dezbatere publică în legătură cu reformarea sistemului electoral românesc în perspectiva viitoarelor alegeri locale, parlamentare şi, chiar a celor europene. În cadrul dezbaterilor realizate de diferite foruri, fie ele politice sau civice, s-a adus în discuţie introducerea scrutinului majoritar uninominal pentru desemnarea parlamentarilor şi a preşedintelui consiliului judeţean. Astfel, a fost adoptată Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali⁷. Legiuitorul a optat pentru alegerea parlamentarilor pentru sistemul majoritar uninominal cu un singur tur de scrutin, potrivit principiului reprezentării proporţionale. Crearea noului cadru legislativ în materie electorală a fost rezultatul unor vii dezbateri în forul legislativ, a negocierilor între partidele politice şi de ce nu, a compromisului politic.

Comentarii pe marginea dispoziţiilor legale aplicabile scrutinului electoral din 2012

Alegerile din 9 decembrie 2012 s-au desfăşurat în baza Legii nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Păstrarea aceluiaşi cadru normativ din 2008 nu prevestea nimic bun pentru noile alegerile parlamentare. Supusă unor critici vehemente atât din partea politicienilor, dar mai ales a specialiştilor, legea din 2008, aplicată în noul context politic din România anului 2012, nu a făcut altceva decât să accentueze şi să amplifice efectele perverse ale atribuirii mandatelor.

Readucem în atenţie, faptul că, în anul 2008, în Parlamentul României au fost aleşi şi parlamentari ce în colegiile lor s-au clasat pe locurile 2 sau 3⁸ ori au obţinut mandatul cu doar 34 de voturi⁹. De asemenea, însăşi Autoritatea Electorală Permanentă în raportul asupra organizării şi desfăşurării alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din 30 noiembrie 2008 a reliefat faptul că, sistemul electoral adoptat în 2008 s-a dovedit unul relativ complicat ce a generat două clase diferite de aleşi – unii care au acces în Parlament pe baza întrunirii majorităţii voturilor valabil exprimate în colegiile uninominale în care au candidat, alţii care nu au reprezentat nici prima şi, în unele cazuri, nici a doua opţiune a alegătorilor dintr-un colegiu uninominal, câştigând, totuşi, mandate în urma redistribuirii voturilor în detrimentul altor candidaţi mai bine situaţi. Legătura dintre alegători şi aleşi, în aceste cazuri, a părut una artificială şi lipsită de substanţă atâta vreme cât ea nu a urmat ierarhia stabilită de votul popular. Procedura de calcul a mandatelor a ţinut în suspans până în ultima clipă candidaţii care nu au reuşit să-şi adjudece mandatul în prima fază cu un procent de peste 50%, aceasta fiind una complicată şi relativ greu de anticipat. Redistribuirea a fost apreciată ca inechitabilă atât de către politicieni, cât şi de către electorat¹⁰.

Curtea Constituţională, la rândul său, a apreciat că actuala reglementare a sistemului electoral românesc prezintă o serie de imperfecţiuni şi, ca atare, se impunea o reconsiderare a acesteia din perspectiva alegerilor parlamentare din anul 2012, care să asigure, sub toate aspectele, organizarea şi desfăşurarea unor alegeri democratice în România. În această privinţă, Curtea a considerat că trebuie, în primul rând, să se pornească de la realităţile economice, politice şi sociale ale ţării, de la rolul partidelor politice în procesul electoral, de la necesitatea raţionalizării Parlamentului şi, în final, să fie reglementat un tip de scrutin corespunzător concluziilor desprinse şi care să aibă corespondent în tipurile de scrutin care se regăsesc în majoritatea statelor europene. În opinia judecătorilor constituţionali, Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează un mecanism electoral care nu are nicio legătură cu elementele de conţinut ale tipului de scrutin majoritar uninominal, organizat cu un singur tur şi care este practicat în alte state. Este de reţinut că niciun sistem electoral în care este reglementat un tip de scrutin majoritar uninominal cu un singur tur de scrutin nu prevede vreun prag electoral, în timp ce Legea nr.35/2008 prevede două tipuri de praguri electorale alternative. Rezultatele alegerilor parlamentare din noiembrie 2008 au arătat că mecanismul utilizat pentru atribuirea mandatelor a avut drept consecinţă rezultate neconforme celor specifice unui tip de scrutin majoritar uninominal, rezultate determinate de calculele matematice reglementate de regulile procedurii electorale ale scrutinului uninominal prevăzut de Legea nr.35/2008. Aşa se face că desemnarea unor parlamentari s-a realizat pe baza unor calcule, fără ca o asemenea desemnare să rezulte din alegeri, în urma exprimării prin vot a opţiunilor politice¹¹.

Efectele negative ale acestui tip original de scrutin implementat în România în 2008 s-au văzut cu adevărat pe parcursul legislaturii 2008-2012. Parlamentarii s-au dovedit a fi simpli executanţi ai deciziilor şefilor de partid, simple „maşini de vot”, iar traseismul politic a schimbat radical configuraţia politică rezultată din votul cetăţenilor. Calitatea actului legislativ a fost de asemenea afectată de slaba pregătire profesională a celor trimişi să reprezinte interesele cetăţenilor. Legile sunt bune dacă sunt făcute de persoane cu viziune, cu cunoştinţe în domeniile respective şi nu de amatori, pasageri conjuncturali prin viaţa publică¹².

Toate aceste experienţe negative, pare că nu au avut niciun efect pentru partidele politice, dacă acestea nu au avut capacitatea sau nu au dorit, pe parcursul a patru ani, să ajungă la un consens cu privire la o reformă de substanţă a legislaţiei electorale referitoare la alegerile parlamentare. Toate demersurile întreprinse s-au soldat cu un eşec¹³. De la proiectul de lege electorală înaintat de Autoritatea Electorală Permanentă în ianuarie 2010, la Comisia pentru elaborarea unui Cod electoral din 2011, până la legea privind de modificarea şi completarea Legii nr. 35/2008¹⁴, care a fost declarată de către Curtea Constituţională neconstituţională.

Este evident că păstrarea dispoziţiilor din Legea nr. 35/2008 a servit intereselor electorale şi politice conjuncturale ale partidelor politice, ale căror efecte cu siguranţă le vom simţi în legislatura 2012-2016.

Aberaţiile unui sistem electoral. Reflecţii pe marginea rezultatelor finale

Analiza alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012 trebuie făcută în contextul tuturor evenimentelor politice derulate în anul 2012 în România. Anul 2012 – a fost anul bătăliilor politice, al confruntărilor între reprezentanţii puterii executive (Preşedinte - Prim ministru), între partidele aflate la putere şi cele din opoziţie (cu menţiunea că pe parcursul anului, rolurile au fost schimbate), al suspendării Preşedintelui României, al referendumului pentru demitere, al alegerilor locale.

Pentru cele 452 de colegii uninominale (315 pentru Camera Deputaţilor şi 137) s-au înscris în competiţia electorală 2451 de candidaţi¹⁵, reprezentând 17 partide şi formaţiuni politice, la care se adaugă candidaţii din partea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţile naţionale¹⁶. Observăm că prin comparaţie cu alegerile parlamentare din 2008, când în cursa electorală s-au înscris 2960 de candidaţi¹⁷, în 2012 avem cu 509 candidaturi mai puţin¹⁸. Tot prin comparaţie cu anul 2008, prezenţa la vot în 2012 a crescut uşor de la 39,26%¹⁹ la 41,72%²⁰, chiar dacă condiţiile meteorologice au pus la grea încercare pe cei implicaţi în procesul electoral, dar şi pe alegători²¹. Printre candidaţi s-au regăsit nume controversate, precum George Becali, Dan Voiculescu, Dan Diaconescu, Sebastian Ghiţă, Gheorghe Neţoiu, Antonie Solomon, Monica Iacob Ridzi, Alin Trăşculescu, Nicolae Dumitru („Niro”) şi lista poate continua.

În mass-media naţională, campania electorală a fost lipsită de temele mari de dezbatere, agenda electorală fiind ocupată de conflictul dintre Preşedinte şi Prim ministru. În colegii, la fel ca şi în 2008, candidaţii s-au prezentat cu promisiuni ce ţin de guvernarea locală şi nu de chestiunile naţionale. Un element pozitiv al campaniei l-a reprezentat reducerea cazurilor de mită electorală, acest lucru datorându-se şi dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă²² în care s-au prevăzut în mod expres şi limitativ bunurile şi obiectele de propagandă electorală, precum şi limitarea valorii acestora. Procesul electoral s-a desfăşurat ca în fiecare an electoral cu aceleaşi probleme de management electoral - o Autoritate Electorală Permanentă care şi de această dată s-a mulţumit să realizeze doar pliante de informare şi, prea multe alte autorităţi care au gestionat mai mult sau mai puţin bine întregul proces electoral.

În urma alegerilor parlamentare din 2012, în Parlamentul României au obţinute mandate următoarele formaţiuni politice: USL, ARD, PPDD, UDMR, la care se adaugă cei 18 reprezentanţi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale.

Rezultatele alegerilor din 2012 au fost surprinzătoare, chiar şi pentru câştigători – Uniunea Social Liberală - USL²³. Rezultatele foarte bune obţinute de USL în alegerile locale au reprezentat suportul electoral pe care s-au bazat partidele din această alianţă politică, dar şi candidaţii săi, în alegerile parlamentare din decembrie 2012. Victoria zdrobitoare obţinută în alegerile parlamentare a reprezentat pentru partidele din USL cel mai bun scor electoral de la primele alegeri desfăşurate în 1990.

După finalizare procesului electoral, Parlamentul României are în componenţa sa 588²⁵ de reprezentanţi ai naţiunii, cu 117 parlamentari mai mult decât în legislatura precedentă²⁶.

Rezultatele electorale au arătat că numărul parlamentarilor care au obţinut mandate în prima etapă a fost mult mai mare decât cel din 2008. De această dată nu a mai fost vorba de intrarea în Parlament de pe locul 2 sau 3, ci un alt fenomen şi-a făcut apariţia, şi anume, un exces al mandatelor obţinute în procesul de redistribuire în etapa a II-a. Doar candidaţii USL şi UDMR au reuşit să obţină majoritatea voturilor valabil exprimate în colegiile în care au candidat. Astfel, USL a obţinut primul loc în 294 de colegii la Camera Deputaţilor şi 127 la Senat, în timp ce UDMR a obţinut primul loc în 16 colegii la Camera Deputaţilor şi 9 la Senat²⁷. Candidaţii ARD²⁸ şi PP-DD au obţinut mandatele în procesul de redistribuire. Astfel, alegerile parlamentare din 2012 au marcat prăbuşirea fostului partid de guvernământ - PDL, care ascuns sub masca ARD nu a reuşit să obţină în niciun colegiu 50%+1. Aceste alegeri au propulsat însă pe scena politică din ţara noastră o nouă formaţiune politică, şi anume, Partidul Poporului-Dan Diaconescu (PP-DD). PP-DD venea după rezultate bune obţinute în alegerile locale din vara lui 2012, reuşind să obţină în alegerile parlamentare un scor foarte apropiat de cel al ARD-ului. PP-DD-ul sau „Partidul OTV” cum a fost catalogat, un partid fără doctrină, fără istorie, un partid dominat de liderul său a reuşit să coaguleze şi să transforme în voturi nemulţumirile unei părţi din electoratul românesc. PPDD un partid cu un lider populist, demagog, a reuşit să fure din electoratul PD-L şi chiar PSD, propunând candidaţi care în legislatura anterioară au fost reprezentanţi ai altor formaţiuni politice în forul legislativ.

O analiză a atribuirii mandatelor ne-a arătat că, în majoritatea circumscripţiilor electorale sunt colegii în care cetăţenii sunt reprezentaţi de doi parlamentari. Un caz aparte îl reprezintă Circumscripţia electorală nr. 16 Dâmboviţa, unde cetăţenii din colegiu uninominal nr. 4 sunt reprezentaţi de 3 deputaţi proveniţi din trei formaţiuni diferite : USL, ARD, PP-DD şi colegiul nr. 6 din Bucureşti, unde cetăţenii sunt reprezentaţi de 3 deputaţi provenind din PSD, PNŢCD şi PP-DD.

Analizate şi din perspectiva prezenţei femeilor în noul Parlament, datele confirmă trend-ul descendent al prezenţei acestora. Astfel, din totalul de 588 de parlamentari, femeile sunt prezente în proporţie de aproximativ 11%²⁹.

Soluţii pentru corectarea sistemului electoral românesc actual

Având în vedere deficienţele majore constatate cu ocazia celor două scrutine electorale parlamentare este imperios necesar se realizeze o reformă a legislaţiei electorale³⁰. În opinia noastră, schimbarea legislaţiei electorale nu trebuie să vizeze doar tipul de scrutin electoral. Modificările trebuie să fie de fond şi să vizeze tot ceea ce înseamnă proces electoral.

Pornind de la schimbarea sistemului electoral şi până la schimbarea strategiei de desemnare a candidaţilor de către formaţiunile politice, la managementul electoral totul trebuie să capete un nou visage. Introducerea unui nou tip de scrutin în România trebuie corelată în opinia noastră cu modificările constituţionale ce vizează instituţia Parlamentului şi trebuie avut în vedere dacă se optează pentru o structură unicamerală sau bicamerală, iar în cazul variantei unui Parlament bicameral trebuie decis dacă Camerele funcţionează pe aceeaşi durată a mandatului sau pentru mandate diferite, dacă acestea vor exercita acelaşi tip de competenţe sau dacă competenţele vor fi departajate.

Analizând rezultatele alegerilor parlamentare desfăşurate în România post decembristă, modul în care aceste rezultate s-au transformat în mandate, urmărind activitatea desfăşurată de parlamentari, precum şi calitatea actului de reprezentare şi raporturile dintre aceştia şi cei care i-au ales, considerăm că sistemul care ar asigura o reprezentare cât mai largă a diferitelor curente de opinii politice, un grad ridicat al parlamentarilor de sex feminin, un echilibru între voturile obţinute şi mandatele dobândite, l-ar reprezenta scrutinul de listă, cu vot preferenţial³¹. Acest sistem permite alegătorului ca în lista prezentată de un partid sau o formaţiune politică să marcheze propria sa ordine a candidaţilor preferaţi, deoarece este cunoscut faptul că de cele mai multe ori în fruntea listei nu s-au aflat cei meritorii, ci cei cu influenţă politică, financiară. Cel mai mare inconvenient al acestui sistem îl reprezintă în opinia noastră dificultatea pe care o va avea alegătorul român atunci când va trebui să marcheze favoriţii şi nu doar să aplice o ştampilă (de cele mai multe ori fără a ştii pe cine votează cu adevărat). Pentru partide şi, mai ales pentru candidaţi, acest tip de scrutin va presupune un efort mai mare în a se face cunoscuţi şi în a convinge electorii să i marcheze ca favoriţi în lista partidului în cauză. Suntem conştienţi că acest tip de scrutin va avea şanse minime de a fi reglementat, deoarece este nevoie ca electoratul din România să aibă un minim de cultură politică, juridică³², iar partidele politice să-şi dorească să lase la latitudinea electoratului ordinea în listă.

Reforma electorală trebuie să se desfăşoare în acelaşi timp cu o reformă a partidelor politice. Partidele trebuie să înţeleagă că, pentru a-şi atinge scopul - obţinerea puterii, exercitarea sa şi menţinerea sa – trebuie să vină în faţa electoratului cu candidaţi reprezentativi, de o factură morală deosebită, profesionişti în ariile lor de activitate. În România s-a încetăţenit zicala „şi unii şi ceilalţi sunt la fel”. Acest lucru arată faptul că partidele politice nu mai sunt capabile să răspundă nevoilor cetăţenilor. Pe de altă parte, nici electoratul românesc nu se arată interesat de procesul electoral. Electoratul şi aleşii sunt cele două feţe ale monedei reprezentării. Trebuie să conştientizăm faptul că, atunci când ne declarăm nemulţumirea faţă de aleşi, trebui să analizăm şi dacă noi, am ales raţional şi în cunoştinţă de cauză. Căci ce este oare Parlamentul dacă nu reflexia opţiunilor exprimate de noi?

Dincolo de opţiunea pentru un tip sau altul de sistem electoral, în opinia noastră, schimbarea trebuie să vizeze, în mod esenţial, managementul procesului electoral. În literatura de specialitate s-a apreciat că prioritatea în reformarea sistemului electoral o reprezintă „îmbunătăţirea managementului electoral, sub toate aspectele sale, dar în mod deosebit în ceea ce priveşte administrarea procesului electoral propriu-zis, a asigurării credibilităţii alegerilor”³³. Dacă procesul electoral este viciat, nici nu mai contează ce tip de sistem electoral ai implementat.

Concluzii

Alegerea unui sistem electoral, care să coaguleze aşteptările partidelor politice din România, dar şi pe cele ale cetăţenilor, se va dovedi o misiune dificilă pentru decidenţii politici. Anul 2013 pare a fi anul schimbărilor constituţionale, legale, de substanţă din societatea românească. Ne întrebăm însă dacă aceste schimbări vor avea în vedere şi interesele electoratului sau vor reprezenta materializarea intereselor de moment, partizane, ale forţelor politice, aflate la guvernare la un moment dat.

Preconizata reforma electorală va duce oare la creşterea calităţii reprezentanţilor şi implicit a actului politic? Reformă doar de dragul de a face reformă sau facem reformă pentru a îmbunătăţii viaţa electoratului? Prin reformă stabilim reguli solide pentru viitor sau doar tranzitorii, pentru un moment electoral precis?

Totul depinde de voinţa guvernanţilor, dar este important ca şi societatea să se exprime prin vocile sale avizate, să vină cu soluţii.

Părerile doctrinarilor sunt însă pesimiste, unii dintre aceştia considerând că „erorile în găsirea unei proceduri electorale care să impulsioneze în mod real construcţia democraţiei constituţionale în ţara noastră fac parte din înţelegerea insuficientă a fundamentelor unei democraţii autentice, reale şi nu doar formale, iar această înţelegere se reflectă atât în modul în care cetăţenii îşi votează conducătorii, cât şi în acela în care se reflectă candidaţii pe parcursul competiţiei şi la capătul acesteia, respectând sau sfidând regulile concurenţei între partide ce aspiră deopotrivă la guvernare”³⁴.

Anexa 1

Bibliografie
ALEXANDRU Ioan, Democraţia constituţională. Utopie şi/sau realitate (Bucureşti: Universul Juridic, 2012).
BLONDEL Jean, Guvernarea comparată, traducere de Teodora Moldovanu(Iaşi: Institutul European, 2009).
GILIA Claudia, „Where is the elective democracy in Romania heading to?”, Valahia University LAW STUDY, 1 (2012).
GHERGHINA Sergiu (ed.), Cine decide? Partide, reprezentanţi şi politici în Parlamentul României şi cel European, (Iaşi: Institutul European, 2010).
RADU Alexandru, Politica între proporţionalism şi majoritarism. Alegeri şi sistem electoral în România poscomunistă (Iaşi: Institutul European, 2012)
SARTORI Giovanni, Ingineria constituţională comparată, Structuri, stimulente şi rezultate, traducere de Cristina Dan şi Irina Mihaela Stoica, (Bucureşti: Ed. Mediterana 2000, 2002).
***http://www.roaep.ro – site-ul Autorităţii Electorale Permanente
***http://www. cdep.ro – site-ul Camerei Deputaţilor
***http://www.senat.ro – site-ul Senatului
***http://www.ccr.ro – site-ul Curţii Constituţionale
***http://www.becparlamentare 2012.ro – Biroul Electoral Central - Alegeri pentru Camera Deputaţilor şi Senat, 9 decembrie 2012
***http://www.becparlamentare 2008.ro – Biroul Electoral Central – Alegeri pentru Camera Deputaţilor şi Senat 2008
***http://www.robert-schuman.eu – Fondation Robert Schumann
***http://www.eerstekamer.nl – site-ul Senatului Olandei

NOTE

CLAUDIA GILIA – Universitatea Valahia din Târgovişte, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Social-Politice.

 sus