Migranţi români, cetăţeni europeni

Migrația medicilor români:
Un studiu calitativ asupra percepţiilor medicilor care au profesat în străinătate

CRISTINA TEODORESCU
[„Petre Andrei” University of Iași]

Abstract:
The phenomenon of migration among Romanian doctors has particularly increased following Romania’s adhesion to the European Union. This study in an exploratory one and its aim is to thoroughly investigate the doctors´ motivation for leaving their country of origin in order to work abroad. The qualitative methodological approach is based on semi-structured interviews with doctors who worked abroad for at least one year and then decided to return to their country of origin. The results of the interviews have emphasized the doctors´ desire to specialize professionally under high-performance working conditions in western countries, the perceptions on their professional experiences in other cultural environments, as well as the factors that influenced their return to Romania.

Keywords: migration; doctors; health professionals; motivation; high-skilled professionals

Introducere

Expansiunea fenomenului migraţiei personalului medical la nivel european în contextul globalizării¹ suscită interesul specialiştilor din diverse domenii de activitate, preocupaţi de consecinţele acestuia asupra serviciilor de îngrijire a sănătăţii atât la nivel european, cât şi naţional. Principalul determinant al acestui fenomen îl reprezintă necesitatea acoperirii forţei de muncă în domeniul sanitar, în condiţiile în care, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în 2006, la nivel mondial exista un deficit mai mare de 4,3 milioane personal medical, ţările în curs de dezvoltare fiind cele mai afectate². Penuria de personal medical la nivel mondial s-a accentuat în ultimele decenii ca urmare a creşterii speranţei de viaţă în ţările dezvoltate şi a creşterii nevoilor de îngrijire medicală, apariţia noilor tehnologii, dar şi atingerea vârstei de pensionare a profesioniştilor din domeniul sănătăţii, proveniţi din generaţia „baby-boom”³. Astfel, migraţia a constituit o soluţie rapidă pentru acoperirea necesarului de personal medical în anumite state OECD care s-au confruntat sau se confruntă cu lipsa forţei de muncă în domeniul sanitar, după 2000⁴.

Datele privind migraţia medicilor români sunt vagi, incomplete şi de slabă calitate⁵. Conform statisticilor, 9,4% (4397) dintre medicii români lucrau în străinătate înainte de 2007. Dintre aceştia, 1523 lucrau în ţările vest-europene⁶. Această valoare era superioară comparativ cu procentul medicilor care au emigrat din alte ţări ex-comuniste. Mai mult, după aderarea României la Uniunea Europeană, rata migraţiei acestei categorii profesionale s-a accentuat,un impact deosebit avându-l aplicarea în plan naţional a directivelor referitoare la recunoaşterea calificărilor profesionale şi de adaptare a anumitor directive din domeniul libertăţii de circulaţie a persoanelor. Mai mult, în anul 2010 au fost înregistrate un număr semnificativ mai mare de solicitări în vederea întocmirii formalităţile de emigrare. Conform statisticilor disponibile în special în ţările de destinaţie, românii tind să prefere să profeseze în ţări precum Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie⁷.

Efectele migraţiei medicilor

Spre deosebire de alte categorii profesionale, plecarea medicilor pentru a profesa în străinătate afectează direct membrii societăţii pe care o părăsesc prin afectarea disponibilităţii şi calităţii serviciilor de sănătate: creşterea numărului de pacienţi consultaţi de către mai puţini medici, ceea ce implică scurtarea timpului acordat serviciilor către pacienţi, favorizând creşterea costurilor îngrijirilor şi a ratei de îmbolnăvire⁸, dar şi dezvoltarea turismului medical.

Din perspectivă socio-economică, analiştii au evidenţiat că migraţia personalului din domeniul sănătăţii poate avea efecte negative în special în ţările în curs de dezvoltare – adesea ţările sursă, dar şi asupra funcţionării sistemelor de sănătate din ţările dezvoltate – ţările gazdă. În ţările în curs de dezvoltare efectele negative sunt reprezentate în primul rând de pierderile investiţiilor în educaţia şi formarea resursei umane din domeniul sănătăţii, dar şi scăderea calităţii şi accesului la servicii de sănătate ca urmare a lipsei capitalului uman, fără a ignora scăderea moralului cadrelor medicale rămase⁹. În astfel de condiţii, guvernele din aceste ţări sunt nevoite să investească mai mult în resursa umană pentru a obţine forţă de muncă suplimentară pentru acest sector de activitate.

Plecarea personalului medical pentru a lucra în străinătate poate avea şi efecte benefice pentru ţara de origine. Astfel de efecte se transpun adesea în remitenţele trimise acasă de cei plecaţi, ceea ce contribuie la creşterea nivelului de trai al populaţiei din aceste ţări. În acest sens, unele ţări precum Filipine, în vederea dezvoltării economiei naţionale, au dezvoltat strategii guvernamentale privind migraţia forţei de muncă.

Beneficiile resimţite de ţările sursă sunt mai importante în cazul migraţiei temporare. Revenirea forţei de muncă permite recuperarea investiţiilor statului în vederea formării acesteia, precum şi posibilitatea utilizării experienţei obţinute de personalul medical în condiţiile de lucru performante din străinătate. Pe baza acestor noi experienţe se vor putea aplica noi tehnologii, stabili noi programe şi proiecte de colaborare între specialişti din ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, ceea ce ar permite creşterea performanţelor instituţionale şi a calităţii serviciilor de sănătate. Utilizarea acestor posibile avantaje depinde însă de flexibilitatea sistemului de a integra forţa de muncă revenită din străinătate şi de a valoriza noile competenţe dobândite de specialişti.

Factori care influenţează migraţia medicilor

În literatura de specialitate au fost evidenţiaţi o serie de factori structurali, macrosociali, care determină migraţia. Conform modelului push/pull, factorii push reprezintă acea categorie de factori care determină migranţii să-şi părăsească ţara de origine, iar factorii pull sunt ceicare atrag migranţii spre ţara gazdă. Acest model a fost analizat şi adaptat în domeniul migraţiei personalului medical de James Buchan¹⁰. Conform autorului, unui factor de atracţie îi corespunde un factor de respingere, aceştia regăsindu-se la nivelul dezvoltării economice, al funcţionării instituţionale şi organizatorice, al culturii şi al tradiţiilor ştiinţifice, oportunităţilor educaţionale şi condiţiilor de lucru, oportunităţilor privind dezvoltarea carierei şi recunoaşterea meritelor profesionale, stabilitatea politică etc.¹¹

Rapoartele OECD şi OMS evidenţiază şi alţi factori care accentuează lipsa resursei umane în domeniul sanitar: criza economică mondială, existenţa pandemiilor în anumite zone ale lumii sau disfuncţionalităţile la nivelul sistemelor de sănătate. Totodată, promovarea unor politici de atracţie a personalului medical imigrant în anumite ţări gazdă sau existenţa unor acorduri bilaterale între ţări gazdă şi ţări de origine se înscriu într-o serie de determinanţi politico-geografici.

Abordările psihosociale asupra fenomenului migraţiei au subliniat decizia unei persoane de a părăsi ţara pentru a profesa în străinătate ca fiind rezultatul strategiilor individuale de răspuns ale românilor la problemele societăţii, prin emigrare temporară sau permanentă¹².  

Motivaţia migraţiei medicilor

În acest studiu ne propunem să evidenţiem motivaţia care fundamentează decizia medicilor români de a pleca să profeseze în altă ţară, precum şi percepţiilor acestora în privinţa experienţelor lor profesionale în străinătate. Studiul este de tip exploratoriu, rezultatele acestuia urmând a fi dezvoltate în cercetări ulterioare cu medici care continuă să profeseze în afara graniţelor ţării.

Demersul metodologic este bazat pe o cercetare calitativă constând în interviuri semi-structurate cu medici români care au profesat în străinătate cel puţin un an şi au revenit în România. Participanţii la studiu au fost 8 femei şi bărbaţi, cu specializări diverse (chirurgie, ginecologie, cardiologie, pediatrie, medicină internă), media de vârstă fiind de 43 de ani. Aceşti medici au profesat în Franţa şi Belgia, dar unii dintre ei au experienţe profesionale de scurtă durată şi în alte ţări europene. A fost interesant să remarcăm faptul că revenirea lor în ţară a avut loc înainte de 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană.

Temele abordate pe parcursul inteviului au fost motivaţia plecării pentru a profesa în străinătate, perceperea experienţei în străinătate din perspectiva posibilităţilor de valorizare a competenţelor dobândite şi a beneficiilor resimţite în urma practicii lor în afara ţării, precum şi motivele care au fundamentat decizia acestor medici de a reveni în ţara de origine.

1. Motivaţia plecării pentru a profesa în străinătate
Medicii intervievaţi au declarat că principala motivaţie de a pleca să profeseze în străinătate a fost dorinţa de perfecţionare profesională. Acest lucru a fost posibil în contextul în care, în anii 90, ţările occidentale au constatat accentuarea deficitului de specialişti în domeniul medical şi au demarat campanii de recrutare de forţă de muncă din străinătate. Astfel, posibilităţile de a concura pe posturi de specializare în alte ţări au permis medicilor români să candideze, să obţină şi să urmeze cursuri de specializare şi perfecţionare în ţările occidentale pe durată determinată. Unul dintre medicii intervievaţi povesteşte conjunctura în care a pleca în Franţa: 

„După ce am avut o bursă de studii de 3 luni, am cunoscut sistemul sanitar din Franţa şi posibilitatea care era deschisă cetăţenilor care erau nerezidenţi în Comunitatea Europeană. (...) Am dat un examen organizat de Ambasada Franţei, un examen la care te puteai înscrie pe o specialitate strictă, examen organizat în acelaşi timp în mai multe ţări francofone. (...) În 94, când am luat eu decizia aceasta, posibilităţile unui medic de a intra să se specializeze în România erau foarte limitate. Eram mii de absolvenţi cu foarte puţine locuri. (...) Am plecat ca să mă specializez într-o ramură chirurgicală.”

Pentru o parte dintre participanţii la studiu experienţa în străinătate putea constitui un avantaj la întoarcerea în ţara de provenienţă. Aceştia lucrau deja în România, inclusiv în mediul universitar şi doreau să îşi continue cariera profesională în ţara lor. Oportunităţile de specializare în altă ţară i-au motivat astfel să plece pe perioade mai scurte sau mai lungi, aşa cum exemplică unul dintre intervievaţi: 

„Întotdeauna am considerat că ne lărgim orizonturile şi e binevenit că mergem în Franţa, în Italia. Am ajuns şi în Italia pentru o lună de zile, la un schimb de experienţă. Şi în alte părţi. Şi în America, dar câte puţin. Şi e foarte bine să vedem ce fac şi alţii.”

Totodată, aceştia au fost motivaţi  şi de dorinţa de realizare profesională, întrucât în România condiţiile de exercitare a profesiei erau limitate. Este cazul şi unuia dintre medicii care au plecat pentru a se împlini profesional, prin practica într-un domeniu mai puţin dezvoltat în ţara noastră la acea vreme:

„Eu am fost în Franţa pentru a acumula, pentru a face o nouă specialitate pe care, la vremea aceea, speram din tot sufletul să o pun în practică aici. (...) Un loc de muncă, revin, repet, pe care eu mi l-am dorit nu pentru a face undeva o chirurgie obişnuită, chirurgie generală, ceea ce făceam şi aici, ci a face undeva, un domeniu deasupra a ceea ce fac şi în prezent aici şi ceea ce făceam atunci aici.”

Au fost şi medici care au plecat pentru a-şi însoţi soţul/soţia care se aflau deja în străinătate. În aceste situaţii, ei au fost bine informaţi referitor la posibilităţile de specializare şi practică în clinicile din străinătate, precum a relatat o participantă la acest studiu:

„Soţul meu a plecat cu 2 ani înainte, participând la concursul de internat organizat pentru străini (...) şi eu am plecat după 2 ani cu un AFS, adică Attestation de Formation Specialisée (...)...pentru reîntregirea familiei.  (...) Aşa s-a întâmplat, a fost o conjunctură, aşa s-a întâmplat...”

Dimensiunea economică a motivaţiei ocupă un loc secundar în cazul acestei categorii de medici. Niciuna dintre persoanele intervievate nu a evidenţiat aspectul financiar ca fiind prioritar în luarea deciziei de a pleca să profeseze în altă ţară. Mai mult, unele dintre ele au specificat principala motivaţie comparativ cu resursele materiale.

„În momentul ăla pur şi simplu nu mai lucrasem în altă parte, voiam să văd cum este, să câştig experienţă. Nu am plecat forţat de nu ştiu ce împrejurări defavorabile aici. Am plecat ca să câştig experienţă. Şi chiar mi-a folosit.” 

2. Avantajele experienţei de lucru în străinătate. Valorizarea experienţei
Avantajul cert al lucrului în străinătate a fost reprezentat de practica performantă de care au beneficiat aceşti medici în cadrul stagiilor lor, superioară posibilităţilor de exercitare a profesiei în sistemul medical românesc. Participanţii la cercetarea noastră apreciază experienţa lucrului în străinătate şi abilităţile astfel dobândite şi au declarat că s-au simţit apreciaţi pentru reuşitele lor profesionale în clinici de prestigiu din Europa Occidentală. În continuare, declaraţiile a doi dintre medici evidenţiază satisfacţia de a profesa în condiţii de top internaţional:

„... foarte mulţumit pentru că acolo a fost o specializare într-un domeniu care deocamdată aici, în România, rămâne intangibil pentru foarte mulţi, este foarte, foarte greu de atins în condiţiile actuale din România – transplantul de organ.”

„Bineînţeles, lucrezi în alte condiţii. În cu totul alte condiţii. (...) Cel puţin între clinica în care lucrez eu şi cele din Occident diferenţa este încă foarte mare. Încă este foarte mare. Pornind de la condiţiile hoteliere – astea le vede oricine din momentul în care intră într-un spital – până la tehnica la care ai acces, la viteza cu care ai acces la respectivele explorări, posibilităţi financiare, la medicamente şi aşa mai departe...”

În plus, la întoarcerea în România, o parte dintre ei au reuşit să contribuie semnificativ la dezvoltarea unor clinici sau servicii în privinţa utilizării unor noi tehnici şi tehnologii de top la nivel internaţional.

„... rezultate (...) comparabile cu ceea ce se face în Franţa pentru că la asta ne referim, cu tehnici noi pe care le-am adus şi le-am implementat aici, pe care toţi colegii le-au preluat. Spun eu că faţă de alte centre asemănătoare avem un pas înainte, tocmai pentru că sunt multe lucruri pe care le-am adus. Lucruri pe care le-am învăţat acolo şi pe care nu puteam să le învăţ aici.”

„A fost o experienţă pe care am utilizat-o ulterior. Am implementat aici anumite metode pe care nu le utilizam. Eu acolo fusesem formată. Aşa se formau, aveau baza tehnologică extrem de bine dezvoltată, după care eu aici, când am avut ocazia, am reuşit să le pun în practică.”

Medicii care au fost plecaţi au apreciat în primul rând experienţa din perspectiva relaţiilor profesionale în cadrul sistemelor medicale occidentale: relaţiile ce se stabilesc între colegi, cu superiorii sau subalternii:

„Sunt... sunt mult mai deschişi în relaţiile cu ceilalţi colegi, nu se sfiesc să recunoască că nu ştiu un lucru şi să ceară părerea altuia, asta la noi nu se întâmplă. Nu ai să vezi niciodată un doctor care să recunoască : „băi, eu sunt mai limitat, eu nu ştiu asta, hai să mergem să îl întrebăm pe colegul meu care e mai deştept”. Nu o să se vadă niciodată asta la noi.”

... şi au apreciat în mod deosebit relaţiile medic-pacient.

„Relaţiile sunt foarte deschise şi în relaţia cu pacientul. Deci te învaţă să ai răbdare, să vorbeşti frumos, nu îl repezi, nu ţipi la el, sunt altfel. Ei consideră că dacă eu sunt aici, sunt plătit să fac treaba asta, atunci pacientul nostru e stăpânul nostru. Nu invers. Sunt cu totul altfel. (...) Deci la ei nu ai să vezi medici jignind pacientul, spunându-i ceva..., nu există aşa ceva. (...) Deci în primul rând ştiu să mă comport cu pacientul, altfel poate decât ştiam înainte...”

De asemenea, medicii conştientizează creşterea încrederii în sine şi a competenţele lor profesionale, dar şi schimbarea anumitor valori precum: respectul faţă de pacient, responsabilitatea, dar şi principii de colaborare şi urmărire a scopurilor în viaţă.

„M-a schimbat. Cred că mi-a dat încredere în mine mai mult decât poate aveau alţii. Faptul că eu văzusem lucrurile pe care ei le văzuseră doar cu ochii minţii în cărţi sau la televizor, faptul că făcusem, pusesem mâna, văzusem pe alţii cum fac...”

„Am rămas cu aceleaşi principii, principii de practică medicală vreau să spun, de practică profesională, chirugicală, pe care în mare parte mi le-am însuşit un pic diferit sau mi le-am ascuţit pe cele pe care ni le formasem aici, în decurs.”

Nu trebuie neglijate nici competenţele lingvistice dobândite, relaţiile profesionale şi de prietenie, precum şi dezvoltarea unui cadru de colaborări prin proiecte şi programe ulterioare.

„Şi chiar a merge să trăieşti zi de zi în altă ţară înseamnă să-ţi descoperi resursele: de a vorbi altă limbă, de a interacţiona cu oameni cu o cultură oarecum diferită... pe nenumărate planuri am avut experienţă.”

„Eu zic că a fost foarte utilă şi din punct de vedere social, pentru că am cunoscut şi oameni de calitate cu care încă menţin relaţiile şi ne vedem la congrese, ca şi pentru pregătirea mea profesională. Şi pentru limbă.”

3. Motivaţia întoarcerii
Medicii care au plecat să profeseze în străinătate nu au fost motivaţi de a dorinţa de a rămâne acolo, ci de a se întoarce în România valorizând experienţa câştigată în clinici şi spitale din Europa. În acest sens, specializările urmate puteau constitui un punct forte în cariera profesională din România, iar tinerii medici erau optimişti că sistemul medical românesc se va dezvolta în următorii ani.

„Practic am luat decizia să vin aici ca să realizez şi aici ceea ce am învăţat şi acolo, mai ales că în specialitatea asta nu existau multe persoane cu pregătirea mea.”

„M-am întors pentru că eu eram aici, luasem deja examenul de preparator, eram în UMF, îmi vedeam cumva calea deschisă...”

Principala motivaţie a revenirii în ţara de origine a fost totuşi reprezentată de aspectul familial: reîntregirea familiei, naşterea unui copil, dorinţa de trăi alături de cei dragi. Unii dintre medicii care s-au întors erau căsătoriţi şi în aceste condiţii dorinţa de a părăsi definitiv ţara pentru a se instala în străinătate a fost pusă în balanţă cu responsabilităţile familiale.

„... până la urmă m-am întors pentru nişte motive de familie. Fiind foarte legat de familia care îmi rămăsese în ţară, m-am întors.”

„Cât am fost singurei ne puteam plimba de ici colo fără probleme, mai uşor, dar acum, cu un copil de 1 an – era mai complicat. Şi am decis să ne întoarcem.”

De asemenea, nu trebuie neglijată nici conjunctura politică, România nefiind membră a Uniunii Europene înainte de 2007, echivalarea diplomelor constituia o procedură anevoioasă, iar posibilităţile de obţinere a unor contracte de muncă pe termen lung erau foarte restrânse comparativ cu perioada actuală. Astfel, unul dintre factorii care au determinat medicii să se întoarcă în ţara de origine a fost limitarea oportunităţilor de a obţine noi contracte profesionale, ceea ce evidenţiază doi dintre participanţii la studiu:

„Păi pe vremea respectivă nu se recunoşteau diplomele româneşti. Şi atunci nu puteai lucra decât pe posturi de intern, de rezident, pe perioadă determinată.”

„Faptul că atunci România nu era în UE şi în 2004 studiile, deci facultatea de medicină, nu se recunoaşteau, nici specialitatea nu se recunoştea, deci în momentul în care a expirat contractul a trebuit să mă întorc. Dacă se întâmpla să îmi expire contractul după intrarea în UE nu mă mai întorceam. Deci m-am întors de nevoie, cum s-ar spune.”

Concluzii

Experienţele dezvăluite de participanţii de studiu în cadrul interviurilor s-au încadrat, din perspectivă temporară, înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, majoritatea medicilor fiind plecaţi în perioada 1999-2001. Această perioadă corespunde primei decade după căderea comunismului, în cadrul căreia ţara noastră s-a confruntat cu o serie de reforme socio-economice în vederea trecerii spre o economie de piaţă, afectând şi domeniul medicinei caracterizat la acea vreme prin carenţe în privinţa aplicării tehnologiilor avansate, a posibilităţilor de documentare ştiinţifică de înalt nivel, limitarea schimburilor de experienţă internaţională, a programelor de cercetare şi de dezvoltare a infrastructurii în cadrul reţelelor de specialitate internaţionale etc. În acest context, rezultatele studiului au evidenţiat factori care au fundamentat decizia medicilor români de a pleca să lucreze în străinătate pe perioade mai lungi sau mai scurte.

Din declaraţiile medicilor, dorinţa de perfecţionare şi de experienţă în condiţii de lucru performante s-au delimitat ca principale motive ce i-au determinat să profeseze temporar în ţări occidentale. Practica în clinici şi spitale din străinătate constituie o reală sursă de satisfacţie pentru aceşti medici. Ei s-au simţit valorizaţi şi au subliniat facilitatea cu care au reuşit să se adapteze lucrând în altă ţară. Astfel, pe lângă beneficiile profesionale, medicii au conştientizat şi îmbogăţirea experienţei de viaţă prin provocările culturale şi sociale pe care le-au avut de înfruntat. Întoarcerea în ţară a fost determinată în special de expirarea contractelor, obţinerea unora noi fiind dificilă înainte de aderarea României la Uniunea Europeană. Astfel, unii medici regretă faptul de a se fi întors pentru a-şi continua cariera în România,  în timp ce alţii au reuşit să-ţi dezvolte cariera în ţară şi să contribuie la dezvoltarea unor noi servicii pentru pacienţi.

Studiul exploratoriu a permis evidenţierea unor noi dimensiuni ce se doresc a fi aprofundate în cadrul cercetărilor pe tema migraţiei medicilor. Motivaţiile medicilor care au decis să revină în ţara lor vor putea fi ulterior comparate cu motivaţiile medicilor români care continuă să profeseze în străinătate evidenţiindu-se astfel contexte şi pattern-uri ale migraţiei acestei categorii profesionale. Mai mult, identificarea şi analiza factorilor motivaţionali ai deciziei de a pleca pentru a profesa în străinătate, dar şi a celor care ar determina medicii români emigraţi să revină în ţara de origine, pot contribui la elaborarea şi implementarea unor proiecte şi programe în scopul menţinerii acestei categorii profesionale în România.

BIBLIOGRAFIE
BOHL, Daniel, D., „The Ethics of Physician Migration and the Implications for the United States. Consilience: The Journal of Sustainable Developement”, 2009, în http://journals.cdrs.columbia.edu
BUCHAN, James, “Migration of health workers in Europe: policy problem or policy solution?” în Dubois, C.-A., McKee, M., Nolte, E. (Eds.) Human Resources for Health in Europe, Open University Press, Berkshire, 2006.
BUCHAN, J., „How can the migration of health service professionals be managed so as to reduce any negative effects on supply?”, World Health Organization 2008 and World Health Organization, on behalf of the European Observatory on Health Systems and Policies, 2008, disponibil la adresa: www.intlnursemigration.org.
DUMONT, Jean-Christophe, ZURN, Pascal, „Immigrant Health Workers in OECD Countries in the Broader Context of Highly Skilled Migration”, in International Migration Outlook: Sopemi  Edition, OECD,2007, disponibil la adresa: www.oecd.org .
GALAN, A., OLSAVSZKY,V., VLĂDESCU, C., „Emergent challenge of health professional emigration: Romania’s accession to the EU” , in Wismar, M. et al. (eds.) Health Professional Mobility and Health Systems, World Health Organization, 2011.
GARCIA-Pérez, M. A., AMAYA, C., and OTERO, A., „Physicians’ migration in Europe: an overview of the current situation”, BMC Health Service Report, 2007.
Organisation for Economic Co-operation and Development (OECD) (2010). „Les migrations internationales des personnels de santé”, Synthéses, février: www.oecd.org.
SANDU, Dumitru, Lumile sociale ale migraţiei. româneşti în străinătate, Iaşi, Polirom, 2010.
World Health Organisation, 2010, Migration of health workers, Fact sheet N° 301, disponibil pe adresa: www.who.int.
World Health Organization (WHO). 2006. Working together for health: The World Health Report. www.who.int.

CRISTINA TEODORESCU – Cercetător postdoctoral – Centrul de Etică şi Politici de Sănătate, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi, Lector dr. – Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi.

 sus