Migranţi români, cetăţeni europeni

Politica și emigrația românească din Italia
Studiu de caz: Partidul Românilor din Italia – Identitatea Românească

IOANA (CRISTEA) DRĂGULIN
[The University of Bucharest]

Abstract:
European Union has been dealing with the migration phenomenon for a very long time. However, after the fall of the Berlin Wall, in 1989, this topic has proved to be more present than ever. Backed by the economic crisis and by the failure of the national elites to find optimal solutions for facing the emergence of new local communities, the issue expanded. Therefore, we presently have to deal with the need of the local elites to justify the imposition of some increasingly restrictive political practices. In Italy for instance, starting with 2007, the „stranger” slowly came to be substituted by „immigrant”; a stereotype eventually giving rise to a powerful psychosis concerning Romanian immigrants, by and large. The introducing of false concerns on the political agenda was a direct consequence of the political action which marked out the „Romanian problem” as the tagline for the 2008 Parliamentary elections.

Keywords: Migration phenomenon; Romanian community; restrictive policy; Romanian problem

Introducere

Societatea contemporană este una a informaţiei, ideile şi informaţiile fiind difuzate în mari cantităţi în fiecare zi. Liderii de opinie locali, naţionali sau internaţionali au transformat comunităţile în propriul lor auditoriu. Rapiditatea cu care circulă ideile este enormă, fapt ce sporeşte confuzia în rândul membrilor societăţii.

Temele fundamentale pe care şi le pune societatea contemporană privesc egalitatea, justiţia, marginalizarea şi dezvoltarea, răspunsurile formulate rămânând profund înrădăcinate în culturile locale. Varietatea lor se datorează diferenţelor experienţelor ale acestor culturi. În sociologia actuală s-a impus o nouă paradigmă care ia în serios prezenţa unui nou tip de „individualism” ca efect al amplificării procesului de modernizare a societăţii, care poate aduce cu sine o schimbare a naturii modernităţii¹.

Spaţiul public devine din ce în ce mai influenţat de factorul politic. Forţa cuvântului folosit de omul politic este dată de capacitatea acestuia de a folosi un limbaj comun creat de o educaţie comună². Datorită mass media, impactul ideilor în crearea unei mentalităţi este din ce în ce mai mare.

Pe fondul acestei realităţi, societăţile vest-europene contemporane se confruntă cu problema fenomenului migraţionist. Cu toate că acest fenomen nu este caracteristic perioadei contemporane, existând dintotdeauna, acesta a devenit actual după anul 1991, odată cu căderea comunismului. Accentuarea lui început să suscite interesul atât al elitelor bătrânei Europe cât şi a cetăţenilor săi. Apariţia de noi comunităţi în interiorul statelor naţionale europene a impus ca temă prioritară problema raporturilor care se stabilesc între public şi privat, singular şi universal, prin punerea în evidenţă a dreptului la diferenţă, dat fiind faptul că identităţile nu sunt politice sau ideologice, ci teritoriale, sexuale, lingvistice sau chiar etnice.

Una dintre problemele cu care se confruntă aceste state este tema schimbării paradigmei statului naţional pe fondul apariţiei unei suprastructuri statale precum Uniunea Europeană. Confruntate cu această problemă majoră, elitele politice naţionale par incapabile să intervină în sensul regularizării proceselor sociale. Putem vorbi chiar de existenţa unei incapacităţi politice de a lua măsuri pentru a echilibra principalele mize sociale contemporane.

Migraţia şi imigraţia clandestină în Uniunea Europeană

Conform datelor statistice oferite de instituţiile europene abilitate, pe teritoriul ţărilor din UE trăiau, în anul 2007, nu mai puţin de 18.700.000 de imigranţi cu acte în regulă. Aceştia reprezentau, în anul 2007, 4% din totalul populaţiei Europei comunitare. Alături de fenomenul migraţionist care priveşte persoanele care provin din afara UE, avem un fenomen de migraţie internă, fiind înregistraţi 9.000.000 de migranţi care provin din ţările din interiorul Uniunii³. Cu toate acestea, principala temă de discuţie la nivelul discursului comunitar a fost, în ultimii ani, problema imigraţiei clandestine.

Problema migraţiei şi a imigraţiei clandestine preocupă din ce în ce mai mult opinia publică europeană. Criza economică actuală a condus la sensibilizarea opiniei publice naţionale permiţând ca problema migranţilor fără documente să fie instrumentalizată pentru a justifica practici politice din ce în ce mai restrictive⁴. Conform datelor statistice oficiale, numărul persoanelor care fac parte din această categorie a fluctuat şi fluctuează din cauza a cel puţin două variabile fundamentale. Prima dintre acestea priveşte numărul inconstant de imigranţi care ajung pe teritoriul UE pe parcursul fiecărui an, iar a doua variabilă constă în faptul că, în funcţie de legislaţiile naţionale, fiecare ţară în parte acordă documente de şedere unui număr mai mare sau mai mic de imigranţi clandestini.

Prin intermediul proiectului „CLANDESTINO – Migration non documentée: compter les incomptables. Données et tendances en Europe”, UE a demonstrat că numărul imigranţilor clandestini din interiorul Uniunii a variat de-a lungul timpului între 2.000.000 şi 8.000.000⁵. Conform cifrelor oferite de acest raport, în anul 2005, în interiorul Uniunii existau între 2.800.000 şi 6.000.000 de persoane fără documente, pentru ca în anul 2008 numărul acestora să scadă, între 1.900.000 şi 3.800.000 de persoane (în UE celor 27)⁶. Interesant este că, în conformitate cu un raport al FRONTEX (agenţia europeană pentru gestionarea şi cooperarea operaţională a frontierelor externe ale UE), numărul migranţilor sau imigranţilor clandestini au scăzut simţitor. Pentru primele trei luni ale anului 2010, numărul total al clandestinilor a fost de 14.200. Practic, s-a constatat o scădere de 36% faţă de intrările din cel de-al patrulea semestru al anului 2009 şi o scădere de 39% în raport cu acelaşi semestru din 2009⁷.

Cu toate acestea, în discursul politic al mai multor reprezentanţi politici ai unor guverne din UE se regăseşte tema fenomenului imigraţiei ilegale cu scopul de a mări starea de nesiguranţă în rândul cetăţenilor europeni⁸. Practic, „problema migraţiei” a devenit omniprezentă în actualitatea contemporană europeană. Aceasta s-a impus în atenţia publicului larg şi datorită fenomenului globalizării care a permis difuzarea imaginilor a zeci de vase naufragiate pe ţărmurile Spaniei şi ale Italiei, în timp real. Imaginile cu miile de emigranţi aflaţi în centrele temporare de primire au impresionat în mod negativ opinia publică europeană.

Românii şi migraţia

Cercetările sociologice şi statistice oficiale de după 1989 atestă faptul că România⁹ constituie o sursă constantă de alimentare a fenomenului migraţionist din Europa. Fenomenul migraţionist cu care s-a confruntat România îşi găseşte explicaţia în deceniile de guvernare ale regimului totalitar românesc. În ultimele două decenii, milioane de români au emigrat/migrat în ţările din Uniunea Europeană pe termen scurt (aşa numitele migraţii sezoniere) sau pe termen lung (s-au stabilit în ţările de emigraţie). Un element important al variabilităţii cifrelor este dat de faptul că nu se cunoaşte, în acest moment, numărul real al cetăţenilor români care s-au stabilit (au rezidenţa permanentă) în străinătate sau care migrează sezonier pentru a găsi un loc de muncă temporar.

Ce-a mai prolifică perioadă pentru migraţia românească postdecembristă a avut loc după deschiderea graniţelor şi obţinerea accesului în spaţiul Schengen, care a avut loc în luna ianuarie 2002. Din acel moment, fenomenul migrării capătă un caracter de masă, cuprinzând între 10-28‰ din populaţia României¹⁰. Este perioada în care Italia şi Spania devin principalele ţări de destinaţie. Din numărul plecărilor, aproximativ 50% erau îndreptate către Italia şi 25% către Spania.

Emigraţia românească din Italia, observaţii statistice

Prezenţa comunităţii româneşti din Italia a început să fie din ce în ce mai importantă, fapt ce s-a reflectat şi în datele statistice. În anul 2003, numărul cetăţenilor români care deţineau permise de şedere pe teritoriul italian atingea cifra de 240.000. Practic, la sfârşitul anului 2003, comunitatea românească deţinea primul loc între comunităţile de imigranţi, devansând chiar comunitatea albaneză. Această poziţie a fost întărită după anul 2006 când românii au ajuns la cifra de 271.000. Conform statisticilor realizate de Caritas, la începutul anului 2007, românii care locuiau în Italia atingeau cifra de 556.000, care reprezenta 15,1% din totalul imigranţilor din Peninsulă. În anul 2008, această cifră a crescut la 856.700, ceea ce reprezenta 21,5% din totalul populaţiei străine¹¹. În anul 2010, statisticile ne-au arătat că în Italia erau prezenţi 1.016.000 de cetăţeni români, dintre aceştia 749.000 reprezentând 73,7% din totalul populaţiei se aflau în Peninsulă pentru a munci. Din motive familiale (în special reunirea familiilor) erau înregistrate 239.000 de persoane (23,5%) şi din alte motive 28.000 (2,8%), reprezentând un număr nesemnificativ¹².

Politica şi emigraţia românească din Italia

Este pentru prima dată în istoria românilor când există o comunitate românească atât de importantă într-o singură ţară. Din acest motiv pot să apară anumite situaţii în care, pe fondul dificultăţilor cu care se confruntă elitele politice naţionale din ţările de emigraţie în a regulariza procesele sociale, o comunitate nou formată să fie ţinta atacurilor cu caracter xenofob şi rasist.

Anul 2007 reprezintă momentul istoric în care comunitatea românească din Italia a intrat în atenţia mass-mediei locale. Evenimentul care a produs o emoţie majoră şi care a declanşat o adevărată stare de psihoză, generată prin intermediul mass-media, în rândul italienilor a fost asasinarea Giovannei Reggiani de către Romulus Nicolae Mailat. Ferocitatea cu care acea femeie a fost asasinată a revoltat opinia publică italiană şi a declanşat o isterie generală, care a fost promovată cu asiduitate de presă şi media. În scurt timp, întreaga comunitate românească a intrat în atenţia italienilor. Ceea ce a urmat începând cu sfârşitul anului 2007 a fost un adevărat linşaj mediatic la care a fost supusă comunitatea românească. Şi asta pe fondul alegerilor pentru parlamentul italian din anul 2008. De-a lungul mai multor luni, a apărut (sau mai bine zis a fost construită) o aşa zisă „problemă românească” ce a invadat canalele de ştiri şi paginile ziarelor. „Problema românească” a fost prezentată în matricea etnico-naţionalistă, ajungându-se să se creeze imaginea profund distorsionată dată de ecuaţia: român = delincvent sau violator. A fost momentul în care guvernul Berlusconi, care a fost expresia coaliţiei de centru-dreapta ce a câştigat alegerile prin exacerbarea xenofobiei împotriva românilor, a început să pună în practică aşa numitele „politici de securitate”, prin impunerea Parlamentului a unei serii de reglementări, la început promovate sub forma unor ordonanţe de urgenţă devenite ulterior legi, care au fost votate prin procedura asumării răspunderi¹³. Aceste legi şi mai ales modul în care au fost prezentate acestea cetăţeanului italian a creat falsa impresie că un anume tip de imigraţie este egal cu criminalitatea şi că lupta împotriva imigraţiei este egal cu asigurarea securităţii personale¹⁴. Pornindu-se de la acest principiu, au fost elaborate o serie de măsuri care au fost reunite în aşa numitul „pachet al siguranţei”, care a fost votat în vara anului 2009. Prin intermediul acestor legi, a fost introdusă, pentru prima dată în dreptul penal italian, infracţiunea de „imigraţie clandestină”, ce priveşte doar cetăţenii extracomunitari.

Pe acest fond de suspiciune reciprocă, între comunitatea românească şi guvernul italian s-a instaurat o stare de indiferenţă reciprocă. Românii, deşi sunt cetăţeni comunitari şi reprezintă o comunitate importantă din punct de vedere numeric, au dreptul de a vota la alegerile administrative din Italia, nu reprezintă o ţintă atractivă pentru politicienii italieni. Şi asta pentru că este o comunitate dezbinată, nu are puncte de referinţă în interiorul ei (în Italia acţionează peste 100 de asociaţii româneşti), iar atunci când membrii săi votează, preferă să-şi exprime acest drept natural în favoarea candidaţilor italieni şi nu a reprezentanţilor propriei comunităţi¹⁵.

Raportul dintre românii din Italia şi guvernul de la Bucureşti sau cu alte forţe politice din ţară este caracterizat prin indiferenţa totală a conaţionalilor noştri faţă de evoluţiile politice din ţară. Această afirmaţie se fundamentează pe numărul redus de cetăţeni cu drept de vot care s-au prezentat în ultimii ani pentru aşi exprima voinţa politică. În anul 2008, doar 3809 de persoane s-au prezentat la vot pentru alegerile generale din România, pentru ca la alegerile prezidenţiale din 2009 în primul tur de scrutin să participe la vot 25.0000 de persoane, pentru ca în al doilea tur să participe 42.173 de persoane. După cum observăm, numerele reflectă valori nesemnificative la nivelul participării.

Reacţii ale comunităţii româneşti din Italia

Aşa cum am arătat anterior, odată cu izbucnirea „scandalului Mailat”, comunitatea românească din Italia a devenit ţinta unor atacuri cu caracter rasist reflectate în luările de poziţie a unor oameni politici, reflectate fără discernământ în mass-media italiană¹⁶. Aceste campanii de presă au fost resimţite la nivelul societăţii civile româneşti din Italia.

În rândurile ce vor urma vom folosi ca studiu de caz: Partito dei Romeni d’Italia - Identità Romena (PIR). Înfiinţat în anul 2006, acest partid politic a avut încă de la început particularitatea de a nu fi o construcţie politică cu un caracter etnic. Membrii fondatori ai partidului sunt: Giancarlo Germani, care a lucrat ca gardian în penitenciarele italiene, actualmente este căsătorit cu o româncă, Iuliana Manta, sindicalist în cadrul UIL, unde apără interesele muncitorilor români care lucrează în construcţii, a fost preşedinte al Ligii Românilor din Italia şi preşedinte al asociaţiei Vocea Românilor. Printre cei care au sprijinit apariţia şi organizarea partidului au mai fost: Florin Bouriţa, coleg cu Manta la UIL, soţia lui, Mariana Bouriţa (jurnalistă, de-a lungul timpului a lucrat la Adevărul, iar acum colaborează cu BBC), Miruna Căjvăneanu (jurnalistă la Gazeta Românească şi la Hotnews), Geta Lupu care a îndeplinit pentru scurt timp funcţia de secretar general (numărul unu din partid, înlocuită apoi de Mihai Muntean dupa ce a plecat în Romănia), este o avocată care a profesat la Roma şi care acum este avocat la Iaşi, Vicenţiu Acostandei (informatician, a lucrat o vreme pentru siguranţa sistemelor informatice ale Ministerului de Interne italian, iar acum lucreaza la FAO). Născut în anul 2006, PIR a reuşit ca până în anul 2009 să aibă peste 10.000 de membri.

În articolul 2 din Statutul partidului apar enunţate pricipalele obiective: „Partidul Identitatea Românescă este un subiect politic autonom şi independent care aspiră la realizarea efectivă a unei Europe Comunitare bazată pe valori multietnice, de integrare pacifică şi convieţuire a popoarelor care o compun. Atât în Italia cât şi în România, Partidul va încerca să stimuleze, prin propria activitate, ambele societăţi spre o integrare socială, culturală şi politică a minorităţilor lingvistice, culturale ce se află pe teritoriul lor şi, în special, a minorităţii constituită de comunitatea română prezentă în Italia, pe care Partidul, prin crearea sa, întelege să o tuteleze. Scopul Partidului este acela de a ajuta, dezvolta şi determina integrarea socio–culturală şi politică a comunităţii românesti din Italia. Obiectivul primordial al Partidului, care se naşte fără o conotaţie ideologică, ci doar cu scopul de a obţine o progresivă şi constantă îmbunătaţire a condiţiilor de viaţă ale comunităţii românesti prezente în Italia….”¹⁷.

Nefiind un partid înregimentat ideologic, PIR a realizat alianţe la nivel regional cu partide situate pe întreg spectrul politic. În februarie 2007, a încheiat un contract de colaborare cu UDEUR, un partid condus de Clemente Mastela, cu o ideologie de centru¹⁸. La alegerile locale din toamna anului 2007, s-a realizat un parteneriat politic, la Florenţa, cu Forza Italia-PDL, condus de Silvio Berlusconi, cu o ideologie de centru-dreapta. Acest acord prevede sprijinul reciproc în timpul campaniilor electorale, în sensul în care membri ai PIR se vor regăsi pe listele electorale ale PDL, iar PIR se obliga să militeze în cadrul comunităţii româneşti să voteze cu PDL.

În raport cu spaţiul politic românesc, PIR se declară deschis oricărui tip de colaborare cu partidele din România. Cu toate acestea, a respins acordul de colaborare încheiat între PSD şi Partito Democratico (PD) la 21 mai 2011, reclamând ingerinţa unor partide din România în activitatea politică a românilor din Italia. Acest acord este văzut ca fiind o încercare de manipulare a comunităţii româneşti din Italia pentru a satisfice necesităţile electorale ale PSD-ului în ţară şi a PD-ului în Italia. Cu toate acestea, PIR şi-a manifestat „dezaprobarea faţă de decizia guvernului Olandei de a se opune intrării României în spaţiul Schengen, implicit a liberei circulaţii a cetăţenilor români, deoarece nu a ţinut cont de importanta contribuţie economico-socială pe care aceştia o aduc societăţilor din multe ţări europene, Olanda fiind inclusă, prin muncă, integrare şi identitate culturală”¹⁹.

Activismul membrilor partidului nu se limitează doar la acţiunea politică, ci se încrie în efortul pentru apărarea imaginii comunităţii româneşti din Italia. Ultima acţiune a acestuia a fost denunţarea responsabililor de postului de radio „Radio 105” pentru conţinutul ofensiv şi denigrator al programului „Lo Zoo”, acuzând conducătorii emisiunii pentru defăimare agravată şi instigare la ură rasială, cerând suspendarea transmisiei radiofonice şi rezervându-şi dreptul de a se constitui parte civilă în relativul proces penal. În cadrul emisiunii radio din Italia (Radio 105) şi a unei melodii promovate de acelaşi post, prezentatorul interpretează un personaj cu un comportament infracţional provenind din România, existând intenţia lansării în Italia a unui CD realizat de Radio 105 care conţine această melodie în care românii sunt descrişi ca infractori şi criminali²⁰.

Existenţa acestui partid este importantă deoarece, odată cu trecerea timpului, reuşeşte să fie o interfaţă între interesele membrilor comunităţii româneşti din Italia şi societatea civilă italiană. Existenţa unui partid care să apere drepturile constituţionale ale românilor din această ţară va crea, în timp, un dialog între cele două părţi. Acest dialog va permite o cunoaştere a problemelor reale cu care se confruntă românii din Italia şi va crea premisele integrării acestora în realităţile interne ale ţării de adopţie. Integrarea este un deziderat şi un obiectiv care trebuie să fie promovat atât de reprezentanţii instituţiilor statului italian, cât şi de reprezentanţii comunităţii româneşti.

Concluzii

Problema fenomenului migraţionist va atrage atenţia opiniei publice pentru o lungă perioadă de timp. Migraţia este un proces care se desfăşoară pe parcursul mai multor decenii şi, pe fondul globalizării, va primi un puternic imbold. Imaginile provenite din ţările UE, care reflectă un grad de prosperitate net superior în raport cu un număr important de state de pe toate continentele, vor atrage ca un magnet imigranţi atraşi de mirajul economic. Elitele locale şi naţionale împreună cu forurile de decizie de la nivelul UE vor trebui să dea un răspuns convingător propriilor cetăţeni care se află în dificultate economică din cauza consecinţelor crizei mondiale. În funcţie de aceste răspunsuri, vom şti care va fi viitorul Europei comunitare: o Europă care se va închide în sine sau o Europă care se va deschide integrării. Pe acest fond de aşteptare, cei aproximativ 4.000.000 de cetăţeni români care au migrat vor fi afectaţi în mod direct de politica în privinţa emigraţiei.

Bibliografie
„Decretul –Lege din 23 mai 2008, nr 92, care ulterior a devenit Legea cu nr.125/2008)
DRĂGULIN, Sabin, „Puterea cuvântului versus puterea imaginii”, în Daniel Şandru, Sorin Bocancea (coordonatori), Mass – media şi democraţia postcomunistă, Iaşi, Institutul European, 2011
HARJA, Alina şi MELIS, Guido, ROMÂNII. Minoritatea comunitară decisivă pentru Italia de mâine, traducere de Sabin Drăgulin, Iaşi, Institutul European, 2011
JANDL, M, VOGEL, D et IGLICKA, K, Report on Methodological Issues (Rapport sur des questions méthodologiques), CLANDESTINO, Athènes, octobre 2008, (extrait de http://clandestino.eliamep.gr/wpcontent/uploads/2009/02/clandestino_report-on-methodological-issues_final1.pdf)
KOVACHEVA, V. et D. VOGEL, D, (2009), The size of the irregular foreign resident population in the European Union in 2002, 2005 and 2008: A dynamic aggregate country estimate (La taille de la population étrangère en séjour irrégulier dans l’Union européenne en 2002, 2005 et 2008 : Une estimation dynamique et globale par pays), Document de travail n° 4/2009, Base de données sur la migration clandestine, Institut de recherche sur l’économieinternationale de Hambourg, Hambourg, http://irregular-migration.hwwi.net/
L ‚Europe en movement, Une chance et un defi. L ‘immigrations dans L ‘Union européenne, (Commission européenne. Direction générale de la communication, Bruxelles, BELGIQUE, 200, 3
MERLINO, Massimo et Joanna Parkin, RAPPORT: La migration clandestine en Europe : Les politiques del’UE et l’écart en termes de droits fondamentaux, Centre for European Policy Studies (CEPS) – Centre d’étude des politiques européennes)
PITTAU, Franco, RICCI, Antonio, SILJ, Alessandro, Caritas Italiana. Romania. Immigrazione e lavoro in Italia. Statistiche, problemi e prospettive, Roma, Edizioni IDOS, 2008
ROTARIU, Traian <<Despre oportunitatea adoptării în România a unor măsuri de politică demografică>>, în Annalea Universitatis Apulensis, seria Sociologie, nr.1/2001, Alba Iulia, 2009
RICCI, Antonio, „Nuovi confini e immigrazione dopo l’allargamento ad Est”, în Caritas/Migrantes, Imigrazione, Dossier statistico, vol. XXIV, (2004)
SOULET, Marc-Henry „Les mutation contemporaines du lien social”, Echidistanţe, Anul 18, Nr.5-6, (2009):11
http://www.ass-columna.org/asociatii.html
http://www.identitatearomaneasca.it/ro/statut.html
http://www.cresec.it/immigrazione/romeni/ro_presentazione.pdf
http://www.infotravelromania.ro/recensamant.html
http://www.frontex.europa.eu/situation_at_the_external_border/art15.html
http://www.identitatearomaneasca.it/smf/index.php?topic=129.msg193#msg193
http://www.identitatearomaneasca.it/smf/index.php?topic=2484.0
http://www.identitatearomaneasca.it/smf/index.php?topic=2425.0

IOANA (CRISTEA) DRĂGULIN – Doctorand, Facultatea de Ştiințe Politice, Universitatea din Bucureşti. Licenţă, facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, masterat facultatea de Istorie-Geografie, Universitatea Hyperion din Bucureşti.

 sus