Dezbateri constituționale

Curtea Constituțională sub imperativul reformei
 

CLAUDIA GILIA
[Valahia University of Targoviste]

Abstract:
Recent debates on the upcoming review of the Constitution have determined us to pay close attention to the basic institution in a democratic state, that is the Constitutional Court. Being caught in the crossfire between power and opposition, the Constitutional Court had a hard time lately, facing severe attacks. The aim of our study is to analyze the evolution of the Constitutional Court within the inland constitutional system, particularly bringing up the flaws describing the Court’s activity. We have also analyzed the proposals put forth by several bodies or experts regarding the constitutional contentious court. At the end of our study, following an analysis of different constitutional types of constitutional review, used by a number of states in Europe, we introduced several resolutions that may improve the role, the course and, last but not least, the activity of the Romanian Constitutional Court.

Keywords: Constitutional Court; review of the Constitution; constitutional judges; appointment; competences; solutions

Evoluţia constituţională a Curţii Constituționale

Constituţia României din 1991 a introdus în sistemul constituţional românesc o nouă instituţie: Curtea Con­sti­tuţională – organism autonom şi independent faţă de celelalte instituţii ale statului, a cărei misiune primordială este aceea de a fi garantul supremaţiei Constituţiei¹. Constituantul român a ales ca model pentru România, modelul european de justiţie constituţională, şi în special, modelul francez de justiţie constituţională.

Introducerea controlului de constituţionalitate a fost considerat de experţii constituţionali şi de către constituanţi la momentul redactării Constituţiei ca fiind indispensabil existenţei unui stat drept în România. În acest sens, profesorul Deleanu remarca cu ocazia dezbaterilor asupra Tezelor Constituţiei: „cele dintâi şi neîndoios cele mai semnificative dimensiuni ale statului de drept, la edificarea căruia munca, exigenţa şi înţelepciunea parlamentarilor români au deja rezonanţe istorice, sunt respectul faţă de Constituţie şi faţă de om, faţă de acele drepturi şi libertăţi ale fiinţei umane fără de care societate însăşi îşi suprimă dreptul la existenţă. Controlul constituţionalităţii legilor şi celorlalte acte normative subordonate ei nu este aşadar o sinecură pentru jurişti, este o necesitate irepresibilă şi unanim admisă”. La rândul său profesorul Marian Enache sublinia: „instituţionalizarea structurii şi funcţionalităţii statului de drept în viziunea modern-europeană impune cu necesitate construcţia, la nivel constituţional, a unui organism care să vegheze de pe poziţii detaşate, neutrale şi din perspectiva unei înalte probităţi morale şi profesionale la respectarea cu sfinţenie a valorilor şi spiritului viitoarei Constituţii democratice a României (...)”².

Curtea Constituţională a jucat un rol important în menţinerea echilibrului şi în asigurarea constituţionalităţii actelor normative în perioada 1991-2003. Evoluţiile din societatea românească au determinat şi modificări a reglementării constituţionale a Curţii, în special în ceea ce priveşte competenţele sale. Astfel, pe lângă atribuţiile de control de constituţionalitate a legilor, regulamentelor şi ordonanţelor, prin noul text constituţional i s-au adăugat şi cele privind controlul asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale. Rolul Curţii a fost consolidat şi prin competenţa pe care a căpătat-o de a soluţiona conflicte juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice. Legea de revizuire a Constituţiei din 2003 a introdus de asemenea, printre autorităţile care au dreptul să sesizeze Curtea în cadrul controlului anterior al constituţionalităţii legilor, dar şi în cadrul controlului posterior, instituţia Avocatul Poporului. Noul text constituţional, prevedea, de asemenea, că instanţa de contencios constituţional îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii³. Prin introducerea acestei prevederi se deschidea astfel posibilitatea instituirii prin legea proprie de organizare şi funcţionare atribuţii care excedau de fapt dispoziţiilor constituţionale⁴. Curtea însăşi, prin Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003 privind constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei, sublinia că: „această propunere⁵ (controlul constituţionalităţii hotărârilor, s.n.) urmează să fie eliminată pentru a se păstra neutralitatea politică a acestei autorităţi publice şi pentru a se da curs voinţei puterii constituante originare”⁶.

În anul 2010, prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, Curtea a căpătat o nouă competenţă, aceea de a se pronunţa asupra hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori⁷. În doctrină, reacţiile critice cu privire la lărgirea sferei de competenţe a Curţii Constituţionale la toate hotărârile adoptate de Parlament nu au întârziat să apară. Astfel, într-un material cuprinzător şi foarte bine argumentat, reputatul profesor de drept public Verginia Vedinaş, aprecia că: „a extrapola o asemenea competenţă asupra oricărei hotărâri a Parlamentului este o soluţie de o crasă neconstituţionalitate, care va avea ca efect (…) şi o imixtiune a Curţii Constituţionale în activitatea Parlamentului şi golirea de conţinut practic a statutului acestei autorităţi publice, al cărui rol politic de organ de reprezentativ suprem, va fi supus în integralitatea formelor sale de manifestare, controlului de constituţionalitate al Curţii Constituţionale. Aceasta reprezintă un veritabil atentat la adresa autonomiei regulamentare a Parlamentului”⁸.

În anul 2012, Guvernul României a adoptat o Ordonanţă de urgenţă prin care modifica Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în sensul eliminării din sfera controlului de constituţionalitate a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului şi menţinerea doar a controlului asupra regulamentelor Parlamentului. Prin această modificare se revenea de fapt la textul legislativ anterior modificării realizate în 2010. Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 a fost însă atacată la Curtea Constituţională. Instanţa de contencios a hotărât că „soluţia legislativă care exclude de la controlul de constituţionalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale este neconstituţională”⁹. Curtea justifică astfel păstrarea acestui tip de control de constituţionalitate (asupra hotărârilor Camerelor sau ale Parlamentului – s.n.) prin faptul că el reprezintă un mijloc pentru a înzestra Curtea Constituţională cu o capacitate coerentă de expresie, de natură să asigure eficient separaţia şi echilibrul puterilor într-un stat democratic. În doctrină această decizie a Curţii a fost supusă unor critici dure¹⁰.

Curtea Constituţională în mijlocul bătăliilor politice

Curtea Constituţională a fost creată de Constituantul român ca un organism politico-jurisdicţional. Caracterul politic¹¹ rezidă din procedura de desemnare a judecătorilor constituţionali, iar cel jurisdicţional rezultă în principal din procedura de verificare a constituţionalităţii unei dispoziţii constituţionale.

Curtea, în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de legea fundamentală, a adoptat de-a lungul existenţei sale o serie acte (decizii, hotărâri sau avize)¹² care au stârnit dezbateri furtunoase atât în rândul specialiştilor, dar mai ales al oamenilor politici. Cu ocazia acestor dezbateri s-au adus în discuţie şi chestiuni care vizau compoziţia Curţii, sfera sa de competenţe, etc. Anul 2012, a fost pentru Curtea Constituţională un an al bătăliilor constituţionale. Subiectele prezentate în faţa Curţii au reprezentat o adevărată provocare pentru judecătorii constituţionali. O serie de probleme fundamentale au ajuns pe masa judecătorilor constituţionali. Amintim cu titlu de exemplu:
– Sesizarea privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale şi a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012, precum şi pentru modificarea şi completarea titlului I al Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare)¹³;
– Sesizarea privind neconstituţionalitatea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali¹⁴;
– Sesizarea privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului¹⁵
– sesizarea cu privire la revocarea preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi a Senatului;
– sesizarea cu privire la revocarea Avocatului Poporului;
– soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României şi Preşedintele României, formulată de Preşedintele României¹⁶;
– conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern, reprezentat de Primul-ministru, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte¹⁷;
– avizul privind propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu;
– constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României;
– Curtea Constituţională a verificat dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, şi pentru confirmarea rezultatelor referendumului, etc.

Deciziile pronunţate de Curtea Constituţională în speţele menţionate mai sus au stârnit dezbateri multiple în rândul specialiştilor, dar şi adevărate bătălii politice între taberelor politice, unele aflate la putere, iar altele în opoziţie, rolul lor schimbându-se la mijlocul anului 2012.

Prinsă în vârtejul luptelor politice, Curtea Constituţională a gestionat problemele care i-au fost supuse soluţionării cu mai mult sau mai puţin „tact” constituţional. Practica recentă a Curţii Constituţionale din România a arătat că această instituţie care până nu demult era în afara ariei de influenţă a politicului este şi ea afectată de acest fenomen al imixtiunii politicului în toate sferele vieţii societăţii româneşti. Faptul că de cele mai multe ori, în situaţii extrem de delicate şi de importante pentru societatea românească deciziile au fost luate cu un scor de cinci la patru (în favoarea judecătorilor numiţi de majoritatea aflată la guvernare, fie că vorbim aici de Preşedintele Republicii sau de Parlament) face ca şi Curtea Constituţională să-şi arate vulnerabilităţile¹⁸. De aceea, în ultima vreme, din ce în ce mai multe voci, din sfera politică, a specialiştilor, a societăţii civile, propun o reformă de substanţă a acestei instituţii.

Este nevoie de o reformă a Curţii Constituţionale din România?

Având în vedere evoluţiile recente din viaţa constituţională a statului român, precum şi modul în care Curtea Constituţională a reuşit sau a eşuat în misiunea sa de a găsi soluţii constituţionale solide la problemele supuse analizei sale, considerăm că este imperios necesar ca această instituţie fundamentală pentru existenţa oricărui stat de drept, trebuie să fie supusă unor ajustări constituţionale prin care rolul său să fie mai bine marcat, iar competenţele judecătorilor constituţionali, moralitatea acestora, pregătirea acestora să nu mai fi puse niciodată la îndoială.

Printre cauzele care ar determina o reformă a Curţii Constituţionale au fost evidenţiate: politizarea excesivă (manifestată în primul rând în procesul de numire a judecătorilor), lipsa unei culturi juridice, precum şi calitatea deciziilor. În literatura de specialitate au fost considerate a fi deficienţe în funcţionarea Curţii şi:
a) faptul că unele atribuţii ale Curţii Constituţionale excelează prin substanţa lor politică;
b) faptul că judecătorii Curţii Constituţionale nu sunt desemnaţi de „autorităţi politice” pe baza unor criterii politice, dar, nu mai puţin, ei sunt totuşi desemnaţi de asemenea autorităţi;
c) înnoirea periodică şi parţială a Curţii Constituţionale tinde la adaptarea compoziţiei acesteia în funcţie de mutaţiile produse în structura autorităţilor politice care au dreptul să procedeze la desemnarea judecătorilor;
d) desemnarea judecătorilor de către cele două Camere se realizează în condiţiile unei majorităţi parlamentare constituite politiceşte sau pe baza unor negocieri cu caracter politic¹⁹;
e) disocierea juridicului de politic este – aşa cum s-a spus – iluzorie, determinarea semnificaţiilor şi a implicaţiilor unui text constituţional nefiind rezultatul – totdeauna – a unui pur silogism sau polisilogism. Şi alte opinii au fost exprimate în doctrină privind afinitatea politică a judecătorilor Curţii Constituţionale, acestea fiind o dovadă că sistemul de numire a acestora este deficitar, chiar în ceea ce priveşte fundamentele prezentării candidaturii şi ale aprobării acestora²⁰.

Toate analizele au scos la iveală faptul că imixtiunea politicului a „virusat” şi funcţionarea în parametrii normali ai acestei instituţii. Din evoluţiile recente, pare că instanţa de contencios constituţional este decidentul suprem în statul român. Orice problemă, orice conflict, dar mai ales cel „politic”, se tranşează de Curte, uitându-se că există şi alte pârghii constituţionale prin care instituţiile statului pot fi reglate în vederea realizării misiunii pentru care au fost create. Curtea constituţională se află pe buzele tuturor, de la politicieni, la specialiştii în drept, la cetăţeni, toţi vor o altă Curte. Dar care să fie oare noua faţă a Curţii Constituţionale?

Soluţiile nu au întârziat să apară. Un prim demers a fost întreprins în anul 2008 de către Comisia Prezidenţială de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România, care la solicitarea Preşedintelui României a întocmit un Raport ce şi-a propus „să discute critic şi imparţial problemele regimului politic, pentru a sugera soluţii practice care să rezolve o mare parte din disfuncţionalităţile sistemului politic şi constituţional românesc”²¹. În Raportul Comisiei prezidenţiale s-a propus ca la o viitoare revizuire a Constituţiei să se aibă în vedere următoarele aspecte legate de Curte:
– asigurarea unei baze mai largi şi credibile de selecţie a judecătorilor;
– eliminarea cazurilor în care selecţia conduce la manifestări partizane şi la conflicte de interese;
– raţionalizarea prerogativelor Curţii, în direcţia apropierii ei de cetăţean;
– instituirea unui cadru care să permită Curţii să acţioneze în conformitate cu o tendinţă „contramajoritară”. Este vorba de posibilitatea unui organ care nu este ales de a se situa, deliberat, pe o poziţie contrară celei îmbrăţişate de reprezentanţii naţiunii şi de naţiunea însăşi²².

Comisia prezidenţială a recomandat ca judecătorii Curţii să fie propuşi de Preşedintele României, de pe o listă alcătuită de Consiliul Superior al Magistraturii şi numiţi de Parlament, după avizul comisiilor parlamentare de specialitate. De asemenea, Comisia a propus:
– modificarea prevederilor constituţionale care instituie o limită de vechime ridicată în cazurile de numire la Curte. Explicabilă din raţiuni circumstanţiale, această clauză nu se mai poate justifica astăzi, atunci când carierele publice nu mai sunt dependente, obligatoriu, de un parcurs îndelungat. În acest nou context, o vechime profesională minimă de 10 ani ar putea fi o soluţie care să reconcilieze exigenţele maturităţii şi promovării profesionale;
– interdicţia numirii la Curte a personalităţilor care, în ultimii 10 ani, au fost înregimentate politic: reprezentanţi aleşi, miniştrii, prefecţi sau preşedinţi de consiliu judeţean. Este vorba de o soluţie care ar ţine seama de o realitate a politicii de selecţie, partidele politice fiind tentate să îşi plaseze în cadrul Curţii eşalonul secund, după epuizarea carierei publice;
– interdicţia numirii la Curte a persoanelor aflate în relaţii de rudenie până la gradul al doilea sau a soţilor unor reprezentanţi ai puterii executive sau legislative.
– posibilitatea ca o parte a judecătorilor la Curtea Constituţională (spre exemplu: 1/4) să provină din rândul unor non-jurişti (filosofi, politologi, sociologi, economişti) cu reputaţie profesională recunoscută.

Analizând propunerile Comisiei²³, în ceea ce priveşte competenţele Curţii Con­sti­tuţionale, respingem ideea introducerii controlului posterior realizat de instanţele judecătoreşti, concomitent cu controlul anterior, realizat de Curtea Constituţională. Practica a dovedit eficienţa Curţii în rezolvarea tuturor litigiilor privind constituţionalitatea legilor, ceea ce constituie un argument pertinent pentru păstrarea ambelor forme de control, atât anterior, cât şi posterior în competenţa Curţii Constituţionale. Controlul realizat de Curte este un control specializat. Rolul Curţii fiind tocmai acela de a garanta supremaţia Constituţiei. De asemenea, nu suntem de acord cu soluţia propusă de Comisie ca 1/4 din numărul judecătorilor să provină din rândul non juriştilor. În majoritatea sistemelor europene, judecătorul trebuie să fie jurist. Numai în Franţa nu este stabilită nicio condiţie pentru a fi desemnat, dar, de regulă, membrii Consiliului Constituţional²⁴ sunt foşti parlamentari, foşti Prim Miniştrii, foşti Şefi de stat (care sunt membrii de drept), profesori de drept constituţional²⁵; în Austria candidatul poate fi politolog; în Belgia el poate fi şi parlamentar²⁶. Întrucât judecătorul este chemat să se pronunţe într-un litigiu constituţional, pregătirea juridică superioară a acestuia, competenţa profesională şi o minimă experienţă sunt considerate condiţii absolut necesare. Cât priveşte interdicţiile²⁷ propuse de Comisie pentru a fi desemnat judecător la Curtea Constituţională facem următoarele precizări:
1. incompatibilitatea pe care o implică prevederile art. 40 alin. (3) din Constituţie între calitatea de judecător al Curţii şi calitatea de membru al unui partid politic este una „actuală”, nu retrospectivă şi una strict personală, nu derivată din raporturile de rudenie în linie dreaptă sau colaterală. Comisia de la Veneţia în ianuarie 2006²⁸ preciza că, oricum, condiţiile preconizate²⁹ (pentru a fi judecător) sunt „în mod evident excesive”, mai ales că ele vizează nu doar apartenenţa actuală la un partid, ci chiar pe aceea de a fi fost membru în ultimii 5 ani”³⁰. Comisia de la Veneţia a evidenţiat faptul că această prevedere pune în discuţie dreptul de a participa la viaţa politică a ţării, precum şi dreptul de acces la funcţiile publice. „într-un stat democratic – apreciază Comisia de la Veneţia – nu este doar permis, dar este şi de dorit ca Curtea Constituţională să aibă în compoziţia sa persoane cu competenţe juridice, dar care să fi participat şi la viaţa democratică a ţării”³¹
2. Cât priveşte profesionalizarea Curţii şi eliminarea completă a neutralităţii politice, tot Comisia de la Veneţia dă un răspuns valid: odată numiţi „judecători sunt ţinuţi de datoria de ingratitudine faţă de organul care i-a numit, iar principiul colegialităţii îi va ajuta să respecte aceste norme”³².

Ce lelalte soluţii propuse de Comisie se regăsesc şi în Constituţiile altor state³³.

În aprilie 2010, Preşedintele României, în baza art. 150 alin. (1) din Constituţie a decis iniţierea procedurii de revizuire a Constituţiei. Proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei³⁴ a vizat şi modificarea unor dispoziţii referitoare la Curtea Constituţională. Modificarea a reflectat schimbarea structurii Parlamentului de la sistemul bicameral la cel unicameral, astfel că numirea judecătorilor Curţii urma a se adapta noii reglementări. Modificările au vizat de asemenea, tot din punctul de vedere al schimbării structurii Parlamentului, şi subiectele de sesizare a Curţii, care urmau a fi preşedintele Camerei Reprezentanţilor şi 40 de parlamentari. Curtea Constituţională, în baza art. 146 lit. a) din Constituţie s-a pronunţat asupra acestui proiect de revizuire a legii fundamentale³⁵. Aceasta, a venit la rândul său cu o serie de propuneri pentru îmbunătăţirea textului constituţional în ceea ce priveşte competenţele Curţii. Curtea considera oportună completarea dispoziţiilor art. 146 lit. a) în sensul: „a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a preşedintelui Parlamentului, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 40 de parlamentari precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei şi a legilor de revizuire a Constituţiei, înainte de aprobarea lor prin referendum;” şi a literei c) a aceluiaşi articol, în sensul care urmează: „c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentului şi a hotărârilor cu caracter normativ ale Parlamentului, la sesizarea preşedintelui Parlamentului, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 40 de parlamentari;”

Prin formularea acestor propuneri, în opinia noastră, Curtea îşi arogă şi calitatea de subiect al iniţiativei de revizuire, ceea ce excede competenţelor stabilite prin legea fundamentală. De asemenea, prin adăugarea competenţei de a realiza un control de constituţionalitate asupra legii de revizuire înainte de aprobarea acesteia prin referendum, Curtea, în opinia noastră, îşi rezervă dreptul de a cenzura voinţa Parlamentului şi pune sub semnul întrebării capacitatea Parlamentului de a respecta principiile şi dispoziţiile constituţionale. Nu putem să nu observăm, prin modificarea lit. c) a art. 146, Curtea propune constituţionalizarea unei noi competenţe, aceea de a verifica constituţionalitatea hotărârilor cu caracter normativ ale Parlamentului. Ne raliem opiniei reputatului profesor Tudor Drăganu care, analizând efectele deciziilor Curţii Constituţionale evidenţia: „dacă Curtea Constituţională este împuternicită să adreseze Parlamentului injoncţiuni obligatorii, se mai poate spune oare că el este organul reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legiuitoare a ţării? (...) oare, prin atribuţiile exorbitante care i-au fost recunoscute, această Curte nu a devenit, fără să vrea, dacă nu o supraputere, cel puţin o a patra putere în stat ?”³⁶

Curtea consideră de asemenea că se impune modificarea art. 146 lit. e) în sensul reevaluării atribuţiei de a soluţiona „conflicte juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice” şi propunecircumscrierea atribuţiei Curţii numai cu privire la soluţionarea conflictelor de autoritate, respectiv de conflictele pozitive sau negative de competenţă³⁷. Curtea vine şi cu o altă propunere de care, în opinia noastră, Constituantul derivat ar trebui să ţină cont în mod obligatoriu, şi anume, eliminarea literei l) a art. 146 din Constituţie potrivit căruia „îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.” Lărgirea, în mod indirect, a sferei de competenţe a Curţii,dincolo de cele reglementate în mod expres de Constituţie, poate aduce atingere principiilor constituţionale, şi chiar statului de drept, în măsura în care ori de câte ori interese ale forţelor politice ar impune modificarea sau completarea legii de organizare a Curţii³⁸.

Tot la momentul verificării îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă privind revizuirea Constituţiei, Curtea a propus introducerea unei noi atribuţii, respectiv aceea de a se pronunţa, din oficiu, asupra constituţionalităţii deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care soluţionează recursurile în interesul legii. În opinia noastră, prin această propunere, Curtea încalcă flagrant principiul separaţiei puterilor în stat. Exacerbarea de înşişi judecătorii constituţionali a rolului pe care Curtea Constituţională a României ar trebuie să îl joace în societatea românească aduce, în opinia noastră, grave atingeri tânărului nostru stat de drept. Proiectul de revizuire deşi a fost depus la Parlament, nu a fost supus dezbaterii şi adoptării.

Ca urmare a evenimentelor din vara şi toamna anului 2012, în speţă, suspendarea din funcţie a Preşedintelui României, revocarea Avocatului Poporului şi a celor doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului, referendumul pentru demitere, noile realităţi constituţionale au repus pe agenda publică problema reformării Curţii Constituţionale. Propunerile de modificare au venit în primul rând de la politicienii care au fost parte a conflictului politic. Astfel, unele propuneri de modificare au vizat chiar realizarea controlului de către instanţele judecătoreşti, deci reîntoarcerea la controlul pe cale pretoriană³⁹. Liderul Partidului Democrat Liberal (PDL), Vasile Blaga, a avansat ipoteza modificării legii cu privire la numirea judecătorilor Curţii Constituţionale. Propunerea PDL este de a trece această atribuţie din sarcina partidelor parlamentare către Consiliul Superior al Magistraturii şi Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, iar judecătorii Curţii să fie magistraţi de carieră. În programul de guvernare prezentat de Alianţa pentru România Dreaptă (ARD) în campania pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, se propune, fără a se detalia „depolitizarea Curţii Constituţionale”⁴⁰. Şi în programul de guvernare prezentat de Uniunea Social Liberală (USL) în noiembrie 2012 se propune „modificarea procedurii de desemnare a membrilor Curţii Constituţionale pentru limitarea influenţei factorului politic”⁴¹. Din păcate observăm că cele două alianţe, care au în componenţa lor cele mai mari partide din România au considerat că este nevoie doar de depolitizarea Curţii (pentru care nu au venit totuşi cu soluţii), nu şi de o reformă în ceea ce priveşte modul de funcţionare şi competenţele Curţii.

Soluţii pentru remodelarea Curţii Constituţionale

A critica este foarte uşor, a găsi soluţii este mai greu. Reformarea Curţii Consti­tuţionale trebuie să plece în primul rând de la disfuncţionalităţile constatate de-a lungul timpului în activitatea acestei instituţii. În opinia noastră, viitoarea revizuire constituţională⁴² trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:
– schimbarea modalităţii de desemnare a judecătorilor Curţii Constituţionale.

Cu siguranţă cele mai multe critici au vizat modul prin care sunt desemnaţi judecătorii constituţionali. Independenţa judecătorilor a fost pusă la îndoială din cauza numirii acestora⁴³. De procedeele de desemnare depinde de fapt calitatea actului de justiţie constituţională. În opinia noastră o soluţie o poate constitui desemnarea unui număr mai mare de judecători (12-13⁴⁴) a căror numire să se facă în mod egal de către Preşedintele României, Camera Deputaţilor, Senat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, votul pentru alegerea judecătorilor în cele două Camere ale Parlamentului să fie de 2/3 din numărul total al deputaţilor, respectiv al senatorilor. Acest lucru ar determina puterea şi opoziţia să ajungă la un acord comun pentru desemnarea celor mai buni profesionişti⁴⁵. O altă soluţie ar reprezenta-o obligativitatea ca jumătate dintre judecătorii Curţii să provină din rândul judecătorilor de carieră⁴⁶, iar restul să fie persoane cu pregătire juridică superioară şi care au o experienţă în domeniul juridic de cel puţin 20 de ani⁴⁷. Şi pentru că am optat pentru controlul politico-jurisdicţional, întotdeauna politicul va avea un cuvânt de spus în formarea Curţii, însă este vorba de dimensiunea implicării sale şi de instrumentele şi procedurile prin care se pot concilia interesele puterii cu ale opoziţiei, în vederea respectării Constituţiei. În tabelul de mai jos (Tabel nr. 1) am redat modul în care sunt desemnaţi judecătorii constituţionali în diferite state din Europa. Oricare din aceste formule, simple sau combinate, pot servi drept model iniţiatorilor în vederea reformării Curţii Constituţionale din România.
– schimbarea majorităţii de voturi cu care se iau deciziile. Dacă textul actual al legii de organizare şi funcţionare a Curţii prevede două categorii de majorităţi, majoritatea calificată⁴⁸ şi majoritatea absolută⁴⁹, în opinia noastră, pentru a împiedica speculaţiile cu privire la modul în care au fost luate deciziile, propunem modificarea legii în vederea reglementării unei majorităţi calificate pentru toate deciziile.
– reglementarea în mod expres şi limitativ a atribuţiilor Curţii în Constituţie, pentru a elimina astfel orice interpretare care ar putea surveni ca urmare a amenajării altor atribuţii prin textul legii organice de organizare şi funcţionare a Curţii;
– este de dorit ca jurisprudenţa Curţii Constituţionale să fie unitară. Curtea, nu de puţine ori, a dat interpretări diferite, sau pur şi simplu nu a decis categoric într-o chestiune, lăsând loc interpretărilor⁵⁰.

Concluzii

Curtea Constituţională nu oferă întotdeauna soluţiile miraculoase. Prin rolul şi deciziile sale, ea nu se poate transforma într-un panaceu pentru rezolvarea tuturor conflictelor ce apar la nivelul societăţii între autorităţile publice. Este de preferat, pentru a evita apariţia acestor conflicte constituţionale⁵¹, care adesea blochează bunul mers al treburilor publice, ca însăşi sursa acestor conflicte – Constituţia României – să sufere modificări.

Reforma Curţii Constituţionale trebuie să vină în contextul unei reforme mai largi a sistemului constituţional românesc, care ar trebui să creeze un cadru stabil, bine definit pentru organizarea şi funcţionarea statului român.

Ne exprimăm speranţa că, chiar dacă decizia finală cu privire la noul visage al Curţii Constituţionale va aparţine politicienilor, aceştia vor trebui să depăşească pasiunile şi interesele politice şi să remodeleze o instituţie care să contribuie la democratizarea statului român şi nicidecum la destabilizarea acestuia.

Tabel nr. 1

Bibliografie
DELEANU, Ion, Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în dreptul comparat – (Bucureşti: C.H. Beck, 2006).
DIMA, Bogdan, TĂNĂSESCU, Elena Simina, Reforma Constituţională: analiză şi proiecţii (Bucureşti: Universul Juridic, 2012).
ENACHE, Marian, Revizuirea Constituţiei, (Bucureşti: Universul Juridic, 2012).
FAVOREAU, Louis, MASTOR, Wanda, Les Cours Constitutionnnelles, (Paris: Dalloz, 2011).
FAVOREAU, Louis, Les Cours Constitutionnnelles, (Paris: P.U.F, Coll. Que sais-je?, 1986).
HAMON, Francis, WIENER Céline, La justice constitutionnelle en France et à l’étranger (Paris: L.G.D.J, 2011).
IONESCU, Cristian, Contencios constituţional (Bucureşti: Universul Juridic, 2010).
IONESCU, Cristian, Tratat de drept constituţional contemporan, ediţia a 2-a,(Bucureşti: C.H. Beck, 2008).
MURARU, Ioan, VLĂDOIU, Nasty Marian, MURARU, Andrei, BARBU, Silviu-Gabriel, Contencios constituţional (Bucureşti: Hamangiu, 2009).
MURARU, Ioan, TĂNĂSESCU, Elena Simina, Constituţia României. Comentariu pe articole (Bucureşti: C.H. Beck, 2008).
ROUSSEAU, Dominique, La justice constitutionnelle en Europe, 3e édition (Paris: Montchrestien, 1998).
ROUSSEAU, Dominique, Droit du contencieux constitutionnel, 7e édition (Paris: Montchrestien, 2006).
TROPER, Michel, CHAGNOLLAUD, Dominique, Traité international de droit constitutionnel. Tome 1. Théorie de la Constitution (Paris: Dalloz, 2012).
VALEA, Daniela, Sistemul de control al constituţionalităţii din România (Bucureşti: Universul Juridic, 2010).
***
DRĂGANU, Tudor, „Efectele juridice ale deciziilor Curţii Constituţionale în lumina prevederilor Constituţiei revizuite”, Revista de Drept Public, nr. 1 (2004).
GILIA, Claudia, „Consideraţii critice pe marginea unor propuneri ale Comisiei prezidenţiale de analiză a Regimului politic şi constituţional din România”, Revista de Drept Public, nr.3 (2009).
KRAVCHENKO, Elena, „Présentation génerale de la Cour constitutionnelle de la Fédération de Russie et de ses compétences”, Cahiers de Conseil constitutionnel, no. 28 (2010).
IONESCU, Cristian, „Despre atribuţia Curţii Constituţionale de a examina constituţionalitatea hotărârilor Camerelor legislative şi ale Parlamentului”, Curierul Judiciar, nr. 8 (2012).
VEDINAŞ Verginia, „Câteva consideraţii privind neconstituţionalitatea Legii nr. 177/2010, adoptată de Senat la 24 august 2010”, Revista de Drept Public, nr. 3 (2010).
VRABIE Genoveva, „O posibilă revizuire a Constituţiei. Regim politic parlamentar în România postdecembristă?”în Revista de Drept Public, nr. 2 (2007).

Surse Internet
http://www.ccr.ro – site-ul Curţii Constituţionale din România
http://www.presidency.ro – site-ul instituţiei prezidenţiale din România
http://www.venice.coe.int – site-ul Comisiei europene pentru democraţie prin drept (Comisia de la Veneţia)

CLAUDIA GILIA – Lect. Univ.dr. în cadrul Facultății de Drept și Științe Social Politice, Universitatea Valahia din Târgoviște.

 sus