Semnale


 
Semnale 

Istoria Mişcării legionare. 1944–1968
Autor: Ilarion Ţiu, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște

Anul apariţiei: 2012
Număr pagini: 270
ISBN: 978-606-537-115-6


„Istoria Mişcării legionare. 1944–1968“ descrie cum a continuat Garda de Fier să existe ca organizaţie politică după venirea comuniştilor la putere şi cum au coabitat extremiştii de dreapta cu „oamenii muncii“.În volum, autorul prezintă modalităţile prin care legionarii au reuşit să se menţină pe scena politică şi publică după Al Doilea Război Mondial, respectiv cum au format un guvern de exil şi o „armată naţională” la Viena după 23 august 1944; cum au organizat opoziţia împotriva regimului comunist instalat în România de trupele Armatei Roşii. Lucrarea mai studiază grupările legionare care au participat la

rezistenţa armată în munţi; cum şi-au schimbat americanii poziţia faţă de legionari, în contextul participării acestora la efortul comun al occidentalilor de sabotare a comunizării Europei de Est de către Uniunea Sovietică. De asemenea, cartea mai analizează destinul adepţilor extremei drepte în închisorile comuniste; cum au reuşit să se integreze legionarii în „societatea de tip nou” pe care au găsit-o după ce le-au fost amnistiate pedepsele politice, în anul 1964.

* * *

„În volumul de faţă – Istoria mişcării legionare  1944-1968 – etapa care încheie istoria acestei mişcări, cât şi traiectoria ei de ansamblu timp de trei decenii (1938-1968), cercetarea se întemeiază în proporţie de cel puţin 70% pe informaţia inedită aflată la Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi în Arhivele Naţionale Istorice Centrale... Evoluţiile au fost reconstituite cu grijă de autor din multiple informaţii – în majoritate inedite – şi reprezintă contribuţii notabile în cunoaşterea unei teme noi în întregimea ei, intrată acum în circuitul ştiinţific.Citind volumul, ai sentimentul unui lucru bine întocmit. Un sentiment care vine din faptul că lucrarea urmează şi aplică regulile ştiute şi îndelung confirmate ale cercetării istorice: de la informaţia culeasă, pe cât posibil, din multiple documente, la analiza ei critică şi la reconsti-tuirea într-un tot coerent, cât mai aproape de ce va fi fost. Este un rezultat care ne confirmă că realitatea unor ani poate fi cunoscută, încet, cu trudă, dar cu înţelegere şi dreaptă cumpănire.”
Acad. Dinu C. Giurescu

   

 


Google

 

Web

Sfera Politicii

 sus