|
Recenzie
Comunismul românesc, între traume și stigmate
Lăcrămioara Stoenescu, Memoria stigmatelor
București, Editura Curtea Veche, 2012, 429
pagini
La 23 de ani de la dizolvarea instituţională a comunismului, urmare a unor evenimente violente pe care istoricii, ca și sociologii ori politologii, încă le interpretează, realitatea din spaţiul românesc ne arată că avem o condamnare oficială a acestui „regim ilegitim și criminal”, fără însă ca oamenii aflaţi „în spatele sistemului” de teroare să fi dat socoteală, penal, pentru faptele lor. E o realitate dureroasă ce potenţează interesul pe care, în virtutea unei „datorii de neuitare”, anumiţi intelectuali l-au alocat memoriei victimelor comunismului românesc. Este și cazul volumului recent apărut la Editura Curtea Veche din București, intitulat Memoria stigmatelor și semnat de profesoara Lăcrămioara Stoenescu. Cartea se înscrie, de altfel, pe linia „exerciţiilor de admiraţie” pe care autoarea le-a probat faţă de cei care au suferit traumele, deopotrivă sociale și personale, pe care acest regim le-a instilat, violent, în spaţiul românesc. În acest sens, Lăcrămioara Stoenescu a scris și publicat cartea De pe băncile școlii în închisorile comuniste, dar și scenarii radiofonice după cărţile Copiii – dușmani ai poporului și Un om nevinovat, ori scenariile Deportaţi în Siberia, De o parte și de alta a Prutului, după lucrarea editată de acad. Gleb Drăgan și Gabriel Vatamaniuc, Exerciţii de memorie, o paranteză tristă a istoriei.
Volumul nou apărut, Memoria stigmatelor, se constituie într-o scenă ce oferă posibilitatea ca 22 de „personaje reale” – cum le numește, cu deplină înţelegere umană, autoarea – să-și facă auzit glasul, într-o Românie în care, atunci când nu se manifestă, fie și la nivel difuz, nostalgia pentru comunism, avem de-a face cu un soi de „edulcorare” istorică, identificabilă mai cu seamă în cazul tinerei generaţii. De fapt, aici se află miza întregului demers de recuperare a memoriei, câtă vreme, așa cum susţine unul dintre cele 22 de personaje intervievate de Lăcrămioara Stoenescu – este vorba despre Lidia Toher – „(...) studenţilor de-acum ar trebui să le fie predate lecţii despre cum se trăia în comunism, pentru că li se pare ceva de domeniul fantasticului”. Ca atare, prin volumul său de interviuri, Lăcrămioara Stoenescu – ea însăși victimă a deportării din Giurgiu, orașul natal, într-unul din satele Bucovinei, în 1952 – reușește nu doar să proiecteze niște modele pentru generaţia de astăzi, ci și să transmită un emoţionant mesaj de la oamenii care și-au pierdut tinereţea către oamenii tineri de azi. Practic, în cartea discutată aici, povestea vieţii fiecărui personaj se concentrează asupra stigmatului pe care acesta îl poartă încă, din moment ce dispariţia comuismului nu însemnat, în mod automat, și disiparea semnelor trecerii sale peste societate și indivizi. Iar fiecare stigmat dintre cele șase sistematizate de autoare (stigmatul rezistenţei anticomuniste, stigmatul detenţiei, stigmatul deportării, stigmatul armatei în detașamente de muncă, stigmatul exilului și stigmatele etnice) își conţine propria traumă, care a marcat în chip ireversibil oameni perfect nevinovaţi. Astfel, din cele 22 de interviuri putem decupa niște povești de viaţă în care fragmentele de realitate sunt constituite din: teroare (Gavril Vatamaniuc arată că „aveau multe metode de tortură. Îmi făceau injecţii în jurul buricului, care-mi provocau o durere demenţială, și injecţii în spate, lângă coloana vertebrală (...). De bătaie, se ocupa un plutonier. Mă punea pe un ciomag ale cărui capete se sprijineau pe două mese, iar eu, legat cu mâinile și picioarele de ciomag, stăteam ca un berbec la frigare. Eram bătut la tălpi”); absurdul prostiei agresive (Mihai Bodescu redă versurile aberante ale unui cântec ce trebuia intonat de cei obligaţi să muncească în detașamentele militare speciale: „Ofiţerii știe multe / Și ne-nvaţă și pe noi / Cum să stăm cu arma-n mână / Și să fim pe ea stăpână / Contra unui nou război”); anihilarea demnităţii (în acest sens, interesantă e constatarea lui Harry Kuller: „Omul are o slăbiciune – nu rezistă la foame, cade fără somn, se teme de bătaie, este cutremurat când aude ameninţările grele contra familiei. Ei mai știu, de asemenea, să smulgă din orice om fărâma de respect, onoare sau simţ uman”); în fine, marginalizarea socială.
Metodologic vorbind, autoarea acestui volum pune la lucru o tehnică specifică știinţelor sociale și politice în general, antropologiei în special: povestea vieţii. Ceea ce este de remarcat, din această perspectivă, este faptul că interviurile realizate de Lăcrămioara Stoenescu nu pot fi subsumate stilului jurnalistic, mereu orientat spre a evidenţia senzaţionalul. Dimpotrivă, maniera în care sunt conduse interviurile reflectă deopotrivă sensibilitatea faţă de trauma suferită de fiecare interlocutor și respectul pentru oamenii stigmatizaţi pe nedrept.
Combinând toate aceste elemente, Memoria stigmatelor are rolul unui autentic fișet dintr-o bancă a memoriei, pe care suntem datori să o accesăm în permanenţă. Iar asta pentru că, făcând apel la vorbele unui alt personaj al cărţii, Mircea Popescu, „o «democraţie simulată», lipsită de instituţii fundamentale reale (executiv, legislativ, putere judecătorească, toate sunt ca satele lui Potemkin) este mai primejdioasă decât o dictatură luminată”. Iată, deci, un motiv suficient pentru a sublinia importanţa publicării volumului, într-o societate în care comunismul rezidual nu a încetat încă să se manifeste.
Daniel Șandru
[„Petre
Andrei” University of Iași]
DANIEL ȘANDRU – este Conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Știinţe Politice și Administrative a Universităţii „Petre Andrei” din Iași, Președinte al Senatului Universitar și redactor al revistei
Sfera Politicii. A publicat Reinventarea ideologiei (2009, 2010, Premiul „Ion Petrovici” al Academiei Române, Premiul revistei Sfera Politicii, Premiul revistei Transilvania) și Sub semnul paradoxului cotidian (2010, publicistică). A coordonat volumele Dimensiuni social-politice ale operei lui Petre Andrei (2012, împreună cu Doru Tompea), Sinteze de știinţă politică (2012, împreună cu Cristian Bocancea), Totalitarismul. De la origini la consecinţe și Mass-media și democraţia în România postcomunistă (ambele în 2011, împreună cu Sorin Bocancea).
sus
|
