|
Recenzie
Geopolitica şi terorismul
Ion Marin, Ţuţu Pişleag,
Geopolitica şi terorismul
Editura Sitech, Craiova, 2009
Prezenta carte reprezintă un demers original în istoriografia relaţiilor internaţionale din mediul academic românesc, deoarece examinează intersectarea celor două concepte din titlul ei: geopolitica şi terorismul.
Structura este bine construită din punct de vedere metodologic. În primele pagini se face o analiză filosofică şi semantică a celor doi termeni aduşi în discuţie, iar în capitolul introductiv ne sunt prezentate metodologia lucrării şi bibliografia de specialitate de bază. Urmează cele trei părţi, dedicate chestiunii geopoliticii ca ştiinţă, terorismului ca fenomen, respectiv intersectării celor două concepte.
Din prezentarea sintetică a problematicii geopoliticii reiese că autorii cunosc bine principalii gânditori germani, francezi şi anglo-saxoni, respectiv operele lor, la care ei adaugă gânditori contemporani precum Kissinger, Fukuyama, Huntington, Chomsky, Brzezinski etc. Putem considera ca o slăbiciune metodologică a prezentării că puţinele referinţe – în total 2 la număr – din capitolul Geopolitica – repere fundamentale sunt date din două lucrări de sinteză ale unor autori români, ceea ce deschide calea unor eventuale interpretări maliţioase, şi anume că autorii n-ar cunoaşte bibliografia în original.
O remarcă interesantă şi o idee originală constituie afirmaţia conform căreia odată cu impunerea violenţei politice ca formă de dominaţie a comunităţilor umane, au existat trei forme de bază ale sistemului relaţiilor internaţionale: sistemul imperial, sistemul anarhic de state şi sistemul feudal, acesta fiind însă limitat în timp şi în spaţiu. Ideea exprimată în această formă, într-un singur alineat, la pagina 28 a cărţii, poate fi uşor combătută, deoarece sistemul relaţiilor internaţionale cunoaşte mai multe variaţii ale sistemului actorilor statali, cum ar fi echilibrul puterilor, concertul puterilor, lume bipolară etc. Ar merita însă ca această idee să fie dezvoltată într-un studiu de teorie a relaţiilor internaţionale care să explice din punctul de vedere a relaţiilor internaţionale în ce sens se deosebeşte sistemul feudal al statelor (concept folosit în istoriografie, mai ales în istoria politică şi socială) de celelalte două forme de bază.
Într-un subcapitol se trec în revistă principalii actori geopolitici, în principal state, dar şi alianţe statale. Un subcapitol separat tratează problematica marilor războaie, introducând în exemplificare, într-un mod foarte lăudabil, şi aspecte româneşti. Din păcate, în numai câteva rânduri nu pot fi analizate toate aceste aspecte, care ar merita să fie dezvoltate mai pe larg, pe paginile unor lucrări viitoare. Tot aici trebuie să observăm faptul că lucrarea este marcată puternic de o abordare idealistă pro-occidentală, ilustrată pe alocuri prin nişte formulări caracteristice mai mult stilului jurnalistic sau beletristic decât celui ştiinţific, de genul „vocaţia NATO o constituie protejarea democraţiei şi a drepturilor omului şi asigurarea supremaţiei dreptului”. Totodată remarcăm ca fiind o idee interesantă părerea autorilor că în urma actualei crize mondiale influenţa politică şi culturală a Statelor Unite va spori în mod considerabil De aceea, lucrarea nu intră în categoria acelor opere – aici ne referim, printre altele, cărţile lui Niall Ferguson, Charles Kupchan etc. – care prevăd o decădere a puterii americane şi mutarea principalului pol de putere în Orientul Îndepărtat.
A doua parte, Terorismul-concepte definitorii, tratează problematica complexă a terorismului, dintr-o abordare interdisciplinară. Chiar la începutul acestei părţi ni se oferă interpretarea definiţiei terorismului, nu numai la nivel teoretic, ci şi prin referirea la articole de legi din legislaţia internaţională sau a unor ţări afectate de fenomen, cum ar fi Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa, etc. Considerăm a fi foarte simplă, dar foarte reuşită împărţirea terorismului în terorism explicit politic (rasist, xenofob, religios etc.) sau implicit politic (partizan, ideologic etc.) Este reuşită şi prezentarea istorică, în care se trece în revistă activitatea unor organizaţii sau secte din trecut ca sicarii evrei, thug-ii din India sau Asasinii din lumea musulmană, reunind toate aceste manifestări ale terorismului de dinaintea Marii Revoluţii franceze sub denumirea colectiva de prototerorism. În a doua jumătate a acestei părţi, se trec în revistă organizaţiile teroriste active, sau, mai bine zis, acele organizaţii care sunt considerate a fi teroriste în accepţiune internaţională. Un subcapitol întreg este dedicat contraterorismului, adică metodelor de combatere ale terorismului.
Partea a treia se intitulează Geopolitica şi terorismul – marea interferenţă conflictuală a secolului XXI, şi realizează practic sinteza informaţiilor prezentate în paginile anterioare. Porneşte de la o idee originală, interesantă, prin contrastarea opiniilor a doi cunoscuţi analişti occidentali, Ali Laidi şi Francis Fukuyama, primul din ei afirmând că terorismul – şi mai cel mai mediatizat aspect al lui, terorismul radical islamic – este reversul macabru al globalizării, punct de vedere cu care opinia lui Fukuyama se află în antiteză, autorul Sfârşitului Istoriei afirmând că acest terorism islamic contemporan este un fenomen supraapreciat şi considerând că acest fenomen îngrijorător la nivel global al curentului jihadist nu e legat atât de lumea musulmană tradiţională, cât de diaspora imigraţiei islamiste din ţările Occidentului.
Capitolul Geopolitica şi religia în secolul XXI ar putea să aibă, după titlu, o abordare foarte diversificată, însă se concentrează mai mult asupra fenomenului islamismului radical. Un studiu de caz foarte interesant, la rândul lui, este examinarea conflictului israelo-palestinian prin abordare geopolitică, respectiv geopolitica petrolului şi a terorismului. Dacă din aceste două studii de caz, cel dintâi reprezintă mai mult o sinteză de istorie universală, printr-o naraţiune cronologică a evenimentelor, al doilea este construit pe un sistem de argumentaţie bine pus la punct şi este o incursiune în istoria economică, dar şi în domeniul prognozei economice. Autorii susţin ideea că petrolul va reprezenta principala sursă de energie şi în viitor şi analizează şi prezintă pe rând punctele slabe ale surselor de energie alternative. Criticile acestora sunt foarte realiste şi oarecum împotriva curentului, în zilele noastre fiind „la modă” mai mult apropierea în manieră ecologică de această problematică. În capitolul Concluzii, fenomenul terorist este inclus între categoriile de prim ordin ale ştiinţei geopoliticii.
Lucrarea de faţă se bazează pe o bibliografie vastă şi variată, în primul rând pe lucrări generale şi de specialitate ale unor autori români şi occidentali, dar şi la surse primare din legislaţiile naţionale şi internaţionale. Limbajul ei este unul de specialitate, dar totodată accesibil, care poate s-o facă atractivă şi în ochii cititorilor obişnuiţi. Principala valoare a ei rezidă însă în exprimarea mai multor idei originale, cu care nu este obligatoriu însă să fim de acord, şi care ar merita să genereze dezbateri în rândurile specialiştilor din lumea academică.
Artur Lakatos
[Romanian Academy]
ARTUR LAKATOS – Dr. Cercetător
asistent, Dr. în cadrul grantului CNCSIS GAR TE-206, proiect derulat prin
Academia Română, Filiala Cluj, Institutul de Istorie „George Bariţiu”.
sus
|
