|
Recenzie
Fenomenul naționalismului și evoluția regimurilor
postcomuniste
în Europa centrală și de răsărit
Charles King, Extreme politics. Nationalism,
Violence, and the End of Eastern Europe
Oxford: Oxford University Press, 2010, 243 pp.
Cartea profesorului de la Universitatea din Georgetown reprezintă un proiect ambiţios, propunând o analiză a conexiunii dintre relaţiile internaţionale, violenţa socială şi politicile etnice. Studiul este aplicat exemplului constituit de Europa de Est şi de spaţiul geografic pe care autorul îl numeşte „Eurasia”.
Lucrarea este structurată în două secţiuni principale cu un număr variabil de capitole. Prima parte (pp.13-76) poate fi caracterizată ca fiind o expunere de tip teoretic asupra chestiunilor naţionaliste şi conflictelor sociale. Cea de-a doua parte (pp.77-182) este dedicată studierii postcomunismului şi fenomenelor conexe acestuia, precum războiul etnic, diaspora, migraţia internaţională. Perspectiva avută în vedere de autor constituie tocmai elementul de noutate al studiului. Acesta reprezintă îmbinarea de succes a unei dimensiuni teoritico-critice a dezvoltării cercetării ştiinţifice în domeniul ştiinţelor politice în general şi cercetării postcomunismului în particular cu analiza unor subiecte precise din sfera unor subdomenii ale ştiinţei politice.
Primul capitol al cărţii este consacrat analizei cercetărilor asupra naţionalismului, mai precis a originilor acestui concept. Literatura dedicată naţionalismului, constată King, este elaborată în mare măsură de către autorii născuţi sau formaţi cu precădere într-o ţară europeană: Marea Britanie. Exemplele de autori citate sunt următoarele: Ernest Gellner, Anthony D. Smith, Hugh Seton-Watson, Elie Kedourie.
Perioada recentă este caracterizată de o maximă dezvoltare a studiilor centrate pe tema naţionalismului. În ciuda acestei constatări, concluzia celui de-al doilea capitol este una de nuanţă pesimistă, în direcţia constatării dificultăţii generalizării rezultatelor studiilor de caz.
„Istoria naţionalismului nu este neapărat scrisă de învingători, dar este scrisă aproape întotdeauna despre aceştia” (p. 38). Afirmaţia extrem de relevantă cuprinsă la începutul capitolului al treilea anunţă specificitatea derulării de cercetări ştiinţifice în domeniu şi anume alegerea unor studii de caz care, în majoritatea lor, sunt exemple ale unui naţionalism de succes, recognoscibil pe scena internaţională. Originalitatea abordării lui Charles King constă tocmai în translatarea subiectului de cercetare de la aceste modele de succes către exemplul de eşec, argumentând „utilitatea studierii eşecului” (p. 38) ca resursă absolut necesară pentru completarea tabloului respectiv.
Spaţiul Europei şi Eurasiei postcomuniste ocupă un loc privilegiat în cadrul actualei discipline a ştiinţelor politice, propunând un bogat şi diversificat material de cercetare, prin subiecte precum designul instituţional, tranziţia democratică, interacţiunea grupurilor de interese. Întrebarea de la care porneşte King în elaborarea capitolului despre postcomunism pune în evidenţă teza continuităţii sau a dispariţiei Europei de Est din câmpul cercetării politice ca spaţiu individualizat de o configuraţie specifică. Concluzia este că regimul comunist a impregnat un anumit comportament politic şi social, ale cărui efecte încă se mai resimt (una din consecinţe este de pildă slaba articulare a vieţii asociative – p. 102), însă în timp specificitatea regiunii va scădea în importanţă, iar studiile având ca subiect postcomunisul vor constitui doar o simplă componentă a tabloului comparativ al ştiinţelor politice în ansamblu.
Următoarele capitole aduc în prim plan teme adiacente emergenţei şi consolidării regimului postcomunist, precum războiul civil ca pre-condiţie a construcţiei statale pe teritoriul fostei URSS, în cazuri ca Transnistria, Nagorno-Karabah, Abhazia, Osetia, Cecenia (p. 103), ce constituie adevărate „găuri negre” (p. 130) din punct de vedere al informaţiilor necesare derulării cercetării academice.
Concluzia cărţii introduce conceptul de „cliofilie” (a cărui origine etimologică face trimitere la Clio, muza grecească a istoriei), recursul abuziv la istorie, explicat de autor ca fiind o „preocupare obsesivă în găsirea explicaţiilor pentru tulburările politice contemporane” (p. 180).
Relevată de însuşi titlul său, trăsătura principală a lucrării analizate o reprezintă complexitatea. Construcţia discursului, cu o vizibilă amprentă teoretică şi prescriptivă, are în vedere o multitudine de teme care sintetizează schimbările politice şi sociale intervenite odată cu prăbuşirea regimurilor comuniste.
Emilia Clucerescu
[The University of Bucharest]
EMILIA CLUCERESCU – Doctorat, Facultatea de Stiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti/Ecole Doctorale Francophone en Sciences Sociales, Universitatea din Bucureşti, Master Politică Europeană şi Românească, Facultatea de Stiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Stiinţe Politice, Universitatea din Bucuresti, Specializare Stiinţe Politice în limba franceză.
sus
|
