Teorie şi ideologie politică

Jocul politic și simbolurile politice sub lupa timpului prezent

HENRIETA ANIȘOARA ȘERBAN
[Romanian Academy]

Abstract:
Politics is a game and a spectacle, which is reported by the media and followed by a public (or, a specific public, or a fraction of a general public). Attention is solicited by the symbols that focus the stakes and the aims of political play – people, ideas or objects may therefore become political symbols. They are always ambiguous, and they exuviate constellations of meaning that go from the convenient, and reassuring meanings to the more threatening ones. Thus, political symbols brings to the fore political language, discourse and interpretation, comparably important now against the background of political institutions and actions. The author sets in motion the interpretations of symbols via examples emphasizing their roles in comprehending the interests and the politics of the present contexts.

Keywords: politics; political game; political spectacle; political symbols

Politica este un spectacol. Suntem zilnic martorii unui „tango” la semnificaţiilor politice care fie liniştesc şi satisfac, fie îngrijorează şi înfricoşează publicuri mai mult sau mai puţin atent selectate. Acest tip special de management al linistirii, respectiv al înfricoşării prin vehicularea de evenimente şi cauze politice precizează şi legitimează valorile şi valorizările din societate.¹

„Enunţarea regulilor şi manifestărilor simbolisticii politice înseamnă în aceeaşi măsură definirea domeniului politicului, a frontierelor şi a variaţiilor sale”, spunea Lucien Sfez.²

Ce ţine laolaltă societatea? Ce anume o menţine? Aceste întrebări relaţionate, dar nu identice, îşi pot găsi un răspuns prin menţionarea următoarelor cuvinte cheie: interesele grupurilor şi indivizilor din societate, instituţiile, structurile şi credinţele unei societăţi, în general, precum şi poliţia şi armata, ca instituţii speciale de prezervare a ordinii publice. Dar acest răspuns eludează în mare parte substanţa însăşi a politicului şi a jocului politic – simbolurile politice şi simbolistica ce li se asociază.

Ţesătura societăţii şi a socializării, a socialităţii şi a acţiunilor din societate, legitimitatea acestora, dar şi legitimarea lor, precum şi legitimitatea legilor şi normelor au o încărcătură simbolică, chiar mai mare decât ar apare la o primă vedere. Această încărcătură simbolică este ceea ce conturează şi precizează domeniul politicului, dimensiunea politică a societăţii în ansamblul său, precum şi jocul politic; altfel spus, politica mereu schimbătoare. „Politicul aparţine domeniului simbolisticii. (…) Căci politicul ţine numai de legitimitate, adică de credinţe şi memorii validate, altfel spus, de simboluri”.³

Simbolurile au capacitatea unică – prin constelaţia de semnificaţii asociate, emanate, prin relativa lor ambiguitate, prin sprijinul acordat menţinerii coeziunii sociale – de a trece dincolo de realitatea raporturilor inegale dintre dominanţi, pe care le nuanţează, le precizează şi, în cele din urmă, într-o anumită formă, le alimentează.

Pe scurt, simbolistica politică îndeplineşte rolurile de coeziune şi legitimare socială într-un mod mai eficient, pentru mai mult timp şi într-un mod mai puţin costisitor decât în cazul activităţilor poliţiei şi armatei. Pierre Bourdieu⁴ observă că cea mai eficientă cale de reproducere a relaţiilor de putere dintr-o societate este aceea simbolică. Sintagma „eficienţă simbolică” îi aparţine. Dealtfel, acest sociolog ne atenţionează cu privire la un alt aspect deosebit de interesant în contextul investigaţiei propuse: lumea socială funcţionează totodată ca un sistem de relaţii de putere şi ca un sistem simbolic. Mai mult decât ne-ar indica-o observarea nespecializată a societăţii, luptele pentru putere se duc inclusiv la nivelul simbolic şi într-un mod semnificativ. Tendinţa de apropriere a bunurilor simbolice apreciate ca semne distinctive la nivelul întregului social reprezintă marca definitorie a acestui tip de luptă – lupta simbolică. Violenţa simbolică a acestor lupte pentru putere prin intermediul bunurilor simbolice dau savoarea spectacolului politic. Violenţa simbolică ce se exercită în cadrul unor asemenea lupte asupra consumatorului de simboluri membru al societatii respective este o violenţă invizibilă, nepercepută niciodată ca atare.

Chiar şi conducătorul unui regim totalitar, în care forţa este instrumentul principal de guvernare, are nevoie, pentru a-şi menţine puterea, de o ajutorul simbolurilor şi al eficienţei acestora, nu numai de poliţia secretă şi de reţeaua de informatori. Cultul personalităţii, asociat adesea regimurilor totalitare, oferă o potenţare simbolică acţiunilor de forţă necesare menţinerii puterii, a controlului si a presiunii sociale. În regim democratic forţa simbolurilor aproape înlocuieşte expunerile de forţă fizică ale puterii. În general, puterea instituţiilor unei ţări va fi o funcţie a încrederii şi sprijinului oamenilor, consimţământ aflat şi la originea legilor existente. În sistemul democratic reprezentativ se presupune – nu-i aşa? – că poporul îi conduce pe cei care îl guvernează. Puterea se manifestă şi se concretizează în toate instituţiile politice. Din perspectivă simbolică, tirania este cea mai fragilă formă de guvernare.

Pentru Hannah Arendt⁵ există o deosebire majoră între putere şi violenţă: dacă puterea se bazează pe forţa numărului, violenţa are nevoie pentru a se impune, de alte instrumente între care multe simbolice. Spre exemplu, adesea încălcările Constituţiei sunt subtile, de natură simbolică. Aşa a fost incidentul prin care, de ziua naţională, s-a ignorat prerogativul numărului doi în stat pentru a se încerca din nou, fără efect, să i se sporească importanţa în planul simbolisticii politice a primului ministru, să i se îmbunătăţească imaginea. În acelaşi timp, prin aceasta se încerca să se legitimeze legătura ce frizează neconstituţionalitatea, mai precis, prin încălcarea separaţiei puterilor în stat, care există între Preşedinte şi primul-ministru. Prin gestul său, Preşedintele reconfirma poziţia extrem de critică şi adversă Parlamentului în întregime, nu doar faţă de Preşedintele Senatului şi faţă de partidul său de provenienţă. Importanţa zilei naţionale era apropriată simbolic de către guvern, sub „binecuvântarea” Preşedintelui. Chiar şi pentru o populaţie sărăcită şi înfometată şi cu o fragilă cultură democratică, care nu poate aşadar reacţiona prea prompt pentru sancţionarea unei asemenea încălcări Constituţionale subtile, în special în plină iarnă, eficienţa acestui act simbolic a fost minoră, anecdotică. Magia simbolisticii politice nu poate inversa valori. Magia simbolisticii politice nu este de tipul celei din hainele cele noi ale împăratului. Putem vorbi despre limitele eficienţei simbolice.

Violenţa simbolică nu este lesne de recunoscut. Totuşi, rolul şi efectul său sunt extrem de importante, reafirmând sistemele de dominaţie, impunându-le, conferind legitimitate procesului de reproducere a relaţiilor de putere, educând populaţia într-un anumit spirit politic: mai mult sau mai puţin onest, mai mult sau mai puţin deschis, mai mult sau mai puţin democratic, mai mult sau mai puţin constituţional, după caz. În ceea ce priveşte această paidea a simbolisticii politice trebuie menţionate şi instrumentele de impunere a capitalului simbolic al elitei: sistemul de învăţământ propriu-zis, reţele de socializare, Internetul şi nu în ultimul rând, mass media.

Prin violenţă simbolică se rezolvă, se ameliorează sau se exclude competiţia dintre capitalurile simbolice a căror funcţionare şi anvergură ameninţă întrucâtva sistemul de simboluri şi valori ale grupului dominant. Acesta a fost situaţia şi în exemplul de mai sus. Societăţile bazate pe sisteme democratice reprezentative, spre deosebire de regimurile politice totalitare, limitează şi maschează violenţa simbolică prin ritualurile sociale şi comportamentele sociale ritualizate din cadrul proceselor democratice, cum ar fi cele ale alegerilor periodice.

Investigarea simbolismului în politică presupune analiza procesului aproape indefabil de creare a semnificaţiilor prin evenimente şi cauze politice, prin acţiuni şi discurs politic. Murray Edelman observa: „Statul este o abstracţiune, dar în numele acesteia oamenii pot fi trimişi la închisoare, pot fi ucişi în războaie sau se pot îmbogăţi, ca urmare a permisiunii de a utiliza până la epuizare rezervele de petrol şi de a încheia contracte pentru industria de apărare. Pentru fiecare individ structura politică sintetizează toate aceste lucruri, în toată ambivalenţa şi ambiguitatea lor. Astfel, ea preia şi simbolizează întreaga complexitate a alcătuirii individului, pentru că omul este un animal politic”. ⁶

Eficienţa simbolică nu este tocmai magie tocmai datorită acestei ambiguităţi a simbolurilor. Creatorul de imagine şi de mesaj, purtătorul de imagine, sau omul de PR, nici unul dintre aceste personaje nu deţine un control absolut asupra spectacolului simbolistic.

Despre ambiguitatea sau multivalenţa simbolurilor vorbea şi Mircea Eliade. Simbolul, ca nostalgie a paradisului, poartă în sine învelişurile de semnificaţie ale încercărilor iniţiatice şi iluminează în cotidian revelaţiile particulare ale sacrului camuflat. Această viziune iluminează complexitatea constelaţiei de semnificaţii asociate simbolului şi natura impreciziei sau a ambiguităţii lor.

Cum spuneam, simbolistica statală este o replică dată simbolisticii individuale a omului ca animal politic. Dar omul este şi un animal simbolic. Ernst Cassirer în Eseu despre om, lucrarea sa din 1944, consacră această sintagmă în filosofia modernă.Pe scurt, dacă animalele percep lumea prin instincte şi senzorialitate directă, omul şi-a creat un univers propriu, specific umanităţii – un univers al semnificaţiilor simbolice, care structurează şi dă forma percepţiilor sale despre realitate. Utopiile şi naraţiunile despre progres sunt spre exemplu specifice formelor împărtăşite ale culturii umane, fiind şi forme simbolice. Cu alte cuvinte, lumea omului este creată prin intermediul formelor simbolice şi chiar formele gândirii umane sunt conturate şi structurate prin intermediul formelor simbolice în domeniile cotidiene, dar şi în cele academice, ştiinţifice, artistice etc. Formele simbolice sunt vehicule ale socialităţii şi sunt împărtăşite şi transmise prin comunicare, prin efortul individual de înţelegere, prin descoperiri prin eforturile de exprimare individuală.

Existenţa şi experienţa individuală sunt strâns legate, ambele, de o experimentare şi o trăire simbolică a lumii. Pe de o parte, trăim şi evoluăm însuşindu-ne elementele obiectelor şi situaţiilor, care ajung să fie identificate în acelaşi fel de către oameni diferiţi, adică prin însuşirea simbolurilor referenţiale şi în relaţie cu acestea. În mod paradoxal, deşi simbolurile referenţiale reprezintă fundamentul abordării logice a unei situaţii, acestea pot servi şi la manipularea unei situaţii. Un exemplu îl constituie statisticile. Acestea pot prezenta într-un mod abstract, logic şi sec situaţia, dar nu se pot emancipa definitiv de emoţiile asociate acelei situaţii şi prin aceasta pot funcţiona şi ca nişte simboluri de condensare. Ca urmare, simbolurile referenţiale care sunt şi de condensare, pot constitui şi baza unor interpretări care să trezească, să spunem, mândria patriotică, amintirea unei glorii trecute, sau promisiunile unei măreţii viitoare, care, la rândul lor, pot furniza materialul unor manipulări. Substanţa simbolică pe care ne-o propune societatea mediatică, ca exemplu, prin emisiunile de tipul „Britain Has talent” sau „Românii au talent” este exact de această natură: „Suntem ceea ce am fost şi mai mult decât atât”. Nuanâand printr-o serie de exemplificări curente promisiunea „măreţiei” unui viitor de vedetă, aflat la îndemână, de tipul „la trecutul mare, mare viitor” se evidenţiază conlucrarea dintre faţeta referenţială şi cea de condensare a simbolurilor. În acelaşi timp, în planul eficienţei social-politice a simbolurilor, se oferă un răspuns la sentimentul contem poran al înstrăinării şi al dezamăgirii resimţite faţă de statul naţional în epoca globalizării.

Astfel de răspunsuri simbolice acordate unor probleme concrete sociale şi politice se încadrează într-o practică mai generală de transmitere a satisfacţiei simbolice. Transmiterea satsfacţiilor simbolice este centrală jocului politic. Cu titlu ilustrativ în acest sens aş menţiona practica larg răspândită şi apoi, mult criticată de a oferi găleţi portocalii populaţiei în contextul ritualic al campaniei electorale prezidenţiale trecute. Aceasta se pretează şi unei interpretări din perspectiva simbolisticii politice. Astfel, obiectul oferit simbolic, deoarece avea în primul rând o utilitate concretă, iată că reuşea să îndeplinească o funcţie simbolică mai largă în baza iluziei că exista un demers de identificare a nevoilor concrete ale oamenilor. Obiectul se constituia în consecinţă ca un simbol al unei promisiuni, a unui demers viitor consecvent în acest sens, de a tot identifica nevoile concrete ale oamenilor şi de a le răspunde prompt şi concret. Acest simbol îşi trăgea forţa şi fundamentarea şi din reminiscenţele sloganului „Să trăiţi bine”, care crease astfel de aşteptări greu de eradicat prin operaţiuni simbolice episodice.

În fine, dar nu în ultimul rând, un alt aspect important este precizat de Murray Edelman: „Legătura dintre satisfacţia simbolică a celor dezorganizaţi, pe de o parte, şi succesul celor organizaţi, pe de altă parte, este pusă clar în evidenţă de folosirea mijloacelor guvernamentale ca ajutoare în obţinerea resurselor tangibile revendicate”. (p.44) Satisfacţia simbolică a unui pod sau a unui drum nou, spre exemplu, îi leagă şi pe cei angajaţi politic şi pe „blatiştii” acţiunilor politice într-o reţea socială şi politică unică.

Relaţia dintre putere şi manifestările publice ale puterii politice este esenţială, iar Harold D. Lasswell⁷, unul dintre pionierii acestui tip de investigaţie preocupată de „magia politică” şi de limbajul politic. Acesta analizează relaţia dintre puterea politică şi „publicul” său şi rolul pe care anume limbaje politice îl au în definirea tipului de relaţie putere-popor⁸. Astfel, pentru Lasswell, limbajul politic este în acelaşi timp esenţă a puterii politice manifeste şi instrument al său, ca limbaj al puterii politice.

Puterea este posibilitatea de a defini, adică de a stabili semnificaţiile specifice ale termenilor, instituţiilor şi ale relaţiilor politice din societate. „Înţelegem prin putere o relaţie între nişte oameni, care fac anumite alegeri; iar dacă există tentative de a fi încălcate, atunci ele sunt menţinute în vigoare prin coerciţie. Cuvintele sunt implicate în exerciţiul manifestării puterii din moment ce indexurile puterii sunt mai ales verbale (impunere-ascultare, propunere-susţinere şi altele asemenea). Cuvintele sunt de asemenea implicate în reajustarea puterii – în agitaţia revoluţionară, în inovaţia constituţională.”⁹ În consecinţă, pentru autor ştiinţa politică este o ştiinţă a puterii de a lua decizii. Acestea sunt „alegerile” la care se referă explicând conţinutul pe care-l dă conceptului de putere şi importanţa cuvintelor ce formează vocabularul politic al unui guvern, al unui partid, al unei epoci. „O decizie este o alegere care sancţionează, o alegere care aduce deprivaţiuni severe împotriva oricui o încalcă. În consecinţă, limbajul politic este limbajul puterii. Este limbajul deciziei. Înregistrează şi modifică decizii. Este strigătul de bătălie, verdict şi sentinţă, statut, ordonanţă şi regulă, jurământul de credinţă la investirea în funcţie, ştirile controversate, comentariul şi dezbaterea.”¹⁰ Autorul distinge aşadar o relaţie biunivocă între funcţia limbajului politic şi limbajul propriu-zis.

„Distingem variate funcţii ale limbajului politic după cei care-l folosesc şi după efectele obţinute prin folosirea acestuia. Atunci când scopul este influenţarea puterii şi când există impact asupra puterii discutăm despre funcţia politică a limbajului. Această concepţie îngăduie două situaţii extreme, între care prima este atunci când efectele asupra puterii există dar sunt neintenţionate şi a doua atunci când impactul intenţionat lipseşte cu desăvârşire. Probabil că merită să observăm că intenţiile politice şi efectele nu sunt în mod necesar şi exclusiv de natură economică”.¹¹

Lucrarea a încercat în ansamblul său să argumenteze tocmai importanţa acestui „rest” de natură simbolistică şi discursivă. Importanţa dimensiunilor simbolisticii politice şi ale discursivităţii reprezintă încă un început de drum. Centralitatea acestor aspecte în studiile politice aparţine uni cotituri încă temerare. Totuşi liniile de forţă ale acestui tip de demers investigativ constau, parafrazându-l pe Lasswell, în aceea că ajută la developarea liniilor schimbătoare ale nesiguranţei noastre. Iar această nesiguranţă reprezintă, nici mai mult, nici mai puţin, decât una dintre resursele principale şi spectaculoase ale jocului politic.

Bibliografie
ARENDT, Hannah, The Human Condition, New York, Doubleday, 1969.
BOURDIEU, Pierre, Language and Symbolic Power, Harvard, Harvard University Press, 1999.
EDELMAN, Murray, Politica şi utilizarea simbolurilor, trad. de Ruxandra Nichita, Iaşi Editura Polirom, 1999.
LASSWELL, D. Harold, LEITES, N. and associates, of Politics: Studies in Quantitative Semantics,Massachusetts, MIT Press, 1968.
SFEZ, Lucien, Simbolistica politică, traducere de Diana Sălceanu, prefaţă de Dan Lungu, Iaşi, Institutul European, 2000.

HENRIETA ANIȘOARA ȘERBAN – Dr. Cercetător ştiinţific III, a publicat „Ideologiile reformatoare” (Ed. Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale, Buc. 2010); „Paradigmele diferenţei. Modernism şi postmodernism în filosofia comunicării” (Ed. Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale, Buc. 2007); „Limbajul politic în democraţie” (Ed. Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale, Buc. 2006), Membru al redacţiei publicaţiilor „Romanian Review of Political Sciences and International Relations” şi „Revista de filosofie”.

 sus