Reforme (România)

Reforma statuluiO formulă la modă sau o schimbare fundamentală?¹
 

IRINA LONEAN
[The University of Bucharest]

Abstract:
The state reform is one of the most present issues on the political and public agendas since 2009. The President of Romania is a leading figure in this topic; reason for which an in depth analysis of his speeches might give to the political science researcher a good idea of what and how the Romanian state is imagined by the political elite. A new design of check and balances, a limited state and an equitable treatment of the citizens by the state, through education, public health and social security are promoted. However, the public policies meant to put these ideas into practice lack efficiency and long term vision, both essential in the case of a state reform.

Keywords: State reform; modern state; limited state; welfare state; President of Romania

Introducere

Începând din 2008 reforma statului a devenit una dintre cele mai folosite formule care să fundamenteze decizii controversate de politică internă în România. Expresie ”umbrelă”, incluzând mai multe tipuri de măsuri, unele fundamentale şi sistemice, altele punctuale, ”reforma statului” a fost utilizată intensiv, dar nu a primit o definiţie operaţională, nici din partea oamenilor politici care o invocă de câte ori trebuie să legitimeze o decizie controversată asupra sectorului public, nici din partea observatorilor şi comentatorilor fenomenului politic românesc.

La o simplă trecere în revistă a discursului public, reforma statului se referă la modificări constituţionale preconizate, incluzând schimbarea formei şi dimensiunii Parlamentului şi uneori a formulei electorale, la reorganizarea administrativ-teritorială, la diminuarea numărului de angajaţi din sectorul public şi a cheltuielilor bugetului public, la limitarea acţiunilor sectorului public în domeniul politicilor sociale. Dar pot toate acestea sa fie incluse într-o sferă mai largă a ”reformei statului”, sau avem de-a face cu un artificiu discursiv?

Articolul de faţă propune o incursiune în discursul public despre reforma statului, incluzând pe de o parte, poziţiile oficiale ale executivului – preşedinte şi guvern – iar pe de altă parte ştirile şi comentariile apărute în cele mai importante cotidiene, ca expresie a ceea ce se află pe agenda media şi a publicului. Vom analiza conţinutul semantic al formulei ”reforma statului şi de asemenea, în contextul politic şi economic al crizei şi în raport cu imaginea publică a statului în această perioadă vom căuta să înţelegem direcţia spre care se îndreaptă toate politicile publice şi schimbările care primesc eticheta comună de reforme ale statului.

Ce este statul?

Suntem înclinaţi să credem că statul este una dintre acele categorii ale realităţii pe care le putem recunoaşte atunci când le întâlnim², când plătim impozite, când oprim la semnul unui poliţist pe drumul naţional, când înregistrăm o căsătorie, deşi nu putem da o definiţie cuprinzătoare în câteva fraze. Pentru toţi acei actori politici care critică sau apără statul, pentru cetăţenii care se supun regulilor sale, dar şi pentru cercetătorii din ştiinţe politice, întrebarea simplă: „la ce ne referim când vorbim despre stat?” rămâne o sarcină deosebit de dificilă.

Deşi subiect al constituţiei româneşti, statul nu este un subiect central al cercetării academice, în comparaţie cu alţi actori esenţiali ai sferei politice, cum sunt de pildă partidele. Termenul e comun, dar nu e înţeles la fel. Concepţiile despre stat ale actorilor care deţin succesiv puterea şi decizia afectează modul în care statul se structurează şi pe cale constituţională, viaţa cetăţenilor³. Dar această imagine a statului ce determină decizia nu este public şi direct asumată.

Tranziţiile⁴ postcomuniste⁵ din spaţiul central şi est european sunt înţelese în general ca fiind tranziţii de la economia comandată la economia de piaţă, de la sistemul politic în care Partidul Comunist se bucura de monopolul puterii la regimul democratic pluralist al statului de drept. Unii autori pun însă un accent deosebit pe transformările instituţionale implicate de aceste două procese. „Construirea vaporului pe mare” se referă la reformarea statului în timp ce acesta este folosit simultan ca principal agent al transformării.⁶ Partidul unic şi planul de producţie dispar, în schimb instituţiile guvernamentale rămân. Pentru ca aceleaşi instituţii să organizeze alegeri libere pluraliste şi să demareze, iar apoi să gestioneze privatizarea se impune o reformă structurală a acestor instituţii.⁷ În plus decidenţii politici din România şi din celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est trebuie să hotărască asupra formelor pe care le ia reforma instituţiilor fundamentale într-o perioadă în care întreaga lume, politică şi academică, începea să reconsidere statul ca obiect politic şi realitate dominantă a vieţii politice. Evaluări şi critici ale eficacităţii şi eficienţei statului şi critici asupra metodelor folosite, condamnând statul ca despotic, au apărut la sfârşitul anilor ‚80.

În ceea ce priveşte teoriile statului, cercetătorii acestui fenomen se preocupă în mare măsură de naşterea statului modern, care există în prezent ca o entitate stabilă şi consolidată. Astfel, de multe ori cercetătorii au mai întâi în vedere structura prezentă a statului şi abia apoi procedează la o inferenţă cu privire la modul în care acesta s-a format.⁸ În acelaşi mod observaţiile cercetătorilor cu privire la modul în care funcţionează statul modern – cercetători ce au emis teoriile de clasă, feministe, pluraliste, elitiste etc. – se bazează pe observarea statului stabil şi consolidat. Chiar dacă diferă fundamental identificând statul fie cu un instrument al burgheziei,⁹ sau un mediator între grupuri foarte diverse,¹⁰ sau un corp centralizat si coerent de decidenţi autonomi,¹¹ sau un mijloc de creare de reguli pentru maximizarea veniturilor elitei¹², toate aceste teorii împărtăşesc prezumţia că există deja un set de actori care exercită o autoritate legitimă asupra teritoriului.¹³. Dar aşa cum este cazul pentru statele în curs de dezvoltare, nici statele comuniste nu au fost stabile la început şi nu sunt încă pe deplin consolidate.¹⁴

Ce este reforma statului?

Noţiunea de reformă a statului poate fi înţeleasă prin încadrarea sa în sfera mai largă a proceselor de construcţie a statului. Procesele de construcţie a statului (state-building) au fost definite de Francis Fukuyama ca fiind crearea de noi instituţii guvernamentale şi întărirea celor existente.¹⁵ Conceptul de state-building a fost pentru prima oară folosit ca atare în legătură cu fondarea statelor europene occidentale moderne din Europa şi a fost concentrat pe capacitatea statelor de a se impune în societate. Charles Tilly descrie atributele statului ca fiind: personalul specializat, controlul asupra teritoriului, loialitatea, durabilitatea, existenţa unor instituţii în cadrul unui stat centralizat şi autonom care deţine monopolul violenţei asupra unei populaţii date.¹⁶

Tilly foloseşte pentru a defini statul o abordare weberiană. Max Weber constată varietatea enormă a funcţiilor statului şi se concentrează pe o definiţie instrumentală, pornind de la mijloacele sale specifice şi anume folosirea forţei fizice.¹⁷

„Îi este fundamental caracteristic statului contemporan o reglementare administrativă şi legală, modificabilă prin legi, care orientează activitatea personalului administrativ (el însuşi determinat de legi) şi care revendică acceptarea validă a autorităţii sale, nu doar pentru membrii săi – care au devenit membrii prin naştere – dar şi pentru cea mai mare parte a activităţilor ce se desfăşoară într-un teritoriu de sub jurisdicţia sa (şi în consecinţă este o organizaţie obligatorie definită de un teritoriu). ... Acest aspect al monopolului violenţei este o caracteristică esenţială pentru stat, ca şi caracterul său de instituţie raţională şi durabilă.”¹⁸

Analizând definiţia lui Weber putem distinge trei caracteristici ale statului ca fiind: monopolul forţei legitime, caracterul raţional-legal şi durabilitatea. Totodată din definiţie reţinem trei elemente constitutive ale statului: cetăţenii, teritoriul şi administraţia, formată la rândul său din instituţii şi persoane. Aceste elemente vor sta la baza tabloului operaţional de analiză pe care îl vom dezvolta.

Cum poate fi înţeleasă reforma statului?

Bazându-ne pe literatura asupra filosofiei şi teoriilor statului şi pe categoriile deja formulate de alţi autori¹⁹, vom analiza un set de nouă variabile dependente cu privire la stat:

Primele cinci variabile reprezintă caracteristici ale statului. Primele patru variabile sunt enumerate explicit sau implicit de definiţia lui Weber, constituţionalitatea reprezentând caracterul raţional legal, iar caracterul impersonal al puterii şi autoritatea legitimă reprezentând condiţiile fundamentale ale stabilităţii. Suveranitatea este de asemenea o caracteristică a statului considerată fundamentală atât în teoria politică, cât şi în teoria relaţiilor internaţionale. Următoarele trei variabile sunt cele pe care Weber le identifică ca fiind componentele statului: teritoriul, cetăţenii şi birocraţia de stat. Iar în cele din urmă, taxarea este o funcţie a statului, pe care o întâlnim pretutindeni şi care are un caracter instrumental. Prin taxare statul urmăreşte îndeplinirea altor scopuri publice.

Cum este prezentată reforma statului în România?

Am analizat pentru acest articol discursurile Preşedintelui şi comunicatele de presă ale Primului Ministru al României în perioada ianuarie 2009-decembrie 2011. Pe parcursul acestor trei ani, Preşedintele a invocat reforma statului în 15 discursuri, aceasta fiind însă una dintre temele principale ale discursului său de la 21 decembrie 2009, la depunerea jurământului în faţa Parlamentului²⁰. În comunicatele de presă ale Guvernului României şi în conferinţele de presă ale premierului după şedinţele de guvern sintagma apare doar de opt ori.

În acelaşi timp, am făcut o revistă a presei, pentru aceeaşi perioadă, pentru şapte cotidiene²¹, cu apariţiei pe hârtie sau online, şi, de asemenea, pe agenţia de presă Mediafax. Numărul articolelor care conţin cuvintele ”reforma statului” este impresionant. Ele sunt însă, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, direct legate de discursurile şi acţiunile Preşedintelui. Un număr foarte mic de editoriale ia în discuţie subiectul. Mai exact, numărul de articole luând în discuţie reforma statului este de 264 de articole în Adevărul, 44 de articoleîn Cotidianul, 22 de articole în Evenimentul Zilei, 48 de articole în Gândul, 149 de articole în Puterea.ro, 102 articole în România Liberă, 34 de articole în Ziarul Financiar, 78 de articole pe Mediafax.

În discursurile Preşedintelui apar, cu frecvenţă aproape egală, de regulă menţionată toate, sau aproape toate în fiecare discurs, câteva teme sau componente ale reformei statului. Pentru un număr însemnat dintre acestea Preşedintele a înfiinţat la Cotroceni comisii de experţi care au prezentat evaluări şi recomandări. Componentele reformei statului, aşa cum apar ele în discursurile Preşedintelui sunt:
• Constituţia
• Justiţia
• Salarizarea din sectorul public
• Diminuarea numărului de instituţii publice/agenţii guvernamental
• Educaţia
• Sistemul sanitar
• Pensiile şi asistenţa socială
• Descentralizarea şi ”redecuparea” administrativ-teritorială
• Fiscalitatea

Constituţia este o temă pe care Preşedintele o echivalează, de cele mai multe ori, cu reforma Parlamentului, mai exact cu restructurarea Parlamentului ca unicameral şi reducerea numărului de membrii ai Parlamentului.²² În cazul justiţiei Preşedintele include în discursuri repetate trimiteri la statul de drept, legând această noţiune de eficienţa, performanţa şi încrederea în justiţiei, indiciile concrete despre politici din discursuri fiind lupta împotriva corupţiei, responsabilitatea magistraţilor şi salarizarea din justiţiei.²³

Pentru salarizarea din sistemul public reforma este instrumentată prin promovarea legii salarizării unitare în sectorul public, prezentată ca o soluţie de eficientizare a cheltuirii bugetului în capitolul de resurse umane, dar şi ca o reformă morală. În acelaşi timp, diminuarea numărului de instituţii publice/agenţii guvernamentale vizează realizarea unui scop dublu: accesibilitatea la serviciile publice, prin eliminarea birocraţiei şi eficientizarea statului, prin eliminarea unor cheltuieli suplimentare de funcţionare.²⁴

Educaţia este o temă recurentă. Condiţie şi asigurare pentru succes social şi personal, educaţia este, după cum reiese din discursurile Preşedintelui, alături de sănătatea publică, funcţia fundamentală a statului. Condiţia de performanţă este invocată şi, de cele mai multe ori, deşi nu întotdeauna, în legătură cu asigurarea competenţelor şi deprinderilor necesare pe piaţa muncii.²⁵ Sistemul sanitar este, alături de educaţie, o funcţie primară a statului român reformat, aşa cum îl prezintă Preşedintele. Ca şi în cazul educaţiei, o serie de analize şi evaluări de performanţă au fost realizate, iar Preşedintele pune accentul în repetate rânduri pe necesitatea de a respecta în construcţia sistemului de sănătate două criterii: eficacitatea în asigurarea serviciilor medicale de calitate şi responsabilitatea faţă de contribuţiile la asigurări ale contribuabililor, mai exact un sistem financiar corect, care să elimine risipirea. Nu se regăsesc însă, în luările de poziţie ale şefului statului, indicii despre modul în care aceste două criterii pot fi îndeplinite în acelaşi timp.²⁶

În ceea ce priveşte pensiile şi asistenţa socială, reforma propusă presupune asigurarea dreptăţii şi echităţii²⁷ în ceea ce priveşte asigurările şi prestaţiile sociale. Accentul este pus pe principiul contributivităţii – o aplicaţie la nivelul asigurărilor sociale a principiului echităţii²⁸, altfel spus sublinierea faptului că pensiile mici pot fi crescute, până la un nivel acceptabil, dacă sunt eliminate pensiile speciale, mai mari decât rezultă din calculul contribuţiilor. De asemenea, în cazul asistenţei sociale reforma pe care Preşedintele o propune urmăreşte realizarea dreptăţii, în sensul construirii unui sistem care să identifice clar beneficiarii şi să ţintească măsurile, eliminând prestaţiile sociale pentru beneficiarii ilegali şi ilegitimi.²⁹

În ceea ce priveşte descentralizarea şi reorganizarea administrativ teritorială, subiectul a fost intens discutat în presă în vara anului 2011, dar este mai puţin prezent în discursurile preşedintelui. Două motive sunt folosite pentru a promova reforma administrativ-teritorială. Pe de o parte unele discursuri arată că descentralizarea aduce un plus de democraţie şi de bună guvernare, în acord cu discursul european standard, cu imaginarul liberal şi creştin-democrat.³⁰ Pe de altă parte reorganizarea teritorială este propusă ca o soluţie de eficientizare prin creşterea dimensiunii structurilor administrative teritoriale intermediare – judeţele. Dar dezvoltarea democratică şi buna guvernare ”aproape de cetăţean” nu se realizează la nivelul regional (departamental/judeţean). În concluzie, deşi este recunoscută ca fundamentală pentru reforma statului şi au existat pe agenda publică mai multe propuneri şi proiecte, tema descentralizării şi reorganizării teritoriului este departe de a fi operaţionalizată în discursul oficial al Preşedintelui şi putem spune că încă nu va fi instrumentalizată pe agenda politică.

Fiscalitatea este şi ea o temă a ”reformei statului”, dar şi în acest caz schimbarea avută în vedere nu este una funcţională, ci instrumentală. Preşedintele insistă în a respinge creşterile de impozite şi taxe (deşi în 2010 TVA a crescut). Miezul acestei reforme trebuie să fie creşterea eficacităţii instituţiilor fiscale şi prin aceasta diminuarea evaziunii fiscale.³¹

Aşadar viziunea Preşedintelui asupra direcţiei de reformare a statului are în vedere câteva elemente fundamentale dintre caracteristicile, componentele şi funcţiile statului.

În urma realizării revistei presei putem să spunem că propunerile şefului statului sunt fie promovate, fie respinse, individual. Ele nu sunt privite ca componente ale unei ”reforme a statului” integrată şi coerentă, aşa cum o prezintă preşedintele, iar prin aceasta putem să spunem că, deşi foloseşte sintagma, presa nu se referă niciodată la reforma statului, ci exclusiv la reforme sectoriale.

Cum poate fi conceptualizată reforma statului?

Un nou echilibru al puterilor
Reforma parlamentului este o schimbare la nivel constituţional, dar şi a modului în care se defineşte autoritatea legitimă a statului, nu atât prin conţinutul propunerii  – deoarece acelaşi tip de legitimitate poate fi imaginat atât cu un Parlament unicameral, cât şi cu un parlament bicameral – cât prin justificarea propunerii. În măsura în care discursul public prezintă Parlamentul reformat ca fiind mai eficient, mai rapid, mai ieftin, mai uşor de înţeles, constatăm că un nou Parlament al României, aşa cum a fost el acceptat de cetăţeni prin referendum, este mai puţin un spaţiu al dezbaterii şi reprezentării, cât unul al legiferării urmărite îndeaproape, atât de public, cât şi de executiv.³²

Pe de altă parte, propunerile privind justiţia, monitorizarea sa de către Comisia Europeană şi reacţiile executivului la aceste monitorizări, implicarea Ministerului Justiţiei în asigurarea răspunderii magistraţilor şi în stabilirea veniturilor acestora vin să restructureze relaţiile dintre puterile statului. Nu se poate vorbi, aşa cum acuză în unele cazuri presa şi comentatorii din sfera publică, despre o limitare a independenţei justiţiei, dar este o reformulare a sistemului de echilibru şi control între puteri.

Un Parlament unicameral şi mai mic poate fi mai eficient şi mai rapid nu doar în adoptarea legilor, ci şi în responsabilizarea guvernului. În acelaşi timp, guvernul primeşte o serie de instrumente de responsabilizare a justiţiei, aceasta rămânând totuşi, prin Consiliul Superior al Magistraturii, independentă. Altfel spus, deşi nici Parlamentul unicameral, nici schimbările la nivelul asigurării responsabilităţii magistraţilor nu afectează fundamental caracteristicile statului, împreună ele conduc spre o reformă a relaţiei dintre puterile statului, făcând ca accentul acestei relaţii să se mute de pe echilibrul lor, spre control.

O perspectivă românească asupra rolului statului în criză
Din perspectiva componentelor statului: populaţie, teritoriu şi birocraţie publică, reforma statului, aşa cum este ea propusă de Preşedinte, răspunde provocărilor ridicate de criza economică, dar o face din două perspective opuse şi foarte dificil de reconciliat.

La o privire atentă asupra efectelor pe care criza începută în 2008 le-a produs asupra statelor lumii, constatăm o deosebire majoră între raportările la stat de pe cele două maluri ale Atlanticului, cu revendicări pentru creşterea intervenţiei publice în Statele Unite şi pentru diminuarea sa substanţială în Europa. În Statele Unite criza a generat o contestare a pieţelor şi o serie de revendicări de intervenţie a statului pentru reglementarea acestora – cum ar fi mişcarea Occupy Wall Street, ca şi proiecte de reformă care să crească rolul statului, asigurând astfel acces echitabil indiferent de venit al populaţiei la servicii publice. În Europa, dimpotrivă, discuţiile despre datoria publică sunt mult mai acute decât peste Ocean, iar presiunile pentru diminuarea intervenţiei statului, al birocraţiei şi al numărului de beneficiari de servicii publice vin din trei părţi: organizaţii internaţionale, mediu de afaceri, opoziţia politică, fie ea de dreapta sau de stânga. Discuţiile europene despre limitarea statelor merg până la limitarea suveranităţii lor prin înfiinţarea unor ”State Unite ale Europei”, dar Uniunea Europeană însăşi, primeşte şi ea critici substanţiale pentru birocraţia sa stufoasă şi supra-reglementarea în care atrage şi statele membre.

În acest context internaţional, Preşedintele propune pe de o parte diminuarea substanţială a birocraţiei publice şi a bugetului acesteia, lăsând analiştilor impresia că pledează pentru un stat liberal limitat în sensul său clasic³³. În acelaşi timp preşedintele accentuează importanţa a trei domenii care trebuie reglementate şi întărite: educaţia, sănătatea şi asigurările sociale, în special pensiile. Temele sunt specifice oricărui discurs despre statul bunăstării şi, în plus, abordarea lor, deşi nu este una integral îndreptată spre acest tip de stat, este una care aminteşte în primul rând de viziunea lui John Rawls despre justiţie, echitate şi dreptate.³⁴

De la discurs la politică publică
Rămâne însă în afara poziţiilor publice analizate ale Preşedintelui modul în care cele două viziuni, ce pot fi sintetizate ca libertariană şi social-liberală pot fi reconciliate în politici publice care să transforme reforma statului dintr-o formă discursivă într-o realitate politică, administrativă, socio-economică.

Până acum, la începutul anului 2012, toate legile promulgate deja care vin să pună în practică ideile cu privire la reforma statului au fost adoptate prin asumarea răspunderii guvernului în faţa Parlamentului. Imaginea creată în sfera publică, la nivelul presei şi al societăţii civile³⁵ a fost că reforma şi modernizarea statului nu este un obiectiv naţional, ci unul personal, punând astfel sub semnul întrebării o caracteristică fundamentală a statului modern: impersonalitatea puterii.

Măsurile adoptate până acum, departe de a reprezenta politici publice coerente, reflectă doar temele aduse în discuţie, dar pierd uneori din vedere conţinutul propus. Deşi adoptate sub imperiul urgenţei legea salarizării unitare în sistemul public – menită să reformeze birocraţia publică, aşezând-o pe principii de performanţă, economie şi echitate – şi codurile juridice – Codul Civil. Codul Penal şi cele două coduri de procedură, gândite pentru a moderniza justiţia – au fost amânate de la intrarea în vigoare în mai multe rânduri. De asemenea, adoptarea legii educaţiei naţionale la începutul anului 2010, a generat o dispută constituţională fără precedent³⁶.

Pe de altă parte, aşa cum am subliniat deja, rămâne încă foarte neclar modul în care în cadrul reformei statului este privită reforma teritorială, descentralizarea şi redesenarea administrativ-teritorială a României, negocierea politică în interiorul coaliţiei de guvernare, purtându-se încă atât asupra obiectivelor, cât şi asupra conţinutului acestei posibile reforme.

În loc de concluzie – Cine participă la reforma statului?

Ca o concluzie am putea să remarcăm că drumul reformei statului de la discursul şefului statului la realitatea politicilor publice trece prin negocierea politică. În plus, dificultatea cu care se implementează măsurile deja adoptate dă un indiciu important despre rezistenţa structurilor statului însele³⁷, ale birocraţiei publice mai ales, la aceste schimbări; o rezistenţă destul de puţin vizibilă în spaţiul public, dar destul de puternică, având în vedere că de această birocraţie conservatoare (rezistentă la schimbare) depinde chiar succesul implementării politicilor.

Cei care nu par să aibă un loc în modelarea reformei statului sunt membrii sferei publice: mass-media şi societatea civilă. Coloanele de gazetă, protestele sindicatelor, comunicatele activiştilor şi analizele think-tank-urilor în critica ideilor, politicilor, măsurilor, legilor şi procedurilor pentru reforma statului par să nu aibă nici un efect asupra felului în care statul se reformează. Astfel, deşi încă nu e clar care va fi forma statului, dacă ea se va schimba fundamental în urma tuturor acestor propuneri venite din partea guvernului, o analiză separată a actorilor care influenţează statul înclină balanţa mai degrabă spre un stat autonom³⁸ – fie că el va fi limitat sau va avea funcţii extinse – şi nu spre un stat pluralist³⁹.

BIBLIOGRAFIE
ANDERSON Lisa, „The State in the Middle East and North Africa,” in ComparativePolitics (vol. 20, no. 1, 1987).
DAHL Robert A., A Preface to Democratic Theory (Chicago: University of Chicago Press, 1956).
EISENSTADT S. N. and Stein Rokkan (eds.), Building States and Nations (Beverly Hills, CA: Sage, 1973).
ELSTER Jon, Claus Offe, Ulrich Preuss, Institutional Design in Post-Communist Societies. Rebuilding the Ship at Sea (Cambridge: Cambridge University Press, 1998).
EVANS Peter B., Dietrich Rueschmeyer, and Theda Skocpol (eds.) Bringing the State Back In (Cambridge: Cambridge University Press, 1985).
FUKUYAMA Francis, „The Imperative of State-Building”, in Journal of Democracy (Vol. 15, nr. 2, 2004).
JESSOP Bob, State Theory: Putting Capitalist States in Their Place (University Park: Penn State Press, 1990).
KRASER Stephen D., Defending the National Interest: Raw Materials Investments andU.S. Foreign Policy (Princeton, NJ: Princeton University Press, 1978).
JACKSON Robert and Carl Rosberg, „Why Africa’s Weak States Persist,” in World Politics, (1992).
LEVI Margaret, Of Rule and Revenue (Berkeley: University of California Press, 1988).
LINZ Juan, Alfred Stepan, Problems of Democratic Transition and Consolidation: Southern Europe, South America and Post- Communist Europe (Baltimore: Johns Hopkins University Press, 1996).
LIPSET Seymour Martin, Political Man: The Social Bases of Politics (Garden City, NY: Doubleday, 1960).
MANIN Bernard, Principes du gouvernement représentatif (Paris: Calmann-Lévy, 1995).
MANN Michael, The Sources of Social Power, vol. 2 (NewYork: Cambridge University Press, 1993).
OLSON Mancur, „Dictatorship, Democracy and Development,” in American Political Science Review (vol. 87, no. 3, 1993).
PIERSON Cristopher, The Modern State (London & New York: Routledge, 2005).
RAWLS John, A Theory of Justice (Cambridge, Massachusetts: Belknap Press of Harvard University Press, 1971).
SCOTT James C., În numele statului. Modele eşuate de îmbunătăţire a condiţiei umane (Iaşi: Polirom, 2007).
TILLY Charles (ed.), The Formation of National States in Western Europe, (Princeton, NJ: Princeton University Press, 1975).
WEBER Max, Economie et societé, Tome 1 (Paris: Plon, 1997).
WEBER Max, Politica, o vocaţie şi o profesie, trad. Ida Alexandrescu (Bucureşti: Ed. Anima, 1992).

Resurse internet
www.presidency.ro – arhiva comunicatelor de presă 2009-2011 [accesat: 05.01.2012].
www.gov.ro - arhiva comunicatelor de presă 2009-2011 [accesat: 05.01.2012].
www.adevarul.ro – arhiva 2009-2011 [accesat: 05.01.2012].
www.cotidianul.ro – arhiva 2009-2011 [accesat: 05.01.2012].
www.evz.ro – arhiva 2009-2011 [accesat: 05.01.2012].
www.gandul.ro – arhiva 2009-2011 [accesat: 05.01.2012].
www.mediafax.ro – arhiva 2009-2011 [accesat: 05.01.2012].
www.puterea.ro – arhiva 2009-2011 [accesat: 05.01.2012].
www.romanialibera.ro – arhiva 2009-2011 [accesat: 05.01.2012].
www.zf.ro – arhiva 2009-2011 [accesat: 05.01.2012].
Transparency International România, ”Raportul Naţional asupra Corupţiei” 2011, http://www.transparency.org.ro/politici_si_studii/studii/national_coruptie/2011/RNC2011.pdf [accesat: 05.01.2012].

IRINA LONEAN – Drd., Facultatea de Ştiințe Politice, Universitatea din Bucureşti, manager de proiect Transparency International Romania.

 sus