Migranţi români, cetăţeni europeni

Managementul fluxurilor migraționiste în Uniunea Europeană

DANA LARISA DRUGĂ
[„Petre Andrei” University of Iași]

Abstract:
International migration can contribute to the economic growth of the European Union (EU) as a whole, as well as provide resources for migrants and their home countries, and thus contribute to their development. It can be an opportunity, because it is a factor of human and economic exchange and enables people to achieve what they aspire to. However, there is a need to manage migration in a manner that takes account of Europe's reception capacity in terms of its labour market, housing and health, education and social services, while protecting migrants against possible exploitation by criminal networks.

Keywords: migration; economic growth of the European Union; exploitation; factor of human and economic exchange

Introducere

Migraţia a devenit o parte importantă a existenţei globale, astfel că se poate spune că un management eficient al migraţiei poate juca un rol important în ceea ce priveşte dezvoltarea şi reducerea sărăciei. În prezent, toate statele membre ale UE sunt afectate de fluxul migraţiei internaţionale, motiv pentru care au convenit să dezvolte o politică comună asupra imigrării la nivel european. Comisia a făcut numeroase propuneri pentru dezvoltarea acestei politici, multe dintre acestea devenind o parte integrantă a legislaţiei UE. Obiectivul principal al acestei politici este managementul mai bun al fluxurilor de migraţie printr-o abordare coordonată care să ia în considerare situaţia economică şi demografică a UE.

În ciuda politicilor restrictive de imigraţie ce există în numeroase state membre încă din anii 70, un număr foarte mare de imigranţi ilegali au continuat să intre pe teritoriul european alături de cei în căutare de azil. Profitând de persoanele venite în căutarea unei vieţi mai bune, numeroase reţele de trafic şi contrabandă au apărut pe teritoriul UE, situaţie ce a dus la necesitatea alocării unor resurse considerabile pentru a lupta împotriva imigraţiei ilegale, în special vizând traficanţii şi contrabandiştii. Mai mult decât atât, este un fapt cunoscut acela ca UE are nevoie de imigranţi în anumite sectoare şi regiuni pentru a-şi satisface nevoile economice şi demografice.

Obiectivele fundamentale ale Europei nu s-au schimbat: un angajament puternic în favoarea unor societăţi armonioase, bazate pe coeziune şi incluziune, care respectă drepturile fundamentale ale cetăţeanului în cadrul unor economii sociale de piaţă solide, oferind cetăţenilor un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie fără frontiere interne¹. Este vorba despre crearea unui spaţiu în care să se asigure protecţia individuală a cetăţenilor, respectarea drepturilor fundamentale şi libera circulaţie a acestora. Este vorba de un spaţiu în care securitatea cetăţenilor şi protecţia colectivă a acestora trebuie să fie asigurate prin măsuri corespunzătoare. Este vorba de un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie în cadrul căruia cetăţenii pot avea acces mai uşor la justiţie. În cele din urmă, este vorba de un spaţiu care necesită o gestionare concertată în domeniul imigrării şi al azilului.

Documente programatice ale migraţiei în Uniunea Europeană

Uniunea Europeană a înregistrat progrese importante în ceea ce priveşte construcţia acestui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie. Impulsul a fost dat de două programe multianuale succesive² care au prezentat, în detaliu, priorităţile şi iniţiativele ce urmează a fi luate în diferite sectoare.

Astfel, pentru continuarea politicilor viitoare în domeniul justiţiei şi afacerilor interne (JAI) în contextul adoptării Programului de la Stockholm, în direcţia îmbunătăţirii măsurilor şi instrumentelor existente se vor dezvolta în următorii 5 ani un dialog activ şi un parteneriat de migraţie cu statele terţe. Uniunea Europeană urmăreşte prioritizarea problemelor fluxurilor migratorii din Africa şi Estul şi Sud-Estul Europei şi continuarea cooperării şi dialogului cu America Latină, Caraibe şi Asia. Este prevăzută crearea unei platforme europene de dialog, care va permite identificarea modalităţilor de gestionare a migraţiei forţei de muncă şi a modificărilor necesare ale cadrului juridic şi instituţional. Aceasta va trebui să se bazeze pe o evaluare globală a competenţelor de care are nevoie Europa până în 2020, ţinând seama de situaţia economică şi de necesităţile pieţelor muncii din statele membre.

Europa va trebui să devină mai sigură, fără a periclita însă atractivitatea sa pentru migranţii legali, ce trebuie trataţi la nivel egal cu cetăţenii europeni şi cu cei în proces de reunificare familială. Solidaritatea este din nou enunţată în contextul responsabilităţilor faţă de migranţi atât în cadrul intern european, cât şi faţă de statele terţe confruntate cu un număr mare de beneficiari de protecţie internaţională.

UE se confruntă cu o problemă structurală în ceea ce priveşte dezvoltarea sa demografică. În ciuda unei rate a şomajului de aproape zece la sută, care a lăsat mai mult de 23 de milioane de persoane fără locuri de muncă, se înregistrează la scară largă un deficit de competenţe. Analiza anuală a creşterii 2018 arată că cererea de forţă de muncă a continuat să crească şi că, în ciuda acestor niveluri ridicate de şomaj, unii angajatori sunt în imposibilitatea de a găsi persoanele cu competenţele adecvate pentru a ocupa posturile vacante pe care le oferă. Pentru sprijinirea redresării economice și menţinerea sistemelor de protecţie socială ale Europei, UE trebuie să rezolve urgent discrepanţele între oferta de competenţe și cererea de pe piaţa forţei de muncă.

Acest aspect este subliniat în Strategia Europa 2020³, în special în orientările privind ocuparea forţei de muncă și în cadrul comunicării emblematice „O agendă pentru noi competenţe și noi locuri de muncă ”. În cadrul Strategiei Europa 2020, UE s-a angajat să atingă o rată a ocupării forţei de muncă de 75% până în 2020, precum și să asigure o mai bună compatibilitate între competenţele pe care persoanele le obţin prin educaţie și formare, pe de o parte, și nevoile reale de pe piaţa forţei de muncă, pe de altă parte.

Dezvoltarea unei politici europene în domeniul migraţiei, bazată pe solidaritate și responsabilitate, este un obiectiv strategic esenţial pentru Uniunea Europeană⁴. Realizând că o nouă abordare asupra managementului migraţiei este necesară, liderii UE s-au decis în cadrul Consiliului European din Octombrie 1999, ce a avut loc la Tampere (Finlanda), asupra elementelor necesare unei politici de imigrare la nivel European. Abordarea de la Tampere a fost reconfirmată în 2004 prin adoptarea Programului de la Haga⁵, care stabileşte obiectivele pentru întărirea libertăţii, securităţii şi justiţiei în UE pentru perioada 2005-2010.

Totodată, Planul Comisiei privind migraţia legală⁶, apărut în 2005, constituie un document nelegislativ al Comisiei Europene care stabileste priorităţile UE în ceea ce priveste migraţia legală. Contextul în care se stabilesc aceste priorităti este legat de nevoia tot mai mare a UE de a atrage forţa de muncă din ţări terţe pentru a susţine creşterea economică din cadrul UE.

Ulterior, prin Programul de la Stockholm, adoptat în mai 2010, s-au definit priorităţile majore ale Uniunii Europene în domeniul justiţiei, afacerilor interne şi imigraţiei pentru perioada 2010-2014, acesta fiind o continuare a Programelor de la Tampere (1999-2004) şi Haga (2005-2009). În aria imigraţiei legale, programul prevede adoptarea unor măsuri care să reglementeze statutul şi condiţiile de muncă ale diverselor categorii de muncitori din ţări terţe în conformitate cu Planul Comisiei privind migraţia legală (2005). În cadrul Programului, se conturează drept prioritară direcţia Uniunii Europene spre „O Europă a responsabilităţii, solidarităţii şi parteneriatului în materie de migraţie şi de azil” având ca obiective: elaborarea unei politici europene cuprinzătoare şi vizionare privind migraţia, bazate pe solidaritate şi responsabilitate.... Este necesară punerea eficientă în aplicare a tuturor instrumentelor juridice relevante şi ar trebui să se utilizeze pe deplin agenţiile şi birourile care operează în acest domeniu. Migraţia bine gestionată aduce beneficii tuturor părţilor interesate⁷.

În contextul Programului de la Stockholm, Consiliul European invită Comisia să prezinte rapid un plan de acţiune în primele şase luni ale anului 2010, care urma a fi adoptat de către Consiliu. Planul urmează să transpună scopurile şi priorităţile Programului în acţiuni concrete cu un calendar precis pentru adoptare şi punere în aplicare. El reafirmă ca scop şi prioritate de acţiune asigurarea Exercitării depline a dreptului la libera circulaţie⁸ ca fiind unul dintre principiile fundamentale care stau la baza Uniunii şi una dintre libertăţile fundamentale ale cetăţeniei europene.

Cetăţenii Uniunii au dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, dreptul de vot şi dreptul de a fi candidat la alegerile pentru Parlamentul European şi la alegerile municipale în statul membru de reședinţă, dreptul la protecţie din partea autorităţilor diplomatice şi consulare ale altor state membre etc.. În exercitarea drepturilor lor, cetăţenilor li se asigură un tratament egal cu cel al resortisanţilor statului membru respectiv, în condiţiile stabilite de dreptul comunitar. Prin urmare, punerea în aplicare eficientă a legislaţiei europene relevante reprezintă o prioritate.

Pactul european privind imigraţia şi azilul⁹oferă o bază clară pentru noi evoluţii în acest domeniu. Europa va avea nevoie de o politică flexibilă, care să răspundă priorităţilor şi necesităţilor statelor membre şi care să permită migranţilor să îşi valorifice la maxim potenţialul. Pactul european pentru imigraţie şi azil tratează în total cinci câmpuri de acţiune: imigraţia legală, imigraţia ilegală, controlul la graniţă, politica de azil şi raportul UE cu ţările terţe. Concret, pentru unii aceasta înseamnă şanse mai bune la un loc de muncă în Europa, iar pentru alţii, mai multă teamă de expulzare. La trimiterea înapoi a imigranţilor ilegali, UE va colabora pe viitor mai strâns cu statele de origine ale acestora şi, simultan, va intensifica controalele la graniţele exterioare ale UE.

Persoanelor care au nevoie de protecţie trebuie să li se asigure accesul la proceduri de azil eficiente şi sigure din punct de vedere legal. În plus, pentru a menţine sisteme de imigraţie şi azil credibile şi durabile în UE, sunt necesare prevenirea, controlul şi combaterea imigraţiei ilegale, având în vedere faptul că UE se confruntă cu o presiune crescândă din partea fluxurilor de migraţie ilegală, în special statele membre aflate la frontierele sale externe, inclusiv la frontierele sudice, în conformitate cu concluziile Consiliului European din octombrie 2009. Important este următorul punct: Pactul european pentru imigraţie şi azil nu este obligatoriu din punct de vedere legal. Acest lucru nici nu ar fi putut fi impus din punct de vedere politic. Fiecare stat naţional va rămâne şi în viitor responsabil pentru politica de migraţie individuală. Ministrul de externe din Malta, Tonio Borg¹⁰, speră totuşi la un sprijin în problema refugiaţilor: „Pactul este acceptat mai bine pe bază de voluntariat. În acelaşi timp, Comisia UE va supraveghea punerea în aplicare. În timp ce în trecut mica Malta bătea la uşa diferitelor state, ceea ce face şi în prezent, acum vom avea şi ajutorul Comisiei Europene”.

Actualmente există mai multe documente la nivelul Uniunii Europene care abordează problema circulaţiei libere a lucrătorilor. În iulie 2010, Comisia Europeana a publicat o Comunicare cu tema Reafirmarea liberei circulaţii a lucrătorilor: drepturi şi evoluţii majore¹¹, în care prezintă o perspectivă generală asupra drepturilor lucrătorilor migranţi la nivelul UE şi aduce în discuţie drepturile lucrătorilor care se află în situaţii mai vulnerabile decât lucrătorii naţionali. În urma acestei comunicări, la nivelul Parlamentului European, mai exact în cadrul Comisiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale, a fost deschisă dezbaterea Raportului asupra Libertăţii de Circulaţie a Lucrătorilor în UE care analizează situaţia actuală în statele membre şi vine cu propuneri concrete pentru viitor.

În ciuda temerii generale referitoare la problema imigranţilor, şi anume faptul că un flux puternic din ţările mai slab dezvoltate către ţările mai prospere ar duce la pierderea a numeroase locuri de muncă pentru cetăţenii statului respectiv sau la scăderi salariale, Raportul arată că studiile recente demonstrează irelevanţa acestor temeri şi, chiar din contră, susţin că migraţia forţei de muncă a adus numeroase beneficii Uniunii Europene. Mai mult decât atât, aceleaşi studii arată că migraţia ilegală a forţei de muncă a scăzut simţitor datorită libertăţii de mişcare a forţei de muncă.

În contextul diminuării masive a forţei de muncă la nivelul Uniunii Europene în perspectiva următorilor ani, are loc deschiderea UE către lucrători din terţe state pentru a acoperi deficitul de forţă de muncă. Această schimbare de politică în domenul migraţiei s-a materializat şi prin:
a) adoptarea de către Consiliul European în decembrie 2005 a Abordării Globale în domeniul Migraţiei¹², completată în iunie 2007, cu extinderea ei către regiunile de est şi sud-est vecine cu Uniunea Europeană;
b) Politica Europeană de Vecinătate (PEV)¹³ care se interconectează cu Abordarea Globală, ambele contribuind la mai buna gestionare a fenomenului migraţionist între Uniunea Europeană şi statele vizate.

Politica Europeană de Vecinătate (PEV) reprezintă o nouă abordare în cadrul relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi vecinii săi, abordare ce are în vedere consolidarea relaţiilor de vecinătate şi intensificarea cooperării cu statele vecine ale Uniunii Europene. Se are în vedere crearea unei zone de prosperitate, bună vecinătate, securitate şi stabilitate la noile frontiere ale Uniunii Europene extinse.

Liniile generale ale PEV au fost definite pentru prima dată în comunicarea Comisiei privind „Europa extinsă”, din martie 2003. Comunicarea a fost urmată de un document strategic mai amplu publicat în mai 2004, care stabileşte modalităţi concrete de intensificare a cooperării cu ţările vizate. În raportul său de punere în aplicare din decembrie 2006, Comisia a făcut de asemenea propuneri cu privire la consolidarea acestei politici. Politica europeană de vecinătate se aplică ţărilor aflate în imediata vecinătate a UE, pe uscat sau pe mare – Algeria, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Egipt, Georgia, Israel, Iordania, Liban, Libia, Moldova, Maroc, Autoritatea Palestiniană, Siria, Tunisia şi Ucraina. Cu toate că şi Rusia se află în vecinătatea Uniunii, relaţiile cu această ţară fac obiectul unui parteneriat strategic separat.

PEV îşi propune să prevină apariţia unor decalaje între UE extinsă şi vecinii săi, oferindu-le acestora din urmă posibilitatea de a participa la diferite activităţi ale UE, printr-o cooperare mai strânsă în domeniile politic, economic şi cultural. Această iniţiativă politică ambiţioasă, lansată în 2003, prevede transformarea treptată a relaţiilor comerciale şi de cooperare tradiţionale în vederea obţinerii unui grad de integrare mai ridicat între UE şi ţările vecine. Pe plan economic, PEV le oferă acestor ţări relaţii comerciale preferenţiale, o participare pe piaţa internă a UE, o legătură mai bună cu Uniunea (de exemplu, în sectoarele energiei, transportului şi telecomunicaţiilor), posibilitatea de a participa la anumite programe ale UE şi o asistenţă financiară şi tehnică substanţială¹⁴.

PEV prezintă avantaje economice care pot fi considerabile. O mai mare convergenţă legislativă şi normativă cu UE, în special în domenii importante pentru îmbunătăţirea accesului pe piaţă, ar trebui să conducă la accelerarea investiţiilor şi la intensificarea ritmului de creştere economică, mai ales dacă la aceasta se adaugă un grad mai ridicat de liberalizare a comerţului, în sectorul serviciilor şi al produselor agricole. În comparaţie cu acordurile-cadru semnate de UE şi ţările vecine, PEV îşi asumă un rol mai important de catalizator în realizarea reformelor structurale şi în aplicarea unor politici macroeconomice solide. Dar progresele concrete la acest capitol vor depinde în continuare de angajarea acestor ţări în procesul de reformă. Pentru a asigura reuşita PEV, ţările vecine participante vor trebui să garanteze că angajamentele asumate în cadrul acestei politici sprijină strategiile naţionale de dezvoltare şi corespund capacităţii lor instituţionale şi tehnice. În acelaşi timp, UE va trebui să garanteze integritatea şi funcţionarea concretă a pieţei sale interne.

Planurile de acţiune ale ţărilor partenere se află în centrul PEV. Acestea sunt documente politice care stabilesc obiectivele strategice ale cooperării dintre ţările vecine şi UE. Planurile conţin, de asemenea, o listă globală de priorităţi pentru părţile implicate. Una dintre priorităţile majore este stimularea creşterii economice prin îmbunătăţirea condiţiilor care fac posibile investiţiile durabile şi creşterea productivităţii.

Planurile de Acţiune ale PEV reprezintă unul dintre principalele instrumente de implementare ale politicii, fiind documentul politic cheie în dezvoltarea relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi vecinii săi. Planurile de acţiune ale PEV se stabilesc pe perioade de 3-5 ani, se încheie cu fiecare stat vecin în parte şi definesc priorităţile de colaborare în mai multe domenii, cum ar fi dialogul politic, politica economică şi socială, comerţul şi justiţia şi afacerile interne (din care face parte şi migraţia, managementul frontierelor, traficul de fiinţe umane). Prin lărgirea Uniunii Europene, Republica Moldova a devenit unul dintre noii vecini de graniţă a Uniunii Europene, fiind inclusă în Politica de Vecinătate Europeană pentru zona de est, alături de Ucraina şi Bielorusia. Astfel, în anul 2005 a fost stabilit un Plan de Acţiune al PEV între UE şi Moldova.

Migraţia românilor în UE

În ciuda eforturilor făcute de U.E pentru a rezolva problema migraţiei şi satisfacerea regională a nevoilor economice şi demografice, aceasta nu se concentrează îndeajuns pe problemele şi implicit pe soluţiile care pot veni din interiorul graniţelor statelor membre. Astfel, pentru cetăţenii statelor membre nou intrate în Uniunea Europeană, respectiv Bulgaria şi România (şi pâna de curând, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Slovenia şi Slovacia), există restricţii temporare asupra libertaţii de mişcare a forţei de muncă din partea altor state membre ale UE.

În prezent, 10 din cele 27 de state membre ale UE aplică restricţii cetăţenilor români care doresc să muncească într-un alt stat membru UE. Statele care aplică aceste restricţii sunt: Austria, Belgia, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Marea Britanie și Olanda. Spania, Portugalia, Ungaria și Grecia au renunţat la aplicarea regimului tranzitoriu cetăţenilor români începând cu 1 ianuarie 2009 şi Danemarca începand cu 1 mai 2009. Accesul lucrătorilor români pe pieţele muncii din statele care au impus restricţii se realizează în baza legislaţiei naţionale a statului respectiv şi în baza eventualelor acorduri bilaterale privind circulaţia forţei de muncă încheiate de România cu aceste state (în principal cu Germania, Spania si Franţa)¹⁵.

Libera circulaţie a lucrătorilor este un drept fundamental care permite cetăţenilor unui stat membru al UE să muncească într-un alt stat membru al UE în aceleasi condiţii ca şi cetăţenii statului membru gazdă. Tratatele comunitare prevăd posibilitatea restricţionării aplicării acestei libertăţi pentru o perioadă de maxim 7 ani pentru statele nou intrate în UE. Aceste restricţii privesc numai libera circulaţie în scopul ocupării unui loc de muncă şi pot diferi de la un stat membru la altul.

În cazul României, prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, a fost stabilită posibilitatea impunerii unor măsuri tranzitorii la libera circulaţie a lucrătorilor României. De-a lungul unei perioade tranzitorii de pâna la 7 ani după aderarea la UE a României (la 1 ianuarie 2007), anumite condiţii ar putea fi aplicate pentru a restricţiona libera circulaţie a lucrătorilor din, spre şi între aceste state membre (România și Bulgaria). Măsurile tranzitorii reglementează dreptul fiecarui stat membru de a stabili politica de acces la încadrarea în muncă pentru lucrătorii din statele membre ale Uniunii Europene nou-aderate, în funcţie de situaţia pieţei muncii autohtone în aşa fel încât să nu se creeze dezechilibre economice şi să nu se exercite presiuni mai mari asupra sistemului de securitate socială.

Tratatul de Aderare a României la UE prevede că, pentru primii doi ani de la aderare, accesul la piaţa muncii din statele membre ale UE va depinde de legile şi politicile naţionale ale acelor state membre. Aplicarea măsurilor tranzitorii ar putea fi extinse pentru o perioadă ulterioară de încă 3 ani. După această dată, un stat membru al UE care a aplicat măsuri tranzitorii poate fi autorizat să continue a aplica astfel de măsuri tranzitorii pentru alţi doi ani, dar numai dacă trece printr-un dezechilibru serios al pieţei muncii interne. Dispoziţiile tranzitorii nu se pot extinde la o perioadă mai mare de şapte ani. Astfel, lucrătorilor români ar trebui să li se dea prioritate în faţă lucrătorilor din ţările terţe, iar în acelaşi timp, odată ce lucrătorul a dobândit acces la piaţa muncii, el trebuie să beneficieze de egalitate de tratament.

Punctul de pornire al acestei abordări, care trebuie atins la nivel european, este conştientizarea de către statele membre a faptului că libera circulaţie a lucrătorilor este un drept fundamental şi că prin exercitarea acestui drept nu există efecte negative asupra pieţelor muncii. Totodată, este vizibilă o nevoie clară de adaptare a migraţiei forţei de muncă la strategiile existente la nivel european, în special la strategia EU 2020. Situaţia actuală şi lecţiile învăţate din criza financiară au dezvăluit un nou spectru de posibilităţi pentru a stimula performanţa economică şi pentru a mări ratele de ocupare a forţei de muncă.

Atâta timp cât nu există efecte negative înregistrate din cauza mobilitătii forţei de muncă, în special după cele două extinderi ale UE din 2004 și 2007, nu există nicio justificare socio-economică pentru menţinerea restricţiilor de circulaţie a forţei de muncă, în special în cazul cetăţenilor români şi bulgari. Toate procedurile administrative care nu sunt necesare şi care pot întârzia sau preveni exercitarea dreptului de liberă circulaţie al lucrătorilor sunt privite ca fiind nejustificate şi trebuie eliminate în cel mai scurt timp, reprezentând o povară din punct de vedere economic şi social.

Argumentele economice pentru deschiderea pieţelor muncii sunt din ce în ce mai puternice în cadrul situaţiei actuale la nivel european. Supra-protecţionismul asupra libertăţii de mişcare a lucrătorilor va crea o distanţare între statele membre şi o lipsă de încredere care poate afecta performanţa Uniunii Europene ca actor pe piaţa mondială şi îi poate slăbi poziţia din punct de vedere al competitivităţii.

În materie de migraţie legală, există la ora actuală o problemă fundamentală în Uniunea Europeană ce ţine de prăpastia dintre ceea ce se declară şi se convine la nivel european şi politicile fiecărui stat membru în parte. Avem, pe de o parte, obiectivele ambiţioase ale Programului de la Stockholm, care pun accentul pe nevoia UE de imigranţi legali care să rezolve problemele demografice din piaţa europeană a muncii; însă, pe de altă parte, ceea ce vedem că se întamplă în realitate este exact inversul strategiei de la nivel european şi anume o închidere din ce în ce mai mare a pieţei muncii pentru imigranţi.

În acest sens, demne de reţinut sunt două exemple foarte recente¹⁶:
1. guvernul francez a anunţat că va reduce drastic numărul meseriilor la care pot avea acces imigranţii;
2. Olanda a anunţat că de la 1 iulie 2011 va închide practic piaţa muncii pentru imigranţi, inclusiv pentru români şi bulgari.

Tratamentul acordat românilor şi bulgarilor mă conduce la a doua problemă fundamentală a UE în materie de migraţie legală: discriminarea pe piaţa europeană a muncii a lucrătorilor din aceste două noi state membre. Practic, la mai mult de 4 ani de la aderarea la UE, România şi Bulgaria sunt supuse în cadrul Uniunii la acelaşi tratament ca oricare alt stat terţ. Cetaţenii celor două noi state membre au acces limitat la piaţa muncii din majoritatea statelor europene occidentale, iar Olanda, spre exemplu, va bloca în totalitate accesul românilor şi bulgarilor la locurile de muncă. Ministrul olandez al afacerilor sociale a mers pana la a declara ca ceilalţi europeni au un drept fundamental la a lucra în ţara sa dând de înţeles că românii şi bulgarii nu ar beneficia de același drept. Mii de români şi bulgari sunt supuși unor condiţii inumane pe piaţa muncii sezoniere din UE, profitându-se de naivitatea lor de a intra involuntar în plasa unor agenţii de recrutare ce funcţionează ca adevărate organizaţii de crimă organizată.

Este necesară o legislaţie la nivel european care să repună lucrurile în direcţia corectă, continuarea implementării pachetului legislativ privind migraţia legală fiind esenţială în acest sens. Condiţiile de muncă, în special pentru muncitorii sezonieri, trebuie să fie mult ameliorate pentru că, în acest domeniu, de la un anumit nivel, se încalcă drepturile fundamentale şi se practică sclavia modernă.

Procedurile de acordare a permiselor de muncă şi de şedere trebuie să fie simplificate şi trebuie să se acorde drepturi sociale şi economice reale tuturor imigranţilor legali care muncesc pe teritoriul UE. La fel de important este ca intermediarii care asigură recrutarea imigranţilor să fie atent monitorizati şi controlaţi pentru că, deseori, aceştia se comportă ca adevărate reţele de crimă organizată şi promovează munca forţată, sechestrarea, prostituţia.

Cetaţenii români şi bulgari încă se confruntă cu discriminarea în multe dintre statele membre. În plus, cetăţeni din afara UE beneficiază uneori de condiţii de muncă mai bune decât aceştia, ceea ce contravine principiului preferinţei comunitare. Restricţiile de pe piaţa muncii pentru cetăţenii celor două state trebuie să fie urgent ridicate pentru a putea face posibilă circulaţia efectivă a tuturor cetăţenilor europeni, o valoare fundamentală a Uniunii Europene. În plus, realizarea deplinei libertăţi a forţei de muncă în interiorul UE ar reprezenta un atu important şi pentru redresarea economică la nivelul întregii Uniuni.

Concluzii

În contextul provocărilor demografice majore cu care se va confruntă Uniunea, politicile flexibile în materie de imigraţie vor avea o contribuţie importantă la performanţele economice pe termen lung ale Uniunii. Legătura dintre migraţie şi integrare rămâne esenţială în ceea ce priveşte valorile fundamentale ale Uniunii. De aceea, trebuie menţinut un echilibru între cele trei dimensiuni ale abordării globale: promovarea mobilităţii şi a migraţiei legale, optimizarea legăturii dintre migraţie şi dezvoltare şi combaterea imigraţiei ilegale.

Politicile în domeniul migraţiei trebuie să fie mai bine coordonate cu cele care au în vedere dezvoltarea. În acest scop, se are în special în vedere îmbunătăţirea la nivel european a sistemelor de transfer de fonduri ale lucrătorilor imigranţi. Uniunea ar trebui să încurajeze crearea unor regimuri de admitere flexibile care să răspundă necesităţilor statelor membre şi care să permită migranţilor să îşi valorizeze deplin aptitudinile şi competenţele, pentru a favoriza o mai bună adecvare între oferta şi cererea de forţă de muncă pe piaţa europeană a muncii. Uniunea Europeană trebuie să asigure tratamentul echitabil al resortisanţilor ţărilor terţe cu şedere legală pe teritoriul statelor sale membre. O politică de integrare mai viguroasă ar trebui să urmărească acordarea de drepturi şi obligaţii acestor persoane, comparabile cu cele ale cetăţenilor Uniunii. Cooperarea europeană poate contribui la politici de integrare mai eficiente în statele membre prin oferirea de stimulente şi sprijin pentru acţiunea acestora.

Combaterea traficului de fiinţe umane şi a facilitării trecerii ilegale a frontierei, gestionarea integrată a frontierelor şi cooperarea cu ţările de origine şi de tranzit, coroborate cu cooperarea poliţienească şi judiciară, trebuie să rămână priorităţi majore în acest sens. Este important să se asigure că punerea în aplicare a instrumentelor adoptate în domeniul returnării şi a sancţiunilor împotriva angajatorilor, precum şi a acordurilor de readmisie în vigoare este monitorizată pentru a asigura aplicarea efectivă a acestor instrumente. Minorii neînsoţiţi care sosesc în statele membre din ţări terţe reprezintă un grup deosebit de vulnerabil care necesită o atenţie deosebită şi soluţii adaptate. Prevăzut pentru 2012, Sistemul European Comun de Azil (SECA) trebuie să se bazeze pe norme avansate în materie de protecţie, prevenind în acelaşi timp abuzurile.

Din punct de vedere legislativ, România a transpus în întregime acquis-ul comunitar îndomeniul migraţiei. Trebuie avut însă în vedere faptul că au loc în prezent schimbări de politici migraţioniste la nivel european cu tendinţa către o mai mare deschidere de atragere de forţă de muncă din terţe ţări. Aceste schimbări de politici atrag noi directive ale căror cerinţe trebuie transpuse la nivel naţional. România va trebui să continue alinierea permanentă la politicile şi legislaţia europeană în domeniul migraţiei, care în prezent cunoaşte o dinamică mai puternică.

Bibliografie
CARRERA, Sergio, GUILD, Elspeth, „The French Presidency’s European Pact on Immigration and Asylum: Intergovernmentalism vs. Europenisation? Security vs. Rights?” în CEPS (Centre for European Policy Studies) Policy brief, Justice and Home Affairs Section, 170 (2008).
CONSTANTIN, Daniela-Luminiţa (coord.), NICOLESCU, Luminiţa, GOSCHIN, Zizi, Perspective europene de abordare a azilului şi migraţiei , Bucureşti, Institutul European din România, 2008.
European Union, „The Hague Programme: Strengthening Freedom, Security and Justice in the European Union”, 13 December 2004, 2005/C 53/01.
European Union, Council of the European Union, „The Stockholm Programme – An open and secure Europe serving and protecting the citizens”, 23 November 2009.
www.ceps.eu
www.europa.eu
www.europainfo.ro
www.ier.ro
www.ioanenciu.ro
www.mae.ro.
www.mmuncii.ro
www.sferapoliticii.ro
www.statewatch.org
www.unhcr.org

DANA LARISA DRUGĂ – Asistent univ. drd. la Facultatea de Drept a Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi.

 sus