Evenimentele petrecute în timpul revoluţiei sunt cunoscute și au fost dezbătute de mulţi autori, atât români cât și străini, dar puţini sunt cei care au tratat evenimentele respective prin prisma anumitor persoane – personaje cheie ale evenimentului. Avem o îndoială asupra următorului aspect: preluarea puterii din mâinile dictatorilor nu s-a datorat manifestanţilor ci anumitor factori care au dus la înlăturarea dictatorilor de la putere. Noi, în urma analizei ordinelor emise pe linie militară și a bibliografiei românești dar și străine, am ajuns la concluzia că Generalul Stănculescu a fost cel care a preluat puterea, în urma decolării cuplului dictatorial de pe sediul Comitetului Central și tot el este cel care nu s-a folosit de ea ci a hotărât să o transfere celui care a devenit primul președinte al României de după 1989.

În continuarea cercetării noastre știinţifice vom prezenta evenimentele, evidenţiind orele, care s-au petrecut începând cu 22 decembrie.

Între orele 09:55 și 10:07 are loc întâlnirea dintre Nicolae Ceaușescu și generalul Stănculescu. Cel din urmă a fost chemat de două ori de către dictator, acesta refuzând iniţial să se prezinte in fata acestuia motivand ca se afla in incapacitate fizica – avea piciorul în ghips. În disperarea momentului, dictatorul a cerut ca Stănculescu să vină indiferent de starea de sănătate în care se afla, mentionand: „cu picioarele rupte să vină și să vină în 5 minute, să nu se joace, că-l aduc arestat!“. Generalul a sosit în aproximativ un sfert de oră îmbrăcat în haine civile. Simula că e accidentat și că îl doare piciorul[3]. Acesta este momentul in care Ceaușescu i-a dat ordin sa preia camanda armatei: „Stanculescule, preiei conducerea Armatei în urma sinuciderii lui Milea și execuţi ordinul. Mergeţi și opriţi!“[4]. Stanculesc a declarat că a respectat întocmai ordinele lui Ceaușescu. A mers și a oprit trupele chemate de Milea la București pentru decimarea manifestanţilor. Nu este cert că acesta a acţionat întocmai cum a declarat – există posibilitatea ca el să nu fi dorit o implicare directă în reprimarea manifestaţiei – dar este cert că trupele chemate de generalul Milea au intrat în cazarmă, iar acesta acţiune poate fi observată în documentul atașat mai jos:

10:07. Col. Negrea.
– RONDOUL – indicativ MapN transmite: nu se trage de către nimeni, nici foc de avertisment – să se parlamenteze
10:35 – c. amiral. P. George și col. Constantin să se parlamenteze cu demonstranţii la care să se spună că se retrag în cazarmă
10:45 – strada Brăceni – Obor, Dimitrov, Republicii, M. Eminescu, coloane
– R7 Mc, este solicitat să intervină – NU SE APROBĂ. Începând cu ora 10:10 echipajele blindatelor din centru încep deplasarea spre cazărmi, ca urmare a ordinului de ieșire din luptă dat de gen. Stănculescu la ora 10:07[5].

Un aspect important este acela că între orele 09:55 și 10:07 a avut loc întâlnirea dintre Nicolae Ceaușescu și gen. Stănculescu, iar acesta din urmă a dat ordin maiorului Tufan să oprească toate trupele, folosind indicativul lui Milea – Rondoul – și nicidecum trupele nu au trecut de partea manifestanţilor când au aflat că Vasile Milea s-a sinucis – la aceea oră nu se cunoștea acest lucru.

Ordinul a fost îndeplinit pe dos, după cum declară generalul în cartea Crimele Revoluţiei: „am acţionat pe dos. L-am oprit pe primul transmisionist (este vorba de maiorul Tufan, n. a) pe care l-am întâlnit, s-a prezentat, l-am întrebat dacă are legătură cu cele două unităţi care afluiesc și l-am întrebat care-i situaţia lor. A intrat într-o cameră și a luat legătura prin staţie. După două minute a ieșit și a zis că una e pe Viilor, alta e la Tineretului. Veneau spre Piaţa Palatului. Am făcut legătura imediat cu Piaţa Tienanmen. Știam ce se petrecuse în China. Am spus: dă ordin imediat să se întoarcă în cazărmi și, dacă e populaţie, să spună că Armata e cu voi. Staţi liniștiţi că nu se întâmplă nimic! Era ora 10:20, cred. M-am întors și am raportat că unităţile vin spre piaţă“[6]. Interesant este modul de acţiune al acestuia având în vedere că a raportat doar că trupele veneau spre piaţă dar a omis să precizeze că a dat ordin pentru ca acestea să intre în cazarmă.

Putem face o afirmaţie ușor puerilă spunând că acesta este momentul în care armata a „trecut“ de partea manifestanţilor – o trecere considerată a fi indirectă având în vedere că armata nu a luptat alături de popor ci nu le-a mai stat acestora în calea drumului spre libertate.

Cu toate că Ceaușescu l-a numit Ministru al Apărării pe Stănculescu, dictatorul a facut un gest care îi dezvăluie disperarea în care se afla în acele momente: încearcă prin gen. Eftimescu să anunţe forţele militare că a preluat personal conducerea armatei. Probabil fusese anunţat că Stănculescu nu-și „face treaba“. Aceste practici erau des întâlnite în rândul apropiaţilor lui Ceaușescu!

„Gen. Eftimescu, 22.12.1989, 09:45:
– Toate unităţile armatei execută numai ordinele Cdt. Suprem. Toate Unităţile subordonate A1 (Armtei 1) din Garnizoana Mihai Bravu și Târgoviște se concentrează în București în cazărmile din Șoseaua Olteniţei.[7]

Ordinul a fost blocat având în vedere că nu a fost pus în aplicare deoarece Stănculescu a fost cel care a comandat în continuare. În urma acestui ordin generalul Eftimescu a încercat să-l evacueze pe dictator cu ajutorul TAB-urilor, neștiind că acestea fuseseră îndepărtate[8] la ordinul lui Stănculescu – acestuia fiindu-i frică „să nu înceapă acolo lupta“[9]. Îi dăm dreptate având în vedere gândirea lui Ceaușescu. Dacă acesta ar fi observat că nu mai vin TAB-urile să-l evacueze, ar fi dat ordin blindatelor aflate în piaţă să deschidă focul, iar rezultatul ar fi fost de neimaginat datorită faptului că militarii aveau foarte multă muniţie asupra lor: „câte 600 de unităţi la fiecare mitralieră de 14,5 și la puștile de 7,62 vreo mie de cartușe fiecare“[10].

Pe lângă Eftimescu, generalul Stănculescu avea un plan de evacuare conturat – vom observa că prin acţiunile acestuia, Ceaușescu a fost deposedat de putere – cu ajutorul căruia l-a convins pe dictator să părăsească clădirea CC-ului cu un elicopter care a aterizat pe acoperiș. Oare încerca Victor Atanasie Stănculescu să preia puterea având în vedere acţiunile pe care le făcea? Putem trage două concluzii: 1) Încerca să scape de Ceaușescu din clădire pentru a-i tăia legăturile și a prelua puterea sau 2) Încerca să-l scoată din clădire pentru a-l ajuta și în același timp a se ajuta, având în vedere că nu-i urmase ordinele. Oricare dintre cele două situaţii pot fi considerate plauzibile având în vedere că ambele au fost împotriva dictatorului gândite.

Pornind de la cele declarate de general în cartea Crimele Revoluţiei, concluzionez că datorită încercării acestuia de a nu fi descoperit și „condamnat“ pentru încălcarea ordinelor, a făcut tot posibilul ca Nicolae Ceaușescu să părăsească sediul Comitetului Central. Folosindu-se de pretextul că a început presiunea în Piaţă, acesta le spune: „cred că ar fi bine să ieșiţi din local (...). Chemăm elicopterul sus, pe terasă, vă suiţi și plecaţi din clădire“[11]. Decolarea dictatorului de pe sediul CC reprezintă preluarea puterii de către Armată prin generalul Stănculescu: „Dacă-i ridicăm în aer, le luăm puterea“[12] – plan care a reușit în totalitate.

Ceaușescu părăsește sediul CC cu elicopterul Douphin pilotat de locotenent-colonelul Vasile Maluţan. Acesta îi cere pilotului să îl transporte în Oltenia, în judeţul Dolj, dar comandantul elicopterului îi răspunde că această cursă nu se poate efectua din cauza greutăţii prea mari a transportului – erau doi piloţi, Nicolae și Elena Ceaușescu, gărzile lor personale, Manea Mănescu și Emil Bobu. Pilotul chiar a precizat, având în vedere și felul greoi în care se făcuse decolarea de pe acoperișul clădirii CC[13], că aeronava este instabilă și se poate prăbuși astfel că Nicolae Ceaușescu și clica lui aterizează la Snagov de unde încearcă să contacteze secretarii de partid din judeţele ţării și se hotărăște să plece la Târgoviște pentru că acolo îl vor apăra oţelarii. Probabil că a vorbit cu prim-secretarul de acolo care i-a sugereat să se deplaseze la Târgoviște pentru că îi va fi asigurată protecţia.

După momentul decolarii de la Snagov, generalul Stanculescu „lucrează“ cu generalul Rus pentru a nu-l lăsa pe Ceaușescu să ajungă la destinaţie. În această perioadă generalul Rus a emis două ordine: primul a fost pentru interdicţia oricărui zbor în spaţiul aerian al României. Și doi, ca orice zbura sub această interdicţie să fie doborât. La aceea oră se afla în zbor doar elicopterul lui Ceaușescu care aterizează în scurt timp pentru că i se comunică comandantului aeronavei că va fi doborât cu antiaeriana dacă nu aterizează de urgenţă. Această aterizare se face lângă autostradă de unde cuplul Ceaușescu plecă spre Târgoviște cu o mașină de ocazie[14].

Un lucru nu este clar și anume că spaţiul aerian a fost închis dar cei de la Regimentul 61 Elicoptere aflat la Titu-Boteni așteptau în aparatele de zbor, cu motoarele pornite, să primească ordin de decolare[15] înainte ca Douphin-ul să aterizeze lângă șosea[16]. Căpitanul-Comandor Adrian Constantinescu făcea parte din echipajul unui elicopter IAR 330 H și povestește[17] că în momentul în care elicopterul care-l avea la bord pe Ceaușescu a aterizat lângă autostradă, la aproximativ un km de aerodromul Boteni, toate aparatele de zbor din regiment așteptau ordinul pentru decolare – ordin care nu a fost dat, după cele relatate de Adrian Constantinescu: „Noi am respectat ordinele conducătorului de zbor. Un coleg, locotenent-colonelul Radu Stan, era mai insistent: «Dă-mi, domnule, decolarea, că mă duc și trag cu PRND-urile[18] în el!». Am primit ordin clar să nu decolăm. A venit apoi momentul în care elicopterul a decolat spre București, cum am aflat mai târziu“[19].

După decolarea dictatorului, generalul Ilie Ceaușescu emite o notă telefonică în care precizează că starea de necesitate se menţine.

„Republica Socialistă Romană
Ministerul Apărării Naţionale

Notă Telefonică
Nr. 37/22 decembrie 1989
Ora 11:30

Toate unităţile militare să se considere în stare de luptă și să acţioneze conform condiţiilor „stării de necesitate“

General-locotenent
Ilie Ceaușescu“[20]

Acest ordin este anulat de Stănculescu după ce îl arestează pe generalul Ilie Ceaușescu (la aproximativ 3 ore după emiterea ordinului de menţinere a stării de necesitate)[21].

„Republica Socialistă Romană
Ministerul Apărării Naţionale

Notă Telefonică
Nr. 38/22 decembrie 1989
Ora 13:30

Unităţile militare de pe întreg teritoriul ţării se retrag în cazărmi, în ordine și calm, fără să se lase provocate, dezarmate sau dispersate. Unităţile militare care sunt angajate în faţa sediilor Comitetelor Judeţene de partid vor calma spiritele, fără să tragă, după care se retrag în cazărmi. În unităţi se va organiza apărarea cazărmilor și a tuturor obiectivelor.

General-locotenent
Atanasie Stănculescu“[22]

În legătură cu ultimul ordin, atașat mai jos, Curtea Supremă de Justiţie menţiona în Raportul sinteză asupra evenimentelor din decembrie `89: „a fost momentul în care Armata a preluat practic prerogativele comandantului suprem, în condiţiile în care ministrul Apărării nu mai exista“. Evident Parchetul Militar se referă la dispariţia generalului Vasile Milea.

„Republica Socialistă Romană
Ministerul Apărării Naţionale

Notă Telefonică
Nr. 39/22 decembrie 1989
Ora 13:30

Se vor executa numai ordinele primite de la ministrul Apărării Naţionale. Faţă de cele ordonate, comandanţii militari să asigure paza obiectivelor civile de importanţă deosebită cu subunităţi înarmate, care să nu tragă de cât în situaţia în care sunt atacate de grupuri înarmate cu arme de foc. Pentru stabilirea priorităţilor în asigurarea pazei, comandanţii militari să se pună de acord cu reprezentanţii organelor locale. Militarii care asigură paza acestor obiective să poarte pe braţul stâng banderola tricoloră.

General-locotenent
Atanasie Stănculescu“[23]

Observam ca acesta este punctul în care Armata deţinea puterea statului prin Victor Atanasie Stănculescu. După cum spuneam anterior, generalul știa precis că aici se va ajunge. Știa că va prelua puterea dar cu siguranţă nu se aștepta să fie schimbat din funcţia de ministru al Ministerului Apărării Naţionale chiar de persoana căreia îi transfera aceasta putere. El transferă conducerea statului în mâinile lui Ion Iliescu la ora 14:00, când acesta sosește la MApN însoţit de Petre Roman, Gelu Voican, Mortan. Generalul îl informează pe Iliescu asupra celor întâmplate de la decolarea lui Ceaușescu. Mai degrabă îi dă raportul decât să-l informeze. Un lucru este clar însă: Generalul Stănculescu renunţă la putere în favoarea lui Iliescu[24].

Concluzie

Putem susţine că Generalul Victor Stănculescu reprezintă un personaj important pentru Revoluţia din decembrie 1989, având în vedere că el este cel care l-a deposedat de putere pe Nicolae Ceaușescu. Pe lângă acest aspect important, generalul a fost și cel care a întors în cazarmă blindatele care se deplasau spre sediul Comitetului Central. Este greu să ne imaginăm în ce direcţie ar fi evoluat lucrurile dacă blindatele ar fi ajuns lângă manifestanţi. Putem doar să avem în vedere masacrul din Piaţa Tiananmen, când luptele dintre militari și manifestanţii s-au terminat cu uciderea a mii de manifestanţi.

 

BIBLIOGRAFIE

ALMOND, Mark; The râse and fall of Nicolae and Elena Ceaușescu, Londra: Chapmans Press, 1992

ALBAN, Guibert; Chronique historique de la Revolution Roumaine de decembre 1989 a janvier et fevrier, Paris, 1990

ALFONSI, Philippe; Cette annee-la, 1989-1990, Paris: Balland Editions, Franţa, 1990

BEHR, Edward; Băise le main que tu n’oses mordre. Leș Roumains et leș Ceaușescu, Paris: Laffont Editions, 1991

BEHR, Edward; Kiss the hand you cannot bâte. The râse and fall of the Ceaușescus, Londra: Hamish Hamilton Printing, 1992,

CARTIANU, Grigore; Sfârșitul Ceaușeștilor, București: ed. Adevărul Holding, 2010,

CARTIANU, Grigore, Crimele Revoluţiei, București: ed. Adevărul Holding, 2010

CESEREANU, Ruxandra; Decembrie `89. Deconstrucţia unei revoluţii, ediţia a II-a revăzută și adăugită, București: Polirom, 2009

CHIROT, Daniel; Revoluţiile din 1989, între trecut și viitor, Iași: Polirom, 1999,

CRISTEA, Romulus; Mărturii de la Baricadă, București: Ed. România pur și simplu, 2007,

CODRESCU, Costache (coord.), Armata Romană în Revoluţia din Decembrie 1989, București: Editura Militară, 1998,

DOMENICO, Viorel; Ceaușescu la Târgoviște, București: ed. Ion Cristoiu, 1999

STOENESCU, Mihai Alex; Cronologia Evenimentelor din decemrbie 1989, București: Rao, 2009;

STOENESCU, Mihai Alex; În sfârșit adevărul..., București: Rao, 2010;

STOENESCU, Mihai Alex; Interviuri despre revoluţie, Editura Rao, București, 2009;

STOENESCU, Mihai Alex; Istoria loviturilor de stat, vol IV, București: Rao, 2004;

STOENESCU, Mihai Alex; Istoria loviturilor de stat în România – vol. II – Eșecul democraţiei române, București: Rao, 2006;

DOCUMENTE:

Arhiva Senatului, Comisia pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, stenograma din 28 aprilie 1994,

Curtea Supremă de Justiţie, Secţia parchetelor Militare, Dosar 6/1990, Declaraţia martorului Florea Ioan;

Curtea Supremă de Justiţie, Secţia parchetelor Militare, declaraţia din 11 mai 1994 a domnului Răzvan Nicolae, Fond Arhiva Ziua, p. 1;

Curtea Supremă de Justiţie, Secţia parchetelor Militare, Dosar nr. 11/p/1990, Rechizitoriu din 30 decembrie 1997;

Curtea Supremă de Justiţie, secţia Parchetelor Militare, Sinteză asupra aspectelor rezultate din anchetele efectuate de Parchetul Militar în perioada 1989

Departamentul Securităţii Statului, nota 277 din 02.12.1989

Departamentul Securităţii Statului, nota 275 din 01.12.1989

Document: Procuratura României, procuratura Militară Cluj, Dosar 9/p/1990, declaraţia olografă a gen. Ștefan Gușă din 13.02.1990;

Document: Curtea de Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, Raport de luptă nr. 4 al armatei I;

Document: Curtea de Justiţe, Secţia Parchetelor Militare, Ordin de zi 27 decembrie 1989 al Regimentului 20 Tancuri;

Document: Curtea de Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, Raportul comandantului regimentului 20 tancuri între perioada 21.12.1989 și 31.12.1989;

Document: Curtea de Justiţe, Secţia Parchetelor Militare, document comandantul regimentului 114 R.AA care descrie alarmele de luptă parţiale;

Document: Curtea de Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, anexă extrasă din dosarul 14/P/1990 care atestă consumul total de muniţie din București;

Documentarul comandantului general-maior Voinea Gheorghe, coperta verde;

Documentul comandatului general-maior Voinea Gheorge, coperta roșie;

Monitorul oficial al României, Anul I, nr. 3, marţi, 26 decemrbie, 1989;

Dosar nr. 14/p/1990, Declaraţia învinuit general-locotenent Gușe Ștefan.

Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia Parchetelor Militare, dosar Nr. 55/P/1993, rechizitoriu întocmit de generalul de brigadă magistrat Dan Voinea

Serviciul Român de Informaţii, Audiere Manea Constantin, stenograma nr. 23/28 decembrie 1993

 

 

NOTE