Recenzie

Structura epistemologică în Teoriile Relațiilor Internaționale

---

Martin HOLLIS, Steve SMITH, Explaining and Understanding
Clarendon, Oxford, 1991

---

„Explaining and Understanding” reprezintă un demers susţinut de către doi autori cu domenii de activitate diferite care încearcă în cadrul acestei lucrări să le angreneze într-un proces de interacţiune, consolidând şi oferind astfel mai multă coerenţă dimensiunii teoretice a disciplinei Relaţiilor Internaţionale. Acest demers este posibil datorită contribuţiei filosofului raţionalist britanic, Martin Hollis, profesor la Universitatea East Anglia şi a lui Steve Smith, teoretician al Relaţiilor Internaţionale la Universitatea Exeter.¹ Martin Hollis este cunoscut prin lucrarea sa tradusă şi în limba română „Introducere în Filosofia Ştiinţelor Sociale”² unde trasează în linii mari şi bazele demersului pe care îl are în vedere în „Explaining and Un­der­standing”.

Această lucrare se poate constitui ca şi fundament în înţelegerea teoriilor Relaţiilor Internaţionale ca ansambluri organizate de cunoştinţe cu o anumită valoare de adevăr, structurate în sisteme deductive care descriu şi explică unitar desfăşurarea proceselor şi fenomenelor din domeniul politicii internaţionale.

Originalitatea lucrării se evidenţiază în această încercare de configurare a modului în care se conjugă tradiţia explicativă şi interpretativă în cadrul teoriilor Relaţiilor Internaţionale. Autorii propun un fundament explicativ-interpretativ con­turând astfel şi utilitatea acestei lucrări în decriptarea bazelor teoretice ale disciplinei Relaţiilor Internaţionale. Acest fundament explicativ-interpretativ ar putea constitui pentru studenţii şi cercetătorii domeniului Relaţiilor Internaţionale un model pentru a înţelege că teoriile domeniului reprezintă o cale de descifrare a complexităţii lumii fenomenologice, având în vedere că sfera empirică este infinită ca întindere şi se impune astfel un îndrumar potrivit pentru ca cercetătorii să poată şti ce informaţii să extragă din cadrul acesteia şi cum să le ansambleze.³ Teoriile sunt instrumentele cunoaşterii ştiinţifice care presupune caracter sistemic şi metodic, conţinuturi cognitive desubiectivizate, cu semnificaţii precise. Doar cu ajutorul acestora studenţii şi viitorii specialişti ai domeniului pot înţelege şi explica legile politicii internaţionale. În acest context utilitatea acestei lucrări este de necontestat, pentru că nici domeniul Relaţiilor Internaţionale dar niciun alt domeniu care se pretează la a fi o disciplină academică nu pot fi înţelese de la sine.

În capitolele al II-lea şi al III-lea autorii identifică tradiţia explicativă care este caracterizată printr-o abordare pozitivistă şi tradiţia interpretativă, „verstehen” caracterizată prin înclinţia weberiană de a înţelege lumea din interior.⁴ Sunt două abordări ce surprind două lumi diferite, cu concepte şi valori divergente.⁵ Autorii avansează în surprinderea diferenţelor pe care le presupun cele două tradiţii, argumentând că acestea au în vedere niveluri de analiză diferite.⁶ În cadrul tradiţiei explicative prevalează o abordare „top-down”(de la sistem la unitate), aplecată spre analiză sistemică, în timp ce pentru tradiţia interpretativă sunt caracteristice abordările „bottom-up”(de la unitate la sistem) cu o înclinaţie spre individualism şi natura umană.

Având în vedere importanţa nivelurilor de analiză în Relaţiile Internaţio­nale, cei doi autori îşi structurează lucrarea pe trei dezbateri⁷ axate pe metodologiile „top-down”, „bottom-up”(vezi Tabel 1) evidenţiind astfel influenţa celor două tradiţii. Dezbaterile avute în vedere sunt metodologice şi înfăţişează două logici diferite de construire a teoriei, „top-down”şi „bottom-up”.

În cadrul primei dezbateri nivelurile de analiză sunt reprezentate de sistemul internaţional şi stat. Pentru o abordare „top-down,” sistemul internaţional prevalează fiind factorul cel mai important în definirea acţiunilor statelor. (în acest sens un bun exemplu este perspectiva neorealistă a lui Waltz în care acesta îşi propune să explice sistemul prin sistem). În schimb dacă am aborda această dezbatere dintr-o perspectivă „bottom-up”, atunci statele devin actorii care pot explica procesele din cadrul sistemului internaţional, acesta fiind ansamblul acţiunilor statelor.⁸

În cadrul celei de-a doua dezbateri, o metodologie de tip „top-down” concepe statul ca fiind actorul raţional răspunzător de acţiunile sale, în timp ce o perspectivă „bottom-up” identifică acţiunile statelor ca un rezultat al negocierilor dintre diferitele agenţii aparţinând aparatului birocratic al acestora.

Cea de-a treia dezbatere se focalizează asupra individului şi a influenţei pe care o poate avea rolul îndeplinit de acesta în cadrul unei structuri birocratice. În acest caz o abordare de tip „top-down” presupune faptul că funcţia ocupată de un individ în cadrul unei birocraţii îi influenţează deciziile, în timp ce în cadrul unei abordări de tip „bottom-up”, alegerile individului sunt centrale în analiza deciziilor colective.

În urma constituirii unei astfel de structuri epistemologice putem observa, în capitolul al IX-lea, cum aceste dezbateri se pot conjuga cu modul în care sunt concepute teoriile Relaţiilor Internaţionale. De altfel autorii menţionează în cadrul lucrării (capitolul al II-lea) că astfel de conceptualizări pot fi aplicate tuturor teoriilor din Relaţiile Internaţionale însă, în cadrul acestei lucrări este vizat doar „mainstream-ul” teoriilor.⁹ Autorii concep în capitolele V, VI, VII, VIII, o structură metodologică şi epistemologică care se constituie ca bază pentru osatura conceptelor pe care le subântinde fiecare teorie a Relaţiilor Internaţionale.¹⁰

Cele două studii de caz propuse în capitolul VII (criza ostaticilor din Iran) respectiv VIII (bombardamentul Statelor Unite asupra Libiei din 1986) reflectă o îmbinare a conceptelor epistemologice şi metateoretice cu empiricul în scopul unei mai bune înţelegeri a modelului propus în capitolele anterioare.

Lucrarea lui Hollis şi Smith poate fi un îndrumar util pentru o bună înţelegere dar şi pentru o utilizare corectă a teoriilor Relaţiilor Internaţionale în explicarea fenomenelor şi proceselor politicii internaţionale de către viitorii specialişti în domeniu. Structurile elaborate de către cei doi autori pe baza celor două tradiţii (explicativă şi interpretativă) şi a nivelurilor de analiză reprezintă un argument în vederea reorientării procesului de înţelege a teoriilor Relaţiilor Internaţionale. Invitaţia adresată de autori de a utiliza aparate conceptuale diferite pentru înţelegerea substraturilor epistemologice şi metodologice ale fiecărei teorii, ar putea oferi un plus de coerenţă şi precizie în înţelegerea acestora din urmă.

În calitate de student masterand şi viitor specialist în domeniul Relaţiilor Internaţionale, consider că o traducere a acestei lucrări în română ar fi utilă, având în vedere atât demersul inovativ al autorilor dar şi intenţia de definire a unei şcoli de relaţii internaţionale în mediul academic românesc.  

Alexandru Voicu
[National School of Political and Administrative Studies Bucharest]

NOTE

ALEXANDRU VOICU – Masterand SNSPA, licenţă, Facultatea de Ştiinte Sociale şi Administrative specializarea Relații Internaționale şi Studii Europene, Universitatea Nicolae Titulescu, Bucureşti.

 sus