Migranţi români, cetăţeni europeni

Principiul oraşelor comunicante
Dimensiuni ale migraţiei urban–urban în debutul anilor ’90 în România

TUDOR PITULAC
[Romanian Academy]

Abstract:
Migration is a process which implies long term consequences. The present study targets the migration patterns within the urban areas of Romania, in the wider context of a research project aiming at analyzing the urban dysfunctions in the country, following the general internal migration trends spanning from 1964 to nowadays. The evolution of the cities in the Communist era took place under the influence of forced urbanization and industrialization, both processes blocking the natural dynamics of migration flows, dysfunction which has perpetuated after the fall of the Communist regime too.

Keywords: internal migration; Romania; urban dysfunctions

Declanşarea, încetinirea şi specularea totalitară a migraţiei interne în România

Studierea complexului fenomen al migraţiei permite printre altele sesizarea resorturilor care generează mişcarea populaţiei. În România, ca în toată Europa Est - Centrală, migraţia a căpătat dimensiuni noi odată cu prăbuşirea regimului comunist, care a însemnat şi intrarea într-o nouă etapă de evoluţie.

Punctul esenţial de interes al prezentului material este reprezentat de analiza migraţiei interne în România, în mediul urban, pentru perioada de început a anilor ’90, datorită implicaţiilor pe care aceste tendinţe migratorii încă le exercită asupra configurării spaţiului urban, din perspectivă comunitaristă.

Tema de cercetare mai amplă în cadrul căreia s-a efectuat analiza se referă la habitatul urban românesc şi la influenţa acestuia asupra capacităţii de reacţie colectivă. Pentru că este vorba de mecanisme de instituire şi de perpetuare a disfuncţiilor sociale în spaţiul urban românesc, am realizat în timp mai multe analize care au vizat identificarea unor probleme de fond ale spaţiului urban la noi în ţară precum şi unele modalităţile de soluţionare a acestora.

Pentru a construi o imagine diacronică a ceea ce a fost relevant pentru municipiul Iaşi, am realizat printre altele o bază de date electronică a arhivei cotidianului Evenimentul de Iaşi, începând cu 27 mai 1991, momentul apariţiei primului număr în ediţie nouă. Parcurgând integral paginile acestei publicaţii, ne-au atras atenţia anunţurile de mică publicitate cu referire la schimburile de locuinţe între localităţi urbane din România. Analiza acestora oferă, după cum se va vedea mai jos, o imagine particulară asupra fenomenului migrator atât inter cât şi intra urban, cel dintâi interesându-ne aici în mod particular.

Perioada de analiză selectată este cea cuprinsă între lunile iunie 1991 respectiv septembrie 1993 inclusiv, cu specificaţia că pentru luna ianuarie 1992 nu am reuşit să găsim încă ediţiile corespunzătoare. Unitatea de măsurare este reprezentată de anunţurile de mică publicitate, iar cuvintele cheie selectate sunt: schimburi de locuinţe şi numele oraşelor. Indicii analizaţi se referă la numărul total al anunţurilor din această categorie, şi la ponderea din total a celor care se referă la schimburi de locuinţe între oraşe. De asemenea, au fost urmărite oraşele din care proveneau solicitările de schimb pentru locuinţe din oraşul Iaşi, precum şi localităţile urbane către care se îndrepta atenţia celor care doreau să plece din Iaşi. Interpretarea datelor din monitorizarea de presă va oferi concluzii preliminare privind migraţia internă, pentru perioada de analiză selectată.

Privim aici migraţia ca pe un fenomen continuu care perpetuează şi chiar accentuează disfuncţii fundamentale ale societăţii româneşti. De cele mai multe ori analizele ignoră consecinţele profunde ale manierei în care s-a realizat urbanizarea în România, precum şi dezvoltarea urbană ulterioară, atât înainte cât şi după 1990. În perioada comunistă, urbanizarea forţată a determinat o creştere a ratei migraţiei rural–urban mult peste limitele pe care le-am fi întâlnit în condiţii fireşti ale dezvoltării. Aceasta s-a suprapus cu procesul industrializării realizate în aceeaşi manieră. Procesele amintite au generat printre altele o masivă dislocare a populaţiei rurale din nevoia asigurării necesarului de forţă de muncă în noile centre industriale urbane. Dar această situaţie a fost speculată într-o manieră foarte eficace de către comunişti pentru a se asigura că spiritul comunitar va fi slăbit în mediul rural şi că nu va apărea în mediul urban.

Consecinţa migraţiei a fost în mai puţin de două decenii o supra–aglomerare urbană la care regimul comunist a găsit drept unică soluţie restricţionarea accesului în cele mai importante centre urbane. Astfel, prin Decretul nr. 68 din 17 martie 1976 privind schimbarea domiciliului din alte localităţi în oraşe declarate, potrivit legii, oraşe mari, publicat în Buletinul Oficial nr. 24/20 martie 1976 un număr de 14 oraşe au fost declarate „închise”, blocându-se şi controlându-se foarte strict accesul populaţiei în aceste localităţi. Aceste măsuri de natură administrativă, cu un substrat totalitar profund, au fost adoptate ignorându-se complet liniile dezvoltării naturale.

Cât priveşte “principiul oraşelor comunicante”, presiunea externă generată de ignorarea liniilor de evoluţie firească a făcut ca după 1990 să apară o detentă pronunţată, în efortul restabilirii unui echilibru. Observăm astfel consecinţele fenomenelor de blocare şi respectiv de eliberare a tendinţelor migratorii. Reacţia unei părţi însemnate a populaţiei după îndepărtarea regimului totalitar o privim ca pe una firească, prin analogie cu principiul vaselor comunicante, auto-echilibrarea fiind o regulă generală a naturii şi nu mai puţin a societăţii ca parte a acesteia.

Tensionarea şi detenta resortului oraşelor comunicante

În 1984 numărul migraţiilor inter-judeţene a atins cota 231.000, fiind o rată dintre cele mai scăzute după ce de al Doilea Război Mondial. Criza economică din anii ’80, resimţită de către cetăţeni în primul rând prin lipsa celor necesare traiului zilnic, se constituie într-o cauză principală a mobilităţii scăzute din această etapă. Prin urmare, a avut loc o încetinire a migraţiei dinspre mediul rural spre cel urban, majoritatea populaţiei preferând să îşi păstreze atât locuinţa din mediul rural cât şi locul de muncă din oraş. Această situaţie a determinat înteţirea navetismului, evitându-se în acelaşi timp accesul muncitorilor la rezidenţă în marile oraşe.¹

Datele referitoare la migraţia internă pentru perioada 1968–1994 ne indică rate ale migraţiei interne care au oscilat între 375.000 în 1973, 193.000 în 1989, respectiv 267.000 în 1994. Excludem rata aferentă anului 1990 deoarece apare o valoare de excepţie ce depăşeşte 786.000. Această explozie migratorie se datorează în principal eliminării restricţiilor de natură administrativă şi legală privind accesul în oraşe, după căderea regimului Ceauşescu.²

Perioada de după 1989 o analizăm din perspectiva datelor referitoare atât la stabilizarea migraţiei interne, cât şi la evoluţia habitatului urban considerat în special sub aspectul numărului oraşelor din România. După 1990 migraţia internă anuală se stabilizează la o valoare de peste 250.000, număr ce este sensibil mai ridicat decât cel înregistrat în perioada 1985-1989. Pe de altă parte, numărul oraşelor a crescut de la 237 în 1984 la 260 în 1994, ceea ce a angrenat o creştere a distribuţiei populaţiei în mediul urban de la 49.2% la un procent de 54.7%. Cu toate acestea, comparând valorile respective cu datele referitoare la populaţia din mediul urban la nivel european, observăm că procentajul populaţiei din oraşe în zona Europei de Est era mai mare decât cel din România, la momentul 1992 înregistrându-se o valoare de 63.1%. Acest nivel mai puţin ridicat al urbanizării în comparaţie cu cel prezent în ţările din jur se datorează şi unei distribuţii spaţiale inegale a populaţiei între mediul rural şi cel urban. De exemplu, unul dintre cele mai scăzute nivele ale urbanizării au fost înregistrate în Giurgiu, cu 17% în 1984 şi 30% în 1994.³

Structura migraţiei interne între 1989 şi 1994

Pe lângă valoarea ratei migraţiei interne, tabloul general al fenomenului pentru această etapă este completat de structura pe medii de rezidenţă. Se observă astfel faptul că migraţia inter-urbană în primii ani ai ultimului deceniu al secolului trecut a cunoscut o creştere continuă, cu rate de aproximativ 2% din 1990 în 1991, peste 4% între 1991 şi 1992, ajungându-se la o stabilizare în jurul valorii de 25% din totalul migraţiei interne începând cu 1993. De asemenea, tendinţa generală migratorie în 1990 este din mediul rural către mediul urban, care însă începe să capete o tendinţă descendentă după 1991, compensându-se prin creşterea migraţiei din mediul urban către cel rural, dând naştere unui fenomen încă neîntâlnit şi anume remigraţia.

Tabel 1: Structura migraţiei interne între 1989 - 1994⁴

Mişcarea migratorie internă guvernată de ceea ce am numit principiul oraşelor comunicante are cauze profunde, atât din punct de vedere al conţinutului cât şi al perioadei de analiză. Controlul migraţiei interne către 14 dintre cele mai mari oraşe ale României (Arad, Braşov, Brăila, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Timişoara, Târgu Mureş), dincolo de consecinţele evidente desemnate de scăderea migraţiei către mediul urban, a dat naştere şi la o altă reacţie, oarecum previzibilă şi normală. Restricţionarea accesului cât şi obligativitatea obţinerii unui permis special din partea autorităţilor pentru a-şi stabili domiciliul în unul dintre aceste oraşe a determinat multe persoane să locuiască în aceste localităţi clandestin. Ignorarea acestui aspect în statisticile oficiale trebuie să ne facă să privim cu rezerve creşterea numărului locuitorilor din mediul urban după 1990. Îndepărtarea restricţiilor menite să împiedice accesul a permis monitorizarea unei situaţii deja existente în aceste oraşe. Foarte probabil, mare parte din cei înregistraţi ca migranţi în perioada imediat următoare lui 1989 erau de fapt cei care au avut abia atunci posibilitatea să îşi legalizeze statutul.⁵

Alte surse ce au avut în atenţie aceeaşi temă a migraţiei interne subliniază tendinţa de creştere a migraţiei rural-urban la un procent de aproape 70% din totalul migraţiei interne în 1990, cu un declin de până la 30.5% în 1994. De asemenea, s-a constatat prezenţa unei noi tendinţe în migraţia urban-rural, care creşte de la 3.5% în 1990 la 18.4 % în 1994. Situaţia s-a datorat în primul rând creşterii şomajului în mediul urban, care a determinat o întoarcere aproape forţată către agricultură şi mediul rural. Mai mult, se conturează un model de migraţie internă pe distanţe lungi, care presupune mişcarea populaţiei între oraşele din vestul ţării către cele din est, după ce a avut loc decolectivizarea agriculturii. ⁶

Pe de altă parte, „nu toate modificările din câmpul muncii sunt legate de schimbarea domiciliului din urban în rural. Mulţi navetişti care au lucrat în industriile dezvoltate în oraşe erau predispuşi la o întoarcere temporară şi involuntară către agricultură.”⁷Însă parte dintre cei care se întorceau în mediul rural pentru practicarea agriculturii, ca singură variantă la pierderea locului de muncă, puteau decide mai târziu să revină în mediul urban. De asemenea, în 1990 şi 1991, peste jumătate dintre cei care migrau se mutau în alt judeţ, în timp ce începând cu 1992 majoritatea migranţilor îşi schimbau domiciliul în arealul aceluiaşi judeţ. Astfel distanţa geografică dintre punctele de migraţie a început să scadă considerabil în această perioadă.⁸

Extinzând perioada de referinţă la intervalul 1985 – 1989 – 2007, datele referitoare la migraţia internă pe medii de rezidenţă înregistrează pentru migraţia de tipul urban - urban valori ce se încadrează într-o linie de evoluţie relativ constantă. Astfel, pentru 1985 valoarea migraţiei urban–urban din totalul migraţiei interne a fost de 20%, cu o valoare identică pentru 1991, după care valorile cresc anual cu câte un procent, pornind de la 24% în 1992, ajungând la 25% în 1993, la 26% în 1994 şi 1995 şi la un procent de 27% în 1995. Punctul de maximum pentru această perioadă s-a înregistrat în 2006, când procentul migraţiei urban–urban a atins o valoare de 30% din totalul migraţiei interne. Această tendinţă este evidenţiată în graficul de mai jos.

Romania. Structure of internal migration (change of permanent residence),
urban and rural areas, 1985 and 1989-2007

Grafic 1. Migraţia internă pe medii de rezidenţă: 1985 – 1989 – 2007⁹

Restructurarea economică de după 1989 s-a materializat în primul rând prin pierderea masivă a locurilor de muncă din mediul urban. Concomitent s-a înregistrat un deficit însemnat al numărului de locuinţe în oraşe, datorat şi stopării construcţiei de locuinţe, cele mai afectate fiind familiile cu copii. Pe de altă parte, desfiinţarea cooperativelor agricole a crescut disponibilitatea pământului în agricultură. Toate acestea au angrenat o mişcare migratorie internă între medii de rezidenţă de acelaşi tip.¹⁰

Se observă că perioada post-comunistă se caracterizează prin modificări profunde ale comportamentului migraţional. Motivaţia migrării nu mai ţine de influenţa deciziilor de factură politică, ci este guvernată de interese strict economice.

„Până la un anumit punct, modele şi schimbări similare au fost observate şi în Polonia, precum şi în alte state aflate în proces de tranziţie. O posibilă direcţie de cercetare ar fi aceea care ne-ar putea confirma sau infirma că perioada economică de tranziţie specifică ţărilor din Europa Centrală şi de Est a însemnat un punct de cotitură, chiar de declanşare a unor procese demografice inversate, cu efecte pe termen lung.”¹¹

O incursiune în presa vremii

O dată ce au dispărut constrângerile regimului, tendinţa a fost de auto-reglare a fluxurilor migratorii. Având în atenţie principiul oraşelor comunicante, observarea mişcării migratorii inter–urbane dezvăluie trăsături specifice prin analiza anunţurilor de mică publicitate din cotidianul regional Evenimentul de Iaşi, publicate în perioada iunie 1991–septembrie 1993.

Din punct de vedere numeric, graficul de mai jos redă în cifre absolute evoluţia numărului de anunţuri de acest tip pentru intervalul selectat.

Grafic 2.

Tabel 2

Grafic 3.

Evoluţia specifică a acestor anunţuri impune o defalcare a graficelor pe ani. Astfel, pentru fiecare dintre cei 3 ani consideraţi în analiză, sunt redate mai jos în pereche evoluţia numerică a anunţurilor pentru schimburi de locuinţe, cu evidenţierea oraşelor care se întâlnesc cel mai des, pe direcţia intenţiei de mobilitate către şi dinspre Iaşi. Sunt indicate atât valorile absolute cât şi procentele aferente.

Grafic 4.

Grafic 5.

Pe lângă centrele urbane ce se regăsesc la nivelul graficelor 4 şi 5, pentru anul 1991 sunt relevante anunţurile în care se regăsesc ca oraşe de provenienţă a anunţurilor pentru schimb de locuinţă în Iaşi centre urbane precum Galaţi, Suceava, Botoşani, Paşcani. Ca puncte de interes migraţional pentru cei din Iaşi, pe lângă Bucureşti, Constanţa şi Râmnicu Vâlcea, au mai fost menţionate Timişoara, Paşcani, Bacău, Piatra Neamţ şi Lugoj. Cifrele din grafic sunt redate atât în valoare absolută, cât şi în procente din totalul anunţurilor identificate în categoria schimburilor de locuinţă inter–urban.

Grafic 6.

Grafic 7.

La nivelul anului 1992 se observă deja o creştere semnificativă în valori absolute a numărului de anunţuri care solicitau schimburi de locuinţă inter-urban. Pe lângă localităţile menţionate în graficul aferent oraşelor de provenienţă pentru anul respectiv, în anunţuri se mai regăsesc localităţi precum Bârlad, Galaţi, Suceava, Dorohoi, Târgu Ocna, Hârlău, Paşcani, Ploieşti, Târgu Frumos şi Braşov, dintr-un total de 71 de localităţi întâlnite în anunţurile de schimburi de locuinţe. Pentru oraşe către care se îndreptau cei din Iaşi cu intenţia de a-şi schimba domiciliul permanent, pentru 1992, este evidentă diversificarea acestora, întâlnind oraşe precum Piatra Neamţ, Suceava, Arad, Hârlău.

Grafic 8.

Grafic 9.

Oraşele de provenienţă întâlnite pentru anul 1993 ajung la un număr de 58, în afară de cele evidenţiate deja în grafic regăsindu-se şi Bârlad, Buzău, Târgu Frumos, Brăila, Dorohoi, Suceava, Constanţa, Oneşti şi Huşi, iar cele alese ca destinaţie sunt în număr de 25.

Una dintre primele observaţii este că solicitările de schimburi de locuinţe cresc constant, în acelaşi timp diversificându-se atât oraşele de provenienţă, cât şi cele alese ca destinaţie. Pe de altă parte, numărul anunţurilor care solicitau o locuinţă în Iaşi este semnificativ mai mare decât cel al anunţurilor care indicau intenţia de a părăsi Iaşul a celor care aveau în proprietate o locuinţă în Iaşi şi doreau să o schimbe pentru o alta în zona de potenţială destinaţie.

Grafic 10.

Grafic 11.

Valorile cele mai mari pentru anunţuri din această categorie se întâlnesc în lunile de vară şi începutul toamnei, cu o scădere evidentă şi logică în anotimpul rece. Astfel, în 1991, maximul a fost atins în octombrie, cu o cifră absolută de 123 de anunţuri. În 1992, lunile care au înregistrat cele mai multe anunţuri de acest tip au fost iulie, cu un număr de 196, respectiv octombrie cu 231.

În ceea ce priveşte frecvenţa cu care sunt menţionate diverse oraşe, se evidenţiază Bucureştiul pentru ambele direcţii de mobilitate, deşi în 1992 a fost doar a treia destinaţie într-un top al oraşelor dinspre care solicitau schimbul de locuinţe în Iaşi, iar în 1993 a fost abia a opta. Un alt oraş care apare deseori este Bacăul, după care, pentru întreaga perioadă de analiză, relevante sunt Botoşani, Vaslui, Piatra Neamţ, Galaţi, Roman şi Câmpulung Moldovenesc.

La nivel general, tendinţa predilectă este de mobilitate între oraşe din zona Moldovei, cele situate la o distanţă geografică mai mare apărând ocazional. Oraşe precum Timişoara, Arad, Braşov sau Sibiu sunt apariţii excepţionale. În mod constant, intenţia de plecare din Iaşi se îndreaptă în principal către Bucureşti.

Mişcarea migratorie internă în alte ţări

Fără să dezvoltăm aici o abordare comparată, considerăm util să indicăm succint câteva informaţii cu privire la ceea ce se întâmplă şi în alte ţări din punctul de vedere al migraţiei interne.

Direcţiile de cercetare privind fenomenul migraţiei interne în alte zone ale lumii s-au concentrat pe analiza fenomenului deconcentrării populaţiei din arealele urbane, acesta fiind cunoscut în SUA, la mijlocul anilor 1970, sub denumirea de contra urbanizare (counter - urbanization). Rezultatele cercetărilor din această direcţie au ajuns însă la concluzii care susţin mai degrabă migraţia internă dinspre mediul urban către „zonele profund rurale”, dublate de mişcări ale populaţiei către areale urbane mai mici sau zone conectate puternic cu arealele urbane mari.

Deşi aceasta a fost o tendinţă general valabilă pentru SUA, în Europa situaţia se conturează într-o manieră diferită. O serie de studii ce au ca temă principală migraţia internă în ţările Europei, au indicat anumite tendinţe. Polonia, România şi Norvegia experimentează un proces continuu de urbanizare în timp ce Germania, Cehia, Portugalia şi Italia se află în tranziţie între procesul de deconcentrare dinspre oraşele mari şi mişcarea populaţiei din mediul rural spre aşezările urbane medii ca suprafaţă. Marea Britanie şi Olanda se află într-un proces de contra–urbanizare, aşa cum a fost definit pentru spaţiul american.

Alte cazuri particulare din Europa întregesc tendinţele migraţiei interne ca proces mai amplu, specific tuturor arealelor geografice, dar cu trăsături particulare pentru fiecare dintre acestea. Astfel, pentru Slovacia, analiza migraţiei interne indică o tendinţă limitată sau chiar moderată a procesului deconcentrării populaţiei dinspre marile centre urbane, dar pe de altă parte, şi zonele rurale sunt marcate de un proces de pierdere a populaţiei în favoarea altor medii de rezidenţă. Cu alte cuvinte, intensitatea migraţiei interne este mai degrabă scăzută, în contrast cu modelul concentrării populaţiei în mari centre urbane industrializate, ce caracteriza perioada de dinainte de 1990.¹² O situaţie asemănătoare s-a întâlnit şi în Cehia, unde mişcarea populaţiei la nivel intern înregistrează o dinamică scăzută, cu accent pe acelaşi proces al deconcentrării dinspre marile aşezări urbane spre localităţi care se încadrează în categoria celor medii ca număr de locuitori.¹³În Polonia pattern-ul migraţional se suprapune peste mişcarea populaţiei către oraşele medii ca populaţie, între 50.000 şi 500.000 de locuitori, cu punct de plecare atât dinspre cele mai mari centre urbane, cât şi dinspre mediul rural. Analizele indică de asemenea faptul că în Polonia s-ar manifesta un comportament al migraţiei similar cu ceea ce s-a întâmplat în alte ţări din Europa de Est în trecut.¹⁴

Concluzii

Maniera haotică şi nenaturală în care comuniştii au generat, au condus şi au controlat fluxurile migratorii în România a provocat o serie cuprinzătoare de disfuncţii la nivel social. În absenţa pre-existenţei unor structuri comunitare puternice, capabile să faciliteze integrarea migranţilor în habitate urbane coerente social, fluctuaţia ridicată a locuitorilor nu face decât să accentueze neputinţa agregării acelor structuri. Forţarea migraţiei masive rural-urban, urmată de multiplicarea artificială a rutelor migraţionale interne pentru accelerarea nesustenabilă a dezvoltării industriale, au permis evitarea formării unor structuri capabile de reacţie colectivă. Amestecul ameţitor al indivizilor era facilitat şi de migraţia intra-urbană realizată pe principiul repartizării spaţiilor locative în funcţie şi de numărul de membri ai familiei. S-a creat astfel un haos bine şi atent regizat ale cărui consecinţe le trăim şi astăzi, fără a depista semne care să ne ofere speranţe nici chiar pentru viitorul pe termen lung.

Bibliografie
Decretul nr. 68 din 17 martie 1976 privind schimbarea domiciliului din alte localităţi în oraşe declarate, potrivit legii, oraşe mari, publicat în Buletinul Oficial nr. 24 /20. Martie 1976.
European Council, International migration and population change in Europe: A comparative study, 1996, online la
http://www.google.com/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&ved=0CCUQFjAA&url=http%3A%2F%2Fwww.esrc.ac.uk%2Fmy-esrc%2Fgrants%2FR000237685%2Foutputs%2FDownload%2F876b912d-6228-40c4-af08-ae3dc270c545&ei=F3ToTvTfI6LP4QSIxuz7CA&usg=AFQjCNE7dyLneouiOq77dx_FqCZUdfA3ZA&sig2=0k7_sp0-9dTf33txWL5kgA.
GHEŢĂU, Vasile, The known and the unknown face of Romanian International migration, prezentare la International Conference Effects of migration on Population Structures in Europe, Viena, Austria, 1-2 decembrie 2008, Universitatea din Bucureşti, şi Institutul de cercetări demografice al Academiei Române, online la
http://www.oeaw.ac.at/vid/empse/download/empse08_02_3.pdf.
KUPISZEWSKI, Marek & Berinde, Diana & Teodorescu, Virginia & Durham, Helen & Rees, Philip, Internal migration and regional population dynamics in Europe: Romanian Case Study, Noiembrie 1997.
KUPISZEWSKI, Marek & Drbohlav, Dusan & Rees, Philip & Durham, Helen, Internal migration and regional population dynamics in Europe: Czech Case Study, October 1998, online la http://www.geog.leeds.ac.uk/fileadmin/downloads/school/research/wpapers/98-10.pdf.
KUPISZEWSKI, Marek & Durham, Helen & Rees, Philip, Internal migration and regional population dynamics in Europe: Polish Case Study, November 1996, online la http://www.geog.leeds.ac.uk/fileadmin/downloads/school/research/wpapers/97-3.pdf.
POPESCU, Ramona Florica şi BONDOC, Maria Daniela, The temporal evolution of internal migratory flows, upon migratory directions, online la
http://steconomice.uoradea.ro/anale/volume/2009/v2-economy-and-business-administration/85.pdf .
RONNAS, Per, Romania: Transition to underdevelopment?, Research Paper no. 67, 1995, The Economic Research Institute, Stockholm School of Economics.
RONNAS, Per, Centrally Planned Urbanization: The Case of Romania, Geografiska Annaler. Series B, Human Geography, Vol. 64, No. 2 (1982).

TUDOR PITULAC– Conf. Univ. Dr. în cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială.

 sus