Rolul partidelor politice și al Parlamentului European în alegeri

Pentru a înţelege mai bine importanţa, sensul și scopul organizării alegerilor europarlamentare la nivelul Uniunii, și implicit în România, vom face câteva precizări privind modul în care membrii Parlamentului European sunt aleși direct de către cetăţenii cu drept de vot din statele membre ale UE în urma scrutinului; rolul partidelor și al Parlamentului European în alegeri, unele aspecte legate de modul legislativ și tehnic al sistemului electoral.

Partidele politice europene, au avut un rol deosebit în realizarea dezbaterii democratice din cadrul Uniunii Europene, iar alegerile europene au dat posibilitatea cetăţenilor de a participa la viaţa politică comunitară. În etapa actuală a evoluţiei lor, partidele politice europene au dobândit un statut clar, care le-a conferit un rol sporit, fiind recunoscut specificul lor de alţi concetăţeni cu o organizare și o coerenţă aparte.[1]

În acest context, vorbind despre un principiu esenţial – democraţia, precum și valorile democratice – putem aminti că anul 2014 reprezintă centenarul Primului Război Mondial – 1914; continentul nostru – Europa – împărtășind astăzi, valorile comune ale păcii, libertăţii și a statului de drept și democraţiei, nemaiexistând războaie devastatoare și nici sisteme totalitare exceptând singurul stat european, Belarus.

De la începutul fiinţării Parlamentului European, membrii Parlamentului sunt aleși prin sufragiu universal direct, într-un sistem de reprezentare proporţională, fie pe bază regională, cum este cazul în Italia, în Marea Britanie și în Belgia, fie pe bază naţională, ca în Franţa, Spania, Austria, Danemarca, Luxemburg și în alte ţări, sau într-un sistem mixt, ca în Germania. Peste tot se aplică aceleași reguli democratice precum dreptul la vot la vârsta de 18 ani, egalitatea între femei și bărbaţi, votul direct și secret. În unele state membre, cum sunt Belgia, Luxemburg și Grecia, participarea la vot este obligatorie.[2]

Cele dintâi alegeri directe în Parlamentul European au avut loc în iunie 1979, când după, 34 de ani de la sfârșitul celei de-a doua conflagraţii mondiale, ţările Europei s-au prezentat la vot pentru a alege membrii unui parlament unic.[3]

Mandatul unui deputat este de cinci ani, și se deschide cu săptămâna care urmează alegerii și se încheie cu sfârșitul săptămânii care urmează alegerilor următoare. Deputaţii votează în mod individual și personal, nu pot fi legaţi de instrucţiuni, nu primesc nici mandat imperativ, sunt supuși unui regim de incompatibilitate care le interzice să fie membri ai guvernelor statelor, precum și să deţină funcţii în cadrul instituţiilor și organelor comunitare. [4]

La nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, alegerile organizate în luna mai 2014, au reprezentat cum am mai precizat cel de al optulea ciclu electoral european. Toate cele 28 de state membre, ale Uniunii Europene, cu ultimul aderat la 1 iulie 2013 – Croaţia, au votat cei 751 de membri pentru Parlamentul European din Strasbourg și Bruxelles, aceștia reprezentând o gamă variată de partide politice, circumscripţii și perspective naţionale. Sintetizând, alegerile europene se doresc a fi, ca o ,,piatră de temelie” la consolidarea democraţiei Uniunii Europene.

Sistemul de partide, nu a fost adaptat cerinţelor europene la care se adaugă lipsa legăturii directe între alegerile naţionale și europene, și carenţa distincţiei clare între partidele guvernamentale, cele tradiţionale și cele de opoziţie, astfel încât alegătorii să poată face diferenţa între opoziţie și putere.[5]

Odată ce sunt aleși, membrii Parlamentului European se organizează în funcţie de propriile afinităţi politice. Ei formează grupuri politice pentru a-și apăra mai bine poziţiile, dar pot rămâne neafiliaţi. La nivelul statelor membre ale Uniunii Europene sau nemembre ar fi formaţiunile politice, iar la nivelul Europei avem partidele politice europene. Un partid se poate afilia la cel mult un partid politic european, devenind chiar membru plin.

În ţara noastră, alegerile din mai 2014, au fost legate de evidenţierea competenţei naţionale la nivel european, precum și de viitorul rezultat al alegerilor prezidenţiale din 2014, întrucât rezultatele participării la alegerile europene și susţinerea anumitor partide de către cetăţenii români, s-a dorit a fi folosită ca punct de referinţă pentru consecinţele alegerii viitorului președinte al ţării.

Și în acest an 2014, ca și la alegerile europarlamentare anterioare, rata de participare a fost scăzută, înregistrându-se o prezenţă la vot de 42.54% la nivelul Uniunii Europene, iar pentru România, participarea a fost de 32,44%; conform estimărilor publicate de către Parlamentul European. Dacă vorbim de alegerile la nivelul Uniunii Europene din zilele noastre, observăm o indiferenţă, și în special în rândul tinerilor faţă de vot ca instrument democratic al democraţiei; astfel, putem afirma că există o mare doză de euroscepticism a multor cetăţeni fiind neîncrezători în acest proiect european.

Având ca punct de reper anul 1979, primul an al alegerilor libere directe pentru PE, putem observa că prezenţa la vot a fost de 61.99%, iar după 35 de ani – adică în prezent situaţia la urne a fost de 42.54%.[6] Vedem o diferenţă de 19.45% procente între primele alegeri libere directe și cele actuale, ceea ce ne duce cu gândul că există o ingrijorare majoră a cetăţenilor din centrul și estul Europei pentru siguranţa zilei de mâine. Prezenţa la vot este văzută – ca fiind un test critic pentru democraţia europeană; iar pentru adepţii integrării europene și ideea europeană, rezultatele alegerilor par destul de dezastruoase, aceștia fiind îngrijoraţi de acest aspect.

Campaniile partidelor și a candidaţilor independenţi nu au reușit să mobilizeze electoratul foarte mult, datortiă discursurilor care nu au fost persuasive, iar cetăţenii nu au receptat pozitiv mesajul lor; totuși remarcăm că participarea a fost puţin mai mare în acest an faţă de 2009, respectiv cu 4.77%.

În România, ca și în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene există o deziluzie faţă de sistemul politic intern, care are o influenţă majoră asupra prezenţei la vot și asupra temelor de campanie, alegerile oferind ocazia de a taxa performanţa guvernelor naţionale ale statelor UE. Însă, acest eveniment democratic oferă prilejul întregii societăţi românești de a discuta mai mult despre proiectul politic european, moment ce nu trebuie ratat și care are nevoie de dezbateri relevante despre viitorul comun al statelor membre.

Aspecte legislative și tehnice ale sistemului electoral

Referindu-ne la mecanismul alegerilor europarlamentare din România, vom remarca că legea definește modul de scrutin de tip RP (Reprezentare proporţională) folosit în acest caz, după formula deja consacrată în legislaţia electorală românească; astfel, membrii din România în Parlamentul European se aleg pe bază de scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale și pe bază de candidaturi individuale.[7]

Mandatele sunt repartizate prin metoda d’Hondt, diferită ca procedură, ca metoda celor mai mari ,,resturi” folosită la alegerea consilierilor, dar având aceleași efecte. În același timp, spre deosebire de formula electorală aplicată în cazul parlamentarilor naţionali, unde, reamintim există două niveluri de repartizare a mandatelor, numai în cel de-al doilea fiind utilizată metoda d’Hondt, repartizarea mandatelor de europarlamentar se realizează la un unic nivel.[8]

Să amintim în cele ce urmează și despre coeficientul electoral.

Prin urmare, după centralizarea tuturor buletineor de vot de către Biroul Electoral Central, începe procesarea datelor; astfel, numărul total al voturilor valabil exprimate la nivelul întregii ţări, adaugându-se și voturile secţiilor de votare și din diaspora. Acest număr este împărţit la numărul total de mandate, adică în număr de 32 în cazul României, pentru a obţine un coeficient electoral, care înseamnă de fapt „câte voturi valabil exprimate sunt necesare pentru alocarea unui mandat de europarlamentar”. Cine întrunește această condiţie primește mandatul de eurodeputat. Coeficinetul electoral pentru alegerile europarlamentare din acest an a fost a reprezentat 173.956. [9]

Pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, teritoriul României constituie o singură circumscripţie electorală.[10]

Potrivit Legii de organizare a alegerilor europarlamentare, rezultatul scrutinului poate fi anulat numai atunci în cazul în care constată că votarea sau stabilirea rezultatului alegerilor a avut loc prin fraude de natură să modifice atribuirea mandatelor și dispune repetarea scrutinului în secţiile de votare unde s-a constatat frauda.

Trebuie stipulat faptul că cererea de anulare a alegerilor pentru fraudă electorală se poate face numai de către partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice sau electorale dintre acestea, care au participat la alegeri, precum și de candidaţii independenţi. Cererea se depune la Biroul Electoral Central în termen de cel mult 24 de ore de la încheierea votării, sub sancţiunea decăderii. Cererea trebuie temeinic motivată și însoţită de dovezile pe care se întemeiază. Lipsa probelor atrage respingerea cererii. [11]

Rezultatele alegerilor europarlamentare din România, 25 mai 2014

Vorbind despre alegerile europene din România 2014, putem afirma că au participat 15 formaţiuni partidiste, și 8 candidaţi independenţi, care vor reprezenta România în Parlamentul European pe o perioadă de 5 ani, conform Tratatului de la Lisabona din 2007.[12]

Pentru toate partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice și alianţele electorale, pragul electoral de atribuire a mandatelor este de 5% din totalul voturilor valabil exprimate.[13] Partidele care obţin sub 5% nu pot adjudeca mandate de europarlamentar.

Prezenţa la vot a tuturor cetăţenilor români a fost de 32.44%. din totalul alegătorilor înscriși pe listele de vot fiind în număr de 18.221.061. Totalul voturilor valabil exprimate a fost de 5.566.616.[14] Participarea a fost mai mare cu 5.23% faţă de precedentele alegeri europene din 2009, fiind la data aceea de 27.21%. Procentual vorbind, nu este o diferenţă mare din totalul cetăţenilor prezenţi la urne de 5.911.794, dar acest lucru reflectă faptul că cetăţenii români au conștientizat cu puţin mai multă responsabilitate, importanţa acestor alegeri; mergând la vot într-un număr relativ ușor mărit faţă de 2009. Voturile nule au reprezentat 345.011, conform statisticilor finale ale Biroului Electoral Central

În mediul urban, conform statisticilor de la BEC prezenţa la urne a fost de 28,69% și cu precădere mai mare în rural fiind de 36,88%.

Astfel se prezintă rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare a tuturor formaţiunilor partidiste și a candidaţilor independenţi, precum și a repartăzării celor 32 de mandate din data de 25 mai 2014. Acestea sunt următoarele:

Nr. crt.	Actor Electoral	Voturi exprimate în procente	Mandate în PE
			Nr.
1	PSD-UNPR-PC	37.60%	16
2	Partidul Naţional Liberal	15.0%	6
3	Partidul Democrat Liberal	12.23%	5
4	Diaconu Mircea	6.81%	1
5	Uniunea Democrată a Maghiarilor din România	6.29%	2
6	Partidul Mișcarea Populară	6.21%	2
7	Partidul Poporului – Dan Diaconescu	3.67%	-
8	Partidul România Mare	2.70%	-
9	Forţa Civică	2.60%	-
10	Partidul Ecologist Român	1.15%	-
11	Alianţa Naţională a Agricultorilor	0.95%	-
12	Partidul Naţional Ţărănesc Creștin Democratic	0.89%	-
13	Capsali Pericle-Iulian	0.89%	-
14	Costea Peter	0.74%	-
15	Ungureanu Georgiana-Corina	0.49%	-
16	Partidul Verde	0.34%	-
17	Partidul Noua Republică	0.27%	-
18	Partidul Dreptăţii Sociale	0.24%	-
19	Purea Paul	0.20%
20	Liga Dănuţ	0.19%	-
21	Partidul Alternativa Socialistă	0.17%	-
22	Dăeanu Valentin-Eugen	0.15%	-
23	Filip Constantin-Titian	0.11%	-

Datele au fost preluate de la Biroul Electoral Central.

În total 32 de mandate alocate pentru cei șase competitori care au întrunit pragul electoral.[15]

Candidaţilor independenţi li se pot atribui mandate dacă au obţinut, fiecare în parte, un număr de voturi valabil exprimate cel puţin egal cu coeficientul electoral naţional. [16]

PSD-UNPR-PC a câștigat fără drept de apel lupta pentru ocuparea celor mai multe mandate pentru Parlamentul European, în număr de 16, cu peste 2 milioane de voturi. Hegemonia Alianţei de centru-stânga în alegerile europene continuă de la primele alegeri europene din România – 2007. Cetăţenii ţării noastre s-au centrat după ideologia social-democrată, optând să voteze în număr mare această formaţiune, respectiv PSD-ul, acesta fiind caracterizat ca un partid de mase reprezentat printr-un număr mare de aderenţi și printr-o structură internă piramidală, centralizată după cum arată Maurice Duverger.

La foarte mare distanţa s-au situat partidele de centru-dreapta faţă de câștigătorii acestor alegeri; vorbim aici de Partidul Naţional Liberal și Partidul Democrat Liberal și noul partid fondat în acest an – Mișcarea Populară – care a obţinut două mandate de europarlamentar.

Raportul s-a schimbat faţă de 2009. Alianţa electorală de centru-stânga PSD-UNPR-PC obţinând șaisprezece mandate în aceste alegeri, iar în anul 2009, unsprezece mandate. Practic sunt 5 mandate în plus în acest an. Dar atunci vorebeam de o alianţă formată din 2 partide PSD+PUR, iar astăzi, de trei PSD-UNPR-PC.

Acum 5 ani, la alegerile europene din 2009, Alianţa electorala PSD+PC obţinuse 31,07% procente iar competitorul direct de atunci PDL s-a situat doar cu 1.36% procente, obţinând la acea dată 29.71%. Prin urmare, a fost un scor aproximativ egal între formaţiunea de centru-stânga și cea de centru-dreapta; întorcându-ne în prezent diferenţa este una mare între alianţa de centru-stânga și PD-L fiind de 25.37% de procente.

De cealaltă parte, PD-L cu 12.23% și 835.531 voturi și 5 mandate obţinute în PE, este pe departe un eșec major în aceste alegeri din 2014 vis-a-vis de 2009, dar nesurprinzător, întrucât conform sondajelor preliminare realizate de către agenţiile de sondaje, se știa dinainte cum vor vota românii în aceste alegeri.

Fenomenul recurent al scăderii încrederii în actorii politici de dreapta și în instituţiile democraţiei, s-a accentuat începând cu venirea recesiunii economice în Europa și în special România, cetăţenii români simţind din plin efectele nefaste ale crizei economice din 2010 și până în prezent. Un fiasco, ar spune mulţi în a gestiona eficient situaţia de criză financiară al guvernării de dreapta, rezultatele vorbind de la sine.

De cealaltă parte, Partidul Naţional Liberal, fondat în 1875 și abolit în 1947 – reînfiinţat în 1989, un partid cu tradiţie istorică aflat pe eșichierul politic românesc, a primit 835.531 voturi valabil exprimate și 15.0%. Cinci candidaţi au fost desemnaţi pentru un nou mandat de europarlamentar.

Partidul Mișcarea Populară al Elenei Udrea, un partid mic, creat anul trecut și înregistrat în registrul partidelor politice în iarnă, a fost votat de 345,973 de cetăţeni, și-a adjudecat două mandate în actuala legislatură a Parlamentului European. În diaspora, PMP-ul a câștigat alegerile europarlamentare ieșind victorios cu un scor de 28.6% detronând formaţiunile tradiţionale PDL-L, PSD și PNL, acest lucru arătând faptul că mesajul liderilor PMP a ajuns mai repede peste hotare, cu precădere în Republica Moldova fiind un partid credibil pentru cetăţenii care doresc alipirea Republicii Moldova cu România.

UDMR-ul, un partid de interese al minorităţii maghiare, a obţinut 6.29% procente, și a fost mandatat cu 350.689 de voturi și 2 locuri în PE nemai reușind să mobilizeze exemplar etnicii maghiari în aceste alegeri europarlamentare pentru Parlamentul European.

Rezumând, rezulatele nu au fost fenomenale pentru nici un actor electoral aflat în aceste alegeri. PSD și-a stabilit iniţial un scor mult mai mare; în schimb, PNL, PD-L și PMP au obţinut mult mai puţin decât și-au propus iniţial. În orice caz, independentul Mircea Diaconu a fost surpriza câștigând cu 6.81% mai mult de cât îl dădeau sondajele preliminare.

Alegerile second order vs. first order – caracteristici

Alegerile europene sunt considerate a fi de ‘’second order’’ sau Nubenwahlen, cu alte cuvinte de rang secundar, după alegerile naţionale fiind mai puţin importante pentru alocarea puterii executive decât (de ordinul întâi).[17] Alegerile second order au fost etichetate în acest mod întrucât nu a existat o miză a unei guvernanţe europene, Aceste alegeri de ordin întâi primând faţă de alegerile europene.

În cei 30 de ani de la primele alegeri directe pentru Parlamentul European din 1979, rezultatele electorale din aceste alegeri au fost interpretate prin prisma modelului electoral second order. Acest lucru nefiind surprinzător, având în vedere că studiile empirice au continuat să acorde sprijin pentru predictiile-cheie stabilite.

Vorbind despre consecinţele alegerilor de tip second-order, distingem trei modele în literatura de specialitate care sunt prezentate pe larg în revista „Electoral Studies” de către Hobolt Binzer și Sara Wittrock, acestea fiind: prezenţa la urne este mai mică faţă de alegerile naţionale ale alegerilor europarlamentare, sunt favorizate partidele mai mici peste partidele mai mari de către cetăţeni în comparaţie cu alegerile naţionale. În al treilea rând, partidele naţionale obţin rezultate mai slabe în alegerile europene decât în cele naţionale fiind defavorizate mai ales atunci când alegerile pentru PE au loc la jumătatea perioadei a ciclului electoral naţional.[18]

Referitor la alegerile de tip ,,first order”, Karlheintz Reif și Hermann Schmitt sintetizează următoarele aspecte: miza fiind una importanta pentru alegerile de rang principal ,,first order’’ faţă de alegerile de tip secundar ,,second order”, cetăţenii acordând o importanţă mai mare acestor alegeri; alegerile europene fiind nefamiliare pentru ei. Alegerile de „ordin întâi”, sunt alegerile parlamentare naţionale, precum și în sistemele semiprezidenţiale și prezidenţiale, alegerile prezidenţiale la care se li se acordă o însemnătate sporită. [19]

Conchizând, legea electorală a survenit doar cu câteva modificări din 2007 până în prezent, formula electorală și modul de repartizare a mandatelor rămânând aceleași. Absenteismul masiv a continuat să caracterizeze procesul electoral de desemnare a europarlamentarilor. OUG-urile au schimbat dispozitivul legal iniţial al alegerilor europarlamentare din 2007, Legea electorală fiind amendată cu 4 modificări, iar 2 respinse de Parlamentul Naţional.

Repartizarea mandatelor la nivelul Parlamentului European

Dacă tot am amintit despre modul în care s-au desfășurat alegerile europene și rezultatele din România – ca stat membru al marii familii europene, în acest context putem puncta câteva date a repartizării tuturor celor 751 de mandate din PE.

În cele ce urmează putem observa rezulatele grupurilor politice din noul parlament constituit.

Nr. crt.	Grup politic în Parlamentul European	Procente	Mandate în PE
1	PPE – Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat)	29.43 %	221
2	S&D – Alianţa Progresistă a Socialiștilor și Democraţilor	25.43 %	191
3	CRE – Conservatorii și Reformiștii Europeni	9.32 %	70
4	ALDE – Alianţa Liberalilor și Democraţilor pentru Europa	6.92 %	67
5	GUE/NGL – Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică	6.92 %	52
6	Verzii/ALE – Verzi/Alianţa Liberă Europeană	6.66 %	50
7	EFD – Grupul Europa Libertăţii și Democraţiei	6.39 %	48
8	NI – Deputaţi neafiliaţi – deputaţi care nu fac parte din niciun grup politic	6.92 %	52

751 de mandate au fost alocate pnetru PE, pentru 7 grupuri politice și independenţi. [20]

Este de remarcat faptul că la anterioarele alegeri din 2009, raportul de mandate dintre principalele grupuri politice PPE și S&D, era foarte mare faţă de alegerile curente, cu 78 mai multe faţă de Alianţa Progresistă a Socialiștilor și Democraţilor (S&D), situaţia echilibrându-se ușor în acest an, cu doar 30 de mandate, Popularii Europeni conduc ierarhia în PE.

În ciuda acumulării dificultăţilor și tensiunii care au planat asupra lumii, dar mai cu seamă a Uniunii Europene, pe fondul recesiunii care a avut loc, participarea la nivel general a fost la fel ca în precedenta dată în care au avut alegerile – 2009 de 42.54% de procente, cetăţenii venind la urne deopotrivă, dar cu o oarecare apatie și indiferenţă așa cum am specificat și la început a cetăţenilor din centrul și estul Europei. Absenteismul la alegerile europarlamentare a constituit, și constituie o problemă majoră în centrul și estul Europei. Participarea la scrutinul european fiind tot una redusă, și arată faptul că cetăţenii nu sunt încă atrași de acest tip de alegeri europene, fiind mult mai interesaţi de alegerile naţionale.

Ascensiunea partidelor eurosceptice în alegerile europarlamentare

Văzând rezultatele de mai sus, putem vedea că există o destul de mare îngrijorare a oamenilor cu privire la partidele de tip eurofob, extremist și populist care au obţinut mandate în Parlamentul European. Surprinzător este faptul că 10 formaţiuni, au trimis eurodeputaţi în PE.

Ascensiunea acestor partide extremiste a venit pe fondul tensiunilor din anumite state ale UE, imigraţia și părăsirea Uniunii Europene fiind un subiect tabu și evident un prim factor, ele confirmându-și prezenţa în aceste alegeri. În același timp, ele nu constituie un grup omogen în PE. Cetăţenii europenii din statele din vest, s-au arătat mult mai receptivi la politicile naţionaliste promovate de partidele de extremă dreaptă.

Marine Le Pen prin Frontul Naţional și Nigel Farage – Partidul independenţei UK, sunt 2 reprezentanţi de marcă al fenomenului naţionalist, partidele celor 2 lideri ieșind câștigătoare în alegerile naţionale în Franţa și Marea Britanie.

În tabelul alăturat putem vedea rezulatele partidelor naţionale din 25 mai 2014, având caracter eurosceptic, eurofob, xenofob, ultranaţionalist etc. care au obţinut mandate pentru PE.

Nr. Crt	Formaţiuni Politice naţionale	Procente	Mandate în PE
1	UK Independence Party (Partidul independenţei UK	26.77%	24
2	Front National (Frontul Naţional)	24.86%	16
3	Dansk Folkeparti (Partidul poporului Danez)	26.60%	4
4	Nationaldemokratische Partei Deutschlands (Partidul Naţional Democrat al Germaniei)	1.00%	1
5	Partij voor de Vrijheid (Partidul Libertăţii)	13.32%	4
6	Jobbik Magyarországért Mozgalom (Jobbik)	14.67%	3
7	Lega Nord (Liga Nordului)	6.16%	5
8	Perussuomalaiset (Adevăraţii Finlandezi)	12.90%	2
9	Kongres Nowej Prawicy (Congresul noii drepte)	7.15%	4
10	Synaspismós Rizospastikís Aristerás (Syriza)	26.60%	6
11	MoVimento Cinque Stelle (Mișcarea de cinci stele)	21.02%	17
12	Freiheitliche Partei Österreichs	19.72%	4
13	Alternative für Deutschland (Alternativă pentru Germania)	7.10%	7
14	Conservative Party (Partidul Conservator)	23.31%	19
15	Vlaams Belang (Vlaams Belang)	4.14%	1
16	Sverigedemokraterna (Democraţii suedezi)	9.70%	2
17	Feministiskt initiativ (Iniţiativa Feministă)	5.30%	1

Datele au fost preluate de pe site-ul oficial al alegerilor pentru PE http://www.results-elections2014.eu/en/seats-member-state-absolut.html  accesat în data de 11.07.2014

Aceste formaţiuni și-au adjudecat mandate în Parlamentul European.

Datorită faptului că pragul electoral a fost desfiinţat în unele ţări precum Germania, Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Belgia, etc., acest lucru a favorizat în mod logic formaţiunile politice mici care au intrat in PE câștigând mandate. De pildă, în Germania pragul electoral a fost anulat în acest an în iarna acestui an.[21]

Aceste partide, putem spune că au sancţionat drastic partidele tradiţionale europene câștigând mandate în mod surprinzător; partidele de extremă dreaptă au ca principale teme: imigraţia, incapacitatea Uniunii în a gestiona șomajul ridicat și a crizei financiare.

În unele cazuri, consolidarea forţelor anti-europene este interpretată ca mai mult un punct de reper în dezintegrarea UE, că proiectul european nu se poate mișca mai departe și ca atare se va dizolva.

Concluzii

Făcând o paralelă între alegerile europarlamentare din România și cele din Europa, distingem două aspecte.

Pe plan intern, observăm că formaţiunea politică PSD a obţinut anul acesta 37.80% procente, cu alte cuvinte și-a păstrat titulatura de lider, care a câștigat în mod evident aceste alegeri devansând PD-L, PNL, PMP. Pe de altă parte, rezultatele slabe obţinute de PNL au dus la o ploaie de dimisii a întregii conduceri liberale și tensiuni. PNL-ul a trecut totodată la PPE, la grupul popularilor europeni de la ALDE. Noul partid infiinţat în iarnă – Mișcarea Populară a obţinut două mandate pentru PE fiind un succes după cum spuneau reprezentanţii acestuia pentru un partid aflat la început de evoluţie.

Și de acesată dată, un candidat independent a obţinut mandatul de eurodeputat, în speţă Mircea Diaconu, trecând pragul electoral detașat.

La nivel european, așa cum am menţionat mai sus, există o profundă îngrijorare cu privire la partidele extremiste, xenofobe, eurofobe, care au obţinut mandate în Parlamentul European.

Aici trebuie menţionat faptul că axa Paris-Londra-Copenhaga reprezintă triada câștigătoare a extremei drepte din Uniunea Europeana, din urma scrutinului pan-european din 25 mai. Totodată, aceasta reprezintă imaginea cea mai vizibilă a valului eurofob care a luat cu asalt Parlamentul European.

Alegerile europene din acest an s-au dovedit a fi un semi-eșec pentru societatea civilă, dat fiind faptul că participarea a fost redusă la nivelul ţării noastre, acest lucru reflectând o stare de resemnare și de pasivitate în rândul cetăţenilor, sau tematica europeană nu a fost foarte bine conturată și din păcate încă neaducătoare de voturi.

 

Bibliografie

Surse primare

RADU, Alexandru, Politica între proporţionalism și majoritarism – Alegeri și sistem electoral în România post comunistă, ed. Institutul European, Iași, 2012

STOICA, Marcela-Monica; DUMITRESCU, Cristian-Sorin, Sistemul organizaţiilor internaţionale guvernamentale și al organizaţiilor internaţionale nonguvernamentale, Ed. ProUniversitaria, București, 2007

STOICA, Marcela-Monica, Uniunea Europeană – O abordare instituţională, ediţia a II-a, Ed. ProUniversitaria, București, 2010

ZLĂTESCU, Moroianu-Irina, Instituţii Europene și Drepturile Omului, Ed. I.R.D.O, București, 2008

Surse secundare

HOBOLT Binzer, WITTROCK, Sara, Jill, „The second-order election model revisited : An exeperimental test of vote choices in European Parliament elections”, Electoral Studies, nr. 30 (2011).

REIF, Karlheintz, SCHMITT, Hermann (1980), „Nine Second-Order National Elections. A Conceptual Framework for the Analysis of European Election Results”, European Journal of Political Research

Monitorul Oficial

Legea 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European

Resurse online

http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/en/009cd2034d/In-the-past.html

http://www.results-elections2014.eu/en/turnout.html 

http://www.bec2014.ro/wp-content/uploads/2014/05/Comunicat-PV-22.30.pdf

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=OJ:C:2007:306:TOC

http://www.bec2014.ro/wp-content/uploads/2014/05/SIAEP2014_PAR_Raport-Situatie-Prezenta-la-urne.pdf

http://www.bec2014.ro/wp-content/uploads/2014/05/Situatia-voturilor-valabil-exprimate.pdf

http://www.bec2014.ro/wp-content/uploads/2014/02/Legea-nr-33-actualizata-2014.pdf

http://www.epc.eu/documents/uploads/pub_3699_ep_elections_2014.pdf

http://www.rezultate-alegeri2014.eu/ro/election-results-2014.html

http://www.results-elections2014.eu/en/seats-member-state-absolut.html

http://www.europarl.europa.eu/eplibrary/InfoGraphic-2014-European-elections-national-rules.pdf

 

 

NOTE