Reforme (Europa/Ex URSS)

Republica Moldova – povestea de succes a Parteneriatului Estic¹
 

VASILE ROTARU
[National School of Political and Administrative Studies Bucharest]

Abstract:
The power change in Ukraine and the violent crackdown on the post electoral protestors in Belarus jeopardize the Eastern Partnership. The EU’s efforts to democratize and stabilize its eastern border could become more and more difficult if Brussels does not find quickly a solution to keep the six partners interested in its projects. This paper examines the latest challenges of the Eastern Partnership and the reasons why the Republic of Moldova could be the successful story the Eastern Partnership is seeking.

Keywords: Republic of Moldova; Eastern Partnership; EU; common neighborhood; European integration

La aproape doi ani de la semnarea Parteneriatului Estic, Uniunea Europeană nu se poate lăuda cu îmbunătăţiri notabile în vecinătatea estică. Explicabil dacă luăm în calcul că ţările membre ale Parte­ne­riatului nu formează un grup coerent, au trăsături şi  aşteptări diferite faţă de UE, iar ambiţiile Parteneriatului Estic nu sunt susţinute de resurse financiare pe măsură. Cele 785 de milioane de euro alocate până în 2013² sunt insuficiente. În plus componenta parlamentară EURONEST este blocată din cauza nerecunoaşterii de către Bruxelles a legitimităţii parlamen­tu­lui din Belarus.

Desigur, unele progrese s-au făcut: avansarea negocierilor în ce priveşte Acordurile de Asociere cu toate statele-partenere, mai puţin Belarus; recentul acord de facilitare a regimului de vize dintre UE şi Georgia, care ar urma să intre în vigoare la 1 martie 2011; negocieri pentru liberalizarea regimului vizelor cu Republica Moldova, al căror plan de acţiuni a fost înmânat de comisarul European pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom, guvernului de la Chişinău, pe 24 ianuarie 2011; dar UE este încă departe de transformarea vecinătăţii estice în state bine guvernate, sigure şi prospere.

Evenimentele din decembrie 2010 din Belarus au fost o lovitură grea dată Parteneriatului Estic. Dacă la summitul din 7 mai 2009, Minskul a fost de acord cu respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în seara de 19 decembrie 2010, speranţele îndreptării Belarusului pe calea democratică s-au spulberat odată cu reprimarea violentă a protestelor post-electorale. Nimeni nu se aştepta ca alegerile din Belarus să fie în totalitate transparente şi democrate, dar brutalitatea cu care au fost înfrânte demonstraţiile post-electorale a fost un şoc³.

Cu siguranţă reluarea politicii represive de către Lukaşenko este în favoarea Rusiei şi frânează cooperarea dintre UE şi Belarus în cadrul Parteneriatului Estic. În plus, Bruxellesul a fost pus într-o mare dilemă, a trebuit să-şi revizuiască politica sa faţă de Minsk dar fără a izola din nou Belarusul, care s-ar fi concentrat doar pe relaţiile sale cu Rusia (pe 20 ianuarie 2011, Vladimir Putin a anunţat că Rusia este gata să dea Minskului 4,1 miliarde de dolari în 2011 sub formă de subsidii la petrol şi să-i garanteze un împrumut de 6 miliarde de dolari pentru construcţia unei centrale nucleare în Belarus). Astfel UE a decis să nu aplice sancţini economice şi nici să nu suspende participarea Belarusului în cadrul Parteneriatului Estic, impunând, în schimb, interdicţia acordării de vize pentru Lukaşenşo şi alţi 157 de oficiali bieloruşi.

După „eşecul” din Belarus, UE trebuie acum să restabilească încrederea în Parteneriatul Estic. Lucru greu de făcut, în condiţiile în care şi Ucraina, altă dată lider regional în relaţiile cu Uniunea Europeană, dă bătăi de cap Bruxellesului (Ianukovici a fost unul dintre puţinii lideri din lume care l-a susţinut pe Lukaşenco înainte de alegeri şi apoi l-a felicitat pentru victorie⁴). Ucraina a fost  pimul stat din cadrul Parteneriatului Estic care a deschis negocierile pentru un acord de asociere cu UE, aşteptându-se să încheie aceste negocieri în 2011. Dar vizita de la începutul anului la Kiev a comisarului pentru extindere, Stefan Fule, a scos la iveală îngrijorarea UE faţă de ultimele evoluţii politice din Uraina. UE este nemulţumită de arestările ale liderilor opoziţiei, de presiunea exercitată asupra foştilor militanţi ai revoluţiei portocalii şi de semnalele date de Kiev în legătură cu o posibilă întărire a relaţiei economice cu Rusia. După ce, în noiembrie 2010, în timpul unei întâlniri cu Medvedev, preşedintele Victor Ianukovici nu a eliminat posibilitatea ca la un moment dat Ucraina să adere la uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, pe 5 ianuarie 2011 vice-prim-ministrul Andrei Kluiev anunţa un posibil acord de comerţ liber în cadrul CSI, cu precizarea că acesta ar urma să fie conform cu standardele OMC şi nu va bloca negocierile pentru DCFTA din cadrul parteneriatului Estic. Totuşi aceste ultime evenimente din Ucraina ar putea semnala începutul unei viitoare integrări sub protectoratul Rusiei (Spaţiu Economic Comun, Uniune Vamală) pe care Moscova o caută constant.

La toate acestea se mai adugă şi concluziile barometrului Global al Corupţiei 2010, care situează Ucraina şi Peru în fruntea clasamentului ţărilor cu cel mai corupt sistem judiciar din lume⁵. Explicaţia e simplă: în timpul guvernării portocalii (2005-2010) Ucraina a fost cea mai democrată ţară ex-sovietică, cu o presă vibrantă, parlament şi opoziţie active, dar a fost şi foarte puţin reformistă. Guvernele succesive din această perioadă fie nu au vrut sau n-au putut să lupte cu corupţia sau să încerce să reformeze instituţiile statului ca vama şi poliţia. Elitele au fost prea divizate⁶.

Alt stat membru al Parteneriatului Estic, Azerbaidjanul, este condus de un regim la fel de autocratic ca cel de la Minsk. Ţara nu e interesată de integrarea în UE şi nici de ajutorul financiar european şi a declarat clar că nu va participa la dimensiunea multilaterală a Parteneriatului Estic cu Armenia, câtă vreme statul vecin ocupă o parte din teritoriul azer. Baku-ul este interesat de securitatea regională, aspectele economice, mai ales cele legate de piaţa energetică şi de liberalizarea regimului de vize, dar nu e dispus să implementeze reforme democratice prea uşor. UE nici nu pare dispusă să insiste, câtă vreme Azerbaidjanul este important pentru Bruxelles datorită rezervelor de hidrocarburi. Pe 13 ianuarie 2011, UE şi Azerbaidjan au semnat mult aşteptatul acord privind aprovizionarea cu gaze naturale, care prevede ca Azerbaidjanul să vândă „cantităţi substanţiale de gaze pe termen lung” UE prin coridorul sudic European fără a specifica exact care (Nabuco, TGI (Turcia-Grecia-Italia), TAP (coridorul transatlantic) sau White Stream). Acest accord marchează prima obligaţie a veunei ţări din bazinul caspic de a furniza gaze UE prin coridorul sudic.

În vecina Armenia, preşedintele, Serj Sargsyan, a venit la putere în 2008, după alegeri contestate, urmate de măsuri de represiune împotriva opoziţiei. Politica Erevanului se bazează pe un parteneriat extins cu Rusia, problema Karabahului face dificilă colaborarea cu Azerbaidjanul în cadrul Parteneriatului Estic, iar Moscova rămâne cel mai important partener comercial al Armeniei. În plus, în 2010, Erevanul a semnat un protocol de prelungire a perioadei de găzduire, fără chirie, a bazei militare ruse de pe teritoriul său, până în 2044.

Războiul din august 2008, impulsivitatea preşedintelui Saakaşvili şi interveţia asupra mass-media de opoziţie au deteriorat serios şi reputaţia Georgiei şi au redus sprijinul de care se bucura în mai multe capitale europene⁷. Georgia este opusul Ucrainei. Este cel mai reformist stat ex-sovietic în ultimii 20 de ani (bugetul ţării a crescut de aproape 20 de ori de la venirea lui Saakaşvili la putere, aceasta datorându-se luptei împotriva corupţiei, îmbunătăţirii radicale a colectării taxelor şi impozitelor şi importantelor investiţii străine), dar pe plan demoratic ţara stă destul de prost. Politica este monopolizată, opoziţia este aproape absentă din parlament, deseori criticată şi uneori hărţuită. Sunt foarte puţine televiziuni „independente”⁸. Există, de asemenea, zvonul că Saakaşvili va urma exepmlul lui Vladimir Putin şi va rămâne la putere ca prim-ministru, după expirarea mandatului său, în 2013. În plus, lipsa perspectivelor de rezolvare a conflictelor în cadrul Parteneriatului Estic şi divizarea internă a UE în ce priveşte relaţiile cu Moscova, dar mai ales afacerea Mistral, dintre Franţa şi Rusia, au creat dezamăgire la Tbilisi şi riscă să slăbească convingerea Georgiei în aplicarea reformelor.

În aceste condiţii Parteneriatul Estic are nevoie de un exemplu pentru a creşte încrederea în viabilitatea sa, iar Bruxellesul pare să-şi îndrepte toate speranţele spre Republica Moldova. Cel mai elocvent exemplu este succesiunea de vizite postelectorale de la Chişinău. După ce, pe 5 decembrie 2010, şeful administraţiei prezidenţiale ruse, Serghei Narîşkin, a venit la Chişinău pentru a media o discuţie între liderul PCRM, Vladimir Voronin şi liderul PD, Marian Lupu, pe tema unei posibile coaliţii guvernamentale de stânga, promiţând în schimb gaz mai ieftin, o reluare a importurilor de vin moldovenesc şi susţinere în procesul de soluţionare a problemei transnistrene, pe 8 decembrie 2010, miniştrii de externe ai Poloniei, Radoslaw Sirkorski, şi Suediei, Carl Bildt, cei care au iniţiat Parteneriatul Estic, au venit la Chişinău, pentru a avea întâlniri cu liderii şi reprezentanţii partidelor politice din Republica Moldova. Sikorski a declarat că Moldova se descurcă foarte bine în cadrul Parteneriatului Estic şi pe parcursul său European, adăugând că dacă va continua aşa, va beneficia de integrare economică deplină şi regim fără vize în UE. Şi pentru a se asigura că liderii de la Chişinău au înţeles bine mesajul, pe 10 decembrie 2010, preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a venit şi el în Republica Moldova. Înaltul oficial European s-a întâlnit cu liderii PLDM, PL, PD şi secretarul executiv al PCRM. Buzek a apreciat progresele impresionante pe parcurusl european ale Republicii Moldova şi a declarat că Uniunea Europeană va acorda Chişinăului asistenţă macro-financiară în valoare de 90 de milioane de euro, la care s-ar putea adăuga alte 100 de milioane de euro prin proiectele politicii regionale ale UE.

Rezultatul vizitelor: pe 31 decembrie liderii PLDM, PD şi PL au anunţat re-crearea Alianţei pentru Integrarea Europeană. Chişinăul şi-a menţinut astfel, traseul european şi ar putea fi exemplul de succes de care are nevoie Parteneriatul Estic pentru a ieşi din conul de umbră generat de recentele evenimente din Belarus. Şi dacă UE este dezamăgită de Ucraina, care este democrată dar ne-reformată, şi de Georgia, care este reformată, dar semi-democrată, Republica Moldova a reuşit să fie mai puţin reformistă, dar mai democrată ca Georgia şi mai reformistă şi aproape la fel de democrată ca Ucraina în timpul guvernării portocalii⁹. În plus, Republica Moldova este singura ţară care şi-a dezvoltat rapid relaţiile cu UE pe parcursul anului trecut şi a ales să continue pe aceeaşi cale şi după alegerile parlamentare anticipate de pe 28 noiembrie 2010.

Drept „recompensă”, UE a început negocierile cu Republica Moldova pe marginea creării zonei de liber schimb, pe 24 ianuarie 2011, Guvernul de la Chişinău a primit planul de acţiuni pentru pentru liberalizarea regimului vizelor de la comisarul European pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom. Negocierile pentru liberalizarea regimului de vize s-au desfăşurat într-un timp record (planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize a fost elaborat în doar şase luni), iar guvernul de la Chişinău afirmă, că peste 18 luni, visul cetăţenilor moldoveni de a călători liber în Europa poate deveni realitate. Specialiştii preconizează că atractivitatea unui paşaport moldovenesc pentru locuitorii din Transnistria va avea un impact favorabil pentru întreg procesul de soluţionare a problemei transnistrene.

Oricum, Transnistria este cel mai puţin violent dintre conflictele îngheţate din cadrul Parteneriatului Estic, iar dorinţa Rusiei de a compensa consecinţele războiului din Georgia printr-o disponibilitate a îmbunătăţirii relaţiilor cu Occidentul, ar putea avea consecinţe favorabile pentru rezolvarea diferendumului transnistrean. Franţa şi Germania ar putea să ceară Rusiei să se retragă din Transnistria şi să creeze un exemplu de cooperare în problemele de securitate europeană şi rezolvare a conflictelor¹⁰. Presa a speculat în ultima vreme că în schimbul retragerii trupelor din Transnistria, Rusia ar putea fi compensată cu anularea vizelor în relaţia cu UE, investiţii europene masive pe piaţa rusă sau implicarea Moscovei în politica de securitate europeană. În plus, rezolvarea problemei transnistrene ar avea un impact favorabil atât pentru Parteneriatul Estic cât şi pentru cooperarea Rusiei cu UE în cadrul unui posibil tratat pentru securitate europeană şi ar aduce un avantaj pentru Moscova în relaţia cu NATO. 

Bibliografie
BOONSTRA, Jos, SHAPOVALOVA, Natalia, The EU’s Eastern Partnership: one year backwards, Madrid, FRIDE, 2010
EMERSON, Michael, YOUNGS, Richard, Democracy’s plight in the European neighbourhood, Brussels, Centre for European Policy Studies, 2009
IVAN, Paul, GHINEA, Cristian, Parteneriatul Estic-instrucţiuni de utilizare, Bucureşti, CRPE, 2010
KOBZOVA, Jana, WILSON, Andrew, „Where next for Europe on Belarus”, European Council on Foreign Relations, http://ecfr.eu/content/entry/commentary_where_next_for_europe_on_belarus
LAVROV, Vlad, ”Transparency International: Ukraine’s judiciary most corrupt in the world”, Kyiv Post, http://www.kyivpost.com/news/nation/detail/92427
ORKHAN, Ali, The Eastern Partnership: new perspectives for a new Europe, Cracow, Jagiellonian University, 2010
POPESCU, Nicu, „Democracy and reformism in EU’s neighbourhood”, European Council on Foreign Relations, http://ecfr.eu/content/entry/commentary_democracy_vs_reformism_in_the_eastern_neighbourhood
SUSLOV,  Dmitry, „Should Russia settle the Transnistria conflict on EU terms?”, Valdai Discussion Club,  http://en.rian.ru/valdai_op/20101108/161247210.html
ЧИРВА, Виктория, „Янукович поможет Лукашенко. Хотя тот помощи не просил”, Komentaryi,  http://politics.comments.ua/2011/01/27/226002/yanukovich-pomozhet-lukashenko-hotya.html

VASILE ROTARU – Licenţă la Facultatea Litere, Filosofie si istorie, Universitatea de Vest din Timişoara, Masterat la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti; Doctorand la Şcoala Naţionala de Studii Politice şi Administrative.

 sus