Securitate globală

Particularităţi ale corporaţiilor multinaţionale ca agenţi ai securităţii economice globale

OANA ALBESCU
[Babeș-Bolyai University, Cluj-Napoca]

Abstract:
This article emphasizes debates of topical interests in the contemporary economic domain, taking into account that multinational corporations have been described both in the academic literature and in the practices of international business as vectors of economic security and factors of developing global economy. The main objective of this paper is the review of the economic and social implications of the multinational corporations in the local and global markets in which they operate, in the context of economic globalization.

Keywords: multinational corporations; economic security; economic globalization; foreign direct investment; technology transfer; corporate social responsibility

Introducere

Puncte de vedere din literatura de specialitate converg asupra faptului că un rol aparte în tranziţia spre sistemul global integrat al economiei mondiale în secolul al XXI-lea îl au marile întreprinderi care domină lumea. Acest rol provine din dimensiunile lor, aria de activitate care depăşeşte limitele economiei naţionale, cât mai ales prin prezenţa şi activităţile pe care le desfăşoară, inclusiv în domeniile de interdependenţă cu fluxurile financiare, care alcătuiesc şi accelerează procesul globalizării¹.

Corporaţiile multinaţionale sunt înţelese atât din punct de vedere academic, cât şi în practica mediului de afaceri, ca vectori deosebit de importanţi ai dezvoltării economiei mondiale şi agenţi ai furnizării securităţii economice mondiale. Interesul de cercetare în această lucrare este impactul acestor firme asupra pieţelor locale în care operează şi asupra ansamblului economiei mondiale, ceea ce impune o analiză restrânsă a ruajelor corporaţiilor multinaţionale, din punct de vedere economic şi social. Lucrarea de faţă atinge unele coordonate din preocuparea mai extinsă despre etica şi responsabilitatea socială a corporaţiilor multinaţionale ca actori non-statali în sistemul internaţional.

Prima parte a lucrării defineşte sfera de cuprindere a corporaţiilor multinaţionale, pentru a facilita înţelegerea acestora în contextul globalizării economice. În a doua parte, am trasat principalele coordonate ale globalizării economice, pentru a deschide breşa către analiza acestor corporaţii pe două paliere de argumentare: economic şi social. Desigur, în literatura de specialitate regăsim o taxonomie a posibilităţilor de cercetare a corporaţiilor: economic, social, politic, din perspectiva teoriilor globalizării. Ne vom structura argumentarea pe pilonii economici şi sociali, deoarece acestea două evidenţiază corespunzător semnificaţia şi rolul corporaţiilor ca agenţi ai furnizării securităţii economice. De ajutor în înţelegerea raţiunii existenţei şi scopului corporaţiilor este teoria responsabilităţii sociale corporative, pe care o vom caracteriza succint, atât din punct de vedere conceptual, cât şi prin exemple de management moral şi imoral în cadrul practicilor corporatiste.

Corporaţii multinaţionale – delimitări conceptuale

Conform lui John Dunning, „o întreprindere multinaţională sau transnaţională este întreprinderea care se angajează în investiţii străine directe şi deţine sau controlează într-un fel, activităţi cu valoare adăugată în mai mult de o ţară”².

Teoreticienii economiei mondiale sunt de părere că societăţile transnaţionale sunt principalii agenţi economici, societatea transnaţională reprezentând firma care şi-a extins activitatea economico-financiară dincolo de graniţele ţării de origine, alcătuind un vast ansamblu la scară internaţională, format dintr-o societate principală – firma mamă şi un număr de filiale, adică de firme dependente faţă de societatea principală, implementate în diferite ţări. În literatura de specialitate, când se abordează problematica mişcării internaţionale a capitalului, circulă, în paralel, doi termeni, cel de „multinaţional” şi cel de „transnaţional”. Primul dintre aceşti termeni reliefează latura cantitativă a fenomenului, şi anume în câte ţări îşi investeşte capital una şi aceeaşi firmă, însă unii autori sunt de părere că acest termen este ambiguu, deoarece induce ideea că o firmă aparţine mai multor naţiuni. Termenul de „transnaţional” îl presupune pe primul şi exprimă mai clar ideea că o firmă în stadiul de expansiune, reprezintă o prelungire extrateritorială a naţiunii ei de origine. În condiţiile globalizării economiei, ideea de transgresare a frontierelor naţionale, de apariţie a întreprinderii globale, este surprinsă corespunzător de termenul „transnaţional”, acest termen fiind adoptat şi de ONU, în 1964³. Conform altor opinii, corporaţiile care operează la o dimensiune globală sunt percepute ca fiind transnaţionale în cercurile Naţiunilor Unite, pentru a atrage atenţia asupra puterii lor asupra naţiunilor. În literatura academică, termenul de „multinaţional” e folosit pentru a transmite că astfel de întreprinderi operează în mai multe ţări şi pot să-şi transfere activităţile între ele⁴.

Prin caracteristicile sale esenţiale (natura economică, structura de organizare, managementul, investiţiile directe străine), o societate transnaţională se defineşte prin expansiune. Societăţile transnaţionale constituie cea mai importantă forţă de determinare şi de promovare a interdependenţelor mondiale, scopul final fiind manufacturarea de produse globale⁵. Întreprinderile transnaţionale sunt sisteme economice dezvoltate din trusturi sau corporaţii internaţionale anterioare, sau create în perioada ultimilor decenii, care constau în active tangibile şi intangibile – capital investit în producţia de bunuri şi servicii, capacităţi de cercetare, dezvoltare, tehnologii avansate, modalităţi şi practici de organizare şi management, legături comerciale, desfăşurate şi deţinute în ţara de origine şi în alte ţări. Sistemele de întreprinderi transnaţionale generează nu numai bunuri şi servicii, ci şi capital bănesc pentru investiţii, noi tehnologii, capacităţi de inovaţie şi de instruire a forţei de muncă pentru utilizarea tehnologiilor, practici de organizare şi gestionare proprii – toate îndreptate spre sporirea potenţialului concurenţial, a profitabilităţii întreprinderii şi a întregului sistem. Pentru analiza întreprinderilor transnaţionale, unele teorii recomandă cercetarea din punct de vedere economic, politic şi social. În primul rând, latura economică a analizei presupune surprinderea impactului acestor companii asupra economiilor de implementare datorită forţei economice (financiare) de care dispun, precum şi datorită fluxurilor de tehnologie, know-how managerial, cultură corporativă de către ţările gazdă. Latura socială are în vedere asumarea de către companii a rolului de cetăţeni corporativi globali responsabili în cadrul comunităţilor locale. Acest rol este asumat prin etica şi responsabilitatea care guvernează afacerile derulate în cadrul diferitor economii de implementare. Implicarea în viaţa comunităţilor locale prin susţinerea unor proiecte de dezvoltare durabilă a zonelor respective este o altă latură a responsabilităţii sociale ce revine acestor companii. Implicarea în diferite proiecte în domeniul culturii, artei, educaţiei, sportului, reprezintă o altă modalitate de susţinere a comunităţilor locale în cadrul responsabilităţilor sociale. Întreprinderile naţionale fac subiectul legislaţiilor din ţările gazdă şi, implicit, al unor minime standarde de conduită socială, care au rolul de a trasa cadrul general acceptat al comportamentului societal şi implicit faţă de comunităţile în care se regăsesc implementate structurile de producţie ale acestor companii. În ceea ce priveşte latura politică, dacă în trecut aceste firme erau privite ca o formă de exploatare a ţărilor, în prezent, această opinie nu mai este împărtăşită, datorită implicaţiilor economice pozitive legate de prezenţa acestor companii pe pieţele naţionale. Cu toate acestea, guvernele gazdă sunt adesea îngrijorate de faptul că filialele întreprinderilor transnaţionale care operează în interiorul ţării ar avea putere economică mai mare decât firmele indigene, datorită caracterului lor internaţional. În ceea ce priveşte raportul de intercondiţionalitate dintre globalizare şi operatorii transnaţionali, „globalizarea a deschis drumul dezvoltării corporaţiilor în postura de lideri mondiali, pe de altă parte, acestea au potenţat procesul de globalizare a pieţelor. Globalizarea dictează corporaţiilor deciziile strategice pornind de la strategiile de internaţionalizare până la cele globale”⁶.

Corporaţiile multinaţionale – vectori ai globalizării economice şi agenţi ai securităţii economice

George Soros defineşte globalizarea din perspectivă economică, drept dezvoltarea pieţelor financiare globale, creşterea corporaţiilor transnaţionale şi dominaţia lor crescândă asupra economiilor naţionale. Globalizarea are în primul rând un sens economic, şi anume creşterea schimburilor peste tot în lume, în special pentru activitatea marilor companii, care produc şi schimbă bunuri în diverse ţări, şi apoi unul lărgit, procesul prin care bunurile şi serviciile disponibile sau influenţele sociale şi culturale devin treptat similare în toate părţile lumii⁷.

Între societăţile transnaţionale şi investiţiile străine directe există o puternică legătură, deoarece investiţiile străine directe constituie sursa financiară de formare a acestora. Societatea transnaţională este o firmă puternică din punct de vedere economico-financiar constituită într-o ţară şi care şi-a extins activitatea dincolo de graniţe⁸. În economia contemporană, mondializarea producţiei a devenit un fenomen evident. Funcţionarea economiei mondiale actuale, pe fondul unor tendinţe pronunţate de deschidere a pieţelor naţionale, nu poate fi descifrată în lipsa unei atente analize a procesului de formare a societăţilor multinaţionale, a cauzelor acestui proces, precum şi reliefarea consecinţelor asupra dezvoltării economiilor naţionale. Investiţiile directe de capital au o influenţă puternică asupra globalizării economiei mondiale. Semnificaţia acestora se traduce prin existenţa unui surplus de capital în anumite ţări, în special cele dezvoltate, şi, pe de altă parte, existenţa unei cereri stringente de capital în altele⁹. Totodată, cvasitotalitatea fluxurilor de investiţii străine directe pe plan mondial sunt generate de corporaţiile multinaţionale, respectivele fluxuri constituind în fapt, elementul definitoriu al acestora¹⁰.

Discutând despre triada investiţii străine directe – globalizare – societăţi transnaţionale, reiterăm faptul că începând cu anii 80 şi intensificându-se în a doua jumătate a anilor 90, fluxurile de investiţii străine directe au crescut la nivel mondial mai rapid decât alţi indicatori macroeconomici precum produsul intern brut, exporturile sau investiţiile străine. Investiţiile străine directe reprezintă astfel principala formă de manifestare a globalizării. Trendul crescător al fluxurilor mondiale de investiţii străine directe a susţinut considerabil expansiunea internaţionalizării producţiei, manifestată îndeosebi prin consolidarea poziţiei societăţilor transnaţionale în ansamblul economiei mondiale. Relaţia investiţii străine directe – globalizare – societăţi transnaţionale contribuie la accentuarea şi consolidarea globalizării, iar principalii actori care realizează investiţiile străine sunt societăţile transnaţionale. Investiţiile străine directe reprezintă categoria investiţiilor internaţionale, care reflectă scopul unei entităţi rezidente într-o ţară (investitorul direct) de a obţine un interes de durată într-o companie rezidentă într-o altă ţară (investiţia directă) ¹¹.

Unul dintre principalele motive pentru care ţările în curs de dezvoltare promovează investiţiile străine directe este legătura cu tehnologia globală şi reţelele de inovaţie generate de aceste firme¹². Investiţiile străine directe sunt cele mai importante canale prin care tehnologia poate fi transferată între ţări¹³. Conform rapoartelor United Nations Conference on Trade and Development, tehnologia joacă un rol indiscutabil în creşterea economică prin sporirea potenţialului de productivitate a factorilor de producţie. În condiţiile în care economiile lumii sunt supuse procesului de globalizare, tehnologia reprezintă cel mai decisiv factor în determinarea competitivităţii internaţionale şi prerechizitelor creşterii economice.¹⁴

Pentru a aduce în discuţie impactul activităţilor corporaţiilor pe plan economic, sintetizăm un punct de vedere pertinent din revista The Economist, care afirmă că firmele transnaţionale sunt unul dintre cei mai reprezentativi factori ai progresului economic contemporan şi „răspândesc bogăţia, munca, tehnologiile avansate şi contribuie la ridicarea standardului de trai şi la îmbunătăţirea mediului de afaceri”. Totodată, „multinaţionalele trebuie să asculte, să încerce să nu facă rău, să accepte responsabilităţile, şi trebuie să fie percepute ca o puternică forţă pentru bine”¹⁵.

Conform lui Gh. Gh. Ionescu, „apariţia economiei globale este puternic modelată de acţiunile întreprinderilor transnaţionale. Ele sunt actorii principali pe scena lumii şi principalii factori ai concurenţei economice a unei ţări”¹⁶. Baylis şi Smith sunt de părere că teoria Relaţiilor Internaţionale recunoaşte emergenţa corporaţiilor transnaţionale ca actori semnificativi în Relaţiile Internaţionale şi în economia politică internaţională¹⁷.

Prin colaborarea cu firmele locale, transnaţionalele transferă principalele valori corporative, tehnologie, jucând un rol important în creşterea competitivităţii firmelor locale. Principalele responsabilităţi ale acestor companii sunt legate de contribuţia adusă dezvoltării economiilor receptoare, protecţia mediului înconjurător, crearea locurilor de muncă, asigurarea concurenţei şi înlăturarea politicilor de concurenţă neloială, protecţia consumatorului, înlăturarea corupţiei şi birocraţiei, respectarea drepturilor omului. De luat în considerare este şi contribuţia pentru veniturile publice ale ţării gazdă, deoarece guvernele pretind ca transnaţionalele să nu întrebuinţeze practici abuzive în repatrierea profitului, şi să prezinte autorităţilor fiscale date corecte şi documente financiar contabile solicitate¹⁸.

Corporaţiile multinaţionale constituie o prezenţă masivă în economia mondială, internaţionalizând serviciile şi producţia. Opiniile diferă în mare măsură asupra importanţei acestei evoluţii pentru afacerile politice şi pentru economia internaţională şi internă. Unele teorii afirmă că, eliberându-se de limitele înguste ale economiilor naţionale, acestea au devenit „corporaţii globale” şi reprezintă forţe pozitive pentru dezvoltarea economică şi prosperitatea tuturor societăţilor. Pe de altă parte, există şi argumente conform cărora aceste firme gigant, împreună cu finanţele internaţionale, simbolizează părţi negative ale capitalismului global, şi aceste corporaţii exploatează întreaga lume pentru a-şi spori profitul corporatist¹⁹.

Pentru a privi şi dintr-o altă perspectivă activitatea activitatea corporaţiilor multinaţionale şi pentru a certifica semnificaţia acestora în dezvoltarea economiei mondiale, atât puncte de vedere academice, cât şi instituţiile internaţionale atrag atenţia asupra necesităţii legitimării şi responsabilizării corporaţiilor în mediul social în care operează. În acest context putem discuta despre cea de-a doua dimensiune a analizei noastre, latura socială a corporaţiilor multinaţionale.

Se impune menţionat faptul că noţiunea de responsabilitate socială a firmelor multinaţionale este teoretizată în literatura de specialitate pornindu-se de la asumpţii proprii eticii afacerilor. La nivel teoretic regăsim faptul că disponibilitatea firmelor multinaţionale de a armoniza interesele proprii de afaceri cu cele ale societăţii în ansamblu, pornind de la proprii acţionari, angajaţii firmei, clienţi şi până la alţi investitori prezenţi în respectiva economie, considerentele legate de protecţia mediului ambiant formează un aşa numit cadru definitoriu pentru această noţiune complexă. Potrivit principiilor United Nations Conference on Trade and Development, responsabilitatea socială este un concept care se situează între două extreme: pe de o parte, este vorba despre respectarea legilor specifice unui anumit stat gazdă în care acţionează (limita minimă necesară pentru ca prezenţa corporaţiei să poată fi tolerată), iar pe de altă parte, prin filantropia de care ar putea să dea dovadă corporaţia. Între aceste două limite se desfăşoară programe ale multinaţionalelor în domeniul educaţiei sau în sfera tehnologiei²⁰.

Cel mai elaborat model al responsabilităţii sociale al corporaţiilor este „modelul cvadripartit al responsabilităţii sociale corporatiste”, propus de Archie Carroll în 1979 şi perfecţionat apoi în colaborare cu A.K. Buchholtz. Carroll priveşte responsabilitatea socială a corporaţiei ca pe un concept multistratificat, în care distinge patru aspecte intercorelate – responsabilităţi economice, legale, etice şi filantropice, dispuse piramidal, responsabilitatea socială reunind cele patru niveluri în comportamentul corporaţiei. Carrroll şi Buchholtz oferă următoarea definiţie: „Responsabilitatea socială a corporaţiei cuprinde ceea ce societatea aşteptă din partea unei organizaţii din punct de vedere economic, legal, etic şi filantropic într-un anumit moment”²¹.

Explicând aceste patru aspecte teoretizate de Carroll, în ceea ce priveşte responsabilitatea economică a corporaţiilor, principala responsabilitate a unei afaceri este aceea de a fi o unitate economică funcţională şi de a se menţine pe piaţă. Primul strat al responsabilităţii sociale a corporaţiilor reprezintă baza celorlalte tipuri de responsabilităţi şi este solicitată imperativ tuturor corporaţiilor. În ceea ce priveşte responsabilitatea legală, legile codifică vederile şi convingerile morale ale societăţii, astfel încât respectarea lor este o condiţie necesară oricărei reflecţii ulterioare privind responsabilităţile sociale ale unei firme. Responsabilităţile etice obligă corporaţiile să facă ceea ce este just, corect şi echitabil chiar dacă nu sunt silite să procedeze astfel de cadrul legal existent. În vârful piramidei, cel de-al patrulea nivel al responsabilităţii sociale a corporaţiei cuprinde acţiunile filantropice. Acest nivel de responsabilitate socială cuprinde o mare varietate de iniţiative, printre care donaţii caritabile, construcţia unor facilităţi recreative pentru salariaţi şi familiile lor sau sprijinul acordat şcolilor locale. Potrivit lui Carroll, responsabilităţile filantropice sunt dorite din partea corporaţiilor, fără a fi pretinse sau aşteptate, ceea ce le face să fie „mai puţin importante decât celelalte trei categorii”²².

S-a afirmat faptul că meritul modelului cvadripartit definit de Carroll şi Buchholtz este acela că structurează diferitele responsabilităţi sociale ale corporaţiilor pe dimensiuni distincte, fără a nesocoti faptul primordial că firmele au obligaţia de a fi, înainte de toate, profitabile în limitele legii²³.

Principiile responsabilităţii sociale corporative nu sunt reglementate doar la nivel juridic sau teoretic, ele se regăsesc în activităţile contemporane ale mediului de afaceri. Aşa se explică faptul că tot mai multe întreprinderi instituţionalizează principiile etice prin intermediul codurilor etice sau codurilor de conduită, generând astfel încredere şi legitimitate în percepţia publicului. Spre exemplu, Yunus Muhammad, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2006, supranumit şi „bancherul săracilor”, afirmă în lucrarea sa, „Dezvoltarea afacerilor sociale”, că afacerile trebuie să considere prioritare siguranţa la locul de muncă, prevenirea poluării mediului şi reverenţa prescripţiilor sociale şi politice trasate de autorităţile naţionale şi internaţionale. Conform autorului, „o companie trebuie să acţioneze în aşa fel încât, în urma activităţilor ei, mediul înconjurător să fie mai curat decât era înainte ca aceasta să-şi înceapă activitatea”²⁴.

Acest principiu descris de autor se regăseşte în practica contemporană a companiilor producătoare de automobile. Astfel, urmându-şi obiectivul declarat, acela de a „deveni cel mai responsabil constructor de maşini din lume”, directorul mărcii Volkswagen în cadrul Porsche România a iniţiat un proiect în care pentru fiecare autoturism vândut este plantat câte un copac în Pădurea Volkswagen, într-o zonă din judeţul Călăraşi, afectată de inundaţii”²⁵. Protecţia mediului este un principiu intransigent al Volkswagen, prezentat în amănunţime pe site-ul companiei, din care redăm faptul că „protecţia mediului înconjurător reprezintă o parte integrantă a întregului lanţ de producţie, de la proiectarea produsului şi dezvoltarea sa, până la reciclarea autovehiculelor scoase din uz²⁶.

În antagonism se situează exemplul de management imoral oferit de Ann Buchholtz şi Archie Carrol în volumul „Business and Society”. După prezentarea postulatelor care descriu managementul imoral, cum ar fi nerespectarea prerogativelor legale, detractarea principiilor etice, căutarea profitului şi a succesului organizaţional cu orice preţ, autorii aduc în discuţie cazuri ilustrative de management imoral. Conform autorilor, Procter & Gamble a fost acuzat de spionaj, după ce angajaţii săi au căutat în depozitele de rămăşite ale Lipton şi Dove, identificând astfel un document confidenţial de 80 de pagini. P&G a plătit despăgubiri companiilor concurente spionate, certificându-le că nu vor întrebuinţa în nici un fel informaţiile secrete aparţinând acestora²⁷.

Problematica responsabilităţii sociale corporative este dezbătută şi în cadrul Comunicării Comisiei Europene către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor, „O nouă strategie a UE (2011-2014) pentru responsabilitatea socială a întreprinderilor”, argumentându-se faptul că abordarea strategică a responsabilităţii sociale a întreprinderilor este din ce în ce mai importantă pentru competitivitatea lor. Prin asumarea responsabilităţii sociale, întreprinderile pot să construiască relaţii de încredere pe termen lung cu angajaţii, consumatorii şi cetăţenii, aceste relaţii servind drept fundament pentru crearea de modele de afaceri durabile. Interesant este faptul că responsabilitatea socială a întreprinderii susţine obiectivele Strategiei Europa 2020 pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, care include şi obiectivul de ocupare a forţei de muncă în proporţie de 75%. Din momentul publicării Cărţii Verzi în 2001 şi înfiinţării Forumului european multilateral privind responsabilitatea socială a întreprinderii, Comisia Europeană s-a implicat în dezvoltarea politicii publice de promovare a acestui concept. În anul 2006, Comisia publica o politică care sprijinea iniţiativa sectorului de afaceri, denumită Alianţa europeană pentru responsabilitatea socială a întreprinderilor. Această politică cuprindea, de asemenea, opt domenii prioritare de acţiune ale Uniunii Europene, spre exemplu, sensibilizarea publicului şi schimbul de cele mai bune practici, sprijinirea iniţiativelor multilaterale, cooperarea cu statele membre, informarea consumatorilor şi transparenţa, cercetarea, educaţia, întreprinderile mici şi mijlocii şi dimensiunea internaţională a responsabilităţii sociale corporative²⁸.

Concluzii

Globalizarea este urmărită pe diverse paliere, şi anume globalizarea activităţii firmelor, globalizarea schimburilor comerciale, globalizarea financiară. Globalizarea este percepută ca un moment în cadrul procesului de mondializare, în cadrul căruia actorul principal este reprezentat de firma multinaţională. Conform lui F. Livelsey, trăsătura de bază a globalizării rezidă în faptul că mărfurile, serviciile, capitalul, munca şi ideile sunt transferate pe plan internaţional prin intermediul firmelor²⁹. Aceste firme, sau corporaţii multinaţionale, sunt actori non-statali din ce în ce mai importanţi în sistemul internaţional, unii teoreticieni fiind de părere că acestea paliază puterile statului definit de sistemul westfalian³⁰. În acest context, al restructurării sistemului internaţional şi al globalizării economice, ne-am propus aşadar în această lucrare evidenţierea consecinţelor şi impactului practicilor corporaţiilor multinaţionale, la nivel economic şi social. Astfel, prin intermediul fluxurilor de investiţii străine directe, corporaţiile internaţionalizează producţia, facilitând accesul la tehnologie, bunuri şi servicii performante, definind un cadru economic competitiv şi performant pe pieţele locale. Bineînţeles, principalul obiectiv al unei corporaţii este maximizarea profitului, pentru a se menţine şi pentru a prospera într-un mediu economic concurenţial, dar relaţiile de afaceri sunt relaţii care necesită încredere, legitimitate, loialitate, transparenţa deciziilor şi strategiilor manageriale pentru publicul consumator sau publicul ţintă, angajaţi sau diverşi parteneri de afaceri implicaţi. Corporaţiile sunt responsabile social de comunitatea în care activează, modelul lui Archie Caroll şi Ann Buchholtz surprinzând optim, în opinia mea, ierarhizarea obiectivelor unei corporaţii, atât din punct de vedere economic, cât şi prin prisma expectativelor sociale ale mediului în care acestea operează.

Bibliografie
BAL, Ana, Economie mondială, Bucureşti, Editura Ase, 2006.
BARI, Ioan, Globalizare, Bucureşti, Editura Economică, 2004.
BAYLIS, John, SMITH, Steve, The globalization of World Politics. An introduction to International Relations, Oxford University Press, 1997.
BONCIU, Florin, Investiţiile străine directe şi noua ordine economică mondială, Bucureşti, Editura Universitară, 2009.
CARROL, A. B., BUCHHOLTZ, A. K., Business and Society, South Western Cengage Learning, 2009.
CARROL, A. B., BUCHHOLTZ, A. K., Business and Society: Ethics and Stakeholder Management, 4th ed., South-Western College, Cincinnati, 2000.
CRĂCIUN, Dan, MORAR, Vasile, MACOVICIUC, Vasile, Etica afacerilor, Bucureşti, Editura Paideia, 2005.
DUNNING, John, Multinational Entreprises and the Global Economy, UK, Edward Elgar Publishing, 2008.
FLOREA, Adrian, Elemente de economie mondială, Oradea, Editura Universităţii din Oradea, 2003.
FLOREA, Lavinia, Globalizare şi securitate economică, Iaşi, Editura Lumen, 2007.
GILPIN, Robert, Economia mondială în secolul XXI. Provocarea capitalismului global, Iaşi, Editura Polirom, 2004.
HOLTON, Robert, Globalization and the Nation-State, Hampshire and London, MacMillan Press, 1998.
IONESCU, Gh. Gh. Cultura afacerilor. Modelul american, Bucureşti, Editura Economică, 1997.
LIVELSEY, F., Dictionary of economics, London, Pitman Publishing, 1993.
MAZILU, Anda, Transnaţionalele şi competitivitatea. O perspectivă est-europeană, Bucureşti, Editura Economică, 1999.
MOISE, Elena, Investiţii străine directe, Bucureşti, Editura Victor, 2005.
PANDELICĂ, Amalia, Companii multinaţionale. Strategii de marketing, Bucureşti, Editura Economică, 2006.
PANDELICĂ, Ionuţ, Companii transnaţionale. Managementul resurselor umane integrat pe baza competenţei, Bucureşti, Editura Economică, 2004.
POSTELNICU, Cătălin, Firmele multinaţionale la început de mileniu, Cluj-Napoca, Editura Risoprint, 2005.

Surse Internet:
1. World Investment Report, „Transnational Corporations as Engines of Growth”, 1992, disponibil la http://unctad.org/en/docs/wir1992overview_en.pdf
2. United Nations Conference on Trade and Development, World Investment Report, „Transnational Corporations and the Internationalization of R&D”, 2005, disponibil la http://unctad.org/en/docs/wir2005_en.pdf
3. The Economist „The World’s View of Multinational”, Ianuary 2002, disponibil la http://www.economist.com/node/276872
4. Amy Jocelyn Glass, Kamal Saggi, „Multinational Firms and Technology Transfer”, Scand. J. of Economic, 104 (4), 495-513, 2002, disponibil la http://www-wds.worldbank.org/external/default/WDSContentServer/WDSP/IB/2000/02/24/000094946_99031911115186/additional/117517322_20041117145543.pdf
http://www.romanialibera.ro/actualitate/fapt-divers/padurea-volkswagen-mai-bogata-cu-22-000-de-copaci-246987.html
5. http://www.volkswagen.ro/service_volkswagen/protectia_mediului/protectia_mediului/
6. Steve Kapfer, „Multinational Corporations and the Erosion of State Sovereignity”, 2006, http://pol.illinoisstate.edu/downloads/icsps_papers/2006/Kapfer2006.pdf
7. Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor, „O nouă strategie a UE (2011-2014) pentru responsabilitatea socială a întreprinderilor, Bruxelles, 2011, http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2011:0681:FIN:RO:PDF

OANA ALBESCU – Drd., Şcoala Doctorală de Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.

 sus