Reforme (Asia)

Sincronie inversă: Democraţia în SUA şi China în cadrul tranziţiei hegemonice
 

SILVIU PETRE¹
[National School of Political and Administrative Studies Bucharest]

MIRELA VASILE
[National School of Political and Administrative Studies Bucharest]

Abstract:
Although the literature on China’s rising to proeminence has almost become a field in itsself, rather few studies dwell upon the bilateral relations between world’s still hegemon and its challenger. The present study reflects on the domestic consequences stemming from US-China economic ties. Having as a theoretical background Robert Gilpin’s hegemonic stability theory along with democratic peace theory, the claims made here are that a prolonged US-China interdependence may have as result America’s eroding republican institutions and China’s liberalisation. A less democratic America and a slightly more liberal (but still authoritarian) China will probably be more aggressive one to each other and destabilize the international system.

Keywords: US; China; democratic peace theory; Robert Dahl; Robert Gilpin; poliarchy

Hegemony

Pe măsură ce secolul XXI avansează, relaţiile dinte SUA şi China vor defini relaţiile internaţionale într-o foarte mare măsură. Posibilele scenarii vorbesc fie de un paradis economic şi consumerist fie de un nou Război Rece care să pună problema unei confruntări de proporţii. În foarte puţine cazuri însă se studiază modul cum relaţiile dintre cele două superputeri le vor schimba structura socio-economică interioară. Şi aceasta pentru că se uită că relaţiile inernaţionale înseamnă mai mult decât relaţiile inter-guvernamentale în alternanţa dintre război şi diplomaţie. Relaţiile internaţionale înseamnă interacţiunea dintre culturi şi comunităţi, factorului politic revenindu-i sarcina de a gestiona situaţii demografice pe care tot el le-a iniţiat dar pe care nu le are mereu sub control. Prezentul studiu va încerca sa exmplifice cele spuse mai sus. Mai concret crcetarea porneşte de la următoare ipoteză: interacţiunea dintre cele două superputeri duce la democratizarea Chinei şi la reversul democraţiei în Statele Unite. Pe măsură ce firmele americane ajută la dezvoltarea economică a Chinei ele sărăcesc totodată şi societatea americană din cauza locurilor americane de muncă disponibilizate. În timp ce o clasă medie chineză va cere mai multe drepturi civile contribuind la democratizarea regimului ; discrepanţele socio-economice ale societătii americane vor submina fundamentele republicane. Mai grav decât din puctul de vedere al păcii democratice este probabilitatea crescândă ca cele două regimuri non/cvasi-democratice să pornească un conflict de proporţii sau să destabilizeze sistemul internaţional prin ostilitatea lor.

I. Teoria păcii democratice

Pe scurt, teoria păcii democratice susţine că democraţiile nu poartă război între ele. De sorginta kantiană, ideea injectează tradiţia liberală aducând-o mai aproape de sunetul unui arpegiu ecatologic- O lume formată din republici ar întreţine o pace perpetuă, un paradis terestru. Teoria are şi un supliment: şi anume că un stta aflat într-o fază incipuentă de democraţie poate fi mai belicos decât o democraţe cu tradiţie. Desemenea probabilitatea cea mai mare de conflict are loc între statele autoritare sau cele autoritare şi cele liberale.² Criticii săi o văd ca fiind mai mult o ipoteză ale cărei rezultate empirice sunt relative.³

II. Democraţia între ficţiune şi detaliu

Discuţia despre natura şi practica democraţiei este unul dintre cele mai pasionante capitole ale filozofiei politice. De la Aristotel şi Sf.Augustin, trecând prin scolasticii medievali, apoi iluminiştii Hume şi Montesquieu până la Karl Popper, Almond şi Verba, tema celui mai bun regim politic a fost milenarul fir roşu al disciplinei. Deşi în diferite versiuni, legate de o epocă sau de alta, toţi mari cercetători ai subiectului au găsit că există o legătura identificabilă între natura unui regim politic şi structura societăţii peste care acesta este sortit să guverneze. O haină nu corespunde decât unei conformaţii corporale iar o coafură se potriveşte numai anumitor fizionomii.

Pentru Aristotel definirea regimurilor se realiza în funcţie de numărul celor care participau la guvernare ca şi de modul în care guvernau (egoist sau altruist). Filozoful din Stagyra găsea astfel trei perechi de regimuri bune/corupte: guvernarea unuia singur (monarhie vs tiranie) ; guvernarea câtorva (aristocraţie vs oligarhie) ; guvernarea celor mulţi (democraţie vs ochlocraţie). Pentru Aristotel regimul optim combina virtuţile elor trei tipuri regimuri bune, ne-corupte şi purta numele de politie. O politie era realizată când clasa mijlocie depăsea numeric celelalte două clase: bogaţii şi săracii. Condiţia celor din clasa mijlocie îi situa optim între tarele sărăciei şi lipsurilor şi abuzurile la care luxul exagerat predispune.⁴

În secolul XX Robert Dahl este cel care oferă una dintre cele mai interesante comparaţii a regimurilor, dacă nu chiar cea mai elocventă. Pornind de la premiza că termenii consacraţi de tradiţie nu sunt clari semantic (democraţie, absolutism, despotism, ), Dahl enumeră o listă de criterii în funcţie de care un regim sau altul ar trebui clasificat. Aceste criterii pot fi grupate în două categorii largi: a) relaţia dinte putere şi opoziţie ; b) participarea la putere. În funcţie de acestea patru tipuri de regimuri sunt deosebite:
A. Hegemoniile închise, corespnzătoare regimurilor absolutise tip secolul XVIII-XIX. În acestea puterea este exercitată de un număr mic de oameni iar particparea poporului la conducere este minimală sau zero.
B. Hegemoniile concurenţale. Corespunzătoare regimurilor în curs de democratizare din secolele XIX-XX, care vor deveni democraţii mai târziu. În cazul lor puterea este fragmentată în mai multe facţiuni/partide, dar legitimaea prin vot este minimală.
C. Hegemoniile cuprinzătoare care reprezintă acele regimuri în care puterea este concentrată la vârf de către o elită restrânsă dar convocarea electorală este mare. Putem include aici atât regimurile liberale în curs de democratizare cât şi regimurile totalitare ale secolului XX. Acestea din urmă clar nu sunt liberale dar au numeroase pârghii prin care doresc înregimentarea întregii societăţi.
D. Poliarhiile. Acestea sunt regimrule în care puterea este cel mai dispersată; preferinţele electorale sunt cele mai bine regăsite în actul de guvernare iar drepturile individuale sunt cel mai mult respectate. Dahl preferă termenul de poliarhie celui de democraţie întrucât consideră că niciun regim din lume nu este perfect democrat.⁵

Pentru ca un regim să intre în categoria democraţiilor/poliarhiilor trebuie să îndeplinească la rându- o serie de criterii.Trei sunt aceste criterii:
1) Dreptul de a-şi formula preferinţele ;
2) Dreptul de a-si face cunoscute preferinţele;
3) Dreptul ca guvernul să le cântărească preferinţele în mode egal.

Aceste trei drepturi merg mână în mână cu o serie de garanţii instituţionale: libertatea de a crea şi adera la organizaţii ; libertatea de expresie ; dreptul liderilor politici de a concura pentru vot ; alegeri libere şi corecte ; instituţii care să asigure dependenţa politicii guvernamentale de voturi şi de alte forme de exprimare a preferinţei.⁶ Deşi nu există o regulă generală care să ne permită profeţii, poliarhiile au apărut favorizate de anumiţi factori precum dispersarea puterii şi bogăţiei în rândul societăţii (şi nu monopolizarea lor de către o elită redusă), un nume grad de prosperitate relativ generalizat, alfabetizarea şi accesul la mijloacele de comunicare.⁷

III Dincolo şi dincoace de poliarhie: America şi China

III.A. Tiermondizarea Statelor Unite

Hegemonia SUA pe plan internaţional şi, mai târziu globalizarea au avut urmări asupra structurii sociale americane. Primul factor, potenţat mai ales de al Doilea Război Mondial şi de Războiul Rece au creat un aparat militar excepţional. Dacă în cazul alor state militarismul bugetivor a încetinit creşterea economică, în cazul SUA acesta a creat noi locuri de muncă şi a promovat interesele americane în exterior. Sociologul C.Wright Mills este cel care dă tonul se stânga al criticii militarismului american. Pentru Mills societatea americană se afla în pericolul pierderii fundamentului republican ca urmare a ceea ce descria ca fiind o oligarhizare a puterii politice. Ca un ecou al discursului de adio al preşedintelui Eisenhower⁸, Mills arăta ca Războiul Rece este rezultatul complexului militaro-industrial american. Mills mai continua vorbind despre faptul că, departe de a fi aleşi democratic şi a fi reprezentativi, decidenţii americani fac parte dintr-un număr restrâns de familii privilegiate.⁹ Reverberaţia sa a dăinuit până astăzi, fiind reluată, mai mult sau mai puţin cerebral de diferiţi autori (Theodor Lowi, Chalmers Johnson, Howard Zinn, Gore Vidal, Arriane Hufington, Andrew Bacevich, Emmanuel Todd, şamd).¹⁰

Al doilea factor, globalizarea vine mai târziu pe fondul creşterii corporaţiilor americane şi mai ales a revoluţiei informaţionale. Acesta a condus la două aspecte apparent paradoxale: pe de-o parte a dezvoltat economia americană dar pe de alta a contribuit la scăderea locurilor de muncă de acasă prin amplasarea activităţilor în exterior. Fenomen pe care Seymour Melman îl numea dez-industrializare şi căruia îi găsea drept rezultat thiermondizarea peisajului urban-industrial al multor zone din SUA.

Indiferent dacă sunt corelati acestor factori sau independenţi există şi o altă serie de bile negre ale proiectuli societal american: inegalitatea crescută a veniturilor, rasismul, criminalitatea şamd.

Structura de clasă ca venit este ilustrată de următorul tabel.

Veniturile sunt un indicator chiar mai bun pentru ceea ce unii numesc creşterea disparităţilor sociale:

În aceeaşi arie, Emmanuel Todd dă cifre asemănătoare. Astfel partea absorbită de către 5%- cei mai bogaţi cetăţeni a crescut de la 15,5% în 1980 la 21,9% în 2000. Partea următorilor 20% cei mai bogaţi a crescut de la 43,1% la 49,4%. Cota celorlalţi 80% dintre cetăţeni a scăzut de la 56,9% la 50,6%.¹³ Vedem că doar Elveţia are o situaţie mai polarizată în rândul statelor industrializate:

În ultimii 25 de ani în toate ţările OECD s-a înregistrat o creştere a disparităţilor sociale, însă în SUA statul a făcut cel mai puţin pentru redresarea inegalităţilor.¹⁵ Poate chiar mai elocvent decât polarizarea socială este cuplajul din polarizarea socială şi chestiunea rasială:

Numai în 2007 averea deţinută de o gospodărie albă era de 15 ori mai mare decât a uneia deţinută de hispanici sau persoane de culoare. Criza economică actuală, care deja îşi făcea simţită prezenţa în anii 2000 a creat o distanţă şi mai mare între clase si etnii.¹⁶

Integrarea socială diferită şi accesul la bunăstare este parţial responsabil pentru rata criminalităţii între diferitele rase.

Criminalitatea în rândul negrilor este două ori mai mare decât a hispanicilor şi de şase ori mai mare decât cea din rândul albilor. Numai în 1995 9% din populaţia de culoare era la puşcărie. Din rândul celei albe doar 2%. 25% dintre negrii închişi sunt tineri, cu vârste cuprinse între 20-29 de ani.¹⁷

Trebuie spus că SUA se află în ulte topuri pe locuri fruntaşe la capitolul carceral, Astfel, conform unui raport din 2008, existau 9,8 milioane de persoane încarcerate în întreaga lume. SUA tronau cu 2,29 milioane de încarceraţi, urmată de Rusia- 0,89 milioane şi China- 1,57 milioane.¹⁸ Numai în 2005 s-a înregistrat o creştere de 2,7% (58.500 de oameni) a puşcăriaşilor faţă de 2004. Rata de aglomerare a închisorilor este de 134%.¹⁹

III B. O Chină ceva mai liberală

Dacă în cazul Statelor Unite şi, într-o anume măsură altor state occidentale creşterea economică a ultimelor decenii s-a realizat într-un cadru democratic, influenţa globală a Chinei s-a născut prin îngemănarea dintre reformism şi economia de piaţă dirijată de stat.

În termenii lui Robert Dahl, China postmaoistă a trecut de la statutul de hegemonie închisă (regim totalitar) spre cel de oligarhie concurenţială. Şi aceasta pentru că liberalizarea regimului s-a tradus printr-un grad mai mare de privatizare, de marketizare şi descentralizare. De asemenea regimul a găsit anumite modalităţi de a instituţionaliza (cel puţin într-o anumită măsură) protestele populare. Termenul de „economie mixtă”²⁰ descrie mai mult China actuală în raport cu epoca maoistă, fără a-i putea surprinde adecvat anatomia, aşa cum o face cel de  „oligarhie concurenţială”.

Având cea mai mare rată de creştere economică din lume (10% timp de trei decenii; 7% în 2007; 9% în 2008; 8,7% în 2009) Republica Populară Chineză are al III-lea PNB global, după Uniunea Europeană şi SUA: 8.789 trilioane dolari în 2009 (faţă de 7.418 tr.$ în 2007 şi 8.086 tr.$ în 2008).²¹ Actualmente PNB-ul Chinei reprezintă circa 4,7% din PNB global şi se estimează că el va ajunge la 7,9% în 2020, an în care rata creşterii economice va scădea la 6,6%.²²

Fără a fi fost vreodată un univers complet egalitar (de altfel nici nu există aşa ceva), de abia cu perioada reformistă s-a putut vedea mai bine structura de clasă din China. Reformele lui Deng Xiaoping au permis pe de-o parte accentuarea unor inegalităţi²³ dar au permis totodată scoaterea a peste 400 de milioane de oameni din sărăcie lucie. Cifra s-a redus în anii 2000 la 50 de milioane cu promisiunea unor ameliorări suplimentare.²⁴ Între 1978 şi anii 2000 venitul mediu al multor gospodării a crescut de opt ori!²⁵ Cu toate acestea, la jumătatea anilor 2000 (aprox.2005) 40% din populaţia trăia încă cu doar 2% p zi.²⁶

Les nouveax riches sunt superbogaţii şi clasa mijlocie emergentă. Prima categorie atestă eficienţa economică şi tenacitatea capitaliştilor chinezi. Cea de-a doua întruchipează, în China ca şi peste tot pretenţia unei societăţi sănătoase şi ”armonioase”.

Dacă este să ne referim la rolul politic dinamic al clasei medii de care mulţi îşi leagă speranţele atunci trebuie spus că acesta este modest. Atât în China cât şi în alte regimuri autoritare din Asia de Est şi Sud-Est rolul clasei medii este redus. Cum ponderea acesteia este mică la totalul populaţiei iar regimul poate fi represiv, mulţi middle men preferă o atitudine pasivă faţă de regim.²⁷

IV. Chimerica: drumul unei sincronii opuse

Termenul a fost creat de doi economişti: Niall Ferguson şi Moris Scullarick pentru a descrie simbioza dintre economiile americană şi chineză din ultimii zece ani.²⁸ Teoria lor este în principiu simplă: ne putem imagina cooperarea dintre SUA şi China ca o singură uriaşă economie/uniune economică (nu însă şi monetară) bazată pe complementaritatea afacerilor. Chimericanii de vest (americanii) sunt bogaţi şi consumerişti în timp de chimericanii de est (chinezii) sunt mai săraci dar sunt dispuşi să muncească şi să îi împrumute pe primii.²⁹

Chimerica a devenit vehiculul care accelerează tranziţia hegemonică, pentru a utiliza terminologia lui Robert Gilpin. Pentru Gilpin, un hegemon, tocmai din necesitatea de a se legitima nu poate conduce sistemul internaţional doar prin forţă. De aceea el îşi asigură aliaţi cărora le oferă bunuri şi servicii preferenţiale. Însă tocmai acest ajutor, realizat sub forma transferului de tehnologie şi alte materiale conduce la crearea unui nemesis pentru hegemon. Noi centre de putere se dezvoltă contestându-i supremaţia.³⁰

În cazul de faţă, transferul firmelor americane către piaţa chineză, vastă ş cu o mânăde lucru ieftină conduce tocmai la acest lucru. În interiorul Statelor Unite efectul combină pierderea multor locuri de muncă cu sporirea consumerismului.

În 2000 China se afla pe locul 11 în topul destinaţiilor externe ale firmelor americane. Firme americane de jucării precum Hasbro şi Mattel sau giganţi imobiliari ca Furniture Brands şi-au depozitat activităţile în China de ceva vreme.³¹ Furniture Brands şi-a transferat 17 fabrici din SUA spre China.³² Între 1996-2002, ca să ne referim numai la mobilă importurile americane de mobilă au crescut de 6 ori, de la 741 mil.$ la 4,8 mld.$. Producţia totală de lemn din SUA a scăzut de la 12,12 mld.$ la 10,67 mld$. Între 2000-2002 China a devenit primul exportator de lemn din lume producând 75% din mobila de pe piaţa mondială.³³

În ceea ce priveşte pierderea locurilor de muncă s-a calculat că între 1979-1990 în SUA s-au pierdut 6,4 milioane locuri de muncă. Numai între 2001-2003 sectorul productiv american a înregistrat o scădere de 12,8 procente. Între 2001-2008 (decide când China a intrat WTO) s-au piedut 2,4 milioane de locuri de muncă, 91.400 numai în 2008. 627.000 dinte acestea erau în industria electronică. 70% din muncitorii din mediul privat- 100 milioane de muncitori- care nu aveau facultate au avut de suferit.³⁴ S-a calculat că până în 2015, externalizarea va fi generat pierderea a 3,3 milioane locuri de muncă americane. Numai în Ohio s-au pierdut între 1995-2003 45.000 de muncă, conform Policy Matters Ohio.³⁵

Externalizarea afacerilor- domeniu la care americanii excelează- produce şi o accelerare a inovaţiei. S-a observat că firmele care se duc în China investesc mai mult în cercetare decât cele care se transferă în alte ţări. Cum China este o piaţă flămândă care nu numai că absoarbe dar învaţă şi piratează, obligând producătorii americani să inoveze continuu. Între 1994-2000 firmele americane bazate în China şi-au mărit sectorul C&D de la 1% la 9,2%. Cele americane deplasate în alte state au investit în aceeaşi perioadă doar 3% din buget.³⁶

În loc de concluzie

Concluzia unui proces aflat în desfăşurare nu poate fi decât, în cel mai modest caz un prognostic şi în cel mai hazardat o profeţie. Studiul de faţă a pornit de la premiza că interdependenţa sino-americană de după 11 Septembrie a avut şi continuă să aibă consecinţe clare atât pentru economia internaţională cât şi pentru structura internă a celor două state. Metaforizând putem spune ca relaţia celor doi giganţi provoacă modificări chimice în interiorul lor eliberând totodată foarte multă energie şi în mediul înconjurător.

Pentru China procesul pare să ducă la acumularea bogăţiei, la creşterea clasei medii ca avangarda a unei promisiuni de prosperitatea şi pentru milioane de chinezi săraci. Odată ce chinezul mediu statistic va acumula mai multă bunăstare, nevoia unor libertăţi politice superioare ar supune aparatul represiv unei sarcini care să rezulte într-un plus de liberalizare. Teoria lui Robert Dahl poate fi un destul de bun ghid în această privinţă.

Statele Unite în schimb, exersează de ani de zile un traseu bazat pe consum excesiv, militarism exacerbat şi îndatorare faţă de alţi poli de putere. Rezultatul este creşterea disparităţilor sociale în ultimii 30 de ani şi o diplomaţie împotmolită în marasmul unor războaie de uzură. Luând în considerare datele economice şi sociale şi citindu-le în funcţie de tipologia lui Dahl ne putem întreba dacă America nu trece printr-un proces de de-democratizare, cvasi-poliarhia cedând locul unui regim mai puţin liberal, tip Europa de secol XIX.

Dacă este aşa, atunci conform teoriei democratice şansele unei confruntări directe, violente între două state situate în zona autoritarismului ar putea creşte. Prezenţa armelor nucleare, a dreptului internaţional cât şi a interdependenţei crescute va face o eventuală confruntare cu atât mai interesantă. Şi pentru a parafraza un proverb chinezesc, când zeii doresc să te pedepsească te obligă să trăieşti în vremuri interesante..

BIBLIOGRAFIA: (selectiv)
CHOMSKZ, Noam, State eşuate. Un abuz al puterii şi un atac asupra democraţiei, Antet, Prahova, 2007
DAHL, Robert, Poliarhiile. Participare şi opoziţie, Institutul European, Iaşi (1971,2000)
DOMHOFF, G. William, „Wealth, Income, and Power”, September 2005 (updated April 2010), http://sociology.ucsc.edu/whorulesamerica/power/wealth.html
FERGUSON, Niall, Empire. How Britain made the modern world, Penguin Books, London/New York, 2003/2007
FERGUSON, Niall, Colossus. The rise and fall of the American empire, Penguin Books, London/New York (2004/2005)
FITZGERALD, John, „The Nationaless State: The Search for a Nation in Modern Chinese Nationalism”, The Australian Journal of Chinese Affairs, No. 33 (Jan., 1995)
FUKUYAMA, Francis, America la răscruce, Antet, Prahova, 2006
GILPIN, Robert, War and change in international relations, Cambridge University Press, Cambridge/New York, 1981
GILPIN, Robert,Economia politică a relaţiilor internaţionale, Du Style, Bucureşti, 1999
GILPIN, Robert, Economia mondială în secolul XXI: provocarea capitalismului global,  Polirom, Iaşi, 2004
GOODMAN, David S. G., „The Campaign to ‘Open up the West’: National, Provincial-Level and Local Perspectives”, The China Quarterly, No. 178, (2004)
GRIFfFITH, Martin, Relaţii internaţionale. Şcoli, curente, gânditori, Ziua, Bucureşti, 2003
HARVEY, David, Noul imperialism, All, Bucureşti, 2004
LEVY, Richard „Corruption, Economic Crime and Social Transformation since the Reform: The Debate in China”, The Australian Journal of Chinese Affairs, Published by: Contemporary China Center, Australian National University, No. 33 (Jan., 1995)
SHENKAR, Oded, Secolul chinezesc, Teora, Bucureşti, 2002
TODT, Emmanuel, Sfârşitul imperiului: eseu despre descompnerea sistemului american, Albatros, Bucureşti, 2003
ZAKARIA, Fareed, Lumea postamericană, Polirom, Bucureşti, 2009
ZINN, Howard „Just War”, 31.12.2006, http://www.youtube.com/watch?v=
Ju1Dr89xbZ4&feature =related. Howard Zinn „Three Holy Wars” Progressive’s 100 Anniversary, Monona Terrace, Madison, 5-2-09, http://www.youtube.com/watch?v=3zUS_oh4XeU
UNGER, Jonathan, and Anita Chan, China, „Corporatism, and the East Asian Model”, The Australian Journal of Chinese Affairs, No. 33 (Jan., 1995)
WALMSLEY, Roy „World Prison Populaton List”, King’s College London, December 2008, http://www.kcl.ac.uk/depsta/law/research/icps/downloads/wppl-8th_41.pdf
The Sentencing Project, New Incarceration Figures, 2005/2006, http://www.sentencingproject.org/doc/publications/inc_newfigures.pdf

SILVIU PETRE – Drd., Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, Bucureşti.

MIRELA VASILE – Licenţă la Facultatea de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, Bucureşti, master SNSPA în Politici Publice şi Integrare europeană.

 sus