Arhiva

Demascări
Arhivele Sfera Politicii
 

STELIAN TĂNASE

Fenomenul demascărilor a fost lansat în 1958 odată cu retragerea Armatei roşii din România, produsă la iniţiativa lui Nikita Hrusciov şi nu la cererea lui Gheorghiu Dej cum s-a spus. În faţa acestei situaţii, Dej a trecut la măsuri dure împotriva unor adversari potenţiali sau reali pentru a ţine sub control situaţia. Anul 1958 coincide cu declanşarea unui val de arestări şi procese bazate pe schimbarea codului penal constând în înăsprirea pedepselor. A fost o acţiune de amploare careia i-au căzut victime zeci de mii de persoane din toate straturile sociale. Intelectualii au fost ţinte predilecte ale acestei campanii care a durat circa 5 ani, până în 1962/3. Atunci relaţiile cu Moscova au ajuns la un punct critic, moment în care Dej şi oamenii lui au schimbat cursul politic practicând o apropiere faţă de cei pe care i-au prigonit. Metodele favorite între 1958/62 pentru a supune intelectualii a fost intentarea a numeroase procese politice pentru orice motiv. Pentru aşa zise „discuţii duşmănoase”, propaganda anticomunistă, citirea unor cărţi interzise, participarea la cenacluri etc. Pentru aceleaşi motive au fost organizate „demascări” - procese cu public, unde muncitori, dar mai ales cadre ale Securităţii, erau aduşi în diferite săli să înfiereze intelectuali de prestigiu. De obicei victimele au fost alese dintre „tovarăşii de drum„, intelectuali privilegiaţi ai regimului. Exemplul cel mai cunoscut este „demascarea” grupului Miliţa Pătraşcu, Jacques Costin, Marius Nasta din aula Facultăţii de Drept. A fost o tehnică iniţiată la Bucureşti, care precede cu câţiva ani exerciţiile de înfierare ale revoluţiei culturale chineze. Şeful propagandei Leonte Răutu (după înlăturarea lui Iosif Chisinevski în 1957), conform unui document al C.C. al P.M.R., i-a raportat astfel lui Dej o întrevedere cu ambasadorul sovietic A.A Episev ; „Episev s-a interesat de adunările avute cu muncitorii şi intelectualii în cazul Andricu şi Miliţa Pătraşcu…El şi-a exprimat părerea că partidul nostru are în această privinţă o iniţiativă extrem de valoroasă, care nu a fost folosită nici în Uniunea Sovietică şi nici în alte ţări….”

Reproducem mai jos un document oficial privitor la acţiunea îndreptată împotriva compozitorului Mihai Andricu, redactat dupa începutul „dezgheţului” din anii ’60.

 

The „exposures” phenomenon started in 1958, with the withdrawal of the Red Army from Romania, withdrawal which occurred at the initiative of Nikita Khrushchev and not that of Gheorghiu Dej, as it has been repeatedly claimed. Facing this situation, Dej engaged in repressive actions against any potential or existent adversaries. The year of 1958 matched in fact with the onset of a wave of arrests and trials based on some changes in the penal code, consisting in tightening sanctions. It was a major action that produced tens of thousands of victims originated in any possible social strata. The cultural elite proved to be the main target of this campaign, which lasted almost five years, until 1962/1963. That was actually the moment when the relations with Moscow had finally reached the critical point, precisely when Dej and his trusted men shifted the course of their political action by getting close to those whom they had prosecuted before. Between 1958 and 1962 the favored method employed for subjecting the cultural elite was instituting legal proceedings against them practically for any reason; for the so called „hostile chats”, anticommunist propaganda, reading forbidden books, taking part in literary circles etc. For the same reasons, there were held „exposures” - namely public trials where workers, especially the personnel of Securitatea, were brought to cast a slur upon prestigious intellectuals. The victims were generally picked from among „fellow travelers”, intellectuals favored by the regime. The most noteworthy example is the „exposure” of the Miliţa Pătraşcu, Jacques Costin and Marius Nasta group, which took place in the auditorium of the Law School. It was a technique put into practice in Bucharest, thus preceding the actions later engaged by the Chinese Cultural Revolution. As an official document belonging to the C.C. of the R.W.P. (i.e. Romanian Workers’ Party) states, Leonte Rautu, the propaganda chief (after Iosif Chisinevski had been previously removed in 1957), thus reported to Dej about an encounter with the Soviet Ambassador, A.A Episev; „Episev showed high interest in the meetings we had with both the workers and the intellectuals in the case of Andricu and Miliţa Pătraşcu… He therefore expressed his point of view regarding the high value of our Party’s initiative, never before used in the Soviet Union or any other countries…”

We are reproducing in the following an official document speaking about the action taken against the composer Mihai Andricu, drafted soon after the commencement of the „détente” in the 60s.

 

ARHIVELE STATULUI
Fd. 96, vol.IV
Filele 72, 73, 74, 75

CONSILIUL SECURITĂŢII STATULUI                          SECRET                                                                     Ex. nr. 1

NOTA
Privind pe numitul Andricu Mihai

La data de 22 ianuarie 1954, organele fostei Direcţii a II-a, au deschis dosar de acţiune informativă împotriva numitului:

Andricu Mihai, născut la 22 octombrie 1897 în Bucureşti, fiul lui GHEORGHE şi ELENA, de profesie compozitor şi profesor la Conservator, fără antecedente penale şi politice, căsătorit, are copii, domiciliat în Bucureşti, str. Alexandru Popov, nr. 21.

În perioada 1914-1920 a făcut studii juridice şi muzicale la Paris.

În anul 1923 s-a angajat corepetitor la Opera de Stat din Bucureşti şi apoi profesor la Facultatea de Muzică.

Andricu Mihail a posedat o moşie în comuna Săruleşti, jud. Ilfov, continuând şi după reforma agrară să posede un conac şi o suprafaţă de teren. Pentru merite muzicale în anul 1947 a fost distins cu premiul I, George Enescu. A mai fost distins cu premiul maestru emerit al artei, premiat de mai multe ori cu premii de stat şi ales membru corespondent al Academiei Republicii România.

În urma faptului că a frecventat Institutul Francez de Înalte Studii din România, desfiinţat în 1948 pe considerente de spionaj, şi pentru că a fost semnalat ca frecvent vizitator al Legaţiei Franţei la Bucureşti, a fost lucrat informativ, suspect de activitate de spionaj.

Din materialele informative a rezultat că numitul ANDRICU MIHAIL a întreţinut relaţii cu diplomaţii francezi TADDEI GABRIEL, FRANCFORT PIERRE, DU BOISBERRRANGER JEAN, DECIRY JEAN şi alţii, semnalaţi cu activitate de spionaj pe teritoriul REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA, întâlnindu-se cu ei la sediul legaţiei, la domiciliul său şi în locuri publice.

Andricu Mihail a întreţinut mai multe legături cu unii membri din corpul diplomatic al legaţiilor: Angliei, Statelor Unite ale Americii, Elveţiei, Greciei şi Turciei.

Prin intermediul unor diplomaţi şi în special cei francezi, Andricu Mihail a expediat din ţară scrisori adresate unor cunoscuţi din Franţa şi a primit înregistrări muzicale pe discuri precum şi unele publicaţii nedestinate difuzării în ţară.

Andricu Mihail în acelaşi timp a mai fost semnalat cu afirmaţii critice privind calitatea muzicii uşoare sovietice, considerând ineficiente schimburile de experienţă în acest domeniu. Tot în acest sens a susţinut că nivelul de trai din ţara noastră este scăzut ca urmare a relaţiilor economice cu U.R.S.S.

În sarcina lui Andricu Mihail s-a mai stabilit informativ că a dovedit lipsă de patriotism, calificând poporul nostru drept „rândaşi”, evitând să releve în relaţiile cu diplomaţii statelor capitaliste realizările obţinute în construcţia socialismului din ţara noastră.

Pentru considerentele expuse mai sus, cât şi pentru faptul că Andricu Mihail a contestat capacitatea şi competenţa unor membrii din conducerea Uniunii Compozitorilor din ţara noastră, imputându-i-se totodată comportarea imorală în familie, la data de 7 aprilie 1959 a fost demascat într-o şedinţă publică.

În revista Contemporanul din 1 mai 1959 şi ziarul România Liberă din 6 mai 1959 s-au publicat sub titlurile „O jalnică epavă a trecutului în judecata opiniei publice” şi „Demascarea unui odios calomniator”, o expunere a faptelor celui în cauză.

La şedinţă au luat cuvântul: FLOREA EMILIAN - muncitor la Uzinele „23 August”, DUMITRU CORBEA - poet, ION DACIAN – artist liric, SICĂ ALEXANDRESCU – regizor, DIMITRIE DINICU – artist, ALFRED MENDELHSON – compozitor, RADU BELIGAN – artist, VIOREL COSMA – muzicolog şi NICOLAE PRODEA – muncitor la Uzinele „Vulcan” care, au condamnat activitatea lui ANDRICU MIHAIL.

În urma acestei şedinţe, numitul Andricu Mihail a fost îndepărtat din Academia Republicii Socialiste România şi Uniunea Compozitorilor.

În dosarul acţiunei informative se află un referat din 19 ianuarie 1959 prin care se propune demascarea publică a numitului Andricu Mihail şi apoi arestarea în vederea trimiterii în justiţie, semnat pentru Ministrul Afacerilor Interne de generalul locotenent PINITILIE GHEORGHE. De asemenea, se mai găseşte o notă semnată de Ministerul Afacerilor Interne prin care se înaintează un material informativ privind cel în cauză. Ambele materiale au fost înaintate conducerii de partid, fără a rezulta soluţia dată.

La data de 12 septembrie 1961 organele fostei Direcţii a II-a, au întocmit un referat prin care propune reţinerea timp de 48 de ore a numitului ANDRICU MIHAIL pentru omisiunea denunţării la trecerea frauduloasă a frontierei a numitei BERINDEI ELENA fostă informatoare şi concubina celui în cauză.

Pe acest referat tov. Ministru al Afacerilor Interne a pus rezoluţia: „În momentul de faţă când festivalul George Enescu este în curs, nu este momentul potrivit. Documentaţi mai bine acţiunea şi apoi reveniţi”. La data de 20 decembrie 1963 acţiunea informativă a fost închisă, întrucât s-a stabilit că ANDRICU MIHAIL nu a desfăşurat activitate infracţională de spionaj, iar manifestările lui nu reprezintă un pericol social.

Cu ocazia demascării sale ANDRICU MIHAIL nu a fost anchetat şi nici martori nu au fost audiaţi.

STELIAN TĂNASE – Profesor de ştiinţe politice la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti. Apariţii: Cioran şi Securitatea, Editura Polirom, Iaşi 2010, Clienţii lu' Tanti Varvara, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, Miracolul revoluţiei, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999.

 sus