Migranţi români, cetăţeni europeni

Migrația ilegală a românilor în anul 1989. Aspecte socio-demografice

ILARION ȚIU
[Dimitrie Cantemir” Christian University]

Abstract:
This article analyzes the illegal migration of Romanians in 1989. Depression and human rights violation favor working class dissatisfaction about communist regime. The Romanians tries to leave the country against any danger, with the goal to establish in Western Europe or North America. Based on the data collected from The National Council for the Securitate Archives (N=1.962), our research establish the socio-demographic profile of Romanian migrant in 1989. Statistical analyses suggested that the workers represent majority of migrants and they leave Romania from economic reasons, not for political ones.

Keywords: Economical migration; Communist repression; Communist depression; Fall of communism; Working class

Introducere

La sfârşitul anilor ’80, România comunistă trecea printr-o gravă criză economică şi politică. Scăderea nivelului de trai şi izolarea internaţională în care se găsea Nicolae Ceauşescu a afectat starea de spirit a populaţiei, provocând un val migraţionist. Deoarece migraţia legală era interzisă, a crescut procentul trecerilor frauduloase ale frontierelor. Datele statistice indică o corelaţie între accentuarea crizei economice şi creşterea tendinţei de migraţie ilegală a românilor¹. Spre exemplu, Poliţia de Frontieră a judeţului Timiş a dat publicităţii o evidenţă a tranzitului ilegal spre Iugoslavia în perioada 1980-1989, conform căreia numărul românilor care şi-au riscat viaţa încercând să părăsească ţara în această perioadă a crescut de 2,7 ori, de la 913 persoane în 1980, la 2.483 persoane în 1989².

Tranzitarea ilegală a graniţelor în anii ’80 prezenta mari pericole din cauza creşterii violenţei grănicerilor, pe fondul escaladării fenomenului. În multe cazuri se trăgea spre grupurile de fugari în plin, fără a fi respectate salvele de avertizare³.

Situaţia imigranţilor români a devenit o problemă pe agenda europeană la sfârşitul anului 1988. Ziarele maghiare şi germane prezentau pe larg cazuri de cetăţeni români împuşcaţi fără milă de grăniceri când încercau să treacă frontiera. De asemenea, publicaţiile atrăgeau atenţia şi asupra fluxului mare de emigranţi pe care-i dădea România. Cotidianul ungar Magyar Hírlap scria că în anul 1988 trecuseră în Ungaria aproximativ 4.000 de cetăţeni români. Despre graniţa româno-iugoslavă ziarul vest-german Niedersächsische din 30 decembrie 1988 scria că era „cea mai sângeroasă din Europa“. Circa 400 de transfugi ar fi fost împuşcaţi de grăniceri, iar multe alte persoane muriseră înecate în Dunăre în anul care se scursese⁴.

Cercetarea fenomenului migraţiei ilegale a românilor în 1989

Pentru a stabili profilul socio-demografic al emigrantului român din anul 1989 am studiat datele statistice prezente în dosarul 8566 (vol. 24-27), Fond Documentar, depozitat la Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Volumele menţionate cuprind „Note de frontieră“ redactate de Securitate cu privire la evenimentele de la graniţele cu Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria şi URSS pe parcursul anului 1989. Datele statistice aveau la bază informaţiile furnizate de trupele de grăniceri. Pe lângă numărul transfugilor interceptaţi de autorităţi, ofiţerii de Securitate au consemnat şi informaţii legate de vârsta acestora, ocupaţiile, judeţul de provenienţă. În cazul în care cetăţenii identificaţi aparţineau etniilor maghiară sau germană, acest aspect era consemnat.

Pentru a prelucra statistic datele prezente în „notele de frontieră“, din cele 12 luni ale anului 1989 am ales un eşantion de trei luni, respectiv ianuarie-martie. Datele statistice expuse mai sus au fost prelucrate cu ajutorul programelor software SPSS versiunea 16.0 şi Microsoft Excel 2010.

Tabelul 1. Etnia cetăţenilor români arestaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei (N=1.962)

Faptul că românii de etnie maghiară reprezintă statistic majoritatea cetăţenilor arestaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei (46,89% din eşantionul studiat) ne face să credem că aceştia şi-au motivat gestul datorită politicii Ungariei de a nu-i extrăda în România. Decizia guvernului de la Budapesta era de dată recentă, respectiv 1985. Migraţia spre Ungaria era în ascensiune şi din cauza politicii antimaghiare a regimului de la Bucureşti. Chestiunea migraţiei maghiarilor din România a fost pusă chiar pe agenda discuţiei bilaterale dintre Nicolae Ceauşescu şi János Kádár din 1988, însă liderul român a refuzat să discute acest aspect⁵.

Fenomenul se înregistrase şi în rândul comunităţii germane din România la finalul anilor ’60 şi în anii ’70, când Germania Federală stabilise cu Iugoslavia să nu-i mai extrădeze pe fugarii români saşi şi şvabi. Aceştia erau transportaţi (de grăniceri sau chiar direct de călăuze) la ambasada RFG de la Belgrad, pentru a primi paşapoarte vest-germane. În 1989, tranzitul ilegal al minoritarilor germani este redus, respectiv 6,78% din totalul eşantionului studiat, ceea ce înseamnă că migraţia acestei comunităţi se temperase.

Românii reprezintă a doua etnie care migrează spre vest în anul 1989 (46,33% din eşantionul studiat), într-un procent apropiat de cel al maghiarilor. Tranzitul frontierei se realiza în cele mai multe cazuri cu ajutorul călăuzelor. Erau, de regulă, persoane din zonele de graniţă, cu sau fără ocupaţie. De multe ori erau etnici maghiari sau sârbi, având în vedere că trebuiau să predea transfugii unor alte călăuze, dincolo de frontieră. Ei percepeau tarife consistente. Spre exemplu, un grup de 17 persoane interceptat la graniţa româno-maghiară pe 4 martie 1989 achitase suma de 105.000 lei pentru a fi ajutat să părăsească ilegal România. Călăuzele erau doi fraţi, cu domiciliul în localităţile de frontieră⁶. La graniţa româno-iugoslavă tarifele erau şi mai mari. Pe 24 martie 1989, un grup de trei persoane a plătit unei reţele de călăuze din judeţul Timiş, alcătuită din cinci membri, suma de 200.000 lei⁷.

Investiţia merita. Tranzitul graniţei cu ajutorul călăuzelor era mult mai sigur decât pe cont propriu. Rata de capturare a transfugilor însoţiţi de călăuze a fost mică în perioada studiată, respectiv 10 cazuri în 90 de zile. În momentul în care grănicerii interceptau o tentativă de tranzit ilegal al frontierei era dificil pentru cei în cauză să scape. Soldaţii nu ezitau să utilizeze armamentul din dotare. Unii dintre transfugi au încercat să depună opoziţie, apărându-se cu arme albe de soldaţii care-i arestau⁸. În disperare de cauză, unii au încercat să negocieze cu grănicerii libertatea lor, încercând să ofere mită (10.000 lei) pentru a nu fi arestaţi⁹. Totuşi, ordinele soldaţilor erau clare, fiind instruiţi să aresteze orice persoană care se afla nejustificat în localităţile de graniţă şi să folosească, la nevoie, armamentul din dotare¹⁰. Nu au fost evitaţi nici măcar copiii. La data de 12 martie 1989, grănicerii iugoslavi au predat cadavrul unui copil care nu s-a oprit la somaţiile grănicerilor români, fiind răpus de gloanţe¹¹.

Călăuza mai avea rolul de a-i ghida pe transfugi pe teritoriul statelor vecine, după ce reuşeau să treacă graniţa română. Riscul de a se rătăci era foarte mare. Spre exemplu, autorităţile iugoslave au predat la 9 ianuarie 1989 cadavrul unui adult care a fost găsit îngheţat în zona de frontieră a Iugoslaviei. Acesta murise la spitalul din localitatea Zrenjanin¹².

A doua formă de tranzit ilegal al frontierei era cu autoturismul. Tentativa era de-a dreptul temerară, întrucât circulaţia maşinilor înmatriculate în afara localităţilor de frontieră era drastic controlată de grăniceri. Dacă fugarii reuşeau totuşi să ajungă pe fâşia care separa România de statele vecine, trecerea se făcea în viteză, printre rafalele trase de soldaţi. Unii fugari au profitat de faptul că executau lucrări agricole în localităţile de frontieră, iar în momentele de neatenţie ale grănicerilor treceau cu utilajele în ţările vecine. S-au înregistrat cazuri la frontierele cu Ungaria şi Bulgaria, iar tractoarele au fost predate autorităţilor române de către colegii din ţările vecine¹³.

La graniţa cu Iugoslavia şi cu Bulgaria (în cazuri rare¹⁴) s-au înregistrat tentative de trecere ilegală a frontierei cu barca. Conform legislaţiei, în localităţile de graniţă bărcile cu vâsle sau ambarcaţiunile cu motor trebuiau înregistrate¹⁵, pentru a preîntâmpina tentativele de trecere ilegală în ţările vecine. Aşadar, călăuzele evitau să folosească transportul cu barca în deplasarea transfugilor. Metoda era folosită de românii care treceau pe cont propriu în Iugoslavia sau Bulgaria, prin furtul bărcilor pe care le găseau în localităţile de frontieră¹⁶. Însă, în zonele de graniţă unde limita teritorială era reprezentată de luciu de apă, tranzitul ilegal se făcea cel mai frecvent înotând, cu ajutorul unor ambarcaţiuni improvizate.

O metodă destul de frecventă a fost şi tentativa de ieşire ilegală din ţară prin ascunderea în trenurile internaţionale care se deplasau spre Ungaria sau Iugoslavia. Garniturile feroviare erau verificate cu câini dresaţi, transfugii fiind uşor depistaţi. Ei se ascundeau, de regulă, în podul vagoanelor¹⁷.

Tabelul 2. Frontiera la care au fost arestaţi cetăţenii români pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei (N=1.962)¹⁸¹⁹

Observăm că cele mai multe tentative de trecere ilegală a frontierei s-au înregistrat la graniţa cu Ungaria. Probabil, constatarea statistică se explică prin numărul mare de etnici maghiari care au fost arestaţi la graniţe în perioada studiată (46,89%). Aceştia alegeau să fugă în Ungaria, şi nu în Iugoslavia, deoarece ştiau că statul maghiar nu-i va extrăda şi exista posibilitatea să primească permis de şedere temporar.

Tentativele de trecere frauduloasă a frontierei spre Iugoslavia (30,53% din eşantionul studiat) sunt semnificative statistic şi pentru anul 1989. Probabil, această cale era aleasă cu precădere de cetăţenii de etnie română şi germană. Iugoslavii ofereau Comisariatului ONU pentru Refugiaţi (biroul de la Belgrad) posibilitatea să studieze individual cazurile emigranţilor. Dacă aceştia reuşeau să dovedească că au părăsit ilegal România din motive politice, dosarul lor era trimis ţărilor care primeau imigranţi şi părăseau Iugoslavia spre statele de adopţie²⁰.

Migraţia spre Bulgaria (0,66% din eşantionul studiat) şi URSS (0,41% din eşantionul studiat) nu este semnificativă statistic. De asemenea şi tentativele de părăsire ilegală a ţării prin Portul Constanţa (0,15% din eşantionul studiat) şi Aeroportul Otopeni (0,05% din eşantionul studiat).

Tabelul 3. Profesia cetăţenilor români arestaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei (N=1.962)

Conform datelor extrase din eşantionul studiat, românii care au trecut ilegal frontiera în perioada ianuarie-martie 1989 aveau meserii lucrative (muncitori: 51,94% şi agricultori: 5,61%). Nu putem şti ce ocupaţii avuseseră adulţii din categoria „Neîncadrat în muncă“ (22,58% din eşantionul studiat). Probabil că mulţi dintre ei depuseseră dosare de emigraţie în ţările occidentale, iniţiativă care se solda cu pierderea locului de muncă. O altă categorie ocupaţională semnificativă statistic sunt elevii (14,88% din eşantionul studiat). De cele mai multe ori, aceştia erau arestaţi împreună cu părinţii lor în momentul tentativei de tranzit ilegal al graniţei. Au existat însă şi cazuri de elevi care au încercat să treacă frontiera ilegal neînsoţiţi de adulţi.

Tabelul 4. Domiciliul cetăţenilor români arestaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei (N=1.962)

Din prelucrarea datelor, rezultă că judeţe din care proveneau transfugii într-o erau cele de pe graniţa de vest: Bihor (19,62%), Timiş (14,17%), Satu Mare (13,46%), Arad (8,41%), Caraş-Severin (5,25%). De remarcat este faptul că zonele în care locuia populaţia de origine etnică maghiară şi germană se află pe lista primelor zece judeţe ale statisticii²¹.

Tabelul 5. Grupele de vârstă ale cetăţenilor români arestaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei (N=1.962)

Statistica Securităţii prezintă informaţii globale despre vârsta persoanelor arestate pe parcursul fiecărei zile din perioada studiată („între n şi n ani“). Nu putem şti astfel vârsta fiecărui individ interceptat. Avem informaţii despre grupele de vârstă din care făceau parte transfugii. Cei mai mulţi cetăţeni români care au fost arestaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei erau tineri între 18 şi 29 de ani (s-au înregistrat 87 cazuri în care transfugii se încadrau în această categorie de vârstă). Următoarea categorie de vârstă sunt minorii, şcolari sau preşcolari, care însoţeau familiile de transfugi (77 de cazuri consemnate). A treia categorie de vârstă este reprezentată de persoanele între 30-39 de ani (75 cazuri consemnate). Această categorie însoţea cei mai mulţi minori, ceea ce arată că familiile încercau să treacă frontiera împreună cu copiii lor. Persoanele între 40-49 de ani reprezintă a patra categorie de vârstă clasificată în urma prelucrării datelor (65 de cazuri consemnate). Persoanele între 50-59 sunt prezente în statistică în număr de 43 de cazuri. Adesea, minorii erau arestaţi împreună cu indivizi din această categorie de vârstă, ceea ce arată că, probabil, erau însoţiţi de bunicii lor la trecerea ilegală a frontierei. Au existat şi sexagenari care au ajuns în arestul trupelor de grăniceri pentru prezenţă nejustificată în zona de frontieră (8 cazuri).

Tabelul 6. Grupuri de cetăţeni români arestaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei (N=1.962)

Cele mai frecvente tentative de tranzit ilegal al frontierei se făceau în grupuri. Statistica arată că au predominat grupurile mici, de 1-5 persoane (141 de cazuri consemnate). Probabil că membrii lor s-au gândit că vor fi mai greu de reperat de către grăniceri. În majoritatea cazurilor, grupurile de 1-5 persoane erau constituite din familii (părinţi şi copii) sau rude de grade apropiate. În 36 de cazuri, grupurile au fost alcătuite din 6-10 persoane. Grupurile mari, între 10-15 persoane sau 16-20 persoane (două cazuri din fiecare categorie) au fost excepţii, fiind interceptate de regulă împreună cu călăuzele lor.

Concluzii

Datele statistice indică faptul că în anul 1989 se continuă tendinţa românilor de a trece ilegal în ţările de la graniţa de vest, înregistrată de presa internaţională în anii precedenţi ca fiind un fenomen alarmant. Deoarece scopul fugarilor era să ajungă în statele Europei Occidentale sau în America de Nord, presupunem că întâlnim un fenomen de migraţie, plecarea cetăţenilor români neavând în principal motivaţii politice (exil), ci economice. Această constatare este confirmată şi de profilul socio-profesional al cetăţenilor care au fost implicaţi în incidente de graniţă în perioada studiată. Aceştia erau în majoritate muncitori (51,94%), procentul intelectualilor fiind nesemnificativ statistic. Constatarea tendinţei plecării familiilor în grup, inclusiv cu copiii şcolari sau preşcolari, ne face să credem că se susţine ipoteza fenomenului de migraţie economică. De obicei, grupurile de persoane aveau asupra lor sume consistente de bani, necesare plăţii călăuzelor şi a drumului până în ţările occidentale. Probabil că obţinuseră lichidităţile prin vânzarea bunurilor personale pe care le aveau în ţară, gândindu-se că vor părăsi pentru totdeauna România.

Presupunem că deoarece migraţia de la sfârşitul anilor ’80 a fost de natură economică, lobby-ul românesc a avut de suferit după căderea comunismului. România nu a avut suficienţi intelectuali în Occident care să susţină cauza ţării. Spre exemplu, în Franţa, exilul era îmbătrânit²² şi plecase din ţară cu zeci de ani în urmă. Existau puţini intelectuali care să cunoască realităţile contemporane ale României, tocmai de aceea exilul a fost tentat să întreţină o polemică cu noile autorităţi de la Bucureşti şi să militeze pentru restaurarea formei de guvernare de dinainte de instalarea comunismului.

Pentru a proba dacă ipotezele formulate în acest studiu se verifică pentru întreg anul 1989, într-o fază ulterioară a cercetării vom analiza şi datele statistice din „notele frontieră“ redactate pentru celelalte luni ale anului respectiv. În măsura în care vom identifica documentele de arhivă şi pentru alţi ani din intervalul 1980-1988, vom căuta să stabilim evoluţia numerică şi socio-demografică a emigraţiei româneşti pentru întreaga perioadă de criză economică de la sfârşitul regimului comunist.

Bibliografie
DRĂGULIN, Sabin, „Fenomenul migrator în România. Studiu de caz: italienii (1868-2010)“, Sfera Politicii, 158 (2011).
HIHN, Monalise, „Dunărea, la fel de periculoasă precum armele grănicerilor“, Scînteia (Jurnalul României – Acum 20 de ani). Supliment Jurnalul Naţional,25 iunie 2009.
STEINER, Johann, Magheţi, Doina, Mormintele tac: relatări de la cea mai sângeroasă graniţă a Europei , Iaşi, Polirom, 2009.
TISMĂNEANU, Vladimir, DOBRINCU, Dorin, VASILE, Cristian (ed.), Comisia prezidenţială pentru analiza dictaturii comuniste din România: raport final , Bucureşti, Humanitas, 2007.
ŢIU, Ilarion, „Emigranţii“, Jurnalul Naţional. Număr de colecţie: Prinţ şi cerşetor la Paris, 12 august 2005.
***, Arhiva Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Fond Documentar, dosar 8566, vol. 24-27.
***, Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, Anul V, nr. 106, 8 octombrie 1969.

ILARION ȚIU – Asist. univ. dr., Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti.

 sus