Discriminări

Mass-media și promovarea politicii de combatere a discriminării
 

ANA-MARIA POPOVICI (ANDRONACHE)
[„Al.I. Cuza” University of Iași]

Abstract:
This article illustrates that only working together at european and national policy makers, civil society and media can make society stronger, developing the creative potential of people belonging to different environments. Their dynamism strengthens media in Europe and enriching all of us in this process, because European societies are multicultural and diverse. Diversity should be understood as an asset rather than a threat to democracy. The Role of Media in Promoting Anti-Discriminatory Policy.

Keywords: discrimination; diversity; media; policymakers; civil society

Introducere¹

Discriminarea este un fenomen cu o istorie îndelungată, prezent în toate societăţile, transmis de cele mai multe ori chiar ca o cutumă în mentalităţile şi modul de viaţă al oamenilor. Cu toate acestea sau mai degrabă tocmai din cauza amprentei culturale pe care o poartă, abia în ultimii ani, statele europene au început efectuarea de studii serioase şi, concomitent, conceperea unor acţiuni de protejare şi sprijinire a victimelor acestui fenomen. Din punct de vedere politic, nondiscriminarea a devenit un nou obiectiv prin care factorii de decizie politică europeană, care încercă să promoveze egalitatea şi justiţia în societăţile pluraliste, duc lupta împotriva inegalităţilor². Ca rezultat, aparatul juridic pentru combaterea discriminării a fosta îmbunătăţit³, devenind tot mai sofisticat, ajutând populaţiile vulnerabile, reprezentate de către asociaţii, grupuri de interese, sau persoane fizice, să protesteze împotriva discriminării. Devine astfel facil să se obţină protecţie şi recunoaştere, iar în unele cazuri, se pot obţine despăgubiri pentru că au fost victimele unei inegalităţi de tratament pe criterii de rasă, origine etnică, sex, religie, orientare sexuală sau dizabilitate.

Este cadrul european antidiscriminare adecvat să promoveze egalitatea şi o mai bună coeziune a societăţilor europene? Cu alte cuvinte, dacă inegalitatea şi rasismul persistă în Europa, ar trebui să dăm vina pe cadrul legal sau pe „incompetenţa” actorilor?

Combaterea discriminării în contextul procesului de europenizare

Discriminarea poate fi astfel privită ca una dintre paradigmele politice majore care au apărut pe parcursul procesului de europenizare⁴. Cu toate acestea, începând cu anii 1990, termenul discriminare a apărut în numeroase contexte, mult dincolo de sfera juridică. De fapt, în context european, discriminarea nu mai este un obiect de studiu rezervat pentru oamenii de ştiinţă juridică. Sociologi, politologi, antropologi, psihologi şi economişti efectuează în prezent cercetări în acest domeniu. Acesţia sunt de părere că există trei aspecte cheie⁵ prin care trebuie să abordăm fenomenul de discriminare. Primul aspect se referă la faptul ca legea antidiscriminare este abordată din mai multe perspective, şi anume, teoria juridică, drept public şi internaţional, legislaţia muncii. Un alt aspect este acela că legea antidiscriminare este examinată ca urmare a punerii sale în aplicare, dar nu trebuie să uităm că există diferite sectoare de politică şi că se utilizează de către diferite tipuri de mişcări, deci, trebuie să avem în vedere dinamica diferită, în funcţie de problemă şi de context. Ultimul aspect se referă la provocarea oamenilor de ştiinţă de a măsura efectiv dezavantajele experienţei discriminării.

Problema care apare se referă la faptul că politicile oficiale ale UE nu promovează o abordare pluralistă⁶, în care obiectivul de integrare este reprezentat de promovarea egalităţii de şanse cuplat cu recunoaşterea diversităţii culturale într-o atmosferă de toleranţă reciprocă între societăţile majoritare şi minorităţiile comunităţii. Discriminare este interzisă, iar statele membre, deci şi România, oferă un cadru analitic pentru apariţia şi punerea în aplicare a politicilor anti-discriminare, spre îmbunătăţirea protecţiei drepturilor la tratament egal. Pe de altă parte, discriminarea creşte prin intensificarea rasismului şi xenofobiei. Politicile din Uniunea Europeană se concentrează pe impactul larg de dezvoltare al politicilor antidiscriminare şi jurisprudenţă şi pe căile prin care „populaţiile vulnerabile” au beneficiat de acestea.

Sunt mulţi potenţiali factori care ar putea explica variaţia în europenizarea⁷ politicii antidiscriminare. Un prim factor ce trebuie luat în considerare este varietatea culturilor juridice şi atitudinile actoriilor implicaţi în adoptarea contestării acestei părţi a politicii, în special avocaţi şi judecătorii, dar şi sindicatele, angajatorii, autorităţile publice, organismele de egalitate şi grupurile de asistenţă juridică implicate în litigii strategice. Există puncte de vedere diferite în domeniul juridic privind potenţialul legislaţiei UE, însă cercetători precum de Witte şi Mason sunt de acord că va exista o nevoie de a schimba modul în care actorii percep cazurile de discriminare, de a-i convinge să accepte noile proceduri şi de a-şi schimba practicile. Formarea profesională a judecătorilor şi avocaţilor este necesară, dar aşa este şi creşterea gradului de conştientizare în rândul actorilor reprezentând forţa de muncă in timp ce angajatorii au un interes în evitarea litigiilor şi angajarea în „managementul diversităţii” pentru a arăta bunele lor intenţii. În acest sens, organismele pentru egalitate au un rol cheie, deoarece acestea îşi pot concentra resursele fie la persuasiune şi mediere, fie la sesizare judiciară şi condamnarea de practici. În al doilea rând, cultura mobilizării⁸ variază în întreaga Europă. Strategiile organizaţiilor neguvernamentale vor fi cheia, în colaborare cu organismele de egalitate menţionate anterior, în folosirea posibilităţilor deschise de evoluţiile din UE în câmpul antidiscriminării. Strategii includ formarea de coaliţii, alegerea de probleme şi de cadre şi repertorii de acţiune. Carlo Ruzza⁹ a studiat diferite modalităţi în care mişcări antirasiste s-au poziţionat în ceea ce priveşte politica de lobby din UE. Lucrări anterioare privind mobilizarea pentru egalitatea de gen sugerează, de asemenea, diferenţe în măsura în care grupurile vor profita de pe urma legislaţiei UE. În al treilea rând, culturile de integrare, „filosofiile de integrare”¹⁰ naţionale ce conturează politica publică şi discursul public intervin în punerea în aplicare a legislaţiei discriminării. Pe scurt, politica de instrumente menite să evalueze eficienţa legii antidiscriminare se întâlneşte cu rezistenţă sau inerţie, în aşa fel încât să compromită punerea în aplicare a legislaţiei UE.

Discriminarea este un proces ce conturează o distincţie¹¹, un proces care nu poate fi definit ca bun sau ca rău în sine, până când terenul pe care se face distincţia este declarat a fi ilegal. Conceptul de discriminare a devenit astfel o resursă cu un potenţial puternic, deoarece a devenit o noţiune juridică. Aşa cum am explicat mai devreme, având în vedere gama de motive şi dimensiunea directă şi indirectă a discriminării, nu există loc în majoritatea sectoarelor sociale pentru nicio formă de inegalitate ¹². Cu toate acestea, pentru victimele ce trec prin acest proces de distincţie, experienţa lor pragmatic implică diverse dimensiuni care sunt greu de clarificat. Lucruri şi identităţi multiple complotează în naraţiunile construite de către victime ale discriminării, în timp ce variabilele de fundal (cum ar fi clasă socială, etnie, sex) au efecte interactive şi afectează traiectoriile succesului persoanelor fizice la locul de muncă sau la şcoală. Politicile anti-discriminare în UE s-au bazat mai ales pe o soluţie a drepturilor, care a dat naştere unei culturi instituţionale¹³ de egalitate. Limitele acestei abordări bazată pe drepturi asupra discriminării atunci când se vizează probleme mai largi ale rasismului în Europa constituie un alt accent al dinamicii sociale a discriminării în ştiinţele sociale. Ea apare din dificultatea intelectuală şi politică de confruntare cu următoarea realitate: întrucât resursele juridice şi politice pentru promovarea egalităţii sunt în curs de dezvoltare în UE, rasismul şi ostilitate faţă de minorităţi specifice, cum ar fi populaţia de evrei şi musulmani, sunt în creştere. Uniunea Europeană este acum la o răscruce de drumuri, ca urmare a unei dinamici globale în schimbare în peisajul libertăţilor şi a securităţii europene. Aşa cum s-a arătat în diferite rapoartele ale ONG-urilor (Amnesty International – Briefing Note: Human Rights and the Economic Crisis January 2012, Freedom House - Worst of the Worst 2011: The World’s Most Repressive Societies ), consolidarea cadrului de securitate are un impact asupra libertăţilor civile, drepturilor politice şi a coeziunii sociale. Acest lucru se referă la definirea „pericolului”, la reprezentarea ameninţării şi la apariţia unei logici a suspiciunii faţă de „populaţiile potenţial periculoase.”¹⁴

Mass-media – actor în promovarea diversităţii

În mediul global curent, definit prin mobilitate şi schimbări, europenii îşi însuşesc multiple şi diverse identităţi şi au aşteptări justificate de a fi corect reprezentaţi în sfera politică, socială sau culturală. În aceste aspecte, media, instituţiile şi societatea civilă joacă un rol crucial; totuşi, conform analiştilor politici¹⁵, realităţile sociale, economice şi culturale din Europa agravează discriminarea anumitor grupuri vulnerabile sau minorităţi. Creşterea discuţiilor politice şi a conştiinţei de grup precum şi distribuirea inegală a bogăţiei sau climatul economic sunt factori ce conduc la înrăutăţirea poziţiei acestor grupuri în dezbaterile politice şi media. Pentru a promova diversitatea socială, contextul actual sporeşte responsabilitatea de a proteja grupurile care se confruntă cu discriminarea şi lupta împotriva acesteia, pentru a se putea promova coeziunea socială.

Potrivit lui Brian McNair¹⁶, unul dintre cei mai proeminenţi formatori media în Europa, rolul mediei într-o democraţie este de a „informa şi educa oamenii asupra înţelesului şi semnificaţiei faptelor. Media ar trebui să ofere o platformă pentru discursul politic deschis, să răspândească mesajul guvernamental şi cel al altor instituţii politice.” Intr-o societate democratică este esenţial un canal prin care să adresezi întrebări şi să primeşti răspunsuri informative cu privire la diverse puncte de vedere politice. Dacă organizaţiile media din Europa îşi asumă această responsabilitate şi răspund nevoilor informaţionale ale unei populaţii tot mai diverse, ele contribuie la coeziunea socială în societăţile europene.

Conceptul discriminare în legislaţia UE

Libertatea la informare face parte din cadrul legal şi democratic al fiecărei naţiuni prin articole constituţionale sau acte parlamentare. Potrivit articolului 6(2) al Tratatului Uniunii Europene¹⁷, Uniunea – şi ca parte a acesteia, sectorul media european – trebuie să respecte drepturile fundamentale, lucru garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Articolul 13 al Tratatului stabileşte acţiuni specifice pe care Comunitatea Europeană le poate aplica pentru a combate discriminarea bazată pe sex, rasă, etnie, religie sau convingeri, dizabilităţi, varstă şi orientare sexuală. Două directive succesive – despre Egalitate Rasială (EC 2000/43)¹⁸ şi Egalitatea Muncii (EC 2000/78)¹⁹ – întăresc angajamentul Uniunii Europene asupra non-discriminării. Noul Tratat de la Lisabona²⁰, semnat de către conducătorii de stat în decembrie 2007, a reîntărit angajamentul Uniunii Europene faţă de drepturile fundamentale, inclusiv protecţia diversităţii culturale. Noul articol propus, 1A, asigură fundaţia valorilor Uniunii Europene în ceea ce priveşte dreptul minorităţilor, pluralismul social şi incluziunea. În cele din urmă, la sfârşitul lui 2008, Consiliul Uniunii Europene a adoptat un Cadru de Decizie²¹ în combaterea anumitor forme si expresii de rasism şi xenofobie prin legi penale. Textul prevede că incitarea publică – inclusiv prin intermediul mediei – la violenţă sau ura împotriva unui grup de oameni sau asupra unui membru al unui grup definit prin rasă, culoare, religie, descendenţă sau origine etnică, chiar şi prin diseminarea sau distribuirea de pamflete, poze sau alte materiale, trebuie pedepsită în toate Statele Membre cu închisoare între 1 şi 3 ani. Agenda socială a UE (2005-2010) îşi stabileşte drept scop strategic oportunităţi egale pentru toată lumea. Realizarea agendei sociale se bazează pe combinarea unor instrumente, printre care legislaţia UE, implementarea metodelor deschise de coordonare în diverse câmpuri politice şi stimulente financiare precum Fondul Social European. Astfel, a fost adoptat şi un program: Programul Comunităţii pentru Muncă şi Solidaritate Socială – Progres²². El are în vedere implementarea efectivă a non-discriminării şi promovează includerea acesteia în toate politicile UE, inclusiv în sectorul media. Programul îşi propune să îmbunătăţească nivelul de înţelegere al oamenilor în ceea e priveşte discriminarea prin cercetare şi, acolo unde este cazul, să obţină statistici şi indicatori pentru a stabili impactul legislaţiei existente, al politicilor şi practicilor. Rezultatele acestor activităţi sunt apoi publicate şi diseminate într-un context trans-naţional.

În contextul anului 2008 – Anul European al Dialogului Intercultural –, Viviane Reding, Comisar European pentru Societatea Informaţională şi Media, a subliniat importanţa mediei, în special a noilor tehnologii media, în răspândirea informaţiilor despre diversitatea culturală. „Media a fost un instrument de dialog intercultural încă de la începuturi, chiar şi înainte de era Internet-ului”, a spus Reding. „Noile tehnologii sunt o oportunitate ce nu trebuie scăpată, putem depăşi acum bariere geografice şi financiare şi împărtăşi cultura noastră altora din toate colţurile lumii.”²³

Concluzii

Metodele prin care se promovează toleranţa şi diversitatea în media din Europa depind în mare măsură de structura socială, economică şi politică a fiecărei ţări precum şi de structurile media, ce variază de la o ţară la alta²⁴. O reprezentare fidelă şi echilibrată a diversităţii Europei va duce la o mai bună coeziune socială şi la sporirea încrederii publice în media. Este încurajată participarea la reflecţie, dialog, cooperare şi parteneriate, inclusiv dialoguri naţionale şi europene între factori de decizie politică, organizaţii ale societăţii civile şi organizaţii media, pe tema rolului mediei în reflectarea diversităţii şi combaterea discriminării, cu scopul de a identifica probleme urgente şi oportunităţi şi de a schimba cele mai bune practici. Factorii de decizie politică din UE (autorităţile naţionale ale statelor membre, instituţii ale Uniunii Europene, organizaţii interguvernamentale, agenţii de finanţare precum şi alte instituţii în Europa) trebuie să sprijine iniţiativele legate de diversitate şi să menţină legătura cu mass-media în permanent pentru a asigura transparenţa şi corectitudinea mesajelor de combatere a discriminării²⁵.

Din punct de vedere geografic şi socio-politic, se confirmă că încă există multe diferenţe în peisajul mediatic european. Trecutul totalitar al noilor state membre UE din Europa Centrală şi Europa de Est le face uneori pe acestea să asocieze cuvântul „egalitate” cu „comunism”²⁶ şi creează o suspiciune faţă de orice „directive” care provin din instituţiile centralizate.

Impactul cadrului legal anti-discriminare şi cadru juridic în mass-media al ţării este de o importanţă vitală. Frica jurnaliştilor din societatea românească de a „atinge” chestiuni sensibile ale diversităţii sau refuzul lor de a prezenta publicului probleme atât de „complexe”, din teama de a nu-i pierde, sunt prezente tot mai des în climatul economic de astăzi. În cele din urmă, lipsa capacităţii de a empatiza cu grupurile ce se confruntă cu discriminarea din cauza lipsei de trainig sau a politicilor de angajare inadecvateva creşte de asemenea.

În cele din urmă nu poate fi suficient subliniat că, atunci când factorii de decizie politică (cum ar fi instituţiile UE, interguvernamentale sau organizaţii internaţionale) încearcă să abordeze problemele legate de discriminare în relaţie cu media, ei au nevoie să ia în considerare structurile de putere locale, regionale şi naţionale ce înconjoară media. Factorii de decizie politică pot fi un puternic catalizator²⁷ pentru activitatea organizaţiilor locale şi pot contribui la sensibilizarea opiniei publice, atunci când fac declaraţii publice pe scară largă şi evidenţiază eforturile membrilor lor sau lipsa acestora în domeniul anti-discriminării în mass-media. Factorii istorici, geografici, sociali, economici, culturali sau de altă natură care contribuie la apariţia sau întreţinerea discriminărilor pot submina eforturile de intervenţii ale diversităţii întreprinse de mass-media atunci când nu sunt abordate în mod explicit politic la un nivel mai larg.

Bibliografie
CRAIG, Paul, Anti-Discrimination Law and the European Union, New York, Oxford University Press, 2002.
GEDDES, Andrew, GUIRAUDON,Virginie, The Europeanization of anti-discrimination in Britain and France. Apud C. Bertossi (Ed.), European anti-discrimination and the politics of citizenship.Britain and France . New York, Palgrave Macmillan, 2007.
JURA,Cristian ,Complementary System of Protection of The Human Rights and Fight against Discriminination in Romania, Brasov, Editura Universităţii Transilvania, 2004, www.dri.gov.ro/documents/eb_sccdo.pdf
McNAIR,Brian, Introducere in comunicarea politică , Iaşi , Polirom, 2007.
MIROIU, Mihaela, Egalitatea de şanse. Perspectiva de gen, Seminar de formare , Bucuresti, 2011, www.form-ecd.ro
RINGELHEIM, Michael, Processing Data on Racial or Ethnic Origin for Antidiscrimination Policies: How to Reconcile the Promotion of Equality with the Right to Privacy? NYU School of Law, Jean Monnet Working Paper No. 08/06, Center for Human Rights and Global Justice Working Paper No. 13, 2008, http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=983685
SABBAGH, Daniel, Equality and transparency: A strategic perspective on affirmative action in American law. New York,Palgrave, 2007.
TOBLER, Christoph, Limits and potential of the concept of indirect discrimination. Brussels: European Commission, DG for Employment, Social Affairs and Equal Opportunities, 2008, www.ec.europa.eu/social

xxx
Amnesty International – Briefing Note: Human Rights and the Economic Crisis January 2012 http://www.amnesty.org
Anul European al Dialogului Intercultural http://www.interculturaldialogue2008.eu/
CONFERINŢA Building Borders: Reflections on Discrimination Lawand Policy in Contemporary Europe, Robert Schuman Centre for Advanced StudiesEuropean University Institute in Florence (2006), http://www.eui.eu
Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal, http://europa.eu
Directiva Consiliului 2000/43/EC din 29 iunie 2000 pentru implementarea principiului de tratament a persoanelor, indiferent de originea rasiala sau etnica, http://www.antidiscriminare.ro/anti-discriminare/legislatie/
Directiva Consiliului 2000/78/EC din 27 noiembrie 2000 privind stabilirea unui cadru general pentru egalitatea de tratament in domeniul angajarii, http://www.antidiscriminare.ro/anti-discriminare/legislatie/
Freedom House – Worst of the Worst 2011: The World’s Most Repressive Societies http://www.freedomhouse.org
Programul PROGRESS, http://ec.europa.eu
SPECIAL EUROBAROMETER 296, Discrimination in the European Union: Perception, Experiences and Attitudes, 2008,www.ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_296_en.pdf
Tratatul de la LISABONA, http://europa.eu

ANA-MARIA POPOVICI (ANDRONACHE) – Asistent univ. drd. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.

 sus