Comunismul românesc


Politici de ideologizare a mass-media în perioada regimului comunist
 

ILARION ȚIU
[„Dimitrie Cantemir” Christian University]

Abstract:
This article describes how Romanian Communist Party obtained the control of mass-media between 1948 and 1989. Like any totalitarian regime, the communist state put into control printing press, radio and television through centralized institutions: General Direction of Press and Printings (1949-1977) and Council of Socialist Culture and Education (1977-1989). Communist leaders make pressures against mass-media to align journalistic discourse to the official ideology. Romanian mass-media became in 70s and 80s a vector of Nicolae Ceaușescu personality cult. In late communism, printing press and audio-visual haven’t any information, education or entertainment role. The main mission of mass-media was to celebrate the chief of the communist party and the state.

Keywords: Romanian communist mass-media; Propaganda; Communist ideology; Cult of personality

„Presa este cea mai ascuţită armă a partidului. Presa este mijloc, prin care partidul vorbeşte în fiecare ceas al zilei cu masele largi şi vorbeşte în limbajul lor“. Aceasta era „învăţătura“ lui Stalin care stătea la baza organizării mass-media în ţările situate după „Cortina de fier“.

Statul comunist român îşi exercita controlul asupra presei în virtutea rolului său de proprietar şi de îndrumător ideologic. În consecinţă, mass-media nu se putea dezvolta liber. Partidul comunist impunea ca mesajul transmis de mijloacele de comunicare în masă să fie consonant cu obiectivele sale. Aşadar, singura regulă care influenţa dinamica mass-media era voinţa partidului. În nici un caz piaţa media.

După model sovietic, regimurile comuniste au utilizat mass-media în trei moduri. În primul rând, mijloacele de comunicare în masă erau folosite pentru difuzarea instrucţiunilor date de putere. Tocmai de aceea a rezultat centralizarea sistemului mediatic, pentru ca întreaga presă să vorbească o „limbă ideologică“ unică. În al doilea rând, mass-media trebuiau să mobilizeze masele, să determine cetăţenii să execute ordinele emise de autorităţi. A treia funcţie a presei în regimurile comuniste, şi poate cea mai importantă, era să îndoctrineze masele. Mass-media avea scopul să construiască „omul nou“ comunist. În anumite etape, presa a contribuit la construcţia cultului personalităţii (pentru conducerea colectivă a partidului, în anii de început ai comunismului, sau pentru liderii supremi, în anii de vârf ai lui Gheorghe Gheorghiu-Dej sau Nicolae Ceauşescu). Gazetele, radioului şi televiziunea participau la celebrarea şefilor printr-o expunere necontenită a „virtuţilor“ pe care le-ar fi avut1.


Leonte Răutu şi impunerea modelului sovietic

Artizanii subordonării mass-media de către partidul comunist au fost Iosif Chişinevschi (şeful Direcţiei Propagandă şi Agitaţie a CC al PMR) şi, mai ales, Leonte Răutu (adjunctul lui Chişinevschi). Deoarece Iosif Chişinevschi avea alte „sarcini“ mai importante pentru sovietizarea României, responsabilul de facto al presei a fost Leonte Răutu. Acesta i-a convocat la 1 iunie 1948 pe şefii tuturor comitetelor de presă de pe lângă Direcţia de Propagandă şi Agitaţie şi pe secretarii diferitelor organe de presă din Bucureşti. Chişinevschi a fost şi el prezent, însă a vorbit doar Răutu.

În opinia lui Leonte Răutu, presa postbelică românească cunoscuse trei perioade. Între 1945/1946 şi 19 noiembrie 1946 (alegerile falsificate), s-a dus „lupta cu influenţa reacţiunii în presă“. Această „luptă“ a constat în „cucerirea influenţei noastre în presă“, deoarece, spunea Răutu, „o mare parte a ziariştilor erau atunci sub influenţa reacţiunii“. Comuniştii au „rezolvat“ problema prin înscenarea unor „procese antifasciste“ celor mai importanţi gazetari români. Pe de altă parte, au fost desfiinţate abuziv publicaţiile incomode. Începând din noiembrie 1946, menţiona Răutu la respectiva întrunire, comuniştii au operat „stârpirea influenţei reacţiunii în presă“, precum şi „perfecţionarea presei din ţara noastră“. Acest proces s-a încheiat la finele anului 1947, odată cu înlăturarea monarhiei. Mass-media intra astfel, conform periodizării lui Leonte Răutu, în a treia fază postbelică, când avea de îndeplinit „sarcini noi după perfecţionarea presei şi curăţirea terenului de influenţele reacţionare“. În acest scop, el propunea reorganizarea mass-media2.

În cadrul întrunirii din 1 iunie 1948, Răutu a ţinut să le reamintească participanţilor la discuţii că presa este subordonată Comitetului Centra al PMR, prin intermediul Direcţiei Propagandă şi Agitaţie. În acest scop, direcţia avea următoarele sarcini: să introducă în mod nemijlocit linia partidului în întreaga presă; să lupte pentru „cuceririle noi“; să întărească poziţia partidului în presă; şi să execute o supraveghere din punctul de vedere al partidului asupra tuturor problemelor din ţară.

Pentru o „diviziune a muncii“ eficientă, Leonte Răutu a creat Comitetul de Presă din cadrul Direcţiei Propagandă şi Agitaţie. Acest Comitet de Presă avea trei compartimente: Comisia presei din Capitală, Comisia Presei din Provincie şi Comisia publicaţiilor periodice3. Coordona activitatea a 14 cotidiene din Capitală, 19 publicaţii periodice şi 56 de ziare din provincie. Pe lângă publicaţiile cotidiene şi periodice, Comitetul de Presă avea în subordine agenţiile de presă Rador şi Agerpres, precum şi a societatea unică de difuzare a presei, Slova4.

Nucleul mass-media controlat de comunişti trebuia să fie model pentru reorganizarea întregii prese româneşti. Leonte Răutu a anunţat că, în scurt timp, partidul pregătea suprimarea ziarelor care au mai rămas sub influenţa „reacţiunii“. Pe lângă aceste publicaţii „burgheze“, trebuiau desfiinţate gazetele comuniste ce deveniseră „inutile“ după proclamarea republicii populare.

Pentru ca presa să poată realiza sarcinile trasate de Comitetul Central, trebuia operată o „justă divizare a muncii“ între gazetele de partid şi ziarele controlate de comunişti, anunţa Leonte Răutu. Primele măsuri fuseseră deja luate. După dispariţia „publicaţiilor parazitare“, partidul editase gazete de mare tiraj pentru diferite categorii socio-profesionale. A apărut cotidianul Viaţa sindicală, editat de Confederaţia Generală a Muncii. Pentru minoritatea maghiară s-a tipărit la Bucureşti un cotidian central, cu titlul Romaniai Magyar Szo, precum şi revista Utink. Partidul a publicat un cotidian economic, cu titlul Agerpres (la baza acestuia va sta Agenţia Română de Presă Agerpres). Uniunea Tineretului Muncitoresc şi-a editat propriul organ de presă, cu titlul Tânărul muncitor. Pentru sectorul de tineret mai apăreau publicaţiile: Studentul Român şi Revista elevilor. Tot din iniţiativa PMR au fost editate periodicele de mare tiraj Contemporanul, Viaţa românească şi Flacăra, cu rol de „luptă pe tărâmul ideologic şi cultural“. Mesajul partidului trebuia să ajungă şi la femei. Revista Femeia a fost restructurată din punct de vedere tematic, devenind organ al Uniunii Femeilor Democrate din România. Pentru femeile din mediul rural a fost editată revista Săteanca. În vederea „întăririi relaţiilor cu marea Uniune Sovietică“ au apărut Analele Româno-Sovietice. În 1948 a reapărut şi revista Lupta de clasă, organ teoretic al PMR5.

Leonte Răutu a anunţat că modelul de viitor al presei româneşti era cotidianul Scânteia, organ al CC al PMR. Ziarul fusese „arma cea mai ascuţită“ a partidului în anii cuceririi puterii, având ca sarcină mobilizarea maselor şi pe viitor. Gazeta se ghida după îndemnul lui Lenin conform căruia: „Presa trebuie să dea educaţia maselor în sensul creşterii conştiinţei sociale“. Astfel că, partidul a desemnat Scânteia să trezească în oameni spiritul colectiv de muncă. Răutu amintea recentele campanii din Scânteia pentru mobilizarea tineretului în vederea plecării voluntare pe şantierele naţionale. Însă presa trebuia să aibă şi alte preocupări de educare a maselor, respectiv creşterea producţiei şi a productivităţii. În acest sens, trebuiau inserate în paginile ziarelor de partid „grafice foarte convingătoare“. De asemenea, trebuia popularizată experienţa „întrecerilor în producţie“. La fel şi în cazul campaniilor din agricultură.

Scânteia, precum şi alte publicaţii, stăteau prost la capitolul criticii în domeniul artei şi culturii, atenţiona Leonte Răutu. Se făcuseră unele „progrese“, prin atacurile lui Sorin Toma din Scânteia la adresa scriitorilor „burghezi“ Tudor Arghezi, Ion Barbu şi Nina Cassian. Însă nu era suficient, insista ideologul regimului. În paginile presei scrise se aştepta o „cotitură“ privind înţelegerea de către cititori a ideologiei comuniste, a motivelor pentru care scriitorii „burghezi“ nu mai erau dezirabili6.

Presa de provincie avea propriile deficienţe, opina Leonte Răutu. Fără să nominalizeze vreo publicaţie, a remarcat slaba pregătire ideologică a gazetarilor din judeţe. Dacă ziarele din Bucureşti arătau muncitorul „clocotind de dorinţa de a deveni stahanovist“, în provincie se scriau articole care atribuiau inginerilor realizările. De asemenea, era „slab redată“ alianţa muncitorilor cu ţărănimea muncitoare. În general articolele ideologice erau scrise într-un stil confuz, atenţiona Răutu. În opinia lui, presa judeţeană de partid scria insuficiente articole despre Uniunea Sovietică. Rubricile de politică externă erau redactate „neglijent“, mai spunea acesta. În loc să fie citată agenţia sovietică Tass, se foloseau surse engleze şi americane7!

Pe viitor, anunţa Leonte Răutu, gazetele aveau datoria: „să reprezinte în toată bogăţia lor realizările noastre“; „să ducă o luptă aprigă împotriva ideologiei duşmănoase“; „să lupte pentru a face pe cititor să iubească pacea“; „să înfăţişeze experienţa sovietică în construcţia aparatului de stat, organizarea vieţii economice, viaţa de partid, viaţa sindicală, viaţa obştească“8.

O altă consfătuire importantă a conducerii Direcţiei Propagandă şi Agitaţie cu redactorii-şefi din presa centrală şi locală a avut loc la Bucureşti, în perioada 9-11 februarie 1950. Întrunirea a fost convocată ca urmare a unei plenare a Comitetului Central, care a trasat noi sarcini de partid pentru mass-media.

Leonte Răutu le-a spus participanţilor că activiştii Direcţiei de Propagandă şi Agitaţie descoperiseră în ultima vreme un număr mare de greşeli ideologice şi de tipar. Existau trei tipuri de erori. În primul rând „acte de sabotaj vădite“, datorate slăbirii vigilenţei în tipografii. În al doilea rând s-au constatat „abateri de la linia justă politică a partidului“, deoarece în unele ziare s-au publicat „articole contrare liniei partidului“. A treia categorie de greşeli provenea din „lipsa pregătirii“ gazetarilor, sau din „neseriozitate“.

Leonte Răutu le-a impus gazetarilor să răspundă personal pentru articolele redactate. Începând din februarie 1950, nici un material nu mai putea fi predat la tipografie fără semnătura şefului de secţie şi a secretarului de redacţie. Fiecare articol trebuia să cumuleze la plecarea din redacţie semnătura corectorului, a cenzorului şi a redactorului de serviciu care a dat bunul de tipar. La tipografie, articolele erau preluate pe semnătură. Într-o condică specială se menţiona numele tipografului care culegea fiecare articol. Primul număr tipărit al ziarului trebuia citit de un „cap limpede“, care semna pe ziar „bun de difuzat“. Toate aceste materiale trebuiau păstrate timp de trei luni în redacţii.

Agenţia Agerpres avea parte de un control similar. La radio s-a impus o evidenţă strictă a emisiunilor, mai ales în cazul programelor pentru străinătate9.

Leonte Răutu susţinea că va spori „vigilenţa“ aplicând metodele de control invocate de ideologia marxist-leninistă. „Sabotajul“ din redacţii şi tipografii putea fi „vindecat“ prin creşterea numărului de „cadre muncitoreşti“10. Această obsesie a regimului pentru majorarea elementului muncitoresc în presă se va menţine până în anul 1989. Însă nu era facil să angajezi muncitori în domeniul editorial, fie ei redactori permanenţi sau corespondenţi. Meseria de gazetar necesita abilităţi de redactare, dobândite în urma unor studii axate pe cultura generală, cu pe cea tehnică.

Pe lângă sarcinile organizaţionale, Răutu a făcut şi câteva recomandări editoriale. Astfel, pe viitor presa trebuia „să demonstreze necontenit acţiunile duşmanului de clasă“. O altă sugestie editorială a lui Răutu viza orientarea gazetelor către mase, în primul rând. În acest scop, presa trebuia să utilizeze cuvinte cât mai simple şi să se „debaraseze“ de limbajul pompos11.


Moartea lui Stalin şi liberalizarea ratată

Mass-media era imaginea fidelă a schimbărilor politice. După moartea lui Stalin (martie 1953), regimul de la Bucureşti avea o poziţie slăbită în cadrul blocului comunist. Gheorghiu-Dej a fost singurul lider stalinist care a rezistat la putere după dispariţia dictatorului sovietic. Astfel că, responsabilii ideologici au început să fie mai atenţi cu imaginea publică internă şi externă, pentru a nu oferi Moscovei motive pentru imixtiuni.

La 17 martie 1955, Gheorghe Apostol (prim-secretar al CC al PMR) şi Leonte Răutu au convocat la Bucureşti o consfătuire pe ţară cu redactorii-şefi ai ziarelor centrale şi locale. Ca de obicei, îndrumările cele mai importante le-a oferit Răutu.

Gazetarii au aflat că se schimbau regulile criticii şi autocriticii. În trecut, pe când „oamenii muncii“ aveau probleme grave, presa a prezentat lucrurile „prea în roz“, spunea Leonte Răutu. Cu timpul, mass-media „s-a legat mai mult de realitate“ şi a prezentat materiale de analiză juste, în vederea înlăturării lipsurilor. În ultima vreme însă, activiştii Comitetului Central constataseră că se înmulţiseră materialele critice. Acestea erau redactate astfel încât puteau fi deveni „arme ale duşmanilor“, deoarece furnizau subiecte pentru posturile de radio străine.

Chiar în Scânteia se înregistraseră câteva „excese“. Spre exemplu, într-un articol în care ziarul partidului critica mersul greoi al colectivizării, autorul recomanda utilizarea aparatului de stat (un atare discurs jurnalistic putea servi emigraţiei sau presei vestice, care acuzau regimul de la Bucureşti că încălca drepturile omului). Ziarul România liberă îşi făcuse un obicei să generalizeze lipsurile. La radio, într-una dintre emisiuni se citise o ştire care anunţa că în vitrinele unei cooperative săteşti umblau şobolani.

În concluzie, activiştii Secţiei Propagandă şi Agitaţie observaseră că materialele cu caracter sintetic, articolele de fond, se referau în general la probleme negative. Răutu le-a recomandat şefilor de gazete să stabilească linia editorială în funcţie de împrejurările interne şi internaţionale. Deşi jurnaliştii aveau datoria faţă de partid să întărească simţul răspunderii în societate, „se căzuse în extrema negativismului“12.

La finalul întrevederii a luat cuvântul Gheorghe Apostol. El a punctat care erau sarcinile presei pe viitor. Era de părere că ziariştii îşi încălcaseră rolul distribuit de regim în relaţia cu societatea. Presa nu era altceva decât un instrument prin care partidul realiza „construcţia socialismului“. Prin intermediul mass-media, regimul vorbea în fiecare zi cu masele. Tomai de aceea, partidul trebuia să stabilească zilnic ce anume era nevoie să cunoască masele, pentru ca politicile autorităţilor să ajungă la cunoştinţa populaţiei. Însă, în ultima vreme, devenise „o meserie“ doar descoperirea deficienţelor. Deşi România se afla în ultimul an al planului cincinal, amintea Apostol, nu se scria nimic despre îndeplinirea acestuia. În opinia sa, presa trebuia să reflectate în principal mărirea producţiei şi productivitatea muncii. Pentru a da „avânt proletar“ maselor, era nevoie ca în gazete să scrie „oamenii muncii“ care depăşeau normele, sau personalităţi care se remarcaseră în artă, cultură şi ştiinţă.

Apostol i-a îndrumat pe ziarişti să fie „vigilenţi“ atunci când îşi practicau meseria. Articolele de presă trebuiau redactate astfel încât să nu poată fi utilizate de „bârfitorii“ regimului. Presa avea rol de educare politică şi economică a maselor. În consecinţă, gazetele şi radioul aveau sarcină să acorde atenţie sporită „experienţelor pozitive“ din societate, şi să nu mai „exceleze“ în criticarea neajunsurilor din România populară. Toate „învăţămintele“ dezbaterii din 17 martie 1955 urmau să fie discutate în redacţii. Pe viitor, Secţia Propagandă şi Agitaţie a CC al PMR avea datoria să facă un control mult mai exigent asupra presei. „Mai bine să oprim un articol să fie publicat, decât să ne batem apoi cu pumnii în cap“, a conchis Apostol13.

Aşadar, moartea lui Stalin nu facilitat slăbirea controlului ideologic asupra mass-media. Aparent, regimul a permis unele iniţiative liberale în domeniul culturii. Datorită monitorizării producţiilor culturale, se poate explica de ce în România nu au existat mişcări de contestare a comunismului după dispariţia dictatorului sovietic, asemenea celor din RDG sau Ungaria.


Standardizarea presei

În anii următori, presiunea ideologică asupra mass-media a persistat. Articolele de presă au dobândit o structură-robot, creată de activiştii Comitetului Central. Spre exemplu, în privinţa „muncii politice de masă“, materialele jurnalistice trebuiau să surprindă „felul cum contribuia munca politică de masă la îndeplinirea sarcinilor de producţie, industrializare, mobilizarea muncitorilor împotriva manifestărilor negative (risipa materialelor, chiulul, jaful din avutul obştesc), generalizarea experienţei fruntaşilor şi a colectivelor fruntaşe, buna desfăşurare a întrecerii socialiste, felul cum s-a desfăşurat activitatea contra elementelor duşmănoase etc.“.

Articolele culturale prezentau în ce măsură Ministerul Învăţământului şi Culturii, organizaţiile sindicale şi de tineret, sfaturile populare, întreprinderile de stat etc. se ocupau cu „activitatea culturală de masă“. Totodată, mass-media era datoare „să ia atitudine contra cazurilor de cedare în faţa ideologiei burgheze, a gustului şi manifestărilor mic-burgheze“14.

Având în vedere că mass-media a fost instruită de activiştii regimului să prezinte realizările comunismului autohton, treptat s-a micşorat ponderea materialelor de presă despre Uniunea Sovietică. Începând cu anul 1959, se constată un „aer de independenţă“ faţă de „marele fratele“ de la răsărit15. În paralel, a crescut numărul relatărilor jurnalistice despre statele capitaliste.


Nicolae Ceauşescu şi subordonarea ideologică a presei


Începând cu iulie 1965, controlul ideologic asupra mass-media a sporit. Noul lider al PCR a decis să continue reformele iniţiate în ultimii ani de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Se temea însă că putea pierde frâiele puterii din cauza excesului de liberalism. „Arma“ sa în faţa acestui potenţial pericol a fost înăsprirea controlului ideologic, pe „linia marxism-leninismului“. Mass-media a fost port-drapelul respectivei strategii de consolidare a puterii.

Nicolae Ceauşescu s-a amestecat continuu în treburile mass-media, din 1965 până în 1989. Gheorghiu-Dej, predecesorul său, se implicase rareori în problemele presei. Intervenţiile sale s-au înregistrat mai ales cu ocazia rapoartelor la congresele PMR. La Congresul al II-lea (1955) a avut o scurtă referire la problemele gazetăreşti, enunţând mesaje propagandistice uzuale: „Presa şi radioul trebuie să-şi concentreze eforturile pentru ca prevederile planului de şase ani, atât cele generale, cât şi cele privind fiecare ramură şi fiecare colectiv, să devină temeinic cunoscute de oamenii muncii, să mobilizeze cele mai largi mase la îndeplinirea sarcinilor economice; ele trebuie să militeze pentru extinderea a tot ce este mai înaintat şi valoros în experienţa participanţilor la întrecerea socialistă şi a unităţilor fruntaşe, să combată rutina şi indolenţa, care împiedică răspândirea noului“16. „Tovarăşul Ghiţă“ avea „zbiri“ de nădejde în domeniul presei, precum Leonte Răutu. Aceştia ştiau mult mai bine cum să-i prelucreze pe ziarişti ca să respecte „linia“ partidului. Nu era astfel nevoie de intervenţia directă a liderului PMR în problemele mass-media.

Spre deosebire de Gheorghiu-Dej, noul lider al partidului s-a erijat în specialist mass-media încă de la Congresul al IX-lea al PCR. În Raportul Comitetului Central, Nicolae Ceauşescu a oferit gazetarilor primele „indicaţii preţioase“: „Presa, radioul şi televiziunea şi-au câştigat preţuirea celor mai largi mase. Este necesar să se analizeze în paginile presei în mod critic lipsurile şi neajunsurile ce se manifestă în diferite sectoare ale activităţii noastre, să se dezvăluie cauzele acestora, arătându-se căile pentru înlăturarea lor. Dezbaterile din presă să se desfăşoare în spirit constructiv, de principialitate comunistă, urmărindu-se continua îmbunătăţire a muncii.

Prin sfera lor mare de pătrundere, radioul şi televiziunea au importante sarcini în răspândirea politicii partidului în mase, în educarea acestora în spiritul patriotismului şi al internaţionalismului socialist, în promovarea valorilor culturii noastre naţionale şi ale culturii universale. Radioteleviziunea trebuie să realizeze o continuă îmbogăţire şi îmbunătăţire calitativă a emisiunilor, o mai mare varietate a temelor care să îmbrăţişeze toate aspectele vieţii sociale, precum şi perfecţionarea mijloacelor de prezentare. Ea trebuie să manifeste o exigenţă sporită în alcătuirea programelor, prezentând opere de literatură, teatru, cinematografie cu un profund conţinut social, spectacole şi emisiuni muzicale de înaltă ţinută artistică, aducându-şi contribuţia la lărgirea orizontului politic şi cultural al maselor, la formarea gustului estetic şi la satisfacerea cerinţelor lor de frumos“17.

Încă de la începutul mandatului său în fruntea partidului, Nicolae Ceauşescu reamintea presei româneşti că principala ei misiune era să prezinte mesajul oficial al partidului şi să formeze cetăţeni devotaţi socialismului. Informarea, educarea sau distrarea populaţiei erau sarcini secundare ale mass-media.

Avertismentul noului lider din iulie 1965 nu a fost unul de faţadă. La 15 octombrie, Ceauşescu a convocat la sediul CC al PCR consfătuirea pe ţară a „lucrătorilor din presă şi radio-televiziune“18. Alături de secretarul general al partidului, la dezbateri a participat şi Manea Mănescu, secretar al Comitetului Central.

Cea mai importantă intervenţie din programul consfătuirii pe ţară a gazetarilor i-a aparţinut lui Dumitru Popescu, redactorul-şef al Scânteii (din februarie 1965). Acesta va deveni ideologul-şef al regimului Ceauşescu, având un rol similar cu Leonte Răutu în anii stalinismului. Popescu a anunţat la întrunirea din 15 octombrie 1965 că ziariştii vor înceta să prezinte în materialele lor simple lozinci lipsite de substanţă. Gazetarii aveau datoria „să cuprindă complexitatea şi subtilitatea proceselor care au loc în această vastă operă de desăvârşire a construcţiei socialiste“. Aşadar, conform documentelor Congresului al IX-lea, presa trebuia „să-şi dezvolte spiritul critic, activitatea partinică, constructivă“. Încă se mai „pendula“ în timiditate, în „critica anemică, palidă, lipsită de profunzime“, spunea Dumitru Popescu.

Redactorul-şef al Scânteii solicita „contactul permanent al ziariştilor cu realitatea“. Îşi acuza colegii de comoditate, deoarece aşteptau indicaţii speciale pentru a iniţia abordarea unui subiect sensibil. Abia după vreo consfătuire la Comitetul Central, în care se emiteau semnale pozitive, un subiect neglijat ani de zile era discutat simultan de toată presa. Practic, Dumitru Popescu anunţa că mass-media va abandona linia trasată de Gheorghe Apostol şi Leonte Răutu în 1955, prin care se recomanda evitarea subiectelor negative.

Pe de altă parte, Popescu a cerut publicaţiilor scrise şi Radioteleviziunii să-şi orienteze oferta editorială în funcţie de nevoile diferitelor categorii sociale. Astfel, se pregătea creşterea numărului de pagini în presa scrisă şi a orelor de emisie în audio-vizual.

Paradoxal însă, suplimentul de presă a generat creşterea mesajului ideologic şi nu sporirea volumului de informaţii utile cetăţenilor. Fenomenul s-a datorat unei „sarcini capitale trasate de Congres“, respectiv „propagarea cuvântului partidului, a politicii sale interne şi externe“, după cum spunea Popescu. Noua orientare a presei implica „cunoaşterea aprofundată a politicii partidului, a tuturor aspectelor ei“. Dumitru Popescu anunţa vremuri grele pentru gazetari, mai ales pentru cei aflaţi la începutul carierei. În opinia lui, „lucrătorii din presă“ aveau pregătire ideologică insuficientă.

O altă reformă a mass-media iniţiată de Dumitru Popescu a provocat diminuarea rolului gazetarului în activitatea de redactare. Se amplifica contribuţia „specialiştilor“ şi a „colectivelor de oameni ai muncii“. Congresul al IX-lea solicitase ziariştilor să transforme mass-media într-o „tribună a experienţei valoroase a oamenilor muncii“. În acest sens, trebuiau organizate dezbateri publice cu participarea unor ingineri, tehnicieni, muncitori etc. Se analizau „problemele principale ale construcţiei socialismul“. Aşadar, nu mai era primordială opinia redactorului, ci „gândirea şi experienţa comună a maselor“. Participând la asemenea întruniri, ziariştii îşi dezvoltau personalitatea, susţinea Popescu. Gazetarii nu aveau motive de umilinţă dacă primeau lecţii de la muncitori. În concepţia lui Popescu, ziariştii erau „activişti pe tărâmul muncii ideologice a partidului19.

La finalul consfătuirii a luat cuvântul Nicolae Ceauşescu. Participanţii la discuţie aflaseră deja noile linii directoare ale presei româneşti, însă secretarul general al partidului a ţinut să ofere unele „indicaţii preţioase“.

Ceauşescu considera că presa avea un rol de seamă în „a asigura dacă cuvântul partidului, politica partidului, a guvernului este cunoscută de masele largi“. De asemenea, gazetele şi emisiunile radio-tv aveau obligaţia „să oglindească părerea maselor largi“. Nicolae Ceauşescu a conştientizat importanţa televiziunii pentru propagarea ideologiei. I-a criticat pe ceilalţi participanţi la consfătuire că nu discutaseră suficient despre rolul televiziunii. În douăzeci de ani va face din micul ecran oglinda personalităţii sale.

Principala nemulţumire a lui Ceauşescu se lega de prezentarea problemelor economice în mass-media. În opinia sa, materialele despre industrie şi agricultură erau lipsite de profunzime, redactate „din vârf de condei“. Tocmai organizase la Comitetul Central dezbateri pe tema îndeplinirii planului, însă rezultaseră articole „superficiale“, care nu analizau „mai adânc, mai serios, viaţa economică“. Nicolae Ceauşescu considera că presa îşi făcuse prostul obicei să relateze doar realizările, ignorând neajunsurile. În mass-media nu se prezentau evenimente negative, cum ar fi delapidările, furturile. Presa trebuia să găsească metode prin care să combată aceste fenomene, spunea Ceauşescu.

Secretarul general al partidului era nemulţumit şi de modul în care mass-media prezenta relaţiile de familie şi comportamentul cetăţenilor în societate. Constatase unele „influenţe care pătrund pe diferite căi din afară“. Tocmai de aceea, presa era datoare „să ia măsuri pentru dezvoltarea moralei socialiste“.

Programele televiziunii erau impregnate de imitaţii occidentale, mai observase Nicolae Ceauşescu. El viza în primul rând muzica uşoară. În opinia secretarului general, prin promovarea unor asemenea programe de divertisment, poporul român nu era popularizat suficient şi „se prezenta fals capacitatea lui creatoare“. Nici prestaţia prezentatorilor tv nu corespundea exigenţelor lui Nicolae Ceauşescu. Acesta era de părere că bărbaţii „se maimuţăreau“, iar femeile aveau „ţinute indecente“.

La capitolul nemulţumiri, Ceauşescu a inclus deficienţa de materialele ştiinţifice prezentate în mass-media. Secretarului general al partidului aprecia că cetăţeni nu conştientizau rolul ştiinţei în edificarea socialismului. În anii următori, publicaţiile cotidiene şi periodice, dar şi programele radio-tv au inclus subiecte tehnico-ştiinţifice, care în general nu erau înţelese de publicul larg.

Ceauşescu s-a implicat şi în disputele de presă ale scriitorilor. Aceştia au fost somaţi să lase deoparte ambiţiile personale şi să înceapă editarea unor publicaţii literare pentru mase. În opinia secretarului general, „rolul literaturii şi artei trebuia înţeles în ansamblul general al muncii poporului“20.


Controlul legislativ asupra presei

Nicolae Ceauşescu a monitorizat îndeaproape activitatea mass-media şi s-a interesat dacă erau respectate indicaţiile sale. În Raportul Comitetului Central la Congresul al X-lea al PCR (august 1969), secretarul general al partidului susţinea că „ziarele centrale şi locale mai au încă mult de făcut pentru a elimina din activitatea lor superficialitatea şi formalismul, pentru a pătrunde adânc în miezul realităţilor, exercitând energic rolul de exponent al opiniei publice înaintate, atât în dezvăluirea lipsurilor şi neajunsurilor, cât şi în generalizarea experienţei avansate a construcţiei socialismului“.

Era extrem de nemulţumit de activitatea radio-televiziunii. În opinia lui, instituţia trebuia să folosească „cu mai multă pricepere mijloacele şi posibilităţile specifice pe care le are“. Nicolae Ceauşescu considera că mass-media audiovizuală manifesta „o anumită rămânere în urmă“, deoarece nu reuşise să devină „o tribună captivantă“ pentru „problemele economice, politice, sociale şi etice care preocupă societatea“. Radio-televiziunea avea obligaţia să se transforme într-o „scenă de prim rang a celei mai valoroase arte şi culturi naţionale şi universale, un instrument de masă pentru perfecţionarea multilaterală a omului, pentru formarea conştiinţei socialiste a tuturor cetăţenilor patriei noastre“21.

Viziunea lui Nicolae Ceauşescu despre rolul mass-media în ansamblul societăţii socialiste s-a concretizat prin Legea nr. 3/1974 privind presa din Republica Socialistă România22. Mass-media beneficia de primul act normativ din istoria României. Dar, în loc să reglementeze statutul „celei de-a patra puteri în stat“, actul normativ afunda presa în ideologie şi înăsprea controlul partidului.

Subordonarea mass-media faţă de PCR se enunţata încă din art. 1 al legii: „Presa are menirea să militeze permanent pentru traducerea în viaţă a politicii Partidului Comunist Român, a înaltelor principii ale eticii şi echităţii socialiste, să promoveze neabătut progresul, ideile înaintate în toate domeniile vieţii şi activităţii sociale“. O altă atribuţie a mass-media era să „exercite un rol activ în cunoaşterea de către mase a politicii interne şi externe a Partidului Comunist Român“. De asemenea, presa milita pentru „transpunerea în viaţă a programului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, a societăţii comuniste“. Gazetele şi radio-televiziunea mai aveau obligaţia „să ofere maselor posibilităţi de dezbatere largă a documentelor de partid şi de stat, a proiectelor de acte normative, supuse dezbaterii publice“ (articolul 12). Iată, strădaniile de treizeci de ani ale ideologilor comunismului românesc deveneau literă de lege, şi, în consecinţă, obligaţie pentru toţi gazetarii din România.

Mass-media avea datoria să contribuie la „făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate“, în beneficiul clasei muncitoare – „clasă conducătoare a societăţii româneşti“. Presa avea o singură funcţie, respectiv cea „social-politică“. Nu să informeze obiectiv, nici să educe, nici să distreze. Prin funcţia „social-politică“ a presei se realiza propagarea continuă a ideologiei oficiale. Rolul educativ al presei se restrângea la ideologizarea de masă, prin „dezvoltarea conştiinţei socialiste a cetăţenilor, în formarea omului nou şi afirmarea multilaterală a personalităţii umane“. În lege se reflectă deja alunecarea regimului spre naţional-comunism. Mass-media contribuia la „dragostea faţă de tradiţiile glorioase ale luptei clasei muncitoare, ale poporului român pentru dreptate socială, libertate naţională şi progres“ (art. 9).

Nicolae Ceauşescu a reuşit să impună presei normele „eticii şi echităţii socialiste“ (art. 9). Secretarul general al partidului se arătase cu numeroase ocazii nemulţumit de „imitaţiile capitaliste“ prezente în mass-media. Pentru a „feri“ tineretul de manifestările „decadente“ din Occidentul anilor ’70, presa avea datoria să educe noua generaţie „în spiritul muncii creatoare, al înaltelor răspunderi civice şi morale, în spiritul idealurilor socialismului şi comunismului, păcii şi progresului“ (art. 10).


Mass-media şi „comunismul naţional“

Începând cu Congresul al XII-lea al PCR (noiembrie 1979), Nicolae Ceauşescu a abordat tot mai dogmatic sarcinile presei. În Raportul Comitetului Central, secretarul general al partidului a reluat teza sporirii „educaţiei socialiste a maselor“ prin intermediul mass-media. Jurnaliştii aveau datoria să dezvolte „spiritului patriotic şi a elanului revoluţionar al celor ce muncesc“. Totodată, era de datoria presei să contribuie la „aplicarea în viaţă a principiilor eticii şi echităţii socialiste“23.

În contextul izolării internaţionale a României din anii ’80, Nicolae Ceauşescu a intervenit din nou în treburile presei, suplimentând recomandările de natură ideologică. Profitând de o şedinţă cu activiştii Secţiei Presă şi Radio-Televiziune a CC al PCR (18 septembrie 1981), secretarul general s-a arătat nemulţumit de prestaţia jurnaliştilor care redactau materiale de politică internaţională. Ceauşescu le reproşa gazetarilor lipsa de combativitate deoarece prezentau „la rece“ evoluţiile politice internaţionale, fără a face interpretări şi analize conforme cu documentele partidului. El se referea la evenimentele din Polonia, unde sindicatul liber „Solidaritatea“ zdruncinase din temelii regimul comunist. Ziariştii români evitaseră subiectul, deoarece nu ştiau ce discurs să adopte cu privire la un subiect aşa de sensibil. I-a călăuzit Ceauşescu însă. Presa românească trebuia să explice „caracterului contrarevoluţionar“ al grevelor, care puneau în pericol atât „dezvoltarea socialistă“ a Poloniei, cât şi independenţa sa24.

Aflată sub presiunea continuă a liderului PCR, presa românească a devenit prizoniera discursului izolaţionist. Au fost promovate producţiile cultural-artistice autohtone (profund ideologizare) şi s-a practicat cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu pe toate canalele media. În Raportul Comitetului Central la Congresul al XIII-lea (noiembrie 1984), secretarul general al PCR a invocat din nou necesitatea strângerii forţelor mass-media în jurul politicii partidului. Presa trebuia să aibă „un rol activ în unirea forţelor poporului pentru înfăptuirea politicii interne şi externe a PCR“, spunea Ceauşescu. „Organele de presă“ aveau datoria să prezinte „lucrări şi programe cultural-artistice cu un bogat conţinut de idei şi un profund caracter educativ“25. Rezultatul a fost mediatizarea excesivă a Festivalului naţional „Cântarea României“, care s-a transformat în anii ’80 într-o odă naţională în cinstea conducătorului.

Cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu nu s-a construit doar prin intermediul materialelor culturale de presă. Ziarele şi emisiunile radio-tv prezentau pe larg vizitele interne şi externe efectuate de cuplul prezidenţial, cuvântările lui Ceauşescu erau reproduse integral, iar personalităţile marcante ale ţării îl elogiau în termeni grandioşi pe „conducătorul iubit“ prin intermediul mass-media. Ideologia a cucerit şi cele mai specializate spaţii jurnalistice, cum ar fi publicaţiile tehnice sau presa pentru copii. Gazetarii de orice fel au fost nevoiţi în timp să se „înarmeze“ cu citate din Nicole Ceauşescu pentru ca articolele lor să fie dezirabile.

În timp ce criza economică se acutiza, presa scrisă prezenta în exces grafice care „certificau“ superioritatea economiei româneşti. Responsabilii ideologici ai regimului încercau să ascundă efectele crizei eliminând din limbajul mass-media unele cuvinte care puteau genera „comentarii ostile“, cum ar fi: „întuneric“, „foame“, „frig“, etc. Din cauza înaintării în vârstă a cuplului prezidenţial, devin indezirabile şi alte cuvinte: „bătrân“, „babă“, „moş“.


Concluzii

Chiar dacă presa românească în comunism a fost profund ideologizată, nu înseamnă că avea jurnalişti slab pregătiţi. Dimpotrivă, regimul a impus reguli stricte privind exercitarea meseriei de gazetar. „Lucrătorii din presă“ erau absolvenţi de studii superioare şi se analiza permanent calitatea lor editorială. Profesionalismul ziariştilor s-a văzut după căderea comunismului. Au fondat sau au condus gazete de mare tiraj care, cel puţin în anii ’90, şi-au exercitat rolul de informare şi de „pază a democraţiei“.

Mass-media în anii comunismului a avut totuşi un rol important în educarea populaţiei. Partidul făcea adesea apel la rolul educativ al presei. Cetăţenii trebuiau să beneficieze prin canalele media de pregătire civică (cursuri de igienă, de comportament în spaţiile publice), de pregătire profesională (emisiuni agronomice în special) sau de pregătire culturală (emisiuni literare, istorice, spectacole de operă şi balet). După căderea comunismului, frecvenţa acestor materiale de presă a scăzut îngrijorător.

 

Bibliografie
Arhivele Naţionale ale României – Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale, Fond Comitetul Central al Partidului Comunist Român – Secţia Propagandă şi Agitaţie.
Arhivele Naţionale ale României – Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale, Fond Comitetul Central al Partidului Comunist Român – Secţia Cancelarie.
BERTRAND , Claude-Jean, O introducere în presa scrisă şi vorbită, Iaşi, Editura Polirom, 2001.
Buletinul Oficial, nr. 48, 1 aprilie 1974.
CEAUŞESCU, Nicolae, Raportul Comitetului Central cu privire la activitatea Partidului Comunist Român în perioada dintre Congresul al XI-lea şi Congresul al XII-lea şi sarcinile de viitor ale partidului. 19 noiembrie 1979 , Bucureşti, Editura Politică, 1979.
CEAUŞESCU, Nicolae , Raportul Comitetului Central cu privire la activitatea Partidului Comunist Român în perioada dintre Congresul al XII-lea şi Congresul al XIII-lea. 19 noiembrie 1984, Bucureşti, Editura Politică, 1984.
CEAUŞESCU, Nicolae, România pe drumul desăvârşirii construcţiei socialiste: rapoarte, cuvântări, articole, vol. I (Bucureşti, Editura Politică, 1968.
Congresul al X-lea al Partidului Comunist Român. 6-12 august 1969, Bucureşti, Editura Politică, 1969.
GHEORGHE,Gheorghiu-Dej , Raportul CC al PMR cu privire la activitatea Partidului în perioada dintre Congresul al II-lea şi Congresul al III-lea al Partidului , Bucureşti, Editura Politică, 1955.

 

NOTE

1 Bertrand, Claude-Jean, O introducere în presa scrisă şi vorbită, (Iaşi: Editura Polirom, 2001), 32.
2 Arhivele Naţionale ale României – Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale (în continuare DANIC), Fond Comitetul Central al Partidului Comunist Român (în continuare CC al PCR) – Secţia Propagandă şi Agitaţie, dos. nr. 9/1948, f. 125
3 În cadrul Comitetului de Presă mai funcţionau Serviciul cenzurii presei interne şi Serviciul cenzurii presei străine.
4 DANIC, Fond CC al PCR – Secţia Propagandă şi Agitaţie, dos. nr. 9/1948, f. 105; f. 124-125.
5 DANIC, Fond CC al PCR, f. 125-126.
6 Scriitorii erau încurajaţi de activiştii regimului să aibă ca sursă de inspiraţie viaţa muncitorească. Cu ocazia unei şedinţe cu scriitorii convocată de Direcţia Propagandă şi Agitaţie a CC al PMR (29 noiembrie 1948), Mihai Novicov constata că în presă se publicau frecvent opere literare proletcultiste sovietice, sau chiar daneze, însă scriitorii români lipseau din paginile ziarelor.
7 DANIC, Fond CC al PCR – Secţia Propagandă şi Agitaţie, f. 136-137.
8 DANIC, Fond CC al PCR, f. 134.
9 DANIC, Fond CC al PCR, dos. nr. 1/1950, f. 37.
10 DANIC, Fond CC al PCR, f. 51.
11 DANIC, Fond CC al PCR.
12 DANIC, Fond CC al PCR, Fond CC al PCR – Secţia Cancelarie, dos. nr. 24/1955, f. 2-5.
13 DANIC, Fond CC al PCR, f. 19-27.
14 DANIC, Fond CC al PCR, Fond CC al PCR – Secţia Propagandă şi Agitaţie, dos. nr. 1/1959, f. 45-46.
15 DANIC, Fond CC al PCR, f. 223-225.
16 Gheorghiu-Dej, Gheorghe, Raportul CC al PMR cu privire la activitatea Partidului în perioada dintre Congresul al II-lea şi Congresul al III-lea al Partidului (Bucureşti, Editura Politică, 1955), 99.
17 „Raportul Comitetului Central al Partidului Comunist Român cu privire la activitatea Partidului în perioada dintre Congresul al VIII-lea şi Congresul al IX-lea al PCR“, în Ceauşescu, Nicolae, România pe drumul desăvârşirii construcţiei socialiste: rapoarte, cuvântări, articole, vol. I (Bucureşti, Editura Politică, 1968), 73-74.
18 Nicolae Ceauşescu a desăvârşit transformarea mass-media în anexă a partidului. Până şi denumire profesiei deranja regimul. Jurnaliştii nu mai aveau voie să se prezinte oficial ca ziarişti / gazetari. În nomenclatorul meseriilor figura denumirea de „lucrător în presă“ pentru angajaţii din domeniu. Nu se mai făcea nici o distincţie dintre redactori şi tehnicienii care asigurau buna funcţionare a sistemului mass-media.
19 DANIC, Fond CC al PCR – Secţia Cancelarie, dos. nr. 143/1965, f. 23-30.
20 DANIC, Fond CC al PCR, f. 71-73.
21 „Raportul Comitetului Central al Partidului Comunist Român cu privire la activitatea PCR în perioadele dintre Congresul al IX-lea şi Congresul al X-lea şi sarcinile de viitor ale partidului“, în Congresul al X-lea al Partidului Comunist Român. 6-12 august 1969 (Bucureşti, Editura Politică, 1969), 72-73.
22 Legea nr. 3/1974 privind presa din Republica Socialistă România, în Buletinul Oficial, nr. 48, 1 aprilie 1974.
23 Ceauşescu, Nicolae, Raportul Comitetului Central cu privire la activitatea Partidului Comunist Român în perioada dintre Congresul al XI-lea şi Congresul al XII-lea şi sarcinile de viitor ale partidului. 19 noiembrie 1979 (Bucureşti, Editura Politică, 1979), 88.
24 DANIC, Fond CC al PCR – Secţia Propagandă şi Agitaţie, dos. nr. 26/1981, f. 3-4.
25 Ceauşescu, Nicolae, Raportul Comitetului Central cu privire la activitatea Partidului Comunist Român în perioada dintre Congresul al XII-lea şi Congresul al XIII-lea. 19 noiembrie 1984 (Bucureşti: Editura Politică, 1984), 62.

 

ILARION ȚIU – Lect. univ. dr., Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“ din București.


Google

 

Web

Sfera Politicii

 sus