Migranţi români, cetăţeni europeni

Migrația forței de muncă în Uniunea Europeană.
Impuls al dezvoltării generale

VLADISLAV ȘARAN
[Academy of Sciences of Moldova]

Abstract:
European Union over the years been the preferred destination for millions of immigrants. Destination states were and still are countries where these immigrants have highly developed social protection, tolerance and understanding by local authorities. In recent years in Europe there is a clear trend that state budgets are no longer able to care for vulnerable groups of society and provides fewer benefits and aid. Immigration is both an opportunity and a challenge for Europe. Legal immigrants are required to complete certain requirements on the labor market in the EU, because EU has an aging population and declining birth rate. Ensuring freedom of movement of persons, particularly workers and maintain a good level of security as border presents clear advantages for both EU member states and a constant worry for the purposes of potential risks and threats that migrants can bring.

Keywords: European Union; Immigrants; labor market; population; workers; security

Uniunea Europeană a fost de-a lungul anilor destinaţia preferată a milioane de imigranţi. Statele de destinaţie au fost şi rămân să fie ţările înalt dezvoltate unde aceşti imigranţi dispun de protecţie socială, toleranţă din partea autorităţilor şi înţelegere relativă din partea cetăţenilor rezidenţi. Carnagiul de la Oslo din iulie 2011a reprezentat un moment critic atât pentru norvegieni cât şi pentru toţi europenii iar atitudinea ostilă a unor categorii extremiste, inclusiv şi faţă de prezenţa imigranţilor, ar putea duce la regândirea politicilor în domeniul migraţiei.

Este acceptat faptul că imigranţii legali sunt necesari pentru a completa anumite lipsuri pe piaţa forţei de muncă din UE, deoarece populaţia din statele membre înregistrează o îmbătrânire, iar rata natalităţii este în scădere. Cei mai căutaţi sunt specialişti în domeniul IT, medici, asistenţi medicali şi alte profesii din domeniul sănătăţii, dar şi lucrători din domeniul salubrităţii şi alte servicii pe care europenii nu doresc să le realizeze şi au nevoie de muncitori din afara hotarelor. Însă forţa de muncă venită din exteriorul UE nu este întotdeauna dorită de unele cercuri sociale şi de interes, precum sunt extremiştii de dreapta sau fundamentaliştii creştini.

În ultimii ani, în Europa bugetele de stat nu mai sunt capabile să aibă grijă de păturile vulnerabile ale societăţii şi acordă mai puţine beneficii şi ajutoare. Statul nu mai investeşte atât de mult în educaţie şi servicii medicale de calitate. Spre exemplu, în Grecia, guvernul întreprinde măsuri de austeritate care stârnesc nemulţumirea unei categorii largi de cetăţeni. Are loc în esenţă restructurarea statului asistenţial în care marii perdanţi sunt cei mai săraci cetăţeni europeni¹. Această restructurare, care a apărut în urma crizei economice recente, creşte tot mai mult prăpastia dintre bogaţi şi săraci, dar loveşte tot mai mult în ultimii fiindcă le sunt reduse beneficii şi asistenţa socială, însă tot ei fiind şi cei din urmă care sunt vinovaţi de decăderea din sfera economică. Migraţia joacă un rol determinant în dezvoltarea societăţii dar efectele negative sunt extrem de drastice pentru ţările de origine în cazul în care nu se încearcă controlul şi gestionarea eficientă a acesteia.

Imigraţia reprezintă atât o oportunitate, cât şi o provocare pentru Europa. Imigranţii legali sunt necesari pentru a completa anumite cerinţe pe piaţa forţei de muncă din UE, deoarece populaţia UE înregistrează o îmbătrânire, iar rata natalităţii este în scădere. În condiţii de post-extindere a migraţiei, predomină fluxurile forţei de muncă tinere, ceea ce constituie o problemă politică importantă şi o provocare atât pentru ţările primitoare, cât şi pentru cele trimiţătoare. Deoarece o proporţie semnificativă a acestor migranţi sunt femei, integrarea lor cu succes pe piaţa forţei de muncă este o altă condiţie importantă pentru abordarea acestor provocări. Conştientizarea cauzelor şi ale efectelor migraţiei într-o Uniune Europeană extinsă este o condiţie prealabilă pentru elaborarea unor politici eficiente de migraţie în Europa şi astfel o precondiţie pentru atingerea obiectivelor Tratatului de la Lisabona, precum şi ale obiectivelor-cheie ale Strategiei europene privind ocuparea forţei de muncă şi a Agendei Sociale².

Profesorul universitar Dumitru Sandu, specialist în sociologie, atrage atenţia asupra faptului că migraţia din zilele noastre nu seamănă cu cea de acum un secol. Aceasta se dovedeşte prin faptul că migrantul de tipul „one way ticket” (cel care nu mai părăseşte niciodată ţara-gazdă) este pe cale de dispariţie lăsând loc migraţiei în circuit. Teoria spune că statele europene au parcurs în ultimul secol trecerea de la ţară de emigraţie, care furniza migranţi, la ţară de imigraţie, adică s-au transformat în ţări-gazdă³. Când Europa a cunoscut o dezvoltare industrială puternică, acesta a motivat enorm emigranţii din statele vecine mai sărace, mai târziu şi state de pe alte continente, să caute locuri de muncă şi locuri de trai în vestul Bătrânului Continent. Indubitabil că această tendinţă a plecărilor în ţări cu o mai bună capacitate de plată a serviciilor a fost în dezavantajul ţărilor de origine a migranţilor. Odată cu colapsul URSS şi al economiei panificate, multe ţări din estul Europei, multe recent apărute pe harta lumii (fiind şi cazul Republicii Moldova), s-au confruntat direct nu doar cu problema demografică ci, având o industrie în formare sau în creştere, s-au trezit că nu mai dispun de suficientă forţă de muncă. Puţini au fost cei care s-au întors să înfrunte deficitul, majoritatea dintre cei plecaţi au investit resursele financiare obţinute din munca din exterior în acoperirea necesităţilor personale decât în deschiderea unei afaceri de care ar fi beneficiat economia naţională.

Între 1950 şi 1970, migraţia forţei de muncă în Europa era constituită din italieni, spanioli, portughezi şi greci (în jur de 10 milioane) care plecau în statele dezvoltate precum ar fi Germania, Austria, Irlanda dar şi SUA ori Canada. Astfel, statele respective au cunoscut o înflorire economică, însă ţările părăsite de emigranţi au suferit de pe urma lipsei mâinii de lucru calificate. După 1973, această lipsă a devenit acută în spaţiul Mării Mediterane, ceea ce a făcut ca Italia să ducă o politică de deschidere pentru muncitorii străini. În opinia noastră, începutul anilor ‘80 a constituit momentul când imigraţia a depăşit emigraţia, ceea ce a însemnat că şi restul ţărilor din sudul Europei, mai ales Spania şi Grecia, au început să primească imigranţi pentru ca aceştia să ocupe locurile de muncă libere. Acestă tendinţă de deschidere s-a extins şi mai mult o dată cu căderea Cortinei de Fier şi încheierea Războiului Rece, când tot mai mulţi est-europeni, printre care cetăţeni români şi moldoveni, s-au acomodat noilor realităţi şi treptat au devenit parte a lumii occidentale.

În prezent, creşte numărul statelor care sunt, în acelaşi timp, ţări deemigraţie şi ţări de imigraţie. Prin urmare, conform logicii că statele cu număr mare de imigranţi au devenit state de destinaţie, Cehia, Polonia, Ungaria şi România vor ajunge la rândul lor, unele mai rapid altele mai lent, state care vor primi imigranţi, de data acesta de proveninţă din Asia, Orient şi Africa.

Un studiu recent efectuat de ,,Expert-Grup”, un centrul analitic independent din Republica Moldova, cu titlul Agricultura şi migraţia: principalii vinovaţi pentru situaţia creată pe piaţa forţei de muncă?, atenţionează că Republica Moldova se confruntă cu un deficit de muncitori pregătiţi, motiv pentru mai mulţi investitori au renunţat să intre pe piaţă din lipsa forţei de muncă calificate. Acelaşi lucru este reconfirmat de Ana Popa, director al Departamentului macroeconomie de la Centrul „Expert-Grup”, fiindcă „plecarea forţei calificate de muncă are repercusiuni grave şi asupra posibilităţii ţării de a atrage investitorii străini. Or, frecvent se constată că aceştia riscă să nu găsească un număr suficient de persoane calificate pentru a munci la întreprinderile pe care sunt gata să le fondeze aici”⁴.

Potrivit studiului, piaţa forţei de muncă a răspuns la redresarea economică cu acelaşi decalaj ca şi în cazul crizei economice din 2009. Astfel, Republica Moldova a încheiat anul 2010 cu noi niveluri minime ale ratei de activitate şi a ratei ocupării de 41,6% şi, respectiv, 38,5%. Aceste rate deosebit de scăzute din Moldova, comparativ cu ţările din regiune, sunt inexplicabile pentru experţii internaţionali în piaţa forţei de muncă. Într-adevăr, excluderea emigranţilor din populaţia în vârstă aptă de muncă ridică rata de ocupare a forţei de muncă la 43% în 2010, dar declinul din ultimul deceniu rămâne în continuare semnificativ - 25%⁵. Studiul conchide că cel mai probabil, rata „reală” de ocupare a forţei de muncă este undeva la mijloc, cu impact nesemnificativ asupra poziţiei nefavorabile a Republicii Moldova.

Explicaţia cea mai plauzibilă este că fenomenul migraţiei denaturează în mare parte statisticile forţei de muncă prin numărul mai mare al populaţiei apte de muncă, care de fapt nu este prezentă în ţară. O soluţie posibilă ar fi formarea unui cadru propice pentru implicarea sectorului privat în formarea capitalului uman, inclusiv prin oferirea de stagii studenţilor şi participarea la elaborarea planurilor educaţionale. Stoparea plecării necontrolate a forţei de muncă nu va putea fi împiedicată atâta timp cât emigranţii nu-şi vor putea găsi un loc de muncă cu un salariu decent în ţara de origine. Totuşi, numărului potenţialilor emigranţi este în scădere, luând în considerare faptul că în 2010 fluxul de emigranţi aproape a atins nivelul anterior crizei.

Pe viitor, fiind posibilă eliminarea vizelor pentru UE, s-ar putea impulsiona numărul de emigranţi şi reorientarea acestora din spaţiul CSI către UE. În acest context se află în derulare Planul de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize Uniunea Europeană-Republica Moldova, care are ca scop principal asigurarea liberei circulaţii în spaţiul UE pentru cetăţenii moldoveni. Gestionarea migraţiei este un element destul de important în sensul liberalizării regimului de vize UE-RM. Se doreşte consolidarea cadrului juridic privind politica de migraţie, inclusiv măsurile de reintegrare a cetăţenilor Republicii Moldova şi lupta împotriva migraţiei ilegale. Cadrul legislativ al acestui element presupune adoptarea unei Strategii Naţionale de Gestionare a Migraţiei pentru implementarea eficientă a politicii de migraţie printr-un plan de acţiuni care să conţină un calendar, obiective specifice, activităţi şi performanţele obţinute.⁶ Prioritar este prevăzută stabilirea unui mecanism de monitorizare a stocurilor şi a fluxurilor de migraţie, cu date privind atât migraţia ilegală, cât şi cea legală, precum şi înfiinţarea organelor responsabile pentru colectarea şi analiza datelor privind grupurile şi fluxurile migraţionale. Nu în ultimul rând este importantă şi consolidarea instituţiilor responsabile pentru a buna funcţionare a tuturor aspectelor legate de gestionarea migraţiei.

În urma Programului Stockholm, cel mai recent dintre acordurile privind politicile de securitate, statele UE duc o politică mai restrictivă cu privire la imigranţi. Această poziţie este susţinută de mai multe considerente: presiunea făcută de populaţia statelor membre faţă de autorităţi vis-à-vis de limitarea imigranţilor, în special a forţei de muncă necalificată, problemele legate de creşterea necontrolată a migraţiei ilegale, destabilizarea pieţei forţei de muncă şi mai recent criza financiară care a afectat toate statele etc. Un exemplu elocvent în acest context este faptul că numărul muncitorilor străini constituie o parte considerabilă a forţei de muncă doar în unele state europene Luxemburg – 30%, Elveţia – 29,6%, Germania – 8,0%, Belgia – 7,5%, Austria – 6,2%, Suedia – 5,8%, Franţa – 5,2%, Marea Britanie – 3,4%, din numărul total al angajaţilor⁷. În acelaşi timp, problemele demografice grave prin care trec majoritatea statelor europene, legate de îmbătrânirea populaţiei, de declinul natural, de emanciparea femeilor şi a instituţiei familiei, determină statele comunitare să-şi revizuiască politica migraţionistă.

Migraţia forţei de muncă în condiţiile economiei de piaţă a devenit una dintre soluţiile pentru rezolvarea multor probleme pe care le are societatea în condiţiile existente. În ţara de origine, migraţia este determinată de factorul intern: dorinţa cetăţeanului, aflat într-un declin economic, de a trăi mai bine, el neavând altă soluţie decât să-şi vândă forţa de muncă pentru o remunerare corespunzătoare efortului depus. În fond, procesele migraţioniste sânt dictate de piaţa internaţională a muncii ce ghidează cererea şi oferta forţei de muncă pe piaţă.

Forţa de muncă, de regulă, se deplasează din statele cu surplus de forţă de muncă sau care nu sunt în stare să valorifice potenţialul uman existent către statele cu insuficienţă de forţă de muncă. Statele dezvoltate se află într-o competiţie directă în atragerea capitalului uman calificat (ne referim la fenomenul brain drain), lansând mai multe programe şi strategii atractive pentru aceste categorii de persoane. Cel mai recent program, Cartea Albastră a UE, are drept scop introducerea procedurii unice de solicitare a dreptului de trai şi de lucru în spaţiul UE pentru cetăţenii din afara spaţiului comunitar. Documentul are un caracter specific şi promovează un sistem de selectare a celor ce primesc permisul de şedere şi lucru printre care mai multe state membre au impus condiţii care au favorizat imigraţia selectivă. Marea Britanie, de exemplu, încearcă să impună din 2007 un sistem de puncte. Franţa a adoptat un document numit „competenţe şi talente” pentru a-i atrage pe străinii cu diplome, pe artişti şi pe cei mai buni sportivi⁸. Prin urmare Cartea Albastră, inspirată de „cartea verde” americană, este o pârghie evidentă de a atrage de creiere în UE. Totodată este impo­r­tantă întreprinderea unor eforturi de neutralizare a efectelor negative ale exo­du­lui de creiere, deoarece acest fenomen poate avea un impact negativ asupra po­te­nţialului de creştere a economiei ţărilor de origine a imigranţilor.

Reţeaua EURES, portalul Uniunii Europene pentru mobilitatea forţei de muncă, oferă constant un număr de aproximativ 1,2 milioane de locuri de muncă, dintre care circa 815.000 doar în Germania şi Marea Britanie. Cei mai căutaţi sunt specialişti în informatică, inginerie şi ştiinţe, cele mai multe locuri de muncă fiind găsite în Germania (31.100), Marea Britanie (8.600) şi Suedia (2.500)⁹. Această cerere este de cel puţin 4 ori mai mare decât cererea în domeniul educaţiei, unde sunt disponibile în jur de 13.400 de locuri de muncă pentru profesori, de la cei pentru nivelul preşcolar până la cei universitari. Dacă în Marea Britanie e nevoie de peste 8.200 de specialişti în educaţie, în Belgia şi Suedia sunt vacante câte 1.200 de posturi. În ceea ce priveşte provenienţa celor care-şi căutau job prin Eures, spaniolii ocupă primul loc, urmaţi fiind de italieni şi polonezi. Aceşti emigranţi preferă să îşi găsească un loc de muncă în Germania, Austria, Marea Britanie ori Suedia – state care au fost lovite mai puţin de criza economică.

Scopul EURES este de a oferi informaţii, recomandări şi servicii de recrutare/plasare (găsire a candidatului/locului de muncă potrivit) în beneficiul lucrătorilor şi angajatorilor. Însă, pe lângă aceasta, Comisia Europeană păstrează un echilibru pe piaţa forţei de muncă, fiindcă fără migraţia muncitorilor, atât din interiorul UE cât şi din exteriorul ei, economiile naţionale ale statelor membre nu ar putea menţine nivelul de dezvoltare pe care îl au acum. Pe de altă parte, migraţia înseamnă un element important în asigurarea dezvoltării oricărui stat datorită remitenţelor, accesului la noile tehnologii şi la o societate în care într-adevăr munca este apreciată. O nouă mentalitate se realizează atunci când munca este decentă, îndeplinită corect şi conştiincios, evaluată şi remunerată la justa valoare.

Am remarcat deja că Germania şi Austria sunt ţările cele mai dorite de emigranţii din interiorul UE. Totuşi, nu putem trece cu vederea că Germania a înregistrat în 2010 cea mai mică rată a şomajului din ultimii 18 ani, cea ce reprezintă un motiv de îngrijorare, întrucât o rată mică a şomajului înseamnă un mare deficit de muncitori¹⁰. Cu toate acestea, cele două state nu vor renunţa la regulile stricte pentru est-europenii care doresc să lucreze în aceste ţări pe motiv că un aflux mare de muncitori ar destabiliza piaţa locală a forţei de muncă. Este vorba despre presiuni de scădere a salariilor şi nemulţumiri ale cetăţenilor autohtoni care şi-ar vedea locurile de muncă ocupate de străini.

Germania deja a ridicat restricţiile pe care Bundestagul le-au impus din 2004 pentru est-europenii care vor să se încadreze pe piaţa forţei de muncă germană. Această decizie vine în concordanţă cu studiile recente de specialitate care arată că până în anul 2020 nemţii ar putea avea un deficit de două milioane de muncitori. Se prognozează că est-europenii care au vrut să emigreze au făcut-o deja şi că nevoia de forţă de muncă va fi dificil de acoperit. Cu toate acestea, decalajele de dezvoltare şi implicit de salarii dintre economiile din Europa de Est şi cele din Centrul şi Vestul Europei rămân evidente, ceea ce înseamnă că Germania şi Austria au toate şansele să atragă forţă de muncă din Estul Europei. Companiile din mai multe sectoare ale economiei Germaniei se confruntă cu un deficit de forţă de muncă. Deja industria tehnologilor informaţiilor şi a telecomunicaţiilor are deja nevoie de muncitori calificaţi. Se estimează că cele mai solicitate servicii vor fi cele hoteliere şi a angajaţilor care să îngrijească persoanele în vârstă¹¹. Germania este văzută ca motorul Europei şi acest fapt va atrage forţă de muncă flexibilă, bine educată şi calificată, fapt reiterat de specialiştii care estimează că 100.000 de est-europeni vor veni în Germania începând din a doua jumătatea a anului 2011.

Actualmente, statele din cadrul UE acordă prioritate de intrare migranţilor din Europa Centrală şi de Sud-Est. Deşi aceste reglementări comportă o doză de discriminare în raport cu migranţii din alte regiuni sau state, ţările-gazdă se străduie să nu trezească tensiunile sociale din considerente ale securităţi etnice şi statale. În acest sens, naturalizarea străinilor este o practică destul de răspândită, mai ales în lumea sportivă, dar care se aplică cu maximă chibzuinţă. Franţa acordă pretendenţilor străini cetăţenia franceză doar după 10 ani de şedere în ţară cu condiţia ca aceştia să cunoască limba, istoria şi cultura ei.

Amintindu-ne că spaţiul comunitar reprezintă o unitate, o problemă care afectează un stat poate prejudicia şi alte state-membre. Dacă politica exigentă din Hexagon acordă anevoios cetăţenia franceză, Traian Băsescu a accelerat considerabil procesul de acordare a cetăţeniei române pentru cei din Republica Moldova, fapt care a indignat presa franceză¹². Redobândirea cetăţeniei române este interpretată ca „o extindere pe uşa din dos” şi este unul dintre motivele pentru care Franţa a cerut amânarea aderării României la Spaţiul Schengen. Este evident că un număr mare de basarabeni au acum şansa să călătorească, să se instaleze şi să se angajeze pe piaţa forţei de muncă a Uniunii Europene exact ca şi cetăţenii statelor membre. Dăm dreptate criticilor care spun că este injustă primirea cetăţeniei română fără cunoaşterea măcar a unui minim de limbă română sau istorie a românilor, fapt ce ar trebuie să genereze unele modificări de procedură în procesul acordării cetăţeniei. Astfel de demersuri deja au loc. Recent, Ambasada României în Republica Moldova a anunţat că „cetăţenii Republicii Moldova care au dreptul să redobândească cetăţenia română şi care au pierdut-o din motive neimputabile lor, dar nu cunosc limba română, nu îşi vor putea valorifica acest drept decât după ce vor poseda cunoştinţe elementare de limba română care să le permită depunerea jurământului de credinţă faţă de România”¹³. În acest sens, putem spera că s-a pornit un mecanism care va duce cât mai rapid la îndeplinirea acestei declaraţii astfel încât să se contureze o imagine mai bună a moldovenilor ce redobândesc cetăţenia română. În ceea ce priveşte corectitudinea oferirii în număr mare a paşapoartelor româneşti, acesta este mai mult o problemă de moralitate cu un adânc substrat istoric, pe care nu ne propunem să o dezvoltăm. Cert este că Uniunea Europeană, chiar dacă îşi doreşte sau nu, va primi în continuare pe teritoriul statelor membre un plus de imigranţi moldoveni cu cetăţenie românească care vor aduce la fel de multe beneficii cât şi daune, inclusiv în sfera migraţiei forţei de muncă, ca şi orice alţi nou-veniţi în spaţiul comunitar.

Prin urmare, efectele migraţiei forţei de muncă în Europa sunt foarte complexe, legate atât de aspectul economic, cât şi de cel demografic. Considerăm că viitorul va aduce o nouă extindere şi noile state membre vor fi în continuare principalii furnizori de forţă de muncă în spaţiul comunitar. În anii ce vor urma, fenomenul migraţiei va avea un rol în creştere, producând efecte economico-financiare, sociale, culturale şi politice pozitive. Din acest motiv, acceptarea noilor lucrători veniţi ca mijloc de susţinere a creşterii economice dar şi a sistemelor de securitate socială şi regimurilor de pensii va reprezenta o preocupare perpetuă pentru Uniunea Europeană. Asigurarea libertăţii de circulaţie a persoanelor, în special a lucrătorilor, dar şi întreţinerea unui nivel cât mai bun de securitate la frontiere prezintă atât avantaje certe pentru state membre ale Uniunii Europene, cât şi o grijă constată în sensul potenţialelor riscuri şi ameninţări pe care le pot aduce emigranţii.

Bibliografie
BECHIR, Mariana, ,,Europa, de la „one way ticket“ la migraţia în circuit dintr-un stat în altul”, în Adevărul, 09 octombrie 2011.
HACHI, Mihai, ,,Migraţia internaţională a forţei de muncă”, www.scribd.com.
HAINĂROŞIE, Lucian, ,,Cum vă puteţi găsi uşor de muncă în UE”, Ziare.com, www.ziare.com.
KAMMERHOFER, Christa, ,,Politica privind ocuparea forţei de muncă” (2008), www.circa.europa.eu.
LUMEZEANU, Lucian, ,,L’Express: Naturalizarea moldovenilor înseamnă extinderea României pe «uşa din dos»”,
www.ziare.com.
LUPUŞOR, Adrian, Ana Popa, Valeriu Prohniţchi, Alex Oprunenco, Elena Culiuc, Dumitru Budianschi, MEGA - Analiza Creşterii Economice în Moldova, Expert-Grup, Chişinău, (4) 2011, 34.
MATHHIJH, Matthias, ,,Revenirea luptelor de clasă” în Foreigh Policy România (24) 2011: 53.
MIHAI, Adelina, ,,Vrei un job în străinătate? Cum să te angajezi în GERMANIA”, Ziarul Financiar, 8 mai 2011.
POPA, Victoria, „Cei care nu vorbesc româneşte nu vor putea redobândi cetăţenia română”, în Jurnal de Chişinău, 28 Octombrie 2011.
PREAŞCA, Ion, ,,Migraţia lasă ţara fără forţă calificată de muncă”, în Adevărul Moldova, 15 august 2011.
RUDNIŢCHI, Constantin, ,,Germania importă forţă de muncă”,în RFI România.
***, „Cartea albastră încearcă atragerea de creiere în UE”, în EurActiv, www.euractiv.ro.
***, Planul de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize Uniunea Europeană-Republica Moldova, 2010.

VLADISLAV ȘARAN – Cercetător ştiinţific stagiar, Institutul Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

 sus