Discriminări

Inegalitățile de gen la intersecţia mecanismelor discriminatorii¹
 

ALINA HURUBEAN
[„Al.I. Cuza” University of Iași]

Abstract:
The text aims to present less visible facet of discrimination by identifying social and cultural mechanisms that generate and maintain multiple forms of discrimination, the intersection of which gender has a central position, because he combine with all other criteria of discrimination (race, ethnicity, nationality, religion, social class, age, disability), multiplying the effect of discriminatory behavior. This paper highlights the gender inequalities, the disparities between women and men, boys and girls who are socially constructed which are produced in the process of education and differential gender socialization, asymmetric and hierarchical, correlated with educational and professional orientation and also with labor market access and situation. The fact that gender inequalities exist at a structural level and they are deeply rooted in social practices and collective mental lead to situations where discriminatory behavior manifested without being noticed and as less as sanctioned.

Keywords: gender discrimination; multiple discrimination; indirect discrimination; differential gender socialization; glass ceiling; paid and unpaid/domestic work; gender inequalities

Introducere

În societatea românească actuală, ca şi în alte ţări din Europa, există multiple inegalităţi/disparităţi între femei şi bărbaţi pe piaţa muncii, în viaţa publică şi în viaţa privată. Chiar dacă statutul femeii în societate s-a schimbat considerabil în comparaţie cu deceniile anterioare, totuşi, femeile şi bărbaţii nu au aceleaşi şanse sub aspectul traseului educaţional şi profesional sau al vieţii de familie. Optând pentru o perspectivă critică în raport cu abordările care susţin naturalizarea dominaţiei masculine, pornesc de la premisa argumentativă că asimetriile şi inegalităţile de gen sunt construite social, fiind generate şi susţinute prin mentalităţi şi mecanisme socio-culturale conservatoare, care menţin rolurile tradiţionale şi stereotipurile de gen, restricţionând astfel alegerile, oportunităţile, dezvoltarea şi participarea femeilor la viaţa socială şi profesională². În acest sens, acest articol lansează o serie de problematizări în legătură cu tema pusă în discuţie: În ce măsură modele de socializare de gen oferă şanse egale de dezvoltare personală şi profesională pentru ambele genuri? Sunt politicile publice din domeniul educaţiei, familiei, muncii şi protecţiei sociale sensibile la dimensiunea de gen şi la mecanismele socioculturale care transformă diferenţele de sex în inegalităţi de gen, generând premisele discriminării indirecte?

Socializarea de gen. Diferenţieri, ierarhizări şi inegalități construite social

Argumentarea ce urmează se centrează pe ideea că socializarea de gen diferenţiată/stereotipă, dihotomică şi asimetrică induce un dezechilibru de putere în relaţiile de gen, produce disparităţi sociale, generează abuzuri şi predispune la diferite forme de discriminare sau violenţă (fizică sau „simbolică”³) în relaţiile de gen şi în special la adresa fetelor/femeilor, reducând considerabil egalitatea de şanse în dezvoltare pentru cele două genuri.

La o analiză mai atentă a reprezentărilor de gen, a normelor şi valorilor transmise în procesul de socializare diferenţiată observăm că trăsăturile, rolurile, status-urile sociale sunt proiectate şi valorizate diferit pentru cele două genuri. Modelele de masculinitate şi feminitate acceptate social sunt construite în manieră dihotomică, urmând axele public-privat, activ-pasiv, puternic-slab, autonomie-dependenţă, raţional-emoţional, subiect-obiect şi grupează caracteristici asimetrice, inegal valorizate social⁴. Trăsăturile asociate modelelor de feminitate sunt slab valorizate social în raport cu trăsăturile circumscrise modelelor de masculinitate, considerate ca normă sau standard universal. Fetelor/femeilor li se prescrie să fie ascultătoare, supuse, decorative, pasive, dependente, centrate pe grija faţă de celălalt, dictată de etica sacrificiului şi a dăruirii de sine şi/sau să fie preocupate de propria corporalitate, atractivitate şi sexualitate. Formulate în registrul opus, al trăsăturilor „forte”, ce definesc afirmarea de sine, autonomia şi competenţa, prescripţiile şi expectanţele sociale adesate băieţilor/bărbaţilor îi formează în sensul acumulării şi consolidării puterii, al performanţei sociale şi profesionale, într-un reflex al definirii şi asumării propriei identităţi.

Toţi agenţii socializatori, în forme şi proporţii diferite, converg în transmiterea modelelor de feminitate/masculinitate diferenţiate şi generatoare de inegalităţi construite social. Studiile cu privire la dimensiunea de gen a educaţiei în România⁵ arată că sistemul educaţional românesc, privit prin prisma componentelor sale, este profund conservator şi discriminator în privinţa genului. Aceste studii au în atenţie indicatori calitativi şi cantitativi⁶, care arată că învăţământul românesc (de toate gradele) perpetuează stereotipurile conservatoare de gen şi caracteristicile modului de educaţie patriarhal/inegalitar, chiar şi după douăzeci de ani de reformare şi modernizare, prin faptul că: „a) produce îndoctrinare de gen (educaţia ghidează comportamentul în funcţie de sex şi consideră rolurile feminine ca inferioare). b) ignoră educaţia pentru viaţă privată, handicapând absolvenţii băieţi în autonomia pe această zonă şi întărind mentalitatea că fetele sunt predestinate să fie servitoare neplătite. c) curricula actuală descurajează intelectual şi social absolventele prin lipsa modelelor de reuşită feminină, prin lipsa conştiinţei participării femeilor la istorie (inclusiv la cea a luptei pentru drepturile lor). d) curricula ignoră experienţele femeieşti (graviditatea, naşterea, creşterea copiilor, îngrijirea) sau le tratează ca triviale şi derizorii). e) bărbaţii sunt trataţi ca normă pentru umanitate şi reper de performanţă. f) femeile sunt slab educate pentru propriile lor drepturi la libertate şi autoafirmare⁷.”

În ceea ce priveşte educaţia şcolară, raportată la criteriul gen/inegalităţi de gen sunt două tendinţe importante care trebuie semnalate, cu atât mai mult cu cât acestea par contradictorii la prima vedere: pe de o parte, studiile arată că, atât la nivel european cât şi mondial, numărul fetelor integrate în sistemul şcolar de toate gradele a crescut în ultimul secol şi mai ales în ultimele decenii, comparativ cu perioada în care acestea erau private de dreptul la educaţia şcolară. De asemenea, fetele înregistrază un ascendent în raport cu băieţii în ceea ce priveşte reuşita şcolară şi accesul în învâţământul superior. Pe de altă parte, se păstrează o inegalitate majoră şi un decalaj vizibil între fete şi băieţi în privinţa orientării şcolare şi profesionale, de astă dată în avantajul net al băieţilor⁸.

Astfel, socializarea diferenţiată se regăseşte în zona orientării şcolare şi profesionale, în forma direcţionării stereotipe a celor două genuri spre domenii de activitate aşa-zis feminine sau masculine, fetele fiind adesea orientate către poziţii subordinate şi domenii⁹ care implică grija faţă de celălalt, relaţionarea şi comunicarea (domenii şi profesii legate de educaţie, sănătate, asistenţă social, ştiinţe umaniste etc.), mai slab valorizate social şi economic, în timp ce băieţii sunt formaţi pentru competiţie, pentru performanţă publică şi profesională, fiind direcţionaţi preponderent spre profesii cu statut social înalt şi independenţă economică (filiere tehnice şi ştiinţifice de excelenţă, inginerie, afaceri etc.). Băieţii sunt socializaţi având la bază principiul „celui care aduce banii în casă”, iar fetele sunt educate în vederea asumării, cu prioritate, a condiţiei maritale şi materne, respectiv a exercitării, aproape în exclusivitate, a rolurilor de îngrijire (copii, bătrâni, persoane dependente din familie) şi a muncii domenstice, neremunerate. Dezavantajele socializării diferenţiate şi asimetrice sunt observabile la nivelul carierei femeilor care, comparativ cu cea a bărbaţilor, este mult mai frecvent limitată, fragmentată şi frânată de „bariere invizibile” (aşa-numitul „plafon de sticlă”/glass ceiling).

Foarte puţine dintre mesajele/modelele transmise fetelor prin agenţii de socializare le indică opţiuni socio-profesionale „atipice” pentru femei (prin raportare la norma general acceptată) şi traiectorii în care independenţa şi asumarea unor poziţii subiect să fie prioritare. Însuşi gestul administrativ de schimbare a numelui prin mariaj, devenit „banal”/”normal” prin convenţionalitatea sa, însoţit de schimbarea apelativului „domnişoară” în „doamnă”, indică maniera diferenţiată/inegală de construcţie a identităţii de gen pentru femei, care prin aceste ritualuri sociale devin „bunuri de schimb simbolic” trecând, astfel, din „proprietatea” şi protecţia tatălui/a familie de origine în cea a soţului¹⁰. Socializarea fetelor rămâne cantonată, în multe dintre societăţile europene actuale, la modelul rolurilor de gen tradiţionale (rolul de mamă şi soţie)¹¹.

Aşadar, agenţii socializatori exercită presiuni asupra noastră pentru conformarea la modelele de gen-rol convenţionale/stereotipe/tradiţionale, care dezavantajează prin rigiditatea, segregarea şi ierarhizarea rolurilor şi a carateristicilor de sex/gen social („lumea în roz” şi „lumea în bleu”). Noile realităţi sociale şi profesionale cer flexibilizarea rolurilor şi translaţia dinspre un model patriarhal de socializare şi relaţionare de gen, bazat pe valorizarea inegală/ierarhizarea genurilor, încă dominant în multe societăţi europene, spre un model partenerial, construit pe flexibilizarea rolurilor de gen şi valorizarea egală a acestora, ca şi a atributelor, a capacităţilor/competenţelor sociale şi profesionale feminine şi masculine, pe echilibru şi egalitate/echitate în relaţiile de gen.

Acceptând ideea că masculinitatea şi feminitatea nu sunt un dat natural imuabil şi strict determinate biologic, ci sunt roluri sociale învăţate/dobândite, susţinem implicit ideea că aceste roluri au o dinamică generată socio-cultural şi pot fi schimbate, mai ales dacă se dovedesc a fi discriminatorii. Această evoluţie este posibilă atunci când agenţii socializării – în principal familia şi şcoala – sunt deschişi schimbării/modernizării şi transmit noi expectanţe de gen-rol, oferind libertatea opţiunii şi negocierii, în funcţie de care fetele/băieţii, femeile/bărbaţii să-şi poată construi identitatea de gen şi traiectoria socio-profesională în concordanţă cu caracteristicile şi opţiunile personale şi nu doar în raport cu presiunile sociale.

Inegalităţile de gen construite social. Ipostaze ale discriminării indirecte în raport cu munca remunerată şi munca domestică

Mecanismele socializării de gen diferenţiate, care ierarhizează şi trasează frontiere rigide între cele două genuri, prescriind ceea ce trebuie să fie şi ceea ce trebuie să facă fiecare gen social, construiesc şi legitimează raporturi sociale asimetrice şi inegale între cele două sexe, creând astfel premise socio-culturale pentru comportamente şi atitudini de discriminare directă şi indirectă¹². Inegalitatea de gen construită social echivalează cu instituirea unor roluri/poziţii predeterminate şi menţinerea unor tipare sociale care restricţionează alegerile, oportunităţile de dezvoltare şi participare a femeilor şi a bărbaţilor la viaţa socială şi profesională. Mecanismele prin care diferenţele de sex/gen sunt convertite în diferenţe inechitabile (gender gap sau diferenţa percepută ca inferioritate şi, drept consecinţă, transformtă în inegalitate socială) pot fi de natură structurală şi culturală, cu referire la sistemul de socializare şi educaţie (formală şi informală), la sistemul de credinţe, valori, mentalităţi şi practici care instituie şi menţin relaţiile de gen ca relaţii de putere¹³.

Diferenţierile şi inegalităţile de gen devin foarte vizibile în raport cu munca remunerată şi neremunerată. În acest sens, se cer precizate inegalităţile de gen structurale, puse în evidenţă de cercetările făcute în domeniul sociologiei muncii, care integrează perspectiva de gen în abordările sale¹⁴ şi aduc în atenţie trei niveluri problematice, generatoare de inegalităţi de gen: a) munca remunerată şi munca neremunerată sau diviziunea sexuată şi inegalitară a muncii; b) accesul şi menţinerea pe piaţa muncii oferă, în aparenţă, egalitate de şanse pentru ambele genuri, însă problema se pune diferenţiat şi inechitabil pentru femeile care au copii, mult mai predispuse la retragerea de pe piaţa muncii sau la acceptarea unui orar de muncă parţial (part time); c) situaţia pe piaţa muncii: se menţin diferenţieri de salarizare între femei şi bărbaţi în favoarea acestora din urmă, în toate ţările europene; fenomenul numit „plafonul de sticlă” este prezent în majoritatea domeniilor profesionale şi se manifestă ca inegalitate de gen ierarhică, concretizată în prezenţa redusă a femeilor în poziţii superioare în cadrul organizaţiilor, rezultat al unui cumul de factori, care devin surse ale discriminării indirecte a femeilor¹⁵; hărţuirea sexuală, deşi combătută prin legislaţie specifică, este rareori reclamată şi sancţionată, în bună parte din cauza informării precare cu privire la acest subiect sau al culpabilizării sociale a victimei, în cele mai multe cazuri¹⁶; concilierea între profesie şi viaţa privată/de familie rămâne la nivel de deziderat în multe ţări europene, fiind corelată cu presupoziţiile referitoare la diviziunea muncii în familie şi cu asumarea în sistem public sau familial a activităţilor de îngrijire a persoanelor dependente.

Munca domestică, prestată ca şi muncă neremunerată („dubla zi de muncă” ce revine, prin tradiţie şi aproape în exclusivitate, femeilor), nu se bucură de aceeaşi valorizare socială precum munca remunerată. Performanţa în muncă şi veniturile asociate muncii reprezintă, de foarte multă vreme, criterii de apreciere ale succesului social şi a reuşitei în viaţă, or munca domestică rămâne în zona invizibilă, neremunerată şi slab valorizată social. În condiţiile în care această muncă ar fi normată social, cuantificată şi remunerată adecvat, ea ar reprezenta o sursă de venit şi de definire a identităţii personale şi profesionale onorabile, ca oricare altă muncă şi ar reduce situaţia de dependenţă economică şi risc de pauperizare la care sunt expuse multe categorii de femei (femeile casnice, femeile care lucrează cu jumătate de normă, cele care îşi întrerup cariera, familiile monoparentale conduse de femei etc.).

Echilibrul între viaţa profesională şi cea personală este definit ca fiind „acea situaţie caracterizată prin satisfacţie, conflict de rol minim şi funcţionare optimă a angajatului/angajatei, atât în sarcinile şi rolurile de la locul de muncă, cât şi în cele din viaţa personală/de familie”¹⁷. Lipsa concilierii dintre muncă şi viaţa de familie conduce la scăderea performanţei, a eficienţei şi a satisfacţiei muncii şi, în acelaşi timp, este considerată un factor de discriminare indirectă a femeilor pe piaţa muncii¹⁸ pentru cel puţin trei motive: a) accesul şi menţinerea femeilor în câmpul muncii, precum şi obţinerea unor locuri de muncă de calitate (care presupun investiţii profesionale constante în timp) rămân limitate, în absenţa unor servicii de îngrijire a copiilor minori şi a altor persoane dependente din cadrul familiei (şi care, de obicei, revin în sarcina femeilor, ca muncă neremunerată); b) absenţa concilierii reduce participarea femeilor la toate celelalte componente ale vieţii sociale, culturale, politice şi economice; c) conduce la menţinerea stereotipurilor şi asimetriilor de gen în privinţa distribuirii resurselor şi a puterii, a exercitării rolurilor de gen în spaţiul public şi privat (menţin diviziunea inechitabilă a muncii în familie; poziţii inferioare şi dependente pentru femei).

Concluzii

În România, ca şi în alte tări post-comuniste, care au parcurs douăzeci de ani de tranziţie cu schimbările, crizele şi instabilităţile specifice acestor perioade, problemele sociale şi personale au fost şi sunt trăite intens, uneori dramatic, atât de către femei, cât şi de către bărbaţi, însă bărbaţii sunt în continuare avantajaţi de faptul că nu îşi asumă „dubla zi de muncă” (ce revine, aproape invariabil, în sarcina femeilor, în baza rolului de gen tradiţional) şi sunt mai bine valorizaţi social prin întreg arsenalul mecanismelor socializării de gen diferenţiate. Privite în acest context, legile şi măsurile anti-discriminare, deşi necesare şi importante, nu sunt suficiente şi nici eficiente pentru a asigura egalitatea de şanse în relaţiile sociale de gen din sfera vieţii publice şi private. Acestea se cer dublate de educaţie şi de politici publice care să integreze dimensiunea egalităţii de gen şi să creeze oportunităţi egale de dezvoltare pentru femei şi bărbaţi.

Bibliografie
ANINOŞANU, Livia, MARŢIŞ, Daniela, SORESCU, Irina, Cum gestionăm eficient cazurile de discriminare la locul de muncă. Ghid practic pentru sindicate şi organizaţii neguvernamentale, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Bucureşti, 2008.
BOURDIEU, Pierre, Dominaţia masculină, Editura Meridiane, Bucureşti, 2003.
BERENI, Laura, CHAUVIN, Sébastien, JAUNAIT, Alexandre, REVILLARD, Anne, Introduction aux gender studies. Manuel des etudes sur le genre, Éditions De Boeck Université, Bruxelles, 2011.
DRAGOLEA, Alina, „Preferinţe şi mecanisme pe piaţa muncii – o abordare de gen sau cum „aleg” femeile performanţe profesionale mai scăzute şi bani mai puţini” în Oana Băluţă (editoare), Gen şi interese politice. Teorii şi practici, Editura Polirom, Bucureşti, 2007.
GADREY, Nicole, Travail et genre. Approches croisées, L’Harmattan, Paris, 2001.
MIROIU, Mihaela, Inegalitatea de şanse în educaţie, în Învăţământul românesc azi. Studiu de diagnoză, MIROIU, Adrian (coord.), Editura Polirom, 1998.
MIROIU, Mihaela, „Despre politica «ultimei inegalităţi»”, în Vladimir Pasti, Ultima inegalitate. Relaţiile de gen în România, Editura Polirom, Bucureşti, 2003.
MIROIU, Mihaela, Drumul către autonomie. Teorii politice feministe, Editura Polirom, Bucureşti, 2004.
MIROIU, Mihaela, DRAGOMIR, Otilia, Lexicon Feminist, Editura Polirom, Bucureşti, 2002.
Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Cum dezvoltăm şi implementăm politici şi programe de work–life balance (WLB) în companii, Bucureşti, 2007.
Raportul FEMINA, Cercetare naţională asupra discriminării de gen pe piaţa muncii din România INSOMAR, Bucureşti, 2011.
Cercetare: Perspective asupra dimensiunii de gen a educaţiei, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti, 2004.

ALINA HURUBEAN – Cercetător post-doctoral,  Facultatea de Filosofie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

 sus