Revoluția din 1989

De la Romania comunistă la Romania europeană –
beneficii și costuri ale aderării Romaniei la Uniunea Europeană[1]
 

GHEORGHE CIASCAI
[„Dimitrie Cantemir“ Christian University]

Abstract:
The aim of this paper is to analyze and to highlight the political, economic and strategic consequences of Romania’s adhesion on European Union for Romanian transition from communism to democracy. The research will try to identify the main benefices and costs of the integration of the Romania in European Union.

Keywords: Romania; European Union; European integration; transition; post-communism

 

Introducere

Cei douăzeci și cinci de ani care au trecut de la răsturnarea regimului comunist din Romania în decembrie 1989 au adus modificări substanţiale ale realităţilor politice, economice, instituţionale, sociale și strategice romanești pe fondul unor transformări comparabile la nivelul proiectului european. Evoluţia post-comunistă a Romaniei, fie că este vorba de dimensiunea economică, de sistemul politic sau de dinamica socială și strategică, a fost puternic influenţată de modul în care comunitatea europeană s-a reinventat în perioada imediat următoare cutremurului politic și geopolitic care a dus la dispariţia blocului comunist în Europa Centrală și de Est.

Metamorfoza juridică și instituţională generată de Tratatul de la Maastricht, semnat în toamna anului 1991, atunci cînd Uniunea Sovietică intra în colaps, a dus la apariţia, în primăvara anului 1993, pe harta lumii a Uniunii Europene, o entitate barocă cu evidente valenţe politice și geopolitice, în locul fostei Pieţe Comune, așa cum a fost numită construcţia europeană pînă la începutul anilor 90, dată fiind preferinţa pentru integrarea comercială și economică a comunităţii create în partea apuseană a Europei la jumătatea secolului trecut.

Pentru a răspunde atît logicii neofuncţionaliste a efectului de angrenaj (spill-over)[2] în consolidarea integrării instituţionale și politice interne, cît și logicii geopolitice în consolidarea unui pol de de stabilitate democratică la scară continentală și mondială, această nouă entitate politică europeană a mizat pe strategia stabilizării și democratizării spaţiului european prin extinderea Uniunii pînă acolo unde permit limitele geografice ale continentului european și capacitatea aspiranţilor de a se conforma criteriilor politice, economice, juridice și axiologice decise la Bruxelles.

Într-un asemenea context regional foarte volatil și dinamic, Romania ieșită cu traume vizibile și invizibile din experienţa celor peste patruzeci de ani de comunism și marcată de violenţele extreme care au însoţit ruptura din decembrie 1989 a beneficiat de o șansă enormă odată cu dubla logică – internă și internaţională – care a setat agenda Uniunii Europene la începutul anilor 90. A fost o șansă uriașă comparabilă la scară istorică cu conjuncturile care în 1859 și în 1918 au permis apariţia statului modern roman, respectiv unirea tuturor ţinuturilor locuite în majoritate de romani. O șansă care, deși a fost fructificată, nu a putut să estompeze anumite decalaje si asimetrii structurale remanente ale Romaniei în raport cu Europa occidentală[3].

Din această perspectivă, articolul își propune să investigheze modul în care procesul de extinderea a Uniunii Europene a contribuit la tranziţia post-comunista a Romaniei în ultimul sfert de veac, printr-o analiză a unora din beneficiile și costurile generate de aderarea la Uniunea Europeană.

Dezastruoasa moștenire comunistă în purgatoriul tranziţiei spre Europa

Lumea romanească a ieșit epuizată din ultimul deceniu comunist. Austeritatea economică draconică, cultul stalinist deșănţat al comandantului suprem practicat de Nicolae Ceaușescu, deriva autarhică a statului roman comunist în domeniul relaţiile internaţionale, dogmatismul ideologic și ubicuitatea Securităţii au creat o tensiune enormă în societatea romanească în anii 80 ai secolului trecut pe care nici dezlănţuirea violentă din decembrie 1989 nu a fost în măsură să o disipeze. Aceasta tensiune structurală de natură socio-politică acumulată în anii regimului comunist și violenţa aferentă au marcat într-o manieră specifică tranziţia post-comunistă din Romania, în raport cu tranziţia din celelalte state central și est europene foste comuniste care în anii 2004 și/sau în 2007 s-au alăturat Uniunii Europene.

Pe de o parte, stalinismul tardiv cu note naţionaliste practicat de Ceaușescu, inclusiv o economie excesiv de centralizată, planificată și autarhică în contextul ruperii acordurilor cu principalii finanţatori internaţionali, sărăcia extremă a majorităţii covîrșitoare a populaţiei și doctrina „cetăţii asediate“ asumată de Ceaușescu în politica externă și de securitate, pe fondul reformelor promovate de Mihail Gorbaciov în Uniunea Sovietică, au influenţat semnificativ startul tranziţiei spre democraţie în Romania și au încetinit vizibil parcurgerea traseului care ducea spre noul Pamant al fagaduinţei – Uniunea Europeană.

Pe de altă parte, confirmand, o dată în plus, propensiunea spre sincronism occidental a lumii moderne romanești, postulată de Eugen Lovinescu în primele decenii ale secolului trecut, Romania și decidenţii săi succesivi din primele două decenii post-comuniste au reușit o metamorfoză instituţională care a dus, în final, la un sistem democratic funcţional; iar principala reţetă și, în același timp, strategie a acestei evoluţii democratice reușite a fost proiectul de aderare la Uniunea Europeană.

Așa cum am încercat să pun în evidenţă într-un studiu recent, conformîndu-se unui calendar ritualizat compus din semnarea si ratificarea Acordul de asociere la UE, derularea negocierilor de aderare și semnarea Tratatului de aderare, transpunînd printr-un efort de-a dreptul herculean o legislaţie europeană care a substituit în proporţie de peste 70% pe cea naţională și aliniindu-se la normativismul liberal al Uniunii Europene în acţiunile externe, Romania comunistă și post-comunistă a lăsat treptat locul Romaniei europene[4]. O Uniune Europeană care, la randul său, la un moment dat, părea să fi realizat, prin sofisticatele sale politici integratoare și prin înţeleptele sale proceduri decizionale, dezideratul kantian al păcii eterne, în formula unei entităţi politice democratice postmoderne[5]. De altfel, acest pacifism al Uniunii Europene a reprezentat un element suplimentar de atractivitate pentru statele care s-au alăturat construcţiei europene începînd cu anii 90 ai secolului trecut, fie că e vorba de statele neutre scandinave, fie de statele foste comuniste din Europa Centrală și de Est, inclusiv Romania. Ajustările instituţionale, politice, economice, sociale și societale propuse de terapia Uniunii Europene au transformat treptat Leviathanul comunist romanesc într-un stat european modern, capabil să își respecte și să își protejeze cetăţenii, alături de celelalte douăzeci și șapte state membre ale Uniunii.

Perfecţiuni și imperfecţiuni ale „Pămantul făgăduinţei“: beneficii și costuri pentru Romania ale aderării la Uniunea Europeană

Aderarea la 1 ianuarie 2007 a Romaniei la Uniunea Europeană a oferit un argument suplimentar pentru validarea teoriei sincronismului. Însă, acest eveniment a adus, în plus, și un cadru pentru a testa în mod continuu sustenabilitatea ...empirică a teoriei lovinesciene. Iar un posibil model pentru a derula acest test, prin care „neobonjuriști modernizatori“ sunt examinaţi printr-o grilă „neojunimistă“, este cel al unei analize a beneficiile și costurilor derivate din accesul Romaniei în noul taram al făgăduinţei, Uniunea Europeană. Analiza nu este una exhaustivă, ci este una relativ succintă și vizează patru paliere – instituţional-politic, economic, social și geopolitic-strategic.

În ceea ce privește palierul instituţional-politic, ar merita relevate efectele benefice ale aderării asupra reformei și creșterii capacităţii aparatului administrativ, asupra sistemului juridic și de combatere a corupţiei, asupra consolidării sistemului de control și supraveghere al frontierelor externe ale UE care sunt și romanesti, și, nu în ultimul rînd, asupra dinamicii vieţii politice și sistemului de partide din Romania. Astfel, odată cu intrarea în Uniunea Europeană, sistemul administrativ romanesc a avut acces la un viguros program de finanţare europeană (Programul Operaţional Structural Dezvoltarea Capacităţii Administrative-POSDCA prin care în perioada 2007-2013 s-au alocat aproximativ 169 mil. euro), precum și la un foarte util mecanism de coordonare și schimb de bune practici cu sistemele administrative din statele membre ale UE. În plus, același sistem administrativ beneficiază de prezenţa și relativ buna funcţionarea a autorităţilor independente de reglementare (de exemplu, Consiliul Concurenţei/CC, Consiliul Naţional al Audiovizualului/CNA etc.), precum și de introducerea structurilor de politici publice care și-au văzut, în bună măsură, consolidate rolulurile odată cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeană. De asemenea, sistemul de justiţie și de combatere a corupţiei, inclusiv justiţiabilii și bugetul public, a ieșit în mod vizibil în cîștig ca urmare a introducerii Mecanismului de cooperare și verificare (MCV) între Romania și UE în materie de justiţie. Acest mecanism, deși contestabil din perspectiva statului de membru cu drepturi depline al Uniunii, a generat efecte consistente și a impulsionat reforma în legislaţia fundamentală civilă și penală, odată cu adoptarea noilor coduri, civil și penal, precum și a codurilor de procedură aferente. Nu în ultimul rînd, cu certitudine, în anii care au trecut de la intrarea în Uniunea Europeană a fost consolidată activitatea parchetului anticorupţie/Direcţia Naţională Anticorupţie și a Agenţiei Naţionale de Integritate, în special în privinţa combaterii marii corupţii. O reușită reală a fost întregistrată și în domeniul sistemului de control și supraveghere a frontierelor externe ale UE aferente Romaniei prin realizarea infrastructurii tehnice care face posibilă aderarea Romaniei la spaţiul Schengen dar și printr-o reformă semnificativă a poliţiei de frontieră și a sistemului vamal, inclusiv prin măsurile de prevenire și combatere a corupţiei. În fine, este remarcabilă influenţa apartenţei la Uniunea Europeană asupra dinamicii vieţii politice romanești, inclusiv asupra sistemului de partide din Romania. În acest sens, o evaluare foarte concisă a alegerilor parlamentare, europene și prezidenţiale desfășurate în Romania după 2007 pune în evidenţă o treptată dispariţie a partidelor extremiste romanești din Parlamentul Romaniei și din Parlamentul European, o tendinţă benefică de „alunecare“ către centru a programelor partidelor romanești și, nu în ultimul rand, o focalizare a agendei publice și a dezbaterii politice spre reforma și modernizarea sistemului politic romanesc.

Pe de altă parte, orice observator avizat și neutru al palierului instituţional și politic poate remarca anumite tendinţe negative înregistrate în Romania în contextul aderării la Uniunea Europeană. E imposibil de omis, în acest cadru, tentativa unora dintre actorii instituţionali și dintre grupările politice din Romania de a instrumentaliza și de a manipula în propriul folos activitatea de combatere a corupţiei, în special în perioadele electorale. Se poate, de asemenea, lesne observa pierderea unora din cei mai competenţi experţi din administraţia romanească, odată cu recrutarea acestora în cadrul instituţiilor europene. De asemenea, în strînsă legătura cu precedenta tendinţă, este ușor de sesizat capacitatea limitată a administraţiei romanești de a utiliza POSDCA pentru a-și îmbunătăţi perfomanţele. În plus, accesul în Uniunea Europeană a dus la dispariţia de pe scena politică romanească a rolului federator și moderator jucat de dezideratul integrării europene pentru setarea unei agende comune minimale a clasei politice și a partidelor politice romanești. La această ultimă tendinţă se poate remarca, uneori, și un anumit comportament ușor infantil al clasei politice romanești tentată, adeseori, să apeleze la intervenţia providenţială europeană atunci cand nu reușește să identifice compromisul minimal pentru buna administrare a treburilor publice interne, în cazul unor crize politice[6].

În privinţa palierului economic, apartenenţa la Piaţa Unică a Uniunea Europeană este de natură să contribuie la reducerea decalajelor structurale și multiseculare care despart Romania de statele europene dezvoltate[7] și să genereze o sporire a competitivităţii economiei romanești. Astfel, pîna la debutul crizei economice și financiare, economia romanească a înregistrat în perioada 2001-2008 ritmuri anuale de creștere (și implicit de recuperare) impresionante de peste 4% anual, inclusiv de peste 8% în 2004 și în 2008, iar investiţiile străine directe au cunoscut au înregistrat multiplicări geometrice în intervalul 2006-2009, depășind nivelul de 7 miliarde euro anual. Ca urmare, în intervalul 2001-2008, Romania a reușit să treacă de la un PIB/locuitor de 24% din media UE la un PIB/locuitor de 42 % din media UE. O recuperare consistentă, așadar, pîna la momentul declanșării crizei economice. De asemenea, procesul de reducere a decalajelor pare a fi susţinut și de accesul mai facil la capitalulurile financiare europene, dar și de o tendinţă vizibilă de stopare a procesului de dezindustrializare a Romaniei. La rîndul său, creșterea competitivităţii romanești în context european este bazată pe tendinţa de modificare a structurii economiei romanești, prin creșterea sectorului terţiar și diminuarea substanţială a sectorului primar, pe accesul la resursele financiare nerambursabile alocate prin fondurile structurale (în special Programul Operaţional Sectorial Creșterea Competitivităţii Economice/POSCCE, cu o alocaţie de 2,554 miliarde euro pentru perioada 2007-2013), pe dezvoltarea unor poli de înaltă competitivitate industrială în Romania (vezi platforma Dacia – Renault, OMV-Petrom, firme din sectorul IT precum SOFTWIN etc ), pe redemararea procesului de modernizare a exploataţiilor agricole, pe progresul lent dar sigur al infrastructurii de transport, pe ritmul alert de dezvoltare a infrastructurii IT și a sectorului comunicaţiilor dar și pe sporirea in ritm intens a exporturilor romanești.

În ciuda acestor beneficii evidente înregistate de palierul economic, în context european, se pot constata și tendinţe mai puţin fericite în economia romanească, în același context, precum regresul evident al agenţilor economici cu capital majoritar romanesc, inclusiv în sectorul bancar, menţinerea fragmentării în agricultura romanească, în care micro exploataţiile sunt dominante, pierderea unor debușee tradiţionale extra-UE pentru exporturile romanești și închiderea multor facilităţi industriale romanești datorită incapacităţii de a satisface standarde de mediu extrem de înalte ale UE. De asemenea, pot fi menţionate și alte implicaţii economice negative ale aderării la UE precum restrîngerea capacităţii autorităţilor publice din Romania de a oferi sprijin de stat agenţilor economici datorită politicii de concurenţă a Uniunii Europene dar și incapacitatea autorităţilor din Romania de a găsi o soluţie la dilema generată de politica de austeritate/necesitatea cofinanţării proiectelor derulate cu fonduri nerambursabile, care a avut drept consecinţă una din cele mai slabe rate de absorbţie a fondurilor structurale cele care ar fi trebuit să asigure pe termen lung convergenţa economiei romanesti cu cea europeană.

În ceea ce privește palierul social, pot fi enumerate cîștigurile reale în domeniul creșterii standardelor de viaţă și veniturilor populaţiei, mutaţiile semnificative pozitive în materie de incluziune socială și în combaterea discriminării și marile mișcări migratorii interne și la scară europeană ale populaţiei romanești. Astfel, în privinţa standardelor de viaţă pot fi consemnate tendinţe precum sporirea constantă și reală a veniturilor populaţiei, inclusiv a pensiilor și salariilor, pînă la declanșarea crizei economice, creșterea puternică a consumului familiilor sau reducerea decalajelor între zona urbană și rurală, în materie de standarde de viaţă, în contextul finanţării dezvoltării rurale prin finanţările nerambursabile furnizate din al doilea pilon al Politicii Agricole Comune. Cît privește domeniul incluziunii sociale și combaterea discriminării, este obligatoriu de relevat că sub impulsul acquis-ului european au fost lansate și aplicate în Romania politici, programe și proiecte vizînd cele mai vulnerabile categorii de populaţie, precum persoanele cu dizabilităţi, romii, familiile monoparentale, femeile abuzate, copii instituţionalizaţi etc. De asemenea, merită relevat că problema incluziunii comunităţii roma a devenit o prioritate pe agenda politică europeană iar Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării a devenit una din cele mai active și respectate instituţii din Romania. În fine, un fenomen imposibil de ignorat în domeniul social, cu implicaţii ambivalente, atît pozitive, cît și negative, este cel al marelui flux migrator care a dus la deplasarea temporară sau definitivă a peste 2 milioane de cetăţeni romani în alte state ale Uniunii Europene, dat fiind dreptul la liberă circulaţie și accesul liber pe piaţa muncii în spaţiul european.

Așa cum este menţionat mai sus, pe palierul social au apărut și costuri evidente ale aderării la Uniunea Europeană precum pierderea unora din cele mai active și bine pregătite categorii de profesioniști de pe piaţa muncii din Romania (inclusiv tendinţa de „fugă a creierelor“ spre cele mai dezvoltate state ale Uniunii Europene, în special a medicilor, programatorilor și inginerilor IT), îmbătrinirea rapidă și brutală a popuţiei din mediul rural romanesc sau reducerea accelerată a contributorilor la sistemele de asigurări sociale și de sănătate din Romania. De asemenea, pot fi menţionate printre efectele sociale nefaste ale procesului de aderare la Uniune și apariţia unei generaţii de copii în Romania crescuţi în absenţa părinţilor, slăbire ţesutului familiei tradiţionale romanești bazată pe solidaritatea intergeneraţională (aici, se poate constata o anumită formă de conservare a acesteia, prin remiterile de bani de la persoanele emigrate către membrii familiilor rămași acasă, în Romania), deteriorarea sistemului de sănătate publică pe fondul hemoragiei de specialiști spre Uniunea Europeană sau pierderea de competitivitate a sistemului educaţional romanesc pus în faţa unor sisteme educaţionale mult mai performante din alte state membre ale UE.

În privinţa palierului geopolitic și strategic, Romania beneficiază, din momentul aderării la Uniunea Europeană, de apartenenţa la una din cele mai sigure, pașnice și prospere spaţii politice și economice din lume iar sistemul de securitate naţională a Romaniei este cu certitudine consolidat ca urmare a intrării în vigoare, în decembrie 2009, a Tratatului de la Lisabona care introduce clauza de asistenţă reciprocă între statele membre în caz de agresiune din afara Uniunii. De asemenea, apartenenţa la Uniunea Europeană a dus la creșterea capacităţii de influenţă a diplomaţiei romanești, în special în vecinătatea estică, inclusiv în Republica Moldova, dar și la creșterea influenţei romanești în cadrul Uniunii Europene însăși, graţie ponderii votului Romaniei în instituţiile Uniunii (Romania ocupă a șaptea poziţie din 28 state membre, ca pondere a votului în Consiliu și în Consiliul European). În plus, nu este de neglijat locul și rolul pe care îl poate ocupa Romania în tranzitul și aprovizionarea cu resurse energetice a Uniunii Europene, date fiind poziţionarea sa geografică în raport cu sursele de aprovizionare și propriile resurse și capacităţi energetice.

Într-o anumită măsură, aderarea la Uniunea Europeană a antrenat anumite efecte negative și pe palierul geopolitic și strategic precum creșterea reticenţelor din partea anumitor state care manifestă interese în vecinătatea orientală a Uniunii Europene, în special Federaţia Rusă, dar și sporirea atractivităţii pentru reţelele transnaţionale ale crimei organizate, interesate să se implice într-o ţară care aparţine spaţiului european de liberă circulaţie a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor.

Concluzii

Cu certitudine, Romania anului 2014 este o ţară radical schimbată în comparaţie cu ţara care în decembrie 1989 înregistra cea mai violentă revoluţie anticomunistă în Europa Centrală și de Est. La 25 de ani de la răsturnarea regimului comunist cu puternice nuanţe naţionaliste condus de Nicolae Ceaușescu, Romania este stat membru al Uniunii Europene, însă este un membru aparte al acestei entităţi politice baroce. Un stat care și-a asumat, într-un fel, „europenitatea“ ca proiect naţional de dezvoltare pe termen lung, dar și un stat care la 7 ani de la aderare nu reușește să-și convingă partenerii săi din Uniune că este demn de încredere pentru a intra în spaţiul Schengen si pentru a păzi frontierele exterioare ale Uniunii Europene. Un stat european paradoxal care a reușit performanţa de a-și crea una din cele mai mari diaspore în vremuri de pace și care a optat, într-o perioadă de resurecţie a naţionalismului în Uniunea Europeană, să aleagă în cea mai înaltă demnitate în stat un cetăţean roman aparţinînd unei minorităţi naţionale. Este poate un indicator semnificativ al europenităţii Romaniei și o mică lecţie oferită unei Uniuni Europene care își uita, adesea, propria deviză „Unitate în diveritate“.

BIBLIOGRAFIE

Gheorghe Ciascai, „Consecinţele candidaturii și aderării la Uniunea Europeană asupra regimului politic din Romania“, în Revista de Drept Public, supliment la nr. 2/2014

Aristide Cioabă, Constantin Nica (coord.), Sistemul politic romanesc (București: Editura Institutului de Relaţii Internaţionale al Academiei Romane, 2014)

Robert Cooper, La fracture des natios – Ordre et chaos au XXIe siecle, trad. in limba franceză de Philippe Rouard, (Paris: Denoel, 2004),

Daniel Dăianu, Cand finanţele subminează economia și corodează democraţia (Iași: Polirom, 2012)

Valeriu Ioan-Franc, Din lucrările Comisiei de la Snagov – martie-iunie 2000 (București: Centrul de informare și documentare economică, 2000)

Bogdan Murgescu, Romania și Europa – Acumularea decalajelor economice (1500 – 2010) (Iași: Polirom, 2010)

Alexandru Radu, Daniel Buti, Statul sunt eu! O istorie analitică a crizei politice din iulie – august 2012 (București: Editura Monitorul Oficial, 2013)

Helen Walace, William Wallace, Mark A. Pollack (edit.), Elaborarea politicilor în Uniunea Europeană, trad. in romana de Mihai Gadiuta, (București: Editura Institutului European din România, 2005)

NOTE

GHEORGHE CIASCAI este licenţiat în Știinţe Politice și în Filosofie al Universităţii „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca. A urmat studii post-universitare în dreptul afacerilor și drept comunitar la Universitatea Paris I Sorbonne si Universitatea București. Este este doctor în Filosofie al Universităţii „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Din anul 2010 și pînă în prezent este conferenţiar universitar în cadrul Facultăţii de Știinţe Politice a Universităţii Creștine Dimitrie Cantemir.

 sus