Alegeri locale 2012

Alegeri locale 2012. Dominație și dezechilibru
 

DANIEL BUTI
[„Dimitrie Cantemir” Christian University]

Abstract:
The paper contains an analysis of the results of local elections in June 2012 detailing the systemic implications of electoral hierarchy. The author notes the disparity in the political scene and the atypical nature of the party system, quantitatively „moderate pluralist” and functionally – „pluralist extreme”. The author’s conclusion is that the party system is unbalanced, with a ultra-dominant party. The study draws attention to the relevance of local elections on the parliamentary, noting that the current balance of power makes the electoral moment at the end of the year predictable, at least in the top hierarchy election.

Keywords: ultra-dominant party; moderate pluralism; extreme pluralism; proportional reprezentation; majority voting

Considerate adesea o „repetiţie cu costume” înaintea confruntării electorale parlamentare, alegerile locale reprezintă mai mult decât un indicator relativ sau o proiecţie ipotetică a alegerilor generale. În realitate, ele pot avea, în multe cazuri, un rol hotărâtor pentru ceea ce urmează să se întâmple cu alegerea deputaţilor şi a senatorilor. Introducerea, în 2008, a unui element majoritarist (colegiile uninominale) în cadrul unui sistem electoral cu finalitate proporţională a avut ca efect o creştere a relevanţei preşedinţilor de consilii judeţene şi mai ales a primarilor în cadrul alegerilor parlamentare. Un colegiu uninominal este cu atât mai atractiv şi mai sigur cu cât numărul de primari având aceeaşi culoare politică cu a candidatului la parlamentare este mai mare. Astfel, miza localelor a crescut foarte mult. Dacă votul pentru consilierii judeţeni este important prin dimensiunea sa politică şi imagologică, cel pentru preşedinţii consiliilor judeţene şi pentru primari capătă greutate prin prisma relevanţei sale strategice.

Iată de ce, în contextul unei scene politice conflictuale şi evoluând într-o logică duală, maniheistă, alegerile locale din iunie 2012 au fost aşteptate cu interes, cel puţin de către actorii politici. Era primul test electoral major pentru USL, care avea în spate o remiză cu PDL, la alegerile parţiale din august 2011¹, o intenţie de vot în sondaje de peste 50%² şi un ascendent politic şi imagologic, după preluarea guvernării în mai 2012, cu o lună înaintea alegerilor. La rândul său, PDL venea după o guvernare dificilă, dominată de criza economică şi de măsuri impopulare de austeritate. Partidul se afla pe un culoar descendent al încrederii publice, iar alegerile locale reprezentau un moment al adevărului. Scrutinul din 10 iunie a fost o supapă într-un an politic tensionat, cu proteste de stradă şi cu nemulţumiri sociale acumulate.

Din punct de vedere tehnic, alegerile s-au desfăşurat, ca şi până acum, în baza a două sisteme electorale. Pentru alegerea consilierilor locali şi a celor judeţeni se foloseşte reprezentarea proporţională, cu un scrutin de liste blocate, iar pentru alegerea primarilor şi a şefilor de consilii judeţene se practică sistemul electoral majoritar cu scrutin uninominal. Noutatea acestui moment electoral vine de la primari, acolo unde s-a trecut de la scrutinul organizat în două tururi, la cel cu un singur tur. Acest lucru a crescut şansele edilolor în funcţie de a obţine un nou mandat şi a eliminat stimulentul instituţional (al doilea tur de scrutin) de negociere şi cooperare între actorii politici participanţi în alegeri. O astfel de formulă stimulează polarizarea scenei politice, dar poate genera şi probleme de reprezentativitate în cazul primarilor aleşi cu o majoritate relativă de voturi, pe fondul unei mobilizări electorale scăzute. Nu a fost cazul acum, în 2012, cel puţin nu la nivel naţional. Din totalul de 18.313.440 de cetăţeni cu drept de vot s-au prezentat la urne pentru a-şi alege primarul 10.802.641, adică 58,9%, cu aproape zece procente mai mult decât în urmă cu patru ani.

Ierarhia electorală este următoarea: pe primul loc se situează USL, care a obţinut 38,46% din voturile valabil exprimate; locul secund este deţinut de PDL cu 15,44% din voturi, urmat la distanţă de PP-DD cu 7,29% şi de UDMR cu 3,90% din voturi³. Pentru ca tabloul să fie complet, trebuie ţinut cont de faptul că au existat unităţi electorale în care formaţiunile ce compun USL nu au avut candidat comun⁴. Aceasta face ca, în clasamentul electoral să mai apară PSD cu 6,94% din voturi, PNL cu un scor de 5,50%, dar şi PC şi ACD cu procente subunitare. De asemenea, în mai multe localităţi din ţară, şi PDL s-a prezentat în faţa electoratului în diverse alianţe locale şi sub diferite denumiri: Alianţa pentru Bacău, Alianţa pentru Argeş şi Muscel, Alianţa pentru Constanţa, Alianţa pentru Viitorul Brăilei, Alianţa Popular-Creştină etc. Cele mai multe dintre aceste construcţii electorale ad-hoc nu au reuşit să treacă peste pragul de 1% din voturi.

După cum lesne se poate observa, distanţa în voturi între primul şi al doilea clasat este mai mult decât dublă. Chiar dacă voturile obţinute de PSD şi PNL prin candidaturi separate nu se pot adauga prin simpla însumare la procentul USL, ele consolidează poziţia dominantă a formaţiunii câştigătoare şi adaugă la zestrea de primari a acesteia. Astfel, transpuse în mandate, procentele electorale arată astfel: USL are 1.322 de mandate de primar (41,57%), dintre care 26 în oraşe reşedinţă de judeţ şi 5 sectoare ale Capitalei, PDL obţine 498 de primari (15,66%), 10 dintre aceştia fiind în reşedinţe de judeţ, PSD – 378 de mandate (11,88%), PNL – 264 mandate (8,30%), UDMR – 203 mandate (6,38%), PP-DD – 31 mandate (0,97%) şi ACD – 27 mandate (0,84%).⁵

Dincolo de victoria categorică a USL, atrage atenţia raportul dintre votul popular şi votul politic în cazul PP-DD, cel care este afectat în cea mai mare măsură de consecinţele sistemului electoral majoritar. Lipsa fiefurilor electorale, dar şi tipul de partid unipersonal, centat pe lider şi-au spus cuvântul în cazul partidului lui Dan Diaconescu. Dacă amplificarea numărului de mandate faţă de victoria în voturi nu este foarte mare în cazul USL (3,11%), în privinţa PP-DD, subreprezentarea este evidentă (6,32%). Nu acelaşi lucru se întâmplă cu PSD, PNL şi UDMR. În cazul lor, existenţa unor organizaţii locale puternice şi/sau concentrarea geografică a voturilor au estompat „bizareriile reprezentării” specifice scrutinului uninominal⁶.

Fig. 1 Primari. Raportul voturi/mandate 

Ierarhia se menţine şi în cazul votului pentru consiliile locale. Pe primul loc se află USL, cu 37,77% din voturi, urmat de PDL cu 14,47%, PP-DD cu 8,75%, PSD cu 6,59%, PNL cu 5,11% şi UDMR cu 4,30% din voturi. Se observă din nou o distanţă considerabilă între primii doi competitori, aspect ce se reflectă şi în distribuţia mandatelor. Astfel, USL a câştigat 32,68% (13.148) dintre mandatele de consilieri locali, PDL a obţinut 15,79% (6.354) de consilieri, PSD – 10,21% (4.110), PNL – 7,83% (3.150), PP-DD – 7,77% (3.126), iar UDMR – 5,62% (2.261) din mandate.

Fig. 2 Consilieri locali. Raportul voturi/mandate

Deşi poate părea surprinzătoare şi derutantă în contextul aplicării sistemului electoral proporţional, diferenţa negativă dintre procentul naţional al voturilor şi cel al mandatelor în cazul USL are o explicaţie simplă. Această diferenţă de 5 procente este rezultatul însumării mecanice a voturilor şi a mandatelor, de la nivel local, la nivel naţional, rezultatul fiind un raport artificial al proporţionalităţii. Altfel spus, proporţionalitatea sistemului funcţionează în plan local, acolo unde voturile se transformă în mandate. În momentul în care datele din fiecare localitate sunt însumate şi centralizate la nivel naţional, se operează de fapt cu mecanisme specifice sistemului electoral majoritar plurinominal. Or, în acest caz, apar inevitabil diferenţe între numărul de locuri câştigate faţă de numărul de voturi obţinute.

Aceste diferenţe sunt şi mai evidente la alegerea preşedinţilor de Consilii judeţene, situaţie în care sistemul electoral majoritar cu scrutin uninominal într-un tur se aplică în fiecare circumscripţie electorală. Rezultatele înregistrate relevă o victorie categorică a USL, care, cu 49,84% din voturi se află cu mult în faţa principalului său adversar politic. PDL are un scor electoral de 14,92%, fiind urmat în clasament de PP-DD cu 9,21% şi de UDMR cu 4,95% din voturi. Imaginea generală este aceea a unei scene politice dezechilibrate.

În ceea ce priveşte numărul de mandate, asistăm la o amplificare în locuri pentru formaţiunea care domină în voturi, dar şi la o reconfirmare, de către UDMR, a regulii conform căreia „reprezentarea unui partid depinde foarte mult de repartiţia geografică a voturilor sale”⁷. Astfel, USL a obţinut un număr record de preşedinţi de Consilii judeţene (36 de mandate din totalul de 41, adică 87,80%), fiind pentru prima dată în ultimii ani când o formaţiune politică controlează într-o astfel de manieră poziţii locale de putere cu relevanţă la nivel naţional. Au mai câştigat mandate la şefia Consiliilor judeţene UDMR – 2 (4,87%), PDL – 1 (2,43), Alianţa Electorală Populară Progresistă Europeană Liberală – 1 (2,43%)⁸ şi Mişcarea Creştin Liberală – 1 (2,43%)⁹. Deşi au reuşit să strângă peste 9% din voturi la nivel naţional, candidaţii PP-DD nu s-au clasat pe primul loc în nicio circumscripţie, ceea ce a privat a treia formaţiune în ierarhia electorală de obţinerea vreunui mandat de preşedinte al Consiliului judeţean.

Fig. 3 Preşedinţi de CJ. Raportul voturi/mandate

Dacă votul pentru primari şi pentru preşedinţii de Consilii judeţene este unul personalizat şi dacă alegerea consilierilor locali contextualizează competiţia electorală şi nu oferă o imagine fidelă a votului politic, confruntarea pentru mandatele de consilieri judeţeni are cea mai mare încărcătură politică. În cadrul alegerilor locale, acesta este nivelul electoral ce scoate cel mai bine în evidenţă poziţia pe care partidele şi nu candidaţii individuali o ocupă în preferinţele electoratului. Faptul că judeţele reprezintă unităţi electorale centrale în procesul de constatare a rezultatelor alegerilor parlamentare¹⁰, că ele constituie circumscripţii electorale de tip plurinominal şi că sistemul electoral folosit este cel proporţional explică această realitate.

Şi în acest caz, rezultatul votului scoate în evidenţă dominaţia USL şi ecartul mare dintre primul clasat şi ceilalţi competitori electorali. Aşadar, cel mai mare număr de voturi se înregistrează în dreptul USL (49,80%), care este foarte aproape de pragul psihologic al majorităţii absolute. Pe locul al doilea se situează PDL, care obţine 15,29% din voturi, fiind urmat în ierarhia electorală de PP-DD cu 8,95% şi de UDMR cu 5,52%. Acest clasament se menţine şi în privinţa distribuţiei mandatelor de consilieri judeţeni. Astfel, USL câştigă 54,03% (723) din mandate, PDL are 15,84% (212) dintre consilieri, PP-DD obţine 10,01% (134), iar UDMR – 6,57% (88).

Fig. 4 Consilieri judeţeni. Raportul voturi/mandate

Având o imagine completă asupra alegerilor locale din iunie 2012, se poate vorbi despre o dominaţie categorică a USL şi despre o victorie pe toate planurile a formaţiunii conduse de Victor Ponta şi Crin Antonescu. Cu un scor politic de aproape 50%, deţinând peste 80% din preşedinţii de Consilii judeţene şi cu un număr impresionant de primari, care trece şi el de majoritatea absolută, dacă se iau în calcul şi primăriile câştigate de PSD şi PNL prin candidaturi separate, USL are o poziţie ultra-dominantă pe scena politică. Acest statut este susţinut de propria performanţă electorală, dar şi pe lipsa unui competitor pe măsură. Al doilea actor în ierarhia electorală (PDL) se află la distanţă mare de USL, la peste 30 de procente. Astfel, partidismul românesc nu arată ca „multipartidismul cu partid dominant” al lui Blondel¹¹, nici ca sistemul „cu partid predominant” al lui Sartori¹² şi nici măcar ca sistemul cu partid „hiperdominant” pe care Alexandru Radu îl identifică în primii ani ai României postcomuniste¹³. El este mai degrabă un sistem dezechilibrat, cu partid ultra-dominant.

Eticheta trebuie însă nuanţată. Această imagine a scenei politice româneşti nu este completă. În realitate, actorul ultra-dominant este de fapt o alianţă formată din trei partide¹⁴ care îşi păstrează identitatea, îşi menţin propriile structuri organizatorice şi îşi rezervă libertatea de a acţiona independent, cel puţin în plan local¹⁵. Ca orice construcţie politică postcomunistă, USL a fost creată „de sus în jos”¹⁶, fiind rezultatul unei decizii strategice luate la vârful PSD, PNL şi PC, iar ulterior impusă organizaţiilor locale. Ea este expresia tendinţei fireşti a sistemului partidist de a se echilibra. Liderii USL nu au ascuns niciodată faptul că acest proiect s-a născut din nevoia de a contrabalansa şi a se opune dominaţiei PDL şi a lui Traian Băsescu. De asemenea, mai mult sau mai puţin voalat, atât Victor Ponta¹⁷, cât şi Crin Antonescu au vorbit de-a lungul timpului despre limitele, inclusiv temporale ale construcţiei lor politice¹⁸. Prin urmare, raportul de forţe pe scena politică, în urma alegerilor locale este uşor diferit faţă de ceea ce indică în primă instanţă rezultatul votului.

Astfel, dacă resursele politice câştigate de USL în iunie 2012, cu relevanţă pentru alegerile parlamentare de la finalul anului (primari şi preşedinţi de Consilii judeţene), sunt împărţite între cele trei partide componente, clasamentul general este următorul: în privinţa preşedinţilor de Consilii judeţene, PSD se află pe primul loc, cu 22 (53,65%) de mandate, fiind urmat de PNL cu 13 (31,70%) şi de UDMR cu 2 (4,87%). Lista este închisă de PDL, A.P.E.L. din Neamţ¹⁹ şi Mişcarea Creştin Liberală din Arad²⁰, fiecare cu câte un mandat (2,43%). Având în vedere situaţia de la Arad, PDL deţine de fapt şefia a două Consilii judeţene. Deşi există în continuare o formaţiune politică ce are majoritatea absolută a mandatelor, iar primii doi clasaţi se află într-o alianţă conjuncturală, diferenţa dintre aceştia se reduce la puţin peste 20%. Faţă de cele existente în urmă cu patru ani, datele din 2012 relevă evoluţii spectaculoase: PSD şi PNL câştigă 5, respectiv 8 judeţe, iar PDL şi UDMR pierd 12, respectiv 2 preşedinţi de Consilii judeţene.

Fig. 5 Evoluţie mandate (număr absolut) – Preşedinţi de CJ

Tendinţele se menţin şi în cazul primarilor, chiar dacă analiza de faţă se opreşte doar asupra oraşelor reşedinţă de judeţ. Cu 17 mandate (42,5%), PSD conduce detaşat²¹. Pe poziţia a doua este PDL cu 9 primari (22,5%), iar imediat în spatele său se află PNL cu 8 mandate (20%)²². Pe lista câştigătorilor îşi mai au locul UDMR cu 2 mandate, dar şi PC²³, PDGR şi A.P.E.L. cu câte 1 primar de oraş reşedinţă de judeţ (de factot, mandatul A.P.E.L. trebuie contabilizat în dreptul PDL)²⁴. Faţă de situaţia din 2008, raportul de forţe a evoluat astfel: PSD câştigă 5 mandate, iar PNL şi PC câte unul; de partea cealaltă, PDL pierde 5 primari, iar UDMR unul.

Fără a schimba fundamental distribuţia politică, aşa cum a rezultat ea în urma alegerilor locale, împărţirea câştigului politic al USL la cele trei partide componente conduce la o nuanţare a raporturilor de forţe, în special la vârf. Este vorba despre o reducere a ecartului între primii doi actori, adică o scădere de la 82,93%²⁵, cât este distanţa în mandate dintre USL şi PDL în cazul preşedinţilor de Consilii judeţene, la 21,95%, cât este diferenţa dintre PSD şi PNL. La fel, în privinţa primarilor de oraşe reşedinţă de judeţ, cele 40 de procente care separă USL de PDL se reduc la 20 atunci când pe axa electorală centrală se află PSD şi PDL. Prin acest exerciţiu, ce ţine de faptul că starea naturală a unui partid politic este singur, nu în alianţă, se înlocuieşte dominaţia categorică a USL, cu dominaţia moderată a PSD. Aceasta înseamnă că formula politică pentru care au optat PSD, PNL şi PC a condus la maximizarea câştigului pentru fiecare dintre ele. Din acest punct de vedere, alianţa politică a celor trei formaţiuni a trecut primul teste electoral, dovedindu-şi utilitatea.

Dincolo însă de această proiecţie a realităţii, în plan funcţional, scena politică românească este dezechilibrată de existenţa unei formaţiuni cu statut ultra-dominant, ce nu are un adversar politic care să-i conteste în mod serios poziţia. Dacă din punct de vedere al numărului real de partide, formula sistemică poate fi încadrată în categoria „pluralismului moderat”, dinamica şi relaţiile dintre actori descriu un „pluralism extrem”²⁶. În aceste condiţii, alegerile parlamentare de la sfârşitul anului nu par a fi în măsură să furnizeze surprize, cel puţin nu în privinţa ierarhiei electorale. Miza în acest caz constă în obţinerea de către USL a majorităţii absolute a mandatelor de deputat şi senator.

ANEXA

*) Mandatul câştigat de PDL la Alba + mandatul obţinut de Mişcarea Creştin Liberală la Arad

  *) Inclusiv mun. Bucureşti

BIBLIOGRAFIE
BUTI, Daniel, „Câştigătorii alegerilor locale”, Cadran politic, nr. 61, 2008.
LIJPHART, Arend, Modele ale democraţiei. Forme de guvernare şi funcţionare în treizeci şi şase de ţări, trad. C. Constantinescu, Ed. Polirom, Iaşi, 2000
MARTIN, Pierre, Sistemele electorale şi modurile de scrutin, trad. M.N. Singer, Ed. R.A. „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1999.
PAVEL, Dan, «„Partidul trădătorilor”. Cercetare asupra malformaţiilor instituţionale şi autoreglajelor sistemice ale democraţiei postcomuniste», Sfera politicii nr. 169, 2012, pp. 9-24
PREDA, Cristian, Partide şi alegeri în România postcomunistă: 1989-2004, Ed. Nemira, Bucureşti, 2005 .
RADU, Alexandru, Nevoia schimbării. Un deceniu de pluripartidism în România, Ed. „Ion Cristoiu”, Bucureşti, 2000.
RADU, Alexandru, „Alegerile RP şi multipartidismul din România. O confirmare a teoriei duvergeriene”, Sfera politicii nr. 162, 2011, pp. 3-11
RADU, Alexandru, Politica între proporţionalism şi majoritarism: alegeri şi sistem electoral în România postcomunistă, Ed. Institutul European, Iaşi, 2012.
SARTORI, Giovanni, Parties and Party Systems. A Framewark for Analysis, Cambridge: Cambridge University Press, 1976.
TEODORESCU, Gheorghe (coord.), Alegeri 2008, vol. I+II, Ed. Polirom, Iaşi, 2009.

DANIEL BUTI – Licenţiat în Ştiinţe politice (2003). Masterat în Construcţie Politică şi Management Electoral (2004). Doctorand în Ştiinţe politice (SNSPA). Lector universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”. Autor al mai multor articole privind alegerile şi partidele politice din România postcomunistă.

 sus