La 31 martie 1989, Nicolae Ceaușescu a anunţat triumfător în ședinţa Comitetului Politic Executiv al CC al PCR că România a achitat ultima rată din datoria externă. Informaţia i-a surprins chiar și pe membrii CPEx, care nu știau care era stadiul plăţilor. Într-un gest euforic, real sau simulat, liderii partidului s-au ridicat în picioare și au început să-și aplaude conducătorul iubit. Au urmat câteva săptămâni să manifestări populare în cinstea achitării datoriei externe. În paralel, Plenara CC al PCR și Marea Adunare Naţională au adoptat hotărâri și legi care interziceau pe viitor împrumuturi din străinătate.

Problema creditelor externe ruinase economia României în ultimii ani ai comunismului. Din dorinţa de a industrializa rapid ţara, Ceaușescu se împrumutase masiv în anii ’70 și ’80. A ales însă o strategie de investiţii eronată, dezvoltând industria grea. Noile capacităţi de producţie au fost neprofitabile, iar România nu a reușit să acumuleze suficientă valută din comerţul exterior pentru a-și achita ratele împrumuturilor. Confruntat cu perspectiva incapacităţii de plată, Ceaușescu a decis să raţionalizeze drastic consumul intern și să mobilizeze economia pentru comerţul exterior. Drept urmare, în a doua jumătate a anilor ’80, ţara s-a confruntat cu o criză alimentară fără precedent, iar consumul intern de energie a fost redus la cote minime.

În perspectiva Congresului al XIV-lea al PCR, programat în noiembrie 1989, Ceaușescu a decis să accelereze plăţile în contul datoriei externe. Era poate singura modalitate prin care-i putea face pe români să spere la o viaţă mai bună. Vă prezentăm în continuare o serie de documente care descriu conjunctura în care România și-a achitat integral datoria externă, în primăvara anului 1989.

Stenograma ședinţei Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din ziua de 31 martie 1989.

Ședinţa a fost prezidată de tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunist Român.

Nicolae Ceaușescu: Înainte să intrăm în ordinea de zi, aș ruga să fac o scurtă informare: astăzi dimineaţă am dat banii pentru ultima rată a datoriilor (Aplauze puternice).

În anul 1980 aveam 11 – 12 miliarde de dolari. La începutul anului mai aveam 1,150 de miliarde de dolari.

Astăzi, ultima rată, de 137.000 de milioane de dolari, a fost achitată și cu aceasta datoria bancară și de stat a fost predată complet.

Sper să nu mai fim obligaţi să facem niciodată asemenea datorii!

Sigur, mai avem niște compensaţii la nuclear, la aviaţie, care trebuiau plătite de comerţul exterior, nu a lucrat cum trebuie, acestea trebuiau realizate, dar în următoarele câteva luni trebuie să reglementăm situaţia și să intrăm în normal.

Compensaţii noi vom mai face, dar acestea sunt în mod curent.

Noi avem însă creanţe, mai avem de încasat 2,5 miliarde de dolari, adică, credite pe care le-am acordat noi și trebuie să le plătească.

Deci acum avem 12,5 miliarde de dolari de încasat. Avem o situaţie unică din punctul nostru de vedere și trebuie să subliniez că am realizat aceasta asigurând dezvoltarea. Am făcut investiţii de peste 2.000 de miliarde de lei, ceea ce este echivalent, la cursul necomercial, cu 215 miliarde de dolari.

Aici intră și munca. Dacă am lua numai materialele, ele reprezintă aproape 100 de miliarde de dolari. N-am renunţat la dezvoltare, am făcut investiţii, am realizat creșterea de 2 ori a veniturilor la retribuţii și economia a crescut cu circa 60% în acești 10 ani, până anul viitor. Acum sunt cam 50 și ceva la sută.

Deci am plătit datoria, am asigurat dezvoltarea construcţiilor de locuinţe și ridicarea nivelului de trai și avem un excedent de aproape 300 de miliarde de lei.

În timp ce toţi aproape au deficit bugetar, oi avem un excedent de 285 miliarde lei.

O parte sunt date sub formă de credite întreprinderilor. Acesta este excedentul care este folosit.

Deci, din acest punct de vedere, avem o economie bună, ceea ce înseamnă că totuși am reușit să realizăm o asemenea economie care să ne asigure mijloacele necesare dezvoltării. Deci ne permite să avem un excedent care ne asigură mijloacele de dezvoltare și aceasta în condiţiile ridicării nivelului de trai al poporului. Aceasta este rezultatul politicii noastre economice de dezvoltare socialistă a ţării. Nu cum spun unii, că socialismul este de vină că au ajuns în situaţia în care sunt, ci politica greșită în asigurarea dezvoltării propriu-zise a economiei, a mijloacelor de producţie.

Uite, acestea am vrut să spun!

Sigur, vom discuta problema aceasta la plenară și la Marea Adunare Naţională și atunci vom face public cunoscut, nu dăm acum în presă, dar am vrut la Comitetul Politic Executiv să discut acest lucru.

(Arhivele Naţionale ale României – Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale, Fond Comitetul Central al Partidului Comunist Român – Secţia Cancelarie, dos. nr. 19/1989)

Anunţul din ședinţa CPEx a reprezentat debutul festivităţilor în cinstea achitării datoriei externe. În zilele următoare, activiștii partidului au convocat ședinţa plenară a Comitetului Central al PCR, unde Nicolae Ceaușescu avea să facă publică marea realizare a „epocii de aur“. Cu această ocazie, secretarul general al PCR a făcut și o radiografie a investiţiilor finanţate din împrumuturile străine. A vorbit doar de beneficii, nu și de imensele pierderi:

Cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu la Plenara CC al PCR din 12 aprilie 1989

Zilele de 12-14 aprilie marchează – se poate spune – o deplină independenţă economică și politică a României! (Aplauze și urale puternice, prelungite). Pentru prima dată în istoria sa îndelungată. România nu mai are nici o datorie externă, nu mia plătește tribut nimănui și este cu adevărat independentă - și economic și politic! (Aplauze și urale puternice, prelungite; se scandează îndelung: „Ceaușescu – PCR“, „Ceaușescu și poporul!“, „Ceaușescu, România – stima noastră și mândria!“).

La sfârșitul lunii martie, am lichidat datoria externă a ţării, care în 1980 reprezenta peste 11 miliarde de dolari. În total. Din 1975 până în martie 1989 am plătit circa 21 miliarde dolari, din care dobânda reprezintă peste 7 miliarde dolari. În acestea nu sunt cuprinse datoriile pe care le-am avut în ruble și care, de asemenea, au fost de mult achitate.

În prezent, ţara noastră are de încasat din creditele pe care le-a acordat diferitelor state peste 2,5 miliarde dolari.

Plata datoriei externe a cerut, fără nici o îndoială, eforturi mari. A trebuit să acţionăm în așa fel încât să asigurăm atât dezvoltarea generală a ţării, cât și lichidarea treptată, în această perioadă, a întregii datorii, să luăm, totodată, măsurile necesare pentru întărirea continuă a ordinii și disciplinei, a bunei gospodăriri și conduceri a tuturor sectoarelor de activitate.

După cum este cunoscut, din 1980 până în prezent, situaţia economică mondială a fost foarte complexă și gravă. S-a înrăutăţit continuu situaţia ţărilor în curs de dezvoltare, ale căror datorii externe sunt astăzi de peste 1300 miliarde dolari. Adoptând hotărârea de a plăti în acest deceniu întreaga datorie externă, am pornit de la faptul că numai prin lichidarea acesteia vom putea să asigurăm deplina independenţă economică și politică, să înfăptuim neabătut Programul partidului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate și să creăm condiţiile necesare înaintării ferme a României spre comunism!

Totodată am stabilit să acţionăm în așa fel încât să asigurăm dezvoltarea economico-socială a patriei și ridicarea continuă a nivelului de trai material și spiritual al poporului.

În anii 1981-1989 am alocat pentru dezvoltare peste 2.000 miliarde lei. Calculând la cursul necomercial al dolarului, aceasta înseamnă peste 200 miliarde dolari.

Producţia industrială este în acest an cu peste 50% mai mare faţă de 1980. Producţia agricolă va fi aproape de 1,5 ori mai mare. Volumul de mărfuri vândute populaţiei, în preţuri curente, este cu 40% mai mare. Fondul total de retribuţie a crescut, în această perioadă, cu circa 60%, iar retribuţia medie cu circa 50%. După cum este cunoscut, în anii 1981-1989 au fost majorate de două ori retribuţiile și pensiile. În acest an, până la 1 august se va încheia cea de-a doua majorare a retribuţiei și a pensiilor.

În același timp s-au majorat alocaţiile pentru copii cu circa 70% și au crescut cheltuielile sociale pe locuitor cu peste 44%.

În general, în această perioadă, s-au realizat vaste lucrări industriale, agricole și de interes naţional și s-au realizat peste 1 milion de apartamente. În acești ani s-au dat în folosinţă Canalul Dunăre – Marea Neagră și Canalul Poarta Albă - Midia Năvodari, în lungime totală de circa 100 km, s-a realizat metroul în București, care în acest an va avea o lungime de 60 km, s-a amenajat râul Dâmboviţa și s-au înfăptuit marile lucrări de modernizare și sistematizare a Capitalei, printre care și noul centru administrativ.

În general au cunoscut o puternică dezvoltare toate judeţele, orașele și comunele patriei noastre socialiste. Orice om de bună credinţă poate vedea marile transformări care au avut loc în România și care au ridicat nivelul general de civilizaţie și de trai al întregului nostru popor.

Propun Comitetului Central al Partidului să luăm hotărârea – care să fie adoptată ca lege de Marea Adunare Naţională - ca, în viitor, nimeni să nu mai poată să apeleze la credite străine, pentru ca întreaga dezvoltare a ţării să o realizăm prin mijloace proprii – desigur, printr-o largă colaborare internaţională, dar fără credite! (Aplauze puternice, prelungite).

Consider aplauzele ca aprobare a acestei propuneri. (Aplauze și urale puternice; se scandează: „Ceaușescu – PCR“, „Ceaușescu și poporul!“, „Ceaușescu, România – stima noastră și mândria!“).

(„Scînteia“, 13 aprilie 1989)

După ședinţa Plenară a CC al PCR, achitarea datoriei externe a făcut obiectul de dezbatere a unei sesiuni speciale a Marii Adunări Naţionale, convocate în 17 – 18 aprilie 1989. Deputaţii s-au întrecut în laude la adresa lui Nicolae Ceaușescu, care prin efortul depus pentru rambursarea completă a datoriei externe făurise „o victorie a poporului român, o realizare de însemnătate excepţională, care asigură deplina independenţă economică și politică a naţiunii noastre“.

La finalul sesiunii MAN, deputaţii au votat în unanimitate o lege care interzicea e viitor orice împrumut extern, fie din statele socialiste, fie din „lumea capitalului“:

Legea nr. 3 din 18 aprilie 1989 privind interzicerea creditelor din străinătate.

Marea Adunare Naţională a Republicii Socialiste România adoptă prezenta lege.

Art. 1 – Se interzice organelor de stat, unităţilor de stat, cooperatiste și obștești, precum și unităţilor bancare, să contracteze credite din străinătate.
Art. 2 – Nerespectarea prevederilor art. 1 atrage răspunderea persoanelor vinovate, în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 3 – Orice dispoziţii contrare prezentei legi se abrogă.

Președintele Marii Adunări Naţionale,

Nicolae Giosan
București, 18 aprilie 1989

(„Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România“, nr. 14 din 25 aprilie 1989)

Documentele oficiale prezintă o imagine eroică a lui Nicolae Ceaușescu, care prin „geniul“ său reușise să mobilizeze economia pentru plata datoriilor. Însă adevăratul responsabil pentru prăpastia economică în care ajunsese ţara era însuși secretarul general al PCR. El dirijase împrumuturile și investiţiile după bunul plac, fără a ţine cont de contextul financiar internaţional și de posibilităţile reale ale economiei românești.

Începând cu 1972, România a beneficiat de credite avantajoase de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) și Banca Internaţională pentru Reconstrucţie și Dezvoltare (BIRD). Ceaușescu s-a bucurat că ratele trebuiau plătite la ani buni după încasarea banilor. El spera că va pune repede în funcţiune capacităţi industriale, iar acestea vor ajunge să-și finanţeze singure împrumuturile contractate pentru construcţie.

Socotelile optimiste s-au dovedit rapid iluzorii. La nivel internaţional au izbucnit crize ale petrolului, care au generat întârzieri în industria chimică, transporturi etc. Pe de altă parte, lucrările de execuţie ale noilor obiective industrial-agrare nu au mers cu rapiditatea așteptată de planificatorii economici.

Înglodat în datorii, Ceaușescu a pornit în 1982 o adevărată „cruciadă“ pentru achitarea în avans a creditelor externe. Împrumuturile din anii ’70 ajunseră la scadenţă și trebuiau înapoiate. Iniţial a încercat diverse strategii de tergiversare a plăţilor externe. Invocând statutul României de ţară în curs de dezvoltare, Ceaușescu solicitase oficial Fondului să accepte restituirea împrumuturilor la valoarea de 15 lei pentru un dolar, dacă nu și mai puţin. Însă reprezentanţii FMI și BIRD au pus piciorul în prag. Cel mult 18 lei pentru un dolar. Reacţia secretarului general al PCR a fost categorică: „trebuie să declarăm că noi considerăm poziţia FMI inadmisibilă, în contradicţie cu statutul și cu ce am discutat“. În stilul caracteristic, a descris poziţia instituţiilor financiare internaţionale drept „amestec în treburile interne“[1].

Gândire economică rudimentară

Înverșunarea lui Ceaușescu nu avea însă ecou în relaţiile economice internaţionale. Argumentele sale nu au fost luate în seamă, iar în a doua jumătate a anului 1982 a început să realizeze cu adevărat ce însemna pentru România îndatorarea excesivă. Printr-o decizie a CPEx, a interzis contractarea altor credite externe. În plus, a dat un nou impuls comerţului exterior, care devenea principala ramură a economiei. Valuta obţinută din relaţiile economice internaţionale trebuia să finanţeze grabnic imensa datorie acumulată[2]. Numai că, limitase drastic și importurile. Multe obiective finanţate de FMI și BIRD erau neterminate, având nevoie de materiale și subansamble din străinătate.

Ceaușescu avea o gândire economică simplistă: exporţi cât poţi de mult, nu mai imporţi nimic. Vei avea astfel dolarii necesari pentru achitarea datoriei externe în avans. Da, în avans! Deranjat de „amestecul străin“ în treburile economice ale României, Ceaușescu a decis să restituie banii anticipat. O măsură care avea să-i supere la maxim pe creditori, care-și făcuseră planuri pe termen lung atunci când acordaseră României împrumuturi cu dobânzi avantajoase. Totuși, finanţatorii preconizaseră și astfel de situaţii. Toate contractele de împrumut prevedeau sancţiuni în cazul restituirii banilor în avans.

În anii următori, Ceaușescu va susţine că nu se înţelesese așa! Negociatorii români, la „indicaţiile“ președintelui lor, vor solicita eliminarea obligaţiilor financiare rezultate prin achitarea înainte de termen a împrumuturilor. Spre exemplu, mandatul pentru sesiunea anuală a FMI și BIRD din 24 septembrie – 1 octombrie 1987 se intitula: „Consideraţiunile și propunerile României, ale președintelui Nicolae Ceaușescu, privind soluţionarea globală a problemelor datoriei externe și dobânzilor excesive“. Se cerea exonerarea de la plata riscului valutar „creat“ de BIRD, care majorase datoria României. De asemenea, Ceaușescu solicita reducerea dobânzii la creditele acordate României la cel mult 5% pe an (pentru creditele acordate în perioada 1974-1980, dobânda varia între 7-8,5% pe an[3]). Mai mult, avea pretenţia ca sumele vărsate până la acel moment în contul riscului valutar, precum și banii acumulaţi din dobânzile care depășeau 8%, să se scadă din soldul datoriei externe! Dacă nu se ajungea la un acord, ameninţa, din nou. De această dată, nu vă va ieși din FMI și BIRD. Susţinea că, începând cu 1 octombrie 1987, România nu va mai plăti nici o dobândă. Doar ratele creditelor. Dar și acestea la nivelul acordurilor de împrumut iniţiale, fără a mai lua în calcul fluctuaţiile valutelor de peste ani. În final, Ceaușescu „avertiza“ că poziţia României va deveni publică[4]. Credea, oare, că protestul sau va compromite Fondul pe plan internaţional?!

Acceptarea jocului lui Ceaușescu

A înregistrat totuși un succes prin campania de renegociere a înţelegerilor iniţiale. Reprezentanţii FMI și BIRD au acceptat plata anticipată, fără penalizările menţionate în acordurile de împrumut[5]. În funcţie de vechimea creditelor, a scăzut și nivelul dobânzilor, până la nivelul de 5% vizat de Ceaușescu. Însă Fondul a impus restricţii drastice. Dacă plata ratelor întârzia mai mult de treizeci de zile, deveneau scadente, și se aplicau acordurile vechi privind dobânzile[6]. Eforturile valutare au devenit astfel în ultimii ani ai comunismului și mai apăsătoare pentru economie. În 1988, România trebuia să plătească lunar 47 milioane de dolari numai dobânda!

Lucrarea a beneficiat de suport financiar prin proiectul cu titlul „Studii doctorale și postdoctorale Orizont 2020: promovarea interesului naţional prin excelenţă, competitivitate și responsabilitate în cercetarea știinţifică fundamentală și aplicată românească“, număr de identificare contract POSDRU/159/1.5/S/140106. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investeşte în Oameni!

 

 

Bibliografie

Arhivele Naţionale ale României – Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale, Fond CC al PCR – Secţia Cancelarie, dos. nr. 19/1989.

Arhivele Naţionale ale României – Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale, Fond CC al PCR – Secţia Economică, dos. nr. 142/1982, dos. nr. 1/1983, dos. nr. 389/1987, dos. nr. 653/1987, dos. nr. 94/1988.

„Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România“, nr. 14 din 25 aprilie 1989.

„Scînteia“, 13 aprilie 1989.

 

 

NOTE