Eseu

Accepţii antinomice ale teoriei dreptăţii în filozofia politică contemporană
Robert Nozick şi John Rawls

 

OANA ALBESCU
[Babeș-Bolyai University, Cluj-Napoca]

„Dreptatea este privită în general ca o suverană a virtuţilor, mai strălucitoare decât luceafărul de seară, mai strălucitoare decât luceafărul de zi. Astfel înţeleasă, dreptatea nu reprezintă o parte a virtuţii, ci virtutea în întregime, după cum nici contrariul ei, nedreptatea, nu este doar o parte a viciului, ci viciul în întregime”.¹

Abstract:
This study starts from the assumption that the theory of distributive justice as fairness, theorized by John Rawls and the theory of justice as entitlement, outlined by Robert Nozick, are the main rivals in the arena of debate in contemporary political philosophy. After reiterating the arguments that describe Robert Nozick’s conceptual framework relating to the minimal state and the right of property, the author brings into discussion the contrasting elements of the two approaches about the social justice.

Keywords: natural rights, minimal state, monopoly on using force, theory of justice, utilitarianism, social justice

Argument

Opiniile din literatura de specialitate converg asupra faptului că teoria dreptăţii distributive ca imparţialitate a lui Rawls şi teoria dreptăţii ca îndreptăţire, a cărei cadru general este conturat de Nozick, sunt principalele rivale în arena dezbaterilor din filozofia politică contemporană, şi ambele sunt în dezacord cu utilitarismul. Pornind de la această asumpţie, am prezentat iniţial demersul teoretic al lui Nozick, restrângând discuţia asupra justificării trecerii de la statul ultraminimal la statul minimal. În al doilea rând, am cartografiat teoria despre dreptate a lui John Rawls, pentru a facilita sesizarea prin contrast a semnificaţiei noţiunilor originale teoretizate de Robert Nozick.

Coordonatele teoriei lui Robert Nozick

La nivel bibliografic, regăsim că lucrarea lui Nozick „Anarhie, Stat şi Utopie” (1974) a fost preţuită de teoreticieni pentru strălucirea argumentării şi deseori plasată alături de lucrarea lui John Rawls „O teorie a dreptăţii” (1971), pentru meritul de a revivifia filozofia politică normativă². Totodată, se impune menţionat că „Anarhie, Stat şi Utopie” l-a determinat pe Nozick să se transpună în cel mai cunoscut critic contemporan al egalitarismului liberal, cu precădere promovat de John Rawls.

Pentru comprehensiunea coordonatelor gândirii lui Nozick, reiterăm faptul că în lucrarea sa, autorul porneşte de la premisa că într-o stare de natură lockeană, indivizii consideră că este în interesul lor să aprobe constituirea unui „organism protector dominant”, care să deţină de facto monopolul forţei într-un anumit teritoriu, creând astfel o entitate de tip statal. Puterile legitime ale statului se circumscriu funcţiilor de protecţie, justiţie şi apărare³. Teoria lui Nozick este una a „mâinii invizibile”, care justifică statul minimal, deci statul nedistributiv, fără un sistem de ajutor social gratuit. Potrivit conceptualizării de tipul „mâinii invizibile” a originilor statului, acţiunile raţionale şi egoiste ale indivizilor aflaţi în starea de natură îi determină să angajeze agenţii care să le protejeze proprietatea. Interacţiunile dintre aceste agenţii de protecţie a proprietăţii vor emerge spre dominaţia uneia singure într-un anumit teritoriu, cu alte cuvinte la compunerea unui stat minimal⁴.

Robert Nozick etapizează patru paşi în translaţia de la starea naturală la statul minimal. Autorul afirmă că din starea naturală în care oamenii posedă drepturi naturale şi acţionează, în general, moral, se trece la ingerinţe în drepturile altora şi la formarea unor asociaţii de protecţie reciprocă în care oamenii cumpără protecţie faţă de ceilalţi precum cumpără orice bun de pe piaţă. În al doilea rând, asociaţiile de protecţie reciprocă se conexează într-o asociaţie de protecţie dominantă, a cărei putere este preeminentă într-un teritoriu dat. Consecutiv, asociaţia de protecţie dominantă se transformă într-un stat ultraminimal, care deţine monopolul asupra folosirii forţei. În cele din urmă, statul ultraminimal evoluează într-un stat minimal, care adaugă trăsăturilor celui dintâi politica de redistribuire a protecţiei anumitor indivizi independenţi, pe seama costurilor suportate de clienţii statului minimal. Sintetizând acest proces, afirmăm că statul minimal emerge în urma unui proces evolutiv, precum urmează: de la starea naturală la asociaţia de protecţie reciprocă, de la asociaţia de protecţie reciprocă la asociaţia de protecţie dominantă, de la asociaţia de protecţie dominantă la statul ultraminimal, iar de la acesta la statul minimal⁵.

Regăsim o vastă exegeză care tratează despre tema dreptăţii cu privire la proprietate. Trei considerente sunt grăitoare în acest sens. În primul rând, amintim achiziţia iniţială a proprietăţilor, sau aproprierea lucrurilor pe care nu le deţinem. O distribuire este dreaptă, dacă provine dintr-o altă distribuire dreaptă prin mijloace legitime. În al doilea rând, avem în vedere transferul proprietăţilor de la un individ la altul. Mijloacele legitime ale trecerii de la o distribuire la alta sunt specificate de principiul dreptăţii în transfer. Primele „treceri” legitime sunt specificate de principiul dreptăţii în achiziţie. Ceea ce rezultă dintr-o situaţie dreaptă prin procedee drepte este el însuşi drept. Mijloacele de schimb specificate de principiul dreptăţii în transfer conservă dreptatea. Şi în al treilea rând, conform teoriei lui Nozick, nimeni nu este îndreptăţit la o proprietate decât prin aplicări repetate ale primelor două asumpţii reiterate⁶.

Observăm astfel că puterea teoriei lui Nozick rezidă în atât în justificarea statului minimal în faţa atacurilor anarhiştilor, care argumentau că nu se impune existenţa statului de vreme ce acesta încalcă drepturile indivizilor, cât şi în conturarea cadrului general pentru o nouă abordare despre dreptatea distributivă, şi anume dreptatea ca îndreptăţire. Naraţiunea lui Nozick reconstruieşte raţional apariţia statului minimal şi ne transmite că depăşirea stării de anarhie este în natura unor progrese certe, pentru că reuşita acţiunilor indivizilor depinde de garantarea respectării drepturilor individuale⁷.

Dreptatea prin lentilele teoriilor lui Nozick şi Rawls

Considerăm oportun să aducem în discuţie teoria despre dreptate a lui John Rawls, pentru a reliefa prin contrast denotaţiile conceptelor care definesc teoria despre dreptate a lui Robert Nozick.

Regăsim în literatura de specialitate mărturii ale ascendenţei liberale a teoriei rawlsiene a dreptăţii ca echitate. Autorul urmează tradiţia liberală reprezentată de Kant, Hayek, Henry Sidgwick sau Herbert Spencer. Rawls atrage atenţia că acordarea de întâietate libertăţii nu implică o alegere între libertăţi rivale sau emiterea unor aserţiuni opozante despre valoarea acestora, pentru că dreptatea presupune ca fiecare să deţină gradul maxim de libertate compatibil cu libertatea echivalentă a celorlalţi. Gânditorul politic exprimă o taxonomie a libertăţilor de bază, după cum urmează: libertatea politică, libertatea cuvântului şi cea de întrunire, libertatea de conştiinţă şi gândire, libertatea persoanei şi dreptul de proprietate, protecţia faţă de arestarea şi reţinerea abuzivă, definită prin conceptul de „rule of law”⁸.

În ce constă moştenirea teoretică a lui Rawls? Din punct de vedere filozofic, principala contribuţie a autorului consistă în conturarea unei teorii etice alternative la utilitarism. Jeremy Bentham, primul lider al utilitarienilor, opina că „natura a plasat omenirea sub guvernarea a doi stăpâni suverani, plăcerea şi durerea. Numai ei pot să spună ce trebuie să facem şi să determine ce ar trebui să facem”⁹. Rawls mărturiseşte fără echivoc că teoria sa despre dreptate este o alternativă pentru utilitarism. Se remarcă vituperarea lui Rawls faţă de două metehne ale concepţiei pe care o supune atacului său – eşecul utilitarismului de a centra atenţia asupra deosebirilor dintre persoane şi tendinţa de a postula că indivizii pot fi trataţi ca mijloace în vederea realizării scopurilor şi a bunăstării altor indivizi¹⁰. Principiul maximizării fericirii generale este denunţat şi de Robert Nozick, o afirmaţie concludentă în acest sens fiind „utilitarismul este în mod notoriu absurd în privinţa deciziilor, acolo unde numărul persoanelor este în discuţie. Maximizarea fericirii generale cere să continui să adaugi persoane atât timp cât utilitatea lor netă este pozitivă şi este suficientă pentru a compensa pierderea de utilitate pe care prezenţa lor o cauzează altora”¹¹.

Din punct de vedere politic, „O teorie a dreptăţii” a lui Rawls este interpretată ca o resuscitare a tradiţiei contractului social în gândirea politică. Precum bine cunoaştem, John Locke sau Thomas Hobbes erau mefienţi în natura umană, mergând până la a afirma că „există o tendinţă generală a întregii omeniri, o dorinţă perpetuă şi neostoită a Puterii pentru putere, care încetează numai în moarte”¹². Tocmai de aceea, un remediu pentru recrudescenţa naturii umane îl constituie „contractul social”, care făureşte autoritatea politică şi care asigură indivizilor securitatea, urmând ca aceştia să cedeze drepturile lor, cu excepţia dreptului la apărare. Atragem atenţia asupra faptului că modul de a proceda al lui Rawls se distanţează de axa acestei tradiţii. Mai precis, autorul subliniază nu atât justificarea autorităţii politice, cât reglementarea principiilor dreptăţii sociale¹³. Totodată, teoria dreptăţii distributive ca imparţialitate, aparţinând lui Rawls, opozantă teoriei dreptăţii ca îndreptăţire a lui Nozick, a fost caracterizată în doctrină printr-un nivel mai înalt de abstractizare decât teoria contractului social¹⁴.

Rawls a generat cadrul filozofic pentru teoreticienii care pledează pentru direcţionarea politicilor publice către ameliorarea distribuţiei relative a celor mai puţin avantajaţi. A contrario, Nozick dezavuează principiile de dreptate „modelate”, sau, în alţi termeni, principiile care le impun actorilor publici să ţintească determinarea anumitor modele de distribuţie. Regăsim în teoria lui Nozick următorul argument: este drept orice model de distribuţie ce apare din transferul liber al deţinerilor iniţial legitime. Autorul opinează că o conformare la principiile modelate presupune ingerinţa în interacţiunile economice consensuale, oriunde acestea ar produce rezultate deviante de la modelele năzuite, iar această interferenţă în liberul schimb le definesc ca fiind incorecte. Primatul libertăţii tentativelor de a submina inegalitatea distributivă este caracteristic teoriei lui Nozick, pe când Rawls reiterează coexistenţa angajamentului faţă de libertate cu cel de egalitate¹⁵.

Un alt argument care situează apodictic teoria lui Nozick de cea a lui Rawls caracterizează sistemul economic. Pe de o parte, liberalii libertarieni precum Nozick consideră că libertatea are ca prerechizită sistemul economic universal. Nu trebuie să înţelegem aşadar drepturile de proprietate şi drepturile contractuale în termeni de convenţii sociale şi juridice variind în limite rezonabile în funcţie de necesităţile alternante ale bunăstării umane, deoarece acestea trebuie definite ca aplicaţii directe ale drepturilor universale ale omului. Pe de altă parte, liberalii egalitarişti precum Rawls sunt de părere că dreptatea poate fi identificată într-o pluralitate de sisteme economice. În teoria lui Rawls, dreptatea nu se pronunţă asupra alegerii sistemului economic. Cu toate acestea, oricare ar fi sistemul ales, el trebuie să corespundă exigenţelor principiilor distribuţiei formulate de Rawls¹⁶.

Discutând despre justiţie, Nozick atrage atenţia îndeosebi la reverenţa drepturilor naturale ale oamenilor, în particular la dreptul de proprietate. Se impune respectarea autonomiei oamenilor, iar o interferenţă în proprietatea individuală în scopul redistribuirii acesteia echivalează cu o încălcare a drepturilor mai sus enumerate. Pe de altă parte, tratând despre justiţie, Rawls este de părere că libertatea este mai importantă decât distribuţia inegalităţilor sociale şi economice. Teoria justiţiei distributive a lui Rawls se bazează pe asumpţia că societatea este un sistem al cooperării pentru avantaje mutuale între indivizi. Justiţia întruchipează aşadar cea mai importantă valoare politică şi este relaţionată instituţiilor fundamentale ale societăţii¹⁷. Teoria dreptăţii ca echitate este de natură morală în accepţia lui Rawls, deoarece nucleul său este definit de o panoplie de principii, standarde, idealuri, definind valori politice. Teoria autorului este o concepţie morală întemeiată pentru scopuri de tip specific, precum instituţii politice, sociale, economice, iar în particular, se aplică structurii de bază a societăţii¹⁸.        

Continuând contrapunerea celor două teorii ale dreptăţii ale lui Rawls şi Nozick, atragem atenţia asupra celor două principii distinctive ale dreptăţii ca imparţialitate. Primul dintre acestea, principiul dreptului egal la libertate, consfinţeşte libertatea egală pentru toţi şi primeşte următoarea formulare în cuvintele lui Rawls „fiecare persoană trebuie să aibă un drept egal la libertatea fundamentală cea mai cuprinzătoare compatibilă cu o libertate similară pentru ceilalţi”. Consecutiv, principiul diferenţei integrează preceptul de sorginte economică – regula maximin, prin care „inegalităţile sociale şi economice trebuie să fie aranjate în aşa fel încât să existe o aşteptare rezonabilă că sunt în avantajul fiecăruia şi să fie corelate cu poziţii şi servicii deschise tuturor. Având în vedere acestea, s-a argumentat în literatură că dimpotrivă, drepturile naturale ale indivizilor, îndeosebi dreptul la proprietate, creionat de Nozick, are un caracter activ. Noţiunea de proprietate privată, ca drept natural al individului, este responsabilă pentru detractarea regulii rawlsiene maximin. În viziunea lui Nozick, regula maximin nu poate fi justificată moral, pentru că nu este drept ca oamenilor să li se pretindă sau să li se impună să cedeze ceva din ceea ce au obţinut prin folosirea unor mijloace legitime asupra unor bunuri pe care le deţin într-un mod drept¹⁹.

Pentru a privi în oglindă teoriile celor doi autori, afirmăm că Rawls imprimă ideii de dreptate o tentă egalitară, Nozick proscrie conceptul de dreptate socială, pledând pentru revirimentul la semnificaţia tradiţională a dreptăţii ca respect al legii şi al drepturilor statornicite. Tezele centrale ale argumentaţiei teoretice a lui Nozick postulează că ideea de dreptate socială presupune existenţa unui organism răspunzător pentru repartiţia beneficiilor în societate, când în fapt aceasta se produce prin activitatea necoordonată a unei pluralităţi de agenţi, dintre care niciunul nu urmăreşte rezultatul global. În al doilea rând, năzuinţa spre dreptate socială implică substituirea economiei de piaţă printr-o birocraţie artificială ce exercită un control complet asupra fluxului de resurse către indivizi. În al treilea rând, această năzuinţă implică şi o îngrădire fundamentală a libertăţii personale, în măsura în care, pentru a se păstra schema distributivă predilectă, oamenii trebuie împiedicaţi de a gestiona individual resursele alocate²⁰.

În cele din urmă, la răspântia celor două terenuri teoretice ale lui Rawls şi Nozick regăsim filozofia politică. Pentru a argumenta această afirmaţie, aducem în discuţie concepţia lui John Gray, care afirmă că pentru cei doi gânditori liberali filozofia politică este o ramură a filozofiei dreptului – ramura care tratează dreptatea şi drepturile fundamentale. Ţelul filozofiei politice este o constituţie ideală, în principiu universal aplicabilă, ce reglementează un cadru fix al libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale omului²¹.

Pornind de asumpţiile mai sus amintite, teoria lui Robert Nozick a fost percepută ca o puternică provocare a aproape tuturor ideilor politice care alcătuiesc înţelepciunea politică actuală – gândirea politică liberală, socialistă şi gândirea conservatoare²². Totodată, opera lui John Rawls a constituit o adevărată schimbare de paradigmă pentru filozofia morală şi politică a secolului XX. Impresionantă prin rigurozitatea construcţiei şi caracterul sistematic care aminteşte de „Critica Raţiunii Pure”, cartea lui Rawls propune o nouă concepţie despre dreptate, dreptatea ca imparţialitate, ale cărei principii stabileau un nou ideal moral dincolo de diferitele accepţiuni ale binelui individual sau colectiv²³.

Observăm aşadar modul în care cei doi autori de referinţă pentru filozofia politică contemporană, Robert Nozick şi John Rawls descriu prin lentilele propriilor teorii problematica dreptăţii. Conceptul nodal în jurul căreia gravitează celelalte teorii ale lui Rawls este dreptatea socială, pe când abordarea lui Nozick situează la baza oricărei conceptualizări drepturile naturale ale indivizilor, cu predilecţie dreptul la proprietate. Precum bine cunoaştem, locusul dreptăţii se regăseşte, încă din vremea lui Platon, pe soclul virtuţilor. Sub paladiul filozofiei politice, frumuseţea fragilă a dreptăţii dăinuie astfel până în contemporaneitate.

BIBLIOGRAFIE

ARISTOTEL, Etica Nicomahică, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988.
ARSENIE, Adriana, Accepţii ale dreptăţii şi ale îndreptăţirii, Bucureşti: Editura Atelier Didactic, 2007.
BALL, Terence, DAGGER, Richard, Ideologii politice şi idealul democratic, Iaşi: Editura Polirom, 2000.
BENEWICK, Robert, Dicţionarul Marilor Gânditori Politici ai secolului XX, Bucureşti: Editura Artemis, 2002.
BENTHAM, Jeremy, Introduction to the Principles of Morals and Legislation, New York: Hafner, 1948.
CARAIANI, Ovidiu, Dreptate sau moralitate? O introducere în filozofia politică a lui John Rawls, Bucureşti: Editura Comunicare.ro, 2008.
GOODIN, Robert, KLINGEMANN, Hans-Dieter, Manual de Ştiinţă Politică, Bucureşti: Editura Polirom, 2005.
GRAY, John, Cele două feţe ale liberalismului, Bucureşti: Editura Polirom, 2002.
RAWLS, John, Political Liberalism, New York: Columbia University Press, 1993.
MILLER, David, Enciclopedia Blackwell a gândirii politice, Bucureşti: Editura Humanitas, 2000.
NOZICK, Robert, Anarhie, Stat şi Utopie, Bucureşti: Editura Humanitas, 1997.

 sus