Violenţa ca armă politică

Cercetarea terorismului internaţional:
abordare ortodoxă sau studiul critic?¹

CRISTINA ABOBOAIE
[„Al.I. Cuza” University of Iași]

Abstract:
This study examines the epistemological, ontological, methodological and ethical challenges that the researchers of the new current of critical study on terrorism, put to the traditional research on this phenomenon. The study begins with the presentation of the orthodox theory of terrorism and its weaknesses, as they are captured by the critical theory that stresses the need for a new research agenda. Further, we intend to present "solutions" made by the researchers of critical study on terrorism and "commitments" that they take to the discipline. Finally, this study recognizes that each approach has valuable ideas and the controversies presented are nothing but a source of progress in the real and profound knowledge of the phenomenon of international terrorism.

Keywords: critical study of terrorism; critical theory; political violence; rational choice theory; terrorism

1. Introducere

Creşterea semnificativă a cercetării terorismului internaţional, mai ales după momentul 11 septembrie 2001, a transformat câmpul studiilor terorismului dintr-un subdomeniu al studiilor de securitate într-un domeniu vast de sine stătător.

Dar, evoluţiile rapide din acest domeniu au generat treptat apariţia unor nemulţumiri faţă de statutul domeniului în privinţa existenţei unor probleme epistemologice, teoretice, etico-normative şi metodologice care-i limitează, în opinia unor cercetători, potenţialul pentru producerea unor descoperiri empirice riguroase şi a unor evoluţii teoretice autentice.

Toate acestea au condus la apariţia unui nou curent de abordare a fenomenului şi anume studiul critic al terorismului, ca alternativă la studiile ortodoxe ale terorismului.

2. Teoria ortodoxă a terorismului

Teoria ortodoxă a terorismului constituie paradigma principală a studiului acestui fenomen, cuprinzând un model occidental de înţelegere a terorismului pe baza libertăţilor şi drepturilor fundamentale, a domniei legii şi a statul democratic liberal westfalian².

Succint, această teorie este una de factură conceptuală construită în jurul a trei teme- funcţională, simbolică şi tactică³.

Pilonul funcţional susţine că terorismul urmăreşte „provocarea unui răspuns (al statului) la cauza (terorismului) prin manipulare strategică”⁴. W. Laqueur o numeşte „teoria teroristă a provocării” şi susţine că aceasta urmăreşte producerea represiunii din partea statului prin măsurile draconice pe care acesta este obligat să le ia şi, astfel, în cele din urmă, se produce subminarea statului liberal⁵.

Teoria terorismului ortodox foloseşte conceptul simbolismului pentru a explica un act de violenţă teroristă ca fiind unul de factură simbolică şi o încercare de a teroriza, intimida şi înspăimânta pe cei împotriva cărora este îndreptată violenţa directă. Explicarea ortodoxă a valorii simbolice a terorismului este considerată „intimidare coercitivă” sau „terorism pur”, însemnând „folosirea sistematică a uciderii şi a distrugerii sau ameninţarea cu aceasta, pentru terorizarea indivizilor, grupurilor, comunităţilor şi guvernelor cu scopul îndeplinirii cererilor teroriste”⁶.

Din perspectivă tactică, teorismul poate fi înţeles fie ca instrument pentru atingerea unor obiective pe termen scurt- schimbarea unor ostatici jihadişti cu prizonieri, de exemplu-, fie ca instrument pentru realizarea unor obiective pe termen lung.

Martha Crenshaw dezvoltă teoria alegerii raţionale⁷susţinând, în acest sens, că o organizaţie alege terorismul dintr-o serie de acţiuni alternative pe baza unui calcul raţional al costurilor şi beneficiilor. În această abordare raţională, teoria ortodoxă a terorismul îşi are rădăcinile în contractul social dintre cei guvernaţi şi elite raportat la valorile liberale ale democraţiei, domniei legii şi drepturile omului. Cei care se comportă în afara graniţelor sale sunt consideraţi ca terorişti.Teoria ortodoxă a terorismului este, aşadar, un discurs al statului creat pentru întărirea acestui contract social bazat pe dualismul legitimitate/ ilegitimitate care stabileşte violenţa nonstatală ca fiind teroristă, în timp ce violenţa statului este considerată legitimă⁸.

Această teorie este un discurs care nu reprezintă în mod necesar „Adevărul” despre terorism, ci există ca un „regim al adevărului” foucauldian în oferirea unei explicaţii despre violenţă.

Dar, această teorie prezintă o serie de probleme recunoscute de un grup semnificativ de cercetători care au adoptat o abordare „critică” cu privire la cunoaşterea dominantă şi practicile industriei terorismului, chiar dacă aceştia nu se identifică ei înşişi ca şi cercetători „critici” – Martha Crenshaw, Ronald Crelinsten, Leonard Weinberg, Jeffrey Ross, Ted Robert Gurr, Andrew Silke, John Horgan, Ami Pedahzur, Alex Schmid, Albert Jongman, Robert Pape, Mia Bloom, Ehud Sprinzak, şi Adrian Guelke. Aceşti cercetători „tradiţionali” ai T au început să stimuleze dezbateri în interiorul domeniului cu privire la problemele principale identificate, printre care folosirea unor metode de cercetare şi proceduri simpliste, eşecul în realizarea unor cercetări primare, eşecul de a elabora o definiţie acceptată a terorismului şi în consecinţă eşecul de a dezvolta concepte şi teorii riguroase, caracterul descriptiv, narativ şi acuzator al multor cercetări, lipsa interdisciplinarităţii, anistoricitatea sa, tendinţa de a trata terorismul contemporan ca un fenomen „nou” care a apărut după 11 septembrie 2001, eşecul de a genera noi informaţii şi multe altele..

Se face simţită nevoia de a se merge dincolo de teoria ortodoxă a terorismului spre o nouă agendă de cercetare, fapt realizat în mod consistent de cercetătorii critici ai terorismului.

3. Studiul critic al terorismului

Acest nou curent a apărut în urma dezbaterilor cercetătorilor britanici de la începutul anilor 2006 cu privire la problemele şi slăbiciunile cercetării ortodoxe a terorismului, simţindu-se nevoia unei noi abordări.

Rădăcinile acestei perspective se regăsesc în tradiţii analitice, ontologice şi normative, în Şcoala Teoriei Critice de la Frankfurt, Şcoala Galeză a Studiilor Critice de Securitate şi în analizele foucauldiene de discurs,ş.a.

Printre reprezentanţii de seamă ai acestei noi abordări critice se numără Ruth Blakeley, Marie Breen Smyth, Anthony Burke, Noam Chomsky, Frazer Egerton, Jeroen Gunning, Eric Herring, John Horgan, Gus Martin, Rainer Hulsse, Magnus Ranstorp, Andrew Silke, Alexander Spencer, Richard Jackson, Lee Jarvis, Leonard Weinberg, Joseba Zulaika.

Această abordare nu este cu totul nouă, antropologii fiind cei care au adoptat iniţial o viziune sceptică în privinţa discursului dominant asupra fenomenului şi a modalităţilor de studiere a „teroriştilor”⁹. Prin urmare, multe din lucrările antropologice pe acest subiect s-au concentrat pe natura şi cauzele terorismului¹⁰. Acestea însă au fost puţin publicate în principalele jurnalele cu privire la studiile terorismului sau au fost abordate foarte puţin în cadrul dezbaterilor conferinţelor pe această temă.

Treptat Studiul Critic al Terorismului (SCT) a câştigat teren, organizându-se din ce în ce mai des seminarii şi conferinţe pe temele susţinute de acest curent şi înfiinţându-se chiar un Grup de Lucru privind Studiul Critic al Terorismului în interiorul Asociaţiei Britanice de Studii Internaţionale (BISA), compus în prezent din peste 115 membri din din Marea Britanie, Europa şi America de Nord¹¹.

La începutul anului 2007, a fost înfiinţat şi un jurnal specializat, Critical Studies on Terrorism, al cărui titlu a fost sugerat de unul dintre editorii săi, Richard Jackson, titlul ales fiind ultimul dintr-o listă în care prima alegere era Review of Terror Studies. Potrivit paginii de prezentăre online, acest jurnal este orientat spe recunoaşterea naturii problematice a denumirii „terorism”, spre angajarea unei perspective critico- normative asupra fenomenului, spre schimbarea ideilor susţinute de studiile ortodoxe, ş.a.¹²

R. Jackson afirma curând:

„Se pare că, în curând, va fi aproape imposibil să te angajezi într-o cercetare asupra terorismului fără să iei în considerare nivelul studiului critic al terorismului.”¹³

La ce se referă abordarea critică a terorismului?

În cele ce urmează vom prezenta principalele critici aduse studiilor ortodoxe ale terorismului şi principale angajamente epistemologice, ontologice şi etice ale comunităţii cercetătorilor critici.

Înaintea începerii acestui demers, precizăm că şi această comunitate este una eterogenă cu perspective şi puncte de vedere diverse asupra subiectelor importante ale domeniului.

Totodată, de la bun început susţinătorii SCT au afirmat că nu-şi propun construirea unei noi ortodoxii sau a unui set rigid de graniţe disciplinare, dimpotrivă doresc să atragă atenţia asupra problemelor identificate în cercetarea tradiţională a terorismului şi articularea unui cadru deschis pentru dezbateri.

3.1. Angajamente epistemologice
SCT îşi începe demersul întrebându-se cui i se adresează cunoaşterea despre terorism şi ce funcţii îndeplineşte ea în realizarea intereselor celor pe care-i reprezintă.

Din perspectivă epistemologică SCT susţine că majoritatea cercetătorilor studiilor terorismului sunt „intelectuali organici” conectaţi instituţional, financiar, politic şi ideologic în cadrul unui proiect hegemonic, „cunoaşterea” lor funcţionând ca un tip de adevăr hegemonic şi disciplinar destinat să întărească structurile puterilor occidentale.

Deasemenea, se susţine că universităţile funcţionează ca instituţii ce susţin ordinea capitalistă liberală. McGeorge Bundy, Walter Rostow, Henry Kissinger, Zbigniew Brzezinski, Anthony Lake şi Condoleeza Rice toţi au fost profesori universitari înainte de a fi numiţi consilieri de securitate, precum şi câţiva reprezentanţi ai SUA la ONU ca Donald McHenry, Jeane Kirkpatrick şi Madeline Albrigh. Este evident că o sume importante ale statului, fundaţiilor şi corporaţiilor sunt direcţionate spre proiecte universitare pentru susţinerea contraterorismului¹⁴.

Concluzia este că „terorismul”, conceptul central al domeniului este puternic contestat, în practică folosirea lui fiind întotdeauna extrem de subiectivă şi de stigmatizată politic.

De aceea, SCT îşi fundamentează ideile pe înţelegerea cunoaşterii ca un proces social construit cu ajutorul limbajului, discursului şi a practicilor inter-subiective. Din această perspectivă, terorismul şi cunoaşterea lui reflectează, în opinia susţinătorilor SCT, un context socio-cultural în cadrul căreia apare, ceea ce înseamnă printre altele că aceasta este eurocentrică şi de gen.

3.2. Angajamente ontologice
Ontologic, SCT este caracterizat de un scepticism general faţă de denumirea „terorism”, deoarece se ştie că, în practică a fost mai mult un termen peiorativ, decât unul analitic.

Astfel, cercetarea SCT include o poziţie ontologică particulară care acceptă că „terorismul” este în mod fundamental un fapt social, şi nu un fapt brut, că natura sa nu este inerentă acţiunii violente în sine, ci mai degrabă depinde de contexte, circumstanţe, intenţii şi de procese sociale, culturale, legale şi politice de interpretare, categorisire şi de etichetare¹⁵.

Efectul imediat al recunoaşterii terorismului ca un construct social este acela că focusează cercetarea terorismului atât pe terorismul non-statal, cât şi spre terorismul statal, pe contraterorism şi pe alte forme de violenţă, precum violenţa structurală sau domestică, ca şi pe comportamentul nonviolent (relevant) şi pe contextul social. O asemenea extindere a cercetării conduce, în opinia susţinătorilor acestui curent la deexcepţionalizarea violenţei teroriste, aducând în centrul cercetării contextul socio-istoric, restaurarea trecutului şi a viitorului terorismului.

Cercetătorii SCT acceptă insecuritatea ontologică a denumirii „terorism” dintr-o sensibilitate acută faţă de politica de denumire şi dintr-o grijă extremă faţă de denumirea curentă a termenului în timpul cercetării, în timp ce resping universalitatea, esenţialismul şi excepţionalismul în caracterizarea acestui fenomen, urmărindu-i specificitatea, contextul, istoria şi nuanţa.

Denumiri şi înţelesuri ale acestei noţiuni, precum cea de „terorism”, pot fi suspuse schimbării sau contestărilor- „cel care ieri era denumit „terorist” (Nelson Mandela, Menachim Begin, Sean McBride, Yassir Arafat), astăzi poate fi deţinător al Premiului Nobel pentru Pace”¹⁶. Concluzia lui R. Jackson este că evenimentele şi acţiunile nu vorbesc niciodată „prin ele însele”.

Abordarea critică a cercetării terorismului susţine ideea acceptării fundamentale a faptului că o cunoaştere absolută obiectivă şi neutră –„adevărul”- despre terorism este imposibilă şi că există întotdeauna o dimensiune ideologică, etică, politică a procesului cercetării¹⁷. Aceasta înseamnă că cercetarea sa ar trebui caracterizată printr-o reflexivitate critică permanentă cu privire la epistemologia, etica şi practica sa.

O altă preocupare a cercetătorilor SCT are în vedere includerea în zona cercetărilor acceptate a celor care au fost până atunci ignorate ca urmare a angajamentelor ideologice dominante.

Pe lângă o concentrare mai mare pe contextul istoric, criticii studiului terorist susţin readucerea statului în dezbaterile despre terorism¹⁸. Deoarece, susţin cercetătorii critici, statele sunt responsabile de un număr cuprins între 170- 200 milioane de victime numai în sec. 20¹⁹ , iar ultimii 20 de ani peste 300.000 de oameni au dispărut²⁰ şi multe state continuă şi astăzi să recurgă la practici teroriste, precum Columbia, Haiti, Algeria, Zimbabwe, Myanmar, Uzbekistan, Kashmir, Palestina, Cecenia,Tibet, Coreea de Nord, Indonesia, Irak, the Filipine, ş.a.

Discursul dominant privind implicarea statelor occidentale în terorism a fost ignorat în istorie: folosirea terorii oficiale de către Marea Britanie, Franţa, Germania, Portugalia şi USA şi a altor puteri coloniale în ţări numeroase în timpul perioadei coloniale; susţinerea americană pentru grupările teroriste de dreapta- contras, mujahedinii şi grupurile anti-Castro în timpul războiului rece, multe dintre acestea comiţând acte teroriste; susţinerea de către SUA a terorii sistematice practicate de numeroase regimuri de dreapta din lumea întreagă, dintre care cele mai cunoscute sunt cele din El Salvador, Chile, Guatemala, Indonezia şi Iran; sprijinul britanic pentru teroriştii loiali din Irlanda de Nord şi alte grupuri „islamiste” din Libia, Bosnia, ş.a.

Există şi o tradiţie de cercetare critică de stânga care s-a exprimat împotriva naturii compromise politic a studiilor despre terorism şi care şi-a propus să atragă atenţia asupra problemei terorismului de stat şi, în special, asupra sprijinului occidental pentru teroarea de stat şi imperialism- Carl Boggs, Alex Callinicos William Douglass, Frederick Gareau, Alexander George, Beau Grosscup, Edward Herman, Steven Livingston, Michael McClintock, Gerry O”Sullivan, Robert Slater, Michael Stohl şi Doug Stokes.

O altă consecinţă a poziţiei ontologice şi epistemologice adoptate de SCT este angajamentul pentru transparenţa propriilor valori şi puncte de vedere ale cercetătorilor. Aceasta implică şi angajamentul de a lua subiectivitatea în serios, atât în ceea ce priveşte cercetătorul, cât şi obiectul cercetat²¹. Totodată, cerectătorii SCT se angajează să depăşească formele de cunoaştere occidentalo-centrice, orientaliste şi masculinizate care caracterizează în prezent studiile despre terorism.

Un alt angajament are în vedere angajarea în cercetări primare.

3.3. Angajamente metodologice
Din punct de vedere metodologic, SCT este angajat faţă de pluralismul metodologic şi disciplinar. În particular, SCT valorizează post-pozitivismul şi non-relaţiile internaţionale, fiind fundamentat pe metode şi abordări incluzând analiza discursului, poststructuralismul, constructivismul, teoria critică, materialismul istoric şi etnografia.

SCT refuză să favorizeze abordările materialiste, raţionaliste şi pozitiviste ale ştiinţelor sociale în defavoarea abordărilor interpretativiste şi reflexive şi evită angajamentul exclusiv faţă de logica explicaţiei ştiinţelor sociale tradiţionale a noţiunilor lineare cauză-efect.

3.4. Angajamente etice
SCT aderă la o etică responsabilă a cercetării, care ţine cont de beneficiarii cercetării terorismului, „comunităţile suspecte”, din care provin populaţiile afectate de campaniile teroriste, academicieni, decidenţi, teroriştii, etc. Concret aceasta înseamnă „să recunoşti omul din spatele denumirii „terorist”²², să identifici vocilor marginalizate şi silenţioase, să adopţi poziţia „să nu faci rău prin cercetarea ta”, recunoaşterea vulnerabilităţii celor pe care-i studiem, asigurarea confidenţialităţii celor intervievaţi, asumarea responsabilităţii pentru impactul cercetării şi pentru modalităţile în care aceasta va fi folosită.

Totodată SCT aderă în mod deschis la valorile şi priorităţile securităţii societale şi ale umanităţii universale, decât la concepte definite în mod tradiţional ale securităţii naţionale în care statul prevalează în faţa oricărui actor. Mai mult, în tradiţia teoriei critice, principalul angajament al SCT este faţă de conceptul larg al emancipării, înţeles ca realizare a unei libertăţi umane mai cuprinzătoare, al îmbunătăţirilor la nivelul bunăstării individuale şi societale.

Reprezentanţii de seamă ai curentului atrag atenţia asupra pericolelor ce ameninţă succesul proiectului de cercetare propus SCT. Un prim pericol ar fi ca acesta să fie considerat strict un proiect poststructuralist sau constructivist, fapt ce ar descuraja alte orientări să participe prin urmare la activităţile şi dezbaterile sale.

Proiectul SCT trebuie să evite să devină prea eclectic ca urmare a lipsei unei identităţi bine conturate şi a contradicţiilor interne.

Dincolo de preocuparea lor pentru emancipare, SCT trebuie să construiască o agendă normativă pe baza ideilor de aplicabilitate, etică şi modalităţi de negociere între cercetarea independentă orientată normativ şi nevoia de a fi „relevantă politic” şi aplicată la legislaţia antiteroristă.

3.4. Studiul critic al teorismului, o nouă agendă de cercetare
Reprezentantul de marcă al acestei abordări, R. Jackson, susţine că, dincolo de critică şi de deconstruire, SCT trebuie să articuleze o agendă de cercetare alternativă şi credibilă²³.

În primul rând, susţine acesta, este nevoie de examinarea sistematică şi minuţioasă a discursului şi a practicilor reprezentative ale terorismului şi a fundamentelor ontologice discursive- ideologice, conceptuale şi instituţionale-, ale studiilor terorismului şi a practicilor terorismului şi contraterorismului.

Este nevoie de o explorare mai minuţioasă a contextului politico-social al domeniului studiilor terorismului ca un domeniu de cunoaştere marcat politic, precum şi a teoriei şi practicii contraterorismului. Altfel spus, aplicând abordările materialiste istorice şi luând materialismul în serios, este nevoie de explorarea viitoare a modului în care funcţionează contraterorismul ca formă a ideologiei- cum funcţionează pentru promovarea anumitor tipuri de interese materiale şi de clasă, pentru menţinerea hegemoniei politice şi susţinerea relaţiilor economice dominante. Aceasta înseamnă analize critice ale teoriei şi practicii contraterorismului raportat la teoria clasei, capitalismului, hegemoniei şi a imperialismului²⁴.

Mai mult este nevoie de o cercetare sistematică a terorismului de stat, în special a acelor forme care au rămas invizibile virtual, precum terorismul de stat al aliaţilor occidentali (inclusiv teorismul de stat din Israel), şi terorismul practicat de aliaţi ai Occidentului precum, Egiptul, Arabia Saudită, Pakistanul, Sri Lanka, Columbia, ş.a.

Un alt imperativ al studiilor critice se referă la includerea altor forme de violenţă politică şi de comportament non-violent în cercetarea fenomenului terorist. Prea puţine s-au spus despre interacţiunea dintre militanţi şi nonmilitanţi sau despre rolul opiniei publice, al elitelor politice, despre forţele statului şi despre dezbaterile ideologice cu privire la evoluţia militantismului²⁵. Similar, este nevoie de o cercetare mai profundă a efectului internetului şi a reţelelor transnaţionale (virtuale) asupra militantismului, a relaţiei dintre violenţa politică şi cea domestică sau a relaţiei dintre violenţa politică şi cea structurală.

Totodată, studiul critic trebuie să analizeze şi importanţa genului în cercetarea terorismului: tipurile de forme masculinizate ale cunoaşterii pe care le produc studiile terorismului; femeile şi identităţile de gen; explorarea subiectivităţilor, motivaţiilor, ambiţiilor, scopurilor participantelor feminine la terorism, contraterorism şi la violenţa politică; explorarea modului în care femeile se alătură, mediatizează şi rezistă în aceste mişcări; cercetare comprativă a femeilor din societăţi diferite care se alătură la grupuri teroriste şi contrateroriste; impactul măsurilor contrateroriste asupra femeilor şi copiilor.

Şi nu lipsită de importanţă este şi analiza eticii, impactului şi eficienţei diferitelor abordări ale contraterorismului.

SCT are menirea de a extinde studiul acestui fenomen dincolo de centrismul euro-occidental prevalent în studiul terorismului şi includerea vocilor şi perspectivelor din Sud care au fost adesea victime ale terorismului şi contraterorismului. Aceasta este o parte a misiunii emancipatorii a cercetării critice²⁶.

În concluzie, SCT este ataşat ideii de pluralism disciplinar şi intelectual şi de deschidere către perspective şi abordări diferite. Din această perspectivă SCT practică o „hermeneutică recuperatorie”²⁷ care îşi propune să cuprindă ceea ce este valoros şi folositor din punctele de vedere ale „celorlalţi”, indiferent că aceştia sunt pozitivişti, postructuralişti, „terorişti”, „contraterorişti, etc

Studiile cercetătorilor critici nu au rămas fără răspuns. Astfel, cercetători tradiţionali ai studiului terorismului îi critică dur, susţinând că argumentele şi dovezile lor sunt slabe, iar acuzaţiile la adresa statutului disciplinei sunt nefondate²⁸. Totodată, studiile critice sunt acuzate că nu iau în considerare noţiunea de terorism, ci maniera în care statele democratice liberale manipulează ideea de folosire a violenţei de către actori nonstatali pentru crearea politicii fricii²⁹. Mai mult, deşi Jackson şi susţinătorii lui îi critică pe analiştii ortodocşi că realizează puţine studii primare, aceştia îşi petrec cea mai mare parte a timpului în birourile lor şi nu pe teren, astfel cum susţin.

O altă acuzaţie dură la adresa criticilor studiului terorismului este aceea că ideea excluderii statelor ca făptuitoare ale terorismului nu este adevărată, având în vedere că teoria strategică nu a exclus niciodată terorismul de stat ca obiect de studiu.

Concluzii

Dincolo de controverse şi critici ne-am propus în acest studiu să prezentăm ideile de forţă ale două curente importante ale studiului terorismului, curentul tradiţional şi dominant şi curent critic al studiilor terorismului.

După cum am arătat, studiile critice ale terorismului nu constituie un proiect antistatal sau antioccidental, ci mai curând un proiect fundamentat pe drepturile şi valorile fundamentale ale omului, pe justiţia socială, pe egalitate şi pe sfârşitul violenţei fizice şi structurale. Acestea consideră toate formele de violenţă îndreptate împotriva civililor ca fiind ilegitime, indiferent de cine le comite, în ce context sau cu ce scop şi apreciază că inventivitatea umană are un potenţial nelimitat, în special în găsirea unor soluţii neviolente la injustiţie şi violenţă.

Într-un climat politic şi intelectual dominat de dezacorduri asupra efectelor „războiului împotriva terorii” şi în care practicienii din domeniul securităţii sunt în căutarea unor noi idei şi abordări pentru construirea contraterorismului, considerăm cerectătorii SCT pot să-şi ofere cunoştinţele şi expertiza.

Mai mult, Horgan şi Boyle³⁰ susţin că studiile critice ale terorismului au în comun cu cercetarea tradiţională a terorismului mai mult decât teoreticienii critici ar putea să admită, cele două abordării fiind de fapt două părţi ale aceleiaşi monede.

De aceea susţinem că ambele „şcoli” au idei valoroase, iar dacă acestea se implică într-un dialog deschis bazat pe respect şi pe principii, dezacordurile dintre ei sunt cu certitudine o sursă de progres în descoperirea esenţei fenomenului terorist şi contraterorist.

Bibliografie
BARKER, Jonathan, The No-Nonsense Guide to Terrorism (New Internationalist/Verso, 2002).
BECKETT, Ian, Modern Insurgencies and Counter-Insurgencies: Guerrillas and their Opponents since 1750 (London: Routledge, 2001).
BLAKELEY, Ruth, „Bringing the State Back into Terrorism Studies”, European Political Science, 6 (3), (2007).
BOWYER, J. Bell, A Time of Terror (New York: Basic Books, 1978).
BREEN SMYTH, Marie, „Subjectivities, „Suspect Communities”, Governments and the Ethics of Research on „Terrorism”, in Jackson, R., Gunning, J., and Breen Smyth, M., eds., Critical Terrorism Studies: A New Research Agenda (Abingdon: Routledge, 2009).
BOOTH, Ken, „The Human Faces of Terror: Reflections in a Cracked Looking Glass”, Critical Studies on Terrorism, 1(1), (2008).
CRENSHAW, Martha, ‘The logic of terrorism: Terrorist behavior as a product of strategic choice’, in  W. Reich (ed.), Origins of Terrorism: Psychologies, Ideologies, Theologies, States of Mind (Washington, DC: Woodrow Wilson Center and Baltimore and London: Johns Hopkins University  Press, 1990).
FRANKS, Jeffrey, „Rethinking the Roots of Terrorism: Beyond Orthodox Terrorism Theory – A  Critical Research Agenda”, in Global Society, 23 (2), (2009).
GUNNING, Jeroen, „Social Movement Theory and the Study of Terrorism”, in Jackson, R., Gunning, J., and Breen Smyth, M., eds., Critical Terrorism Studies: A New Research Agenda (Abingdon: Routledge, 2009).
HERMAN, Edward, The Real Terror Network: Terrorism in Fact and Propaganda (Cambridge: South End Press, 1982).
HERRING, E., „Critical Terrorism Studies: An Activist Scholar Perspective”, Critical Studies on  Terrorism, 1 (2), (2008).
HINCKLE, Warren, TURNER, W. W., The Fish is Red: The Story of the Secret War Against Castro (New York: Harper and Row, 1981).
HORGAN, John,  BOYLE, Michael J., „A case against ‘Critical Terrorism Studies’”, Critical Studies on Terrorism, 1753-9161, 1 (1), (2008).
JACKSON, Richard, „Critical Terrorism Studies: An Explanation, a Defence and a Way Forward”, Paper prepared for the BISA Annual Conference, 14-16 December, 2009, University of Leicester, UK.
JACKSON, Richard, „Terrorism Studies and the Politics of State Power”, Paper prepared for International Studies Association (ISA) 47th Annual Convention, 28 Feb.- 3 March, 2007, Chicago, United States.
JONES, David Martin, SMITH, M. L. R., ‚We’re All Terrorists Now: Critical – or Hypocritical -        Studies „on” Terrorism?’, Studies in Conflict & Terrorism, (2009).
LAQUEUR, Walter, The Age of Terrorism (Boston: Little Brown, 1987).
McDONALD, Matt, „Emancipation and Critical Terrorism Studies”, in Jackson, R., Gunning, J., and Breen Smyth, M., eds., Critical Terrorism Studies: A New Research Agenda (Abingdon: Routledge, 2009).
RUMMEL, R. J., Death by Government (Somerset, NJ: Transaction Books, 1994).
SCHMID, Alex, JONGMAN, Albert, Political Terrorism: A New Guide to Actors, Authors, Concepts, Databases, Theories and Literature (Amsterdam: North Holland Publishing Company, 1988).
SLATER, Robert O., STOHL, Michael, eds., Current Perspectives on International Terrorism (Basingstoke: Macmillan, 1988).
O’SULLIVAN, G., HERMAN, E., „Terrorism as Ideology and Cultural Industry”, in Alexander George, Western State Terrorism (Cambridge: Polity Press, 1991).
TOROS, Harmonie, GUNNING, Jeroen, „Exploring a Critical Theory Approach to Terrorism Studies”, in Jackson, R., Gunning, J., and Breen Smyth, M., eds., Critical Terrorism Studies: A New Research Agenda, (Abingdon: Routledge, 2009).
ZULAIKA, Joseba, Basque Violence: Metaphor and Sacrament (Reno: University of Nevada Press, 1988).
ZULAIKA, Joseba, DOUGLASS, W., Terror and Taboo: The Follies, Fables and Faces of Terrorism (New York and London: Routledge, 1996).
WILKINSON, Paul, The Liberal State (London: Macmillan, 1977).
SLUKA, Jeffrey A., „The Contribution of Anthropology to Critical Terrorism Studies”, in R. Jackson, J. Gunning, Breen Smyth, M., eds., Critical Terrorism Studies: A New Research Agenda (Abingdon: Routledge, 2009).

Site-uri:
www.bisa.ac.uk (14 iunie 2010)
http://www.tandf.co.uk (14 iunie 2010)

CRISTINA ABOBOAIE – Doctorand, Facultatea de Filozofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.

 sus