|
Recenzie
Italia și România. Diplomație și societate
Rudolf Dinu, Studi Italo-Romeni. Dipomazia e
società, 1879-1914 • Italien-Romanian Studies.
Diplomacy and Society, 1879-1914, seconda edizione
București, Editura Militară, 2009, pp.446.
În anul 2010 am avut norocul să găsesc o carte foarte interesantă pe un stand publicitar din Bucureşti aparţinând Editurii Militare. În prima fază a rămas un pic mirat privind cartea deoarece nu reuşeam să înţeleg de ce, o editură românească, prezintă cartea unui autor român, scrisă în două limbi de circulaţie europeană: italiană şi engleză. Primul impuls a fost să văd cuprinsul şi lista izvoarelor care au stat la baza scrierii volumului cu titlul Studi Italo-Romeni. Dipomazia e società, 1879-1914 • Italien-Romanian Studies. Diplomacy and Society, 1879-1914. Cuprinsul şi lista de abrevieri m-au convins că merită să investesc în cumpărarea cărţii. Recunosc că la momentul în care am văzut numele autorului, acesta nu mi-a spus nimic. Ca absolvent al facultăţii de istorie am rămas uimit citind pe spatele cărţii că Rudolf Dinu este conferenţiar universitar doctor la facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti fiind titularul cursurilor de „Istoria modernă a Europei” şi „Istoria relaţiilor internaţionale”. Am fost uimit deoarece nu ştiam, la momentul respectiv, că o nouă generaţie de istorici a preluat cursurile de istorie modernă şi de istorie contemporană din cadrul facultăţii de istorie şi că autorul acestei cărţi este unul dintre aceştia.
Cartea este un volum de studii, pe care autorul le-a publicat pe parcursul mai multor ani în limba italiană şi engleză în Annuario dell’Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica di Venezia în anii 2000, 2001, 2002, 2003, 2004-2005, la care s-au adăugat două studii deosebit de interesante care nu au mai fost publicate anterior. Studiile au fost precedate de o listă cu abrevieri (pp.9-11) şi o notă introductivă (pp.11-13). La încheierea volumului, autorul a publicat un index cu numele folosite.
Primul studiul intitulat „L’alleanza ideale: appunti per la storia delle relazioni internazionali italo-rumene nell’ambito della Triplice Alleanza (1883-1903)” deschide volumul prezentând efortul elitei politice a vremii de a introduce, după 1878, statul român în relaţii diplomatice cu marile puteri ale timpului. Încă de la început vreau să precizez că nu am intenţia de a rezuma textul autorului dorind să prezint doar principalele argumentele.
În acest prim capitol, Dinu, prezintă într-o italiană curată şi uşor de înţeles, care erau elementele geo-politice ce afectau poziţia statului român în primii săi ani de existenţă. Pe parcursul mai multor pagini, autorul realizează o analiză fină a evoluţiei relaţiilor internaţionale ale României în arcul de timp parcurs între încheierea lucrărilor Congresului de la Berlin (1878), până în anul 1903. Folosind izvoare de limbă germană, franceză, italiană şi română, Dinu explică cu acurateţe de ce România a preferat să îşi îndrepte ochii către spaţiul german, pentru aşi menţine independenţa şi nu spre Franţa sau Rusia. În plus, sunt prezentate, pe scurt, care au fost premisele care au stat la baza relaţiilor diplomatice româno-italiene. Concluzia care rezultă, din parcurgerea acestor prime pagini, este că elita politică naţională, indiferent de orientarea politică, a ştiut să urmeze calea aşa numitului „real politik” pentru a putea menţine România în interiorul alianţelor militare ale perioadei.
Al doilea studiu intitulat „Italian-Romanian relationship inside of the Triple Alliance. The 1888 Agreement” dezvoltă analiza rezervată relaţiilor diplomatice dintre România şi Italia, care s-au deschis începând cu anul 1879. În cadrul acestui studiu este analizată istoria relaţiilor bilaterale româno-italiene în contextul intereselor geo-politice şi geo-strategice pe care marile puteri le aveau în raport cu statul român. Totodată, autorul scoate în evidenţă, cum două noi state, Italia şi România au ştiut să se sprijine reciproc pentru aşi întări statalitatea. Dinu prezintă cu argumente solide situaţia României la începutul deceniului VIII al secolului al XIX-lea folosind materiale de primă mână, cum ar fi scrisorile în limba franceză scrise de ministrul afacerilor externe de atunci, prinţul D.A Sturdza, pentru a explica adeziunea României la Tripla Alianţă în anul 1883.
Al treilea studiu intitulat „L’Italia e L’Oriente europeo: iniziative politiche entro e fuori la Triplice Alleanza. Le relazioni con la Romania, 1908-1911”, analizează, cu precădere, raporturile româno-italiene în interiorul „Triplei Alianţe”, în contextul schimbător al relaţiilor internaţionale pe fondul crizei bosniece. Totodată, autorul prezintă elementele pricipale ale relaţiilor diplomatice dintre imperiul Austro-Ungar şi Italia pe fondul tensiunilor existente între cele două ţări în condiţiile în care partea de nord a peninsulei italice se afla, în continuare, sub dominaţia austriacă. Acest studiu se remarcă prin faptul că autorul demonstrează că a înţeles foarte bine care erau tensiunile în Europa orientală în primul deceniu al secolului XX.
Studiul numărul patru intitulat „King Charles I and Decision Making Process in the Romanian Foreign Policy before the First World War” porneşte de la ipoteza de lucru, absolut corectă, conform căreia statul român a fost condus, în prima jumătate de secol din istoria sa, de o elită restrânsă din punct de vedere numeric. A doua ipoteză de lucru a acestui studiu este că politica externă a regatului român a fost, în marea sa parte, apanajul regelui Carol I. Primul rege al României a impus, până la primul război mondial, liniile de forţă ale politicii sale externe. Şi asta în condiţiile în care statul român era o monarhie constituţională, în care poziţia regelui era preeminentă în raport cu puterea executivă. Exemplul cel mai eclatant este că România a încheiat un acord secret cu puterile Triplei Alianţe fără ca parlamentul, ministrul de externe sau guvernul să cunoască acest fapt.
Studiul numărul cinci intitulat „I Missi del Re. Note e documenti riguardanti la storia della Legazione italiana a Bucarest (1879-1914)” ne oferă date importante despre istoria legaţiei italiene la Bucureşti. Importanţa acestei reconstrucţii este dată nu numai de informaţiile oferite ce oricum sunt importante pentru a înţelege care era „lumea” diplomaţiei de la Bucureşti dar oferă o imagine interesantă a elitei autohtone de la Bucureşti. Această reconstruire a unei „lumi pierdute” a fost realizată prin intermediul unor informaţii inedite, de primă calitate din „Arhiva Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe” (ASDMAE).
Studiul numărul şase intitulat „Giuseppe Tornielli-Brusati di Vergano. Notes regarding his Diplomatic Mission in Romania, 1879-1887” aduce în atenţia specialiştilor activitatea unuia dintre cei mai importanţi diplomaţi italieni ai perioadei ce a condus legaţia italiană de la Bucureşti¸ Giuseppe Tornielli-Brusati di Vergano. Acest studiu a fost realizat pe baza fondurilor de arhivă studiate de Dinu la Roma, provenind la ministerul de externe.
În studiul numărul şapte intitulat „Documents regarding the History of the Italian Legation in Bucharest, 1879-1914”, autorul prezintă documente relevante care privesc activitatea membrilor Legaţiei Italiei la Bucureşti. Calitatea acestor documente, prezentate în limba originală, respectiv italiană, este dată de faptul că avem o imagine asupra statului văzută prin ochii unor cetăţeni străini. Aceste informaţii sunt o mină de informaţii pentru a înţelege nivelul de dezvoltare a României în anul 1879 şi efortul extraordinar depus de o elită şi de un popor care nu avea şi nu îşi cunoştea drepturile pentru a ieşi din starea de feudalism într-un efort imens de modernizare.
În fine, ultimul studiu este deosebit de interesant. Intitulat „Appunti per la storia dell’emigrazione italiana in Romania, 1879-1914”, studiul prezintă un capitol important din istoria statului român şi anume prezenţa unei comunităţi, italiene, importante nu atât prin numărul său cât prin rolul pe care aceasta l-a avut în procesul de modernizare a statului român. Acest studiu pare relativ stingher în raport cu logica volumului şi este o adăugire mai puţin organică. Cu toate acestea informaţiile pe care le oferă m-au convins să îl felicit pe Dinu în decizia acestuia de a îl publica în carte. Şi asta deoarece este o adevărată mină de informaţii care pot ajuta un cercetător să dezvolte o analiză asupra fenomenului migrator italian în spaţiul românesc. Dificultatea lui Dinu pentru a realiza o istorie organică a comunităţii italiene din România este dată de carenţa fondurilor de arhivă. Din păcate, şi aici vorbesc din experienţă personală, sunt puţine arhive în România care pot să informaţii utile pentru a recrea o istorie a italienilor în România. În plus, în Italia, migraţia italienilor în România nu a fost studiată doarece, din punct de vedere numeric este minoră în raport fluxul migrator spre cele două Americi.
Concluzia după lecturarea acestui volum de studii este că efortul intelectual al autorului s-a concretizat prin aducerea în atenţia specialiştilor a unor elemente noi şi interesante din istoria modernă a României. Nivelul intelectual ridicat al acestor studii s-a datorat unei temeinice cercetări în arhive. În plus, Dinu a ştiut să folosească metoda analizei comparate reuşind să aducă un aport important în studiul istoriei româneşti, care în perioada comunistă a fost profund ideologizată. Regretul autorului acestei recenzii este că lucrarea cu titlul Studi Italo-Romeni. Dipomazia e società, 1879-1914 • Italien-Romanian Studies. Diplomacy and Society, 1879-1914 a fost editată în limbile italiană şi engleză. Acest fapt îi creează o inevitabilă restrângere a difuziunii ideilor pe fondul unui subiect care este de nişă.
Sabin Drăgulin
[„Dimitrie Cantemir” Christian
University]
SABIN DRĂGULIN – Lect. univ. dr., Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, secretar general de redacţie Sfera Politicii. Cercetător postdoctoral Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti.
sus
|
